Înapoi
Acasă
Biblia

Scripturile și lumea

A. W. Pink


Nu puțin i se vorbește creștinului în Noul Testament despre "lume" și atitudinea pe care trebuie să o aibă față de ea. Adevărata ei natură este clar definită, iar creștinul este avertizat solemn împotriva ei. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu este o lumină din ceruri, strălucind aici "într-un loc întunecos" (2 Pet. 1:19). Razele sale Divine prezintă lucrurile în adevăratele lor culori, penetrând și demascând falsa poleială și strălucire în care sunt învăluite multe dintre ele. Lumea pentru care se depune atât de mult efort și se cheltuiesc mulți bani, și care este atât de prețuită și admirată de credulii pe care îi orbește, este declarată ca fiind "dușmanul lui Dumnezeu"; prin urmare, copiilor Lui li se interzice să se "potrivească" cu ea și să o îndrăgească.

Stadiul în care am ajuns în subiectul nostru nu este nici pe departe cel mai puțin important din ce ne-am propus să învățăm, iar cititorul serios va face bine să ceară ca harul Divin să îl cerceteze în timp ce citește aceste lucruri. Unul din îndemnurile pe care Dumnezeu le dă copiilor Săi spune: "Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți" (1 Pet. 2:2), iar fiecare dintre ei trebuie să se cerceteze cu sinceritate și cu atenție, ca să descopere dacă nu cumva așa stau lucrurile și în cazul lor. Nu trebuie să ne mulțumim să acumulăm în mintea noastră mai multă cunoștință din Scriptură. Ce ar trebui să ne preocupe cel mai mult este creșterea noastră practică, experiența asemănării cu chipul lui Hristos. Iar un punct în care ne putem testa este: Mă face citirea și studierea Cuvântului lui Dumnezeu mai puțin lumesc?

1. Avem de câștigat din Cuvântul lui Dumnezeu atunci când ochii noștri sunt deschiși să discearnă adevăratul caracter al lumii. Unul din poeți a scris: "Dumnezeu e în cerul Lui - totul e în regulă cu lumea." Dintr-un anumit punct de vedere, acesta e un adevăr binecuvântat, dar din altul, e în totalitate greșit, pentru că "toată lumea zace în cel rău" (1 Ioan 5:19). Dar numai atunci când inima este în mod supranatural iluminată de Duhul Sfânt noi putem înțelege că ce este înălțat printre oameni este "o urâciune înaintea lui Dumnezeu" (Luca 16:15). Trebuie să fim foarte recunoscători pentru momentul în care sufletul ajunge să vadă că "lumea" este o înșelătorie uriașă, o tinichea goală pe dinăuntru, un lucru stricat, care într-o zi va arde.

Înainte să trecem mai departe, haideți să definim ce este "lumea" care creștinului îi este interzis să o iubească. Există puține cuvinte pe paginile Sfintelor Scripturi care să fie folosite cu o mai mare varietate de înțelesuri decât acesta. Și totuși, dacă acordăm o atenție deosebită contextului în care apare, îi vom putea determina semnificația. "Lumea" este un sistem sau o ordine a lucrurilor, completă în ea însăși. Nici unui element străin nu i se permite să se amestece în ea, iar dacă totuși o face, acesta este rapid ajustat sau asimilat în conformitate cu regulile ei. "Lumea" este natura umană căzută, acționând în familia umană, construind structura societății umane în conformitate cu propriile-i tendințe. Este împărăția organizată a "firii pământești" care este "vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu" și care "nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună" (Rom. 8:7). Oriunde este "firea pământească", este și "lumea"; astfel că "lumesc" înseamnă lumea fără Dumnezeu.

2. Avem de câștigat din Cuvânt atunci când învățăm că lumea este un dușman căruia trebuie să îi rezistăm și pe care trebuie să îl biruim. Creștinului i se poruncește să "lupte lupta cea bună a credinței" (1 Tim. 6:12), ceea ce înseamnă că există dușmani ce trebuie înfruntați și învinși. După cum există o Sfântă Trinitate - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - tot așa există și o trinitate a răului - firea pământească, lumea, și Diavolul. Copilul lui Dumnezeu este chemat să se angajeze într-o luptă mortală cu aceasta; spunem "mortală" pentru că fie această trinitate a răului îl va distruge, fie el va avea biruința asupra ei. De aceea, cititorule, hotărăște în mintea ta că lumea este un dușman mortal, pe care dacă nu îl învingi în inima ta înseamnă că nu ești un copil al lui Dumnezeu, pentru că este scris: "Oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea" (1 Ioan 5:4).

