,,Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?... Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc Legii păcatului." (Romani 7:22-25)
Un credincios trebuie să fie cunoscut nu numai după pacea şi bucuria sa, ci şi după lupta şi suferinţa sa. Pacea sa este deosebită: ea izvorăşte din Hristos, este cerească, este o pace sfântă. Lupta sa este la fel de deosebită: este adânc înrădăcinată, chinuitoare, şi nu încetează până la moarte. Am ales subiectul luptei creştinului ca să poţi cunoaşte, prin ea, dacă eşti un soldat al lui Hristos - dacă lupţi cu adevărat lupta cea bună a credinţei.
I. Credinciosul îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu: ,,După omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu." (Romani 7:22)
1. Înainte ca un om să vină la Hristos, el urăşte Legea lui Dumnezeu: întregul său suflet se revoltă împotriva ei - ,,umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu" (Romani 8:7).
(1) Oamenii neconvertiţi urăsc Legea lui Dumnezeu din cauza purităţii sale. ,,Cuvîntul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte." (Psalmul 119:140) Din acelaşi motiv oamenii lumeşti îl urăsc. Legea este exprimarea minţii pure şi sfinte a lui Dumnezeu. Este infinit opusă oricărei necurăţii sau păcat. Fiecare rând din Lege este împotriva păcatului. Dar oamenii fireşti iubesc păcatul, şi prin urmare urăsc Legea, pentru că ea li se opune în tot ceea ce ei iubesc. Aşa cum liliecii urăsc lumina şi zboară departe de ea, la fel oamenii neconvertiţi urăsc lumina pură a Legii lui Dumnezeu şi se depărtează de ea.
(2) Ei o urăsc pentru lărgimea sa. ,,Poruncile Tale sunt fără margini" (Psalmul 119:96). Legea se extinde asupra tuturor acţiunilor lor exterioare, văzute şi nevăzute; se extinde asupra oricărui cuvânt nefolositor pe care îl rostesc oamenii; se extinde asupra imaginilor pe care le privesc ochii lor; coboară în cele mai adânci peşteri ale inimilor lor; condamnă cele mai secrete izvoare ale păcatului şi poftei care se cuibăresc acolo. Oamenii neconvertiţi sunt în conflict cu Legea lui Dumnezeu din cauza stricteţii sale. Dacă s-ar extinde doar asupra acţiunilor mele exterioare, atunci aş putea să o suport; dar îmi condamnă cele mai secrete gânduri şi dorinţe, pe care nu le pot împiedica să apară. De aceea oamenii neevlavioşi se revoltă împotriva Legii.
(3) Ei o urăsc pentru caracterul ei neschimbător. ,,Cerul şi pământul vor trece, dar nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege" (Matei 24:25 şi 5:18 combinate). Dacă Legea s-ar schimba, sau ar renunţa la unele din cerinţele sale, sau ar muri, atunci oamenii neevlavioşi ar fi foarte mulţumiţi. Dar e la fel de neschimbătoare ca Dumnezeu: este scrisă pe inima lui Dumnezeu, ,,în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (Iacov 1:17). Nu se poate schimba decât dacă Dumnezeu s-ar schimba! Nu poate muri decât dacă Dumnezeu ar muri. Chiar în veşnicia iadului cerinţele şi blestemele ei vor fi aceleaşi. Este o Lege neschimbătoare, pentru că El este un Dumnezeu neschimbător. De aceea oamenii neevlavioşi au o ură neschimbătoare faţă de această Lege sfântă.
2. Când un om vine la Hristos, el este schimbat în totalitate. El poate spune: ,,Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22). El poate spune împreună cu David: ,,Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea." (Psalmul 119:97). El poate spune împreună cu Domnul Isus, în Psalmul 40 (versetul 8): ,,Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele." Sunt două motive pentru aceasta:
Primul motiv: Legea nu mai este un duşman. Dacă vreunul dintre cei ce tremuraţi, apăsaţi de sentimentul nenumăratelor voastre păcate şi de blestemele Legii pe care aţi încălcat-o, veţi fugi la Hristos, veţi găsi odihnă. Veţi descoperi că El a anulat în întregime pretenţiile Legii ca un Garant pentru păcătoşi, că i-a suportat în întregime toate blestemele. Veţi putea spune: ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru mine, fiindcă este scris: 'Blestemat e oricine este atârnat pe lemn'" (Galateni 3:13). Nu trebuie să vă mai temeţi, atunci, de acea înfricoşătoare Lege sfântă; nu sunteţi sub Lege, ci sub har (Romani 6:14). Nu trebuie să vă temeţi mai mult de Lege decât v-aţi teme după Ziua Judecăţii. Imaginaţi-vă un suflet mântuit după Ziua Judecăţii. Când acea scenă îngrozitoare a trecut - când morţii, mari şi mici, au stat înaintea Scaunului de domnie mare şi alb (Apocalipsa 20:11) - când sentinţa suferinţei veşnice a căzut asupra tuturor celor neconvertiţi şi aceştia s-au scufundat în iazul al cărui foc nu poate fi stins niciodată; nu va spune atunci acel suflet mântuit: ,,Nu mai trebuie să mă tem de acea Lege sfântă; i-am văzut potirele mâniei (Apocalipsa 15:7) vărsate; dar nici un strop nu a căzut pe mine"? La fel poţi spune şi acum, o, cel ce crezi în Hristos! Când priveşti sufletul lui Hristos, sfâşiat de trăsnetele lui Dumnezeu, când priveşti trupul Său, străpuns pentru păcat, poţi spune: ,,El a fost făcut blestem pentru mine; de ce să mă mai tem de acea Lege sfântă?"
