Înapoi
Acasă
Biblia

Cea mai măreață poveste spusă vreodată
Fiul îndepărtat II (Luca 15)

Sinclair Ferguson


Am ajuns de data aceasta la cel de-al treilea și ultimul studiu din pilda pe care o cunoaștem frecvent ca "pilda fiului risipitor" din Evanghelia după Luca, capitolul 15. Și de data aceasta citim de la versetul 25 până la versetul 32. Fiul cel mai tânăr s-a întors din țara îndepărtată. Tatăl începe să sărbătorească dând o petrecere mare. Să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu:

"Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: . El s-a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: . , i-a zis tatăl, ." (Luca 15:25-32)

Cred că un lucru cu care aproape oricine este de acord este faptul că Isus din Nazaret era un povestitor minunat. Un povestitor genial. Oamenii se împart în general în două categorii. Sunt povestitori buni și povestitori mai puțin buni. Iar majoritatea familiilor au cel puțin unul din fiecare. Și, dacă experiența voastră de a fi în jurul membrilor familiei seamănă cu a mea, uneori, când un membru al familiei, mama sau tatăl, începe să spună o poveste și toți copiii se adună laolaltă, se întâmplă ca ei să spună: "Tată, te rugăm las-o pe mama să spună povestea", sau "Te rugăm, lasă-l pe tata să spună povestea". Greșeala cea mai obișnuită în relatarea neadecvată a poveștilor este că noi tindem să punem punctul culminant mult prea devreme în poveste - apare astfel la mijlocul povestirii. Prin urmare, totul după aceea este ca o afacere ratată, iar "poanta" nu pare să aibă prea mult sens.

Am consimțit că Isus era un povestitor genial. Așadar, de ce mai avem oare după punctul culminant (când fiul risipitor se întoarce acasă) alte opt versete în pilda fiului risipitor? Asta înseamnă că fie Isus nu era un povestitor chiar așa de bun și a încurcat această povestire, fie punctul culminant (poanta) nu era despre fiul risipitor deloc. Și, când citești această pildă în contextul ei este de fapt foarte clar că pilda nu este într-adevăr despre fiul risipitor. Sau, să o exprim într-un alt mod, dacă dorim să păstrăm titlul, adevăratul fiu risipitor din pildă nu este de fapt fratele cel mic. Și dacă citim acest capitol de la început recunoaștem imediat acest fapt. "Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Și Fariseii și cărturarii cârteau și ziceau: . Dar El le-a spus pilda aceasta..." (Luca 15:1-3) Acesta a fost aspectul central avut în vedere de Isus tot timpul. În aceste povestiri despre oaia pierdută, moneda pierdută și fiul pierdut Isus i-a avut tot timpul în vedere pe farisei. Povestirea avea să fie în cele din urmă o oglindă ținută înaintea lor pentru ca ei să se poată vedea în lumina harului lui Dumnezeu și în lumina Evangheliei lui Cristos. Într-un anumit sens, Isus a prezentat lucrurile în așa fel ca să dezvăluie inima fariseilor și aceasta pentru un motiv foarte simplu: deși vorbeau despre o religie a harului, ei nu experimentaseră personal sau nu cunoșteau harul despre care vorbeau. Și, prin urmare, nu puteau să-l înțeleagă. De fapt, s-au supărat și s-au mâniat când au văzut harul lui Dumnezeu față de păcătoși exprimat de Domnul Isus Cristos. Cea mai măreață poveste spusă vreodată a ajuns de fapt să fie povestea cea mai devastatoare pe care o auziseră vreodată, fiindcă era în ultimă instanță o imagine a unei religii în care nu exista nicio muzică, nici dans, nici cântec, nici sărbătoare. Și unde nu există nici muzică, nici cântec, nici dans, nici sărbătoare, nu este Evanghelia lui Cristos, nu este prezența harului.

Iar acest lucru este atât de relevant astăzi, când ne adunăm pentru a sărbători Cina Domnului, nu-i așa? Acest limbaj care a fost folosit de-a lungul secolelor în Biserica creștină este ceva de natura unui paradox. Noi suntem aici pentru a sărbători. Și totuși, adevărul este că, de atâtea ori venim la Cina Domnului ca să jelim, ca să ne pară rău. Poate chiar să ne pară rău că Isus a trebuit să facă acest sacrificiu; iar noi nu trecem niciodată de la jale și tristețe la cântec, dans, bucurie și sărbătoare. Într-adevăr, acest lucru este adevărat chiar în cazul unora dintre cei mai buni și entuziaști creștini; ajungem să fim conștienți de nevoia noastră, conștienți de păcatul nostru, dar nu suntem niciodată aduși asemenea credinciosului din Călătoria creștinului la locul unde povara păcatului nostru și simțământul copleșitor al datoriei se rostogolesc de pe umerii noștri și începem să ne veselim, să cântăm și să dansăm înlăuntrul nostru.

