Pasajul din Romani 7, versetele 14-25, este unul din cele mai importante dar şi mai disputate pasaje din tot Noul Testament. Motivul este că în acest pasaj Pavel descrie o luptă atât de intensă cu păcatul încât o poate caracteriza după cum urmează: "Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine." Când Apostolul încearcă să evite răul, tocmai pe acesta ajunge să îl facă. De fapt, în toate aceste versete Pavel vorbeşte despre păcat aproape ca despre o putere sau o forţă care pune stăpânire pe el şi îl face prizonier, sau un rob al păcatului, după cum spune el, chiar dacă în inimă el îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu. De aceea, tânguindu-se cu disperare, Apostolul strigă în versetul 24: "O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?" Vestea despre gravitatea şi intensitatea acestei lupte cu păcatul vine fie ca o eliberare pentru cititorii lui Pavel care trec printr-o luptă asemănătoare, fie ca un cuvânt care îi avertizează că, dacă aceasta e experienţa lor, trebuie să treacă mai departe la biruinţa asupra păcatului pe care Apostolul o va descrie mai târziu în Romani capitolul 8.
Disputa asupra acestui pasaj este centrată în jurul unei întrebări foarte simple dar importante: Vorbeşte Pavel despre experienţa lui din prezent ca şi creştin, de experienţa lui ca apostol? Sau vorbeşte despre acea perioadă din viaţa lui înainte să vină la credinţa în Isus Hristos? Poate Pavel nici măcar nu vorbeşte despre el însuşi. Poate îl descrie pe cineva care a fost convins de păcatul lui de către Legea lui Dumnezeu însă nu a venit încă la credinţa în Isus Hristos. Nu vă înşelaţi, oricum am interpreta Romani capitolul 7, acest pasaj va avea un impact dramatic asupra felului în care înţelegem viaţa creştină. Este unul din acele pasaje din Biblie unde întâlnim cu adevărat o răscruce pe drumul interpretării. Ca jucător de baseball, filozoful Yoggi Bera spunea odată: "Dacă ajungi la o răscruce de drumuri, mergi mai departe." Nu avem opţiunea să rămânem indecişi cu privire la acest text, pentru că modul în care îl vom interpreta va afecta practic fiecare aspect al vieţii creştine: felul în care înţelegem doctrina justificării, felul în care înţelegem sfinţirea, aşteptările pe care le avem de la viaţa creştină şi modul în care alegem să o trăim, felul de învăţături şi predici pe care le vom auzi în biserică, felul în care ne ocupăm de conştiinţele noastre tulburate, felul în care ne rugăm. Modul în care interpretăm aceste versete are consecinţe atât de dramatice asupra vieţilor noastre de zi cu zi ca şi creştini încât nu avem ce face: trebuie să alegem.
Dacă Pavel vorbeşte despre lupta sa prezentă cu păcatul, chiar despre lupta cu păcatul în calitatea lui de Apostol, atunci Romani capitolul 7 versetele 14-25 ar trebui interpretate ca reflectând viaţa creştină normală. Asta înseamnă că lupta lui Pavel cu păcatul pentru a face binele, lupta lui pentru a evita facerea răului cuplată cu eşecul lui de a realiza acest lucru, aşa cum este descrisă pe tot parcursul pasajului, este aceeaşi luptă cu care se confruntă fiecare creştin în fiecare zi. Dacă îl interpretăm pe Pavel în felul acesta, lupta cu păcatul descrisă de Pavel este consecinţa inevitabilă a transferului de sub domnia păcatului, a morţii şi condamnării Legii (ce eram în Adam, ca să folosim limbajul folosit de Pavel în Romani capitolul 5), sub domnia lui Hristos. Şi, aşa cum am văzut în capitolele 6 şi 7 din Romani, deşi am fost eliberaţi de păcat (Am fost eliberaţi de moarte. Am fost scoşi de sub condamnarea Legii pentru că am fost îngropaţi şi înviaţi împreună cu Hristos prin botez. Am înviat la o viaţă nouă în El), cu toate acestea încă mai gândim, încă mai acţionăm ca şi cum am fi în Adam şi ca şi cum am trăi sub domnia acestui veac păcătos, pe care l-am cunoscut mai înainte. De aceea imperativul, sau porunca pe care ne-a dat-o Pavel în Romani 6:11 se concentrează asupra nevoii de a ne socoti morţi faţă de păcat dar vii pentru Dumnezeu. E nevoie de ceva timp pentru ca cineva care a cunoscut doar sclavia să înveţe să-şi trăiască viaţa ca un om liber.
