Biblia nu prezintă lucrurile ambiguu sau neclar ci este cât se poate de clară când vorbeşte despre ceea ce Reforma a numit mai târziu "solus Christus".
Gândiţi-vă de exemplu la anunţul îngerului ce descrie natura Fiului Mariei: "Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Mat. 1:21). Sau cuvintele familiare ale lui Isus Însuşi: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6). Sau gândiţi-vă la cuvintele renumite ale lui Petru: "În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi" (Fapte 4.12). Şi nici Pavel nu a fost evaziv atunci când a scris: "Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Cristos" (1 Tim. 2:5).
Asemenea exemple sunt multiple în textul Noului Testament deoarece creştinismul a fost exclusiv de la începuturile sale. Creştinismul primar preda învăţătura că doar Isus Cristos, Isus Cristos şi nimeni altul îi mântuieşte pe păcătoşi.
Biblia vorbeşte despre Cristos
Dr. Mortimer Adler a predat la Universitatea din Chicago cu ani în urmă. În mod regulat el dădea un examen clasei sale din "The Great Books of the Western World" (Marile Cărţi ale Lumii Occidentale), cărţi care în acele zile cuprindeau întreaga listă de lectură pentru obţinerea unei diplome la Universitatea din Chicago. Într-o asemenea ocazie, dr. Adler s-a întors spre unul dintre studenţii săi cei mai eminenţi şi i-a cerut întâmplător să facă un sumar al cărţii în faţa clasei. Studenta doar ce obţinuse nota 10 la examenul asupra cărţii, însă ea a răspuns: "Dr. Adler, nu am nicio idee despre ce anume era cartea." În acele momente Adler a realizat numaidecât că examinându-şi studenţii cu echivalentul examenelor de tip grilă de astăzi, el controlase modul în care ei au citit cartea, dar nu şi ce anume îi învăţase cartea respectivă. Studenţii săi puteau obţine o notă maximă la examen, şi totuşi, puteau să nu înţeleagă despre ce anume era vorba în carte! El a spus că în acea după-amiază şi-a schimbat întreaga sa abordare de predare. De atunci încolo dr. Adler le cerea studenţilor să citească o carte în primul rând pentru a învăţa despre ce anume relata sau vorbea cartea respectivă.
1. Mărturia lui Luther. Despre ce anume vorbeşte Biblia? Vorbeşte despre Isus Cristos. Martin Luther, marele reformator, a spus că Isus Cristos este "centrul şi circumferinţa Bibliei", aceasta însemnând faptul că însăşi cuprinsul ei fundamental este Isus Cristos - cine este El şi ce a făcut El pentru noi prin moartea şi învierea Sa. A-L pierde din vedere pe El ca centrul şi cheie a Scripturii înseamnă a rămâne în întuneric şi ignoranţă.
"Judecata şi pedeapsa pe care Dumnezeu le îngăduie să se abată asupra celor care nu văd această lumină, adică, nu acceptă şi nu cred Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Cristos, este că ei continuă să se afunde în orbire şi întuneric total şi ajung să nu mai cunoască nimic din lucrurile divine. În această situaţie ei nu înţeleg nici o parte a învăţăturii creştine: ce este păcatul, care este abilitatea omului, cum poate scăpa cineva de păcat şi să ajungă neprihănit sau drept, ce este Evanghelia sau Legea, ce este credinţa, ce sunt faptele bune, care sunt poziţiile creştine în trupul lui Cristos. Iar aceşti oameni nu-L cunosc pe Cristos şi nu pot realmente să recunoască şi să înţeleagă un creştin, ci sunt constrânşi de orbirea lor să-i persecute şi să-i condamne pe creştini şi pe biserica adevărată, care învaţă pe alţii Cuvântul lui Cristos.
Oricine nu a acceptat sau nu va accepta cu desăvârşire şi exclusiv pe acest Om, numit Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care creştinii Îl propovăduiesc, ar trebui să lase deoparte Biblia. Acesta este sfatul meu. O asemenea persoană va fi cu certitudine ofensată şi va deveni mai orbită şi mai furioasă pe măsură ce studiază."
