Înapoi
Acasă
Biblia

Lupta creștinului

Romani 7:22-25


Robert Murray M'Cheyne


,,Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?... Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc Legii păcatului." (Romani 7:22-25)

Un credincios trebuie să fie cunoscut nu numai după pacea și bucuria sa, ci și după lupta și suferința sa. Pacea sa este deosebită: ea izvorăște din Hristos, este cerească, este o pace sfântă. Lupta sa este la fel de deosebită: este adânc înrădăcinată, chinuitoare, și nu încetează până la moarte. Am ales subiectul luptei creștinului ca să poți cunoaște, prin ea, dacă ești un soldat al lui Hristos - dacă lupți cu adevărat lupta cea bună a credinței.

I. Credinciosul își găsește plăcerea în Legea lui Dumnezeu: ,,După omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu." (Romani 7:22)

1. Înainte ca un om să vină la Hristos, el urăște Legea lui Dumnezeu: întregul său suflet se revoltă împotriva ei - ,,umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu" (Romani 8:7).

(1) Oamenii neconvertiți urăsc Legea lui Dumnezeu din cauza purității sale. ,,Cuvîntul Tău este cu totul încercat, și robul Tău îl iubește." (Psalmul 119:140) Din același motiv oamenii lumești îl urăsc. Legea este exprimarea minții pure și sfinte a lui Dumnezeu. Este infinit opusă oricărei necurății sau păcat. Fiecare rând din Lege este împotriva păcatului. Dar oamenii firești iubesc păcatul, și prin urmare urăsc Legea, pentru că ea li se opune în tot ceea ce ei iubesc. Așa cum liliecii urăsc lumina și zboară departe de ea, la fel oamenii neconvertiți urăsc lumina pură a Legii lui Dumnezeu și se depărtează de ea.

(2) Ei o urăsc pentru lărgimea sa. ,,Poruncile Tale sunt fără margini" (Psalmul 119:96). Legea se extinde asupra tuturor acțiunilor lor exterioare, văzute și nevăzute; se extinde asupra oricărui cuvânt nefolositor pe care îl rostesc oamenii; se extinde asupra imaginilor pe care le privesc ochii lor; coboară în cele mai adânci peșteri ale inimilor lor; condamnă cele mai secrete izvoare ale păcatului și poftei care se cuibăresc acolo. Oamenii neconvertiți sunt în conflict cu Legea lui Dumnezeu din cauza stricteții sale. Dacă s-ar extinde doar asupra acțiunilor mele exterioare, atunci aș putea să o suport; dar îmi condamnă cele mai secrete gânduri și dorințe, pe care nu le pot împiedica să apară. De aceea oamenii neevlavioși se revoltă împotriva Legii.

(3) Ei o urăsc pentru caracterul ei neschimbător. ,,Cerul și pământul vor trece, dar nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege" (Matei 24:25 și 5:18 combinate). Dacă Legea s-ar schimba, sau ar renunța la unele din cerințele sale, sau ar muri, atunci oamenii neevlavioși ar fi foarte mulțumiți. Dar e la fel de neschimbătoare ca Dumnezeu: este scrisă pe inima lui Dumnezeu, ,,în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (Iacov 1:17). Nu se poate schimba decât dacă Dumnezeu s-ar schimba! Nu poate muri decât dacă Dumnezeu ar muri. Chiar în veșnicia iadului cerințele și blestemele ei vor fi aceleași. Este o Lege neschimbătoare, pentru că El este un Dumnezeu neschimbător. De aceea oamenii neevlavioși au o ură neschimbătoare față de această Lege sfântă.

2. Când un om vine la Hristos, el este schimbat în totalitate. El poate spune: ,,Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22). El poate spune împreună cu David: ,,Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea." (Psalmul 119:97). El poate spune împreună cu Domnul Isus, în Psalmul 40 (versetul 8): ,,Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele." Sunt două motive pentru aceasta:

Primul motiv: Legea nu mai este un dușman. Dacă vreunul dintre cei ce tremurați, apăsați de sentimentul nenumăratelor voastre păcate și de blestemele Legii pe care ați încălcat-o, veți fugi la Hristos, veți găsi odihnă. Veți descoperi că El a anulat în întregime pretențiile Legii ca un Garant pentru păcătoși, că i-a suportat în întregime toate blestemele. Veți putea spune: ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru mine, fiindcă este scris: 'Blestemat e oricine este atârnat pe lemn'" (Galateni 3:13). Nu trebuie să vă mai temeți, atunci, de acea înfricoșătoare Lege sfântă; nu sunteți sub Lege, ci sub har (Romani 6:14). Nu trebuie să vă temeți mai mult de Lege decât v-ați teme după Ziua Judecății. Imaginați-vă un suflet mântuit după Ziua Judecății. Când acea scenă îngrozitoare a trecut - când morții, mari și mici, au stat înaintea Scaunului de domnie mare și alb (Apocalipsa 20:11) - când sentința suferinței veșnice a căzut asupra tuturor celor neconvertiți și aceștia s-au scufundat în iazul al cărui foc nu poate fi stins niciodată; nu va spune atunci acel suflet mântuit: ,,Nu mai trebuie să mă tem de acea Lege sfântă; i-am văzut potirele mâniei (Apocalipsa 15:7) vărsate; dar nici un strop nu a căzut pe mine"? La fel poți spune și acum, o, cel ce crezi în Hristos! Când privești sufletul lui Hristos, sfâșiat de trăsnetele lui Dumnezeu, când privești trupul Său, străpuns pentru păcat, poți spune: ,,El a fost făcut blestem pentru mine; de ce să mă mai tem de acea Lege sfântă?"

Al doilea motiv: Duhul lui Dumnezeu scrie Legea în inimă. Promisiunea spune: ,,După zilele acelea, zice Domnul, voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu" (Ieremia 31:33). Atunci când vii la Hristos, frica de Lege îți dispare, dar Duhul Sfânt care îți intră în inimă te face să iubești Legea. Duhul Sfânt nu mai este ținut departe de acea inimă; El intră în ea și o înmoaie; El ia inima de piatră (Ezechiel 36:26) și pune în loc o inimă de carne (Ezechiel 36:26); pe aceasta El scrie sfânta, sfânta Lege a lui Dumnezeu. Atunci Legea lui Dumnezeu e dulce pentru acel suflet; el își găsește plăcerea în ea. ,,Legea este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună" (Romani 7:12).El dorește acum, cu sinceritate, ca fiecare gând, cuvânt și faptă să fie în conformitate cu acea Lege. ,,O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Multă pace au ceice iubesc Legea Ta, și nu li se întâmplă nici o nenorocire" (Psalmul 119:5 și 119:165 combinate). Psalmul 119 devine respirația acelei inimi noi. Acum va tânji el ca întreaga lume să se supună acelei Legi pure și sfinte. ,,Ochii îmi varsă șiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită" (Psalmul 119:136). O, de ar ști întreaga lume că sfințenia și fericirea sunt unul și același lucru! Pune-te la încercare. Poți spune: ,,După omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22)? O iubești acum? Tânjești după vremea când vei trăi în întregime sub ea - sfânt, așa cum Dumnezeu este sfânt, curat, așa cum Cristos este curat?

O, veniți, păcătoși, dați-vă inimile lui Hristos, ca El să poată scrie pe ele Legea Sa sfântă! Destul ați avut legea Diavolului întipărită în inimile voastre; veniți la Domnul Isus, și El vă va adăposti de blestemele Legii și vă va da Duhul Sfânt care va scrie toată Legea în inimile voastre; El te va face să o iubești din tot sufletul tău. Roagă-L să-Și țină promisiunea. Cu siguranță, destul ai încercat plăcerile păcatului. Vino acum, și încearcă plăcerile sfințeniei dintr-o inimă curată. Dacă vei muri cu inima așa cum e acum, aceasta va fi însemnată ca o inimă păcătoasă pentru întreaga veșnicie: ,,Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe" (Apocalipsa 22:11). Vino și primește o inimă nouă până nu vei muri: pentru că, dacă nu te naști din nou, nu vei putea vedea împărăția lui Dumnezeu.

II. Un credincios adevărat simte în mădularele sale o lege care se împotrivește (Romani 7:23)

,,Văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva Legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele" (Romani 7:23). Când un păcătos vine pentru prima dată la Hristos, el se gândește adesea că de-acum și-a luat rămas bun pentru totdeauna de la păcat: ,,De-acum nu voi mai păcătui niciodată." Se simte deja la poarta cerului. Dar curând o mică ispită îi dă în vileag inima, și el strigă: ,,Văd o altă lege."

