Înapoi
Acasă
Biblia

Intrarea în odihna de Sabat

Pentru înțelegerea poziției creștinului față de Sabat

de Ryan Habbena


Cu câțiva ani în urmă, un pastor zonal a publicat într-una din revistele creștine locale câteva articole. Acestea erau pe de o parte o declarație publică iar pe de alta o adevărată provocare: "Toți creștinii sunt chemați să păzească Sabatul în fiecare zi de sâmbătă. Invit pe oricine să dezbatem acest subiect" . Provocarea a fost în cele din urmă acceptată și am participat și eu la una din aceste dezbateri publice. În timpul acestei dezbateri am fost introdus într-un studiu expozitiv asupra Epistolelor către Galateni și Evrei. În timp ce ascultam expunerile celor doi bărbați asupra acestui subiect, în mintea mea făceam o comparație cu ceea ce studiasem până atunci. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că problemele teologice cu care s-a confruntat biserica din secolul întâi au rămas la fel de cruciale și azi, după două mii de ani.
Poate ați citit în Vechiul Testament porunca de a păzi Sabatul și v-ați întrebat: "Cum se aplică azi, pentru mine, această poruncă?" Istoria interpretărilor biblice a scos la iveală mai multe răspunsuri cu privire la acest subiect. Mulți propovăduiesc că Sabatul trebuie respectat de creștini după rânduiala vechiului legământ (de exemplu: să nu se facă nicio lucrare în timpul Sabatului [sâmbăta]). Acești învățători scot în evidență faptul că păzirea Sabatului este una din cele zece porunci. Ei argumentează spunând: "Devreme ce avem încredințarea că poruncile împotriva uciderilor, furturilor, curviei sunt încă valabile, de ce am crede faptul că porunca privitor la păzirea Sabatului ar fi fost anulată?"
În acest studiu voi demnonstra faptul că Noul Testament ne învață că adevărata "odihnă de Sabat" nu poate fi găsită prin păzirea unei rânduieli a vechiului legământ, ci mai degrabă prin credința în persoana și lucrarea desăvârșită a lui Isus Cristos. De vreme ce învățătura nou-testamentală este prioritară, haideți să explorăm întreaga învățătură a lui Cristos și a apostolilor Săi privitor la locul pe care îl ocupă Sabatul în viața creștinului.

Intrarea în adevărata odihnă de Sabat

Primul text cu care vom interacționa este Epistola către Evrei. Scopul principal al cărții este îndemnarea creștinilor de a rămâne în lucrarea perfectă și completă a lui Isus Cristos și de a nu se întoarce la cerințele legământului mozaic. De fapt, Mesia și lucrarea sa sunt descrise ca fiind mult mai importante decât tot ceea ce s-a ținut cu sfințenie în vechiul legământ: Moise, preoția, îngerii, jertfele și Sabatul. În capitolul patru al acestei epistole ni se oferă posibilitatea unei discerneri pătrunzătoare a punctului de vedere nou-testamental asupra Sabatului
Porunca referitoare la Sabat este pusă de autorul inspirat de Duhul Sfânt în directă relație cu făgăduința intrării în odihna veșnică a lui Dumnezeu. El afirmă că acei care nu vor să asculte de cuvântul salvator al lui Dumnezeu nu vor intra niciodată în această odihnă (vezi 3:11, 19) iar acei ce ascultă și cred mesajul adus de Fiul Său au și intrat în ea. El scrie:

 Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în "odihna" despre care a vorbit. ( Evrei 4:1-3a)

Trebuie să înțelegem faptul că modalitatea de intrare în "odihna de Sabat" a lui Dumnezeu este credința. Toți cei credincioși se odihnesc nu prin faptele legii ci prin credința în Isus. Autorul Epistolei către Evrei amintește în continuare despre odihna de Sabat pe care o găsim în noul legământ: "Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. (Evrei 4:9-10)
Păzirea Sabatului, la fel ca și jertfele vechiului legământ și preoția, prefigura ziua când poporul lui Dumnezeu va găsi odihna pentru sufletele lor împovărate prin puterea crucii. Isus a împlinit legea și noi, care credem, am intrat în adevarata odihnă de Sabat.
În lumina acestor idei, trebuie să ne amintim întotdeauna de îndemnurile lui Pavel pentru coloseni, care la rândul lor au fost tulburați de cei susțineau întoarcerea la așezămintele vechiului legământ:

Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos. (Coloseni 2:16-17)

Acestea sunt niște cuvinte demne de luat în seamă. Toate lucrurile din vechiul legământ sunt o umbră a Mântuitorului. Deoarece, în esență, Isus a fost împlinirea legii, noi nu mai trebuie să ne întoarcem la umbre.