(What Luther Says, ed. Ewald Plass [St. Louis: Concordia, 1959] pp. 145-148)
Adoptând această abordare, Luther nu visa la o modalitate nouă şi neobişnuită de citire a Scripturilor. El ştia că reflecta doar ceea ce a spus Isus Cristos, şi mai târziu ucenicii Săi.
2. Mărturia lui Isus. Gândiţi-vă la relatarea despre Domnul înviat care mergea cu cei doi ucenici abătuţi pe drumul spre Emaus. În această conversaţie uimitoare, Isus predă ucenicilor o vedere de ansamblu asupra Bibliei care mărturisea despre El din toate timpurile: "Şi a început de la Moise şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El" (Luca 24:27). Sau gândiţi-vă la una dintre confruntările lui Isus cu Fariseii în care El le-a spus: "Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine" (Ioan 5.39). Sau gândiţi-vă la Filip care-i spune lui Natanael, "Noi am găsit pe Acela, despre a scris Moise în Lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif" (Ioan 1:45).
Este evident în aceste pasaje şi în altele că Isus considera că El era realmente subiectul principal al Scripturilor Vechiului Testament - de la Moise şi peste tot în profeţi. El credea că ei toţi au scris despre El! Acest lucru este fie o "monomanie emfatică" - o obsesie a înălţării de sine, sau El oferea ascultătorilor Săi cheia pentru a înţelege despre ce anume relata întreg Vechiul Testament.
3. "Cunoaştere" lăuntrică şi exterioară. Se pare că acest lucru este evident zilelor noastre. Nu mulţi creştini ar obiecta dacă le-ai spune: "Vă voi spune ceva cu adevărat radical: toată Biblia vorbeşte despre Isus Cristos!" Mulţi ar căsca în timp ce ar răspunde: "Spune-ne ceva ce nu ştim deja." În mod ironic însă, mulţi creştini evanghelici au conversaţii aprinse despre cele mai vagi subiecte atinse în Scripturi, tratează Biblia ca şi cum ar fi un fel de "enciclopedie a universului" şi nici măcar nu-L văd vreodată pe Cristos. Dacă ar fi să citim o altă carte în acest mod, ignorând activ personajul principal şi direcţia acţiunii, nu am ajunge niciodată la o înţelegere a acelei cărţi.
Ceea ce nu este deloc evident este biserica de astăzi încurajându-i pe oameni să cunoască "despre ce anume vorbeşte cartea". Reformatorii credeau că Biblia vorbea despre Cristos - despre El de la începutul până la sfârşitul ei - şi ei mai credeau că dacă cineva nu vedea acest lucru, el sau ea în mod inevitabil n-ar avea nici o idee despre ce spune Biblia.
Desigur, reformatorii ştiau faptul că noi nu vedem şi nu înţelegem centralitatea lui Cristos în Scripturi pe baza abilităţilor noastre raţionale înnăscute, intuitive şi nemijlocite. Scripturile ne spun că una dintre multele consecinţe ale Căderii a fost faptul că intelectul nostru a fost întunecat în privinţa oricărei cunoaşteri a Creatorului nostru şi a voii Sale faţă de noi. Orice "cunoştinţă" mântuitoare sau teologică pe care o avem cu privire la Cristos va fi doar rezultatul iniţiativei pline de har a Tatălui. După cum a fost cazul cu ucenicii pe drumul spre Emaus, El trebuie să ne deschidă ochii ca să înţelegem Scripturile. Dacă Dumnezeu nu acţionează astfel, noi vom rămâne adânc cufundaţi în întunericul necunoaşterii în ce priveşte Evanghelia.
