(continuare ... )
Acelora trebuie să li se amintească să nu conducă...ca şi cum ar fi proprietari peste nişte robi daţi lor prin tragere la sorţi...ci prin exemplul personal.
1Petru 5:3 Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.
Concluzie: Deci, neaplicarea disciplinei în biserică poate duce la lepădarea ei de către Domnul! Clar?
Simptome moderne (ar trebui să spun ale "indisciplinei" din Biserică)
Absenţa disciplinei în biserică este un simptom al declinului moral şi teologic, al indiferenţei în general a bisericii faţă de unul dintre cele mai importante principii ale ei de funcţionare. Legătura frăţească. Responsabilitate unii faţă de alţii a membrilor ei.
Bisericile se mulţumesc astăzi să fie asociaţii de membrii independenţi ce au o minimă responsabilitate faţă de Dumnezeu şi chiar mai mică unii faţă de alţii...
(să strângem rândurile atunci!!! zic eu)
Este totodată un simptom al respectului superficial faţă de Scripturi. Nu că Biblia nu ar fi clară asupra subiectului. Ea vorbeşte foarte clar despre asta. Este mai degrabă o lipsă de respect/reverenţă faţă de Stăpânul Bisericii. Este ca şi cum i-am spune:
"Ştim că Tu eşti preocupat de sfinţenia Bisericii, dar noi nu. Avem altele de care să ne preocupăm acum."
(de relevanţă faţă de cultura vremii, de adaptare la noile curente tehnologice şi politice ale vremurilor!?)
Dar disciplina în biserică nu este o preocupare opţională, facultativă, ci este o trăsătură necesară şi esenţială a Creştinismului adevărat. Cine nu o exercită se descalifică de la demonstrarea înaintea tuturor a adevăratei vieţii de creştin şi a trăsăturii distinctive a părtăşiei creştine adevărate.
Absenţa disciplinei bisericii este cea mai strigătoare la cer dovadă a lumescului bisericii, lumesc care este vinovat şi de neputinţa şi ineficienţa ei în lume. Nimic altceva nu poate îmbunătăţi mărturia ei înaintea lumii ca restabilirea purităţii ei, a sfinţeniei ei. Doar ele îi pot reda puterea avută odată. Cum cineva spune.
"Biserica nu şi-a pierdut audienţa, ci puterea. Iar, Evanghelia nu şi-a pierdut puterea, ci nu mai are cine să o asculte!"
Vremurile în care trăim sunt cele ale unui relativism moral şi ambiguităţi morale nemaipomenite! Aceasta este tendinţa morală a lumii ce a pătruns şi în biserica unde se doreşte o cât mai mare arie de intimitate personală care să nu poate fi violată de întrebări cercetătoare fără producerea de tensiuni interumane nedorite. Omul modern vrea tot mai multă autonomie, mai ales din cea morală, cât mai multă independenţă... de fapt, vrea să-şi fie propriul lui dumnezeu! Iar reacţia biblică faţă de aceste tendinţe nu este de a arăta mai multă compasiune, mai multă înţelegere, să devenim o biserică mai iubitoare, mai blândă, mai tolerantă...
Indivizii îşi doresc o arie tot mai extinsă de libertate individuală şi intimitate personală. Afară din dormitoarele noastre, afară din societăţile noastre... să se înlăture orice coordonate morale, opresive din vieţile noastre!! Părtăşia comună a creştinilor redefinită ca fiind asocierea voluntară de membrii independenţi nu mai are nici un drept de intruziune în spaţiul nostru privat. Majoritatea adunărilor au renunţat să confrunte chiar şi cele mai publice păcate.
Nu vă înşelaţi aceasta nu înseamnă emancipare, ci răzvrătire faţă de stăpânirea lui Dumnezeu.
Reacţia biblică este restabilirea climatului de răspundere şi preocuparea reciprocă a membrilor adunării creştine, o răspundere care să fie păzită prin exercitarea disciplinei bisericii.
Urăsc această mare de relativism în care omul nu doar se scaldă şi-i place ci se şi află într-o derivă totală alimentată de întreaga societate şi acceptată de biserică!
John MacArthur, Jr.
"Ignorarea disciplinei bisericii este unul dintre cele mai grave şi dezastruoase eşecuri ale zilelor noastre. Pentru că ceea ce transmite, este că noi nu suntem într-adevăr prea preocupaţi/îngrijoraţi de păcat în mijlocul nostru. Deşi, Stăpânul ei este. Chiar foarte!"
