Înapoi
Acasă
Biblia

Gânduri pentru tineri - partea 4

Reguli speciale pentru tineri

J. C. Ryle (1816-1900)


Când Apostolul Pavel a scris Epistola sa către Titus despre responsabilitățile acestuia ca slujitor al lui Dumnezeu, el i-a menționat pe tineri ca un grup care cere o atenție specială. După ce a vorbit despre bărbații și femeile în vârstă, apoi despre femeile tinere, el adaugă acest sfat: "Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați" (Tit 2:6). Voi urma și eu sfatul apostolului. Vreau să spun câteva cuvinte de îndemnuri prietenești pentru tineri.

Deși îmbătrânesc pe zi ce trece, sunt câteva lucruri pe care mi le amintesc foarte bine din zilele tinereții mele. Îmi amintesc foarte bine bucuriile și tristețile, speranțele și temerile, ispitele și dificultățile, judecățile greșite și sentimentele nutrite față de persoanele nepotrivite, erorile și aspirațiile, toate lucrurile care înconjoară și însoțesc viața unui tânăr. Aș fi foarte recunoscător dacă aș putea să spun ceva care să țină măcar un tânăr pe direcția cea bună, să-l păzească de greșelile și păcatele care îi pot afecta viitorul, atât în această viață cât și în veșnicie.

Sunt patru lucruri pe care intenționez să le fac în continuare:

I. Voi menționa câteva motive generale pentru care tinerii au nevoie să fie sfătuiți.
II. Voi nota câteva pericole speciale în legătură cu care tinerii trebuie să fie avertizați.
III. Voi da câteva sfaturi generale și îi implor pe tineri să le primească.
IV. Voi stabili câteva reguli speciale de comportament și îi sfătuiesc insistent pe tineri să le urmeze.

Despre fiecare din aceste patru puncte voi spune câte ceva și mă rog lui Dumnezeu ca aceste cuvinte să fie folositoare vreunui suflet.

IV. Reguli speciale pentru tineri

4. În ultimul rând, vreau să stabilesc câteva reguli de comportament și îi îndemn pe toți tinerii să le urmeze.

(1) În primul rând, hotărâți-vă ca imediat, cu ajutorul lui Dumnezeu, să renunțați la orice păcat cunoscut, indiferent cât de mic ar fi.

Priviți înăuntrul vostru, fiecare dintre voi. Cercetați-vă inimile. Vedeți vreun obicei despre care știți că e greșit în ochii lui Dumnezeu? Dacă da, nu amânați nici o clipă și atacați-l. Hotărâți-vă imediat să renunțați la el. Nimic nu întunecă mai mult ochii minții și nu amorțește mai mult conștiința decât un păcat permis. Ar putea fi unul mic, însă nu e cu nimic mai puțin periculos. O spărtură mică va scufunda un vas mare, iar o mică scânteie va aprinde un foc mare; tot așa un păcat mic va ruina un suflet nemuritor. Luați sfatul meu și nu iertați niciodată un păcat mic. Lui Israel i s-a poruncit să ucidă fiecare Canaanit, mic și mare. Acționați pe același principiu și nu arătați nici o milă păcatelor mici. Bine spune cartea Cântarea Cântărilor: "Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile" (Cântarea Cântărilor 2:15).

Puteți fi siguri că nici un om stricat n-a intenționat să devină atât de stricat încă de la început. Însă a început permițându-și unele păcate mici, care au condus la păcate mai mari, care în timp au produs păcate și mai mari, până a ajuns astfel la starea nenorocită în care se găsește acum. Când Hazael a auzit de la Elisei despre lucrurile oribile pe care avea să le facă într-o zi, a spus cu uimire: "Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri așa de mari?" (2 Regi 8:13). Însă a permis păcatului să prindă rădăcini în inima lui, iar în final le-a făcut pe toate.

Tinerilor, împotriviți-vă păcatului încă de la început. Poate că pare mic și nesemnificativ, însă aveți grijă la ce spun, împotriviți-vă lui, nu acceptați nici un compromis, nu lăsați ca păcatul să locuiască în liniște și fără să fie tulburat în inima voastră. Nu există nimic mai fin decât vârful unui ac, însă odată ce a făcut o gaură, trage după el întreaga ață. Amintiți-vă cuvintele Apostolului: "Puțin aluat dospește toată plămădeala" (1 Corinteni 5:6).

Mulți tineri v-ar putea povesti cu părere de rău și rușine că punctul de pornire pentru ruinarea tuturor planurilor lor de viitor a fost tocmai ce vă spuneam, cedarea în fața păcatului la începuturile acestuia. Ei au început cu obiceiuri de înșelătorie și necinste în lucruri mărunte, care apoi au crescut. Pas cu pas, au trecut de la rău la mai rău, până au făcut toate lucrurile pe care odată le credeau imposibile, iar în final și-au pierdut poziția, caracterul, pacea și aproape că și-au pierdut sufletul. Au lăsat o spărtură în zidul conștiinței, pentru că părea mică, însă odată ce a fost lăsată în pace, spărtura a crescut din ce în ce mai mult, în fiecare zi, până când în timp întregul zid părea se prăbușească.