Scripturile ne încurajează să ne examinăm personal când ne apropiem de Masa Domnului. Iar aceasta este o oglindă minunată, o pildă minunată prezentată nouă ca să ne examinăm în multe privințe; însă, doresc să observați împreună cu mine două modalități specifice de examinare care sunt învățate în această pildă ce se focalizează în ultimă instanță asupra fratelui mai mare. El are două probleme. Și ele sunt foarte frecvent împărtășite de oamenii care vin la Masa Domnului. Prima este aceasta: harul lui Dumnezeu îl face să se simtă incomod. Harul lui Dumnezeu îl face să se simtă stingherit. Acești farisei, așa cum am spus, credeau că au religia harului. Vorbeau despre harul lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dar când au văzut harul adevărat într-o formă trăită în lucrarea Domnului Isus, ei s-au aflat profund stingheriți. Și, de fapt, să folosesc cuvintele Domnului Isus din pildă, ei s-au aflat plini de mânie. Prietenul meu, examinează-te când ești mânios. Mânia, în sensul acesta, îndreptată împotriva dăruirii de har abundent este un simptom dăunător al unei grave maladii spirituale prezente în mine. Și vedeți de ce anume a fost cauzată - de fratele mai mare care vedea totul în termenii a ceea ce merită oamenii. El considera că merita vițelul cel îngrășat. Dar a fost fratele mai mic cel care a primit vițelul îngrășat. El considera că tatăl nu-i dăduse niciodată măcar un ied pentru a sărbători. "Și când acest fiu al tău vine acasă [observați că el nici măcar nu spune fratele meu] el primește totul."

Acest om din pilda celor doi frați este un reprezentant atât de uluitor al individului, chiar al individului religios, care nu înțelege cum funcționează Evanghelia Domnului Isus Cristos. El nu înțelege că dragostea tatălui pentru el nu este o chestiune de merit, ci o problemă de milă adevărată. Amintiți-vă acele cuvinte minunate ale Portiei din piesa lui Shakespeare The Merchant of Venice (Negustorul din Veneția), când Shylock cere ca oamenii să primească ceea ce merită, iar Portia spune atât de frumos despre mila lui Dumnezeu că "se revarsă ca roua gingașă din cer". Și apoi ea continuă să spună atât de pătrunzător că "pe calea dreptății [adică, atunci când primim ce merităm] niciunul dintre noi n-ar trebui să vadă mântuirea; noi ne rugăm în adevăr pentru milă..." Vedeți, dacă i-ați fi întrebat pe farisei: "Credeți că Dumnezeu este îndurător?" ar fi spus: "Da, Dumnezeu este îndurător." Însă la ce se refereau prin aceasta era că Dumnezeu este îndurător cu cei care câștigaseră harul Său, cu cei care meritau harul Său. Și, prin urmare, ei nici măcar nu începeau să înțeleagă harul.

Am un prieten, un consilier, care-i întreabă uneori pe creștini: "Există o pildă care realmente vă irită?" Dacă l-ați fi întrebat pe fratele cel mare "Este o pildă care într-adevăr te irită?" răspunsul lui, dacă era sincer, ar fi fost: "Da, este pilda aceasta". Este pilda fiului risipitor care a primit exact ceea ce nu merita. Și se reduce în adevăr la aceasta: cât de bine mă simt cu un Dumnezeu care iartă păcatele celor care n-au făcut absolut nimic ca să merite iertarea? Aici se află aspectul crucial. Singurii oameni ale căror păcate le iartă Dumnezeu sunt cei care recunosc că nu este nimic ce pot face ei ca să merite această iertare. Cât de satisfăcuți suntem noi cu un Dumnezeu care iartă păcătoșii? Un asemenea Dumnezeu insistă în a veni atât de aproape de noi încât, mai întâi de toate, El trebuie să dezvăluie și să elucideze păcatele noastre.