Problema bisericii nu este că-i lipsesc mijloacele materiale sau tehnologice, ci că-i lipseşte aspectul de detaşare faţă de lume. Problema ei este că şi-a pierdut interesul faţă de sfinţenie. Şi-a pierdut grija faţă de păstrarea nepătată a veştmintelor ei, a purităţii ei.
Unul dintre primele lucruri pe care Domnul le-a făcut în Biserica Lui după întemeierea, organizarea şi numirea apostolilor ei, a fost exercitarea disciplinei în tânăra Lui biserică.
Uciderea lui Anania şi Safira -- Fapte 5:1-11
Urmarea acestui act, într-adevăr drastic: "O mare frică (gr., phobos) a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri." Ce fel de frică? Una instinctuală că dacă păcătuim Dumnezeu o să ardă una cu bâta? Nu. Este vorba despre a deveni în permanenţă conştienţi de consecinţele păcatului prefăcătoriei, a fi puşi în gardă cu privire la standardul de sfinţenie al lui Dumnezeu pentru Biserica Lui şi a avea respect faţă de ea.
Primele lucruri pe care Stăpânul şi întemeietorul Bisericii le-a spus la întemeierea Bisericii sunt :
Dacă sunt unii care au o percepţie negativă...
Dacă însă nişte persoane mai critice şi mai neîndurătoare profită de acest îndemn şi devin şi mai exigente cu ceilalţi, vă rog ca în aceeaşi manieră să le confruntaţi păcatul lipsei de blândeţe şi bunătate! Şi faceţi-o. Nu vă lăsaţi intimidaţi.
DOAR LIDERII O EXERCITĂ?
Mulţi cred că menţinerea disciplinei, a purităţii şi sfinţeniei bisericii la nivel congregaţional revine doar liderilor ei. Greşit! Revine şi fiecărui membru în parte al acelei biserici.
Eu uneori devin sătul să aud că unii îmi spuneţi cum cutare şi cutare nu o duce bine cu Dumnezeu, şi să ştiu că nu i-aţi confruntat cu privire la păcatele lor, ci poate cum în urma unor discuţii banale cu aceştia doar aţi constatat acest fapt pe care cu mare îngrijorare pioasă îl comunicaţi acum unui lider.
Cred că de multe ori se întâmplă ca acest lucru să se facă din dorinţa de justificare de sine pentru viaţa pe care o trăieşte şi pentru a demonstra, fie că el "o duce bine", fie că, vezi Doamne, este atât de interesat şi de preocupat de soarta fraţilor lui din biserică!?
Dacă observaţi că în general zelul nostru creştinesc a slăbit nu vă întrebaţi dacă nu ar trebui să se facă ceva de către lideri! Întrebaţi-vă dacă nu cumva fiecare are de făcut ceva cu privire la el însuşi şi cu privire la alţii.
Starea de responsabilitate într-o adunare creştină nu este insuflată doar din faţă de la un amvon, Duminica când se predică tare împotriva păcatului, ci trebuie instaurată de fiecare membru autentic al Bisericii lui Hristos care simte faţă de ceilalţi şi le doreşte bunăstare spirituală.
Cei care simţiţi că aveţi o dragoste veritabilă de fraţi, mergeţi şi întrebaţi-i "ce mai fac" pe cei care vedeţi că nu o duc bine, sau pe cei care vedeţi că sunt înverşunaţi, supăraţi pe ceva sau cineva. Apoi, în funcţie de ceea ce vă arată Dumnezeu şi vă permite cunoştinţa Cuvântului Său acţionaţi în vederea ajutorării acestora. Cu alte cuvinte, implicaţi-vă în restaurarea spirituală a acestora, în refacerea legăturii lor frăţeşti cu restul adunării.
DISCIPLINA ÎN VIZIUNEA LUI PAVEL.
Pentru a vedea ce importantă este exercitarea de către noi a răspunderii... daţi-mi voie să vă ofer un exemplu biblic surprinzător! Însăşi mesajul evangheliei şi mărturia de integritate a primilor creştini erau puse în pericol acum!
Urmăriţi întâmplarea petrecută în Antiohia, când Pavel l-a mustrat pe nimeni altul decât pe Apostolul Petru!
Galateni 2:11-14 Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am statut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: ,,Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri sa trăiască în felul Iudeilor?"
...operaţia de ortopedie a lui Petru!