Amintiți-vă de acest lucru în special când e vorba de adevăr și onestitate. Aveți grijă cum rostiți și cea mai mică silabă. "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari" (Luca 16:10). Indiferent ce vrea să creadă lumea, nu există păcate mici. Toate marile clădiri sunt făcute din părți mai mici, prima piatră e la fel de importantă ca oricare alta. Toate obiceiurile sunt formate printr-o succesiune de acțiuni mai mici, iar prima dintre ele are mari consecințe. Toporul din fabulă s-a rugat de copac să-i dea doar o bucățică de lemn ca să-și facă o coadă, pe urmă n-o să-l mai deranjeze. A obținut bucata, apoi în scurt timp a tăiat toți copacii. Diavolul vrea să permiteți unui singur păcat micuț să-și găsească loc în inima voastră, știind că în curând întreaga inimă va fi a lui. E o zicală înțeleaptă: "Nimic nu e mic între noi și Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e un Dumnezeu infinit."

Există două moduri prin care poți coborî din vârful scării; unul este să sari de pe scară, iar al doilea este să cobori treaptă cu treaptă: amândouă metode te vor aduce pe pământ. La fel, sunt două moduri în care poți merge către iad; primul este să intri în iad cu ochii deschiși - puțini oameni fac asta; celălalt este să cobori în iad pășind pe treptele păcatelor mici - mă tem că această metodă este foarte des întâlnită. Dacă te obișnuiești cu câteva păcate mici, în scurt timp vei dori mai multe. Chiar și un păgân ar putea spune: "Cine a fost vreodată mulțumit cu un singur păcat?" Dacă te obișnuiești cu păcatele mici atunci drumul tău în viață va fi mai rău și mai rău, cu fiecare an care trece. Jeremy Taylor a descris foarte clar progresul păcatului într-un om:

Mai întâi îl surprinde, apoi devine plăcut, apoi ușor, apoi încântător, apoi frecvent, apoi obișnuit, apoi un mod de viață! Atunci omul nu mai simte vinovăția, apoi se încăpățânează, apoi se hotărăște să nu se mai pocăiască, apoi e blestemat.

Tinerilor, dacă nu vreți să se ajungă la asta, amintiți-vă de regula pe care v-am dat-o azi - hotărâți-vă imediat să renunțați la fiecare păcat cunoscut.

(2) Hotărâți-vă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să evitați orice s-ar putea dovedi o ocazie pentru păcat.

Iată o zicală excelentă: "Cel ce vrea să se păzească de faptele rele, trebuie să se țină departe de ocazii." Există o veche fabulă care spune că un fluture a întrebat odată o bufniță ce să facă, pentru că focul i-a atins puțin aripile; bufnița i-a replicat nici măcar să nu se uite la fum. Nu e destul că am hotărât să nu mai păcătuim, trebuie să păstrăm cu grijă distanța față de orice abordare a păcatului. Prin acest test trebuie să examinăm modurile în care ne petrecem timpul - cărțile pe care le citim, prietenii pe care îi vizităm, partea de societate cu care interacționăm. Nu ne putem mulțumi să spunem: "Nu e nimic în neregulă aici;" trebuie să mergem mai departe și să spunem: "E ceva aici care m-ar putea determina să păcătuiesc?"

Acesta e un motiv important pentru care trebuie evitată inactivitatea. Nu din cauză că a nu face nimic e un lucru rău; ci pentru că oferă ocazia gândurilor păcătoase; e o ușă deschisă larg pentru Satan prin care el poate arunca semințele lucrurilor rele; de acestea trebuie să ne temem în principal. Dacă David n-ar fi avut ocazia să facă răul, plimbându-se pe acoperișul său din Ierusalim, fără să aibă ceva anume de făcut, probabil n-ar fi văzut-o pe Batșeba scăldându-se și nu l-ar fi omorât pe Urie, soțul acesteia.

Acesta e un motiv serios de ce distracțiile lumii sunt atât de discutabile. Poate că uneori e dificil să demonstrezi că sunt, în ele însele, categoric nescripturale și greșite. Însă e ușor să arăți că tendința aproape a tuturor acestor distracții e să rănească sufletul. Ele plantează sămânța unei atitudini pământești și senzuale. Se luptă împotriva vieții de credință. Promovează o dorință aprigă, nesănătoasă și nenaturală, după emoții puternice. Slujesc poftelor firii pământești, poftelor ochiului și mândriei vieții. Întunecă perspectiva cerului și a eternității, pictând în culori false lucrurile timpului. Întotdeauna fură timpul alocat rugăciunii, citirii Scripturii și comuniunii liniștite cu Dumnezeu. Omul care se amestecă în ele este ca unul care îi oferă lui Satan un avantaj. Are de luptat o bătălie, dar îi oferă dușmanului ajutorul soarelui, vântului, dealului. Ar fi într-adevăr ciudat să nu fie învins de fiecare dată.

