"Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata." - Ioan 16:8.
În ultimul meu discurs din acest pasaj am văzut că prima lucrare a Duhului Sfânt în inima păcătosului este să îl convingă de păcat, să îi dea un sentiment al ororii păcatului său şi să îl facă să simtă că este cu siguranţă un păcătos pierdut. De aici am tras concluzia că este datoria tuturor slujitorilor credincioşi ai lui Hristos să facă acelaşi lucru; dacă Duhul blândeţii şi al dragostei Îşi începe lucrarea într-un suflet trezind în acesta un sentiment adânc al păcatului şi mâniei viitoare, atunci noi nu trebuie să fim consideraţi cruzi, severi, prea direcţi şi fără ocolişuri atunci când începem exact în acelaşi fel, convingându-vă de păcat şi arătând fiecărui suflet nemântuit dintre voi cât este de stricat şi de depravat.
Dar acum am ajuns la a doua lucrare a Duhului, cea datorită căreia este pe drept numit Mângâietorul: "El va convinge lumea de neprihănire." După ce mai întâi a zdrobit oasele sub sentimentul păcatului, acum Îl descoperă pe Medicul cel bun şi face aceleaşi oase pe care le-a zdrobit să se bucure. După ce mai întâi a descoperit iminenta furtună a mâniei viitoare, în aşa fel încât păcătosul nu ştie unde să mai fugă, acum El deschide camera secretă şi şopteşte: "Intră aici, ca să te poţi ascunde în ziua mâniei Domnului." După ce a luminat adâncurile păcătosului şi i-a arătat cum fiecare faptă a vieţii sale îl condamnă, şi cât de zadarnică este orice căutare a neprihănirii acolo, acum îndreaptă lumina spre Mântuitorul înviat şi spune: "Priveşte acolo." Îi arată suferinţa terminată a Mântuitorului şi ascultarea Sa încheiată, apoi spune: "Toate acestea sunt ale tale, dacă vrei să crezi în Isus." În acest fel sufletul este condus de Duhul Sfânt să Îl accepte şi să se apropie de Hristos - oferit gratuit în Evanghelie. Mai întâi a fost lucrarea Duhului de trezire; aceasta este lucrarea Duhului de mângâiere. Ea vă arată clar că a doua lucrare a slujitorului credincios al lui Hristos este să facă exact acelaşi lucru; să conducă sufletele apăsate la Hristos şi să arate, nu doar înspre potopul ce va veni, dar şi spre arca oferită gratuit. Să arate nu doar spre furtuna ameninţătoare, ci şi spre puternicul turn de scăpare. Să îndrepte ochii păcătosului nu numai spre păcatul şi nenorocirea dinăuntru, ci şi înspre afară, spre Mântuitorul care sângerează, moare, învie şi domneşte.
Fraţilor, acela nu e un slujitor al lui Hristos, cel care doar vă îngrozeşte şi vă trezeşte, care face doar prima lucrare a Duhului, să vă convingă de păcat, dar nu face şi a doua lucrare a Duhului, să vă convingă de neprihănire. Ar fi ca un chirurg care vă smulge bandajele de pe răni, le deschide în toată adâncimea lor şi apoi vă lasă ca pe Israel, cu rănile neînchise, nebandajate şi nealinate cu alifie. Ar fi ca un om care vă trezeşte când toată casa vă este în flăcări, dar vă lasă acolo fără să vă arate o cale de scăpare.
Fraţii mei, haideţi mai degrabă să învăţăm să călcăm pe urmele Duhului binecuvântat, ale Mângâietorului. El mai întâi convinge de păcat, apoi convinge de neprihănire. De aceea, fraţilor, aveţi răbdare cu noi atunci când mai întâi vă trezim şi vă facem să simţiţi oroarea păcatelor voastre, iar apoi deschidem adăpostul şi spunem: "Intraţi aici, 'ascundeţi-vă câteva clipe, până va trece mânia!'"
