Aţi ieşit vreodată de la un film la jumătate? Eu fac asta foarte rar, să fiu sincer. Şi îmi place să merg la filme şi găsesc multe filme cumva ofensive şi sunt dezamăgit de unele direcţii în care vrea Hollywood-ul să meargă. Dar ultima oară când am ieşit de la un film înainte de terminare, nu a fost pentru că m-am plictisit ci pentru că am fost ofensat în mod obraznic, şi asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă la filmul "MASH". Şi asta era înainte de serialul TV cu acelaşi nume. Ceea ce m-a deranjat atât de profund la acest film MASH a fost atitudinea continuă nesupusă exprimată în film de înfruntare a oricărei autorităţi. Era un film mesaj, un mesaj de respingere a oricărui nivel şi ierarhie de autoritate din lumea noastră. Şi noi am trecut prin acea perioadă de revoltă în istoria americană, cu generaţii de oameni împotriva autorităţii parentale, împotriva autorităţii eclesiastice, împotriva autorităţii stabilite în şcoli şi guvern. Erau foarte puţine aspecte ale autorităţii care rămăseseră neatinse de această revoluţie culturală.
Eu nu mă văd pe mine ca un linguşitor, unul care se supune slugarnic la orice nivel de autoritate conceput. Dar, în timp ce citesc Scripturile, în special Noul Testament, acolo este o temă care apare din nou şi din nou cu privire la disponibilitatea creştinului de a se supune la diferite tipuri de autoritate. Şi mă înspăimântă că în spiritul nostru rebel din aceste timpuri, s-ar putea să ne trezim prinşi într-o atitudine sau postură care ne va aduce în direct conflict cu Cuvântul lui Dumnezeu, o înfruntare directă cu autoritatea lui Dumnezeu. Şi cum Pavel subliniază responsabilitatea creştină de a fi supus faţă de structurile autorităţii, astfel face şi compatriotul său, Petru în Epistola la care vom privi pe scurt în această serie.
Haideţi să ne îndreptăm atenţia acum la versetul 13 din al doilea capitol al primei epistole a lui Petru şi să ascultăm ce spune apostolul despre supunere. Petru spune în versetul 13 din capitolul 2:
"Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care Sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!"
Şi apoi ceea ce urmează din această introducere sunt anumite porunci. Mai întâi, către servitorii care sunt chemaţi să fie supuşi stăpânilor lor. Porunca care este atât de nepopulară pentru soţii, ca să fie supuse soţilor lor şi mai târziu instrucţiuni pentru soţi şi instrucţiuni pentru părinţi şi pentru copii şi aşa mai departe. Am auzit concluzia; haideţi să ne întoarcem puţin acum şi să vedem care este substanţa argumentului pe care îl dă apostolul Petru şi care ne aduce la această concluzie. Începe mai devreme în versetul 11.
"Prea iubiţilor, vă sfătuiesc (aici apostolul ne îndeamnă) ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării."
Vă amintiţi că Petru vorbeşte oamenilor care sunt acum supuşi persecuţiei brutale, atroce şi violente. Acest fel de activitate care incită în noi cele mai severe reacţii posibile. Am putea răspunde cu mânie, cu resentimente, cu ură, cu amărăciune. Dar acum Petru le spune acestor oameni care sunt victimele urii din cultura şi societatea lor, să se poarte într-o manieră onorabilă înaintea lumii care priveşte. Şi Pavel ne adresează acelaşi îndemn din nou şi din nou să încercăm să fim pe cât posibil în pace cu toţi oamenii. Şi acum, ca o cheie sau manifestare a vieţii onorabile înaintea celor ce privesc, vine concluzia. Deci, pentru a trăi onorabil în această lume, suntem chemaţi să ne supunem ordinelor omeneşti - de ce? Şi aici este ceea ce găsesc atât de fascinant şi surprinzător la îndemnurile apostolului. El spune că trebuie să ne supunem ordinelor oamenilor - de ce? De dragul Domnului.
