Înapoi
Acasă
Biblia

O pildă a pocăinței

de R.C. Sproul


Anterior, într-una dintre celelalte emisiuni pe care le-am transmis în cadrul acestui program, fiind cuprins de o oarecare nostalgie v-am povestit tuturora despre o întâmplare petrecută pe când eram doar un băiețel în biserica unde cântam în corul copiilor, dar nu datorită râvnei sau vreunui devotament religios deosebit, ci fiindcă nu prea aveam de ales. Fusesem obligat de părinții mei să fac parte din acel cor al copiilor unde mă trezeam pus într-o situație extrem de stânjenitoare fiindcă trebuia să apărem îmbrăcați în niște robe și cămăși albe purtând un guler mare alb cu o fundă mare neagră la gât. Atunci când ne găteam așa, ceilalți băieți pe mine mă strigau "micuțul Lord Fauntleroy" (un personaj dintr-o povestire pentru copii; n.tr.), făcându-mă să intru în pământ de rușine.

Poate la fiecare două luni cântam o dată în serviciul de închinare din biserica noastră locală. Însă punctul culminant din an al corului era atunci când cântam un anume imn acompaniați de solistul principal al corului celor mari, un tenor magnific. Cântecul pe care-l cântam era imnul "Căutați-L pe Domnul". Pe atunci eu nu eram un creștin, dar cuvintele respectivului cântec erau cântate atât de grandios de către acel solist încât mi-au rămas în minte. Adesea mă miram cum Dumnezeu își arăta puterea Cuvântului Său atunci când niște versete preluate din Scripturi erau puse în contextul unui cântec ce-l asculți și cum acestea reușeau să ți se strecoare încetul cu încetul în suflet și-n minte, până ce-ți intrau în sânge. La fel s-a întâmplat și cu acel cântec. Parcă-l văd încă pe Dick Dodds (asta aproape cu 50 de ani în urmă!) cum apărea pe platforma corului și interpreta, "Căutați-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Chemați-L cât este aproape. Să-și lase cel rău gândurile sale și păcătosul de calea sa. Căci El va avea milă (parcă-l pot auzi cântând!). Va avea milă și va ierta generos". După asta tenorul schimba registrul muzical cântând foarte înalt același refren - "El va avea milă, va avea milă și va ierta generos". Desigur și aceste versuri erau preluate direct din Scripturi, mai precis din cuvintele acelor profeți care s-au arătat extrem de preocupați ca pocăința reală să se regăsească în viața poporului lui Dumnezeu.

Vizavi de acest subiect al pocăinței am examinat deja ritualurile pe care poporul iudeu le ținea în Vechiul Testament. Am recapitulat obiceiurile pe care le respecta cu sfințenie în zilele rânduite pentru postire și pocăință, am aflat de schimbarea hainelor, de plânsetul și bocitul care le însoțeau. Dar mai ales, am menționat profeții celui de-al VIII-lea și ai celui de-al VII-lea secol (în.de H.), de Amos și Osea care s-au înfățișat poporului așa cum au făcut un Ieremia și Isaia pentru a-i aminti că genul de pocăință pe care Dumnezeu o pretindea de la el era cel care venea din inimă. Ideea fiind aceasta, ca ei să-și sfâșie inimile, nu veștmintele. Însă când profeții declarau asta ei nu exprimau opoziție față de obiceiul sfâșierii hainelor, doar subliniau că acesta nu era îndeajuns ca să se facă demonstrația unei pocăințe reală. Și inima trebuia frântă! Avem nevoie să resimțim o reală zdrobire a sufletului nostru când ne dăm seama că l-am ofensat pe Dumnezeu.

