Înapoi
Acasă
Biblia

Marea Însărcinare

James Montgomery Boice


Acesta este al 14-lea și ultimul studiu din seria despre ucenicie pe care am început-o în acest an, și el mă îndeamnă la reflecție. Ce mă preocupă este faptul că, după părerea mea, s-a trecut de la ideea de ucenicie personală, care trebuie să aibă loc mai întâi, la cea de ucenicizare a altora. Dacă putem face ucenici din alții, este doar pentru că și noi suntem ucenicii lui Isus. Dar, pentru că tendința în cultura americană este să gândim metodic, mă tem că adesea înlocuim călcarea noastră pe urmele lui Isus Hristos cu o metodologie.
Acestea fiind spuse, vreau totuși să recunosc că ucenicizarea este o idee biblică. O găsim în ultimul text de care ne vom ocupa în această serie, Marea Însărcinare, chiar la finalul Evangheliei după Matei (Matei 28:18-20). Ni se spune aici să mergem și să facem ucenici din toate neamurile. Celor care sunt ucenici ai lui Hristos, celor care Îl urmează în ucenicie personală, Isus le spune să meargă și să facă ucenici. E un mod potrivit de a încheia. Dacă suntem ascultători de Hristos, așa cum trebuie să fim dacă vrem să Îl urmăm, atunci vom îndeplini această însărcinare.

Trebuie să recunoaștem că e o însărcinare interesantă. Isus ne spune să mergem, dar înainte să ne spună să mergem și să facem ucenici din toate neamurile, ne spune ceva important despre El Însuși. Aceasta e baza pentru porunca ce urmează. Ce spune Isus despre El Însuși găsim în versetul 18: ,,Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ." [versiunea în limba engleză - n.trad.] Cuvântul folosit în limba greacă este exousia. Acesta e un cuvânt foarte important. Versiunile mai vechi traduceau așa: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ." Termenul implică puterea, dar cuvântul autoritate este o traducere mai bună, pentru că înseamnă putere exercitată de o autoritate legitimă. Merită să ne gândim la asta. Autoritatea lui Hristos. Isus o explică prin două cuvinte. Toată autoritatea în cer și pe pământ. Dar, când începem să ne gândim la aceste două cuvinte, observăm că ele pot fi analizate mai în detaliu. Ce vrea să spună Isus prin ,,toată autoritatea Mi-a fost dată în cer"? Ce autoritate există în cer? Autoritatea din ceruri este autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este autoritatea în ceruri. Deci, atunci când Isus spune: ,,Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer", El spune de fapt: ,,În tot ce fac, Eu lucrez cu toată autoritatea lui Dumnezeu, peste lume și peste Biserică." E o referire puternică la divinitatea Sa. Ce face Isus, face de fapt Iehova. Ce face Dumnezeu Tatăl, face și Dumnezeu Fiul. E o afirmație foarte importantă.
Vreau să mai arăt că atunci când Biblia vorbește despre autoritatea din cer, sau despre puterea din cer (în special așa cum o face Pavel în cartea Efeseni), Scriptura se referă la forțele spirituale demonice care stau în spatele forțelor vizibile ale acestei lumi. Cu aceste puteri spune Pavel că ne luptăm noi (Efeseni 6:12). Nu luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva acestor forțe spirituale din locurile cerești.
Așa că, atunci când Isus spune: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer", pe lângă alte lucruri pe care le implică această afirmație, cu siguranță ea înseamnă că Isus are acum autoritate și peste puterile demonice. Scriptura ne spune că Isus l-a înfrânt pe Satan la cruce. El Și-a demonstrat puterea prin crucea și prin învierea Sa.