Ştiu că mulţi dintre voi aţi putea fi destul de ofensaţi pentru că Îl predicăm pe Hristos celor mai decăzuţi păcătoşi. La fel s-a întâmplat şi în cazul Fariseilor; şi, fără îndoială, sunt mulţi Farisei printre noi. Când intrăm în localurile des frecventate ale stricăciunii şi depravării şi, cu cuvinte pline de blândeţe, proclamăm mesajul simplu al dragostei răscumpărătoare, acela că mânia lui Dumnezeu este asupra păcătoşilor, dar Hristos le este Mântuitorul oferit gratuit, în starea în care se găsesc; sau atunci când un copil al păcatului şi al nefericirii vine înaintea noastră, iar slujitorul lui Hristos îi vorbeşte mai întâi în mod simplu şi clar despre mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului lui, iar apoi, la fel de simplu şi clar, cu toată dragostea, îi vorbeşte despre îndurarea lui Hristos faţă de el şi despre neprihănirea oferită gratuit - o! cât de des se simt ofensaţi oamenii decenţi şi morali ai acestei lumi. Simplul gând că acelaşi Mântuitor este oferit la fel de liber atât celor mai dispreţuite şi viciate lepădături cât şi lor, este mai mult decât pot suporta. "Ce!", strigă ei, "le oferi un Mântuitor acestor nenorociţi înainte să-şi îndrepte vieţile, înainte să-şi schimbe caracterul?" Eu răspund, Da. Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, şi vă implor să observaţi că exact aşa lucrează şi Duhul lui Dumnezeu.
El e Duhul Sfânt, ai cărui ochi sunt prea curaţi ca să privească nelegiuirea. E cel ce îi sfinţeşte pe toţi cei ce sunt în Isus; şi totuşi, după ce l-a convins pe un păcătos de păcatul lui, următorul lucru pe care îl face este să vorbească despre pace, să îl convingă pe acel păcătos de neprihănire. Dacă mă întrebaţi atunci de ce nu-i spun unui copil al păcatului şi ruşinii "Du-te şi îndreaptă-te, fă-te cinstit şi curat, apoi te voi chema la Mântuitorul", vă răspund "Pentru că Însuşi Duhul, Duhul Sfânt, cel ce sfinţeşte, nu o face." El mai întâi duce sufletul în pustie, apoi îl atrage să vină la Hristos. Mai întâi închide sufletul în închisoare sub apăsarea sentimentului vinovăţiei, iar apoi deschide uşa, Îl descoperă pe Hristos ca un adăpost deschis pentru cel mai mare dintre păcătoşi.
Fraţilor, nu uitaţi, El e Cel ce mângâie înainte să sfinţească. De aceea, nu ne învinuiţi pe noi dacă, în calitate de mesageri ai lui Hristos, călcăm exact pe urmele acestui Duh binecuvântat. Dacă însuşi El, Duhul Sfânt, Cel ce sfinţeşte şi a cărui răsuflare este în întregime curată - dacă însuşi El îl invită pe cel mai de jos păcătos să îmbrace această haină minunată, neprihănirea divină a lui Isus, atunci nu mai spuneţi că noi aprobăm păcatul, că suntem duşmanii moralităţii, atunci când ducem acest mesaj celui mai de jos păcătos: "Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit."
1. Ce este această neprihănire?
Eu răspund, este neprihănirea lui Hristos, îndeplinită în numele păcătoşilor. Acum, neprihănire înseamnă neprihănire în ce priveşte legea. Atunci când cineva nu a încălcat niciodată legea, ci întotdeauna i s-a supus în totalitate, acea persoană este neprihănită. Neprihănirea e alcătuită din două părţi - prima, libertate de vină; iar a doua, valoare înaintea lui Dumnezeu.
1. În cazul unui înger care nu a căzut, de exemplu, acesta poate fi numit neprihănit în două feluri. (1) El este neprihănit la modul negativ, pentru că niciodată nu a încălcat legea lui Dumnezeu; nu a iubit niciodată vreun lucru pe care Dumnezeu n-ar fi vrut ca el să îl iubească, nu a făcut niciodată vreun lucru pe care Dumnezeu n-ar fi vrut ca el să îl facă. El nu are nici o pată de vinovăţie pe îmbrăcămintea sa albă ca zăpada. Dar, (2) el este neprihănit la modul pozitiv, pentru că a împlinit legea lui Dumnezeu. A ascultat în toate lucrurile de voia Sa în totalitate sfântă. Şi-a întins aripile la fiecare misiune pe care a poruncit-o Tatăl, slujind zi şi noapte pentru moştenitorii mântuirii. În toate lucrurile a făcut din împlinirea voii Tatălui ceresc hrana şi băutura sa. De aceea, el nu numai că şi-a păstrat neîntinate hainele albe ca zăpada, dar şi-a câştigat şi cununa de lauri a ascultării. El este vrednic înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este încântat pe măsură ce el vine în prezenţa Lui. Acum, fraţilor, amândouă acestea puse împreună alcătuiesc o neprihănire înaintea lui Dumnezeu.
