Înapoi
Acasă
Biblia

Cum să slujim - partea 2

R. C. Sproul


Ultima oară când ne-am întâlnit am discutat despre importanța slujirii în viața creștină. Doresc să continui, uitându-ne la acest subiect în principal dintr-o perspectivă nou-testamentară, pentru a putea observa ce au avut de spus Isus și apostolul Pavel despre importanța slujirii în viața creștină. În Evanghelia după Luca, în capitolul 17, ni se prezintă, începând cu versetul 5, o cerere pe care ucenicii i-o fac lui Isus, una neobișnuită. Am observat puțin mai devreme, atunci când am discutat despre rugăciune, că ucenicii îi fac lui Isus următoarea cerere: "Doamne, învață-ne să ne rugăm!" Cererea din Luca este una asemănătoare. Capitolul 17 din Luca, versetul 5, ne spune că ucenicii au venit la Domnul și i-au zis: "Doamne, mărește-ne credința!"
Să ne oprim pentru un moment. Nu-i așa că spre acest lucru încercăm să ne concentrăm atenția în aceste studii - cum putem să creștem în calitate de creștini? Cum putem să folosim cât mai eficient mijloacele harului pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziția noastră? Spre scopul final al creșterii credinței noastre și, crescând credința noastră, să creștem în aceeași măsură și în ascultare de Dumnezeu. Căci ascultarea izvorăște din încrederea noastră în El.
Așadar, iată-i pe ucenici spunând: "Ajută-ne să ne crească credința!" Aceasta este cererea. Cum răspunde Isus acestei cereri de creștere a credinței? Ascultați ce spune El: "Și Domnul a zis: "Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice dudului acestuia: "Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare" și v-ar asculta. Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paște oile, îi va zice, când vine de la câmp: "Vino îndată și șezi la masă?" Nu-i va zice mai degrabă: "Gătește-mi să mănânc, încinge-te, și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu?" Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Aceasta este întrebarea pe care le-o pune Isus ucenicilor. Și tot el răspunde: "Nu cred. Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: "Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem."

Nu vi se pare că pentru a le răspunde la cererea lor de mărire a credinței, Isus folosește o pildă ciudată? El le spune această poveste, această scurtă pildă, despre slujitorii care au intrat în casă după ce și-au terminat slujba la câmp, zicând: "Spune cumva stăpânul slujitorilor: "O, ai făcut o treabă atât de bună. Ia loc, mănâncă, bea și bucură-te!" Sau, când aceștia vin de la câmp, stăpânul le spune: "Acum este timpul să-mi pregătiți masa. Să-mi serviți cina. Să-mi așezați masa. Mă veți servi și, după ce vă veți îndeplini toate sarcinile, după aceea puteți merge să mâncați și să beți." Prima învățătură despre slujire pe care o oferă Isus aici, și care poate fi singurul și cel mai important lucru pe care l-am învățat vreodată despre slujire, este că noi, care suntem slujitorii Lui, suntem slujitori nefolositori. Când El spune că suntem slujitori nefolositori, acest lucru înseamnă oare că serviciul pe care îl prestăm este nefolositor, fără nici o valoare? Îl vom putea vedea pe Isus, câteva capitole mai târziu, vorbind despre faptul că slujirea întotdeauna trebuie să fie rodnică. Isus pune preț pe valoarea slujirii. Despre asta vorbește El aici, când spune că suntem robi nefolositori. Pur și simplu asta spune.

În Evul Mediu a apărut o dogmă care a făcut mult rău, care spunea că creștinii nu numai că pot dobândi anumite merite prin faptele lor, ci că ei pot chiar să facă anumite fapte ce erau numite "merite excesive". Fapte care sunt atât de bune, atât de valoroase, încât sunt mai presus și dincolo de ceea ce Dumnezeu ar pretinde de la poporul Său. Iar aceste merite excesive erau apoi depozitate în ceea ce Biserica numea "vistieria cu merite", după care puteau fi împărțite pentru cei care se aflau în Purgatoriu și care duceau lipsă de merite. Această dogmă a stat în spatele întregii controverse referitoare la indulgențe, în secolul XVI, și a continuat să fie în istorie un punct principal de dispută între protestanți și romano-catolici. Și totul se rezumă la această concepție că este posibil pentru credincioși să facă fapte excesive - fapte ce sunt mai presus și dincolo de datorie.
Însă aici, în acest text, Isus spune că așa ceva nu este posibil. Ce faptă bună aș putea face, care să nu-mi fi fost poruncită de Dumnezeu să o fac? Aduceți-vă aminte că El îmi poruncește să fiu desăvârșit. Nu poți aduce nimic în plus perfecțiunii. Nu pot să fiu supus mai presus și dincolo de perfecțiune. Nici măcar nu pot spera să ating perfecțiunea prin propriile mele mijloace. Dacă este să vorbim despre merite, eu nu am nici unul. Deoarece nu câștig nici un merit făcând ceea ce mi s-a cerut deja să fac. De aceea, răscumpărarea noastră este prin har și numai prin har. Singurul merit pe care pot să-l înfățișez înaintea lui Dumnezeu, și care este corect să spun că-mi aparține, este tocmai lipsa oricărui merit, lucru pe care l-am dobândit prin păcatul meu. Singurul merit care mă poate răscumpăra este meritul lui Hristos. Deoarece El nu era obligat să vină la noi. El a venit de bunăvoie, pentru a face voia Tatălui și pentru a Se supune pe Sine Însuși Legii, de dragul meu și de dragul tău. El și numai El este un slujitor merituos. Dacă slujim căutând să ne câștigăm propriile noastre merite prin care să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, ne înșelăm singuri. Slujirea creștină se face din recunoștință, nu este un mijloc prin care dobândim mântuirea. Este un mijloc al harului. Este un mijloc prin care ne dăm seama de dependența noastră de har. Asta suntem noi in ceea ce privește natura noastră cu care ne-am născut. Aceasta este ceea ce stă în spatele următorului vers din mărețul imn al lui Augustus Toplady, "Rock of Ages" [Stânca veacurilor, n.trad.], vers la care țin foarte mult: "Nothing in my hand I bring / Simply to the cross I cling." [Nimic în mână nu aduc, / Ci, simplu, doar de cruce mă apuc]. Nimic în mână nu aduc. "Foul, I to the fountain fly ..." [Murdar, eu la fântână zbor]. Toplady a înțeles că după ce am făcut cele mai bune fapte pe care le puteam face, nu suntem decât niște slujitori nefolositori. Nu ne-am făcut decât datoria.

