Înapoi
Acasă
Biblia

Reformă sau trezire spirituală?

de Jim Elliff


Dacă ați fost pe lângă mine foarte mult timp, m-ați auzit accentuând faptul că nevoia stringentă, nevoia absolut disperată a timpului de față, este reforma. De asemenea, ați fost conștienți că pentru mulți ani am tânjit și după trezire sau înviorare spirituală. Recent am fost întrebat care este de fapt diferența, dacă există vreuna, între reformă și trezire spirituală. Aceasta este o întrebare importantă, demnă de luat în considerare în timpul vostru prețios.

Deși mulți oameni sunt orbiți în fața dilemei curente, realitatea este că un fundament al adevărului sănătos, viu și distinct a izvorât din premizele evanghelismului modern. Evanghelismul a fost deposedat de adevăr într-o așa măsură încât devine înspăimântător. În locul lui, experiența și misticismul sunt la ele acasă în biserică sau, dacă nu acestea, atunci pragmatismul creșterii bisericii sau o preocupare nesănătoasă cu aspectele psihologice. Însă doctrinele necesare despre sfințenia lui Dumnezeu și dreapta Sa mânie, despre justificarea doar prin credință, natura transformatoare a regenerării, suveranitatea lui Dumnezeu peste toată creația și în mântuire, natura și dimensiunea harului în doctrinele justificării și sfințirii pe baza cărora se dezvoltau trezirile spirituale mai timpurii au fost considerate neimportante și folositoare doar studenților la teologie, trecuți demult și zăvorâți în turnuri de fildeș, care nu au legătură cu viitorul bisericii.

Mulți nu sunt conștienți de faptul că Jonathan Edwards predica o serie pe tema justificării doar prin credință atunci când s-a produs o trezire spirituală în New England, sau că multe dintre trezirile scoțiene, de exemplu, au fost precipitate sau accelerate de predicarea seriei pe tema regenerării, sau că Epistola foarte doctrinară - Romani, a fost un exemplu mare în istorie, ca instrument al genului de mare trezire spirituală despre care vorbesc. Doctrina sănătoasă se afla în centrul trezirii spirituale. Dar trist este faptul că, pentru mulți evanghelici, nu pare să producă vreo diferență ceea ce credem, ci doar faptul că simțim sau ne bucurăm de multe dintre celelalte substituente ale creștinimului biblic.

Pe un asemenea fundament, capătă sens a se înviora sau trezi doar experiența credincioșilor? A înviora numai experiența unei biserici, când are o temelie doctrinară insuficientă și nesănătoasă, înseamnă doar a amplifica problemele noastre, a oferi credibilitate erorii și a extinde ceea ce ne-a adus în primul rând la necaz.

Datorită acestei dileme, dați-mi voie să fac o declarație (deși ea ar putea fi înțeleasă greșit): Trezirea spirituală, așa cum o înțelegem în mod obișnuit, va fi irosită în asemenea biserici deficiente din punct de vedere doctrinar așa cum le aflăm astăzi. Acesta poate părea un comentariu neobișnuit de făcut de vreme ce eu, ca mulți dintre voi, am sperat realmente și am predicat în favoarea trezirii spirituale. Însă convingerea mea are de-a face cu înțelegerea obișnuită, unilaterară a trezirii spirituale, predominantă în majoritatea cercurilor creștine. După cum A.W. Tozer a spus, "O trezire spirituală de genul creștinismului pe care l-am avut în America în ultimii cincizeci de ani va fi tragedia cea mai mare a acestui secol, o tragedie care-i va lua bisericii o sută de ani ca să-și revină."

Doar aducerea vibranței sau aducerea la viață a experienței credinciosului poate fi foarte folositoare pentru ortodoxia moartă - credința corectă sau ortodoxă fără viață. Însă noi nu avem în principal ortodoxie moartă astăzi. Avem heterodoxie plină de viață. Hetero înseamnă "alt/ă" sau "diferit". Heterodoxia este credința divergentă sau chiar eretică. Reformă este acel cuvânt pe care-l folosim ca să vorbim despre recuperarea doctrinelor corecte și aplicarea lor viguroasă la toate aspectele vieții.

Noi n-ar trebui să dorim o trezire doar a experienței, fără o reformă adevărată. Și, prin urmare, termenul "trezire" nu este adecvat pentru zilele noastre, dacă nu adăugăm modificările "reformatoare" sau "condusă/determinată de Cuvânt". Nu este greșit să se dorească trezire, dacă ne referim la o trezire care înseamnă o restabilire a credinței corecte alături de înviorarea experienței noastre cu Dumnezeu, care decurge din (nu separat de) această doctrină sănătoasă. Aceasta înseamnă că eu cred că schimbarea care durează cel mai mult va proveni nu doar din a avea pur și simplu experiențe dramatice, pline de căldură și putere cu Dumnezeu. Nu, ceea ce este necesar pentru unele organizații și biserici, spre exemplu, este să-și refacă perspectiva lor asupra Evangheliei, ca să se conformeze Bibliei.

