Înapoi
Acasă
Biblia

Providența

R.C. Sproul


Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Noul Testament printre creștini este cel în care Pavel le scrie romanilor, în Romani 8:28, astfel:

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.

Unul din lucrurile care îmi atrag imediat atenția atunci când citesc acest verset este tăria convingerii pe care Apostolul o exprimă scriind aceste cuvinte. El nu spune "Sper din toată inima că până la urmă totul va fi bine" sau "Cred că lucrurile se vor rezolva după voia lui Dumnezeu". El spune: "De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său." El vorbește aici cu o siguranță apostolică despre o idee care e atât de esențială, atât de fundamentală pentru trăirea unei vieți creștine încât eu cred că putem primi o mare mângâiere din acest pasaj. Dar în același timp mă tem că în zilele noastre tăria convingerii exprimată aici de Pavel este într-o mare măsură absentă din bisericile și din comunitățile noastre creștine. Există o schimbare izbitoare în înțelegerea noastră culturală a modului în care viețile noastre se raportează la guvernarea suverană a lui Dumnezeu.

Unii dintre voi ați avut posibilitatea să urmăriți în ultimii ani un serial la televiziune, un mini serial despre Războiul Civil. Una dintre cele mai mișcătoare secvențe ale acestui serial este cea în care povestitorul citește scrisorile care ne-au rămas de la soldații din ambele tabere ale Războiului Dintre State. În timp ce scriau acasă celor dragi, soțiilor, mamelor și taților lor, în ajunul unei bătălii, ei vorbeau despre îngrijorările, temerile și neliniștile lor. Și totuși, în scrisorile lor ei spuneau frecvent: "Dar viața mea este în mâinile unei Providențe bune și binevoitoare. Lui îmi încredințez trupul și sufletul."
A fost o vreme în care oamenii se stabileau în această țară și-și alegeau ca nume pentru oraș "Providența", la fel ca orașul din Rhode Island. Dar cine ar face așa ceva în cultura noastră de azi? Întregul concept al unei providențe divine aproape că a dispărut din cultura noastră. Și e tragic acest lucru. Cred că dacă există vreun mod în care gândirea lumească a intrat în comunitățile creștine, acela e concepția celor din lume că tot ce se întâmplă aici se întâmplă în conformitate cu cauze naturale bine stabilite. Iar Dumnezeu, dacă există pe undeva și face ceva, atunci e deasupra tuturor lucrurilor și în afara lor, un simplu spectator din ceruri care privește în jos spre noi și poate ne încurajează și ne îmbărbătează, dar El nu are control direct asupra a ceea ce se întâmplă aici. Pe de altă parte, creștinii din Biserica de-a lungul secolelor au avut din totdeauna un sentiment puternic că aceasta e lumea Tatălui nostru și toate problemele oamenilor și națiunilor pământului sunt în cele din urmă în mâinile Lui. Aceasta e convingerea exprimată aici de Pavel în scrisoarea sa către romani, în Romani 8:28; o recunoaștere a providenței divine.

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său

Apoi el trece imediat din nou la secvența predestinării.

Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit.

Citesc aici continuarea acestui pasaj, ca să putem ajunge la concluzie. Pentru că Pavel spune apoi:

Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri?

Altfel spus, care ar trebui să fie răspunsul nostru în fața suveranității lui Dumnezeu și în fața faptului că El Își îndeplinește scopul divin în această lume și în viețile noastre? Care ar trebui să fie răspunsul nostru? Răspunsul lumii este: "Nu vreau să aud despre asta. Nu e drept. Nu-mi place." Și altele asemenea. Iată răspunsul lui Pavel la propria sa întrebare, "Ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri?" Răspunsul lui este:

Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?

Iar apoi continuă și spune:

Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Deci, ce vom zice? Una dintre cele mai vechi devize ale bisericii din vechime, care a încercat să rezume esența relației dintre Dumnezeu și poporul Său, este expresia: Deus pro nobis, "Dumnezeu pentru noi". La aceasta se rezumă doctrina providenței. Este vorba despre Dumnezeu care e pentru poporul Său. "Ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri?", întreabă Pavel. Ei bine, ar trebui să spunem: "Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Și cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?" Să fie oare necazul? Strâmtorarea? Sabia? Să fie oare persecuția? Suferința? Boala? Dușmănia oamenilor? Ar fi putut continua lista la nesfârșit. El vrea să spună aici că toate aceste suferințe pe care trebuie să le îndurăm ca și creștini în această lume, indiferent cât de intense ar fi, nu au puterea să rupă sau să reteze relația pe care o avem cu o Providență suverană, binevoitoare și iubitoare.

