Înapoi
Acasă
Biblia

Reîncarnarea

A fost ea înlăturată din Biblie de către sfinții părinți ai Bisericii?

de Joseph P. Gudel, Robert M. Bowman, Jr., și Dan R. Schlesinger,
într-o traducere de Teodor Macavei


Pe la începutul acestui secol (care tocmai se încheie) crezul într-o reîncarnare era limitat în America doar la un număr restrâns de grupuri cum ar fi Școala Unită a Creștinismului ("The Unity School of Christianity"), Societatea Teozofică și Asociația pentru Cercetare și Iluminare a lui Edgar Cayce. Până în anii '80 însă, nu doar că aceste grupuri și-au sporit membrii la ordinul milioanelor dar celebrități ca Jeanne Dixon sau Shirley MacLaine au popularizat ideea și în rândul maselor. Deși în urmă cu 50 de ani relativ puțini americani credeau în reîncarnare în zilele noastre aproximativ 1/4 din toata populația S.U.A. o acceptă, alături de aproape o jumătate din populația globului.1
Ba mai mult, practic toți susținătorii moderni ai reîncarnării din Occident pretind că aceasta "se află în perfectă armonie cu adevăratul spirit al Creștinismului"2. Iar alții merg până acolo încât să afirme că biserica primară a recunoscut reîncarnarea până în al VI-lea secol când a fost suprimată de către un consiliu al bisericii.
În acest articol vom examina această pretenție că biserica ar fi suprimat doctrina reîncarnării.

Definirea reîncarnării

Deși doctrina reîncarnării provine din antichitate și își are originile în Orient, ea poate fi găsită și în Grecia antică. Aceasta susține că "sufletul intră în această viață nu ca o creație nouă ci doar după o lungă perioadă de existențe anterioare pe acest pământ, sau altundeva... pornit pe calea viitoarelor sale transformări pe care acum și le pregătește."3
Conform conceptului oriental de reîncarnare, în funcție de faptele sale dintr-o existență precedentă omul se poate reîntoarce sub orice formă de viață, inclusiv cea animală, cât și cea umană. Totuși susținătorii din Occident ai reîncarnării afirmă că în general aceasta se petrece doar la nivel uman. Aceștia numesc adesea concepția estică a ei, "transmigrare" iar concepția vestică, "reîncarnare".
În mod tradițional termenii "transmigrare", "reîncarnare" și "metempsihoză" sunt folosiți ca sinonimi ai aceluiași lucru.4 De partea cealaltă însă, reîncarnarea trebuie deosebită de ideea de pre-existență a sufletului. În timp ce toți cei ce cred în reîncarnare trebuie să creadă și că sufletele reîncarnate au avut o existență anterioară, nu toți cei ce acceptă pre-existența sufletului acceptă și reîncarnarea. Un exemplu al zilelor noastre al unui astfel de crez sunt mormonii.
Presupunerea care stă la baza reîncarnării și care de multe ori nu este admisă imediat este ideea de "monism", și anume crezul că există doar o singură realitate. În consecință, din moment ce se crede că toate lucrurile fac parte dintr-o singură realitate organică, nu mai există nici o deosebire reală între Dumnezeu, lume și oameni. Toți sunt "una". În acest sistem de crezuri "Dumnezeu" este conceput nu ca un Creator personal, ci ca o forță impersonală, sau conștiință căreia îi aparținem cu toții.5 Astfel Shirley MacLaine poate afirma că "Dumnezeu este cuvântul pe care îl folosim pentru o idee de o incredibilă complexitate de energii spirituale" sugerând mai departe că, "tragedia rasei umane constă în faptul că am uitat că fiecare este Divin".6 Atunci reîncarnările unui suflet au fost de regulă înțelese ca însemnând călătoria de la Dumnezeu la Dumnezeu cu scopul reintegrării acestuia în Unitate.7