Al doilea motiv: Duhul lui Dumnezeu scrie Legea în inimă. Promisiunea spune: ,,După zilele acelea, zice Domnul, voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu" (Ieremia 31:33). Atunci când vii la Hristos, frica de Lege îţi dispare, dar Duhul Sfânt care îţi intră în inimă te face să iubeşti Legea. Duhul Sfânt nu mai este ţinut departe de acea inimă; El intră în ea şi o înmoaie; El ia inima de piatră (Ezechiel 36:26) şi pune în loc o inimă de carne (Ezechiel 36:26); pe aceasta El scrie sfânta, sfânta Lege a lui Dumnezeu. Atunci Legea lui Dumnezeu e dulce pentru acel suflet; el îşi găseşte plăcerea în ea. ,,Legea este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună" (Romani 7:12).El doreşte acum, cu sinceritate, ca fiecare gând, cuvânt şi faptă să fie în conformitate cu acea Lege. ,,O, de ar ţinti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Multă pace au ceice iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire" (Psalmul 119:5 şi 119:165 combinate). Psalmul 119 devine respiraţia acelei inimi noi. Acum va tânji el ca întreaga lume să se supună acelei Legi pure şi sfinte. ,,Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită" (Psalmul 119:136). O, de ar şti întreaga lume că sfinţenia şi fericirea sunt unul şi acelaşi lucru! Pune-te la încercare. Poţi spune: ,,După omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22)? O iubeşti acum? Tânjeşti după vremea când vei trăi în întregime sub ea - sfânt, aşa cum Dumnezeu este sfânt, curat, aşa cum Cristos este curat?
O, veniţi, păcătoşi, daţi-vă inimile lui Hristos, ca El să poată scrie pe ele Legea Sa sfântă! Destul aţi avut legea Diavolului întipărită în inimile voastre; veniţi la Domnul Isus, şi El vă va adăposti de blestemele Legii şi vă va da Duhul Sfânt care va scrie toată Legea în inimile voastre; El te va face să o iubeşti din tot sufletul tău. Roagă-L să-Şi ţină promisiunea. Cu siguranţă, destul ai încercat plăcerile păcatului. Vino acum, şi încearcă plăcerile sfinţeniei dintr-o inimă curată. Dacă vei muri cu inima aşa cum e acum, aceasta va fi însemnată ca o inimă păcătoasă pentru întreaga veşnicie: ,,Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe" (Apocalipsa 22:11). Vino şi primeşte o inimă nouă până nu vei muri: pentru că, dacă nu te naşti din nou, nu vei putea vedea împărăţia lui Dumnezeu.
II. Un credincios adevărat simte în mădularele sale o lege care se împotriveşte (Romani 7:23)
,,Văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva Legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele" (Romani 7:23). Când un păcătos vine pentru prima dată la Hristos, el se gândeşte adesea că de-acum şi-a luat rămas bun pentru totdeauna de la păcat: ,,De-acum nu voi mai păcătui niciodată." Se simte deja la poarta cerului. Dar curând o mică ispită îi dă în vileag inima, şi el strigă: ,,Văd o altă lege."
