Înapoi
Acasă
Biblia

Sfințirea: Imperativul moral

(Romani 8:12-13)

James Montgomery Boice


Doar cu o săptămână în urmă am primit o scrisoare de la o veche prietenă pe care n-o mai văzusem de trei-patru ani sau probabil mai mult de atât. Iar această scrisoare ridica o problemă veche. Este una pe care slujitorii Evangheliei sau pastorii o aud frecvent. Cu doi ani în urmă prietena mea începuse să se întâlnească cu un bărbat necreștin. Chiar de la începutul relației ea ridicase problema legată de religie. El a refuzat imediat să vorbească despre acest subiect spunând că nu este interesat de el. Ea a renunțat să mai discute despre aceasta la momentul respectiv, fiindcă raționamentul ei a fost că relația nu va rezista oricum. Dar a continuat. Și se afla acum la doi ani de la acel moment. S-a îndrăgostit de el și mi-a scris pentru a-mi explica unele dintre problemele pe care le întâmpina și pentru a-și împărtăși gândurile.

În scrisoare și-a exprimat două probleme. Prima problemă era evidentă - ,Cum să găsesc puterea să fac ceea ce știu că trebuie să fac?' Știa că trebuie să pună capăt relației, fiindcă el nu părea să aibă vreun interes în a deveni creștin. Cum să găsească puterea de a face acest pas? Iar cea de-a doua problemă era puțin mai profundă. Desigur, ea se rugase ca el să se convertească, însă el nu era interesat de aceasta și nu părea că avea să fie. Și, prin urmare, întrebarea era: ,De ce nu răspunde Dumnezeu la rugăciunile mele intervenind într-un mod special în situație? De ce nu intervine Dumnezeu? Dacă El nu intervine, ce spune aceasta despre relația mea cu El sau relația Lui cu mine sau relația Lui cu oricine altcineva?' Atunci când această prietenă a început să se gândească la faptul respectiv, ea a privit retrospectiv la viața ei și a spus: "Mi-e greu să găsesc un moment în viața mea, atunci când privesc înapoi, unde pot spune că Dumnezeu a intervenit într-un mod special doar pentru mine, ca să mă ajute într-o anumită situație." Ea începuse chiar să se întrebe dacă Dumnezeu era implicat în acel mod specific.

Împărtășesc această scrisoare deoarece cred că exprimă o problemă des întâlnită. De fapt, îmi imaginez că, într-un fel sau altul, la un anumit moment, v-ați pus aceste întrebări. S-ar putea să nu fie aceleași detalii. Probabil că nu au de-a face cu faptul că ați întâlnit un necreștin, v-ați îndrăgostit, dar știți că nu ar trebui să vă căsătoriți cu el. În schimb, este posibil să aibă de-a face cu munca voastră. Cum rezolvi o anumită problemă la locul de muncă? Cum învingi un obicei sau un păcat pe care aparent nu ești în stare să-l depășești? Poate vă aflați într-o situație dilematică de viață și nu știți ce să faceți. Însă vă întrebați: ,Cum să găsesc puterea de a o face și de ce nu intervine Dumnezeu să rezolve problema mea?'

Spun asta fiindcă e tocmai ceea ce tratează Pavel în Romani, în special în versetele 12 și 13 din capitolul 8. El continuă să vorbească despre sfințire, adică despre trăirea vieții creștine. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă să faci ce este corect sau drept în situații specifice. Continuând în credință și în ce este drept în locul alunecării în tot felul de comportamente imorale și păcătoase așa cum fac cei care nu sunt creștini. Iar El oferă soluția pentru aceasta. Vorbește despre ea în termenii obligației. Observați că acesta e cuvântul pe care-l folosește el. Versetul 12 spune: "Așadar, fraților (le include și pe surori), noi avem o obligație..." [traducerea literală din engleză, n.tr.]. În plus, când începem să privim la aceasta (și cred că veți observa în timp ce explorăm împreună) că el se referă nu doar la obligație, ci și la abilitate. Nu doar că noi avem obligația să trăim o viață sfântă, ci avem și abilitatea de a trăi astfel. Iar cele două, obligația și abilitatea, sunt fundamentate în ceea ce înseamnă să fii creștin.