Un aspect al acestui întuneric este orbirea noastră în ce-L priveşte pe Cristos ca fundament principal sau esenţă a Scripturii. Dacă suntem bine instruiţi în arta citirii unei cărţi, am putea înţelege centralitatea lui Cristos în Biblie prin ceea ce reformatorii numeau "un mijloc extern". Însă de unii singuri, nu-L vom înţelege niciodată pe Cristos într-un mod cu adevărat mântuitor sau teologic. Duhul Sfânt trebuie să folosească Vestea Bună din text pentru a ne deschide ochii ca să-L vedem pe Cristos şi lucrarea Sa pentru noi.
4. Evanghelia şi sacramentele. Modul obişnuit în care Dumnezeu ne luminează în faţa adevărului teologic, făcându-ne capabili să-L vedem şi să-L înţelegem pe Cristos ca Cel care a murit pentru noi, este prin Evanghelia predicată şi administrarea sacramentelor. Putem spune că prin urmare Duhul Sfânt nu foloseşte Evanghelia în cadrul textului Scripturii în timp ce noi citim acel text? Bineînţeles că o foloseşte! Dar Cristos este prezentat înaintea noastră în primul rând ca Mântuitor atunci când Evanghelia este predicată, iar acest fapt nu trebuie să excludă citirea Evangheliei. Organul uman care primeşte cât se poate de natural Evanghelia lui Cristos este urechea, mai mult decât ochiul. Şi în ambele cazuri, noi nu trebuie să privim în interiorul nostru pentru a-L găsi pe Cristos, fiindcă El nu trebuie căutat acolo. Trebuie să auzim despre El în predicile pastorului care spun despre răstignirea Lui pentru noi şi pentru păcatul nostru. Pastorul este chemat să facă acest lucru prin predicarea Evangheliei din textul Bibliei.
De asemenea, sângele şi trupul lui Cristos trebuie să fie gustate de gură atunci când pastorul ne oferă Cina Domnului. Cristos trebuie să fie văzut şi înţeles în acţiunea Sa mântuitoare, plină de har şi bunăvoinţă în timp ce pastorul citeşte liturghia de botez şi toarnă apă pe capul cuiva în numele Trinităţii. Toate acestea - predicarea lui Cristos răstignit, administrarea botezului şi a Cinei Domnului - sunt Cristos care lucrează mântuire printre noi. Ele sunt şi imagini ale lui Dumnezeu care ne mântuieşte - solus Christus.
În fiecare dintre aceste cazuri noi vedem o imagine:
1. A păcătoşeniei şi pasivităţii noastre totale, precum şi
2. A lui Cristos ca fiind singura "parte activă" în mântuirea noastră a celor păcătoşi, o imagine contrară abilităţii noastre de "a-L ajuta" întrucâtva să ne mântuiască, şi
3. A unei respingeri implicite a vreunui alt "mântuitor" care deţine realmente abilitatea de a mântui.
Biblia fără centralitatea lui Cristos
Oricine a avut o conversaţie cu un martor al lui Iehova va şti că există grupuri care susţin o perspectivă foarte înaltă asupra inspiraţiei Bibliei, şi care totuşi nu recunosc centralitatea lui Cristos în cadrul ei. Aceasta nu este doar o poziţie posibilă de susţinut, ci este de fapt o poziţie susţinută de multe culte şi secte din zilele noastre.
Această poziţie este de asemenea susţinută de cei care sunt moştenitorii intelectuali ai Iluminismului. Deşi mulţi s-ar putea să fie neştiutori în ce priveşte existenţa şi natura "Bibliei Jefferson", ei tratează Scripturile întocmai în acelaşi mod în care a făcut-o Thomas Jefferson- şi anume, ca pe o colecţie de lecţii morale pentru o trăire înţeleaptă. Am putea crede că această idee greşită era limitată deismului secolului al XVIII-lea sau liberalismului teologic al secolului XIX, şi că nu afectează evanghelicii de astăzi. Însă această afirmaţie trebuie reanalizată. Mare parte a predicării şi programului bisericilor evanghelice americane de astăzi este la fel de lipsită de Cristos precum învăţătura deistului din vremea Iluminismului. Acest fapt este evident în predici şi seminarii având subiecte ca următoarele: "Cum să ai o căsătorie mai intimă", "Cum să-ţi administrezi banii într-un mod plăcut lui Dumnezeu", "Cum să creşti copii eliberaţi de droguri" şi alte subiecte asemănătoare.