Însă, dacă Pavel vorbeşte despre lupta cu păcatul dinainte de convertire, sau chiar despre lupta cu păcatul a unui evreu tipic care ajunge sub condamnarea păcatului prin Lege, atunci pasajul din Romani capitolul 7 versetele 14-25 este o descriere a acelei lupte cu păcatul care e caracteristică pentru un necredincios sau un creştin imatur sau firesc. În alte cuvinte, lupta descrisă aici este cea a unui om care încă nu a fost eliberat de păcat, de moarte şi de sub condamnarea Legii prin credinţa în Isus Hristos. Dacă e adevărat, asta înseamnă că oricine care experimentează lupta descrisă aici fie încă nu e creştin şi este încă în procesul de venire la credinţă, fie nu trăieşte încă viaţa de biruinţă promisă în Romani 8, dar trebuie să o facă.
Cei care îl interpretează pe Pavel ca descriind un evreu ipotetic care se luptă cu păcatul înaintea convertirii, sau chiar vorbind despre propria sa experienţă ca evreu înainte să vină la credinţă, aceşti oameni de obicei continuă şi argumentează că ce urmează în Romani 8, unde Pavel descrie lupta dintre fire şi duh, este o chemare pentru persoana care se luptă cu păcatul în Romani 7 să treacă la victoria descrisă în Romani capitolul 8, aşa cum se presupune că a făcut şi Apostolul.
Deci, Romani 7 versetele 14-25 reprezintă fie o descriere a vieţii creştine normale, ceva prin care toţi trebuie să trecem ca parte a sfinţirii noastre, fie acest pasaj este o descriere a unei condiţii anormale şi defectuoase care trebuie remediată imediat. Dacă lupta cu păcatul descrisă aici este tipică pentru viaţa creştină, atunci înţelegerea pe care o avem despre viaţa creştină trebuie să facă loc luptei cu păcatul. Lupta cu păcatul nu este un semn că încă nu am fost convertiţi, după cum se tem atât de mulţi creştini. Dimpotrivă, este dovada că am fost convertiţi. Însă dacă această luptă nu e normală, atunci lupta cu păcatul pe care o descrie Pavel aici nu ar trebui să îşi găsească locul în viaţa creştină. Trebuie să avansăm, trecând de această luptă descrisă aici, aşa cum a făcut şi Pavel. Aceasta e o alegere interpretativă foarte rigidă, pe care nu o putem ignora. Trebuie să decidem, pentru că afectează tot ce facem şi credem ca şi creştini. Din moment ce aceasta e o problemă teologică atât de importantă, cu atât de multe ramificaţii pentru felul în care înţelegem esenţa vieţii creştine, vom petrece mai multe săptămâni lucrând cu această secţiune din Romani. În dimineaţa aceasta ne concentrăm asupra unui subiect foarte limitat. Vom discuta dovezile biblice pentru interpretarea istorică protestantă şi reformată a acestui pasaj foarte disputat, şi anume aceea că Pavel îşi descrie viaţa prezentă, făcând din lupta descrisă aici ceva normal, mai mult chiar, o experienţă creştină sănătoasă. Apoi, săptămâna viitoare, dacă va voi Domnul, vom analiza pasajul mai în detaliu înainte să vorbim despre ramificaţiile practice ale acestei lupte extrem de intense cu păcatul, o luptă cu care toţi ne confruntăm şi pe care toţi trebuie să o luăm în seamă.
