Înapoi
Acasă
Biblia

Cum să slujim - partea 1

R. C. Sproul


Nu întotdeauna ne gândim la slujire ca la un mijloc al harului. Însă noi creștem pe măsură ce slujim. Cu cât suntem mai capabili să slujim în Împărăția lui Dumnezeu, cu atât ajungem să semănăm mai mult cu Hristos. Cu toții suntem chemați să fim slujitorii lui Dumnezeu. Nu neapărat slujitori de profesie ai lui Dumnezeu. Nu neapărat slujitori cu salariu ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea însă fiecare dintre noi trebuie să fie implicat într-un anume gen de slujire pentru Dumnezeu, lui Dumnezeu și poporului Său. Cu alte cuvinte, una dintre căile prin care Îl slujim pe Dumnezeu este prin a-i sluji pe cei din jurul nostru. Iar acest motiv este țesut în tapiseria Scripturii de la începutul și până la sfârșitul ei.

Să ne gândim pentru o clipă la unul dintre primele exemple de slujire din Vechiul Testament, exemplu pe care îl găsim în Exod. Aduceți-vă aminte cum începe narațiunea Exodului, cu poporul lui Israel slujind ca sclavi unui stăpân străin. Se aflau în sclavie în Egipt și suspinau sub opresiunea lui Faraon. Ni se spune că atunci când Dumnezeu i-a apărut lui Moise, i-a zis: "Am auzit strigătele poporului Meu. Acum vreau să mergi la Faraon și să-i spui să-Mi lase poporul să plece." Cu toții știm acest lucru. Însă, uitându-ne la această narațiune a Exodului, unde Dumnezeu îi spune lui Moise. "Te duci la Faraon și-i spui să-Mi elibereze poporul", ce urmează? De ce dorea El ca Israel să plece? Este simplu, credem noi, Dumnezeu dorea să-i elibereze de opresiune, să-i izbăvească din sclavie. În mod sigur, acest lucru este foarte adevărat. Însă care este motivul pe care-l oferă Dumnezeu? Dumnezeu spune: "Lasă-i să plece pentru ca să poată veni și să-Mi slujească pe muntele acesta." În cartea Exod, în mod repetat Dumnezeu îi spune lui Faraon și lui Moise: "Doresc ca poporul Meu să fie eliberat din această sclavie, din servitutea față de Faraon, pentru ca să Mă poată sluji pe Mine."

Într-un sens foarte real, Exodul din Vechiul Testament ne pregătește, ca o imagine, ca o oglindă, pentru exodul desăvârșit care este realizat de Eliberatorul nostru Isus. Deoarece în Noul Testament Hristos vine, nu ca să ne scoată din Egipt, ci ca să ne elibereze de sub sclavia Satanei. Însă atunci când Hristos ne eliberează din sclavie, din servitutea față de altul, ceea ce se întâmplă este un schimb de stăpâni. Acum El ne cheamă să fim slujitorii Lui. Ideea este că trebuie să fim slujitori. Singura problemă este însă cui să-i slujim? Isus a spus: "Nu puteți sluji la doi stăpâni." Putem să-l slujim pe Satan. Putem să slujim interesele acestei lumi. Sau putem să-L slujim pe Dumnezeul cel Viu și să fim slujitorii lui Hristos. Cred că este un lucru extraordinar faptul că termenul pe care-l folosește Pavel pentru a se descrie pe sine însuși este acela de doulos sau sclav, unul care a fost cumpărat cu un preț. "Nu suntem ai noștri înșine, ci am fost cumpărați cu un preț." Îi aparținem Celui care a plătit pentru noi, care ne-a răscumpărat. Iar acum suntem chemați să-L slujim pe El.