Înainte să privim la răspunsul lui, aș dori să observăm lucrurile pe care nu le spune, răspunsurile inadecvate sau care duc în eroare, sau, în anumite cazuri, răspunsurile false care sunt recomandate astăzi uneori oamenilor creștini ca modalități de creștere în sfințenie. Presupun că ele se împart în diferite categorii. În primul rând, poate fi vorba despre o anumită metodă. Sunt sigur că ați auzit de metode recomandate, prin care poți crește rapid în viața creștină. Câteodată aceasta are de-a face cu un anumit fel de disciplină a rugăciunii: întocmirea de liste, rugăciunea pentru anumite lucruri și zile și așa mai departe.

Sau poate fi o anumită formulă recomandată, asemenea unei mici proceduri pe care, dacă o înțelegeți bine și dacă o practicați, veți fi întru totul bine. De exemplu:  "Renunță la felul tău de a face lucrurile și lasă-L pe Dumnezeu la cârmă. " Aceasta era foarte populară cu câțiva ani în urmă. Sau: "Coboară de pe tronul vieții tale și lasă-L pe Cristos pe tron." Sau: "Treci din Romani 7 la Romani 8." Lucruri de genul acesta. Avantajul unei formule, pe care o înțelegem, este că e o formulă - e ușor de amintit și probabil și de practicat. Și câteodată, într-o anumită măsură, am văzut efectiv beneficiile de pe urma unor asemenea lucruri. Însă dificultatea, desigur, este că e prea simplă. O formulă, prin ea însăși, nu este adecvată realității crunte de a încerca să trăiești o viață sfântă într-o lume extrem de nelegiuită.

A treia modalitate de sfințire care ni se recomandă este un al doilea fel de experiență în viața creștină. Uneori este numită ,cea de-a doua binecuvântare', alteori ,botezul Duhului Sfânt'. Uneori este asociată cu anumite fenomene. Ideea este aceasta: ești un creștin normal, dar apoi ajungi la un moment din viața ta când ai cea de-a doua experiență și după aceasta descurajările și înfrângerile de mai înainte sunt depășite, iar atunci nu cunoști nimic altceva decât bucurie și victorie în slujirea lui Isus Cristos. Problema e, așa cum am subliniat în mod repetat, că nu reprezintă modalitatea despre care vorbește Pavel în Romani 8. Pavel nu vorbește despre diferite niveluri ale creștinismului, el nu spune că doar dacă ai experiența Duhului Sfânt treci de la stadiul inferior de creștin la cel superior, sau de la a fi un creștin înfrânt la a fi un creștin biruitor. Când vorbește despre Duhul Sfânt, el vorbește despre diferența dintre a fi creștin și a nu fi creștin. Acesta este contrastul pe care-l prezintă el. Nu vorbește despre nicio cale de mijloc sau despre o a treia modalitate.

Prin urmare, acestea nu sunt modalitățile de abordare ale sfințirii. Aceasta nu este învățătura Noului Testament. Desigur, vă veți întreba: "Păi, care este atunci modalitatea?" Despre aceasta vorbește Pavel aici. Permiteți-mi s-o examinez cu atenție. În primul rând, doresc să evidențiez faptul că cel mai important cuvânt din Romani 8:12,13 este probabil primul: "așadar". Acesta este un cuvânt dinamic în scrierile lui Pavel, iar noi l-am văzut înainte. De exemplu, se află chiar la începutul capitolului 5. Apoi îl vedem iarăși. L-am văzut chiar la începutul capitolului 8: "Acum, dar, [așadar] nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus..." Iar aici apare din nou. Acest cuvânt este întotdeauna menit să prezinte o concluzie întemeiată pe ceva ce a fost înainte, ceva ce el tocmai a spus. Ceea ce a dezbătut mai înainte este ceea ce înseamnă să fii creștin. Și a făcut-o în termenii lucrării lui Dumnezeu pentru noi. În versetele 9-11 a vorbit despre trecutul, prezentul și viitorul creștinului. El spune că în trecut s-a întâmplat ceva extraordinar: Dumnezeu a transformat în mod absolut trecutul nostru. Înainte noi eram pierduți în păcat și ne aflam sub mânia Lui. El ne-a izbăvit din acea stare și ne-a unit cu Isus Cristos. Moartea Lui s-a socotit ca moartea noastră. Acum suntem vii în El și beneficiari ai binecuvântării lui Dumnezeu în loc să fim obiectele mâniei Lui. Întregul nostru statut a fost schimbat. Cât privește prezentul, El lucrează în viețile noastre prin Duhul Sfânt pentru a ne face plini de viață din punct de vedere spiritual. Acum noi suntem cu adevărat făpturi noi în Isus Cristos. Nu mai suntem ceea ce am fost înainte. Avem o natură nouă. În ce privește viitorul, trupurile noastre muritoare vor fi înviate și vom fi în prezența lui Dumnezeu, trup, suflet și duh, de atunci încolo și pentru totdeauna. Toate acestea sunt înfăptuite de Dumnezeu. Nu este ceva ce putem face noi. Dumnezeu o face pentru noi.