2. În cazul lui Adam înainte să cadă. (1) El a fost neprihănit la modul negativ. A fost creat liber de orice vină. Nevinovat şi curat a ieşit din mâinile Creatorului său. Râurile liniştite ale Paradisului nu au reflectat mai clar cerul albastru din adâncimile lor netulburate, decât a reflectat adâncul senin al lui Adam chipul binecuvântat al lui Dumnezeu. Sufletul său era fără pată, la fel ca veşmântul alb al îngerilor. Gândurile sale erau îndreptate toate către cer. Nu a încălcat niciodată legea lui Dumnezeu, prin gând, cuvânt sau faptă. Voia sa era în deplin acord cu voia Tatălui. Nu avea conştiinţa păcatului. Dar, (2) Adam nu a câştigat o neprihănire la modul pozitiv; adică neprihănirea celui care a împlinit legea, care a făcut voia lui Dumnezeu. El a fost aşezat în Paradis cu scopul de a câştiga această neprihănire. A fost aşezat acolo în veşminte sfinte şi curate, să câştige cununa de lauri a ascultării, la fel ca sfinţii îngeri. Dar omul a căzut fără să câştige această neprihănire vrednică de laudă înaintea lui Dumnezeu. Acum, fraţilor, amândouă acestea puse împreună, atât libertatea de vină cât şi ascultarea perfectă, amândouă împreună alcătuiesc neprihănirea desăvârşită înaintea lui Dumnezeu.
3. Ajung astfel să arăt că neprihănirea lui Hristos, oferită gratuit păcătoşilor, le include pe amândouă. Există libertate de vină în Hristos, pentru că El a plecat la Tatăl. Când a venit în această lume, El nu era liber de vină. Hristos nu avea vreun păcat propriu. Chiar şi în pântecul mamei sale a fost numit "Sfântul care se va naşte"; cu toate acestea, El nu a respirat nici măcar o clipă în lumea aceasta fără să fie sub povara vinei. Când era un bebeluş în iesle, El era sub vină; când era om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, El era sub vină; când S-a aşezat obosit lângă fântână, El era sub vină; când trecea prin acea cumplită agonie în grădină, când sudoarea i se făcuse ca nişte picături mari de sânge, El era sub vină; în ultima Sa agonie pe cruce, El era sub vină. Nu avea un păcat al Său, şi totuşi iată cuvintele Lui: "Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu, şi mi se moaie inima."
Întrebare. De unde ştii că Hristos era sub vină?
Răspuns. (1) Pentru că El suferea. A suferit durerea naşterii în iesle. A suferit de oboseală, foame, sete, a trecut prin mari agonii în grădină şi pe cruce. Dar Dumnezeu a asociat din veşnicie vina cu durerea. Dacă nu ar exista vină, nu ar exista nici durere. (2) Pentru că Dumnezeu Şi-a ascuns faţa de la El: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu." Dumnezeu nu Îşi ascunde faţa de nimic, cu excepţia vinei; prin urmare, Hristos purta păcatele celor mulţi. Era acoperit de vină. Era la fel de vinovat înaintea lui Dumnezeu ca şi cum El ar fi comis toate acele păcate ale poporului Său. De ce să ne mirăm, atunci, că Dumnezeu Şi-a ascuns faţa chiar şi dinaintea propriului Său Fiu?