Pentru a înţelege aceste versete, este vital să păstrăm în minte contextul discuţiei mai largi a lui Pavel despre relaţia creştinului cu Legea, care este tema capitolului 7 din Romani, acum că cineva este în Hristos şi nu mai este în Adam. În Adam eram legaţi de Lege. Nu exista o luptă cu păcatul. În Hristos suntem morţi faţă de Lege şi există o luptă intensă cu păcatul care locuieşte în noi. Întrebarea interpretativă critică este una simplă: cine este omul nenorocit din Romani capitolul 7? Este Pavel - apostolul? Este Pavel - evreul dinainte de convertire? Sau este vorba de altcineva? Una din cele mai folositoare discuţii în legătură cu această mare dezbatere se găseşte în anexa cărţii lui J.I. Packer, "Rămâi în pas cu Duhul [Keep In Step With The Spirit]". O mare parte a lucrurilor pe care vi le voi spune în continuare provine din discuţia lui Packer, şi vă încurajez pe toţi să o citiţi dacă aveţi întrebări în legătură cu acest pasaj. După cum ştiţi, acest text i-a preocupat pe creştini încă de pe vremea lui Augustin până în prezent. Pentru că e atât de disputat şi pentru că e atât de important pentru trăirea unei vieţi creştine sănătoase, e vital ca toţi să fiţi cel puţin familiari cu diversele feluri în care a fost interpretat acest pasaj.
Amintiţi-vă că în Romani 7:7 Pavel a pus întrebarea retorică: "Legea este ceva păcătos?" Mai devreme în Romani, Pavel a făcut deja legătura dintre a fi sub Lege, în Romani 6:14, şi a fi sub păcat, în Romani 7:5. Pentru că Pavel a vorbit despre domnia păcatului ca fiind exercitată şi făcută efectivă prin Lege, în Romani 5 şi Romani 7, Pavel se teme că cititorii lui ar putea ajunge la concluzia greşită că el consideră Legea ca fiind ceva păcătos. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr, de aceea Pavel pune întrebarea (versetul 7) "Legea este ceva păcătos?" şi imediat răspunde la această întrebare cu un negativ emfatic, "Nicidecum, nici vorbă, nici pomeneală!" În continuare, el descrie relaţia dintre Legea lui Dumnezeu (care este sfântă, neprihănită şi bună) şi păcătoşenia umană (care este de fapt stârnită de Lege înspre şi mai mari niveluri decât s-ar fi întâmplat în lipsa Legii). Iar aceasta, după cum vă amintiţi, este tema din Romani capitolul 7.
Packer spune că Pavel demonstrează trei lucruri importante în acest capitol, şi ne este de ajutor să le recapitulăm. 1) Efectul Legii este să ne dea cunoştinţa păcatului, nu o simplă noţiune abstractă despre păcat, ci păcatul ca o realitate dinamică şi concretă înăuntrul nostru. Păcatul este duhul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu şi neascultare de poruncile Lui. 2) Felul în care Legea dă această cunoştinţă a păcatului este prin declararea interdicţiilor şi poruncilor lui Dumnezeu. Acest lucru stârneşte păcatul la răzvrătire activă şi apoi ne face conştienţi de încălcările şi neajunsurile specifice, atât în ce priveşte motivele cât şi faptele, spre care ne-a condus păcatul. 3) (Şi acesta este vital) Legea nu dă nimănui puterea să facă binele pe care îl prescrie. Legea nu poate nici să elibereze de sub puterea păcatului.
