Înapoi
Acasă
Biblia

Învierea lui Hristos

de R.C. Sproul


Continuând studiul nostru dedicat celor mai frecvente întrebări și obiecții ridicate de oameni cu privire la Creștinism, acum ne vom întoarce atenția către una dintre cele mai importante întrebări - după părerea mea - care se ridică despre acest subiect. Cei care mi-au dat această listă cu întrebări în primul rând, sunt oamenii care au fost implicați în programul evanghelistic, numit Explozia Evanghelistică, care au folosit întrebări de diagnostic prin care i-au angajat pe oameni în discuții serioase despre lucrurile lui Dumnezeu. Ei de obicei încep conversația punând aceste două întrebări. Prima întrebare sună cam așa, "Ai ajuns într-un moment în viața ta spirituală sau în gândirea ta în care știi cu siguranță că în momentul morții vei merge în Ceruri?" Iar această întrebare este folosită pentru că este o întrebare la care oamenii pot răspunde confortabil cu nu. Deschide o discuție semnificativă despre destinul nostru. Și mulți, foarte mulți oameni vor răspunde la această întrebare spunând, "Nu, nu știu cu siguranță că atunci când mor voi merge în cer." Dar un alt răspuns pe care îl vom auzi frecvent este, "Nu sunt sigur nici că există cer. Nu sunt sigur că viața continuă după moarte." Și unii oameni chiar afirmă hotărât aceasta. Ei spun, "Ehei, când mori se termină totul. Această viață este tot ce există. Ai o singură șansă." Ce dovezi avem; ce speranță avem pentru a crede în viața de după moarte? Dar, cu siguranță, din perspectivă biblică, în chiar miezul credinței creștine există puternica afirmație cu privire la Hristos, anume că El a înviat. Ne amintim discuția pe care Isus a avut-o cu prietenii Săi când a zis, "Eu sunt învierea și viața. Și cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi." Ne amintim afirmația Lui, făcută prietenilor Lui, în camera de sus, în noaptea în care a fost vândut, când a spus, pentru a-și îmbărbăta ucenicii, "Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine...". Iar apoi continuă spunând, "În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri și Eu Mă duc să vă pregătesc un loc." Și apoi, ca o paranteză, Isus face un comentariu care pare a fi aproape pe nepregătite, și pe care trebuie să vi-l spun ca pe cele mai încurajatoare cuvinte pe care le pot găsi pe buzele lui Isus, în care Isus spune, "Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus." Cu alte cuvinte, Isus spune aici, 'Dacă aș descoperi că aveți anumite speranțe pentru un viitor frumos, pentru victorie asupra mormântului, și acestea ar fi doar o iluzie, sau ar fi doar un panaceu psihologic, un sedativ care să aline durerea doliului și a necazului, nu v-aș fi lăsat, sau nu v-aș fi permis să rămâneți în această deziluzie. Aș fi corectat această neînțelegere.'