"Evanghelia" care, predicată fiind, are ca rezultat asemenea căderi masive (uneori la un procent de 90% sau mai mult în anumite campanii evanghelistice, care dau greș să regândească din punct de vedere doctrinar natura Evangheliei) este una dintre marile anomalii ale zilelor noastre. Însă, din nefericire, dacă aduni împreună conducătorii multor organizații religioase de astăzi, ei vor fi foarte hotărâți să nu discute despre ceea ce cred. Țelul lor, în termenii trezirii spirituale de astăzi, este de a vedea mai multă experiență sau mai multă creștere expansivă. Nu doresc să spun că oricine este rău intenționat în această trecere în revistă, ci că, oarecum, importanța reformei nu este tocmai înțeleasă.

Această ignoranță sau lipsă de conștientizare explică de ce anume teologii nu invită aproape niciodată lideri de organizații creștine (parabisericești) la întâlnirile lor, iar liderii, care planifică și conturează viitorul evanghelismului, aproape niciodată nu-i angajează pe teologi să le vorbească despre mesajul pe care-l proclamă. Există excepții care ar putea fi observate, însă, în cea mai mare parte, noi dăm realmente greș să ne ajutăm unii pe alții, fiindcă mergem fiecare pe propria noastră cale.

Acum să clarificăm, nu spun că experiența cu Dumnezeu nu este folositoare sau dezirabilă. Amintiți-vă că am spus faptul că ortodoxia moartă are nevoie de experiența cu Dumnezeu. Și dacă aceasta este o descriere a voastră, atunci știți exact de ce aveți nevoie. Nu pun la îndoială valoarea mare a experienței înnoite cu Dumnezeu. Ceea ce spun este că experiența e slujitoarea sau servitoarea adevărului, iar primele lucruri ar trebui să fie primele.

Dacă trecem peste adevăr ca să ajungem la experiență, atunci vom avea, în cel mai bun caz, doar ceva foarte limitat și imediat, ceva care, în ultimă instanță, va produce o "heteropraxis" mai mare (trăire neadecvată - "altă acțiune" - practici care nu se conformează doctrinei corecte, biblice). Heterodoxia ("altă învățătură" - învățătură contrară Scripturilor) conduce mereu la heteropraxis. Dumnezeu ne-a învățat deja cu privire la modul în care trebuie să aibă loc transformarea comportamentului. "Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul." Ioan 17:17.

Probabil că va fi de folos să ilustrez prin perioada recentă și mai degrabă scurtă a confesiunii publice care a afectat pe multe dintre bisericile și școlile noastre. Trist este faptul că, în mijlocul acestei activități binecuvântate și minunate, a existat dorința distinctă, probabil în mai multe cazuri decât ne-ar plăcea să admitem, de a suspenda predicarea sau învățarea Cuvântului în favoarea unei experiențe continue. La momentul de față, cred că Dumnezeu a adus convingerea pe care am văzut-o, și cred că este posibil ca un grup să experimenteze perioade de mărturisire în contextul principiilor biblice, însă o trăsătură majoră a lucrării recente a fost absența completă a centralității predicării.

Pe parcursul acestei perioade de mărturisire publică, părea să fie o chestiune de entuziasm în mărturia oamenilor că nu a fost nicio predicare. Era ca și cum predicarea nu era necesară, și adevărul explicat ar fi stat, de fapt, în calea lucrării Duhului. Comparați acest fapt cu biserica primară din Noul Testament în timpul primei lor treziri spirituale. Acești oameni rezistau la învățătura lui Pavel de-a lungul a nopți întregi, dacă era posibil!

Iarăși, sunt foarte fericit să cred că Dumnezeu era implicat în mare măsură în ce se întâmpla, și ar trebui să fim mulțumitori pentru aceasta, însă este posibil, în mod incoștient, să dăm greș în a asculta de Dumnezeu în felul în care tratăm această mare binecuvântare a convingerii și a prezenței divine. Nu veți găsi nimic asemenea unei așa minimalizări a predicării, de exemplu, în Marea Trezire sau alte treziri spirituale timpurii înainte de mijlocul anilor 1800. Și chiar dacă am putea evidenția o lucrare a lui Dumnezeu ici și colo cu un accent redus pus pe predicarea Cuvântului, dilema noastră prezentă încă va demonstra nevoia de o asemenea lucrare reformatoare a lui Dumnezeu. Nu este doar o experiență măreață de câteva zile sau chiar săptămâni cea care va îndrepta situația noastră, ci o re-direcționare totală spre adevăr și o întoarcere la gândire și doctrină.

Trezirea sau înviorarea spirituală condusă de experiență seamănă mai mult cu o viitură de scurtă durată, decât cu un râu puternic, maiestuos. Experiența înălțătoare lasă cu certitudine o amprentă, care poate fi bună ori de câte ori converge cu ortodoxia, însă o trezire reformatoare este un râu dătător de viață care are rezultate pozitive continue. Atunci când reforma are loc, convingerea nu este doar în legătură cu păcătoșenia noastră comportamentală, ci este legată și de doctrina greșită (sau, pur și simplu, de apatia față de urmărirea adevărului). Așa cum autorul și profesorul de la Seminarul Teologic Baptist Midwestern mi-a spus, "Noi trebuie să ne pocăim atât de doctrina noastră, cât și de trăirea noastră."

Tradus de Lacrisa Novac


Diverse