Reîncarnarea și Biblia

Crezurile care formează contextul atât oriental cât și occidental al reîncarnării sunt în mod limpede incompatibile cu Creștinismul biblic. În plus, dovada care se aduce împotriva pretenției că și reîncarnarea ar fi integrabilă în Creștinism depășește cu mult cele câteva texte biblice care o pot combate. Mai degrabă ar trebui observat că întreaga revelație biblică și învățătura ei despre Dumnezeu, om și lume, păcat și mântuire, fac front comun împotriva reîncarnării.
Cu toate acestea exponenții reîncarnării din Occident încearcă în mod invariabil să o împace cu Creștinismul. Aceștia afirmă despre Noul Testament că ar fi fost scris de către niște autori necunoscuți și prea târziu pentru a fi de încredere în relatarea pe care o face învățăturilor lui Isus și că în felul acesta marea majoritate a învățăturilor Sale despre reîncarnare s-au pierdut. De asemenea se mai pretinde și că textul Noului Testament este plin de ștersături și de inserări din exterior care s-ar fi efectuat în sec. VI după Hristos și chiar mai târziu de către cei ce se opuneau reîncarnării, și care au înlăturat cărți întregi, motiv pentru care textul în sine nu mai este de încredere. În cele din urmă, în ciuda tentativei din sec. VI de a înlătura reîncarnarea din Biblie, anumite vestigii ale doctrinei se crede că se găsesc într-o seamă de texte disparate: Matei 17:10-13; Ioan 3:3,7; 9:1-3; Efeseni 1:4; Apocalipsa 3:12.8 (pentru lămurirea câtorva dintre aceste pretenții, vezi articolul "Susține Biblia reîncarnarea?" din "Răspunsuri biblice la cele mai populare întrebări ale contemporanilor noștri" ce se poate procura de la subsemnatul, sau de pe www.RCRwebsite.com).
Din păcate în spațiul avut la dispoziție în acest articol nu se pot aduce infirmări complete la fiecare dintre aceste argumente.9 Cu toate acestea, chestiunea datei, autorilor, și transmisiei textuale a Noului Testament a primit atenția cuvenită din partea a numeroși cercetători evanghelici ale căror lucrări de referință stau la dispoziție.10 Aceștia au demonstrat amplu cum întreg Noul Testament a fost scris în primul secol de către apostoli sau de către apropiații lor și că acest text a fost păstrat cu fidelitate de-a lungul secolelor. Asupra canonului Noului Testament11 (deci a cărților biblice recunoscute ca fiind inspirate), nu opoziția față de reîncarnare este cea care a determinat acceptarea anumitor scrieri și respingerea evangheliilor apocrife, sau excluderea altor scrieri din canon. Mai degrabă, cărțile Noului Testament au fost acceptate fiindcă au fost scrise de către însuși apostolii, sau apropiații lor și în privința lor se putea identifica originea lor istorică în primul secol. Cărțile excluse nu au fost apostolice și au fost scrise între cel de-al II-lea și al IX-lea secol după Hristos.12
În plus, canonul Noului Testament a fost format în al II-lea și al III-lea secol, primind formă finală în cel de-la IV-lea secol după Hristos13, nu în cel de-al VI-lea cum pretind reîncarnaționiștii. Ca prin urmare critica pe care aceștia o aduc Noului Testament este neîntemeiată.
Argumentul că vestigii (deci, urme) ale crezului în reîncarnare se găsesc împrăștiate în întreg Noul Testament este de fapt incompatibil cu toate celelalte argumente menționate mai sus. Dacă cărțile Noului Testament au fost produse de autori necunoscuți și prea târziu pentru a fi de încredere din punct de vedere istoric iar dacă cărturari din sec. al VI-lea au modificat textul Noului Testament, ce valoare mai pot avea aceste pretinse "vestigii" ale reîncarnării? Este clar că cei ce susțin reîncarnarea nu au nici un drept de a cita Biblia în sprijinul crezurilor lor, dacă cel puțin în același timp susțin și că Biblia nu mai este de încredere!
O analiză în detaliu a acestor pretinse texte doveditoare a reîncarnării nu este posibilă în cuprinsul acestui articol. Cu toate acestea, mai mulți creștini au publicat o serie de studii exemplificatoare asupra subiectului, demonstrând că Biblia nu conține nici măcar o aluzie în favoarea reîncarnării și că învățăturile ei centrale o contrazic categoric.14