Deci, cheia pentru a-l înţelege pe Pavel în toată această secţiune o găsim acolo unde el prezintă şi descrie lupta sa cu păcatul. Observaţi că în întregul pasaj (chiar începând cu versetul 7), Pavel vorbeşte la persoana întâi singular. Învăţătura sa ia forma unor amintiri sau a unei analize personale. De fapt, persoana întâi singular se împarte în două secţiuni - cea pe care am studiat-o data trecută, în versetele 7-13, unde Pavel vorbeşte la timpul trecut ("Am fost..."). Iar apoi, în versetele 14-25, unde dintr-o dată Pavel vorbeşte la timpul prezent ("Sunt..."), folosind persoana întâi singular. Este tema pasajului, aşa cum aţi auzit citindu-se în această dimineaţă - "Eu, sunt, fac...". Aşa cum am văzut mai devreme în versetele 7-13 din Romani 7, Pavel vorbeşte ca un evreu tipic, ca un reprezentant al lui Israel înainte de convertire. În acest punct al vieţii, el putea declara: "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege." Înainte ca Isus Hristos să-l confrunte pe Pavel pe drumul spre Damasc, Legea stârnea tot felul de lucruri în Pavel. Când Legea îi spunea să nu poftească, Pavel se trezea poftind mai mult ca niciodată. Acest lucru pare să indice spre cineva care este încă sclav al păcatului, sub blestemul şi sub condamnarea Legii. Şi totuşi, chiar dacă acelaşi lucru i se întâmpla lui Pavel ca şi creştin, crucea şi neprihănirea dată de Hristos asigură eliberarea de vina păcatului, în timp ce Duhul Sfânt dinăuntru şi unirea lui cu Hristos îi dau dorinţa şi chiar puterea să asculte de poruncile lui Dumnezeu, nu în mod desăvârşit dar cu siguranţă tangibil.
Însă există o trecere vizibilă de la timpul trecut din versetele 7-13 la timpul prezent în versetele 14-25. Aşa cum arată Packer, la fel ca alţi comentatori, modul natural de citire a acestor versete ar fi ca o transcriere a cunoştinţei lui Pavel despre sine însuşi în momentul scrierii acestor cuvinte. Chiar şi numai acest fapt în mod normal ne-ar decide să interpretăm aceste versete ca o descriere a experienţei creştine din prezent a lui Pavel. Totuşi, ceea ce spune Pavel despre experienţa sa creştină din prezent îi face pe comentatori să ezite în a considera acest pasaj drept o descriere a vieţii prezente a lui Pavel ca şi creştin. Avem aici un om, un apostol chiar, care descrie viaţa creştină a unui om care a fost eliberat de păcat, de moarte şi de condamnarea Legii, datorită unirii sale cu Hristos, dar care acum eşuează în mod constant în a face binele pe care vrea să îl facă şi care în mod repetat face chiar lucrurile pe care caută să le evite. Cum se poate ca cineva, care a fost îngropat împreună cu Hristos prin botez, care a înviat împreună cu El la o viaţă nouă, să strige aşa cum face Pavel în versetul 14, "eu sunt pământesc, vândut rob păcatului". Cum poate un creştin să strige aşa cum face Pavel în versetul 24: "O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?" Acest lucru e problematic în special datorită faptului că Pavel merge mai departe şi declară în Romani 8:2: "În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii."
La prima vedere avem aici o contradicţie. Cum poate Pavel să fie eliberat de Hristos de sub dominaţia a ceea ce era în Adam, şi totuşi să se descrie ca fiind în prezent un rob al păcatului? Această tensiune (unii o numesc contradicţie) este motivul pentru care un număr de comentatori explică folosirea timpului prezent argumentând că în aceste versete Pavel vorbeşte la fel cum a făcut-o în versetele 7-13 despre vremea dinainte să fie creştin, deşi el foloseşte timpul prezent pentru a face lupta cu păcatul mai vie şi mai intensă. Totuşi, alţii răspund că Pavel nici măcar nu vorbeşte despre propria sa experienţă. Dimpotrivă, ei argumentează că Pavel vorbeşte despre un evreu ipotetic; despre cineva care se luptă cu convingerea de păcat adusă asupra sa de Lege. Astfel, în această interpretare Pavel foloseşte persoana întâi pentru a arăta adâncimile luptei cu care se confrunta un evreu, pentru că Legea îi aducea condamnarea şi nu viaţa.