Uneori mă uit la asta şi mă întreb - oare înţelegem? Înţelegem ceea ce vrea să transmită apostolul aici? Cum se poate ca supunerea faţă de oameni să fie făcută pentru Domnul? Asta este întrebarea. El nu ne cere aici, de prima oară, să fim supuşi poruncilor lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Aceasta ar avea sens, nu? Evident, dacă noi suntem ascultători poruncilor Domnului, Îl onorăm pe Dumnezeu fiind, astfel, supuşi. Dar acum el vorbeşte despre a fi ascultător poruncilor omeneşti pentru Domnul. Suntem chemaţi la o poziţie generală de supunere.
Aceasta ridică întreaga chestiune, de exemplu, a ascultării civile şi neascultării civile. O chestiune cu care fiecare creştin se confruntă din când în când. Până la ce punct este chemat un creştin să fie supus şi ascultător de conducătorii pământeşti care ar putea fi complet neevlavioşi şi răi în legile pe care le crează sau poruncile pe care le fac pentru noi? Cât de supuşi ar trebui să fim? Este vreun punct în care creştinul ar putea, sau într-adevăr ar trebui, să se poarte într-un mod nesupus, într-o manieră nesupusă, într-adevăr, înfruntând autoritatea civilă? Cred că răspunsul la această întrebare este clar. Avem exemple în ambele Testamente, în Vechiul Testament şi în Noul Testament, în care neascultarea civilă este manifestată de către credincioşi şi primeşte acordul lui Dumnezeu. Ne gândim la moaşele evreice din Vechiul Testament care au primit poruncă de la Faraon să raporteze femeile care dădeau naştere la copii, astfel încât aceşti copii să fie omorâţi. Şi moaşele nu au ascultat acest ordin al Faraonului şi au primit binecuvântarea lui Dumnezeu pentru asta, pentru că au considerat că ar face rău dacă ar participa în acţiunea Faraonului de a ucide copii nevinovaţi.
Ne gândim de exemplu, la cererea Soborului către apostoli de a se opri, de a înceta a mai predica Evanghelia. Şi ne amintim pe Petru, cel care a scris această epistolă, că a spus Soborului, "Noi ne supunem oamenilor sau lui Dumnezeu?" Petru, însuşi, a realizat că au fost ocazii când era un conflict direct între porunca lui Dumnezeu şi porunca guvernului. Şi când acest conflict apare nu există opţiune pentru creştin. Creştinul trebuie să asculte de Dumnezeu. Neţinând seama de autoritatea Soborului apostolii au continuat să predice evanghelia. Deci vedem că există exemple de neascultare civilă manifestată în Scriptură.
Există un principiu în teologie pe care îl avem şi care se aplică la această chestiune complicată, când trebuie să ne supunem celor care sunt în poziţii de autoritate deasupra noastră şi când putem să nu ne supunem. Principiul este foarte uşor de exprimat, foarte uşor de înţeles şi foarte greu de aplicat. Principiul este acesta. Noi trebuie întotdeauna să ne supunem oricărei autorităţi care este pusă deasupra noastră în această lume în afară de situaţiile în care această autoritate ne porunceşte să facem ceva ce Dumnezeu interzice sau ne interzice să facem ceva ce Dumnezeu porunceşte. Daţi-mi voie să spun din nou. Noi trebuie să ne supunem autorităţilor care sunt deasupra noastră dacă aceste autorităţi nu ne poruncesc să facem ceva ce Dumnezeu interzice şi nu ne interzic să facem ceva ce Dumnezeu porunceşte. Este un principiu foarte simplu, nu-i aşa? Dar aplicarea lui poate fi sfâşietor de dificilă. Aceasta nu este o permisiune pentru neascultare civilă când pur şi simplu nu suntem de acord cu magistratul sau dacă am fost deranjaţi de către el. Sau chiar dacă trebuie să suferim prin supunerea faţă de acest magistrat.