Dar, probabil cea mai completă apărare a vieții după moarte pe care o găsim în Noul Testament este în Epistola lui Pavel către biserica din Corint. Prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni. În capitolul cincisprezece. Și aș dori să petrec ceva timp astăzi privind la felul în care Pavel răspunde acestei întrebări. Așadar, dacă ne uităm în întâi Corinteni, capitolul cincisprezece, doresc să încep la versetul 12. Pavel scrie aceste cuvinte, "Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morților?" Iar aici, Pavel se adresează membrilor unei adunări creștine. El nu vorbește acum cu necredincioși, sau unei culturi seculare. Dar chiar printre oamenii din Corint, în adunarea pe care Pavel a fondat-o, se naște această întrebare. "Cum putem să știm cu siguranță?" Sunt unii care afirmau, da ei cred că Hristos a înviat. Numai că ei nu au tras din aceasta concluzia că, așadar, noi vom participa în înviere. Că vom supraviețui mormântului. Iar acum, Pavel ridică întrebarea, "Acum dar, cum se poate că deși Hristos este propovăduit printre voi ca fiind înviat din morți, totuși unii dintre voi spun că nu este înviere a morților." Și observați cum continuă. În versetul 13 el spune, "Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat."
Acum, ce vreau eu să observăm aici este că Pavel se implică într-o complexă linie de argumentare succesivă. Pavel activează ca un perfect apologet pentru viața de după moarte. Și el folosește o metodă de argumentare, o tehnică larg răspândită printre filozofii și gânditorii din zilele lui. Era o metodă care a fost perfectată de filozofii greci, numită forma de argumentare ad hominem. Acum, cei dintre d-voastră aici de față, care sunteți logicieni sau studenți în filozofie, cunoașteți că există o eroare de raționare numită eroarea ad hominem. Termenul ad hominem pur și simplu înseamnă "la omul". Acum, forma eronată de gândire ad hominem este aceasta; atunci când tu faci o afirmație, sau prezinți un argument iar eu privesc la tine și îți spun, "Dar..., tu ești urât, și de aceea argumentul tău nu are cum să fie adevărat." În loc să îmi concentrez atacul asupra postulatelor tale sau asupra raționării în relevanța argumentului, eu te atac pe tine personal. Spun lucruri urâte despre tine. Aceasta este eroarea logică deoarece noi știm că și oamenii urâți pot avea un argument rezonabil. Și chiar dacă o persoană este urâtă aceasta nu are nimic de a face cu relevanța poziției ei. Așadar aceasta este o eroare de logică. Și apare într-o mare varietate de modele, mărimi și forme în fiecare zi.
Dar există și o formă legitimă de raționare ad hominem care nu este greșită, și este în felul acesta. Tu adopți o poziție care diferă de poziția mea, iar eu spun în regulă, dă-mi voie să îmi asum, de dragul argumentului, poziția ta. Voi lua partea ta în dezbatere și voi raționa atât de tenace pe cât voi ști, și voi duce acea poziție la concluzia ei logică. Și voi încerca să îți demonstrez că dacă adopți acea poziție pe care o îmbrățișezi și o gândești până la capăt, la concluzia ei logică, vei sfârși în absurditate. Zeno, filozoful antic, folosea această metodă și o numea argument reductio ad absurdum (argumentul redus la absurd). Când adopți poziția oponentului tău și o urmărești în mod consecvent și arăți că în final se reduce la nonsens sau la absurd.

Același lucru îl face Pavel aici. Și el folosește o serie complicată de argumente "dacă/atunci". El spune, "În regulă, haideți să considerăm afirmația că Hristos nu este înviat." El spune, "Dar dacă Hristos nu a înviat..." El nu spune că Hristos nu a înviat. Poziția lui nu este aceasta. El este convins că Hristos este înviat. Dar el spune, "Să presupunem doar, de dragul argumentului, că Hristos nu este înviat. Și dacă această ipoteză este adevărată, dacă Hristos nu este viu, atunci, ce înseamnă aceasta? Care ar fi concluzia pe care ar trebui să o tragem nemijlocit din această ipoteză?" El afirmă, "Dacă nu există înviere din morți, atunci primul lucru care l-ar însemna aceasta, dacă nu există înviere, dacă învierea este o imposibilitate evidentă, atunci primul lucru pe care îl vom descoperi din aceasta este că Hristos nu a înviat. Pentru că, dacă Hristos este înviat, atunci aceasta ar desființa teoria care afirmă că nu există așa ceva ca învierea." Tot ce trebuie să facem este să avem un caz demonstrat pentru a arăta că așa ceva se poate întâmpla. Dar dacă nu există înviere din morți, atunci Hristos nu este înviat. Pavel afirmă, "Bine, ce ar însemna aceasta?" Așadar, el continuă în această linie de argumentare. În versetul 14 din capitolul 15 din 1 Corinteni, "Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră."
Acum, Pavel nu face altceva aici decât să ia taurul de coarne. El spune, "Haideți să nu devenim sentimentali aici. Haideți să înfruntăm realitatea. Dacă Hristos nu a înviat, și voi mergeți în dreapta și-n stânga propovăduind că El a înviat, propovăduirea voastră este goală. Este zadarnică. Este fără valoare. Este nesemnificativă. Și nu numai atât. Dacă Hristos nu a înviat, atunci credința voastră în Hristos, încrederea voastră în El este, la fel, o practică a zădărniciei." Așadar, ceea ce face Pavel aici este să demonstreze un caz foarte primejdios. Deoarece făcând acest lucru cu credința creștină, el transformă învierea lui Hristos într-o propoziție intransigentă.
Acum însă, știu că în zilele noastre există tot felul de oameni care se numesc pe ei înșiși creștini și care spun, "Dar, eu nu cred în nașterea din fecioară sau eu nu cred în asta sau în aia." Și vor spune chiar, "eu sunt creștin dar nu cred în învierea lui Hristos." Pavel s-ar uita la o astfel de persoană și ar spune, "Te rog, când afirmi acest lucru nu folosi cuvântul Creștin deoarece tocmai ai golit complet de înțeles Creștinismul." Deoarece credința creștină fără o credință în înviere este o credință goală, este o credință zadarnică, este o credință neînsemnată și ai banalizat înțelesul termenului de Creștin.