Strong's 3716 orthopodeo (or-thop-od-eh'-o); from a compound of 3717 and 4228; to be straight-footed, i.e. (figuratively) to go directly forward: KJV-- walk uprightly.
Thayer's 3716 orthopodeo- 1) to walk in a straight course 2) metaphorically, to act uprightly
Ne este astfel amplu demonstrat că apostolul Pavel a fost la rândul lui preocupat de păcat în mijlocul creştinilor ! Este ceea ce i-a provocat cea mai mare durere şi l-a chinuit cel mai mult în anii săi de slujire a bisericii.
Dezvăluie de asemenea preocupările majore ale lui Pavel privitor la bisericile pe care Dumnezeu le-a ridicat prin propovăduirea de către el a Evangheliei:
Ştia foarte bine ce-l preocupă pe Hristos şi vedem că aceleaşi preocupări le-a îmbrăţişat şi el.
Să ne întrebăm ce anume i se pare Lui important. La ce ţine El foarte mult?
Efeseni 5:24-27 Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curaţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui aceasta Biserică, slăvită, fără pată, fără sbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
2Corinteni 11:2 Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioara curată.
De ce? Pentru că preocuparea noastră ar trebui să fie aceeaşi cu a Stăpânului Bisericii: puritatea şi sfinţenia ei, mărturia şi eficienţa ei în lume.
Toate aceste lucruri sunt în directă legătură. Puritatea bisericii atrage binecuvântarea ei de către Dumnezeu. Binecuvântarea ei îi dă putere membrilor ei să fie martori ai lui Hristos. Cu puterea vieţilor lor Evanghelia poate înainta acolo unde se găseşte aceea biserică!
De aceste aspecte ale bisericii erau "mistuiţi" atât Domnul Isus Hristos cât şi apostolul Pavel şi de aceleaşi lucruri ar trebui să fim şi noi "mistuiţi" ca demni urmaşi ai lor.
Unde ne este "râvna care ne mănâncă pentru Casa Tatălui nostru"?
DISCIPLINA DIN BISERICA CORINTULUI
Vedem că Pavel este deosebit de preocupat de bunăstarea turmei sale din Corint. Oraşul era o citadelă a imoralităţii, a senzualităţii şi a perversiunilor sexuale. Cei se s-au întors acolo la Dumnezeu aduceau cu ei bagajul de gunoi al lumii necesitând astfel corectare. Ca şi credincioşi aceştia ajung să săvârşească nişte fapte incredibile pentru nişte creştini care necesită intervenţia apostolului. Disciplina devine soluţia. Convingerile lui Pavel răzbat din ceea ce vedem că el cere să se facă în mijlocul acestei adunări, şi anume că biserica trebuia să fie sfântă. Dacă nu era atunci trebuiau luate măsurile biblice cuvenite. Disciplina.
2 Corinteni 13:1-2 "Vin la voi pentru a treia oară. ,,Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori." Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte, şi tuturor celorlalţi, că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc."
Observaţi avertismentul lui Pavel. Dacă vin la voi şi (mai) găsesc păcat în mijlocul vostru, am să vă tratez cu asprime. S-a temut de tratarea necorespunzătoare a păcatului din mijlocul lor! Daţi puţin înapoi în text:
2 Corinteni 12:20-21 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. Mă tem ca, la venirea mea la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile, pe care le-au făcut. (relatează ce forme grosolane luau păcatele acestora...)
De aceste lucruri se temea cel mai mult Pavel în bisericile lui. De doctrinele false şi de păcat. Luate separat fiecare are potenţialul de a distruge biserica. O devastează şi o ruşinează. Ele constituie obiectul activităţii disciplinare a lui Pavel din bisericile pe care Dumnezeu le-a ridicat prin predicarea sa.
Ce spune Pavel aici? Se teme să nu găsească aceleaşi păcate care s-au mai săvârşit în trecut în biserica lor. Spune că atunci va fi ruşinat, smerit, că va plânge pentru cei ce au păcătuit şi că se va schimba în relaţia sa cu ei dacă nu s-au oprit de la acele păcate de care auzise în trecut că se găsesc la ei - să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte. De aceea, le trimite înainte acest avertisment.