1. Observaţi că el o numeşte ,,o altă lege", o lege total diferită de Legea lui Dumnezeu - o lege în totalitate contrară acesteia. În versetul 25 el o numeşte ,,legea păcatului" - o lege care îi porunceşte să păcătuiască - care îl îmboldeşte înainte prin răsplăţi şi ameninţări. În Romani 8:2 este numită ,,legea păcatului şi a morţii" - o lege care nu numai că duce la păcat, dar şi la moarte, la moarte veşnică: ,,plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Este aceeaşi lege numită în Galateni carnea: ,,carnea pofteşte împotriva Duhului" (5:17). Este aceeaşi ca în Efeseni 4:22, unde este numită ,,omul cel vechi", care se strică după poftele înşelătoare. Aceeaşi lege care în Coloseni 3 este numită ,,mădularele voastre" - ,,De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli" (versetul 5). Aceeaşi lege este numită în Romani 7:24 ,,acest trup de moarte". Adevărul este, prin urmare, că în inima credinciosului rămân toate mădularele şi trupul unui om vechi, sau ale unei vechi naturi: rămâne fântâna oricărui păcat care a poluat vreodată lumea.
2. Mai observaţi că această lege face ceva - ,,se luptă". Legea din mădulare nu stă liniştită, ci întotdeauna luptă. Nu poate fi niciodată pace în inima unui credincios. Există pacea cu Dumnezeu, dar o luptă continuă cu păcatul. Această lege din mădulare are la dispoziţia sa o armată de pofte şi duce un război constant împotriva Legii lui Dumnezeu. Într-adevăr, uneori o armată stă la pândă şi aşteaptă în linişte până soseşte momentul potrivit pentru a ataca. La fel, poftele din inimă aşteaptă adesea în tăcere până în ora ispitei, şi atunci se războiesc cu sufletul. Inima este ca un vulcan. Uneori dormitează şi nu scoate altceva decât fum, dar focul mocneşte în adâncuri şi în curând va erupe din nou. Există doi mari luptători în sufletul credinciosului. Pe de o parte e Satan, având sub comanda sa carnea şi poftele sale; de cealaltă parte e Duhul Sfânt, având sub comanda sa întreaga nouă făptură. Şi astfel ,,firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi" (Galateni 5:17).
Câştigă vreodată Satan această luptă? În adânca înţelepciune a lui Dumnezeu, uneori legea din mădulare duce sufletul în robie. ,,Noe era un om neprihănit" (Geneza 6:9) şi Noe umbla cu Dumnezeu, cu toate acestea a fost dus în robie: ,,Noe a început să fie lucrător de pământ, şi a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său" (Geneza 9:20-21). Avraam a fost ,,prietenul lui Dumnezeu" (Iacov 2:23) şi totuşi a rostit o minciună, spunând despre nevasta lui Sara: ,,Este sora mea." Iov a fost un om neprihănit, se temea de Dumnezeu şi ura răul, şi totuşi a fost provocat să blesteme ziua în care s-a născut. La fel stau lucrurile cu Moise, David, Solomon, Ezechia, Petru şi apostolii.
Aţi experimentat această luptă? E un semn clar al copiilor lui Dumnezeu. Mă tem că cei mai mulţi dintre voi nu aţi simţit-o niciodată. Să nu mă înţelegeţi greşit. Fiecare dintre voi aţi simţit uneori un conflict între conştiinţa voastră naturală şi Legea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este războiul din inima credinciosului, care este lupta dintre Duhul lui Dumnezeu din inimă şi ,,omul cel vechi cu faptele sale".
Dacă vreunul dintre voi geme sub apăsarea acestei lupte, învaţă să te laşi smerit de ea, dar nu descurajat.
Mai întâi, lasă-te smerit de ea. Scopul ei este să te facă să zaci în ţărână şi să simţi că nu eşti altceva decât un vierme. O! Ce ticălos mizerabil trebuie să fii, dacă şi după ce ai fost iertat şi ai primit Duhul Sfânt, inima ta continuă să fie o fântână a oricărei nelegiuri! Cât de respingător poţi fi, dacă în cele mai solemne clipe când te apropii de Dumnezeu, în acele momente emoţionante, tu încă ai în sânul tău toate mădularele vechii naturi! Fie ca aceasta să te păstreze smerit.
Apoi, fie ca aceasta să te înveţe că ai nevoie de Hristos. Ai nevoie de sângele Său preţios la fel de mult acum ca la început. Nu poţi sta vreodată înaintea lui Dumnezeu aşa cum eşti. Trebuie din nou şi din nou să mergi la El pentru a fi spălat. Chiar şi pe patul de moarte trebuie să te adăposteşti sub Iehova, neprihănirea noastră. De asemenea, trebuie să te rezemi de Hristos. Numai El poate birui în tine. Lipeşte-te mai aproape de El în fiecare zi.