Din multele motive pentru care lumea trebuie să fie "biruită", ne oprim la următoarele. În primul rând, toate lucrurile ei ispititoare tind să distragă atenția și să răcească dragostea sufletului pentru Dumnezeu. Și așa e normal să se întâmple, pentru că tendința lucrurilor văzute este să îndepărteze inima de lucrurile nevăzute. În al doilea rând, duhul lumii este diametral opus Duhului lui Hristos; de aceea a scris apostolul: "Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu" (1 Cor. 2:12). Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, dar "lumea nu L-a cunoscut" (Ioan 1:10); drept urmare, fruntașii ei L-au răstignit (1 Cor. 2:8). În al treilea rând, preocupările și grijile ei sunt ostile unei vieți devotate cerului. Creștinilor, ca și restului omenirii, Dumnezeu le cere să lucreze șase zile pe săptămână; dar în lucrul lor ei trebuie să rămână în permanență în gardă, ca nu cumva să fie motivați de lăcomie și nu de nevoia îndeplinirii sarcinilor pe care le au.

"Ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră" (1 Ioan 5:4). Nimic altceva în afară de credința dată de Dumnezeu nu poate birui lumea. Iar atunci când inima este preocupată de realitățile nevăzute, dar totuși eterne, ea este eliberată de influența corupătoare a lucrurilor lumești. Ochii credinței discern adevăratele culori ale acestor lucruri și văd că ele sunt goale și fără substanță, nemeritând să fie comparate cu lucrurile mărețe și glorioase ale veșniciei. Atunci când simțim desăvârșirea și prezența lui Dumnezeu, lumea ne apare fără nici o valoare. Atunci când creștinul Îl vede pe Răscumpărătorul Divin cum moare pentru păcatele lui, cum trăiește ca să mijlocească pentru perseverența lui, cum domnește și face ca toate lucrurile să lucreze în direcția mântuirii lui finale, el exclamă: "Pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine!"

Care e situația ta, în timp ce citești aceste rânduri? Poate că ești în totul de acord cu ce s-a spus în paragraful anterior, dar care e situația ta de fapt? Oare lucrurile care sunt atât de prețuite de cei nemântuiți te farmecă și te captivează și pe tine? Ia de la omul lumesc acele lucruri în care își găsește plăcerea și el devine un om nenorocit: ești și tu în aceeași situație? Sau îți găsești bucuria și satisfacția în lucrurile care nu pot fi luate de la tine? Nu privi cu ușurință la aceste întrebări, te implorăm, ci meditează la ele cu seriozitate în prezența lui Dumnezeu. Un răspuns onest la aceste întrebări va indica adevărata stare a sufletului tău și îți va arăta dacă nu cumva te înșeli singur crezând că ești "o făptură nouă în Hristos Isus".

3. Avem de câștigat din Cuvânt atunci când învățăm că Hristos a murit ca să ne elibereze "din acest veac rău" (Gal. 1:4). Fiul lui Dumnezeu a venit, nu numai ca să "împlinească" cerințele Legii (Matei 5:17), să "nimicească lucrările diavolului" (1 Ioan 3:8), să ne "izbăvească de mânia viitoare"(1 Tes. 5:10), să ne mântuiască de păcatele noastre (Matei 1:21), ci și ca să ne elibereze din sclavia acestei lumi, să elibereze sufletul de influența ei ademenitoare. Umbra acestui lucru poate fi văzută în felul în care Dumnezeu s-a ocupat de Israel. Ei erau sclavi în Egipt, iar "Egiptul" e o imagine a lumii. Erau într-o cruntă sclavie, petrecându-și timpul cu facerea cărămizilor pentru Faraon. Erau incapabili să se elibereze singuri. Dar Iehova, prin marea Sa putere, i-a eliberat și i-a scos din "cuptorul de foc". La fel face și Hristos pentru ai Săi. El distruge puterea pe care lumea o are asupra inimilor lor. Îi face independenți de lume, astfel încât ei nu mai caută favorurile ei, nici nu se mai tem de dezaprobarea ei.

Hristos S-a dat pe Sine Însuși ca o jertfă pentru păcatele poporului Său astfel încât, ca urmare a acestui fapt, ei să poată fi eliberați de puterea ce îi condamna și de influența conducătoare a tot ce e rău în lumea aceasta: de Satan, care e prințul ei; de poftele care predomină în ea; de stilul de viață deșert al oamenilor care îi aparțin. Iar Duhul Sfânt care locuiește în cei sfinți cooperează cu Hristos în această lucrare binecuvântată. El întoarce gândurile și sentimentele lor de la lucrurile pământești la cele cerești. Prin lucrarea puterii Sale, El îi eliberează de influența demoralizatoare care îi înconjoară și îi potrivește standardului ceresc. Iar, pe măsură ce creștinul crește în har și recunoaște aceste lucruri, el acționează în consecință. El caută o mai deplină eliberare din "acest veac rău" și Îl imploră pe Dumnezeu să îl elibereze complet de el. Lucrurile care odată îl încântau, acum îl dezgustă. El tânjește după vremea când va fi scos din acest loc în care suferă văzând cum Domnul lui binecuvântat este atât de dezonorat.