Dacă erorile doctrinare sunt păcatele care ameninţă unitatea Bisericii, păcatele morale sunt cele ce ameninţă puritatea ei. De acestea se îngrijora şi se temea Pavel. Să nu le găsească prezente încă în biserică. Prezenţa păcatului netratat corespunzător în mijlocul adunării sfinţilor o subminează mai mult ca persecuţia, mai mult ca un guvern secular împotrivitor ei. Pătrunderea, strecurarea şi adăpostirea nelegiuirii în biserică este ceea ce-l făcea să se teamă...pe unul ca el care n-a avut teamă de nici un cap încoronat, de nici o putere lumească, sau de moarte.
De aceea disciplinarea acestora a devenit preocuparea principală a lui Pavel în aceea carte şi s-a extins şi în cea de-a doua. Nu va face decât să se poarte cu ei asemenea unui părinte iubitor!
Iar atunci când creştinii din adunarea ta sunt caracterizaţi de persistenţa în păcat sper că nu daţi din umeri şi vă spuneţi că n-aveţi ce face, poate să vă "mutaţi" la altă biserică, iar dacă eşti lider sper că nu te pui într-un colţ şi disperi, ci treci la disciplinare. Este ceea ce Biblia invocă în acel moment.
Aceasta este metoda pastorală cuvenită. Acolo unde nu intervine pocăinţa după prima confruntare şi a doua mustrare, intervine disciplina. Pastorul acelor creştini suferă întristarea, ruşinea şi umilirea de a fi asociat cu unii care au ajuns să fie trăiască în păcat, dar nu este neputincios în faţa situaţiei. Dimpotrivă. Are măsura disciplinării fraţilor lui păcătoşi pe care trebuie negreşit să o aplice. În loc să-şi plângă de milă, să se gândească la a-şi schimba biserica pe care să o păstorească mai bine să-i disciplineze pe aceia şi va avea un enorm câştig spiritual de la aceea adunare căci va creşte spiritual în urma acţiunii.
În punctul acesta a ajuns şi Pavel, şi de aceea spune: "n-am să mai cruţ deloc!"
2 Corinteni 13:1-2 "Vin la voi pentru a treia oară. ,,Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori." Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte, şi tuturor celorlalţi, că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc."
La începutul epistolei atrăsese atenţia de ce nu venise la ei de data aceasta:
2Corinteni 1:23 Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.
Prima dată când a venit la ei a fondat biserica. A doua oară, pe care a numit-o "vizită tristă", pentru că cu acel prilej s-au răzvrătit împotriva autorităţii lui, cineva s-a certat cu el în public şi nimeni nu i-a sărit în ajutor. Instigaţi şi de învăţători falşi. Acum spune că nu a vrut să vină a treia oară pentru a le oferi timpul să se pocăiască. "V-am avertizat şi nu am venit, ca să vă cruţ." Dar de data asta va veni ca să se ocupe cum trebuie de "problemă"!!
1Corinteni 4:21 Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?
1Corinteni 5:3-5 Cât despre mine, măcar ca n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a facut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olalta, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei (DISCIPLINA!!), pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
În această situaţie, Pavel este foarte sever. Este supărat deoarece creştinii din Corint nu au recunoscut gravitatea situaţiei pentru ca cel care a săvârşit acele fapte, "să fie dat afară din mijlocul lor". În versetele 9-10 el le aminteşte conform învăţăturii date de el să "nu vă asociaţi cu oamenii imorali, fără să mă refer la oamenii imorali ai lumii acesteia, pentru că atunci voi ar trebui să ieşiţi din lume". Vedem că Pavel nu era paranoic şi nu se îngrijora de ceea ce se petrecea afară, ci era preocupat de ce se petrecea înăuntrul bisericii (vezi, v.12). Avertismentul său privea pe orice "aşa-zis frate, care totuşi este imoral...". (traduceri libere din versetele din limba engleză; n.tr.) Lucrul acesta este greu de instaurat în unele biserici, pentru că cei ce trebuie disciplinaţi sunt chiar cei ce le conduc.
2Corinteni 2:3 Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.
2Corinteni 10:2 - vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de faţă, să alerg cu hotărâre la îndrăzneala aceea, pe care am de gând s-o întrebuinţez împotriva unora, care îşi închipuie că noi suntem mânaţi de firea pământească.
Ce ne cere disciplina bisericii?