Dar Hristos este acum liber de vină. El a înviat şi S-a dus la Tatăl. Când un om este dator, dacă îşi plăteşte datoria, atunci e liber de datorie. La fel, Hristos zăcea sub păcatele noastre, dar El a suferit întreaga pedeapsă şi acum e liber; S-a ridicat la cer şi nu-L mai vedem. Când un om este exilat pentru un număr de ani, legea nu-i permite să se întoarcă în ţară înainte să treacă acei ani şi să se termine pedeapsa; dar când timpul s-a împlinit, atunci e liber de vină înaintea legii. Se poate întoarce din nou acasă, în ţara lui. La fel şi Hristos a fost alungat de la sânul Tatălui pentru o vreme. Dumnezeu Şi-a ascuns faţa de El; dar când a împlinit tot ce Dumnezeu a considerat potrivit să pună asupra Lui, atunci a fost liber de vină, a fost liber să se întoarcă, şi aşa a şi făcut. S-a înălţat la cer, S-a întors la sânul Tatălui, de unde a plecat. Nu înţelegi atunci, păcătosule care tremuri, că există libertate de orice vină în Hristos? El e cât se poate de liber; nu va mai suferi vreodată. Acum e fără păcat, iar când se va întoarce, se va întoarce fără păcat. Dacă devii una cu El, şi tu eşti liber de vină, eşti la fel de liber ca şi Hristos, eşti la fel de ferit de pedeapsă ca şi cum ai fi în ceruri împreună cu Hristos. Dacă crezi în Hristos, tu eşti una cu El, un mădular în trupul Lui; şi, la fel de sigur cum Hristos, Capul tău, a trecut de-acum de la întunericul mâniei lui Dumnezeu la lumina feţei Sale, la fel de sigur ai trecut şi tu, o, credinciosule, de la întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu. Cât de binecuvântate sunt cuvintele lui Hristos, chiar înainte să Se înalţe la cer: "Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru"! Dumnezeu este la fel de mult al nostru, aşa cum este al lui Hristos.
Întrebare. Cu ce mă ajută faptul că Hristos e liber de vină?
Răspuns. Hristos îţi este oferit ca Mântuitor. Există o ascultare perfectă în Hristos, pentru că El S-a dus la Tatăl, şi noi nu-L mai vedem. Când a venit în această lume, El a venit nu doar să sufere, ci şi să facă ceva; nu doar să fie un Mântuitor muribund, ci şi un Mântuitor care lucrează; nu numai să sufere blestemul pe care primul Adam l-a adus asupra lumii, ci şi să împlinească ascultarea pe care primul Adam a lăsat-o neîmplinită. Din leagăn până la cruce, El a ascultat de voia lui Dumnezeu din toată inima. Când a venit în lume, cuvintele Sale au fost: "Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule! Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii Mele." Când se găsea la mijlocul ascultării Sale, încă nu S-a răzgândit. El spune: "Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui." Când urma să plece din lume, cuvintele Sale erau încă: "Am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac." De aceea, sunt adevărate cuvintele apostolului care spunea că "S-a făcut ascultător până la moarte". Întreaga lege este rezumată în aceste două porunci - Să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. Hristos le-a împlinit pe amândouă. (1) L-a iubit pe Dumnezeu cu totul, după cum spune Dumnezeu în Psalmul 91: "Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti." (2) Şi-a iubit aproapele ca pe Sine Însuşi. Din dragoste de oameni a venit în lume; tot ce a făcut şi tot ce a suferit în lume, a fost din dragoste pentru aproapele Său. Din dragoste de oameni Şi-a împlinit cea mai măreaţă parte a ascultării, atunci când Şi-a dat viaţa. Aceasta a fost principala misiune cu care a venit în lume. A fost cea mai cumplită şi cea mai dificilă poruncă pe care Dumnezeu I-a dat-o, şi totuşi a împlinit-o. Dar, cu puţin timp înainte să fie trădat, Dumnezeu I-a arătat priveliştea îngrozitoare a mâniei Sale ce urma să vină, în grădina Ghetsimani. I-a aşezat paharul înainte şi I-a arătat că era un pahar fără vreo urmă de îndurare în el, şi totuşi Hristos a ascultat. Natura Sa umană s-a cutremurat înaintea lui, iar Hristos S-a rugat: "Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!" Dar El nu S-a clintit nici o clipă în ascultarea Sa desăvârşită, pentru că adaugă: "Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu."
Aceasta e ascultarea lui Hristos, şi ştim că e desăvârşită. (1) Pentru că El a fost Fiul lui Dumnezeu, şi tot ce a făcut trebuia să fie desăvârşit. (2) Pentru că S-a dus la Tatăl. S-a ridicat în prezenţa lui Dumnezeu. Şi cum L-a primit Tatăl? Ni se spune în Psalmul 110. O uşă se deschide în cer, şi ni se permite să auzim chiar cuvintele cu care Dumnezeu Îşi primeşte Fiul: "Domnul a zis Domnului meu: 'Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.'"
Vedeţi deci că Dumnezeu nu L-a trimis înapoi, ca pe unul care n-a ascultat suficient de desăvârşit. Dumnezeu nu I-a refuzat prezenţa Sa, ca unuia nevrednic să fie acceptat; ci Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, L-a considerat vrednic de multă onoare, vrednic de un loc pe tronul de la dreapta Lui. O! cât de clar ne este faptul că Hristos este acceptat de Tatăl! Cât de clar ne este faptul că neprihănirea Lui este nespus de plăcută şi divină înaintea lui Dumnezeu Tatăl!