Există două întrebări la care vom încerca să răspundem în această dimineaţă. Prima, este până la urmă această discuţie una biografică? Vorbeşte oare Pavel despre propria sa luptă cu păcatul? Sau vorbeşte despre un evreu ipotetic care se luptă cu toate cerinţele Legii? Iar a doua întrebare, dacă Pavel vorbeşte în mod autobiografic şi îşi descrie propria experienţă, este Pavel creştinul sau Pavel evreul neconvertit cel care îşi descrie experienţa cu păcatul înainte de convertire? Haideţi să răspundem la aceste întrebări pe rând. Este Pavel omul nenorocit din Romani 7:24 sau vorbeşte despre altcineva - un evreu ipotetic aflat sub Lege? Mie mi se pare că folosirea persoanei întâi singular este absolut decisivă în răspunsul la această întrebare, Pavel îşi descrie într-adevăr propria experienţă. Trebuie oare să înţelegem că Pavel descrie în aceste versete experienţa altcuiva? Deşi e relativ clar în versiunea NIV, în greacă "eu" este emfatic. În versetele 14, 17 şi 24 găsim nu un "eu" subînţeles ci "ego" (emfaticul din limba greacă), iar apoi în versetul 25 Pavel spune: "Eu, eu însumi". Trebuie oare să înţelegem că "eul" emfatic folosit de Pavel descrie experienţa altcuiva? Oare strigătul "O, nenorocitul de mine" să fie cu adevărat strigătul altcuiva, nu al lui Pavel? Mi se pare un argument total neconvingător, chiar dacă cei care susţin această poziţie argumentează că Pavel vorbeşte despre oameni ipotetici care au avut o experienţă asemănătoare cu a lui. Pentru mine nu există nici o îndoială că aceste remarci sunt autobiografice şi descriu într-adevăr experienţa proprie a lui Pavel, care s-ar putea să fie şi a altora, fie înainte, fie după convertire.
Îşi descrie oare Pavel propria experienţă? Este acesta Pavel-fariseul care îi reprezintă pe cei neconvertiţi dar poate religioşi, sau reprezintă întreaga omenire în Adam, oamenii care cunosc Legea într-o formă sau alta însă nu au Evanghelia şi credinţa? Sau este vorba de Pavel-creştinul care vorbeşte despre omul reprezentativ în Hristos? Din ce am văzut în versetele 7-13 reiese clar că Pavel vorbeşte despre vremea dinaintea convertirii sale. E foarte clar şi că întregul capitol 8 din Romani este o descriere a lui Pavel după convertire. De aceea, se pune întrebarea: cărei condiţii, înainte sau după convertire, aparţin versetele 14-25? Este vorba de Pavel dinainte de convertire sau Pavel după convertire? Argumentul care arată că e vorba de Pavel dinainte de convertire e următorul. Dacă în versetele 7-13 Pavel nu era convertit, atunci versetele 14-25 pur şi simplu continuă discuţia lui Pavel, deşi Pavel foloseşte acum timpul prezent pentru a face lupta mai vie pe măsură ce priveşte spre trecut, de data asta de pe poziţia de creştin. Conform lui Rudolf Bultmann, un învăţat critic foarte influent, avem aici un pasaj în care Pavel descrie situaţia unui om care se găseşte sub Torah, sub Lege, care este văzut de pe poziţia credinţei creştine. În alte cuvinte, îl avem aici pe Pavel-creştinul privind înapoi la propria sa experienţă dinainte să devină creştin. Astfel, privit din perspectiva credinţei sale în Hristos, omul nenorocit este Pavel înainte de convertire, luptându-se să fie neprihănit fără Isus Hristos. E nenorocit pentru că s-a luptat cu putere dar totuşi a falimentat atât de groaznic. El ştie că nu mai are nici o speranţă de îndreptăţire sub Lege, de aceea strigă după ajutor. Aşa cum îl descrie un scriitor, acesta e strigătul deznădăjduit al omului neconvertit. Prin urmare, se argumentează că atunci când Pavel aduce mulţumiri în prima jumătate a versetului 25 ("Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!"), el face acest lucru pentru o eliberare de păcat realizată în trecut, la fel ca în Romani 8:2 unde Pavel spune că a fost eliberat de Legea păcatului şi a morţii.