Tinerilor, străduiți-vă, atât cât puteți, să vă țineți departe de orice v-ar putea răni sufletul. Poate oamenii vă vor spune că sunteți prea scrupuloși, prea pretențioși, și vă vor întreba unde cât de rău poate să provoace cutare sau cutare lucru? Însă nu-i ascultați. E periculos să te joci cu unelte ascuțite: e mult mai periculos să îți permiți libertăți în ce privește sufletul tău nemuritor. Cel ce vrea să rămână în siguranță nu trebuie să se apropie de marginea pericolului. Trebuie să-și considere inima un butoi cu praf de pulbere, având grijă ca nu cumva vreo scânteie a ispitei să ajungă înăuntru.

Ce rost are să te rogi: "Doamne, păzește-mă de ispită", dacă nu ai grijă ca nu cumva să calci în ea, și "păzește-mă de păcat", dacă nu ai dorința să stai departe de el? Luați exemplul lui Iosif. Nu numai că a refuzat invitația la păcat din partea soției stăpânului său, ci și-a demonstrat prudența refuzând chiar și să fie "împreună cu ea" (Geneza 39:10). Luați aminte la sfatul lui Solomon, nu numai "Să nu intri pe cărarea celor răi", ci și "Ferește-te de ea, nu trece pe ea; ocolește-o, și treci înainte!" (Proverbe 4:15); "Nu te uita la vin când curge roș și face mărgăritare în pahar" (Proverbe 23:31). Bărbatul care a făcut jurământul de nazireat în Israel nu numai că nu se atingea de vin, dar se abținea și de la orice fel de struguri. "Fie-vă groază de rău", le spune Pavel Romanilor (Romani 12:9), nu numai să nu îl facă; "Fugi de poftele tinereții", îi scrie el lui Timotei; îndepărtează-te de ele cât poți de mult (2 Timotei 2:22). O, cât de nevoie este de asemenea avertismente! Dina a trebuit neapărat să se ducă printre Sihemiții păcătoși, să vadă cum trăiesc, și astfel și-a pierdut virginitatea. Lot a trebuit să-și ridice cortul lângă Sodoma păcătoasă, și și-a pierdut totul, în afară de propria viață.

Tinerilor, fiți înțelepți cu timpul vostru. Nu încercați să vedeți cât de aproape puteți lăsa să se apropie dușmanul sufletelor voastre, și totuși să scăpați de el. Țineți-l la distanță. Încercați să păstrați o distanță cât mai mare față de ispite, și acesta va fi un mare ajutor ca să vă feriți de păcat.

(3) Hotărâți-vă ca niciodată să nu uitați de ochiul lui Dumnezeu.

Ochiul lui Dumnezeu! Gândiți-vă la asta. Peste tot, în fiecare casă, în fiecare câmp, în fiecare companie, singur sau în mulțime, ochiul lui Dumnezeu e întotdeauna ațintit asupra ta. "Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi și pe cei buni" (Proverbe 15:3), iar acești ochi citesc la fel de bine inimile și faptele.

Străduiți-vă, vă implor, să înțelegeți bine acest fapt. Amintiți-vă că aveți de-a face cu un Dumnezeu care vede totul, care nu doarme niciodată, un Dumnezeu care înțelege gândurile voastre, și înaintea căruia noaptea strălucește ca ziua. Poate părăsiți casa tatălui vostru și plecați, la fel ca fiul risipitor, într-o țară îndepărtată, crezând că nimeni nu vă poate observa comportamentul; însă ochiul și urechea lui Dumnezeu sunt înaintea voastră. Poate reușiți să vă înșelați părinții sau șefii, le puteți spune minciuni, una făcând în față, iar alta făcând în spatele lor, însă nu-L puteți înșela pe Dumnezeu. El vă cunoaște în cele mai mici amănunte. A auzit ce ați spus când ați venit astăzi aici. Știe la ce vă gândiți în acest moment. A scos cele mai secrete păcate ale voastre la lumina feței Sale, iar într-o zi acestea vor fi prezentate întregii lumi, spre rușinea voastră dacă nu luați seama.