Ia aminte, deci, păcătosule care tremuri! Această neprihănire îţi este oferită şi ţie. A fost înfăptuită tocmai pentru păcătoşi ca tine, nu pentru altcineva; nu e de vreun alt folos decât să acopere păcătoşii goi. E o îmbrăcăminte din aur lucrat cu migală, un veşmânt cusut cu mâna. E haina de nuntă, din in subţire, strălucitor şi curat. O! Îmbracă-te cu Domnul Isus. De ce să refuzi propria ta iertare? Fă-te una cu Hristos, crezând, şi nu eşti doar iertat, aşa cum am arătat mai înainte, ci eşti neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Nu numai că nu vei fi aruncat vreodată în iad, ci vei fi purtat cu siguranţă înspre cer - la fel de sigur cum Hristos este acum acolo. Fă-te una cu Hristos, şi chiar în această clipă tu eşti plăcut înaintea lui Dumnezeu; frumos, prin frumuseţea Lui care te îmbracă. Eşti la fel de acceptat înaintea lui Dumnezeu, aşa cum e şi Fiul Omului, Prea Iubitul, care stă la dreapta Lui. Îţi va fi dat Duhul Sfânt, la fel de sigur cum Îi este dat şi lui Hristos. Îi este dat lui Hristos ca untdelemn de bucurie, cu care este uns mai presus decât tovarăşii Săi. Vei purta o cunună de slavă, la fel de sigur cum Hristos Şi-o poartă acum pe a Lui. Vei sta pe tronul lui Hristos, la fel de sigur cum Hristos stă acum pe tronul Tatălui Său. Plângi de bucurie, credincios fericit! Cântă de bucurie în inima ta: "Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru."
II. Ce este convingerea de neprihănire?
Să arătăm ce nu este ea.
1. Nu este o impresie asupra imaginaţiei. Aşa cum oamenii sunt adesea terorizaţi în imaginaţia lor, la fel ei au apariţii imaginare ale lui Hristos şi ale slavei celui ce este în Hristos. Uneori ei cred că Îl văd pe Hristos cu ochii lor trupeşti; alteori ei cred că aud cuvinte născute în mintea lor, care vorbesc de frumuseţea lui Hristos. Aceasta nu e convingerea de neprihănire. Într-adevăr, astfel de lucruri pot însoţi adevărata convertire. Nu sunt imposibile. Ştefan şi Pavel L-au văzut amândoi pe Hristos, şi cei mai mulţi dintre voi vă amintiţi un exemplu unic a ceva asemănător în vremurile mai moderne. (Aluzie la o apariţie recentă). Dar, oricum ar sta lucrurile, un lucru e sigur, convingerea de neprihănire e foarte diferită de acestea. E un lucru mult mai înalt şi mult mai nobil, dăruit doar de Duhul lui Dumnezeu. Binecuvântaţi sunt cei ce nu au văzut, şi totuşi au crezut.
2. Nu e o revelaţie a unor noi adevăruri, care nu sunt conţinute în Biblie. Când Duhul L-a descoperit pe Hristos apostolilor şi profeţilor din vechime, El a revelat noi adevăruri cu privire la Hristos. Dar atunci când El îl convinge pe un păcătos de neprihănirea lui Hristos, o face prezentându-i adevărurile conţinute în Biblie. Dacă ar descoperi noi adevăruri, am putea lăsa Biblia deoparte, şi am sta aşteptând ca Duhul Sfânt să se coboare asupra noastră. Dar acest lucru e contrar Bibliei şi experienţei. David se roagă: "Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate." De unde? Nu din cerurile de sus sau de pe pământul de jos, ci "ale Legii Tale!" Duhul Sfânt lucrează întotdeauna prin adevăr în inimile noastre: "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul." De aceea, atunci când cauţi convingerea de neprihănire, nu trebuie să cauţi noi adevăruri în afara Bibliei, ci caută lumina divină aruncată asupra adevărurilor vechi deja conţinute în Biblie.