Isus spune: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ." Ce înseamnă aceasta? Ei bine, înseamnă cel puțin că El are autoritatea providenței. Altfel spus, lucrurile de pe pământ nu au loc la întâmplare, ci Iehova are controlul asupra lor. Prin urmare, orice s-ar întâmpla în viața creștinului individual, sau în istoria Bisericii, sau în dezvoltarea și expansiunea Evangheliei în lume, are loc sub divina Sa coordonare. Nici unul din aceste lucruri nu are loc accidental. Atunci când Isus spune: ,,Toată autoritatea Mi-a fost dată pe pământ", îi include pe toți oamenii de pe pământ, printre care cu siguranță că îi include și pe cei ce erau ucenicii Lui. El are autoritate peste noi. De aceea, atunci când ne spune în următorul verset: ,,Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile", o face pentru că el e Domnul nostru. Iar noi trebuie să facem ce ne spune.
Mai trebuie să arăt că El spune: ,,Toată autoritatea pe pământ..." și, așa cum indică restul versetului, aceasta se extinde nu doar asupra celor ce Îi erau ucenici, ci și peste toate neamurile, peste popoarele la care El ne trimite. Vedeți, națiunile și popoarele acestei lumi, poate că nu recunosc autoritatea lui Isus Hristos, dar El are autoritate asupra lor indiferent de aceasta. Asta ne face să sperăm atunci când proclamăm Evanghelia. E lucrul care face din creștinism o religie mondială. Isus nu e Domn doar peste evrei, deși, din punct de vedere uman, strămoșii Lui erau evrei. El nu e Domn doar peste europeni, americani sau englezi, sau peste vreo altă națiune în care de-a lungul anilor creștinismul a avut o influență puternică. Isus este Domnul tuturor. De aceea, atunci când El ne trimite înaintea popoarelor și când vorbim despre Isus Hristos Mântuitorul, o facem cu autoritatea lui Dumnezeu, pentru că aceste popoare Îi aparțin și vor răspunde în cele din urmă înaintea Lui dacă recunosc sau nu acest lucru.

Această Mare Însărcinare din Matei 28 este plină de afirmații universale. Sunt patru astfel de afirmații. ,,Toată autoritatea." Aceasta e prima. ,,Toate neamurile." A doua. ,,Învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit." A treia. Iar, în cele din urmă: ,,Eu sunt cu voi în toate zilele." În alte cuvinte, toate zilele până la sfârșitul veacurilor. A doua afirmație se referea la ,,toate neamurile". Am vorbit deja despre aceasta în ce privește autoritatea lui Hristos. El are autoritate peste toate neamurile. Din cauza aceasta, atunci când noi mergem înaintea lor, o facem cu curaj. Când spune: ,,Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile", El nu vorbește despre autoritate, ci despre mărimea, întinderea lucrării noastre. Când plecăm în lume, nu trebuie să ne lăsăm limitați. Nu trebuie să ne lăsăm reținuți de barierele naționale sau internaționale, de rasă, de credințe religioase sau altele de felul acesta. Trebuie să mergem peste tot cu Evanghelia, pentru că autoritatea lui Isus Hristos se întinde peste tot.
E interesant că descoperim aceste lucruri la sfârșitul Evangheliei după Matei. Fiecare Evanghelie are propriile ei caracteristici, așa cum dacă oricine le studiază cu atenție le descoperă, și se spune, pe bună dreptate după părerea mea, că autorii au scris aceste cărți cu o anumită audiență în minte. Nu pentru că acea audiență avea să fie singura care urma să citească acea carte, ci scriitorul avea probabil în vedere un anume tip de audiență.
Prin contrast cu celelalte Evanghelii și sublinierile lor particulare, Evanghelia după Matei este considerată în general ca fiind Evanghelia evreilor. Și totuși, ajungem la finalul ei și descoperim că, dintre toate Evangheliile, în paragraful final ea este cea mai universală dintre toate. Vedeți, ni se spune aici că, deși Isus a venit la evrei, deși putem spune că întreaga Sa slujire s-a desfășurat printre evrei, deși ucenicii Săi, pe care i-a adunat în jurul Lui și pe care i-a învățat, erau evrei crescuți în iudaism, cu toate acestea lucrarea lor nu urma să se desfășoare doar printre evrei, ci ei trebuiau să ia acea Evanghelie și să o ducă înaintea tuturor popoarelor, pentru că El era Domn și Mântuitor și pentru aceste popoare.