Reîncarnarea și părinții bisericii

Adepții din vest ai reîncarnării susțin de obicei că biserica primară și-a afirmat crezul în reîncarnare până în jurul sec. al VI-lea când a fost suprimat de către împăratul roman în cadrul unui consiliu al bisericii. Pentru a infirma această acuzație trebuie mai întâi să examinăm mărturiile istorice și să vedem astfel dacă părinții bisericii au propovăduit reîncarnarea. Examinarea noastră va dezvălui că reîncarnarea nu a constituit o preocupare majoră pentru părinții bisericii care în schimb afirmau mai mult speranța biblică a învierii15, și că ori de câte ori vorbeau despre reîncarnare o condamnau fără echivoc. Adepții reîncarnării au fabricat (inventat) o istorie falsă a bisericii primare bazându-se pe:

Iustin Martirul (a trăit între 100-165)

Iustin Martirul a fost unul dintre primii părinți ai bisericii. Adesea el este citat ca fiind un "foarte timpuriu susținător creștin al reîncarnării".16 Cu referire la al IV-lea capitol al "Dialogului cu Trypho" al lui Iustin adepții reîncarnării afirmă că "acesta a învățat că sufletele oamenilor locuiesc în mai mult decât un singur trup în timpul perindării lor pământești".17 Dar ce spune de fapt Iustin? El înfățișează un dialog în care discută cu Trypho problema reîncarnării iar la sfârșitul acestei discuții dialogul se încheie după cum urmează (cu mențiunea că Iustin vorbește la persoana I-a, iar despre Trypho se vorbește la persoana a II-a; Trypho era un evreu cu care a purtat numeroase dispute; Trypho este cel ce vorbește primul):

"De aceea, sufletele nu-l văd pe Dumnezeu și nici nu migrează (strămută) în alte trupuri, căci ele ar ști că sunt astfel pedepsite și le-ar fi frică după aceea să săvârșească chiar și cele mai neînsemnate păcate. Dar că ele îl pot percepe pe Dumnezeu că există și că neprihănirea și sfințenia merită respectate, pot de asemenea să fiu de acord cu tine", a spus el.
"Ai dreptate", i-am răspuns eu.18

Clement din Alexandria (a trăit între 155-200)

Un alt părinte al bisericii care este adesea citat pentru a se pretinde că reîncarnarea a fost susținută de biserică este Clement din Alexandria, mențiunea acestuia făcându-se pe baza afirmației sale din primul capitol al "Îndemnurilor sale către păgâni" care se redă după cum urmează: "mai înainte ca să fie lumea, noi eram".19 În cel mai fericit caz această afirmație poate fi interpretată (separat de contextul ei) ca susținând pre-existența sufletului. De fapt, luată în contextul ei afirmația lui Clement nici măcar așa ceva nu sugerează. Mai degrabă el afirma pre-existența lui Isus Hristos ca Logos (Cuvânt), precunoașterea lui Dumnezeu, cât și planul Său de a ne crea și a ne iubi mai înainte de creație:

"Căci înainte de întemeierea lumii, noi eram, fiind destinați să ne găsim în El, existând mai de dinainte înaintea ochilor lui Dumnezeu, noi creaturile raționale ale Cuvântului lui Dumnezeu căruia îi datorăm existența noastră, căci "la început era Cuvântul."20

Mai observați că Clement își califică cu grijă afirmația că noi am fi existat mai dinainte cu cuvintele "înaintea ochilor lui Dumnezeu", însemnând mai degrabă că "pre-existența" noastră a fost o idee în mintea lui Dumnezeu, nu neapărat o realitate substanțială, tangibilă.

Origen (a trăit între 185-254)

Fără discuție se poate spune despre Origen că a fost unul dintre cei mai străluciți și ingenioși teologi ai bisericii primare. Cu toate acestea el a ajuns să aibe o faimă proastă tocmai datorită speculațiilor sale teologice. El este părintele bisericii cel mai adesea citat de către adepții reîncarnării ca susținând doctrina lor. Un pasaj care este citat frecvent ar fi următorul. El provine din scrierea lui Origen "Împotriva lui Celsus" și aici este redat așa cum este citat de promotorii reîncarnării pe nume Head și Cranston:

"Sau, este mai în conformitate cu rațiunea ca fiecare suflet, din anumite motive misterioase (vorbesc acum după opinia lui Pitagora și Plato, și Empedocles, pe care Celsus îl citează frecvent pe nume), să intre într-un trup și să ajungă acolo după greșelile și faptele sale de dinainte? De aceea, este probabil ca acest suflet, căruia îi sunt acordate mai multe beneficii în urma reședinței lui (anterioare) într-un trup decât acela al multor oameni (pentru a evita prejudecata nu spun "toți"), are nevoie de un trup mai bun, nu doar superior altora, dar și să fie investit cu toate calitățile cuvenite."21

Privitor la acest pasaj trebuie să se facă mai multe comentarii. Întâi de toate, Origen califică această afirmație spunând: "Vorbesc acum după opinia lui Pitagora și Plato, și Empedocles, pe care Celsus îl citează frecvent pe nume." Această atribuire a citatului ne arată că Origen argumentează pe baza crezurilor lui Celsus, și nu a propriilor sale crezuri. În ciuda acestui fapt un adept al reîncarnării, Anthony J. Fisichella, omite această propoziție în întregime când citează pasajul de mai sus.22
În al doilea rând, inserarea în paranteze de către Head și Cranston a cuvântului "anterioare" înaintea propoziției "reședinței lui...într-un trup" în citatul redat mai sus, schimbă complet sensul pasajului. Origen nu vorbea de o reîncarnare anterioară în comparație cu o reîncarnare ulterioară, ci de fapt vorbește despre o singură încarnare.
În al treilea rând, ideea pe care Origen încearcă să o afirme în acel context este complet evitată. Origen nu vorbea despre nașterea naturală a unei ființe omenești obișnuite, ci despre zămislirea miraculoasă a lui Isus în pântecele unei fecioare. În prima jumătate a capitolului Origen a infirmat explicația superstițioasă a nașterii din fecioară care circula printre iudei (și care a fost preluată și de către Celsus), și anume că Maria ar fi comis adulterul cu un soldat roman. După care pune următoarea întrebare:

"Este potrivit cu rațiunea ca cel ce a îndrăznit să facă atât de mult pentru rasa omenească...să nu fi avut parte de o naștere miraculoasă, ci de una dintre cele mai josnice și mai rușinoase dintre toate (de una ilegitimă; nota autorilor)? Atunci îi voi întreba ca greci și îndeosebi pe Celsus dacă se ia sau nu după părerile lui Plato și le citează mereu, dacă Cel ce pune sufletele în trupurile oamenilor putea să-l umilească atât de mult pe cel ce urma să facă asemenea fapte mărețe, să-i învețe pe mulți, și să-i întoarcă pe mulți din răutatea acestei lumi, printr-o naștere dintre cele mai rușinoase și să nu-l aducă pe lume dintr-un mariaj legitim?"23

După aceea a urmat imediat citatul original așa cum este redat mai sus în care se face apel la filozofii greci atât de respectați de către Celsus pentru a demonstra că cineva atât de nobil ca Isus nu putea să aibe, nici măcar conform învățăturilor lor, o naștere atât de rușinoasă cum pretindea Celsus. Având acest context în minte acum este evident că Origen nu susține reîncarnarea și ea nici măcar nu este sugerată în scrierile sale. Cel mult susține pre-existența sufletului, o opinie pe care el o împărtășea chiar dacă privitor la aceasta dezvăluie că sorgintea acestei păreri se găsește în filozofia greacă, și nu în învățătura creștină.
Ulterior în același tratat Origen a făcut următorul comentariu:

"Însă asupra acestor subiecte se pot spune multe lucruri înțelepte, cum ar fi cele ce urmează: 'Este bine să ții ascuns secretul unui rege". Pentru ca doctrina venirii sufletelor în trup (și nu cea a transmigrării, deci, a strămutării dintr-un trup în altul) să nu fie expusă înaintea înțelegerii populare și nici ceea ce este sfânt să nu fie aruncat la câini, și nici mărgăritarele să nu fie aruncate înaintea porcilor."24

Această afirmație subliniază că într-adevăr Origen a acceptat doctrina eretică a pre-existenței sufletelor omenești față de trupul lor fizic, dar nu și reîncarnarea.25
În jurul datei când a scris "Împotriva lui Celsus", deci în anul 247, (și în consecință spre sfârșitul vieții sale)26, Origen a mai scris și un comentariu asupra Evangheliei lui Matei în care a discutat pe larg dacă Ioan Botezătorul era într-adevăr reîncarnarea lui Ilie. Răspunsul său față de această speculație este categoric și nu permite nici o interpretare:

"Mie nu mi se pare că în acest loc (Mat.17:10-13) se vorbește despre sufletul lui Ilie, ca să nu mă fac și eu vinovat de învățătura strămutării sufletelor care este străină Bisericii lui Dumnezeu, care nu a fost transmisă de Apostoli și care nu este nicăieri afirmată în Scripturi..."27

În acea lucrare Origen se lansa într-o discuție detailată a strămutării sufletelor dintr-un trup în altul demonstrând că este contrară învățăturii biblice a judecății de la sfârșitul veacurilor, și că în plus, Ioan Botezătorul nu avea "sufletul", ci "duhul și puterea" lui Ilie (vezi, Luca 1:17)28. Nu se poate concepe o afirmație mai limpede de atât în respingerea doctrinei reîncarnării.
Este totuși adevărat că Ieronim, un proeminent părinte al bisericii de la începutul sec. al V-lea, a afirmat că Origen a susținut reîncarnarea. Într-o scrisoare scrisă lui Avitus, în jurul anilor 409 sau 410, Ieronim l-a acuzat pe Origen că ar adera la "transmigrarea sufletelor", inclusiv la ideea că duhurile îngerilor cât și ale oamenilor "ca și pedeapsă pentru marea lor neglijență și nesăbuință pot să fie transformate în brute", adică să fie reîncarnate ca animale.29 Totuși în aceeași scrisoare Ieronim a recunoscut că Origen își precizează poziția asupra subiectului:

"Atunci, ca el să nu fie considerat vinovat că ar fi susținut alături de Pitagora transmigrarea sufletelor, el pune punct raționamentului său grav cu care și-a jignit cititorul, spunând: 'Să nu fiu înțeles că vreau să transform în dogme aceste lucruri. Ele sunt prezentate doar ca niște presupuneri care să arate că subiectul nu este complet trecut cu vederea."30

Din moment ce criticile lui Ieronim la adresa lui Origen se întemeiază pe primele scrieri ale sale (îndeosebi pe lucrarea "Asupra primelor principii", scrisă între 212 și 215) trebuie luat notă acum de respingerea categorică a transmigrării care s-a observat că a intervenit ulterior în scrierile sale mai târzii. În plus, însuși Ieronim recunoaște că Origen a dorit să se înțeleagă că nu susține aceea doctrină, oferindu-ne și nouă posibilitatea să concluzionăm fără greș că Origen nu a susținut reîncarnarea.

Ieronim (a trăit între 345-419)

Așa cum tocmai am văzut, Ieronim l-a condamnat pe Origen ca eretic în parte datorită pretinselor sale înclinații față de reîncarnare. De aceea, este surprinzător să aflăm că mai mulți adepți ai reîncarnării pretind că însuși Ieronim ar fi crezut în reîncarnare! Unul dintre aceștia a citat tocmai scrisoarea lui Ieronim către Avitus ca dovadă31, chiar scrisoarea prin care acesta l-a condamnat pe Origen că ar crede în reîncarnare!
Alți adepți ai reîncarnării i-au atribuit lui Ieronim următorul pasaj din scrisoarea sa lui Demetrius: "Doctrina strămutării sufletelor a fost învățată din vremuri străvechi unui număr restrâns de oameni ca adevăr tradițional care nu trebuia să fie divulgat."32 Însă o cercetare a acestei scrisori nu dezvăluie nici o afirmație de acest fel. În schimb, îl vedem din nou pe Ieronim condamnând încă odată doctrina ca fiind "o învățătură pagână și dăunătoare" care "se strecoară pe furiș ca o viperă în gaura ei."33

