"Care este darul tău spiritual?" Am auzit de multe ori această întrebare ridicată şi primindu-şi răspunsul. În experienţa mea, răspunsul cel mai obişnuit la această întrebare este: "Am darul discernământului." Când întrebi ce înseamnă acesta, persoana răspunde adesea, "Pot spune imediat când ceva este rău."
Scriptura tratează subiectul discernământului în diferite moduri. În timp ce Biblia afirmă într-adevăr "discernământul" ca dar spiritual (1 Corinteni 12:10),1 adevărul este că toţi creştinii sunt chemaţi să fie "oameni care ştiu să discearnă" (vezi 1 Ioan 4:1, 1 Tesaloniceni 5:21-22). Atunci întrebarea care urmează în mod firesc este: "Cum dobândim abilitatea de a discerne?" Sunt cei care ar răspunde în acord cu exemplul de sus, afirmând simplu: "O ştiu doar în inima mea! O ştiu pur şi simplu."
De exemplu, observaţi analiza lui Neal Anderson pe acest subiect: "Discernământul spiritual este prima noastră apărare împotriva înşelăciunii. Duhul Sfânt şi-a stabilit rezidenţa în fiecare credincios şi nu păstrează tăcerea atunci când ne confruntăm cu falsitatea. Discernământul este ca un mic "buzer" care porneşte în interior când ceva este greşit."2 Atât timp cât Duhul Sfânt locuieşte cu adevărat în orice credincios, în loc să ne bizuim pe un "buzer" subiectiv şi automat care trebuie să "se declanşeze în interior", noi suntem informaţi, în Evrei, că - de fapt - credincioşii sunt echipaţi cu discernământ prin diferite mijloace.
Evrei 5:12-14 tratează direct acest subiect. În ceea ce urmează ne vom angaja într-o "expunere concisă" pe baza acestui text central privind discernământul. După aceasta vom aplica învăţătura lui la modul în care noi toţi suntem chemaţi să fim oamenii bine pregătiţi să discernem pentru a evita înşelăciunea care ne înconjoară.
Contextul pasajului din Evrei 5:12-14
Autorul Epistolei către Evrei3 a recunoscut pericolul din mijlocul cititorilor săi. Mulţi oameni care se pocăiau şi credeau în Isus, Mesia, erau ispitiţi să se întoarcă la condiţiile şi practicile Legământului mozaic. Cei care au înlăturat jugul Legii trebuiau să fie avertizaţi împotriva apostaziei ca să rămână fermi în Cuvântul lui Isus Cristos. Într-o manieră convingătoare şi încurajatoare, autorul Epistolei către Evrei demonstrează sistematic că Isus este superior faţă de tot ce a fost preţuit sub Vechiul Legământ. El este mai mare decât profeţii care au venit înainte de El (v. 1:1-2), este mai mare decât îngerii (v. 1:4-13), este mai mare decât Moise (v. 3:1-6), şi este mai mare decât preoţia levitică/aaronică (cap. 5-10). În susţinerea argumentului său şi îndemnarea cititorilor săi, autorul doreşte să-i înveţe pe cititori despre însemnătatea lui Isus ca Mare Preot "după rânduiala lui Melhisedec", însă deplânge starea lor: "Asupra celor de mai sus avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere" (Evrei 5:11). În schimb, aceasta ne aduce la pasajul semnificativ care se referă la discernământ.
Interpretarea pasajului din Evrei 5:12-14
"În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare." (v. 12)
O bună interpretare biblică va examina contextul şi întrebuinţarea pentru a descoperi înţelesul şi funcţia.4 În această lumină, imaginea folosită de autor în acest text trebuie să fie luată în considerare cu atenţie. Mai întâi, el îşi exprimă frustrarea în faţa faptului că au ajuns spiritual "greoi la pricepere", ceea ce indică inabilitatea de a primi altă învăţătură.5 Schimbând metaforele, el foloseşte apoi imaginea hranei ca să descrie Cuvântul lui Dumnezeu şi prezintă în continuare diagnosticul condiţiei lor. În acest context nevoia de "lapte" este o acuzaţie la adresa maturităţii spirituale a cititorului.6 Nevoia de "lapte" indică pruncia spirituală.7 Mai precis, ce înseamnă "lapte" şi "hrană tare" în acest context? Amintind dezbaterea scurtă din cap. 5, precedentă acestui text, şi anticipând ce va fi reluat în capitolele 7-10, autorul doreşte să-şi înveţe cititorii despre preoţia lui Isus. Aceasta presupune tratarea în profunzime a subiectului despre rânduiala lui Melhisedec, tipologia şi împlinirea biblică, şi aplicarea semnificaţiei acestor adevăruri la situaţia lor curentă. Aceste adevăruri teologice sunt considerate "conţinut substanţial" şi, prin urmare, hrană tare. Aceste adevăruri erau necesare să fie auzite, înţelese şi luate în considerare pentru a evita tentaţia din mijlocul lor - întoarcerea la sistemul jertfelor din Vechiul Testament.