Iar acest biet frate mai mare, cât de tragică este situația lui. El se percepe pe sine, ca să vorbim astfel, ca expertul religios. Însă nici nu înțelege măcar primele principii ale relației. De aceea, el spune chiar acest lucru foarte semnificativ despre relația de față. Acesta este cel de-a doilea aspect pe care doresc să-l vedeți și să-l înțelegeți. El spune: "Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și nu mi-ai dat niciodată nimic." Există mereu ceva strâns ancorat în inima noastră când harul lui Dumnezeu ne face să ne simțim stingheriți - percepția noastră despre viața creștină va fi mereu o percepție că ea înseamnă o slujire împovărătoare. New International Vesion (Noua Versiune Internațională) traduce versetul 29 de aici extrem de intens când îl face pe fratele mai mare să spună: "Toți acești ani am slujit ca un rob pentru tine." Asta înseamnă a spune că el considera relația mai degrabă o povară decât o încântare, o datorie în loc de binecuvântare, ceva ce eu duc din greu în locul harului Tatălui ceresc care mă poartă. Și chiar până la punctul în care (și observați practic acest lucru în orice ramură a Bisericii creștine - e nevoia noastră să mergem la biserică astăzi fiindcă este Cina Domnului) însăși Cina Domnului devine o datorie religioasă în loc să fie un dar al harului care ni-L arată pe Domnul Isus Cristos.

Aceasta este cea mai serioasă dintre probleme. Însă, dați-mi voie să încerc s-o explic puțin prin două ilustrații hazlii, dar demne de luat în considerație. Când eram mic, așa cum fac uneori băieții și fetele, am ajuns la câteva concluzii foarte ciudate în legătură cu religia creștină. Una dintre ele a fost aceasta și m-a iritat. M-a iritat faptul că regina deținea un avantaj nedrept față de mine în privința ajungerii în cer. Pentru simplu motiv că ea era înconjurată de atât de mulți ofițeri, demnitari și probabil oameni servili, încât era absolut inevitabil ca ea să nu ajungă să aibă foarte multe responsabilități îndeplinite și să fie în stare în cele din urmă să se prezinte înaintea lui Dumnezeu și să spună: "Mi-am făcut datoria atât ca regină cât și înaintea lui Dumnezeu". Și nu este acesta modul în care funcționează Evanghelia? Cu cât îmi duc la îndeplinire datoria mea, cu atât mai probabil am să fiu acceptat înaintea lui Dumnezeu. Ei bine, recunoașteți că nu înțelegeam chiar primul lucru despre Evanghelia creștină. Nu înțelegeam că slujirea Lui nu este vestea bună, este rezultatul veștii bune care îmi spune că prin Isus Cristos, pentru iertarea păcatelor, sunt acceptat înaintea lui Dumnezeu când mă încred în Isus Cristos și, în puterea și bucuria Duhului Sfânt, doresc să-I fac plăcere Lui.

Și o altă ilustrație hazlie, asta chiar puțin mai hazlie. Când eram băiețel, probabil în jur de trei ani, mama mi-a dat o mică înghițitură de whisky. M-ați putea întreba: "Erau alcoolici părinții tăi?" Nu, erau chiar opusul. Trăiam în ceea ce era de fapt capitala alcoolismului din Europa occidentală. Însă mama mea era hotărâtă ca eu să fiu salvat de la o viață de alcoolism imunizându-mă contra lui prin oferirea acestei mici înghițituri, atunci când evident n-aș fi avut niciun gust pentru whisky. Și una dintre amintirile mele foarte timpurii din viață este că am vărsat totul. Doar gustul a fost atât de groaznic pentru mine. Și înțelegeți ce făcea ea; îmi oferea doar suficient pentru a mă îndepărta de el pentru tot restul vieții mele. Știți, noi facem uneori lucrul acesta copiilor noștri în mod spiritual. Și mulți oameni experimentează aceasta din punct de vedere spiritual. Primim o "înghițitură" din mesajul lui Isus și ne imunizează contra mesajului adevărat al lui Isus pentru restul vieților noastre, fiindcă înghițitura mică ce ne-a fost dată s-o bem este o înghițitură care spune: "Dacă faci bine îndeajuns, Dumnezeu te va accepta în cele din urmă". Când suntem imunizați de această mică înghițitură pare să fie tot mai dificil pentru noi să înțelegem că mesajul Evangheliei este de fapt tocmai opusul acesteia.

Nu truda mâinilor mele
poate împlini poruncile Legii Tale;
zelul meu ar putea să nu cunoască nicio odihnă,
lacrimile mele ar putea să curgă mereu,
însă toate acestea n-ar putea ispăși păcatul;
Tu trebuie să mântuiești și numai Tu.
(din imnul Rock of Ages - Stânca veacurilor)