Respingerea reîncarnării de către părinții Bisericii

Nu doar că nici un părinte al bisericii nu a crezut în reîncarnare, nici chiar Origen, care totuși a susținut pre-existența sufletelor, ci au și respins în mod categoric conceptul ca fiind în întregime contrar credinței creștine. Am văzut deja această atitudine la Iustin Martirul, la Origen, și la Ieronim. Doar în perioada de dinaintea conciliului de la Nicea din 325, printre părinții bisericii care au respins reîncarnarea, alături de Iustin Martirul și Origen, s-au numărat Ireneu, Minucius Felix, Tertulian, și Lactantius.34 Printre părinții notabili ai secolelor IV și V care alături de Ieronim s-au opus reîncarnării s-au numărat Augustin și Basil.35 La rândul lor apologeții reîncarnării au recunoscut că mulți dintre acești părinți ai bisericii, în realitate, s-au opus doctrinei reîncarnării.36
Pe lângă toate aceste dovezi, luați împreună toți părinții bisericii au învățat doctrine care erau incompatibile cu crezul în reîncarnare. Aceștia au învățat că mântuirea este un dar al lui Dumnezeu obținut pentru noi de către Hristos, și că la sfârșitul veacurilor trupurile credincioșilor vor fi înviate pentru a primi viața veșnică, iar cele ale celor nemântuiți, pentru a primi judecata veșnică. Astfel scrierile părinților bisericii sunt tot atât de categoric anti-reîncarnare precum este și Biblia.

Cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole

În acest moment am demonstrat că nici unul dintre părinții bisericii recunoscuți drept ortodocși și care au trăit în primele cinci secole ale bisericii, nu au crezut în reîncarnare. Puși în fața acestor argumente unii adepți ai reîncarnării au recurs la o ultimă tentativă de subminare a dovezilor documentare ale Bibliei și ale părinților bisericii împotriva doctrinei lor. Astfel acest ultim argument declară înlăturarea tuturor dovezilor, sau aproape a tuturor dovezilor din Biblie și din scrierile părinților care indicau crezul în reîncarnare de către cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole (care a fost denumit și cel de-al cincelea Conciliu Ecumenic) ținut în anul 553. De pildă Leslie Weatherhead a pretins că reîncarnarea "a fost acceptată în biserica primară pentru primii cinci sute de ani de existență. Doar în anul 553, cel de-al doilea Conciliu al Constantinopolelui a respins-o și atunci numai cu o mică majoritate."37 Mulți din cei ce susțin reîncarnarea spun că acest conciliu s-a întrunit la porunca împăratului roman Iustinian cu scopul precis de a condamna reîncarnarea și de a șterge din Biblie orice referiri la aceasta.38
Desigur împotriva acestei afirmații se pot ridica multe obiecții. Întâi de toate canonul Noului Testament așa cum îl avem astăzi a fost finalizat cel târziu în al IV-lea secol, după cum am mai explicat. Într-adevăr, ne aflăm în posesia a numeroase manuscrise ale Noului Testament care datează atât din al II-lea cât și din al V-lea secol, cât și manuscrise mai târzii de atât. Textele manuscriselor Noului Testament ce datează de dinainte de sec. al VI-lea nu se deosebesc apreciabil de cele ce datează din acest secol sau de mai târziu. Faptul acesta ar trebui să convingă că în anul 553 acel conciliu al bisericii nu a operat modificări în Biblie pentru a suprima reîncarnarea, sau alte crezuri.
În al doilea rând, cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole nu a pomenit nimic în dezbaterile sale despre reîncarnare. Principala temă de pe agenda acestuia a fost formularea unui răspuns creștin la erezia monofizită care susținea că în trup Isus a posedat doar o singură natură (în loc de două, umană și divină în același timp, după cum Noul Testament și biserica primară învață). La acel conciliu sau poate la un altul s-a lansat o listă de "anateme", sau condamnări a mai multor idei printre care era și cea a pre-existenței sufletelor (așa cum a fost enunțată de Origen și de unii dintre urmașii săi), dar nu s-a făcut nici o mențiune a reîncarnării care, în mod evident, nici măcar nu constituia o problemă la ordinea zilei.39 Cu toate acestea unii dintre adepții reîncarnării au mers atât de departe încât să afirme că există o îndoială asupra declarației acestui conciliu din 553 și doar fiindcă nu a spus nimic relevant privitor la reîncarnare nu înseamnă că aceasta ar fi condamnată în mod oficial de către biserică!!40 Desigur ceea ce se trece cu vederea într-o astfel de afirmație este importantul fapt că creștinii au negat reîncarnarea deoarece vine în contradicție directă cu creștinismul biblic și nu fiindcă ei nu știu (sincer, sau din eroare) că ea a fost condamnată în anul 553.