Acum, spune Pavel, fiindcă Dumnezeu a făcut aceasta, noi avem o obligație. Iar obligația noastră este să trăim o viață de sfințenie, să trăim pentru El. Modul în care o exprimă el în aceste două versete este printr-o negație. El spune că obligația nostră nu este să trăim după natura păcătoasă. Iar ceea ce trebuie să facem este să omorâm faptele rele ale trupului. Evident că negația implică afirmația pozitivă. Dacă el spune că noi nu trebuie să trăim după natura păcătoasă, atunci Duhul Sfânt este Cel după care trebuie să trăim. Aceasta este modalitatea prezentată de el în versetele dinaintea acestuia. Când vorbește despre omorârea faptelor nelegiuite ale trupului, partea pozitivă a acesteia este că noi trebuie să oferim mădularele trupului nostru lui Dumnezeu, ca să fie folosite de El în neprihănire. Acest fapt decurge în mod evident. Vă amintiți că în Romani 6 Pavel a continuat ceea ce a spus în Romani 5 cu privire la schimbarea noastră de statut prin lucrarea lui Dumnezeu în unirea noastră cu Cristos. El a spus că înainte noi eram una cu Adam. Prin urmare, eram condamnați în Adam, pentru păcatul lui Adam. Acum noi suntem uniți cu Isus Cristos și găsim sfințenie și neprihănire în El. Pavel începe să explice acest adevăr și, după ce l-a prezentat în primele zece versete ale capitolului, el începe să-l aplice. În versetul 12 folosește cuvântul "deci". "Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui. Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har." (Romani 6:12-14)

Observați că el face exact același lucru pe care-l găsim făcându-l iarăși mai târziu în Romani 8. Este exact aceeași doctrină, dar exprimată în termeni diferiți. În Romani 5 și 6 el vorbește despre uniunea noastră cu Cristos. Din cauza faptului că suntem uniți cu Cristos noi ar trebui să trăim diferit. Aici, în cel de-al optulea capitol din Romani el vorbește despre lucrarea Duhului Sfânt. Noi ar trebui să trăim diferit din pricina a ceea ce a făcut Duhul Sfânt. Însă, dacă vă întrebați ce a făcut Duhul Sfânt, răspunsul este că Duhul Sfânt ne-a unit cu Cristos. Duhul Sfânt este mijlocul acestei uniuni spirituale. Așadar, ceea ce aveți în cele două capitole, 6, respectiv 8, este abordarea doctrinei sfințirii de către Pavel din două direcții dar ajungând exact la același punct. El spune că voi trebuie să trăiți diferit datorită a ceea ce a făcut Dumnezeu. Și nu trebuie doar să trăiți diferit, ci voi veți trăi diferit, fiindcă puteți trăi diferit. Aveți abilitatea s-o faceți doar pentru că Duhul Sfânt este înlăuntrul vostru.