4. Avem de câștigat din Cuvânt atunci când inimile noastre sunt detașate de lume. "Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume" (1 Ioan 2:15). "Ce este piatra de poticnire pe drumul călătorului, greutatea pentru alergător, capcana pentru pasărea în zbor, așa este dragostea lumii pentru creștinul aflat pe cale - fie îl abate de pe ea, fie îl ademenește, fie îl forțează să se întoarcă" (Nathaniel Hardy, 1660). Adevărul este că, până când inima nu e curățită de această putreziciune, urechea va fi surdă la învățătura Divină. Până nu suntem ridicați deasupra lucrurilor pe care le trăim și a sentimentelor pe care le avem, nu putem să ne supunem în ascultare față de Dumnezeu. Adevărul ceresc alunecă peste mintea firească la fel cum apa alunecă de pe un obiect sferic.

Lumea I-a întors spatele lui Hristos, și, deși Îi rostește Numele în multe locuri, cu toate acestea nu vrea să aibă nimic de-a face cu El. Toate dorințele și intențiile oamenilor lumești se îndreaptă spre satisfacerea eului propriu. Oricât de variate ar fi țelurile și preocupările lor, pentru că eul deține supremația totul se va subordona plăcerii acestuia. E adevărat, creștinii sunt în lume și nu pot ieși din ea; ei trebuie să trăiască în ea până în ceasul pe care l-a hotărât Domnul lor. Cât timp sunt aici, ei trebuie să-și câștige existența, să-și întrețină familiile, să se ocupe de afacerile acestei lumi. Dar lor li se interzice să iubească lumea, ca și cum ea ar putea să-i facă fericiți. "Comoara" și "partea" lor trebuie căutată în altă parte.

Lumea face apel la fiecare instinct al omului căzut. Ea se folosește de mii de lucruri cu care să-l atragă: ele îi atrag atenția iar atenția creează dorința și dragostea pentru ele. Astfel, pe nesimțite dar sigur, ele produc o impresie din ce în ce mai adâncă în inima lui. Lumea are aceeași influență fatală asupra tuturor categoriilor de oameni. Dar, indiferent cât de atractive și ispititoare ar fi aceste lucruri, toate preocupările și plăcerile lumii sunt concepute și adaptate să promoveze fericirea doar în această viață, de aceea, "Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?" Creștinul este învățat de Duhul care, prezentându-L pe Hristos înaintea sufletului, îl face pe acesta să-și îndepărteze gândurile de lume. La fel cum un copilaș e gata să renunțe la un obiect murdar atunci când i se oferă ceva mai plăcut, tot așa inima care e în comuniune cu Dumnezeu va spune: "Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu ... și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos" (Filipeni 3:8).

5. Avem de câștigat din Cuvânt atunci când umblăm despărțiți de lume. "Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu" (Iacov 4:4). Versete ca acesta ar trebui să ne cerceteze profund pe fiecare din noi și să ne facă să tremurăm. Cum pot eu să fraternizez sau să-mi caut plăcerea în lucrurile care L-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu? Dacă o fac, mă identific imediat ca unul din dușmanii Lui. O, cititorule, nu te înșela în privința aceasta. Este scris: "Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El" (1 Ioan 2:15).

S-a spus în vechime despre poporul lui Dumnezeu că "locuiește deoparte, și nu face parte dintre neamuri" (Numeri 23:9). Cu siguranță, diferențele de caracter și comportament, dorințele și preocupările care îi deosebesc pe cei născuți din nou de cei nenăscuți din nou trebuie să îi separe pe unii de ceilalți. Cei care mărturisim că cetățenia noastră este în altă lume, că suntem călăuziți de un alt Duh, că suntem conduși de alte reguli, că suntem călători în drum spre o altă țară, noi nu putem merge braț la braț cu cei care disprețuiesc aceste lucruri! Atunci haideți ca tot ce este în noi și în jurul nostru să dovedească caracterul pelerinilor creștini. Să fim într-adevăr "niște oameni care să slujim ca niște semne" (Zaharia 3:8) de care lumea să se minuneze, pentru că noi "nu ne potrivim chipului veacului acestuia" (Romani 12:2).