Pentru a pricepe mai bine această perspectivă profetică asupra pocăinței vreau să vă îndrept azi atenția înspre una dintre cărțile micilor profeți care se concentrează asupra relației dintre ritualurile pocăinței și realitatea pe care acele ritualuri erau menite să o reprezinte, și anume la cartea profetului Ioel. Haideți să aflăm cum debutează aceasta! Din primul capitol aflăm despre "Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel." Apoi așa cum au obișnuit toți profeții când proclamau cuvântul pe care Dumnezeu le-a dat, Ioel le cere și el să facă o adunare solemnă pentru a asculta veștile care le aducea de la El: "Ascultați lucrul acesta, bătrâni! Și luați seama, toți locuitorii țării!". Apoi îi îndeamnă: "S-a întâmplat așa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinților voștri? Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!". Le-a vorbit apoi despre judecata de nimicire care le-a distrus țara, și le-a spus: "Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil", în acest fel descriind copiilor lui Dumnezeu cum au fost loviți de năpastă după năpastă venită de la Dumnezeu și atrăgându-le atenția cum mai întâi țara le-a fost devastată de secetă, apoi de invazia de insecte care le-au devorat recoltele. Toate acestea sunt interpretate de profet ca reprezentând judecata cu care Dumnezeu i-a lovit pentru păcatul lor. După acestea vine chemarea de a se schimba și de a se trezi: "Treziți-vă, bețivilor, și plângeți! Văitați-vă toți cei ce beți vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!" Chiar și recoltele viilor le-au fost nimicite! Iar cei ce căzuseră sub amețeala băuturii trebuiau acum să se trezească și să-și dea seama că până și plăcerea pe care rodul viței le-o dădea, le-a fost refuzată. Venise vremea, declara Ioel, ca poporul să plângă, să se bocească și de aceea le pune în vedere că trebuiau acum să țină acele rituri ale pocăinței. Despre ele le-a vorbit în vers.8 când le spune: "Bocește-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereței ei!" Ce imagine!

Săptămâna trecută am fost la o nuntă. La nunți eu mă uit foarte atent la rochia miresei. Știu că în viața unei femei probabil nu există alt moment în care să se acorde o atenție mai mare alegerii unei rochii cum se face pentru rochia de mireasă. Cred că așa ați făcut toate doamnele! Soția mea își păstrează încă rochia ei de mireasă. Dar ce se mai întâmplă este că după cheltuieli serioase pentru această rochie care lasă falite multe familii și este purtată o singură dată de mireasă, ea ajunge să fie împachetată foarte atent într-o pungă de plastic și pusă în pod, în speranța ca moliile să n-o atingă. Însă toată lumea așteaptă acel moment în care apare mama miresei iar orga schimbă registrul interpretând marșul nupțial și toată lumea se întoarce pentru a urmări alaiul miresei. Atunci se aud acele nelipsite exclamații spontane de uluire și uimire la adresa femeii îmbrăcate probabil cu cea mai frumoasă rochie pe care o va purta vreodată.

Revenind, profetul tocmai spunea că Israelul să fie asemenea unei mirese fecioare care este împodobită într-o pânză de sac. Închipuiți-vă că mergeți la o cununie la care mireasa va aparea îmbrăcată în pânză de sac! Nu vă puteți imagina așa ceva, nu-i așa? Cu toate acestea, a fost imaginea folosită în acest moment de către profetul Ioel pentru a arăta cum se presupune să fie demonstrată pocăința.

După aceea, în a doua parte a versetului 9 și în versetul 10 el spune, "preoții, slujitorii Domnului, jelesc. Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este". Dacă aveți idee despre economia Israelului antic, știți că era o societate agricolă care se baza în principal pe cultivarea grânelor și vânzarea produselor, că era o țară care depindea enorm de rodul viței, de strugurii și vinul provenit de la aceștia. Însă cel mai important pentru economie era industria de uleiuri de măsline. Ați auzit de muntele Măslinilor și de presele folosite pentru extragerea uleiului de măsline pentru care se găsise de asemenea foarte multe rosturi. Astfel că ceea ce profetul le spune este că în acel moment întreaga industrie, toată economia națională a Israelului era ruinată. Totul secase! "Înmărmuriți, plugari, văitați-vă, vieri, din pricina grâului și orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute. ... Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!" s-a spus în vers.11 și 12, iar în vers.13 le este repetat îndemnul la pocăință: "Încingeți-vă, preoți, și plângeți! Bociți-vă, slujitori ai altarului; veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! ..."