Într-un text asemănător, în scrierile lui către galateni, Pavel a fost atât de mâhnit din cauza celor care se întorceau la așezămintele vechiului legământ în loc să rămână în simplitatea credinței în Cristos, încât i-a mustrat aspru spunându-le:

Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Galateni 4:9-11)

Suntem avertizați să nu ne întoarcem la umbrele vechiului legământ sau să ne temem de cei care ne-ar judeca pentru că nu le păzim. Dimpotrivă, teama noastră ar trebui îndreptată într-o altă direcție. Autorul cărții Evrei continuă:

Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. (Evrei 4:1)

Când luăm în considerare scopul principal al cărții Evrei, cu toate implicațiile sale, vom întâmpina o subtilă ironie. În calitate de cititori, sutem avertizați să nu ne întoarcem la așezămintele vechiului legământ din pricina glorioasei mântuiri care tocmai a venit, anulând legea mozaică (vezi Evrei 1:1-3, 3:1-6, 8:6 ). Dacă cineva aderă la păzirea Sabatului ca la o necesitate pentru împăcarea cu Dumnezeu, aceasta nu le va fi suficientă pentru intrarea în odihna Lui. Aceștia devin "călcătorii de Sabat" din pricina faptului că nu au intrat în adevărata odihnă prin credință, după criteriile stabilite în noul legământ de Cristos și de apostolii săi. Pe de altă parte, cei care cred doar în Cristos și doar în lucrarea săvârșită de El drept calea de a dobândi pacea cu Dumnezeu au și intrat în adevărata odihnă veșnică, adusă prin sângele lui Cristos. Prin harul Său, aceștia sunt adevărații "păzitori ai Sabatului". Aceasta este ironia.

Sâmbăta, duminica, orice zi?

Datorită secolelor de tradiție iudaică care au precedat venirea lui Cristos, nu e deloc de mirare că această nouă învățătură a Noului Testament a creat mari controverse în rândul culturii iudaice din acele timpuri. Pe măsură ce controversele și-au făcut loc și în biserica creștină, s-au ridicat întrebări de genul: Când să ne închinăm? Cum să-i privim pe cei care și-au pus deoparte o zi anume de închinare? Cum să-i privim pe cei pentru care toate zilele sunt la fel? Aceste întrebări au continuat să fie puse mereu de-a lungul secolelor de istorie a bisericii și și-au găsit în același timp un mare șir de răspunsuri!

În Romani 14, apostolul Pavel a răspuns acestor întrebări în felul următor:

Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. Unul socotește o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. (Romani 14:4-5)

Dacă Pavel ar fi vrut să dea porunca păzirii obligatorii a Sabatului creștinilor noului legământ, aici ar fi fost locul potrivit să o facă. Unul dintre subiectele la care făcuse referire a fost "a socoti o zi mai presus decât alta", cu referire la zilele de închinare. Totuși, în loc să lase o poruncă clară, obligatorie în privința unei zile de închinare, mai degrabă stabilește prin inspirația Duhului Sfânt ceva cu totul diferit: libertate de închinare sub noul legământ.
Cu ceva timp în urmă, într-o dispută asupra obligativității păzirii Sabatului, mi-am confruntat opozantul cu acest pasaj și toate implicațiile sale. El a replicat: "Petru ne spune că Pavel scrie adeseori lucruri grele de înțeles. Acest pasaj este unul din ele." Deoarece răspunsul său a fost derutant, era evident că nu avea unul potrivit în ce privește acest verset.

"Sabatul" duminical?