Prietenul meu John Piper i-a făcut pe diferiți oameni din această țară (Statele Unite, n.trad.) să realizeze ceva ce cred eu că este de o importanță absolut vitală pentru credința creștină. Este o conștientizare a faptului că ascultarea de Dumnezeu se exprimă în bucuria vieții creștine. John spune că motivația din spatele ascultării noastre nu trebuie să fie un simplu și abstract simț al datoriei. Cred că uneori trebuie să fim ascultători dintr-un simț al datoriei, ceea ce este mai bine decât să fii neascultător. Sunt momente când nu ne bucurăm că trebuie să ascultăm și nu putem aștepta până vom face acel lucru cu bucurie. Cu toate acestea, John are dreptate. În relația noastră cu Hristos ar trebui să ne bucurăm atunci când trebuie să arătăm ascultare de Dumnezeu și când trebuie să-L slujim pe Dumnezeu. Să conștientizăm că ascultarea noastră de Dumnezeu este motivată de bucuria noastră negrăită datorită a ceea ce El a făcut pentru noi, și nu din dorința de a câștiga cerul.

Suntem niște slujitori nefolositori, cel puțin în această lume. În lumea care va să vină, același Hristos care a spus că tot ceea ce facem este, de fapt, ceea ce ni s-a poruncit să facem și că, chiar și atunci când ascultăm de Dumnezeu, El nu ne este dator pentru lucrul acesta, totuși, de cel puțin 25 de ori în Noul Testament ni se spune că Dumnezeu își va răsplăti atunci poporul după faptele lor. Însă fiți atenți la această expresie: "după faptele lor". Acest lucru nu înseamnă că prin fapte se dobândește răsplata. Însă Dumnezeu spune: "În harul Meu, chiar dacă voi sunteți niște slujitori nefolositori, adun în ceruri răsplătiri pentru voi, care vor fi împărțite după slujirea voastră, după faptele voastre, chiar dacă aceste fapte nu merită răsplata. Este o împărțire a răsplătirilor datorită harului lui Dumnezeu. Chiar și atunci când primim acele răsplătiri în ceruri, le primim ca oameni care prin natura noastră suntem încă slujitori nefolositori. Isus face aluzie sau sugerează oarecum această idee în pildă atunci când spune: "După ce-mi vei sluji vei putea mânca și bea, primindu-ți astfel răsplata."

Să ne uităm puțin la capitolul 19 și să vedem ce altceva a mai spus Isus despre slujire, în pilda pe care o avem în versetele 11-27, unde citim următoarele: "Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. Deci a zis: "Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (Greceste: mine.), și le-a zis: "Puneți-i în negoț până mă voi întoarce." Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: "Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi." Când s-a întors, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. Cel dintâi a venit și i-a zis: "Doamne, polul tău a mai adus zece poli." El i-a zis: "Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți." A venit al doilea și i-a zis: "Doamne, polul tău a mai adus cinci poli." El i-a zis și lui: "Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți." A venit un altul și i-a zis: "Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar; căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat." Stăpânul i-a zis: "Rob rău, te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat. Atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca la întoarcerea mea să-i fi luat înapoi cu dobândă?" Apoi a zis celor ce erau de față: "Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli." "Doamne" i-au zis ei "el are zece poli." Iar el le-a zis: "Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are. Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace, și tăiați-i înaintea mea."