Pe de altă parte, "lapte" este sinonim cu "cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu" (v. 12). Acestea ar fi considerate "elementele de bază" pe care le învaţă cineva în stadiul de iniţiere în comunitatea Noului Legământ. Mulţi au speculat cu privire la ce se referă autorul prin această expresie.8 Definiţia cea mai convingătoare apare la citirea contextului imediat. În capitolul 6:1-2, autorul îndeamnă: "De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică." (Evrei 6:1-2).
Acestea sunt "principiile elementare" ale Noului Legământ. Sunt "temelia" credinţei. Aceste adevăruri sunt "laptele" de care au parte toţi credincioşii. Problema era cea a prunciei continue. Comentatorul George Guthrie observă bine faptul că scriitorul Epistolei către Evrei descrie cu claritate un nivel de imaturitate printre cititorii săi. Din punct de vedere spiritual, ei sunt ca pruncii care sug încă la sânul mamei, nefiind preocupaţi de hrana bogată şi consistentă a mesei adulţilor."9 În loc să rămână în această stare infantilă, chemarea este la maturitate. Aceasta duce la o altă avertizare: "Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul" (Evrei 5:13, 14).
În această porţiune a textului autorul îşi prezintă clar preocuparea lui privind maturitatea: Doar hrănirea cu "laptele" principiilor elementare ale credinţei împiedică creşterea spirituală. Care este atunci soluţia pentru această stare de "pruncie spirituală"? Răspunsul? A ajunge să fi obişnuit sau familiarizat cu "cuvântul despre neprihănire". Credinciosul în Cristos este chemat să crească pentru a fi în stare să proceseze şi să se hrănească cu "hrană tare". Scriitorul Epistolei către Evrei a conceput cu grijă acest "cuvânt" pe parcursul Epistolei. S-a făcut referire la acest "cuvânt" în introducerea Epistolei şi ulterior la începutul capitorului doi:
"După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile ..." (Evrei 1:1-2)
"De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o." (Evrei 2:1-3)
Prin urmare, având dat contextul Epistolei, "cuvântul despre neprihănire" este mesajul Persoanei şi Lucrării lui Isus Cristos. Este mesajul care vine de la Cel neprihănit şi produce neprihănire în cei care răspund în credinţă. Acest mesaj atrage după sine învăţăturile lui Cristos, ale apostolilor şi profeţilor Săi,10 şi perspectiva corectă asupra Vechiului Testament în lumina venirii lui Mesia. În contextul nostru contemporan Scripturile, cele 66 de cărţi ale Vechiului şi Noului Testament, sunt cele peste care şi-a pus Duhul Sfânt pecetea. Noi suntem chemaţi să ajungem "obişnuiţi sau deprinşi" cu acest Cuvânt rostit de Cristos - să ajugem să fim bine familiarizaţi cu Scripturile. Modul în care ne familiarizăm este prin "practica" studierii sau aprofundării Cuvântului.11 Aceasta produce abilitatea de a "discerne binele şi răul".
Discernământul este prezentat la încheierea avertizării. Din nou, trebuie să permitem contextului să arate ce însemna pentru auditoriul iniţial obiectul discernământului, "binele şi răul". Discernerea binelui şi răului moral provine cu siguranţă din devotamentul faţă de Cuvânt şi este sugerată în acest text; totuşi, expresia "binele şi răul" are o aplicaţie mai specifică în acest pasaj. Creştinii evrei, care erau tentaţi să se întoarcă la termenii Vechiului Legământ, cunoşteau bine condiţiile morale ale Legii. Totuşi, ce le lipsea era abilitatea să discearnă ce era permis şi ce era interzis, acum că sosise era mântuirii mesianice. Ei aveau nevoie ca "simţurile lor să fie antrenate" (abilităţile lor raţionale) prin creşterea în învăţăturile Noului Legământ. Aceasta este în acord cu scopul general al Epistolei - să-i înveţe ce fusese "interzis" şi ce fusese "permis" sub termenii Noului Legământ.12 Aşadar, calea spre discernământ a fost prezentată: Deveniţi bine familiarizaţi cu mesajul lui Cristos şi înţelegeţi toate lucrurile prin lucrarea Lui completă şi desăvârşită.
Ce produce maturitatea
În timp ce luăm în considerare această avertizare am face bine să observăm preocuparea centrală a scriitorului: oamenii lui Dumnezeu sunt chemaţi să crească în cunoaşterea lui Isus Cristos. El îi chema să treacă mai departe de Evanghelie. Totuşi, recunoştea faptul că pocăinţa şi credinţa înaintea lui Dumnezeu erau "fundamentale" (6:1). Dorinţa lui era pentru maturizarea cititorilor săi în Evanghelie.13 Când suntem familiarizaţi îndeaproape cu puterea suverană şi lucrarea suficientă a lui Isus Cristos prin Cuvânt, discernământul este cultivat, iar înşelăciunea este evitată. Fiţi siguri, scopul maturizării în Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar asimilarea de cunoştinţe academice. Scopul este mai degrabă să devenim familiarizaţi îndeaproape cu Persoana şi Lucrarea perfectă a lui Isus Cristos. Scripturile, care se întind de la Geneza până la Apocalipsa, sunt consemnarea scopului lui Dumnezeu de mântuire prin promisiunea Sa.14
Şi, aşa cum Pavel a proclamat cu privire la Isus: "În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt
(2 Corinteni 1:20).