Cu toate acestea, haideți să urmărim în continuare argumentul lui aici. "Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu înviază." Trebuie să vă spun că iubesc acest argument. Apostolul ne oferă un argument apropiat aici. Logică strânsă. Și el continuă într-o secvență la foc continuu. El spune, "Nu numai că predicarea noastră este fără conținut, dar este și falsă. Am putea fi numiți "Falși Martori ai lui Iehova" pentru că hoinărim dintr-un loc în altul spunând tuturor nu numai că Hristos a înviat ci că Dumnezeu este cel care L-a înviat. Aceasta înseamnă acum că am adus o mărturie mincinoasă împotriva lucrării lui Dumnezeu. Și, bineînțeles, suntem martori mincinoși când afirmăm că Dumnezeu L-a înviat pe Hristos dacă nu există o înviere din morți, nu numai că n-a înviat Hristos, dar nici Dumnezeu nu L-a înviat pentru că nu există înviere a morților." El ne amintește aceasta într-o succesiune la foc continuu.
După aceasta el merge mai departe spunând, versetul 16, "Căci, dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat." Versetul 17, "Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică..." O spune din nou. Apoi el spune asta, " voi sunteți încă în păcatele voastre." După cum afirmă Pavel în altă parte că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră. Și lucrul la care ajunge Pavel aici este că, dacă ar exista un Dumnezeu, iar voi ați fi vinovați înaintea acestui Dumnezeu, și dacă Hristos ar fi încă mort, atunci aceasta ar însemna (în modelul de gândire al Apostolului) că ispășirea lui Hristos pentru voi nu a fost acceptată de Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că voi sunteți încă vinovați. Voi nu aveți un mântuitor. Deci vedeți că Pavel leagă întreaga lucrare a mântuirii lui Hristos nu numai de cruce, dar și de înviere. Fără înviere, voi sunteți încă în păcatele voastre.
"Și prin urmare și cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduți." El spune, "Bine, haideți din nou, să atingem coarda sensibilă. Haideți să înfruntăm realitatea. Haideți să mergem la marginea mormântului unde ne îmbrățișăm unul pe altul și încercăm să găsim cuvinte de încurajare pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi și spunem "au mers într-un loc mai bun. Îi vom vedea din nou."" Pavel afirmă, "Nu. Dacă nu există înviere din morți atunci, fiecare persoană pe care ai cunoscut-o vreodată, pe care ai iubit-o vreodată, la care ai ținut vreodată și care a murit, acea persoană a fost pierdută." Ceea ce transformă însăși viața într-o ironie cosmică.