6. Avem de câștigat din Cuvânt atunci când lumea se mânie pe noi. Cu câtă greutate lumea încearcă să salveze aparențele și să prezinte o fațadă cuviincioasă! Conveniențele sociale și amabilitățile, eticheta și operele de caritate, sunt tot atâtea născociri prin care încearcă să își confere un aer de respectabilitate. La fel și bisericile și catedralele, preoții și prelații, îi sunt necesari doar ca să poleiască corupția care clocotește sub această pojghiță. Apoi, ca să arate bine, este adăugat și "creștinismul", iar Numele sfânt al lui Hristos este rostit de buzele a mii de oameni care niciodată nu au luat "jugul" Lui asupra lor. Despre ei, Dumnezeu spune: "Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine" (Matei 15:8).

Care ar trebui atunci să fie atitudinea creștinilor autentici față de astfel de oameni? Răspunsul Scripturii este clar: "Depărtează-te de oamenii aceștia" (2 Timotei 3:5), "Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul" (2 Cor. 6:17). Ce urmează atunci când această poruncă Divină este ascultată? Ei bine, atunci se va dovedi că aceste cuvinte ale lui Hristos sunt adevărate: "Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea" (Ioan 15:19). Despre ce "lume" este vorba aici? Lăsați versetul anterior să răspundă: "Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră."

Care "lume" L-a urât pe Hristos și L-a dat la moarte? Lumea religioasă, cei care pretindeau că sunt cei mai zeloși pentru slava lui Dumnezeu. La fel e și acum. Imediat ce creștinul întoarce spatele unui creștinism care Îl dezonorează pe Hristos, atunci cei mai înfocați dușmani, cei mai neodihniți și lipsiți de scrupule inamici ai lui vor fi tocmai cei ce pretind că sunt ei înșiși creștini! Dar "Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni... Bucurați-vă și veseliți-vă!" (Matei 5:11,12). O, fratele meu, este un semn sănătos, un indicator sigur că tu ai de câștigat din Cuvânt atunci când lumea religioasă te urăște. Dar dacă, dimpotrivă, ai încă "o poziție bună" în "biserici" sau "adunări", atunci ai motive serioase să te temi că iubești mai mult lauda oamenilor decât cea a lui Dumnezeu!

7. Avem de câștigat din Cuvânt atunci când ne ridicăm deasupra lumii. Mai întâi, deasupra obiceiurilor și modei ei. Omul lumesc este sclavul obiceiurilor și modei zilei. Nu tot așa e cu cel ce umblă cu Dumnezeu: principala sa preocupare este "să fie asemenea chipului Fiului Său". În al doilea rând, deasupra grijilor și întristărilor ei: s-a spus în vechime despre sfinți că au primit cu bucurie răpirea averilor lor, ca unii care știau că au "în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește" (Evrei 10:34). În al treilea rând, deasupra ispitelor ei: ce atracție mai poate avea strălucirea și sclipirile lumii pentru cei ce "își găsesc plăcerea în Domnul"? Nici una! În al patrulea rând, deasupra părerilor și aprobării ei. Ai învățat să fii independent de lume și să nu ții cont de aprobarea ei? Dacă inima ta întreagă este hotărâtă să-I fie pe plac lui Dumnezeu, nu te vei mai îngrijora din cauza dezaprobării celor necredincioși.

Acum, cititorule, vrei cu adevărat să te lași cercetat de conținutul acestor rânduri? Atunci încearcă să răspunzi cu onestitate la următoarele întrebări. Mai întâi, care sunt lucrurile la care privești în momentele tale de recreere? Ce fel de gânduri îți trec prin minte? În al doilea rând, care sunt lucrurile pe care le preferi? Când trebuie să decizi cum să-ți petreci o seară sau o sâmbătă după-amiaza, ce alegi? În al treilea rând, ce îți provoacă mai multă întristare, pierderea lucrurilor pământești sau pierderea părtășiei cu Dumnezeu? Ce îți provoacă mai multă durere (sau supărare), neîmplinirea planurilor tale sau răceala inimii tale față de Hristos? În al patrulea rând, care este subiectul tău favorit de conversație? Tânjești mai mult să auzi știrile zilei, sau să te întâlnești cu cei ce vorbesc despre Cel a cărui ființă "este plină de farmec"? În al cincilea rând, "bunele tale intenții" se materializează, sau nu sunt nimic altceva decât vise deșarte? Petreci mai mult sau mai puțin timp în genunchi decât în trecut? Este Cuvântul mai dulce pentru tine, sau și-a pierdut savoarea pentru sufletul tău?

Tradus de Florin Vidu


Umblarea Creștinului