3. Nu e o simplă cunoaştere intelectuală a ce spune Biblia despre Hristos şi neprihănirea Sa. Cei mai mulţi neconvertiţi citesc Biblia, şi mulţi dintre ei înţeleg foarte bine doctrina neprihănirii atribuite nouă de Hristos; cu toate acestea, ei nu au vreo convingere de neprihănire. Toate sufletele trezite citesc Biblia cu multă nelinişte, cu multă rugăciune şi cu multe lacrimi; mulţi dintre ei par să înţeleagă foarte clar adevărul că Hristos e o neprihănire atot-suficientă; şi totuşi, ne spun că nu se pot uni cu Hristos, nu Îl pot aplica în cazul lor. Din nou, şi demonii cred şi se cutremură. Cu siguranţă, diavolul cunoaşte foarte bine Biblia; din citatele pe care le-a adus înaintea lui Hristos, e clar că înţelegea mult din lucrarea de răscumpărare; şi totuşi, asta nu îl face mai bun, el doar tremură şi scrâşneşte mai tare din dinţi. O, prietenii mei! Dacă aveţi doar o cunoaştere intelectuală a lui Hristos şi a neprihănirii Sale, nu aveţi nimic mai mult decât au demonii. Nu aţi fost niciodată convinşi de neprihănire.
Ce este ea?
Răspuns. Este o conştientizare a valorii şi potrivirii lui Hristos, aşa cum este El descoperit în Evanghelie.
1. Am spus că e o conştientizare a valorii lui Hristos, ca să vedeţi clar că nu este un sentiment imaginar al frumuseţii lui Hristos; nu e ca şi cum L-ai privi pe Hristos cu ochii trupeşti; nu este o simplă cunoaştere intelectuală a lui Hristos şi a neprihănirii Sale, ci înseamnă să simţi în inima ta cât este El de preţios. V-am arătat mai devreme că există o enormă diferenţă între a cunoaşte un lucru şi a simţi un lucru; între a avea o cunoaştere a unui lucru şi a avea un sentiment al lui. Există o mare diferenţă între a şti că mierea e dulce şi a o gusta cât e de dulce, ca să îi simţi dulceaţa. Există o mare diferenţă între a şti că o persoană e frumoasă şi a o privi în realitate, ca să simţi cât de frumoasă e acea persoană. Există o mare diferenţă între a şti că o mănuşă se va potrivi pe mâna ta şi a o pune pe mână, ca să simţi dacă se potriveşte. La fel, fraţii mei, există o enormă diferenţă între a avea o cunoaştere intelectuală a lui Hristos şi a neprihănirii Sale, şi a simţi în inimă potrivirea şi valoarea Lui. Prima poate fi obţinută prin simţurile omeneşti, sau din cărţi; a doua trebuie să vină de la Duhul lui Dumnezeu.
2. Din nou, e o conştientizare a potrivirii lui Hristos. Putem concepe că o persoană poate fi conştientă de valoarea lui Hristos, fără să fie conştientă de potrivirea Lui. Unele suflete trezite par să simtă că Hristos e foarte preţios; şi totuşi nu îndrăznesc să se îmbrace cu Hristos. Ele par să dorească un sentiment al potrivirii Lui la situaţia lor, şi strigă: "O, cât de scump Mântuitor este El pentru toţi oamenii!" "O, de-aş face şi eu parte din poporul Lui! O, de-aş fi şi eu ascuns în coasta Lui sângerândă!" Şi totuşi, ei nu sunt conştienţi de potrivirea Lui ca Mântuitor al lor. Ei nu strigă: "El se potriveşte perfect în cazul meu! El e Mântuitorul potrivit pentru mine!" Pentru că, dacă ar fi conştiente de acest lucru, ar avea pace; buzele lor ar răspândi doar bucurie. Dar nu, ei nu îndrăznesc să Îl aplice pe Hristos la vieţile lor. De aceea, convingerea de neprihănire înseamnă să ai o astfel de cunoaştere a lui Hristos încât să te determine, fără să eziţi, să te îmbraci cu Hristos; asta numesc eu o conştientizare a potrivirii lui Hristos.