Ne gândim, de exemplu, de ce Isus S-a născut în Betleem. Pentru că a fost un decret cumva tiranic care a fost dat de Cezar August şi care a deranjat mulţimi de oameni. Iat-o pe Maria în luna a noua a sarcinii sale şi Iosif şi Maria, care sunt săraci, şi trebuie să facă această călătorie grea, riscând sănătatea Mariei şi a copilului nenăscut, care se întâmplă să fie Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei. Şi ei trebuie să parcurgă acest drum de la Nazaret la Betleem pentru a se înscrie cu scopul taxelor. Dar ei o fac. Se supun.
Mandatul apostolilor din Noul Testament pentru noi în legătură cu acest concept al supunerii este de a ne supune de bună voie autorităţilor chiar dacă aceasta este incomod. Pe cât de mult posibil noi ar trebui să fim modele de supunere faţă de structurile autoritare din jurul nostru. Găsesc fascinant faptul că primii creştini aveau o sensibilitate puternică faţă de acest lucru. Primii apologeţi (oameni cum ar fi Justin Martyr de exemplu) scriau împăratului să îi explice poziţia bisericii când Imperiul persecuta şi ucidea creştini pentru că erau consideraţi insurecţionişti şi rebeli în Imperiul lor pentru că refuzau să i se închine împăratului şi să fie credincioşi faţă de jurământul care declara pe împărat ca Domn. Şi Justin Martyr i-a scris împăratului Antonius Pius şi i-a spus, dacă observi comportamentul nostru, dacă examinezi comportamentul comunităţii creştine, vei descoperi că dintre toţi supuşii imperiului tău noi suntem pe departe cei mai supuşi decretelor tale. Noi ne plătim taxele. Ne conducem carele în limita de viteză. Facem tot ce ne-ai cerut. Dar noi nu ne putem închina împăratului. Dar pe cât putem suntem cetăţeni model de supunere civilă. Şi facem aceasta pentru că Comandantul şi Conducătorul nostru, Domnul nostru, ne porunceşte.
Acesta este punctul pe care îl ratăm noi astăzi. Dar ceea ce spune Petru aici, şi despre care am spus că este atât de interesant şi fascinant, este că el ne cheamă să fim supuşi ordinelor omeneşti - de ce? Pentru Domnul. Cum beneficiază Hristos de pe urma supunerii mele faţă de profesorii mei, şeful meu, sau poliţia sau guvernul? Cred că pentru a înţelege asta trebuie să înţelegem problema şi mai adânc şi mai larg ce apare aici. Cea mai mare problemă cu care întreaga Scriptură tratează este problema păcatului. Care fundamental este un act de rebeliune şi înfruntare şi neascultare a legii. Cea mai mare problemă a lumii este nelegiuirea. Cea mai mare problemă pe care o avem în societate, motivul pentru care oamenii sunt ucişi şi răniţi şi loviţi în lupte, în crime, în jafuri şi toate celelalte, este pentru că noi suntem fără lege şi suntem neascultători, mai întâi de toate, faţă de legea lui Dumnezeu. Acesta este păcatul - o încălcare a legii lui Dumnezeu. Satan şi servitorii lui sunt definiţi în Scriptură în termenii omului fără de lege.