Acum, una din zilele de neuitat ale vieții mele a fost ziua în care s-a născut fiul meu. În acea seară mi-am dus mama la spital și ea mi-a spus după ce ne-am întors acasă de la spital după ce l-a văzut pe nepoțelul ei, mi-a spus, "Aceasta este cea mai fericită zi a vieții mele." Și-a pus capul pe pernă. A adormit. Și a murit. Când i-am spus noapte bună era o ființă umană vie și plină de viață. Dimineața am strigat-o. Nu am primit nici un răspuns. Am intrat în cameră, am mers către ea și am atins-o, trupul ei însă, era rece ca gheața. Se instalase deja rigor mortis. Și am trăit acest moment profund de o iraționalitate de necrezut. Lucrul acesta nu are nici un interes. Ieri am fost martorul intrării în această lume a fiului meu. Am văzut începutul vieții lui pe acest pământ. Iar acum sunt confruntat cu sfârșitul vieții. Fiul meu se naște și mama mea moare exact în aceeași zi. Și acest contrast mi-a atras atenția pe loc despre nebunia morții. Am spus, "Asta nu poate fi totul!" fiecare fibră a ființei mele țipa împotriva finalității morții. Dar în același timp am înțeles că aceasta ar putea fi doar o emoție umană complexă. Nu doream să înfrunt realitatea.
Și Pavel spune, "Haideți s-o recunoaștem. Dacă nu este înviere, atunci cei ce au murit sunt pierduți pentru totdeauna." Apoi continuă spunând, "Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!"
Așadar, le spun oamenilor care sunt ostili Creștinismului, (le spun,) "Nu fiți mânioși pe noi. Compătimiți-ne. Dacă nu sunteți de acord cu credința noastră, arătați-ne puțină bunătate umană. Uitați-vă la mine și spuneți, "bietul om, el doar își irosește viața urmând o iluzie, o nădejde falsă, un Mântuitor mort.""

Și Pavel spune că acestea sunt implicațiile dar nu vreau să ratați înțelesul. Pavel nu argumentează în întâi Corinteni că noi trebuie să credem în viața de după moarte deoarece dacă nu există viață după moarte, atunci viața este fără sens și insuportabilă. Tot ceea ce spune el este, fii gata să suporți consecințele aici. Privește-o drept în ochi și urmeaz-o până la concluzie. Dacă nu există înviere din morți, atunci viața ta este un exercițiu în nesemnificativ. Confruntă realitatea. El nu spune, așadar, deoarece aceasta este o idee oribilă sau o opțiune oribilă deci, noi ar trebui să credem fără rațiune și să ne agățăm de speranța învierii. Nu de aici își extrage el siguranța. Ci merge mai departe și spune aici, "Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți."
Acum, el se întoarce la începutul capitolului. Cu bună știință eu am început la mijlocul capitolului. Acum permiteți-mi să vă amintesc ce spune la începutul capitolului. Versetul 1, "Vă fac cunoscut, fraților Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas, și prin care sunteți mântuiți... V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi s-a arătat și mie."

"Eu nu vă ofer doar o idee filozofică. Nu vă creez o speranță abstractă. Eu nu argumentez din disperare spre speranță. Motivul pentru care eu proclam învierea lui Hristos este, în primul rând, că a fost prorocită în Scripturi. A fost împlinită public. A fost văzut de ucenicii lui. A fost văzut de cinci sute de oameni deodată. A fost văzut de cei doisprezece. A fost văzut de Iacov. A fost văzut de Ioan. Iar dacă asta nu-i de-ajuns, eu L-am văzut! De ce credeți că am luptat cu animale sălbatice la Efes? De ce mi-am oferit trupul să fie ars? De ce am fost atât de încrâncenat în această lucrare? Pentru că eu L-am văzut viu."
Apoi Pavel concluzionează, "De aceea, prea iubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică." Nu este în zadar.

Gânduri la final
La final pentru azi permiteți-mi să vă amintesc concluzia lui Pavel în pledoaria sa pentru înviere. Și anume că semnificația învierii lui Hristos pentru noi este că truda noastră, zbaterea noastră, lacrimile noastre, durerea noastră, insistența noastră, nici unul din aceste lucruri nu este o acțiune a zădărniciei. Viața nu este lipsită de sens pentru că moartea nu este finalul. Hristos a biruit mormântul. El a înlăturat boldul morții. Așa încât Pavel aproape poate să tachineze inamicul nostru, moartea. Voi știți, "Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința ..." Iar această victorie vine prin învierea lui Hristos. Aceasta este speranța noastră. Și aceasta este ancora sufletului nostru.

Tradus de Sergiu Bradean


Doctrine