Cât de puțin simțim acest lucru! Cât de multe lucruri sunt făcute încontinuu, pe care oamenii nu le-ar face dacă ar ști că sunt văzuți! Cât de multe afaceri se încheie în cămările imaginației, care nu ar vedea niciodată lumina zilei! Da, tinerii întrețin gânduri în secret, spun cuvinte în secret, și fac lucruri în secret, de care le-ar fi rușine și ar roși dacă ar fi demascați înaintea lumii. Sunetul unor pași care se apropie a oprit multe fapte de răutate. O bătaie la ușă a făcut ca multe păcate să fie oprite în grabă, și lăsate imediat de o parte. Însă vai, ce prostie groaznică e aceasta! Există un Martor care vede totul, oriunde am merge. Încuiați ușa, trageți jaluzelele, stingeți lumina; nu contează, nu e nici o diferență; Dumnezeu e pretutindeni, nu Îl poți încuia afară, sau să-L împiedici să vadă. "Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face" (Evrei 4:13). Tânărul Iosif a înțeles bine acest lucru atunci când soția stăpânului său l-a ispitit. Nu era nimeni în casă care să îi vadă, nici un ochi omenesc care să depună mărturie împotriva lui; însă Iosif trăia ca și cum L-ar fi văzut pe Cel ce e invizibil: "Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" (Geneza 39:9).

Tinerilor, vă cer tuturor să citiți Psalmul 139. Vă îndemn pe toți să îl învățați pe de rost. Faceți din el testul tuturor legăturilor din această lume: spuneți-vă singuri: "Îmi amintesc că Dumnezeu mă vede"?

Psalmul 139

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte, și-Ți pui mâna peste mine. O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.

Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo; Dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: "Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu!" Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul ca lumina.

Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule și cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.

O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtați-vă de la mine, oameni setoși de sânge! Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îți iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmașii Tăi! Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită; îi privesc ca pe vrăjmași ai mei. Cercetează-mă, Dumnezeule și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!

"Trăiți ca și cum ați fi necontenit înaintea privirii lui Dumnezeu. Așa a făcut Avraam, a umblat înaintea Lui. Așa a făcut Enoh, a umblat împreună cu El. Așa va fi în cer, în prezența eternă a lui Dumnezeu. Nu faceți nimic ce nu ați vrea ca Dumnezeu să vadă. Nu spuneți nimic, ce nu ați vrea ca Dumnezeu să audă. Nu scrieți nimic ce nu ați vrea ca Dumnezeu să citească. Nu mergeți în nici un loc unde nu ați vrea ca Dumnezeu să vă găsească. Nu citiți nici o carte despre care nu ați vrea ca Dumnezeu să vă ceară: 'Arată-Mi-o!' Nu vă petreceți niciodată timpul într-un mod în care nu v-ar place ca Dumnezeu să vă întrebe: 'Ce faci?'"

(4) Fiți sârguincioși în practicarea creștinismului vostru.

Participați cu regularitate la serviciile bisericii, ori de câte ori e deschisă pentru rugăciune și predicare, și stă în puterea voastră să participați. Faceți cu regularitate din Ziua Domnului o zi sfântă și hotărâți ca Ziua Domnului, una din șapte, să fie dăruită întotdeauna proprietarului ei de drept.

Nu vreau să rămâneți cu o falsă impresie în mințile voastre. Nu plecați de aici spunând că eu am zis că mersul la biserică reprezintă totalul creștinismului. Eu nu vreau să spun așa ceva. Nu vreau să vă văd cum vă transformați în formaliști și farisei. Dacă credeți că simpla transportare a trupului vostru într-o anumită clădire, la o anumită oră, într-o anumită zi a săptămânii, vă va face creștini și vă va pregăti pentru întâlnirea cu Dumnezeu, atunci vă spun curat că vă înșelați amarnic. Toate serviciile fără inimă nu sunt de folos și sunt zadarnice. Adevărații închinători sunt doar aceia care "se închină Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl" (Ioan 4:23).

Însă practicile creștinismului nu trebuie să fie disprețuite doar pentru că ele nu mântuiesc. Dumnezeu nu e o hrană, nu o poți mânca, însă nu poți spune că e nefolositor, și astfel să o arunci deoparte. Binele etern al sufletului tău în mod cert nu depinde de practicile creștinismului, însă e sigură că fără acestea, ca regulă generală, sufletul tău nu o va duce bine. Dumnezeu îi poate duce pe toți cei mântuiți într-un car de foc, așa cum a făcut cu Ilie, însă El nu face acest lucru. I-ar putea învăța pe toți prin viziuni, visuri și intervenții miraculoase, fără să le ceară să citească sau să gândească pentru ei înșiși, însă nu face așa. De ce? Pentru că e un Dumnezeu care se folosește de diverse mijloace, și este Legea și voia Lui ca în toate relațiile omului cu El să se folosească aceste mijloace. Doar un nebun s-ar gândi să construiască o casă fără scări și schele, însă nici un om înțelept nu va disprețui aceste mijloace.