În concluzie, este o certitudine că reîncarnarea nu a fost suprimată de către biserică în cel de-al VI-lea secol, sau în altul. Ea a fost în mod explicit respinsă de către liderii bisericii încă de la mijlocul celui de-al II-lea secol și niciodată nu a fost serios luată în considerare ca reprezentând un crez care poate fi acceptat de către creștini. Crezul lui Origen în pre-existența sufletului a fost tratat ca o aberație nedorită chiar de către părinții bisericii și de conciliile care i-au urmat acestuia. Susținătorii reîncarnării au trebuit să inventeze texte inexistente, să introducă în anumite texte cuvinte străine lor, sau să citeze pasajele anti-reincarnaționiștilor ca și cum acestea ar fi în favoarea ei, și în general să prezinte o reconstrucție mitică a istoriei bisericii primare pentru a putea să pretindă măcar că biserica primară ar fi crezut în reîncarnare. Astfel de teorii bazate pe argumente atât de nefirești, pot fi considerate negreșit drept false!

Articolul de mai sus a apărut în "Christian Research Journal" din vara lui 1987. Pentru cei interesați să-l folosească și să-l copieze redau mai jos condițiile impuse de proprietarii lui. Mulțumesc. Autorul traducerii de față poate fi contactat prin email: Teo_logic@bigfoot.com.

Copyright 1987 by the Christian Research Institute.

COPYRIGHT/REPRODUCTION LIMITATIONS:
This data file is the sole property of the Christian Research Institute. It may not be altered or edited in any way. It may be reproduced only in its entirety for circulation as "freeware," without charge. All reproductions of this data file must contain the copyright notice (i.e., "Copyright 1994 by the Christian Research Institute"). This data file may not be used without the permission of the Christian Research Institute for resale or the enhancement of any other product sold. This includes all of its content with the exception of a few brief quotations not to exceed more than 500 words.

If you desire to reproduce less than 500 words of this data file for resale or the enhancement of any other product for resale, please give the following source credit: Copyright 1994 by the Christian Research Institute, P.O. Box 7000, Rancho Santa Margarita, CA 92688-7000.

Notițe:

  1. Mark Albrecht, Reincarnation: A Christian Approach (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1982), pag.9.
  2. E.D. Walker, Reincarnation: A Study of Forgotten Truth (New Hyde Park, NY: University Books, 1965), pag.14.
  3. Walker, pag.11.
  4. The Encyclopedia of Philosophy, asupra "Reîncarnării", de Ninan Smart.
  5. Pentru a vedea legătura dintre monism și mișcarea New Age, vezi "What is the New Age Movement" de Elliot Miller, din Forward 8, din 1985, pag.16-23.
  6. Shirley MacLaine, Out on a Limb (New York: Bantam Books, 1983), pag.279, 347.
  7. Pentru o analiză completă și o critică a diversităților credinței în reîncarnare vezi, cartea lui Norman Geisler și J. Yutaka Amano, The Reincarnation Sensation (Wheaton, IL: Tyndale House Publishers, 1986).
  8. Pentru toate aceste argumente, vezi de pildă, cartea lui Joseph Head și S.L. Cranston, Reincarnation: The Phoenix Fire Mystery (New York: Julian Press, 1977), pag.134-140. De asemenea și, cartea lui Quincy Howe, Reincarnation for the Christian (Philadelphia: Westminster Press, 1974), pag.92-97. Sau, cartea lui James Dillet Freeman, The Case for Reincarnation (Unity Village, MO: Unity School of Christianity, 1986), pag.75-77.
  9. O dezbatere a legăturii dintre aceste chestiuni și reîncarnare se găsește în cartea lui Albrecht, pag.36-43.
  10. Vezi îndeosebi, cartea lui F.F. Bruce, The New Testament Documents: Are They Reliable_ (Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Co., 1960), cea a lui Norman Geisler și William Nix, A General Introduction to the Bible, ediția revizuită (Chicago, IL: Moody Press, 1986), și cea a lui Donald Guthrie, New Testament Introduction (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1970).
  11. Vezi de pildă, cartea lui R. Laird Harris, The Inspiration and Canonicity of the Bible (Grand Rapids, MI: Zondervan Publishing Co., 1973).
  12. Vezi, Bruce M. Metzger, An Introduction to the Apocrypha (New York: Oxford University Press, 1957), pag.249.
  13. pentru confirmarea acestui fapt, vezi orice dicționar biblic standard, sau orice enciclopedie.
  14. Vezi, cartea lui Geisler și Amano, pag.133-154, vezi de asemenea și cea a lui Albrecht, pag.36-40.
  15. Privitor la părinții bisericii și înviere vezi cartea lui Joanne E. McWilliam Dewart (ed.), Death and Ressurection, "Message of the Fathers of the Church", vol.22 (Willmington, DE: Michael Glazier, 1986).
  16. Vezi cartea lui Geddes MacGregor, Reincarnation in Christianity: A New Vision of the Role of Rebirth in Christian Thought (Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1978), pag.25.
  17. MacGregor, pag.36.
  18. din Iustin Martirul, Dialogue with Trypho IV. Toate citatele luate de la părinții bisericii se pot găsi în lucrarea The Ante-Nicene Fathers, ce îi are ca editori pe Alexander Roberts și James Donaldson, și A Select Library of Nicene and Post-Nicene Fathers of the Christian Church, ce îi are ca editori pe Phillip Schaff și Henry Wace (Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Co., reeditarea din 1983).
  19. După Head și Cranston, pag.141-142, și MacGregor, pag.48.
  20. după Clement din Alexandria, "Îndemn către păgâni", I.
  21. Origen, "Against Celsus", I.32, așa cum este citat de Head și Cranston, pag.147.
  22. vezi cartea lui Anthony J. Fisichella, Metaphysics: The Science of Life (St. Paul, MN: Llewellyn Publications, 1986), pag.134.
  23. Against Celsus I.32.
  24. Against Celsus V.29.
  25. vezi de asemenea, Origen, De Principiis ("On First Principles") III.5, citat de Head și Cranston în pag.147 a cărții lor. Acest pasaj dovedește că Origen a susținut pre-existența sufletelor, dar nu și reîncarnarea.
  26. Vezi notițele editoriale la, The Ante-Nicene Fathers, vol.X, pag.411.
  27. Origen, Commentary on Matthew XIII.1.
  28. idem, XIII.1-2.
  29. Ieronim, Letter CXXIV, To Avitus 4, pag.15.
  30. Idem, pag.4
  31. David Christie-Murray, Reincarnation: Ancient Beliefs and Modern Evidence (London: David and Charles, 1981), pag.59, citate de Albrecht, pag.47.
  32. din cartea lui Joseph Head și S.L. Cranston (ca editori), Reincarnation: An East-West Anthology (Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1968), pag.38.
  33. Ieronim, Letter CXX, to Demetrius 16.
  34. Ireneu, Against Heresies II.33.1,5; Tertulian, Apology 48; A Treatise on the Soul 28-35; Minucius Felix, Octavius 34; Lactantius, The Divine Institutes 18-19.
  35. Augustin, The City of God X.30; Basil, The Hexaemeron VIII.2.
  36. vezi, Head și Cranstom, Phoenix Fire Mystery, pag.142-143, 149-151.
  37. după cum afirmă Leslie Weatherhead în cartea The Christian Agnostic (Nashville, TN: Abingdon Press, 1972), pag.209-210, și este citat în cartea lui John Hick, Death and Eternal Life (San Francisco, CA: Harper & Row, 1976), pag.392.
  38. susțin, Noel Langley, în cartea sa, Edgar Cayce on Reincarnation (New York: Warner Books, 1967), pag.179 și Leonline L. Wright în cartea sa, Reincarnation: A Lost Chord in Modern Thought (Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1975), pag.67; etc.
  39. pentru edificare citiți articolele, "Constantinopole, The Second Council of", și "Origenism" din lucrarea The New International Dictionary of the Christian Church, editor J.D. Douglas, a doua ediție (Grand Rapids, MI: Zoondervan Publishing Co., 1978), pag.257, 734.
  40. Vezi, Head și Cranston, în Phoenix and Fire Mystery, pag.158.

Apologetică