Nu mă mângâie cu nimic să ştiu că Hristos e un Mântuitor preţios pentru alţii, dacă nu ştiu că e un Mântuitor preţios şi pentru mine. Dacă vine potopul în curând, dacă se deschid ferestrele cerului şi se rup fântânile adâncului cel mare, nu sunt deloc împăcat să ştiu că există o corabie pregătită pentru alţii, decât dacă îmi spui că există o corabie pregătită şi pentru mine. Îmi poţi vorbi la nesfârşit despre neprihănirea lui Hristos şi despre siguranţa tuturor celor ce sunt în El, dar dacă vrei să îmi aduci o veste care să mă mângâie, trebuie să mă convingi că neprihănirea este suficientă pentru mine şi îmi este oferită mie. Aceasta e lucrarea pe care o face Duhul Sfânt atunci când convinge de neprihănire. Aceasta, şi numai aceasta, e convingerea de neprihănire.
O, fraţii mei! Nu e o lucrare uşoară şi naturală să convingi un suflet, chiar şi un suflet neliniştit, să se îmbrace cu Hristos. Dacă ar fi o lucrare naturală, atunci ar putea fi făcută prin mijloace naturale; dar e o lucrare supranaturală, şi trebuie făcută de mâna Duhului Sfânt. Carnea şi sângele nu ţi-L pot descoperi pe Hristos, ci Tatăl meu care este în ceruri. Nimeni nu Îl poate numi pe Isus Domnul, decât prin Duhul Sfânt.
Daţi-mi voie să vorbesc pentru trei grupuri de oameni.
1. Celor ce n-au fost treziţi. Observaţi ce departe sunteţi de mântuire. Mulţi dintre voi poate spuneţi chiar acum în inima voastră. "E cât se poate de adevărat că nu sunt deocamdată o persoană mântuită; dar nu sunt foarte departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie doar să mă pocăiesc şi să cred în Isus, şi atunci voi fi mântuit. Din moment ce e o problemă simplă şi nu durează mult, pot să o fac oricând. Pot să mă mai bucur puţin de lume şi de plăcerile ei; iar apoi, când moartea sau boala mă ameninţă, va fi timpul potrivit să îmi fac griji." Vedeţi, toată această argumentaţie începe cu un lucru fals. Crezi că nu eşti departe de mântuire; dar, o! prietene, eşti atât de departe de mântuire cât poate fi cineva de pe tărâmul celor vii. Există un singur loc în care ai putea fi mai departe de mântuire, şi acela e în iad. Eşti aşa de departe de mântuire ca unul care este în iad . (1) În ultimul meu discurs, v-am arătat că trebuie să aibă loc o lucrare divină în inima voastră înainte să vă puteţi pocăi. Puteţi avea multă cunoaştere intelectuală despre păcat fără ajutorul Duhului Sfânt, dar numai El vă poate convinge de păcat. Acest Duh este un Duh suveran. El e dăruit copiilor lui Dumnezeu ori de câte ori Îl cer; dar nu este la dispoziţia oamenilor neconvertiţi. Nu Îi poţi cere să vină când te îmbolnăveşti, sau când eşti pe moarte. Sau, dacă Îl ceri atunci, El nu a promis nicăieri că te va asculta. (2) Iar acum, vreau să vezi că mai e nevoie de o a doua lucrare divină în inima ta înainte să poţi crede. Duhul Sfânt trebuie să te convingă de neprihănirea lui Hristos. Carnea şi sângele nu Ţi-l pot descoperi pe Hristos, numai Tatăl meu care este în ceruri. Dumnezeu este un Dumnezeu suveran. El se îndură de cine vrea să se îndure. El nu stă la dispoziţia oamenilor neconvertiţi. Nu a promis nicăieri să Îi aducă la Hristos pe toţi cei pe care îi trezeşte. O! cât de limpede e faptul că eşti la fel de departe de mântuire ca orice suflet din afara iadului. Şi poţi sta liniştit când eşti aşa departe de mântuire? Poţi pleca de-aici să te aşezi la un joc de noroc, ca să-ţi petreci timpul dintre clipa de-acum şi clipa judecăţii? Poţi pleca să râzi şi să te bucuri în păcatele tale? Cât de adevărate sunt atunci cuvintele lui Solomon: "Râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare" - un zgomot puternic preţ de o clipă, apoi o linişte nesfârşită amuţeşte scurta strălucire, o veşnicie întunecată.