III. Sentimentele unui credincios în timpul acestei lupte:
1. El se simte nenorocit. ,,O, nenorocitul de mine!" (Romani 7:24). Nimeni din lumea aceasta nu e mai fericit ca un credincios. El a venit la Hristos şi a găsit odihna. Toate păcatele sale au fost iertate în Hristos. Se poate apropia de Dumnezeu ca un copil. Duhul Sfânt locuieşte în el. El are nădejdea slavei (Coloseni 1:27). În cele mai îngrozitoare clipe el poate rămâne liniştit, pentru că simte că Dumnezeu e cu El. Cu toate acestea, sunt momente în care strigă: ,,O, nenorocitul de mine!" Când simte boala propriei sale inimi - când simte ţepuşul din carne (2 Corinteni 12:7) - când inima sa păcătoasă e descoperită în toată răutatea ei înfricoşătoare - vai, atunci el se aruncă la pământ, strigând: ,,O, nenorocitul de mine!" Un motiv al acestei nenorociri este că păcatul descoperit în inimă îndepărtează sentimentul iertării. Conştiinţa este învăluită în vinovăţie şi un nor întunecat acoperă sufletul. ,,Cum mă voi putea duce din nou înaintea lui Hristos?" strigă el. ,,Vai! L-am îndepărtat prin păcatul meu pe Mântuitorul!" Un alt motiv este caracterul dezgustător al păcatului. Este simţit ca o viperă în inimă. Omul firesc se simte adesea foarte nefericit din cauza păcatului, dar niciodată nu îi simte caracterul respingător; pentru noua făptură însă este cu adevărat scârbos. Vai! Fraţilor, cunoaşteţi voi ceva din nenorocirea credinciosului? Dacă nu, nu-i veţi cunoaşte nici bucuria sa. Dacă nu cunoaşteţi lacrimile şi gemetele lui, nu-i veţi cunoaşte nici cântecul de biruinţă.
2. El caută scăparea. ,,Cine mă va izbăvi?" În trecut, unii tirani obişnuiau să-şi lege prizonierii cu lanţuri de un trup mort; astfel, oriunde mergea prizonierul, trebuia să tragă după el un cadavru în putrefacţie. Se crede că Pavel face aluzie aici la această practică inumană. El îşi simţea vechiul om ca pe un cadavru putred, pe care îl târa neîncetat după el oriunde mergea. Dorinţa lui arzătoare era să fie fie eliberat de acesta. Cine să ne izbăvească? Vă amintiţi cum odată, când Dumnezeu a lăsat ca un ţepuş în carne să-i chinuie slujitorul, un sol al lui Satan care să-l pălmuiască (2 Corinteni 12:7), Pavel căzut pe genunchi. ,,De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia." O, aceasta este adevăratul semn al copiilor lui Dumnezeu! Cei din lume au o natură veche; ei nu au altceva în afară de această veche natură. Dar aceasta nu-i duce pe genunchi. Tu cum stai, suflet drag? Oare putreziciunea dinăuntrul tău te face să mergi la tronul harului? Te determină să chemi numele Domnului? Te face să spui, ca văduva insistentă, ,,Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu"? Te face să strigi după Domnul Isus, ca femeia canaanită? O, aminteşte-ţi, dacă pofta poate lucra în inima ta şi tu rămâi mulţumit în această stare, tu nu îi aparţii lui Hristos!
3. El mulţumeşte pentru izbândă. Cu adevărat, ,,în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8:37), pentru că putem aduce mulţumiri înainte de terminarea luptei. Da, chiar în cele mai întunecate clipe ale bătăliei noi putem privi la Hristos şi putem striga: ,,Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu!" În clipa în care un suflet, gemând sub apăsarea depravării, îşi ridică privirea spre Domnul Isus, în acel moment gemetele sale sunt transformate în cântări de laudă. În Hristos descoperi o fântână care te spală de vinovăţia tuturor păcatelor tale. În Hristos descoperi har suficient pentru tine - har care să te susţină până la sfârşit - şi o promisiune sigură că rădăcinile păcatului vor fi smulse în întregime. ,,Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu" (Isaia 43:1). O, aceasta ne transformă gemetele în cântece de laudă! Cât de adesea începe un Psalm cu gemete şi se sfârşeşte cu laudă! Aceasta e experienţa zilnică a poporului lui Dumnezeu. E şi a ta? Pune-te la încercare. Dacă nu cunoşti cântarea de biruinţă a credinciosului, niciodată nu-ţi vei arunca împreună cu el cununa la picioarele Mielului (Apocalipsa 4:10). Scump credincios, mulţumeşte-te să te lauzi cu slăbiciunile tale, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în tine (2 Corinteni 12:9).
Tradus de Florin Vidu