Când am vorbit cu ocazia prelegerii despre predestinație, în care am menționat cartea mea, "Ales de Dumnezeu" ("Chosen by God"), am spus că această doctrină e atât de dificilă încât necesită mult mai mult decât o singură prelegere. Aș putea spune același lucru despre providență. Am scris o carte intitulată "Mâna invizibilă" ("The invisible hand"). Avem mai multe serii de studii care intră în mult mai multe detalii cu privire la providența lui Dumnezeu decât o pot face eu astăzi într-o singură prelegere. Dar, ca o scurtă introducere, ca un rezumat al conceptului, haideți să privim la cuvântul "providență". E un cuvânt format dintr-un prefix și o rădăcină. Rădăcina vine din latină, videre, din care avem cuvântul "video". Ne amintim de cuvintele lui Cezar, veni, vidi, vici, "Am venit, am văzut, am cucerit." Aici, "am văzut" vine din latinescul videre. Deci, verbul videre înseamnă "a vedea". De aceea numim televiziunea, "video". Iar "pro" video sau "providență" înseamnă să vezi mai dinainte. O vedere anticipată. O anticipare. Cu toate acestea, încă facem distincție în teologie între precunoașterea lui Dumnezeu și providența lui Dumnezeu. Pentru că, deși din punct de vedere etimologic cuvântul providență înseamnă același lucru ca și cuvântul precunoaștere, din punct de vedere teologic acest concept înseamnă mult mai mult decât ideea de precunoaștere. De fapt, cel mai apropiat de această rădăcină în limba noastră este cuvântul "provizie". Din nou, vedeți cum acest cuvânt "provizie" înseamnă în mod clar "a vedea mai dinainte".

Ce ne spune biblia despre responsabilitatea bărbatului într-o familie? Dacă nu poartă cineva de grijă de cei din casa lui, este mai rău decât un necredincios. Deci, bărbatului îi este dată responsabilitatea să fie cel ce poartă de grijă. El face provizii. În alte cuvinte, el trebuie să știe mai dinainte că familia sa va avea nevoie mâine de hrană, va avea nevoie de adăpost, va avea nevoie de toate lucrurile esențiale pentru viață. Uneori înțelegem greșit învățătura lui Isus din Predica de pe Munte, atunci când El spune: "Nu vă îngrijorați de nimic. Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca." Acolo Domnul nostru ne vorbește despre îngrijorare. Nu trebuie să ne temem. Nu trebuie să ne înfricoșăm sau să ne speriem. Trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu, pentru că El va împlini nevoile noastre. Și, în același timp, același Dumnezeu în care trebuie să ne încredem, încredințează această responsabilitate capului familiei, să fie cel prevăzător. Adică să se gândească la ziua de mâine și să se asigure că există hrană și îmbrăcăminte pentru familie. El e cel ce poartă de grijă.

Întâlnim cuvântul pentru providență pentru prima dată în Vechiul Testament în capitolul 22 din Geneza, atunci când Avraam l-a adus pe Isaac ca jertfă pe altar. Cunoașteți această povestire de profundă suferință existențială în care Dumnezeu îl cheamă pe Avraam să-și ia fiul, pe singurul lui fiu, fiul pe care îl iubește, pe Isaac, să-l ducă pe un munte îndepărtat și acolo să-l ofere ca jertfă lui Dumnezeu. Cunoașteți și lupta din sufletul lui Avraam. În timp ce Avraam se îndreaptă împreună cu fiul său Isaac spre acel loc îndepărtat, Isaac face următoarea observație: "Văd lemnul și toate lucrurile de care e nevoie pentru jertfă, dar unde e mielul?" Vă imaginați chinul conștiinței lui Avraam atunci când fiul său îl privește și îl întreabă: "Tată, unde e animalul pentru jertfă?" Avraam nu-i răspunde: "Ei bine, tu ești acela." Îi spune în schimb: "Jehovah Jireh, Dumnezeu va purta de grijă."
În acest episod vedem pentru prima oară cum Biblia vorbește despre providența lui Dumnezeu. Se referă la modul în care Dumnezeu pregătește o provizie care să ne împlinească nevoile. Și, evident, provizia supremă pe care El o face, în virtutea suveranității Sale divine, este Mielul suprem care va fi jertfit în locul nostru.