2. Celor ce sunt treziţi. (1) Amintiţi-vă, dacă nu ajungeţi la convingerea de neprihănire, convingerea voastră de păcat va fi zadarnică. Amintiţi-vă, neliniştea sufletului nu îl mântuieşte. Marinarii sunt foarte neliniştiţi în mijlocul unui naufragiu. Ei strigă cu putere către Dumnezeu, cu rugăciuni şi lacrimi; şi totuşi, deşi sunt nişte oameni neliniştiţi, nu sunt nişte oameni salvaţi. Corabia se sfărâmă şi se îneacă cu toţii. Călătorii din pustie pot fi foarte neliniştiţi, inima li se strânge în piept, şi totuşi asta nu arată că sunt în siguranţă. Ei pot pieri printre nisipurile fierbinţi. La fel şi tu, te temi foarte tare de mânia lui Dumnezeu, şi poate că Dumnezeu, în îndurarea Sa, a provocat această nelinişte în sufletul tău, dar totuşi tu nu eşti încă mântuit. Dacă nu vii la Hristos, totul va fi zadarnic. Mulţi sunt convinşi de păcat, dar niciodată nu se convertesc. Mulţi din cei ce sunt acum în iad au fost cândva la fel de doritori să scape ca şi tine.
(2) Amintiţi-vă, numai Dumnezeu vă poate da această convingere. Duhul Sfânt convinge de neprihănire. Nu carnea şi sângele vă pot face conştienţi de valoarea lui Hristos. E adevărat, Biblia şi predicile sunt mijloacele prin care Dumnezeu înfăptuieşte această convingere. El lucrează întotdeauna prin adevăr, niciodată fără adevăr. Dacă eşti trezit cu adevărat, ştiu cu câtă nerăbdare vei dori aceste mijloace. Vei cerceta Scripturile cu lacrimi, şi nu vei pierde nici o ocazie să auzi Cuvântul predicându-se. Şi totuşi, Biblia şi predicile în ele însele sunt doar mijloace; ele pot provoca doar impresii naturale asupra minţilor voastre. Numai Dumnezeu poate provoca impresii supranaturale. Strigaţi, deci, către Dumnezeu.
(3) Dar amintiţi-vă, Dumnezeu e un Dumnezeu suveran. Nu strigaţi către El să vă mântuiască, ca şi cum ar fi vorba de o datorie pe care o are faţă de voi. Există un singur lucru pe care îl puteţi cere lui Dumnezeu ca pe un drept al vostru, şi acela e un loc în iad. Dacă credeţi că aveţi vreun drept înaintea lui Dumnezeu, vă înşelaţi singuri. Încă nu aţi fost convinşi de păcat. Aruncaţi-vă la picioarele lui Dumnezeu ca înaintea unui Dumnezeu suveran, un Dumnezeu care nu vă datorează nimic altceva decât pedeapsa, la picioarele Lui ca înaintea unui Dumnezeu care numai El vi-L poate descoperi pe Hristos. Strigaţi zi şi noapte ca să vi-L descopere pe Hristos, să poată străluci în întunericul vostru şi să vă dea lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos. O singură privire îndreptată către acea faţă vă va da pacea. Veţi fi la adăpost în ziua mâniei Domnului.
3. Acelora dintre voi care aţi venit la Hristos. O, ce minuni ale harului sunteţi voi! De două ori aţi fost mântuiţi prin har. Când eraţi dezgustători în păcatele voastre, şi încă dormeaţi, Duhul Sfânt v-a trezit. Mii de alţi oameni dormeau alături de voi. El a lăsat acele mii să piară, şi v-a trezit pe voi.
Din nou, deşi treziţi, eraţi la fel de dezgustători; eraţi la fel de respingători înaintea lui Dumnezeu ca şi mai înainte, acum însă eraţi îngroziţi de iad. În unele privinţe eraţi mai stricaţi decât lumea adormită din jurul vostru. Ei nu veneau la Hristos, pentru că nu simţeau nevoia. Dar voi simţeaţi această nevoie, şi totuşi nu veneaţi. Îl făceaţi pe Dumnezeu mincinos, mai mult decât ceilalţi, şi totuşi Dumnezeu s-a îndurat de voi. El v-a condus la Hristos, v-a convins de neprihănire. Aşa că sunteţi de două ori mântuiţi prin har. "O, cât de îndatorat sunt harului!" "Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?" Nu îl veţi iubi oare din toată inima voastră? Nu Îl veţi sluji oare cu tot ce aveţi? Iar atunci când vă spune: "Hrăneşte-L pe acest sărman orfan de dragul Meu", nu veţi răspunde oare: "Doamne, când dăruiesc pentru Tine, e mai mare binecuvântare să dau decât să primesc"?
Dundee, 11 februarie 1837
Tradus de Florin Vidu