Și vedeți rezultatul: acest biet frate, care credea că modalitatea de a găsi iubire și acceptare în prezența tatălui său este prin câștigarea lor, s-a aflat în situația în care nu va merge, în adevăr nu putea să meargă la petrecere. Deși tatăl său i-a spus: "Fiul meu, tot ce am eu este al tău." Acesta este unul din lucrurile cele mai frumoase în legătură cu abilitatea de a veni la Masa Domnului unde noi, nu doar auzim mesajul lui Cristos cu urechile noastre, ci putem vedea mesajul lui Cristos cu ochii noștri. Ce ne spune această masă nouă este că Tatăl își întinde mâinile Sale spre noi, chiar spre aceia dintre noi care am fost frați mai mari toată viața noastră din punct de vedere spiritual și religios și lucrul care ne supără este atunci când vedem har față de oameni care nu-l merită. Atunci când noi înșine n-am gustat niciodată harul și iubirea binevoitoare a Domnului Isus Cristos, iar în pâinea frântă și vinul vărsat Tatăl ceresc ne spune: "Copilul meu, tot ce am, Fiul meu Isus, L-am dat pentru tine. O, nu vei veni și nu vei lua parte la sărbătoarea iertării păcatelor tale?"

Unul din prietenii mei, slujitor al Evangheliei într-un alt oraș, mi-a spus că doar ce oficiase înmormântarea unui bărbat în vârstă despre care-mi vorbise o dată sau de două ori. El îl întâlnise pe acest bărbat care mergea regulat la biserică, iar în conversația lor acest încântător om vârstnic descoperise în mod neașteptat și progresiv că nu fusese niciodată creștin cu adevărat. Încercase să găsească acceptare înaintea lui Dumnezeu prin îndatoririle lui religioase și ajunseseră o povară care aproape că-l zdrobeau, fiindcă le tratase cu foarte mare seriozitate. Și, prin urmare, când această sărbătoare a Cinei Domnului avea loc în viața bisericii, acest om avea să privească pâinea și vinul dar, fiindcă descoperise acum că nu era creștin, el nu putea să întindă mâinile și să ia aceste simboluri a ceea ce făcuse Cristos pentru el deoarece nu-L acceptase niciodată pe Cristos, până într-o zi a Domnului. Prietenul meu a spus că, în timp ce îi urmărea pe prezbiteri împărțind pâinea și vinul, pentru a se asigura că totul decurgea fără probleme, a văzut mai întâi pâinea și apoi vinul oferite acestui om vârstnic, căruia îi vorbise despre iertarea fără plată a păcatelor lui în Isus Cristos. Iar el a spus: "Cred că am văzut momentul când lumina s-a aprins în viața omului." Și, atunci când pâinea i-a fost oferită el a luat-o în grabă. Iar când vinul s-a oferit el l-a primit cu bucurie. Fiindcă acum, după ce fusese un fiu risipitor toată viața lui, risipind harul lui Dumnezeu și căutând să câștige acceptarea lui Dumnezeu prin merit, a început să priceapă că era darul binevoitor și generos, minunat și glorios al lui Dumnezeu în Isus Cristos.

Dragii mei prieteni, Evanghelia este la fel de simplă ca această Cină a Domnului pe care suntem pe cale s-o sărbătorim. Isus Cristos vine la voi în Cuvântul viu al Evangheliei. El vine la voi în Cuvântul vizibil al pâinii și vinului. Și El spune: "aceste mâini, care sunt atât de pline de tot ce ați încercat să realizați ca să câștigați acceptare și favoare înaintea lui Dumnezeu, lăsați-le deschise ca să cadă totul din ele; și prindeți-vă de Mine prin credință, de trupul Meu zdrobit pentru voi, de sângele Meu vărsat pentru voi. Fiindcă tot ce am este al vostru. Tot ce am este al vostru."

Har îmbelșugat la Tine se găsește,
Har să acopere tot păcatul meu;
Fie ca șuvoaie vindecătoare să se reverse,
Să mă facă și să mă păstreze curat înlăuntru.
Tu ești izvorul vieții.
Lasă-mă să mă împărtășesc cu bunovăință din Tine:
Țâșnește din inima mea,
Revarsă-te pentru toată eternitatea!
(din imnul Jesus, Lover of my Soul - Isus, iubitul sufletului meu)

Este al tău tot ce are Tatăl? Vino astăzi prin credință și ia-L pe El pentru tine.

Tatăl nostru ceresc, Îți mulțumesc pentru harul Domnului nostru Isus Cristos. Îți mulțumesc că privești la unii dintre noi care am încercat din greu să-Ți fim pe plac, am încercat atât de stăruitor să găsim acceptare înaintea Ta; și îngăduie-ne să găsim în această zi ceea ce am căutat toată viața noastră prin încrederea pusă în Singurul Tău Fiu, Mântuitorul nostru, Isus Cristos. Ne rugăm în Numele Lui măreț. Amin.

Tradus de Lacrisa Novac


Studii Biblice