Insist la acest punct, pentru că Satan va încerca din greu să vă umple mințile cu argumente împotriva practicilor creștinismului. Vă va atrage atenția asupra numărului persoanelor care le folosesc și nu sunt mai bune pentru că o fac. "Vezi acolo", va șopti el, "nu observi că cei care merg la biserică nu sunt mai buni decât cei care nu o fac?" Însă nu lăsa ca asta să te afecteze. Nu e niciodată cinstit să argumentezi împotriva unui lucru pentru că nu e folosit așa cum se cuvine. Nu poți spune că practicile creștinismului nu aduc nici un bine pentru că mulți le îndeplinesc și nu obțin nici un bine din ele. Medicamentele nu trebuie disprețuite pentru că mulți le iau și nu își îmbunătățesc sănătatea. Nimeni nu s-ar gândi să renunțe la mâncare și băutură pentru că alții au ales să mănânce și să bea peste măsură, și astfel se îmbolnăvesc. Valoarea practicilor creștinismului, la fel ca alte lucruri, depinde, în mare măsură, de maniera și spiritul în care le folosim.

Mai insist la acest punct și din cauza sentimentului puternic pe care îl simt că fiecare tânăr ar trebui să audă în mod regulat predicarea Evangheliei lui Hristos. Nu pot să subliniez îndeajuns cât de important cred eu că este acest lucru. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, slujirea Evangheliei ar putea fi mijlocul de convertire a sufletului tău, de conducere a ta către o cunoaștere mântuitoare a lui Hristos, de transformare a ta într-un copil al lui Dumnezeu în faptă și în adevăr. Acesta ar fi cu adevărat un motiv pentru o recunoștință veșnică. Ar fi un eveniment pentru care și îngerii s-ar bucura. Însă chiar dacă nu așa ar sta lucrurile, există o putere de restricționare și de influență în slujirea Evangheliei, sub care doresc din toată inima să fie adus fiecare tânăr. Pe mii îi ține departe de rău, chiar dacă încă nu i-a întors la Dumnezeu - i-a făcut membri mult mai buni pentru societate - chiar dacă nu i-a făcut încă adevărați creștini. Există un anume fel de putere misterioasă în predicarea cu credincioșie a Evangheliei, care are un efect asupra mulțimilor ce o ascultă fără să o primească în inimile lor. Ei aud cum păcatul e demascat ca ceea ce este de fapt, aud cum sfințenia e înălțată, aud cum Hristos e preamărit, aud cum cuvintele diavolului sunt denunțate, aud cum e descrisă împărăția cerurilor și binecuvântările ei, aud cum e demascată lumea și goliciunea ei; ei aud aceste lucruri săptămână de săptămână, duminică de duminică, și rareori nu există un efect benefic asupra sufletului. E mult mai greu mai târziu să mergi și să comiți păcate grosolane. E ca un control amănunțit al inimii omenești. Acesta, cred eu, e un mod în care se împlinește promisiunea lui Dumnezeu: "Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod" (Isaia 55:11). Există atât de mult adevăr în acel proverb puternic al lui Whitefield, "Evanghelia îi ține pe mulți oameni departe de închisoare și de spânzurătoare, dacă nu îi ține departe de iad."

Dați-mi voie să mai menționez un alt punct care e strâns legat de acest subiect. Nu lăsați ca vreun lucru să vă ispitească vreodată să deveniți un creștin care nu face tot efortul posibil să meargă la biserică duminica și să facă din această zi o zi specială pentru Domnul. Hotărâți-vă să dăruiți toate duminicile lui Dumnezeu. Între noi se răspândește cu o înfricoșătoare rapiditate un duh de nepăsare față de această zi, și nu în mică măsură printre tineri. Vacanțe la sfârșit de săptămână, vizitele de duminica, excursiile de duminica, în dauna participării la serviciile bisericii și a cinstirii aduse Domnului, devin din ce în ce mai obișnuite cu fiecare an, și provoacă un rău nemăsurat sufletelor.

Tinerilor, țineți cu gelozie la acest lucru. Indiferent dacă locuiți la oraș sau la țară, trageți hotărâți o linie; hotărâți-vă să nu lipsiți de la biserică duminica și de la părtășia cu poporul lui Dumnezeu. Nu lăsați ca argumentul "am nevoie să dorm mai mult ca să-mi odihnesc trupul", nu lăsați ca exemplul celor din jurul vostru, nu lăsați ca invitațiile prietenilor să vă îndepărteze de părtășie și închinare; nu lăsați ca vreunul din aceste lucruri să vă facă să vă îndepărtați de această regulă, care spune că duminicile sunt pentru cinstirea lui Dumnezeu și pentru părtășia cu poporul Său.

Odată ce nu mai considerați duminicile ca fiind importante sau ca având vreo semnificație specială în viața creștină, atunci în cele din urmă veți renunța să mai purtați de grijă sufletului vostru. Pașii care conduc către această concluzie sunt simpli și obișnuiți. Începeți prin a nu mai onora Ziua Domnului, apoi în scurt timp nu veți mai onora poporul lui Dumnezeu; veți înceta să mai onorați Cuvântul lui Dumnezeu; iar în timp nu-i veți mai da nici o onoare lui Dumnezeu. Dacă un om începe cu temelia lipsei de respect pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu sau pentru părtășia sfinților, nu mă mir niciodată dacă în cele din urmă ajunge să fie un om fără Dumnezeu. Există o zicală remarcabilă a Judecătorului Hale: "Dintre toate persoanele care au fost condamnate pentru crime capitale cât eu am fost judecător, am descoperit doar câteva persoane care nu au mărturisit, atunci când au fost întrebate, că și-au început cariera de fărădelegi prin neglijarea bisericii și a poporului lui Dumnezeu."