Dintre aceste patru afirmații universale, cred că cea mai importantă, poate cea mai importantă pentru zilele noastre, este a treia. Ea ne spune să mergem și să facem ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească tot ce ne-a poruncit Isus. Creștinii au această provocare, atunci când merg în lume, să prezinte ceea ce teologii în general numesc toate învățăturile lui Dumnezeu. Motivul pentru care spun că afirmația e probabil mai importantă pentru zilele noastre este acela că, atunci când mă uit la Biserica de azi, anume la cea din America, observ că suntem preocupați să facem exact invers. Isus a spus: ,,Când veți merge, să nu limitați conținutul Evangheliei, așa cum nu trebuie să vă limitați audiența. Mergeți la toți, și mergeți cu toată Evanghelia." Dar noi spunem: Păi, stai puțin, dacă vrem să ajungem la toți, nu o putem face cu tot ce a spus Isus. Trebuie să-ți cunoști audiența. Și știm cât se poate de bine că multe din lucrurile spuse de Isus sunt ofensatoare. Multe sunt greu de înțeles. Nici chiar Isus nu a avut parte de un succes răsunător. Uneori a spus lucruri despre care unii au spus: ,,Nu le înțelegem" și au plecat. La un moment dat, se gândea că și ucenicii urmau să-L părăsească. El i-a întrebat: ,,Plecați și voi?" Iar ei i-au răspuns: ,,Noi rămânem. Dar singurul motiv pentru care rămânem este că nu avem unde merge." Așa a spus Petru: ,,Doamne, unde să ne ducem?"
Noi gândim astfel: ,,A, ce trebuie să facem noi e să diluăm Evanghelia sau să îi netezim colțurile, să o facem mai simplă, ca oamenii să o înțeleagă." Așa că avem predicuțe rostite de predicatorași pentru creștinuți. Acesta e adevărul, și e motivul pentru care Biserica e atât de slabă. Dacă vrem o Biserică puternică și un impact mondial, nu vom reuși doar cu o parte a Evangheliei, ci cu întreaga Evanghelie. Trebuie să predicăm toate învățăturile lui Dumnezeu. Cineva ar putea spune: ,,Da, așa e, dar e greu." Cine a spus că va fi ușor? Altcineva ar putea spune: ,,Da, așa e, dar mulți nu vor vrea să asculte." Cine a spus că lucrurile vor sta altfel? Isus a spus să îi învățăm să păzească tot ce ne-a poruncit. Motivul pentru care îi învățăm tot ce ne-a poruncit nu este pentru că pare să fie cea mai bună metodă, din punct de vedere uman. Pare că nu e cea mai bună metodă. Motivul e că aceasta e metoda pe care Isus Hristos o binecuvintează, și noi avem nevoie de binecuvântările Sale.

Dați-mi voie să sugerez câteva lucruri pe care trebuie să le avem dacă vrem să îi învățăm pe oameni tot ce ne-a poruncit Isus. Un lucru pe care trebuie să îl avem este un respect față de Scriptură. Isus Hristos i-a învățat pe oameni din Biblie și asta vreau să fac și eu. Vreau să mă bazez pe ea. Ei bine, când facem așa, când îi învățăm pe oameni din ea, atunci Isus binecuvintează și Biserica se întărește.

A doua doctrină la care trebuie să ne gândim dacă vrem să îndeplinim cu credincioșie porunca lui Hristos și Marea Însărcinare este suveranitatea lui Dumnezeu.. Dumnezeu este Dumnezeul suveran. El e suveran peste toate națiunile. El e suveran peste Biserică. Ce decretează Dumnezeu, se întâmplă. Iar cei ce sunt uniți cu El prin credința mântuitoare în Isus Hristos, pot sta alături de El. Ce le dă creștinilor curajul să meargă într-o lume ostilă și să vorbească pentru Isus Hristos, dacă nu credința lor în suveranitatea lui Dumnezeu? Dacă aș crede că câștigarea oamenilor la credința în Hristos depinde de mine, aș renunța chiar acum. Nimeni nu e suficient de elocvent, suficient de convingător sau suficient de influent ca să aducă un suflet mort la viață. Dar dacă Dumnezeu e suveran, Dumnezeul care aduce morții la viață și care Și-a demonstrat puterea prin învierea lui Isus Hristos este în stare să mântuiască bărbați și femei, să deschidă ochii orbilor, să atragă o voință răzvrătită, să Își supună toate gândurile care se ridică împotriva Lui. Suveranitatea lui Dumnezeu și credința într-un Dumnezeu suveran sunt lucrurile care fac Biserica să fie puternică.