Așadar, această idee de slujire este adânc înrădăcinată în Vechiul Testament și cu siguranță suntem familiari cu acea dramatică și mișcătoare întâmplare ce a avut loc la Sihem, spre sfârșitul vieții lui Iosua, când Iosua a adunat poporul pentru ca acesta să-și reînnoiască promisiunea, jurământul, legământul pe care l-au făcut cu Dumnezeu. Ascultați ce putem citi în Iosua 24. În Iosua 24:14 citim: "Acum, temeți-vă de Domnul, și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt, și slujiți Domnului." Auziți mandatul pe care l-a dat poporului? Le-a spus: ați slujit cui nu trebuie. Ați slujit zeităților canaanite. Ați slujit și v-ați închinat idolilor păgâni. Îndepărtați aceste lucruri și slujiți-I lui Dumnezeu, slujiți-I, spune el, cu scumpătate și credincioșie (sau: cu curăție de inimă și în adevăr, n.trad.).
Vă sună cunoscut? Vă aduceți aminte, atunci când am meditat la închinare și la învățătura pe care i-a dat-o Isus femeii din Sihar, că Dumnezeu îi caută pe cei care să I se închine, cum? În duh și în adevăr. Ceea ce îi spune Isus femeii samaritence, Iosua îi spune întregului popor adunat acolo, anume să-L slujească pe Dumnezeu cu toată inima și în adevăr.
Apoi, desigur, el continuă, spunând: "Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului (adică, dacă nu doriți să-I slujiți Domnului), alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu sau dumnezeilor Amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului". Acesta ar trebui să fie angajamentul și moto-ul fiecărui creștin: "Cât despre mine și casa mea, noi vom sluji cu un sincer devotament Domnului".
În mod sigur, slujirea nu este cel mai popular subiect printre americani (sau printre români, n.trad.). N-a fost nici pentru farisei. Lor nu le plăcea să audă nimic despre slujire. Au spus o dată: "Noi nu suntem sclavii nimănui; noi suntem copiii lui Avraam." Isus le răspunde însă: "Sunteți copiii celui pe care-l slujiți. Iar voi îl slujiți pe Satan și astfel sunteți copiii diavolului." Dar nici în cultura noastră nu dorim să ne gândim la noi ca la niște slujitori. Credem că a fi slujitor este oarecum un lucru degradant.

Probabil nu v-aș fi spus aceste lucruri dacă n-aș fi avut eu însumi o revelație, pe când lucram, student la seminar fiind, în timpul vacanței de vară, la un spital din Pittsburgh. Pentru a-mi câștiga existența, am obținut o slujbă în departamentul de întreținere al acestui spital, unul foarte mare. Una din slujbele mele era aceea de a mătura parcarea în fiecare dimineață: să mătur chiștoacele de țigară și deșeurile care erau lăsate în parcare. Și nu numai parcarea spitalului, pentru că imediat lângă spital era căminul școlii postliceale sanitare, al elevelor care deveneau asistente sanitare. Trebuia să mătur și parcarea de afară a asistentelor. Aduceți-vă aminte de ierarhia care exista atunci când ați terminat liceul. Unii dintre colegii voștri n-au mers la facultate, ci s-au angajat. Unii dintre ei au mers la școli postliceale. Alții s-au înrolat în armată. Alții s-au dus la școli postliceale sanitare iar alții s-au dus la facultate. În ierarhia care exista în concepția colegilor voștri, elita era alcătuită din cei care au mers la facultate. Așa este? Așadar, ei erau mai importanți în sistemul de castă al societății noastre decât cei care au plecat la școli postliceale sau la școli postliceale sanitare. Ei bine, eu am fost la facultate, am absolvit, acum sunt aproape de a absolvi un program postuniversitar. Sunt absolventul model. Însă acum lucrez pe timpul verii dând cu mătura. Dau cu mătura în parcarea asistentelor iar când aceste asistente ies din clădire, eu le spun: "Bună dimineața!" însă ele cu nasul pe sus trec pe lângă mine ca și cum aș fi un gunoi. Era sub demnitatea lor să-mi adreseze un cuvânt, deoarece păream un umil angajat care mătura parcarea. Nu voi uita niciodată acest lucru. Doream să alerg după ele și să le spun: "Așteptați! Așteptați! Așteptați! Este o neînțelegere. Eu am absolvit o facultate pe când voi sunteți abia în școala postliceală. Cred că nu înțelegeți ordinea în ierarhie." Nu-mi plăcea să fiu tratat ca un servitor.
Îmi aduc aminte cum m-am luptat cu acele gânduri, spunându-mi: "Tu trebuie să fii un creștin adevărat. Iar acum tu ești supărat pentru că cineva te tratează ca un servitor." Isus Însuși a spus: "Nu am venit pentru a Mi se sluji. Am venit pentru a sluji." Iar el a predat această ștafetă a slujirii tuturor celor din poporul Său.