Şi astfel, problema fundamentală în întreaga creaţie este neascultarea faţă de lege. Este răzvrătirea împotriva autorităţii. Şi autoritatea ultimă în univers este Dumnezeu Însuşi. Dar când Dumnezeu domneşte asupra creaţiei Sale, El deleagă autoritatea. Prima delegaţie pe care o dă, delegatul suprem al lui Dumnezeu este Hristos. Vă amintiţi în Noul Testament spune, Hristos Însuşi spune, "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ de către Tatăl." Şi Noul Testament de asemenea declară că toată autoritatea din această lume îşi găseşte instituirea şi fundamentul în autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu ridică guvernele. Dumnezeu instituie guvernul mai întâi, după cum spune Pavel în al 13-lea capitol din Romani. Şi de aceea creştinii sunt chemaţi să onoreze pe împărat, să-şi plătească taxele, să se roage pentru împărat, şi să fie în toate lucrurile pe cât posibil supuşi autorităţilor pentru că puterile care există sunt instituite şi ordinate de Dumnezeu. Nici un domnitor din această lume nu are vreo autoritate decât aceea care i-a fost dată de Dumnezeu şi de Hristosul Său care este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Noi nu luăm acest lucru în serios. Preşedintele Statelor Unite, în ziua judecăţii, va fi evaluat pentru administraţia sa, nu prin vocea poporului, ci prin Hristos. Pentru că el este sub autoritatea lui Hristos. Regele şi regina Angliei sunt sub autoritatea lui Hristos. Ţarii din Rusia sunt sub autoritatea lui Dumnezeu. Împăraţii Romei vor răspunde lui Hristos pentru modul în care îşi conduc administraţia.
Noi răspundem în faţa lui Hristos. Şi doar pentru că restul lumii a înnebunit de nelegiuire noi trebuie să fim diferiţi. Noi trebuie să fim modele de supunere. Fie că sunt robi la stăpânii lor, soţii faţă de soţi, studenţi faţă de învăţători, copii faţă de părinţi, angajaţi faţă de angajatori - oriunde ne găsim (şi ne găsim) chemaţi să ne supunem faţă de diferite tipuri de autorităţi, nimeni în această lume nu este autonom. Fiecare dintre noi are şefi, nu doar unul ci mai mulţi. Uneori aud oameni spunând, "Păi cutare şi cutare nu trebuie să dea socoteală nimănui." Ei bine, asta nu este real. Nu ştiu pe nimeni care nu dă socoteală, nu doar unei persoane, ci oricărui fel de structuri de autoritate care te caută. Sparge fereastra unui magazin de bijuterii şi află cât de repede trebuie să dai socoteală. Vei afla că dai socoteală şi că eşti sub autoritate şi că există legi cărora trebuie să te supui şi ofiţeri ai legii care se asigură că acestea sunt respectate.
Dar creştinul este liber. Noi nu suntem tiranizaţi de guvernul civil dar nu trebuie să ne folosim libertatea pentru a păcătui. Pentru că, deşi pe de o parte suntem liberi, pe cealaltă rămânem robi. Suntem robi ai lui Dumnezeu. Suntem robi ai lui Isus Hristos. Şi astfel dacă restul lumii urmează această cale a anti-autorităţii şi anti-supunerii şi a individualismului radical şi fiecare face ce vrea, şi toţi fac ceea ce li se pare lor corect, noi nu avem voie să facem aşa. Noi suntem chemaţi să menţinem ordinea fără excepţie. Există o lege şi o ordine pe care Dumnezeu Însuşi a instituit-o în univers. Şi noi suntem chemaţi să purtăm mărturie pentru aceasta chiar suferind prin supunere umilitoare, dureroasă şi inconfortabilă faţă de domnitorii fără Dumnezeu şi şefi fără Dumnezeu, şi soţi fără Dumnezeu şi părinţi fără Dumnezeu. Soţiilor (ştiţi că simpatizez cu voi când trebuie să ascultaţi aceste porunci din Noul Testament de a fi supuse soţilor voştri. Aici Petru spune "Fiţi supuse soţilor voştri." Forma în limba greacă este idios. Aţi putea traduce "soţilor voştri idioţi" pentru că noi ne purtăm ca nişte idioţi uneori. Dar motivul pentru aceasta este să aducem mărturie pentru baza tuturor autorităţilor şi pentru autoritatea care a fost investită în Hristos care este Regele nostru.
Tradus de Cristian Coţovan