A păstra şi insufla un spirit de responsabilitate între membrii unei adunări. Numai să începi să faci aşa ceva, şi să n-o faci bine este nevoie de mult interes din partea ta. Cel mai uşor este să nu faci nimic. Să-ţi ignori fratele. Da, este la fel de uşor să-l bârfeşti şi să speri ca astfel fratele tău să ia aminte şi să se schimbe. Asta nu-i disciplinare! Disciplină este a te duce la cel care crezi că păcătuieşte împotriva ta, sau a trupului lui Hristos şi a-i pune sincer, şi cu blândeţe problema în faţă, apoi a-l încuraja să se pocăiască, dacă recunoaşte că într-adevăr face păcat. Este mai greu a te ruga, a confrunta, a-l căuta şi a căuta împrejurarea potrivită să-i vorbeşti...totuşi este ceea ce dragostea lui Hristos ar trebui să ne constrângă să facem! Într-un cuvânt, disciplina bisericii ne cere să ne iubim fraţii!
Să menţinem un mediu de responsabilitate în mijlocul nostru prin a ne cerceta unii pe alţii şi a arăta astfel că ne pasă unii de alţii. Dacă vi se răspunde urât la abordarea voastră, în loc de a-i lăsa în pace (aici e greşeala!), şi a-i stigmatiza în minţile noastre ("e un creştin ce nu o duce bine cu Domnul!"), să facem paşii următori, aceea de a-i aduce înaintea altora. Dacă prin răspunsul lor negativ dau de înţeles că doresc să continue în păcatul lor, din nou nu vă opriţi acolo, şi-i criticaţi apoi înaintea altora, ci luându-vă un alt frate... continuaţi procesul!
Cazul meu de a fi şovăitor în abordarea unui anume frate numai din cauza groazei de scandal care mi-o provoacă reacţiile lui impulsive... din frică poate nu-l disciplinez, cum s-ar cuveni de mult să o facă cineva! Vezi ce se spune mai jos!
And what are the hindrances that now keep the ministers of England from the execution of that discipline, for which they have so much contended? The great reason, as far as I can learn, is, 'The difficulty of the work, and the trouble or suffering that we are like to incur by it. We cannot publicly reprehend one sinner, but he will storm at it, and bear us a deadly malice. We can prevail with very few to make a public profession of true repentance. If we proceed to excommunicate them, they will be raging mad against us. If we should deal as God requireth us, with all the obstinate sinners in the parish, there would be no living among them. We should be so hated of all, that, as our lives would be uncomfortable, so our labors would become unprofitable; for men would not hear us when they are possessed with a hatred of us. Therefore duty ceaseth to be duty to us, because the hurt that would follow would be greater than the good.' 4
Iată ceva ce fiecare trebuie să se asigure că face în biserică...comunică cu acurateţe şi sinceritate!
Trebuie să fie preocupată de acurateţea tratării condiţiei spirituale a fiecărei persoane, ca nu cumva
They must also be concerned about accurately dealing with the spiritual state of every person, lest either due to ignorance concerning the spiritual state of the soul, or due to fear of man or a desire for man's favor, or an inappropriate love for the ungodly or a sinful aversion for the godly, they either do not present proof texts correctly or apply them incorrectly. Consider therefore the following texts seriously: "Say ye to the righteous, that it shall be well with him...Woe unto the wicked! it shall be ill with him;" (Isaia 3:10--11); "When I say unto the wicked, Thou shalt surely die; and thou givest him not warning, nor speakest to warn the wicked from his wicked way, to save his life; the same wicked man shall die in his iniquity; but his blood will I require at thine hand" (Ezechiel. 3:18); "Comfort ye, comfort ye my people, saith your God. Speak ye comfortably to Jerusalem, and cry unto her, that her warfare is accomplished, that her iniquity is pardoned" (Isa. 40:1--2); "And of some have compassion, making a difference: and others save with fear, pulling them out of the fire" 5
Vă las cu această întrebare finală?
Vreţi ca Hristos să fie onorat în biserica noastră? Ca ea să fie eficace în aducerea de suflete la El? Ca ea să fie o manifestare vie în lume a Domnului ei înviat? Atunci trebuie să fim preocupaţi de exercitarea disciplinei în biserică, a menţinerii unui climat de responsabilitate între cei ce-i aparţinem lui Hristos ca astfel biserica să rămână sfântă şi vie!
Surse utilizate:
1 Brakel, Wilhelmus, Th.F., The Christian's Reasonable Service, Volumes I and II, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
2 Baxter, Richard, The Reformed Pastor, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
3 Baxter, Richard, The Reformed Pastor, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
4 Baxter, Richard, The Reformed Pastor, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
5 Brakel, Wilhelmus, Th.F., The Christian's Reasonable Service, Volumes I and II, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
Autor: Teodor Macavei