Pe lângă faptul că nu există o poruncă de păzire obligatorie a sâmbetei drept zi de Sabat sub noul legământ, acest pasaj ne arată faptul că nu există niciun "Sabat duminical". Unii au răspuns acestei întrebări privitoare la ziua de Sabat cum că aceasta a fost transferată de la ziua de sâmbătă la cea de duminică, motivând cu faptul că se datorează zilei învierii lui Isus. Un astfel de exemplu este așa-numitul "Sabat puritan". M. James Sawyer explică dinamica gândirii sale:

Puritanii au stabilit un Sabat creștin (duminica) în timpul căruia creștinii trebuie "nu numai să se odihnească toată ziua de lucrările, cuvintele și gândurile lor la ocupațiile si distracțiile lor pământești, dar trebuie să fie implicați și în închinarea lor atât publică dar și privată înaintea lui Dumnezeu, precum și în îndatoririle lor privitor la milostenie si binefacere." Puritanii au considerat obligatorie păzirea acestui fel de Sabat și au făcut-o cu cea mai mare seriozitate. De fapt, ei credeau atât de profund în aderarea la Sabat, încât susțineau că dezastrele naturale erau rezulatul nepăzirii Sabatului.

Pentru întărirea acestei învățături este important de notat faptul că nu există nicăieri în Noul Testament vreun text în care autorul să pună pe picior de egalitate prima zi din săptămână (duminica sau "Ziua Domnului") cu Sabatul. Luând în considerare acest lucru, împreună cu învățătura apostolului Pavel privitor la zilele de închinare din capitolul 14 din Romani, este clar stabilit faptul că nu există vreo poruncă ce să oblige credincioșii noului legământ să se închine într-o zi anume. Din contră, creștinilor li se dă libertatea, prin Evanghelie, să se adune împreună la închinare după cum socotesc de cuviință. Totuși, nu trebuie înțeles greșit acest lucru, deoarece este vital să ne închinăm împreună. "Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie. (Evrei 10:25) Totuși, sub noul legământ avem libertatea când să ne stabilim închinarea și să nu impunem altuia încredințarea noastră. Dacă o comunitate vrea să se strângă, să se odihnească și să se închine sâmbăta, sunt liberi s-o facă. Același principiu este valabil și pentru ziua de duminică. Practica periculoasă, care trebuie evitată, este de a impune tuturor creștinilor porunca să păzească o zi anume.

Odihna în lucrarea desăvârșită a lui Isus

Multe inimi sunt tulburate de cei care propovăduiesc necesitatea păzirii Sabatului vechi-testamental. Aceste învățături greșite spun în felul următor:

Dovada de netăgăduit a Bibliei și a istoriei arată faptul că Sabatul zilei a șaptea - sâmbăta - este adevărata zi de odihnă și închinare înaintea Domnului. Dumnezeu își manifestă prezența Sa în această zi. El are părtășie cu poporul Său în această zi precum și în zilele de sărbătoare de peste an, poruncite de El pentru a fi păzite cu scopul închinării înaintea Lui. Odată ce ai cunoștință de aceasta și Dumnezeu te face responsabil de asta, ce faci? Isus Cristos poruncește: "pocăiți-vă și credeți în Evanghelie". Te pocăiești de păcatele tale și te întorci la Dumnezeu sau continui în păcatele tale? De asta depinde viața sau moartea veșnică.

Dimpotrivă, noi nu ar trebui să îngăduim unor astfel de învățături să eclipseze în mintea noastră importanța lucrării desăvârșite a lui Isus.
Ori de câte ori dezbat subiectul Sabatului cu cei care cred că nouă încă ni se cere să păzim Sabatul ca să devenim plăcuți înaintea lui Dumnezeu, sunt mâhnit de vederile lor: Isus și lucrarea Sa sunt minimalizate și sunt înlocuite cu zelul pentru legea lui Moise. Ne aducem bine aminte:

Căci - lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:3-4)

Odată ce Împăratul nostru a venit și a împlinit legea, noi trebuie să ne rezemăm în continuare pe El în vederea mântuirii, sfințirii și ocrotirii. Când întâlnim oameni care ne condamnă pentru faptul că nu îi suntem plăcuți lui Dumnezeu din pricină că nu păzim porunca Sabatului vechi-testamental, ar trebi să le facem de cunoscut Evanghelia harului și să ne îndreptăm privirea spre Atotsuficientul nostru Mântuitor. Vom ști atunci ce înseamnă să luăm seama la invitația făcută de Isus:

Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Matei 11:28-29)

Tradus de Eusebiu Sopterean


Apologetică