A treia doctrină este starea de depravare a omului. Când vorbești despre păcat, nu ai prea mari probleme în ziua de azi dacă te referi doar la faptul că nu suntem perfecți. Cei mai mulți oameni știu că nu sunt perfecți. Dar nu asta ne învață Biblia despre păcat. Biblia ne învață că păcatul este răzvrătirea inimii față de Dumnezeu. Nu înseamnă că nu avem parte de bunătatea lui Dumnezeu. Înseamnă că noi urâm bunătatea lui Dumnezeu. Nu vrem să fim judecați ținând cont de acel standard. Vrem să venim cu propriul nostru standard. Vrem să aducem standardul nostru pentru bunătate și să fim judecați după acesta. Iar dacă lui Dumnezeu nu-i place asta, n-are decât să se ducă în iad. Așa vorbește inima umană. Trebuie să o spunem. Trebuie să îi învățăm pe oameni aceasta. Pentru că, dacă îi înveți așa, începi să înțelegi câte ceva despre tine însuți și câte ceva despre harul lui Dumnezeu. Începi să îți dai seama că oricât de multă morală i-am face unui suflet, aceasta nu îl va mântui, pentru că ne împotrivim cu îndârjire acestui fel de mântuire. Și îți dai seama că, dacă o persoană trebuie să fie mântuită, numai Dumnezeu o poate face.
Trebuie să vorbim despre har. Am vorbit deja despre acest subiect. Dacă pierzi harul, pierzi Evanghelia. Oamenilor le-ar conveni să fie mântuiți dacă asta ar însemna să primească ceva ajutor. Câtă vreme Dumnezeu recunoaște că eu mi-am făcut partea, ei bine, mă bucur să-L las pe El să facă restul. Nimeni nu se supără dacă punem problema în acest fel. Când Biblia vorbește despre har, Biblia se referă la ceea ce înțelegeau Reformatorii când vorbeau despre sola gratia - numai harul. Nu înseamnă că Dumnezeu adaugă ceva la ce facem noi, înseamnă că Dumnezeu dă la o parte ce facem noi, pentru că e corupt și nelalocul lui, apoi Dumnezeu, pentru că îi face plăcere acest lucru, asigură sută la sută tot ce avem nevoie. De aceea L-a trimis pe Isus Hristos să moară pentru păcatul nostru, atunci când noi nu I-am cerut să vină, și L-am omorât când a venit. De aceea Își trimite Duhul Său Sfânt să ne apropie de Hristos, deși noi nu L-am cerut, mai mult, ne împotrivim Lui din toate puterile noastre. Numai harul, harul, harul, de la un capăt la celălalt. ,,Harul", spunem noi, ,,ne-a adus în siguranță până aici, și tot harul mă va conduce spre casă" (un verset din cântarea Mărețul Har). Trebuie să proclamăm acest lucru, pentru că, atunci când o facem, luăm slava de la bărbații și femeile care nu o merită și o aducem înaintea lui Dumnezeu.

Cred că trebuie să vorbim despre lucrarea pe care Dumnezeu le-a dat-o creștinilor să o facă. Într-un sens, despre asta e vorba în această serie despre ucenicie. Când Isus ne mântuie, El nu o face doar ca să ne salveze de la ceva, El ne salvează pentru ceva. Pentru ucenicie. Pentru fapte bune. E interesant că, în al doilea capitol din Efeseni, unde sunt menționate faptele bune, mai întâi li se neagă validitatea. Ni se spune că nu suntem mântuiți prin fapte. Dar, după ce ni se spune asta, după ce se recunoaște faptul că nu suntem mântuiți prin vreun lucru făcut de noi... după ce ne spune că suntem mântuiți prin har, textul continuă și spune: ,,am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele." Ni se spune chiar că Dumnezeu a pregătit dinainte faptele bune pe care le vom face. Nouă calviniștilor ne place să vorbim despre faptul că am fost predestinați pentru mântuire, și acest lucru e adevărat. E o doctrină foarte importantă. Dar același cuvânt e folosit și pentru faptele pe care Dumnezeu ni le-a dat să le facem. Dacă suntem ascultători de Isus Hristos; dacă Îl urmăm într-o ucenicie personală; dacă trăim după standardele Lui, ne așteaptă o lucrare pe care trebuie să o facem. Trebuie să o spunem. Nu suntem cu adevărat ucenicii Lui dacă nu facem lucrarea Sa în această lume.