Aceasta este o pildă despre capitalism, o pildă despre productivitate. Ceea ce spune Isus cu referire la administrare, precum și cu referire la slujire este că poporul său e chemat la o administrare și slujire pentru care mulțumirea va veni cu întârziere. Ei sunt chemați să investească în viitor pentru ca investițiile să poată crește. El spune această poveste cu stăpânul bogat care trebuia să plece, deoarece, tot așa, Hristos avea să se înalțe la ceruri, lăsându-Și slujitorii cu comoara pe care o avem la dispoziție cât lipsește. Și ce spune El? Când Mă întorc, Mă aștept ca ceea ce v-am lăsat să fi crescut în valoare, să se fi făcut progrese, deoarece Eu doresc ca poporul Meu, slujitorii Mei, să fie slujitori rodnici. Suntem nefolositori însă acest lucru nu presupune că trebuie să fim și ne-productivi și să spunem: "Nimic din ceea ce fac nu-mi va crește valoarea. Totul I se cuvine Lui. Așadar, mâine mă voi odihni mai mult. Nu voi lua darul pe care El mi l-a dat și nu-l voi multiplica pentru a fi și mai productiv. Îl voi ascunde sub un obroc, îl voi pune într-un ștergar, pentru ca să nu i se întâmple nimic rău, pentru ca atunci când Se va întoarce să-i pot spune: "Iată-Ți darul pe care mi l-ai dat. Nu s-a întâmplat nimic cu el, arată la fel de bine ca atunci când mi l-ai lăsat." Isus va zice: "Îl voi lua de la tine și-l voi da celui ce a multiplicat darul de zece ori, care a folosit darurile pe care i le-am dat, pentru a fi rodnic pentru Împărăție."

Aceasta pildă despre slujire este una tulburătoare. Unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face este să risipim darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat. Aceste daruri ne sunt date pentru a-L sluji pe Hristos, pentru gloria Lui, pentru cinstea Lui. El este Cel înaintea Căruia heruvimii, serafimii și toți îngerii din ceruri își aruncă coroanele din aur, lângă marea de sticlă. Aceștia își iau frumoasele lor daruri și le înfățișează înaintea lui Hristos. Și aceasta pentru că ele sunt, înainte de toate, ale Lui. Asta trebuie să facem cu slujirea noastră. Trebuie să fim rodnici.

Oare ce ne spune apostolul Pavel despre aceste lucruri. Să ne uităm în 1 Corinteni 4, unde Pavel îi mustră pe creștinii din Corint. Să ne uităm la versetul 1. Ascultați ce spune: "Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Hristos și ca niște administratori ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la administratori, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui." În lumea antică, un administrator era o persoană căreia i se încredința responsabilitatea de a se îngriji de gospodărie. Astfel, i se încredințau posesiunile proprietarului. Prin urmare, principalul lucru care i se cerea administratorului era fidelitatea. Un administrator necredincios era un escroc, unul care fura de la stăpânul său. Pavel spune: "Vă dați seama că noi suntem slujitori și administratori ai tainelor lui Dumnezeu? Dumnezeu ne-a încredințat aceste lucruri. Apoi spune: "cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea; totuși nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit; Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu." Slujba mea de ispravnic, slujirea mea, spune Pavel, nu trebuie să fie judecată de oameni. Valoarea lucrării mele este judecată de Dumnezeu. Slujirea mea va fi judecată de Hristos, nu de oameni, nu de voi, nici chiar de mine însumi. Deoarece eu nu pot să-mi apreciez corect propria mea slujire și ascultare. Sunt plin de prejudecăți. Cât despre voi, voi nu-mi puteți citi inima. Nici voi nu-mi puteți aprecia în mod corect slujirea. Numai Cel care cercetează inimile oamenilor poate să facă lucrul acesta. De aceea, slujba noastră trebuie să fie pentru Domnul și sub judecata Sa.

Gânduri de încheiere
Dați-mi voie să închei scurta noastră analiză cu privire la importanța slujirii îndreptându-vă atenția înspre ceea ce Pavel scrie în Efeseni, capitolul 6, începând cu versetul 5. Aici el dă învățături unor oameni care trăiau în antichitate și care erau, de fapt, sclavi. Însă mesajul pe care-l adresează sclavilor i se aplică oricărui slujitor al lui Hristos. Ascultați ce spune: "Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos ..." El le spune unor oameni care erau sclavi să-și îndeplinească slujba înaintea stăpânilor lor ca și cum l-ar sluji pe Hristos. Acum ascultați mai departe. Vă rog să fiți atenți: "... nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu..." Aș spune că cea mai mare slăbiciune a Bisericii, astăzi, este aceea că slujitorii lui Dumnezeu se uită în mod continuu peste umăr pentru a căuta aprobarea oamenilor. Imediat ce devenim sclavii opiniilor oamenilor, opiniilor publice, încercând să plăcem oamenilor, și nu lui Dumnezeu, imediat ce se întâmplă acest lucru, mesajul lui Hristos este compromis. Nimeni care vrea să placă oamenilor nu va predica întregul sfat al lui Dumnezeu. Așadar, vă provoc, înaintea lui Dumnezeu, să aveți privirea ațintită asupra lui Hristos, și nu asupra judecătorilor din această lume.

Tradus de Tiberiu Pop


Umblarea Creștinului