1. Observați că el o numește ,,o altă lege", o lege total diferită de Legea lui Dumnezeu - o lege în totalitate contrară acesteia. În versetul 25 el o numește ,,legea păcatului" - o lege care îi poruncește să păcătuiască - care îl îmboldește înainte prin răsplăți și amenințări. În Romani 8:2 este numită ,,legea păcatului și a morții" - o lege care nu numai că duce la păcat, dar și la moarte, la moarte veșnică: ,,plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Este aceeași lege numită în Galateni carnea: ,,carnea poftește împotriva Duhului" (5:17). Este aceeași ca în Efeseni 4:22, unde este numită ,,omul cel vechi", care se strică după poftele înșelătoare. Aceeași lege care în Coloseni 3 este numită ,,mădularele voastre" - ,,De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea, și lăcomia, care este o închinare la idoli" (versetul 5). Aceeași lege este numită în Romani 7:24 ,,acest trup de moarte". Adevărul este, prin urmare, că în inima credinciosului rămân toate mădularele și trupul unui om vechi, sau ale unei vechi naturi: rămâne fântâna oricărui păcat care a poluat vreodată lumea.

2. Mai observați că această lege face ceva - ,,se luptă". Legea din mădulare nu stă liniștită, ci întotdeauna luptă. Nu poate fi niciodată pace în inima unui credincios. Există pacea cu Dumnezeu, dar o luptă continuă cu păcatul. Această lege din mădulare are la dispoziția sa o armată de pofte și duce un război constant împotriva Legii lui Dumnezeu. Într-adevăr, uneori o armată stă la pândă și așteaptă în liniște până sosește momentul potrivit pentru a ataca. La fel, poftele din inimă așteaptă adesea în tăcere până în ora ispitei, și atunci se războiesc cu sufletul. Inima este ca un vulcan. Uneori dormitează și nu scoate altceva decât fum, dar focul mocnește în adâncuri și în curând va erupe din nou. Există doi mari luptători în sufletul credinciosului. Pe de o parte e Satan, având sub comanda sa carnea și poftele sale; de cealaltă parte e Duhul Sfânt, având sub comanda sa întreaga nouă făptură. Și astfel ,,firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți" (Galateni 5:17).

Câștigă vreodată Satan această luptă? În adânca înțelepciune a lui Dumnezeu, uneori legea din mădulare duce sufletul în robie. ,,Noe era un om neprihănit" (Geneza 6:9) și Noe umbla cu Dumnezeu, cu toate acestea a fost dus în robie: ,,Noe a început să fie lucrător de pământ, și a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat și s-a dezgolit în mijlocul cortului său" (Geneza 9:20-21). Avraam a fost ,,prietenul lui Dumnezeu" (Iacov 2:23) și totuși a rostit o minciună, spunând despre nevasta lui Sara: ,,Este sora mea." Iov a fost un om neprihănit, se temea de Dumnezeu și ura răul, și totuși a fost provocat să blesteme ziua în care s-a născut. La fel stau lucrurile cu Moise, David, Solomon, Ezechia, Petru și apostolii.

Ați experimentat această luptă? E un semn clar al copiilor lui Dumnezeu. Mă tem că cei mai mulți dintre voi nu ați simțit-o niciodată. Să nu mă înțelegeți greșit. Fiecare dintre voi ați simțit uneori un conflict între conștiința voastră naturală și Legea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este războiul din inima credinciosului, care este lupta dintre Duhul lui Dumnezeu din inimă și ,,omul cel vechi cu faptele sale".

Dacă vreunul dintre voi geme sub apăsarea acestei lupte, învață să te lași smerit de ea, dar nu descurajat.

Mai întâi, lasă-te smerit de ea. Scopul ei este să te facă să zaci în țărână și să simți că nu ești altceva decât un vierme. O! Ce ticălos mizerabil trebuie să fii, dacă și după ce ai fost iertat și ai primit Duhul Sfânt, inima ta continuă să fie o fântână a oricărei nelegiuri! Cât de respingător poți fi, dacă în cele mai solemne clipe când te apropii de Dumnezeu, în acele momente emoționante, tu încă ai în sânul tău toate mădularele vechii naturi! Fie ca aceasta să te păstreze smerit.

Apoi, fie ca aceasta să te învețe că ai nevoie de Hristos. Ai nevoie de sângele Său prețios la fel de mult acum ca la început. Nu poți sta vreodată înaintea lui Dumnezeu așa cum ești. Trebuie din nou și din nou să mergi la El pentru a fi spălat. Chiar și pe patul de moarte trebuie să te adăpostești sub Iehova, neprihănirea noastră. De asemenea, trebuie să te rezemi de Hristos. Numai El poate birui în tine. Lipește-te mai aproape de El în fiecare zi.