Doresc să aplic aceasta într-un mod practic dar, înainte s-o fac, vreau să mă ocup, într-o paranteză, de ceva din versetul 13, care ridică o întrebare în mințile voastre. Versetul 13 spune: "Dacă trăiți după îndemnurile ei (firii pământești), veți muri..." Iar întrebarea este: Ce fel de moarte este aceasta? Vorbește el despre o moarte fizică sau despre o moarte spirituală? Indiferent dacă vorbește despre o moarte fizică sau una spirituală, ce aveți voi de-a face cu a suferi de fapt consecința? Cât de mult trebuie să trăiți "după îndemnurile firii pământești"? Cât de răi trebuie să fiți? Acest verset a fost tratat în moduri diferite. Presupun că în zilele de față explicația cea mai populară a acestei sintagme, în biserica evanghelică, este că Pavel se referă aici la ceea ce este numit în alte locuri din Biblie "păcatul care duce la moarte". Această expresie "păcatul care duce la moarte" provine din prima epistolă a lui Ioan, capitolul 5, versetele 16 și 17 unde vorbește despre rugăciune. El spune că voi trebuie să vă rugați pentru toți creștinii. Însă, el spune că există un păcat care duce la moarte. "Nu-i zic să se roage pentru păcatul acela." Dar să se roage pentru toți creștinii. Aceasta i-a pus în încurcătură și pe comentatori, fiindcă Ioan nu explică despre ce anume vorbește. Păcatul care duce la moarte - ce este el? E un anumit păcat? Este o categorie de păcat? El nu spune. Sunt mai multe explicații date, însă concepția evanghelică predominantă este că acesta se referă la moartea fizică. Unii creștini pot să nu-L asculte pe Dumnezeu într-o manieră atât de gravă, într-un mod atât de nelegiuit încât Dumnezeu să-i judece luându-i acasă, în cer, mai devreme decât să le permită să continue în păcat.

Există o anumită justificare pentru aceasta în Noul Testament. Când Pavel scrie creștinilor corinteni despre cina Domnului mustrându-i pentru necinstirea ei, el spune că, din pricina faptului că au dezonorat cina Domnului unii dintre ei sunt neputincioși, bolnavi și alții dorm. Ceea ce pare să spună este că unii au murit din cauză că au abuzat de cina Domnului. Sau ne putem gândi la un exemplu ca cel al cuplului Anania și Safira, care a mințit biserica în legătură cu banii obținuți din vânzarea proprietății. Ei au câștigat mult și au dat o parte din sumă bisericii. Au pretins că era toată suma, când de fapt ei au păstrat o parte. Și din cauza ipocriziei lor ei au fost judecați. Au fost loviți cu moartea. Și, prin urmare, oamenii spun: "Ei bine, despre aceasta vorbește Pavel aici." Nu știu dacă Ioan vorbește în prima sa epistolă despre moarte fizică sau despre un anumit păcat îngrozitor sau public. Am studiat acest capitol și mi se pare că aceasta este probabil cea mai bună explicație cu excepția faptului că există o problemă: versetul care urmează imediat după acesta este unul în care Ioan însuși spune - "oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește." Este greu de înțeles modul în care el pune alături aceste două aspecte. Dacă un creștin, care este născut din Dumnezeu, nu perseverează în păcat, cum este cu putință ca el să ajungă la punctul în care să comită un păcat atât de rău încât Dumnezeu să-l judece prin moarte fizică? Poate fi așa. Dar, cu toate că mi se pare probabil cea mai bună explicație, ea este cel puțin foarte, foarte dificilă.

Ceea ce doresc să sugerez este că, dacă aceasta-i interpretarea adecvată a pasajului din 1Ioan 5:16,17, ea nu este în mod clar interpretarea ce ar trebui dată versetului de aici, din Romani. Fiindcă Pavel nu vorbește în acești termeni. El nu vorbește despre un creștin care este neascultător sau trăiește într-un mod atât de păcătos încât nu realizează ce recomandă el în capitol. El face o distincție între cei care sunt creștini și cei care nu sunt. Cei care sunt creștini sunt creștini fiindcă au Duhul Sfânt. Și, fiindcă au Duhul Sfânt, ei trăiesc pentru Cristos. Iar cei care nu sunt creștini, nu au Duhul Sfânt. Și, fiindcă nu au Duhul Sfânt, ei nu trăiesc pentru Cristos. Pavel o spune foarte clar în versetul 9: "...Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui. Și dacă Cristos este în voi... duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii." (Romani 8:9b-10) Sugerez, prin urmare, că nu se potrivește altă explicație decât moartea spirituală, despre ea vorbește realmente Pavel aici. Dacă trăiți după îndemnurile firii păcătoase, veți pieri.