Tinerilor, poate aveți prieteni care uită să cinstească Ziua Domnului; voi însă hotărâți-vă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întotdeauna să vă amintiți de ea și să o puneți deoparte. Onorați-o printr-o participare regulată într-un loc în care se predică Evanghelia. Stabilește-te într-o biserică credincioasă, și îndată ce te stabilești, participă regulat. Credeți-mă, veți descoperi că vă urmărește o binecuvântare deosebită: "Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea Sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov" (Isaia 58:13-14). Un lucru e sigur, sentimentele tale în legătură cu duminica și părtășia va fi întotdeauna un test și un criteriu al calificării tale pentru cer. Părtășia și închinarea sunt o pregustare și un fragment de cer. Omul care le consideră o povară și nu un privilegiu, poate fi sigur că inima lui are nevoie de o schimbare radicală.

(5) Hotărăște că oriunde vei fi, te vei ruga.

Rugăciunea e respirația sufletului unui om. Fără ea, poate că ne merge numele că trăim și suntem considerați creștini, însă suntem morți în ochii lui Dumnezeu. Sentimentul că trebuie să strigăm la Dumnezeu după îndurare și pace este un semn al mântuirii; iar obiceiul de a veni înaintea Lui cu nevoile sufletului nostru e o dovadă că avem duhul înfierii. Rugăciunea mai este și modul stabilit prin care putem obține ajutorul pentru nevoile noastre spirituale. Ea deschide tezaurul și pornește fântâna binecuvântărilor. Dacă nu avem, este din cauză că nu cerem.

Rugăciunea este modul în care putem obține revărsarea Duhului Sfânt în inimile noastre. Isus a promis Duhul Sfânt, Mângâietorul. El e gata să coboare cu toate darurile Sale prețioase, reînnoirea, sfințirea, curățirea, întărirea, îmbărbătarea, încurajarea, iluminarea, învățarea, direcționarea, călăuzirea, în tot adevărul. Dar apoi El așteaptă să Îi cerem aceste lucruri.

Însă în acest punct, și o spun cu tristețe, în acest punct oamenii falimentează atât de mizerabil. Puțini sunt aceia care se bucură să se roage: poate sunt mulți care se pleacă pe genunchi, spun ceva de formă, dar puțini sunt cei care se roagă; puțini sunt cei care strigă la Dumnezeu, puțini cheamă Numele Domnului, puțini care caută ca și cum ar dori să găsească, puțini care bat ca și cum ar fi flămânzi și însetați, puțini care se luptă cu Dumnezeu căutând cu toată convingerea un răspuns, puțini sunt cei are nu Îi dau pace, puțini care continuă în rugăciune, puțini care se roagă întotdeauna fără încetare și nu obosesc. Da, puțini se roagă! E doar unul din lucrurile despre care se presupune că face parte din natura lucrurilor, dar care e rareori practicat; un lucru care este de datoria tuturor să îl facă, însă de fapt aproape nimeni nu îl mai face.

Tinerilor, credeți-mă, dacă vreți ca sufletul vostru să fie mântuit, trebuie să vă rugați. Dumnezeu nu are copii tăcuți. Dacă vreți să vă puteți împotrivi lumii, firii pământești, diavolului, trebuie să vă rugați: degeaba căutați putere în ora încercării, dacă aceasta nu a fost cerută. Poate veți fi aruncați împreună cu cei care nu o fac niciodată, poate va trebui să dormiți în aceeași cameră cu cineva care nu-i cere niciodată nimic lui Dumnezeu, totuși, luați aminte la cuvintele mele, trebuie să vă rugați.

Vă cred că vă e greu să o faceți, apar dificultăți în legături cu oportunitățile de rugăciune, cu timpul de rugăciune, și cu locurile de rugăciune. Nu îndrăznesc să trasez aici reguli prea stricte în aceste privințe. Le las la latitudinea conștiinței voastre. Trebuie să vă lăsați călăuziți de circumstanțe. Domnul nostru Isus Hristos S-a rugat pe un munte; Isaac s-a rugat pe câmp; Ezechia s-a întors cu fața la perete în timp ce zăcea în pat; Daniel s-a rugat lângă râu; Petru, Apostolul, pe acoperișul casei. Am auzit de unii tineri care se roagă în grajduri și în poduri pentru fân. Tot ce vreau să afirm este că trebuie să știți ce înseamnă "intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns" (Matei 6:6). Trebuie să îți stabilești ore regulate când trebuie să vorbești cu Dumnezeu față în față, trebuie să ai în fiecare zi momentele tale de rugăciune. Trebuie să te rogi.