Dați-mi voie să concluzionez studiul nostru de astăzi uitându-ne la un episod din Noul Testament care, cred eu, ne este foarte cunoscut și pe care-l găsim în Evanghelia după Matei, începând cu versetul 20, din capitolul 20: "Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus, împreună cu fiii ei, și I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: "Ce vrei?" "Poruncește", I-a zis ea, "ca, în Împărăția Ta, acești doi fii ai mei să șadă, unul la dreapta, și altul la stânga Ta." Drept răspuns, Isus a zis: "Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu, și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?" "Putem" (auziți ce spun ei), I-au zis ei." Iacov și Ioan spun: "Dă-ne paharul! Putem să bem acel pahar pe care-l pune Tatăl înaintea Ta." Credeți? Sunteți voi pregătiți să beți paharul mâniei lui Dumnezeu? Sunteți gata să primiți imputate toate păcatele poporului lui Dumnezeu? Și să vă expuneți măsurii depline a judecății și a dreptății lui Dumnezeu de la cruce? Credeți că puteți primi acest pahar? Voi fi botezat cu un botez de foc care Mă va face să experimentez iadul în toată grozăvia lui. Puteți să treceți prin asta? Da, putem.

Ei nu aveau nici o idee cu privire la ceea ce Îi spuneau lui Isus. "Și El le-a răspuns: "Este adevărat că veți bea paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu ..." Și așa a și fost. Ei au fost nevoiți să participe în moartea Sa și în umilirea Sa. "... dar a ședea la dreapta și la stânga Mea, nu atîrnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu." Ce s-a întâmplat când au auzit ceilalți ucenici acest lucru? "Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi frați. Isus i-a chemat și le-a zis: "știți că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa! Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți." Acest mandat n-a fost încredințat numai la 12 oameni. Este mandatul Împărăției. Este legea Regelui, aceea că noi trebuie să-L imităm, fiind pregătiți să fim slujitori.

Gânduri de încheiere
În Noul Testament apostolilor le-a fost încredințat un anume gen de slujire, o povară pe care au purtat-o și pentru care au trebuit să plătească cu viața. Li s-a poruncit de către Hristos să meargă în toată lumea și să predice Evanghelia. Iar misiunea lor a fost îndreptată mai întâi înspre evrei și apoi înspre neamuri. Însă la începuturile Bisericii ei erau prinși cu slujirea pe la mese. Nu că această slujire era sub demnitatea lor de apostoli, ci că Dumnezeu a spus că dorește să-i elibereze pe acești oameni de acel gen de slujire pentru ca ei să-și poată îndeplini lucrarea la care au fost chemați. De aceea Dumnezeu a stabilit să fie diaconi în Biserică. El a pus deoparte anumiți oameni, pentru ca aceștia să slujească la mese, pentru a avea grijă de acele lucruri care fac ca Evanghelia să poată fi predicată.
Fiecare dintre noi suntem chemați la o anume slujire în Biserică. Fiecare dintre noi suntem chemați la a veghea la îndeplinirea sarcinilor împărăției. În felul acesta pot fi slujiți cei nevoiași. În felul acesta este proclamată Evanghelia. În felul acesta oamenii sunt învățați și hrăniți din Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta are loc închinarea. Acest lucru nu înseamnă că fiecare este chemat să fie un evanghelist sau că fiecare este chemat să fie un predicator sau că fiecare este chemat să fie un învățător. Ideea în Vechiul Testament este aceea că Dumnezeu i-a dat fiecărui creștin un dar, pentru a fi folosit în slujba lui Hristos. Iar dacă darul tău este acela de a învăța, atunci cel mai bine ar fi să înveți. Dacă darul tău este de a predica, cel mai bine ar fi să predici. Dacă este acela de evanghelist, cel mai bine ar fi să evanghelizezi. Dacă este acela de administrator, atunci cel mai bine ar fi să administrezi. Dacă slujba ta este aceea de paznic la închisoare, atunci fă această slujbă. Însă fiecare dintre noi este chemat să se asigure că întreaga lucrare este realizată, asigurându-se că își face partea, astfel încât fiecare lucrare să se poată desfășura: cea de evanghelizare, cea de administrare, cea de milostenie și altele. Deoarece fiecare este o lucrare în slujba lui Hristos.

Tradus de Tiberiu Pop


Umblarea Creștinului