Doctrina providenței tratează mai multe aspecte diferite. În primul rând ea cuprinde așa numita susținere a creației. În Vechiul Testament citim despre lucrarea de creație a lui Dumnezeu, unde ni se spune că "La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul", iar apoi continuă și explică modul în care a creat toate lucrurile. Cuvântul ebraic folosit pentru "a crea", bara, înseamnă mai mult decât ideea că El face ceva și apoi se detașează de creația Sa, lăsând-o să se descurce singură. Dimpotrivă, acest cuvânt descrie ideea că Dumnezeu susține lucrul pe care îl creează și îl aduce la viață. El îl păstrează. De aceea, acest cuvânt îmi arată că nu sunt dependent de Dumnezeu doar pentru originea mea, pentru începutul meu, ci sunt total dependent de Dumnezeu pentru existența mea clipă de clipă.
Vă amintiți că atunci când am privit la doctrina despre Dumnezeu, am spus că poate atributul principal al lui Dumnezeu, și care nu poate fi împărtășit de către om, pentru că Îi aparține doar lui Dumnezeu, este existența Sa intrinsecă. În alte cuvinte, numai Dumnezeu există prin Sine Însuși. Numai Dumnezeu are înăuntrul Său puterea să existe. Vă amintiți acest lucru. De asemenea, dacă vă întoarceți și mai mult în cursul nostru vă amintiți cum am spus la început că teologia este sistematică. Iată unul din modurile în care vedem lucrul acesta. Atunci când vorbim despre puterea de creație a lui Dumnezeu și despre faptul că El susține ceea ce creează, Își păstrează în existență creația, acest lucru se leagă imediat de relația dintre doctrina providenței și doctrina existenței intrinseci a lui Dumnezeu. În El avem viața, mișcarea și ființa. Întreaga idee a susținerii este că Dumnezeu creează și păstrează. Din nou, depindem de El nu doar pentru nașterea noastră sau pentru intrarea noastră în lume, ci și pentru fiecare respirație în lumea aceasta. Depindem de Dumnezeu, Cel care ne susține și ne păstrează.
Am vorbit acum câteva clipe despre modul în care cultura noastră a fost puternic influențată de opinia păgână a lumii care spune că natura operează în conformitate cu legile ei stricte și independente. Ca și cum lumea sau universul ar fi o mașină impersonală care cumva a fost alcătuită din întâmplare. Există legea gravitației, legea electromagnetismului, și așa mai departe. Iar toate aceste forțe interne fac toate lucrurile să funcționeze. Există o infrastructură înglobată în univers care îl face să continue. Perspectiva biblică este că în primul rând nu poate exista un univers decât prin actul divin al creației și că atunci când Dumnezeu a creat universul El nu s-a dat deoparte și l-a lăsat să funcționeze de unul singur. Ceea ce noi numim legile naturii reflectă doar modul normal în care Dumnezeu susține sau guvernează lumea naturală.
Poate că cel mai păcătos concept care a pus stăpânire pe mințile oamenilor moderni este ideea că tot ce se întâmplă în acest univers are loc la voia întâmplării. Acesta e nivelul cel mai de jos al absurdității. Din nou, am scris o carte întreagă intitulată "Nici o șansă" ("Not a chance") în care am încercat să demasc imposibilitatea rațională și științifică a încercării de atribuire a unei puteri acestui lucru numit șansă, sau întâmplare. Pentru că șansa e un simplu cuvânt care descrie posibilități matematice. Șansa nu e un lucru. Ea nu are vreo putere. Nu poate face nimic. Nu poate influența nimic pentru că nu este nimic. De-asta am spus că e atât de diabolică pentru că am luat acest cuvânt "șansă", care este gol de orice semnificație, și l-am folosit ca înlocuitor pentru conceptul de Dumnezeu. Biblia arată clar faptul că nimic nu are loc la întâmplare. Toate lucrurile sunt sub guvernarea suverană a lui Dumnezeu. Și acest lucru e extrem de încurajator pentru creștinul care îl înțelege.