Fără asta, toate sfaturile și îndemnurile mele sunt zadarnice. Aceasta e ultima piesă din armura spirituală pe care Pavel o numește în lista sa din Efeseni 6, dar este cu adevărat prima ca valoare și importanță. Este carnea pe care trebuie să o mâncați zilnic, dacă vreți să călătoriți în siguranță prin pustia acestei vieți. Doar cu puterea astfel dobândită vă veți putea îndrepta către muntele lui Dumnezeu. Am auzit despre unii oameni care pilesc metal cum folosesc un muștiuc magnetic care împiedică particulele fine de metal să intre în plămâni, salvându-le astfel viața. Rugăciunea este un astfel de muștiuc pe care trebuie să îl purtați încontinuu, altfel nu veți putea lucra fără să fiți rănit de atmosfera nesănătoasă a acestei lumi păcătoase. Trebuie să vă rugați.

Tinerilor, să fiți siguri că nici un timp nu este mai bine cheltuit decât acela pe care un om și-l petrece pe genunchi. Faceți-vă timp pentru asta, oricare ar fi situația. Gândiți-vă la David, Împăratul lui Israel: ce spune el? "Seara, dimineața, și la amiază, oftez și gem, și El va auzi glasul meu" (Psalmul 55:17). Gândiți-vă la Daniel. Trebuie să se îngrijească de toate treburile împărăției; și totuși s-a rugat de trei ori pe zi. Vedeți aici secretul siguranței sale în păcătosul Babilon. Gândiți-vă la Solomon. El își începe domnia cu o rugăciune pentru ajutor și asistență, de aici rezultând minunata lui prosperitate. Gândiți-vă la Neemia. Și-a găsit timp să se roage Dumnezeului cerurilor, chiar în timp ce stătea în prezența stăpânului său, Artaxerxes. Gândiți-vă la exemplele pe care acești oameni minunați vi le-au lăsat, și faceți și voi la fel.

O, de v-ar da Domnul la toți duhul de har și mijlocire! "Acum, nu-i așa? strigi la Mine: 'Tată! Tu ai fost Prietenul tinereții mele!'" (Ieremia 3:4). Aș fi bucuros de acord ca întreg acest mesaj să fie uitat, dacă doar această doctrină importantă a rugăciunii ar putea fi imprimată pe inimile voastre.

V. Concluzie

Iar acum mă grăbesc să mă îndrept către concluzie. Am spus lucruri care multora nu le vor fi pe plac și pe care mulți nu le vor primi; însă fac apel la conștiințele voastre: nu sunt ele adevărate?

Tinerilor, cu toții aveți conștiințe. Așa cum suntem, corupți și ruinați în urma căderii, fiecare dintre noi are o conștiință. Într-un colț al fiecărei inimi stă un martor pentru Dumnezeu, un martor care condamnă atunci când greșim și ne aprobă atunci când facem binele. Către acel martor îmi îndrept apelul în această zi: oare aceste lucruri despre care am vorbit, nu sunt ele adevărate?

Mergeți deci, tinerilor, și decideți în această zi să vă amintiți de Creatorul vostru în zilele tinereții. Înainte să treacă ziua harului, înainte ca vârsta să vă împietrească conștiința, înăbușită datorită numeroaselor călcări în picioare, cât mai aveți putere, și timp, și oportunități, mergeți și uniți-vă cu Domnul printr-un legământ veșnic care să nu fie uitat. Duhul nu se va lupta la nesfârșit. Vocea conștiinței va deveni din ce în ce mai slabă și mai neputincioasă cu fiecare an în care vă veți împotrivi îndemnurilor ei. Atenienii i-au spus lui Pavel: "Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată", însă atunci l-au auzit pentru ultima oară (Fapte 17:32). Grăbiți-vă, nu întârziați. Nu mai amânați și nu mai ezitați.

Gândiți-vă la nespusa mângâiere pe care o veți oferi părinților, rudelor, prietenilor, dacă veți urma îndemnul meu. Aceștia au cheltuit timp, bani și sănătate ca să vă crească, să vă facă ceea ce sunteți astăzi. Cu siguranță merită puțină considerație. Cine poate cunoaște fericirea și bucuria pe care o pot dărui tinerii? Cine poate măsura neliniștea și tristețea pe care fii precum Esau, sau Hofni, sau Fineas, sau Absalom o pot provoca? Adevărat spune Solomon: "Un fiu înțelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale" (Proverbe 10:1). O, gândiți-vă la aceste lucruri, și dați-I lui Dumnezeu inimile voastre! Să nu se spună despre voi în final, cum se va spune despre mulți, că "tinerețea voastră a fost o dezordine, perioada maturității voastre a fost o luptă, iar bătrânețea voastră a fost un regret."