Deşi această poziţie este cea mai răspândită şi mai susţinută în prezent, chiar şi de un număr de comentatori reformaţi, şi deşi la prima vedere ea pare să rezolve contradicţia aparentă dintre Pavel eliberat şi evaluarea situaţiei sale descrisă în Romani 7 ca fiind o robie, această înţelegere a capitolului 7 din Romani, versetele 14-25, unde Pavel este descris înaintea convertirii, nu stă în picioare din mai multe motive importante. În primul rând, dacă Pavel vorbeşte despre experienţa sa din trecut, de ce trece la timpul prezent? Această schimbare ar fi cât se poate de nenaturală. E o gramatică ciudată, în special dacă Pavel vorbeşte despre o vreme îndepărtată din viaţa lui. Mai mult, nu există nici un loc în scrierile lui Pavel, în afară de acesta, unde să folosească timpul prezent pentru a descrie în culori vii o experienţă din trecut. De aceea, e mai logic să vedem schimbarea de la timpul trecut la timpul prezent, care începe în versetul 14, ca indicând trecerea de la propria sa experienţă din trecut (necredinţa) la situaţia lui prezentă (credinţa în Isus Hristos şi unirea cu El prin Duhul Sfânt care locuieşte înăuntrul lui).
Un al doilea factor care indică spre faptul că Pavel vorbeşte aici despre experienţa sa din prezent este legat de versetul 25 din declaraţia lui Pavel de mulţumire pentru eliberarea adusă prin lucrarea lui Isus Hristos. Dacă rugăciunea lui Pavel ("Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu") este una de recunoştinţă pentru eliberarea din prezent de lupta păcatului descrisă mai devreme în versetele 14-24, atunci priviţi la a doua jumătate a versetului ("Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului."). A doua jumătate nu mai are sens. Cum poate Pavel să fie un rob al păcatului când tocmai a adus mulţumiri în prima parte a versetului pentru că a fost eliberat de sub robia păcatului? De ce foloseşte Apostolul timpul prezent şi nu timpul trecut? "Aduc mulţumiri pentru că am fost un rob al păcatului. Mulţumiri fie aduse lui Isus Hristos." Nu "Sunt un rob al păcatului." În special după ce tocmai a făcut acest lucru în versetele 7-13. Pur şi simplu nu are logică.
Al treilea motiv pentru care acest argument nu stă în picioare, şi anume argumentul că Pavel vorbeşte despre lupta sa cu păcatul înainte de convertire, e un motiv teologic şi în acelaşi timp un argument foarte important. Pavel spune despre cel ce se luptă aici cu păcatul că îi place Legea lui Dumnezeu (versetul 22). În versetul 16 el declară: "Legea este bună..." în timp ce în versetul 15 şi în versetele 18-21 vorbeşte despre dorinţa sa de a asculta de Lege sau de a împlini Legea. El spune că slujeşte Legii lui Dumnezeu cu mintea (versetul 25), iar mai înainte, în versetul 22, spune că îi place Legea lui Dumnezeu. Exact acest lucru l-am văzut în Psalmul 51 (lecţia noastră din Vechiul Testament pentru această dimineaţă). David îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu. Însă este zdrobit de vina păcatului său. Nici un necreştin nu se poate ruga folosind cuvintele Psalmului 51. Însă fiecare creştin o poate face. Aceste cuvinte, la fel ca în cazul lui David, izvorăsc din inimile noastre. "Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea." (E întotdeauna înaintea ochilor mei). "Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!" Iar apoi gândiţi-vă cum ar suna următoarele cuvinte rostite de un necreştin. "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt." Aceste cuvinte n-au intrat niciodată în mintea unui necreştin. "Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!" Sunt cuvintele unui credincios care se luptă cu păcatul. Sunt cuvintele lui David. Ţinând cont de ce spunea Pavel în altă parte despre relaţia necreştinului cu Legea, astfel de declaraţii ar fi mai degrabă şocante dacă Pavel şi-ar fi găsit cu adevărat plăcerea în Legea lui Dumnezeu înainte de convertire.