Observați că există o chemare la pocăință adresată și plugarilor, lucrătorilor ogoarelor. Există și o chemare la pocăință care se adresează tuturora, în general. Însă cea mai severă chemare la căință din acest moment de suferință națională se adresează clerului, preoților și slujitorilor templului. Ei sunt aceia care poartă răspunderea vinii naționale. Profeții Israelului spuneau despre preoți că ei ar fi conștiința neamului. Astfel că sarcina profeților care se dovedea cea mai grea era să-i cheme la pocăință pe preoții din țară. Fiindcă aceștia deveniseră corupți și s-au stricat, adevărata evlavie le-a fost ascunsă oamenilor. Iar în loc de a-i învăța pe oameni despre frica de Dumnezeu și adevărul despre El, acești preoți stricați și-au abandonat vocația lor fundamentală. În loc de a le sluji oamenilor, ei încercau să placă acestora. În loc de a-i îndemna, îi lingușeau. În loc de a-i chema la pocăință pe oameni atunci când păcătuiau, ca să nu-i jignească și să nu fie alungați de poporul mâniat, preoții și-au dat mâna cu el în nelegiuire și l-a amăgit. Se ajunsese la genul de religie "comodă". Așa că acum apare în mijlocul lor acest profet care vestește Cuvântul lui Dumnezeu din gura lui și care le spune slujitorilor, "jeliți și plângeți-vă, ...bociți...veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci". După care în vers. 14 le declară: "Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare; strângeți pe bătrâni, pe toți locuitorii țării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, și strigați către Domnul." Toate acestea reprezentând elementele ritului (ceremonialului) pocăinței regăsite în tot Vechiul Testament. Dacă mergem mai încolo în text, citim aceste lucruri în capitolul 2, vers.12 și prima parte a vers.13: ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet!" "Sfâșiați-vă inimile nu hainele...".

Elementul care este central conceptului profetic al pocăinței din Vechiul Testament poate fi exprimat într-un singur cuvânt pe care-l auzim frecvent în jargonul folosit astăzi de creștini. Punctul focal al chemării profetice la pocăință se poate deduce din acest cuvânt: convertire. Adeseori eu însămi povestesc despre convertirea mea la Creștinism. Nimeni nu se naște automat un creștin. Pentru a deveni un creștin trebuie să se întâmple ceva care să ne schimbe, să ne transforme. Acel ceva este legat de conceptul biblic de "metanoia" (greacă), o schimbare a gândirii care nu înseamnă doar însușirea unui crez, adaptarea la o nouă idee. Este vorba de schimbarea și transformarea întregii vieți a omului. Pentru acest profet pocăința nu înseamnă doar un ritual, sau ceremonial ținut în biserică. Pentru el pocăința este indispensabilă convertirii esențiale a sufletului. Înseamnă o schimbare a întregului om și face referire la o anume întoarcere.

În viața fiecăruia există un punct de cotitură. Aș putea să vă întreb pe voi care a fost punctul vostru de cotitură în viață. Voi însă s-ar putea să vă gândiți la cunoașterea unei anumite persoane care mie mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Sau, un punct de cotitură a fost atunci când mi-am găsit slujba care o am acum. Poate tu îți spui că pentru tine a fost un dezastru sau o nenorocire care a venit. Așa privim noi acele momente cruciale care ne definesc existența. Dar pentru iudeu și pentru profetul lui Israel, punctul suprem de cotitură al vieții cuiva era momentul convertirii. Era o schimbare care era înțeleasă și de Vechiul Testament ca fiind un fel de întoarcere. ,,Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape... să se întoarcă la Domnul..." (Is.55:6,7). Deci însemna nu doar să se întoarcă la Domnul, ci amintiți-vă că în Israel Domnul mai era de asemenea și întemeietorul națiunii. Dumnezeu pusese bazele acestui popor și le-a dat o identitate de popor al Său. El a făcut un legământ cu ei. Tot El le-a dat anumite precepte de urmat. Iar poporul a făcut la rândul său un jurământ că-l vor urma pe Dumnezeu și că-i vor respecta poruncile, că-l vor iubi din toată inima. Însă poporul s-a depărtat după aceea. Astfel că profeții au venit la el și l-au anunțat: trebuie să vă întoarceți și să vă întoarceți la Domnul.