Observaţi asemănarea predicilor transmise în multe biserici evanghelice cu zicalele simple din Poor Richard's Almanac (Almanahul bietului Richard) scris de Benjamin Franklin:
Un măr pe zi ţine doctorul departe.
Un ban economisit este un ban câştigat.
Oare sunt aceste aforisme sau maxime diferite de multe din seminariile sau predicile evanghelice? Unde este Cristos în oficiul său mântuitor, murind ca substituent al nostru şi pentru păcatul nostru? În deismul Iluminismului nu exista decât un "Cristos" care a fost un model pentru o trăire înţeleaptă. Însă deseori Cristos nu este prezent nici în predicarea evanghelică. "Cristosul" predicat în multe congregaţii evanghelice pare să existe doar ca să ajute ascultătorul în căutarea lui pentru o trăire plină de succes - financiar, relaţional şi psihiatric.
În vremea reformei acest gen de lucru era etichetat adecvat - ca eudemonism- credinţa că Dumnezeu există ca să satisfacă nevoile noastre. Însă Biblia pretinde că cea de-a doua Persoană a Trinităţii s-a întrupat şi a murit ca să satisfacă cu îndurare nevoia noastră reală (de iertare a păcatelor) şi nu doar ca să satisfacă nevoile noastre banale, zilnice şi imaginare.
Definiţii
Să definim câţiva termeni.
1. Evanghelie. Prin Evanghelie reformatorii înţelegeau vestea care relatează ce a realizat moartea şi învierea lui Isus Cristos pentru tine şi pentru mine. Evanghelia este rezumată de Pavel în 1 Corinteni 15: 3-4: "V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi." Cu alte cuvinte, Evanghelia are de-a face cu ceea ce a avut loc acum 2.000 de ani în afara ta şi a mea, în afara inimilor noastre. Evanghelia este vestea despre un eveniment trecut, un anunţ despre moartea şi învierea istorică şi obiectivă a lui Isus Cristos şi ceea ce a făcut aceasta pentru noi păcătoşii.
2. Cuvânt. Biblia foloseşte termenul cuvântul ca având trei sensuri. Mai întâi, se referă la Isus Cristos (Ioan 1:1, 14). În al doilea rând, este folosit ca sinonim pentru Evanghelie, deseori tradus "mesaj" (Fapte 4:4; Rom. 9:9; 2 Cor. 5:19; Efes. 1:13). Iar în al treilea rând, termenul este folosit pentru Scriptură (Evrei 4:12).
3. Sacramente. Când reformatorii foloseau acest cuvânt, ei se refereau la botez şi Cina Domnului. Martin Luther a crezut că Evanghelia predicată transmitea realmente păcătoşilor ceea ce descria (iertarea păcatelor datorită lui Cristos), iar botezul şi Cina Domnului făceau acelaşi lucru. De fapt ele oferă păcătosului ceea ce spunea promisiunea. Cina Domnului este oferită păcătosului cu cuvintele, "Mănâncă acesta, care este trupul lui Cristos dat la moarte pentru păcatul tău; bea acesta, care este sângele lui Cristos vărsat pe cruce pentru iertarea păcatului tău".
Ramura luterană a reformei susţine că beneficiile spirituale (îndeosebi iertarea păcatului) sunt comunicate păcătoşilor prin intermediul lucrurilor materiale, empirice - apă, pâine, vin. Evanghelia predicată nu doar produce credinţă în inima umană (o inimă care, Luther credea că este prin natura ei mereu lipsită complet de credinţă şi ostilă faţă de Dumnezeu), ci Evanghelia ne este şi "transmisă" prin intermediul acestor două sacramente.
From Christ Alone by Rod Rosenbladt copyright 1999, pages 9-16. Used by permission of Crossway Books, a publishing ministry of Good News Publishers, Wheaton, Il 60187, USA
Tradus de Lacrisa Novac