În Efeseni 2 versetul 3, Pavel declară referitor la cei ce sunt în Adam, incluzându-se şi pe sine (observaţi folosirea persoanei întâi la plural, "noi"): "Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi." Iar apoi, în Efeseni capitolul 4, versetele 17-24 Pavel este şi mai specific în legătură cu efectele păcatului asupra dorinţei unei persoane de a asculta poruncile. Ascultaţi ce spune Pavel aici: "Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul." Pentru Pavel, omul cel nou este cel care îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu, e o consecinţă a înnoirii. Iar omul cel vechi este cel care trăieşte pentru a-şi satisface dorinţele firii pământeşti.
Mai departe, aşa cum am văzut în pasajul despre Lege din această dimineaţă, există o paralelă cu Romani 7 în Galateni capitolul 5 versetul 17. Pavel scrie aici: "Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi." În Galateni 5 Pavel descrie lupta dintre Duhul Sfânt care locuieşte în noi şi firea pământească, natura păcătoasă care, apropo, rămâne şi după convertire. Pavel descrie probabil aceeaşi luptă şi aici, numai că de data asta din perspectiva contextului mai larg al relaţiei creştinului cu Legea.
Chiar şi mai convingătoare sunt declaraţiile lui Pavel din următorul capitol din Romani. În versetele 5-8 din Romani 8, Pavel scrie următoarele: "În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu," (iar aici urmează cheia) "căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună..." Poate un necreştin să-şi găsească plăcerea în Legea lui Dumnezeu? Pavel nu crede că e posibil. "Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu." Din moment ce Pavel ne învaţă că necreştinii nu se pot supune Legii lui Dumnezeu, e foarte improbabil ca în Romani 7 versetele 14-25 tot Pavel să ne înveţe că un necreştin îşi poate găsi plăcerea în Legea lui Dumnezeu, că el doreşte cu adevărat să asculte de Lege dar este zdrobit de vina eşecului de a face lucrurile pe care el sau ea doreşte să le facă. Dacă nu cumva Pavel se contrazice singur chiar în capitolul următor, lucru foarte improbabil ţinând cont de lucrurile pe care le cunoaştem despre Pavel, atunci Pavel nu poate vorbi în Romani 7 versetele 14-25 despre un necreştin, nici chiar despre el însuşi. Cineva care îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu şi se simte nenorocit pentru că nu poate asculta de lucrul în care îşi găseşte plăcerea, un astfel de om poate fi doar cineva care este acum în Hristos, liber de domnia păcatului sub care se găsea în Adam; eliberat de moarte, eliberat de condamnarea Legii. Numai cineva care a fost un sclav se luptă să nu revină la o viaţă de sclavie.
Ajungem astfel la al patrulea şi ultimul punct. Ce doreşte acest om nenorocit? Omul nenorocit strigă după eliberarea de acest trup de moarte, versetul 24. Într-adevăr, aşa cum ne spune Pavel în 1Corinteni 15 versetul 54, "Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: 'Moartea a fost înghiţită de biruinţă.'" Omul nenorocit din Romani 7 versetele 14-25 este cineva care tânjeşte după revenirea lui Isus Hristos şi învierea de la sfârşitul veacurilor. De fapt, în Romani 8:23 Pavel va spune că "noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru." Creştinul care a fost transferat de sub domnia lui Adam în libertatea lui Isus Hristos este acum dureros de conştient de ce a făcut păcatul, mai mult chiar, de ce continuă să facă păcatul în el însuşi şi în toţi ceilalţi. Însă omul nenorocit, femeia nenorocită din Romani 7 aduce mulţumiri lui Isus Hristos pentru că, în ciuda luptei din prezent cu păcatul, Dumnezeu îi va da cu siguranţă eliberarea viitoare - lucru care nu ar avea nici o logică dacă în aceste versete este descrisă condiţia în care se găsea Pavel în trecut şi nu experienţa sa din prezent.