Acest lucru poate încurca un pic deoarece cu o clipă în urmă am spus că nimeni nu este mântuit din start. Din fire îi suntem vrăjmași lui Dumnezeu. Astfel că am putea să vorbim mai precis despre o întoarcere de la viața pe care o trăim acum și a ne întoarce la Dumnezeu. Însă imediat la început după creație, toată umanitatea era cuprinsă în capul nostru comun care era Adam și care a arătat ascultare și se bucurase de o legătură desăvârșită cu Dumnezeu. Milton a descris-o în opera sa epică "Paradisul pierdut". Într-adevăr, noi am pierdut paradisul când ne-am depărtat de Dumnezeu și fiecare și-a văzut de calea lui. Așa că acum când îi îndemnăm pe oameni la convertire, nu greșim dacă le-o spunem sub forma că, "e vremea să ne întoarcem acasă". Că s-ar cuveni să ne revenim unde ne găseam la început, în prezența lui Dumnezeu, în părtășia cu El, redevenind supuși Lui. Așadar, chemarea la pocăință suna în gura profetului ca o invitație la reîntoarcere, sau la întoarcerea acasă.

Cel mai important punct de cotitură al vieții mele a fost convertirea mea. Nu cunosc nici un alt eveniment din viața mea care să fi avut un impact atât de radical asupra a tot ce-a urmat după aceea. Întreaga mea viață a fost schimbată și întoarsă pe dos. Adevărat, n-am fost făcut perfect. Nu scăpăm de păcat peste noapte! Însă "metanoia", această transformare a gândirii laolaltă cu această convertire indică faptul că înaintea punctului de întoarcere viața ta se îndrepta într-o anume direcție. Acea direcție, dragilor, este îndepărtarea de Dumnezeu. Și cu cât mai mult trăim în împietrirea inimii și rămânem mai mult într-o stare neconvertită, ne îndepărtăm și mai mult de El. Ce se întâmplă la convertire nu este trecerea instantanee de la păcat la perfecțiune. Este mai degrabă o schimbare de direcție a vieții. Din clipa convertirii noastre, viețile ni se îndreaptă într-o direcție diferită. Înapoi în prezența lui Dumnezeu. De ce i se spune atunci pocăință? Fiindcă acest punct de cotitură nu reprezintă doar o îndreptare într-o anume direcție, ci și o întoarcere de la ceva. Acela este elementul pe care-l vom discuta în următoarea lecție.

Gânduri de încheiere
Aș vrea acum să-ți recapitulezi întreaga ta viață. Dacă ai timpul și plăcerea, totodată locul comod unde să fii singur și netulburat, să-ți așterni pe un carnețel de notițe o listă a celor mai cruciale momente din viața ta. Care au fost acele momente, care au fost deciziile, evenimentele care te-au îndepărtat pe tine de la Dumnezeu? Noi avem expresia "m-am lăsat de Dumnezeu". Sau, care au fost acele momente din viața ta care reprezintă momente de cotitură în care te-ai schimbat în bine? Mai îngăduie-mi să-ți mai cer și asta: întreabă-te singur, "sunt un om convertit?" Încotro te îndrepți? În ce direcție te deplasezi? Vă aduceți aminte cum Alice în Țara Minunilor a ajuns la o răspântie de drumuri și nu știe încotro s-o apuce. Acolo ea a privit în sus și ochii i-au căzut pe Motanul de Cheshire care era cocoțat în copac. În confuzia ei Alice privește la el și îi spune: "Nu știu încotro să merg. Pe care drum s-o apuc?" La care Motanul de Cheshire îi zâmbește și-i răspunde, "păi, depinde". "Depinde de ce?" a întrebat Alice. "Încotro mergi?" a fost ea întrebată și răspunse, "nu știu". Ce-a spus atunci motanul? "Atunci nu contează!". Atunci asta-i întrebarea pe care eu ți-o pun. Încotro mergi tu? În ce direcție ai apucat? Este nevoie de o întoarcere în viața ta?

Tradus de Teo Macavei


Doctrine