Acum unii se pot întreba: "A, dacă el scrie creștinilor, nu înseamnă atunci că ei își vor pierde mântuirea?" Ei bine, nu, nu înseamnă asta, fiindcă întreg capitolul vorbește despre siguranța mântuirii. "Atunci, cum trebuie înțeles?" Sugerez că trebuie să fie înțeles ca principiu general, ca o afirmație generală. Dați-mi voie să vă ofer o ilustrație. Să presupunem că vorbiți unui copil, iar copilul se află într-un loc periculos, în care este foc. Și-i spuneți copilului: "Dacă ții mâna în foc, te vei arde." Acesta-i un principiu general. Vorbiți în mod personal copilului. Folosiți pronumele "tu". Dar nu sugerați faptul că el are să o și facă. Și, probabil copilul n-o va face. Înseamnă doar că oamenii care-și țin mâinile în foc se ard. Sugerez că aceasta e ceea ce spune el aici. Și, totuși, o spune foarte tăios, într-un mod în care eu și voi avem nevoie s-o auzim. Noi tratăm ușor păcatul, dar asculați ceea ce vrea el să spună: ,Dacă voi, care vă declarați creștini, trăiți după îndemnurile firii păcatoase (dacă continuați în păcat), veți muri. Voi veți pieri. De ce? Pentru că nu sunteți cu adevărat creștini.' Dar vedeți, oamenii care sunt creștini nu trăiesc după îndemnurile firii păcătoase. Aceasta-i ceea ce spune el aici. În schimb, ei trăiesc pentru neprihănire și-L slujesc pe Isus Cristos.

După ce am spus aceasta, doresc s-o aplic, așa cum am spus că o voi face. Doresc s-o aplic în termenii scrisorii pe care am menționat-o la începutul acestui studiu. Persoana care mi-a scris scrisoarea avea două probleme, vi le amintiți? Prima - ,Cum voi găsi tăria să fac ceea ce știu că trebuie să fac?' Iar a doua: ,De ce nu intervine Dumnezeu în viața mea să facă ceva special?' Am sunat-o și am vorbit puțin la telefon. Am întrebat-o ce mai face și am aflat că este foarte bine făcând ceea ce trebuie, progresând și așa mai departe. Am discutat despre aceste întrebări și i-am răspuns după cum urmează (intensific acum puțin pentru beneficiul vostru). Am spus ceva de genul acesta: "Tu te întrebi unde vei găsi puterea să faci ceea ce trebuie. Nu mă îndoiesc că vei găsi tărie să faci ce trebuie, fiindcă ai puterea să faci ce este corect și drept. Nu vreau să spun prin asta că tu ai tăria în tine însăți sau că tu deții puterea voinței în tine însăți de a face ce trebuie, fiindcă niciunul dintre noi nu o avem. Niciunul dintre noi, în fire, nu avem putere să facem ceva. Însă, eu spun că ai puterea s-o faci, fiindcă ești creștină. Tu ai Duhul Sfânt, iar Acesta e tot ce ai nevoie ca să faci ce este drept. Dacă eu și tu, aflați într-o situație ca aceasta, am spune: ,Dar nu am puterea să fac ce este corect, cu toate că sunt creștin/ă și am Duhul Sfânt.' ceea ce spunem realmente este că Duhul Sfânt e neadecvat, că Duhul Sfânt nu este suficient de puternic. Ceea ce ne trebuie este altceva. Avem nevoie de o minune. Iar aceasta este o insultă la adresa lui Dumnezeu, nu-i așa? Cine suntem noi să spunem că Duhul Sfânt este inadecvat sau insuficient? Dacă Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, atunci avem puterea de care avem nevoie să facem ce este drept. Nu înseamnă că întotdeauna facem ce e drept. Însă, avem tăria să facem și dacă nu facem ce este drept, greșeala nu este a lui Dumnezeu, este a noastră."

Apoi am spus: "Cea de-a doua întrebare este realmente cea mai grea. Și, totuși, mi se pare că răspunsul este sugerat în prima. Te întrebi de ce nu intervine Dumnezeu să facă ceva special în viața ta. Aceasta-i o întrebarea comună. Ce vrem să spunem când afirmăm acest lucru? De ce nu intervine Dumnezeu să facă ceva special în viața mea? Ne-am putea referi la unul din două lucruri: ,De ce nu rearanjează Dumnezeu evenimentele și circumstanțele din viața mea mai mult după plăcerea mea?' ,De ce nu rânduiește El destinul meu mai degrabă în modul în care mi-ar plăcea mie să fie decât așa cum dorește El?' Dacă acesta-i modul în care punem întrebarea, suntem realmente foarte neînțelepți. Nu vrem să punem acest fel de întrebare, fiindcă ceea ce spunem cu adevărat (dacă aceasta-i ceea ce spunem) este că noi știm mai bine cum să ne conducem viețile decât Dumnezeu. Credem că știm ce avem nevoie, iar El nu știe. A-I cere lui Dumnezeu să rearanjeze evenimentele din viața noastră mai degrabă după dorințele noastre decât după planul Său perfect este îngrozitor.