III. Sentimentele unui credincios în timpul acestei lupte:

1. El se simte nenorocit. ,,O, nenorocitul de mine!" (Romani 7:24). Nimeni din lumea aceasta nu e mai fericit ca un credincios. El a venit la Hristos și a găsit odihna. Toate păcatele sale au fost iertate în Hristos. Se poate apropia de Dumnezeu ca un copil. Duhul Sfânt locuiește în el. El are nădejdea slavei (Coloseni 1:27). În cele mai îngrozitoare clipe el poate rămâne liniștit, pentru că simte că Dumnezeu e cu El. Cu toate acestea, sunt momente în care strigă: ,,O, nenorocitul de mine!" Când simte boala propriei sale inimi - când simte țepușul din carne (2 Corinteni 12:7) - când inima sa păcătoasă e descoperită în toată răutatea ei înfricoșătoare - vai, atunci el se aruncă la pământ, strigând: ,,O, nenorocitul de mine!" Un motiv al acestei nenorociri este că păcatul descoperit în inimă îndepărtează sentimentul iertării. Conștiința este învăluită în vinovăție și un nor întunecat acoperă sufletul. ,,Cum mă voi putea duce din nou înaintea lui Hristos?" strigă el. ,,Vai! L-am îndepărtat prin păcatul meu pe Mântuitorul!" Un alt motiv este caracterul dezgustător al păcatului. Este simțit ca o viperă în inimă. Omul firesc se simte adesea foarte nefericit din cauza păcatului, dar niciodată nu îi simte caracterul respingător; pentru noua făptură însă este cu adevărat scârbos. Vai! Fraților, cunoașteți voi ceva din nenorocirea credinciosului? Dacă nu, nu-i veți cunoaște nici bucuria sa. Dacă nu cunoașteți lacrimile și gemetele lui, nu-i veți cunoaște nici cântecul de biruință.

2. El caută scăparea. ,,Cine mă va izbăvi?" În trecut, unii tirani obișnuiau să-și lege prizonierii cu lanțuri de un trup mort; astfel, oriunde mergea prizonierul, trebuia să tragă după el un cadavru în putrefacție. Se crede că Pavel face aluzie aici la această practică inumană. El își simțea vechiul om ca pe un cadavru putred, pe care îl târa neîncetat după el oriunde mergea. Dorința lui arzătoare era să fie fie eliberat de acesta. Cine să ne izbăvească? Vă amintiți cum odată, când Dumnezeu a lăsat ca un țepuș în carne să-i chinuie slujitorul, un sol al lui Satan care să-l pălmuiască (2 Corinteni 12:7), Pavel căzut pe genunchi. ,,De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia." O, aceasta este adevăratul semn al copiilor lui Dumnezeu! Cei din lume au o natură veche; ei nu au altceva în afară de această veche natură. Dar aceasta nu-i duce pe genunchi. Tu cum stai, suflet drag? Oare putreziciunea dinăuntrul tău te face să mergi la tronul harului? Te determină să chemi numele Domnului? Te face să spui, ca văduva insistentă, ,,Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu"? Te face să strigi după Domnul Isus, ca femeia canaanită? O, amintește-ți, dacă pofta poate lucra în inima ta și tu rămâi mulțumit în această stare, tu nu îi aparții lui Hristos!

3. El mulțumește pentru izbândă. Cu adevărat, ,,în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8:37), pentru că putem aduce mulțumiri înainte de terminarea luptei. Da, chiar în cele mai întunecate clipe ale bătăliei noi putem privi la Hristos și putem striga: ,,Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu!" În clipa în care un suflet, gemând sub apăsarea depravării, își ridică privirea spre Domnul Isus, în acel moment gemetele sale sunt transformate în cântări de laudă. În Hristos descoperi o fântână care te spală de vinovăția tuturor păcatelor tale. În Hristos descoperi har suficient pentru tine - har care să te susțină până la sfârșit - și o promisiune sigură că rădăcinile păcatului vor fi smulse în întregime. ,,Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu" (Isaia 43:1). O, aceasta ne transformă gemetele în cântece de laudă! Cât de adesea începe un Psalm cu gemete și se sfârșește cu laudă! Aceasta e experiența zilnică a poporului lui Dumnezeu. E și a ta? Pune-te la încercare. Dacă nu cunoști cântarea de biruință a credinciosului, niciodată nu-ți vei arunca împreună cu el cununa la picioarele Mielului (Apocalipsa 4:10). Scump credincios, mulțumește-te să te lauzi cu slăbiciunile tale, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în tine (2 Corinteni 12:9).

Tradus de Florin Vidu


Umblarea Creștinului