Prin urmare, în acest pasaj foarte important, Pavel scrie la timpul prezent pentru că vorbeşte despre experienţa sa din prezent. El vorbeşte despre lupta sa din prezent cu păcatul, chiar dacă e un apostol. Desigur, lupta cu păcatul nu reprezintă întreaga experienţă a lui Pavel ca şi creştin, pentru că există cu siguranţă şi vremuri de victorie. Totuşi, această luptă intensă este o parte esenţială a sfinţirii noastre. Aşa cum Legea l-a trezit pe Pavel înainte să devină creştin, arătându-i că, deşi credea că trăieşte, el era de fapt mort, şi chiar dacă Legea l-a făcut să dorească şi mai mult să păcătuiască, neoferindu-i vreo eliberare de vina păcatului sau vreo putere pentru a împlini cerinţele neprihănite ale Legii, la fel şi acum Pavel descrie cum, ca şi creştin, ca reprezentant al fiecăruia dintre noi, îşi găseşte plăcerea în aceeaşi Lege a lui Dumnezeu însă falimentează mizerabil în a asculta de ea aşa cum s-ar cuveni. Pentru că am fost eliberaţi de păcat, de moarte, de condamnarea Legii, lupta cu păcatul descrisă în acest text începe să se desfăşoare cu toată puterea (am fost eliberaţi de păcat, eliberaţi de blestem şi nu mai suntem sub condamnarea Legii). Pavel doreşte să facă binele însă eşuează în această încercare. Pavel se străduieşte să evite tot ce e rău, însă eşuează şi aici. Apostolul se plânge că este încă un om nenorocit, care tânjeşte după înviere, când în sfârşit va înceta să mai păcătuiască iar biruinţa la care participă acum prin Cuvânt şi sacrament va fi pe deplin realizată. Pavel ştie că singura sa speranţă în mijlocul acestei lupte este să fie găsit în acelaşi Mântuitor care l-a eliberat şi care va reveni să-l scape, pe el şi pe noi toţi, de acest veac păcătos.
Însă lupta lui Pavel cu păcatul este şi lupta noastră. Deşi am fost eliberaţi de păcat, de moarte şi de sub condamnarea Legii, noi rămânem cu firea pământească până la moarte sau până la înviere, depinde care va avea loc prima. Şi noi ne simţim ca şi cum am fi fost vânduţi robi păcatului. Şi noi strigăm împreună cu Pavel: "O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?" Iar, la fel ca Pavel, şi noi aducem mulţumiri lui Isus Hristos, Domnul nostru, care ne-a eliberat deja de sub vina şi puterea păcatului, şi care ne va conduce prin această luptă cu păcatul care rămâne în noi până vom muri. Pentru că suntem în Hristos şi nu în Adam. Cu mintea suntem robi ai Legii lui Dumnezeu. Ne găsim plăcerea în ea. Iubim Legea. Însă rămânem în firea pământească şi încă gândim şi acţionăm ca robi ai păcatului. Astfel, fiecare persoană care stă în această sală în dimineaţa aceasta se luptă cu păcatul. Trebuie să ne luptăm cu păcatul. Ne vom lupta cu păcatul. Iar, dacă eşti creştin, nu te poţi opri în lupta cu păcatul. Aşa cum ne va aminti Pavel, toţi cei care se luptă cu păcatul în Romani capitolul 7 (care erau numiţi în Romani 4 oameni nelegiuiţi şi stricaţi), aceeaşi oameni care erau nelegiuiţi şi stricaţi, care sunt acum îndreptăţiţi şi care se luptă cu păcatul sunt în Romani 8, cum? "mai mult decât biruitori." Şi de ce suntem mai mult decât biruitori? Pentru că trăim o viaţă de creştin biruitoare? Avem controlul asupra tuturor păcatelor? L-am făcut pe Hristos Domn peste orice domeniu din viaţa noastră? De aceea suntem mai mult decât biruitori? Nu, spune Pavel, suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit şi care S-a jertfit pentru păcatele noastre. De la stricat, la îndreptăţit, la lupta cu păcatul, la proslăvit - aceasta este viaţa creştină normală. Şi cu toţii ne găsim în acest proces. Însă luptăm în fiecare clipă a vieţilor noastre cu păcatul care ne afectează din cap până în picioare. Luptăm însă ţinând cont de faptul că Isus a murit pentru noi şi într-o zi lupta va înceta iar noi Îl vom vedea pe Mântuitorul nostru faţă în faţă, când vom fi mai mult decât biruitori. Amin.
Tradus de Florin Vidu