Celălalt lucru la care ne-am putea referi prin această întrebare, pe care cred că-l intenționăm cu adevărat când punem întrebarea, este că noi dorim ca Dumnezeu să rezolve problema noastră prin intermediul unor mijloace exterioare. Ceea ce am dori ca El să facă este probabil să îndepărteze ispita prin schimbrea gândirii noastre astfel încât să nu mai facă apel la noi. Sau prin oferirea unei experiențe care să priveze tentația de puterea ei. Dacă Dumnezeu ar face asta în viața noastră (și El este capabil s-o facă), ar însemna realmente că viața creștină nu are niciun sens. Care ar fi scopul de a fi creștin la urma urmei dacă, ori de câte ori te-ai confrunta cu o anumită sarcină dificilă, ai cere ca Dumnezeu să intervină imediat și s-o rezolve într-un mod miraculos. A fi creștin înseamnă două lucruri: că Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt și, fiindcă avem Duhul Sfânt ca elementul dominant în viața noastră, avem acum abilitatea, prin prezența și posesiunea Duhului Sfânt, să facem ce este corect și drept. Nu avem nevoie de o metodă secretă, de o anumită formulă ezoterică sau de o experiență mistică pentru a putea trăi pentru El. Dumnezeu ne-a echipat deja în mod perfect pentru sfințenie. Apoi, în al doilea rând, a fi creștin înseamnă că vom trăi pentru El. Și nu doar că vom trăi pentru El omorând faptele rele ale trupului în conformitate cu dorințele Duhului Sfânt, ci că vom face aceasta într-un mod profund semnificativ. Ce ar fi dovedit dacă Dumnezeu ar fi făcut-o pentru tine? Noi știm că Dumnezeu o poate face. Însă, tot ce ar fi dovedit e că Dumnezeu este atotputernic, iar noi știm oricum acest lucru, nu-i așa? Dumnezeu poate face toate lucrurile. N-ar fi fost nicio victorie nedescoperită în acest fel de intervenție miraculoasă. Când tu și eu, creștini normali, datorită faptului că-L iubim pe Dumnezeu, încercând să facem față tuturor problemelor vieții acesteia, facem de fapt ce este bine, chiar și atunci când, așa cum se întâmplă uneori, asta ne frânge inima sau ne aduce într-o poziție de sărăcie sau probabil chiar suferință acută, atunci faptul acesta dovedește ceva - arată că Dumnezeu are importanță și dovedește că noi contăm, fiindcă aceasta-i ceea ce ne-a rânduit Dumnezeu să facem aici. Și aceasta-i victoria care biruiește lumea - însăși credința noastră. Iar această victorie, victoria noastră, este victoria care va dăinui spre slava lui Dumnezeu de-a lungul eternității.

Haideți să ne rugăm. Tatăl nostru, ne place să credem că în vremuri grele Te avem pe Tine ca un fel de scăpare supranaturală uitând că Tu ai pregătit deja tot ce avem nevoie. Tu nu ai oprit sau reținut în niciun fel ceea ce avem nevoie. Iar ce avem nevoie este să știm că, datorită faptului că Tu ai asigurat totul pentru noi, suntem obligați să facem ce este bine și drept. Nu ne rugăm pentru putere, noi avem puterea. Ne rugăm ca Tu să ne clarifici faptul că noi o avem, astfel încât să putem trăi efectiv pentru Tine și să dobândim victoria ce biruiește lumea, această lume de păcat, răzvrătire și ură, lumea care Îți este atât de ostilă. Și, prin urmare, să arătăm în mijlocul acestui mediu marea diferență de a fi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu și un urmaș al lui Isus Cristos. Amin!

Tradus de Lacrisa Novac


Studii Biblice