Gândiți-vă la binele pe care îl puteți face pentru lume. Aproape toți sfinții eminenți ai lui Dumnezeu L-au căutat pe Domnul de timpuriu. Moise, Samuel, David, Daniel, toți L-au slujit pe Dumnezeu din tinerețea lor. Dumnezeu pare să se bucure atunci când acordă onoruri speciale slujitorilor tineri; gândiți-vă la ce am putea să ne așteptăm, dacă tinerii din zilele noastre și-ar consacra primăvara vieții lor pentru Dumnezeu? Aproape fiecare cauză măreață și bună are nevoie acum de lucrători, dar aceștia nu pot fi găsiți. Există tehnologie de toate felurile prin care se poate răspândi adevărul, dar nu se găsesc oameni care să o pună la lucru.

Mai ușor se obțin banii pentru lucrările bune decât oamenii. Se caută pastori pentru noi biserici, se caută misionari pentru noi câmpuri de misiune, se caută învățători pentru Școala Duminicală, multe cauze bune stau pe loc din lipsa lucrătorilor. Rezerva de tineri evlavioși, credincioși și de încredere pentru posturi de felul celor menționate mai sus e mult mai mică decât cererea.

Tineri ai zilelor noastre, e nevoie de voi pentru Dumnezeu. Aceasta e era activității. Începem să ne debarasăm de egoismul din trecut. Oamenii nu mai dorm somnul apatiei și indiferenței față de alții, așa cum au făcut înaintașii lor. Încep să se rușineze că au gândit precum Cain, "Sunt eu păzitorul fratelui meu?" Înaintea voastră se întinde un vast teren de acțiune, doar să vreți să intrați în el. Secerișul e mare, dar lucrătorii sunt puțini. Fiți plini de zel pentru fapte bune. Veniți, veniți în ajutorul Domnului împotriva răutății acestui veac.

Într-un fel, asta înseamnă să fii ca Dumnezeu, nu doar bun, ci făcând binele (Psalmul 119:68). Acesta e felul în care putem păși pe urmele Domnului și Mântuitorului nostru: "El umbla din loc în loc și făcea bine" (Fapte 10:38).

Și cine se poate îndoi că aceasta este calea care înfrumusețează un suflet nemuritor? Cine nu ar prefera să părăsească această lume ca Iosia, jelit de toți, decât să moară ca Ioram, "fără să lase părere de rău în urmă"? (2 Cronici 21:20). E oare mai bine să stai fără ocupație, preocupat de lucruri de nimic, să trăiești pentru trupul tău, pentru egoismul tău, pentru poftele tale și pentru mândria ta, decât să cheltuiești și să te consumi în cauza glorioasă a fi folositor aproapelui tău, a fi o binecuvântare pentru țara ta și pentru lumea întreagă, a fi un prieten pentru cei din închisoare sau captivitate, a fi un părinte spiritual pentru sute de suflete nemuritoare în țările păgâne, a fi o lumină arzătoare și strălucitoare, o epistolă a lui Hristos, cunoscută și citită de toți oamenii, o inspirație pentru fiecare inimă creștină cu care te întâlnești? O, cine s-ar putea îndoi? Cine s-ar putea îndoi măcar pentru o clipă?

Tinerilor, gândiți-vă la responsabilitățile voastre. Gândiți-vă la privilegiul și luxul de a face bine. Decideți astăzi să fiți folositori. Dăruiți-i acum lui Hristos inimile voastre.

În final, gândiți-vă la fericirea care va veni peste sufletul vostru, dacă Îl slujiți pe Dumnezeu, fericirea care vă va însoți în călătoria vieții, fericirea de la sfârșitul vieții, când călătoria s-a încheiat. Credeți-mă, orice idei deșarte ați fi auzit, credeți-mă, există o răsplată pentru cei neprihăniți chiar în această lume. Evlavia are cu adevărat promisiunea acestei vieți, cât și a vieții viitoare. Există o pace statornică în sentimentul că Dumnezeu este prietenul vostru. Există o satisfacție reală atunci când știi că indiferent de nevrednicia voastră, voi sunteți desăvârșiți în Hristos, aveți o moștenire veșnică, ați ales partea cea bună care nu vi se va lua.

Cel ce dă înapoi în inima lui ar putea să trăiască mulțumit de stilul lui de viață, însă și "omul cel bun va fi răsplătit pentru căile lui" (Proverbe 14:14). Calea celui lumesc se întunecă din ce în ce mai tare, cu fiecare an pe care îl trăiește; calea creștinului este ca o lumină strălucitoare, din ce în ce mai puternică până la capăt. Soarele lui de-abia răsare atunci când soarele celui lumesc apune pentru vecie; cele mai bune lucruri ale lui încep toate să înflorească, pe când cele ale omului lumesc îi alunecă din mâini și se duc.

Tinerilor, aceste lucruri sunt adevărate. Ascultați aceste cuvinte de îndemn. Lăsați-vă convinși de ele. Luați crucea. Urmați-l pe Hristos. Supuneți-vă lui Dumnezeu.

Tradus de Florin Vidu


Umblarea Creștinului