Mă îngrijorez pentru ziua de mâine, iar acest lucru e un păcat. Mă îngrijorez din cauza sănătății mele, și acest lucru e un păcat. Noi nu trebuie să ne îngrijorăm, nu trebuie să fim neliniștiți, dar e firesc pentru noi să ne îngrijorăm din pricina lucrurilor care ne pot răni, din pricina vreunei pierderi suferite. Nu vrem să îi pierdem pe cei dragi, nu vrem să ne pierdem sănătatea, nu vrem să ne pierdem siguranța, nu vrem să ne pierdem proprietățile. Dar chiar dacă pierdem toate aceste lucruri, Biblia ne spune că Dumnezeu face ca toate lucrurile să fie spre binele nostru, chiar și boala noastră, chiar și pierderile pe care le suferim în această lume, toate sunt supuse providenței lui Dumnezeu. Și e o providență bună. Numai de am crede acest lucru... Dacă am putea să îl înțelegem... Dar ne e atât de greu pentru că nu putem privi în perspectivă. Simțim durerea acum. Simțim pierderea acum. Și nu vedem sfârșitul de la început, așa cum face Dumnezeu. Dumnezeu ne spune că suferințele pe care trebuie să le îndurăm în această lume nu merită să fie comparate cu slava pe care El a pregătit-o pentru poporul Său în ceruri. De aceea suntem încurajați de Pavel atunci când spune: "Știm..." pentru că providența divină, pentru că Dumnezeu este în control, nu numai în controlul universului, a mecanismelor și funcționării lui, dar El este și Domnul istoriei. Biblia ne spune cu privire la providența lui Dumnezeu: "El ridică împărății și tot El le doboară." Poziția socială de care ne bucurăm în această viață are de-a face, în ultimă instanță, cu ceea ce Dumnezeu, în providența Sa, a pregătit pentru noi. Viețile noastre sunt în mâinile Lui. Carierele noastre sunt în mâinile Lui. Prosperitatea sau smerirea noastră, toate aceste lucruri sunt guvernate de către El și sunt conduse prin înțelepciunea și prin bunătatea Sa.

În final, poate cea mai dificilă parte cu privire la providență este ceea ce noi numim doctrina "convergenței". Într-un sens, trebuie să spunem că tot ce se întâmplă în această lume, chiar și păcatul nostru, este voia lui Dumnezeu. Imediat ce spunem aceasta am putea fi învinuiți că Îl facem pe Dumnezeu autorul răului și îl învinuim pe El pentru răutatea noastră. Dar acest lucru este ceva ce nu este permis să facem potrivit sfintelor scripturi. Dumnezeu nu este creatorul păcatului. Dar chiar și păcatul meu este înfăptuit sub autoritatea suverană a lui Dumnezeu. Cel mai clar exemplu în sensul acesta se găsește în textul Vechiul Testament, unde ni se arată cum Iosif a fost adânc rănit de către proprii lui frați care, în gelozia lor, s-au ridicat și au complotat împotriva lui apoi l-au vândut unei caravane de negustori care se îndrepta spre Egipt. Cunoașteți continuarea povestirii, cum Iosif a fost cumpărat din piața de sclavi, apoi a fost acuzat pe nedrept de către nevasta lui Potifar și aruncat în închisoare pentru mulți, mulți ani, suferind cumplit din pricina asta. Pe urmă a fost eliberat din închisoare din pricina capacităților sale deosebite și, pentru că mâna lui Dumnezeu era peste el, a fost ridicat la nivelul de Prim Ministru peste tot Egiptul. Apoi a venit o mare foamete. Între timp, fiii lui Iacov sufereau acasă de foame. Așa că Iacov și-a trimis fiii să se coboare în Egipt și să vadă dacă pot cumpăra ceva de mâncare, ca să-și scape familiile de foamete. Când au ajuns acolo, pe cine altcineva întâlnesc dacă nu pe Iosif. Iosif nu le spune o vreme cine este. Cunoașteți relatarea. Dar în final totul iese la iveală. Iar frații lui își dau seama că vorbesc cu Primul Ministru al Egiptului, care nu e altcineva decât fratele lor căruia i-au făcut atâta rău. Acum sunt îngroziți că acesta se va răzbuna pe ei. Dar vă amintiți răspunsul lui Iosif: "Voi ați vrut să-mi faceți rău, dar Dumnezeu mi-a făcut bine." Acesta e marele mister al providenței. Acela că există o convergență atunci când două râuri care curg separat se unesc într-unul singur. Are loc acolo o confluență, o unire a două curente diferite. Iată unul aici. Și încă unul aici. Amândouă se unesc acum într-unul singur. În misterul providenței divine, Dumnezeu își împlinește voia chiar și prin deciziile noastre intenționate. Dumnezeu ne spune prin Iosif cu acea ocazie: "Voi ați vrut să faceți rău și sunteți răspunzători pentru ce ați făcut, pentru că aceasta a fost intenția voastră, ați dorit un lucru rău. Dar chiar și atunci, deasupra voințelor voastre păcătoase a stat providența bună a lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a lucrat prin răutatea voastră ca să facă bine poporului." Din nou, vedem același lucru în cazul lui Iuda. Iuda a vrut să facă răul. Dar Dumnezeu a folosit păcatul lui Iuda ca să înfăptuiască mântuirea noastră.

Tradus de Florin Vidu


Doctrine