Înapoi
Acasă
Biblia

Este principiul sola scriptura biblic?


Când în anul 1517 Martin Luther și-a afișat pe ușa castelului și bisericii din Wittenberg cele "95 de Teze" ale sale, el nu punea în discuție doar abuzurile Romano-Catolicismului în practicarea "indulgențelor". Disputa însă s-a intensificat și s-a lărgit într-atâta până ce Luther și susținătorii săi au considerat necesar să se despartă complet de Roma. Așa a început Reforma Protestantă, iar temele doctrinare care i-au separat pe reformatori de Catolicismul medieval sunt încă aceleași care-i divizează și astăzi pe protestanți și pe catolici. Deși doctrina mântuirii (adică, a justificării prin credință) a devenit tema centrală a disputei, chestiunea fundamentală a autorității religioase a constituit de asemenea o preocupare majoră a reformatorilor.

Luther a fost convins că autoritatea ierarhizată a Catolicismului (Scriptura/Tradiția/Magisterium-ul sau Rolul de Învățător asumat de biserică), nu a fost deloc legitimă. Astfel, el a afirmat că părinții bisericii, papalitatea și consiliile bisericii erau failibile, adică puteau să greșească și că de fapt au și greșit de-a lungul istoriei. În timpul dezbaterilor sale cu teologii catolici, Luther a formulat principiul numit "sola scriptura" (din latină :"Numai Scriptura"), care recunoștea numai Scriptura singură ca fiind autoritatea supremă și infailibilă a Bisericii cât și a credinciosului individual. Toate autoritățile ecleziastice trebuiau judecate după Sfânta Scriptură și nu invers. Principiul "sola scriptura" a respins atât ideea că biserica Romano-Catolică posedă revelații separate de Scriptură cât și ideea că biserica este interpretul infailibil al Scripturii.

De la Reformă încoace o largă varietate de teologi de diverse convingeri au apelat la o deopotrivă de largă varietate de surse ca autoritate religioasă finală. Printre acestea se pot enumera, rațiunea, experiența, crezurile, consensurile bisericii și conștiința individului. Deși recunoaște că acestea au o importanță a lor, Protestantismul istoric a continuat să afirme că numai Biblia este autoritatea finală în domeniul credinței și practicii creștine. Totuși, asupra acestui punct adesea se ridică unele semne de întrebare: "Cum ajungem la acest principiu de "Sola Scriptura"? De unde își derivă Biblia autoritatea ei? Și unde învață/afirmă Scriptura acest principiu?"

Pentru a răspunde la aceste întrebări este important să recunoaștem că teologia creștină consideră autoritatea ca fiind un lanț. Pentru creștin, autoritatea absolută, supremă, este Însuși Dumnezeu. Mai exact, este Dumnezeul Treime care se revelează pe Sine, deoarece autoritatea și revelația Lui sunt corelate. Deși Dumnezeu s-a revelat pe Sine în cuvânt și-n faptă în Vechiul Testament, cea mai mare și cea mai clară descoperire de Sine se găsește în întrupatul Logos - Domnul Isus Hristos (vezi, Ioan 1:1,14; 14 : 6-10). Așadar Domnul Isus Hristos, care atât îl revelează pe Dumnezeu cât și este Dumnezeu, este pentru Biserică și pentru credinciosul individual, autoritatea supremă (vezi, Evrei 1:1-3). Cu toate acestea, Hristos, Cuvântul Viu și-a delegat autoritatea Sa apostolilor Săi care, prin inspirația Duhului Sfânt, au redactat și istorisit Cuvântul Scris (Ioan 14:26; 2 Petru 1:21). În felul acesta Scriptura a devenit autoritatea noastră finală deoarece ca și istorisire/înregistrare infailibilă a revelației de Sine a lui Dumnezeu, ea perpetuează autoritatea personală a lui Hristos. Fiindcă Scriptura este în mod obiectiv Cuvântul lui Dumnezeu (vezi, 1 Tes.2:13; 2 Tim.3:16) ea este de aceea, autoritară!

Afirmă Biblia principiul "sola Scriptura"? Se poate răspunde cel mai bine la aceasta examinând modul în care Hristos și apostolii Săi au tratat Scriptura. Evangheliile ne revelează că Isus a acordat Scripturii cel mai înalt respect. Afirmațiile Sale vorbesc de la sine: "Scriptura nu poate fi desființată" (Ioan 10:35); "Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slova din Lege..." (Mat.5:18); "Este mai lesne să treacă cerul și pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege" (Luca 16:17). Isus a afirmat de asemenea că măreția în ceruri va fi măsurată după ascultarea de Scriptură (Mat.5:19), în timp ce judecata va fi măsurată după același standard (Ioan 5:45-47).

Cea mai puternică dovadă în favoarea autorității Bibliei este faptul că Isus a folosit Scriptura ca fiind "curtea supremă de apel" a oricărei chestiuni aflate în dispută. Când se adresa fariseilor cu privire la înalta lor considerație a tradiției, El a proclamat: "Și așa ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina/tradiția voastră..." (Marcu 7:13). Ca prin urmare Scriptura determină dacă tradiția este acceptabilă sau nu, și nu invers. Atunci când Isus a fost încercat de saduchei cu privire la înviere, El a replicat: "Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți Scripturile..." (Mat.22:29). Când a avut de înfruntat ispitele diavolului, El a răspuns de trei ori cu expresia "Este scris" (Mat.4:4-10). Devine astfel limpede că Isus a acceptat Scriptura ca fiind autoritatea supremă și s-a supus și pe El Însuși, ei (Luca 24:44). De aceea, pentru noi ca și urmași ai lui Hristos, concepția noastră despre Scriptură nu poate fi inferioară celei pe care a avut-o Domnul nostru!

Care a fost însă relația dintre Scriptură și biserica primară? Deși este adevărat că Biserica a precedat (deci, s-a format înaintea) scrierilor apostolice, mesajul, care a fost mai târziu scris și folosit în expunerea din scrierile apostolice, este de fapt cel ce a dat naștere bisericii. Noul Testament a devenit atunci permanenta și infailibila istorisire a ceea ce a constituit anterior un mesaj oral și fiindcă Scriptura este identificată cu evanghelia, ea este autoritară.

Biserica (care era alcătuită din adunările ce credeau evanghelia, deci Scriptura) se supune Cuvântului (evangheliei) care a creat-o. Scriptura nu-și derivă autoritatea ei din Biserică, ci autoritatea ei este inerentă și înnăscută fiindcă ea reprezintă chiar cuvintele lui Dumnezeu: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu..." (2 Tim.3:16). Scopul Scripturii este să mărturisească despre Hristos, care la rândul Lui mărturisește integritatea și autoritatea Scripturii: "Voi cercetați Scripturile...tocmai ele mărturisesc despre Mine" (Ioan 5:39). Afirmă Biblia principiul "sola Scriptura"? Este acesta biblic? Fără îndoială că, DA! Isus Hristos ne vorbește cu autoritate numai prin obiectivul Cuvânt al lui Dumnezeu, și nu prin vreun alt subiectiv canal omenesc.

de Kenneth R. Samples. Titlul original: "Does the Bible Teach "Sola Scriptura"?" Publicat în toamna lui 1989 în Christian Research Journal, publicație a lui Christian Research Institute, Box 500, Capistrano, CA 92693-0500. Traducerea: Teodor Macavei 1995.


Apologetică