În final, trebuie să vorbim despre ceea ce teologia numește perseverența sfinților sau, mai bine zis, perseverența lui Dumnezeu față de sfinții Lui. Isus a spus: ,,Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea" (Ioan 10:27,28). Cineva ar putea spune: ,,E adevărat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Lui, dar noi putem sări de acolo din proprie inițiativă." ,,O, nu!", răspunde Isus. El spune: ,,În veac nu vor pieri." Ei bine, dar dacă cineva încearcă să ne scoată de acolo? Așa e, cineva încearcă să o facă. Diavolul încearcă acest lucru fără încetare. Dar Isus spune: ,,În veac nu vor pieri." ,,În veac nu vor pieri", spunem noi. ,,Nu", răspunde Isus, ,,pentru că Eu le-am dat viața veșnică și nu vor pieri niciodată."
Trebuie să proclamăm acest lucru pentru că el ne oferă libertatea în viața creștină. Observați că atunci când Isus vorbește despre ucenicie, pe de o parte ne avertizează împotriva presupunerilor. El ne spune: ,,Să nu crezi că Mă urmezi, dacă nu vrei cu adevărat să vii după Mine. Să nu crezi că totul e în regulă doar dacă crezi anumite lucruri, că poți face ce vrei dacă vii și stai pe o bancă într-o biserică." Dacă gândești în felul acesta, probabil că nici măcar nu ai fost născut din nou vreodată. Oricum ar sta lucrurile, mai bine verifică-ți starea, pentru că această poziție e cea mai periculoasă dintre toate. E ca și cum ai fi vaccinat împotriva adevărului, imun la acesta. Îl trăiești dar nu ești schimbat de el. Gândul acesta e înspăimântător. Dar El spune: ,,Nu vreau să ai îndoieli în privința aceasta." Trebuie să fim siguri de chemarea și alegerea noastră (2 Petru 1:10), iar dacă ne cercetăm pe noi înșine în lumina învățăturilor Sale și descoperim în viața noastră dovezi ale harului lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt... încercăm să Îl urmăm; încercăm să ascultăm de poruncile Lui; dorim să mergem în lume cu Evanghelia; vrem să vorbim despre credința noastră cu toți aceea pe care îi întâlnim... atunci avem dovada faptului că suntem ai Lui, putem fi liniștiți în privința aceasta și putem spune: ,,Chiar dacă iadul s-ar ridica împotriva mea, nimic nu mă poate smulge din mâna lui Hristos."
Bărbații și femeile care au avut acest fel de credință au trebuit să înfrunte, literal, fălcile morții și totuși au rămas credincioși lui Isus Hristos până la sfârșit.

Ultima dintre aceste patru afirmații universale. Această promisiune că Isus va fi cu noi până la sfârșitul veacului cu siguranță că își are locul ei după celelalte. Vedeți, suntem trimiși în toată lumea să predicăm Evanghelia în toată plinătatea ei înaintea tuturor națiunilor, iar Isus ne spune că nu vom fi singuri. El merge cu noi. El ne însoțește în prezența și prin puterea Duhului Său Sfânt. De aceea, în drumul nostru, mergem însoțiți de El. Mergem în puterea Lui. Mergem plini de speranță, pentru că Domnul care ne trimite e același Domn care a spus: ,,Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele" (Isaia 55:11).
Vedeți, ucenicia nu e ușoară. Isus n-a spus niciodată că va fi ușoară. Dar Isus a spus că va fi cu noi atunci când trăim pentru El. Putem merge în locuri dificile și El va fi cu noi și acolo. Putem lucra pentru El în Philadelphia, dacă El ne-a chemat în locul acesta. El va fi cu noi și aici. Putem merge în cele mai rău famate cartiere ale orașelor, pe cele mai periculoase străzi. Isus va fi cu noi în acele cartiere și pe acele străzi. Putem merge în acele părți ale lumii unde creștinismul e întâmpinat cu ostilitate. El va fi cu noi și în mijlocul acelor împotriviri. Putem merge în zonele îndepărtate ale acestei planete unde oamenii n-au auzit niciodată pomenindu-se numele lui Isus Hristos, iar El va fi cu noi și acolo, binecuvântând mărturia noastră și câștigând pe unii pentru El. Putem merge înainte sănătoși. El va fi cu noi în sănătatea noastră. Putem merge înainte bolnavi fiind. El va fi cu noi în boala noastră. Putem merge împreună cu alții. El va binecuvânta părtășia noastră. Putem merge singuri. Pentru că nu vom fi singuri. El ne însoțește pe drumul nostru.
Vedeți, ucenicia, dacă o tratăm cu seriozitate, e dificilă, dar fiecare minut al ei se merită. Se merită, dacă nu pentru altceva, măcar pentru părtășia pe care o are păcătosul răscumpărat cu Domnul său Isus Hristos. Iar să-L cunoști pe El... să Îl cunoști e mult mai valoros decât aurul. Să stai în părtășie cu El e mult mai prețios decât mărgăritarele.

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Umblarea Creștinului