Creşterea în Cuvânt: calea spre discernământ
Aplicaţiile care rezultă din Evrei 5:12-14 sunt convingătoare. Acest pasaj tratează motivul principal pentru care lipseşte discernământul, iar înşelăciunea este excesivă în biserică. Noi nu reuşim să creştem în mijloacele discernământului sub îndrumarea Duhului - devotamentul faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest pasaj pune sub acuzaţie curentele de impresionare a căutătorilor [Denumirea de "căutător impresionabil" este asociată cu unele biserici mari din SUA în care mesajele creştine sunt frecvent transmise prin intermediul spectacolelor elaborate cu elemente provenite din cultura seculară populară, precum muzica rock, care ar putea face apel la adolescenţi şi alte grupuri mai puţine atrase de formele "încărcate" de închinare tradiţională. Asemenea biserici dezvoltă şi o gamă largă de activităţi ca să atragă familii aflate la diferite stadii în vieţile lor; (Wikipedia). Modelul căutătorului impresionabil se referă la o abordare modernă a închinării publice şi a evanghelizării, în care slujba unei bisericii este structurată într-un mod care este impresionant pentru căutători (adică, cei interesaţi sau curioşi în legătură cu biserica). Cu alte cuvinte, serviciile bisericii sunt menite să facă apel la necreştini, în încercarea de a-i atrage în comunitatea bisericii unde să poată primi Evanghelia şi să fie convertiţi (Theopedia) din sânul creştinătăţii care înlătură pasaje scripturale dificile sau considerate "ofensatoare" şi, astfel neglijează tot sfatul lui Dumnezeu. Acest pasaj pune sub acuzaţie curentele creştinătăţii contemplative şi emergente (biserica emergentă este o mişcare creştină de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI care depăşeşte multe limite teologice...; participanţii caută să-şi trăiască credinţa în ceea ce cred ei a fi o societate "postmodernă". - Wikipedia) care înlătură devotamentul curat faţă de Cuvânt şi îl înlocuiesc cu practici şi filozofii umane; neglijând astfel mijloacele pe care le-a ales Dumnezeu să-şi pregătească poporul pentru o trăire evlavioasă. În cele din urmă, acest pasaj revelează nevoia urgentă a oricărui credincios de a fi pregătit pentru discernământ prin devotament plin de credincioşie faţă de Scripturi. Discernământul vine prin pregătire. Când creştinii cad pradă înşelăciunii n-ar trebui să credem că se datorează faptului că buzerul automat a dat greş să sune. Mai degrabă, este din cauza faptului că noi falimentăm să ne folosim de ceea ce a asigurat Dumnezeu ca să ne pregătească în vederea discernământului. Gândurile, perspectivele asupra lumii şi credinţele acestei lumii au fost întipărite în minţile noastre. Aceasta este "poziţia firească" a oricărei persoane până are loc regenerarea. Atunci când credem în Evanghelie, începe bătălia pentru minţile noastre. Din cauza acestei realităţi, suntem chemaţi la transformarea care vine prin puterea Cuvântului: "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită"(Romani12:2).
Din moment ce toată eternitatea nu va epuiza adâncimile Cuvântului lui Dumnezeu, nu există sigur niciun moment în această viaţă în care am "atins apogeul", când putem înceta creşterea noastră prin hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent de nivelul la care se află cineva în privinţa maturizării creştine, cu toţii trebuie să continuăm să creştem în cunoaşterea şi harul lui Isus Cristos. Făcând astfel ne vom antrena simţurile nostre pentru discernământ şi vom strânge Cuvântul Său în inimile noastre ca să nu păcătuim împotriva Mântuitorului nostru.
De aceea, fie ca noi toţi să luăm aminte la chemarea care este pentru siguranţa şi creşterea noastră spirituală:
De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei pe faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu (Evrei 6:1-3).
Note de subsol:
1. O dezbatere aprofundată a acestui dar şi a întrebării legate de continuarea/încetarea darurilor spirituale este dincolo de întinderea acestei lucrări.
2. Neil T. Anderson; The Bondage Breaker; (Harvest House: Eugene, 2000) 179.
3. Spre deosebire de majoritatea celorlalte cărţi din Biblie, nu există niciun acord unanim în legătură cu autorul Epistolei către Evrei. Apolo, Barnaba, Sila şi Pavel sunt patru din cei mai populari autori presupuşi. Totuşi, din moment ce autorul nu se identifică, iar alte mijloace se stabilire a autorului (studii istorice şi lingvistice) nu sunt convingătoare, se păstrează misterul în legătură cu autorul cărţii Evrei.
4. "Funcţie" este un termen de interpretare care se referă la modul în care intenţionează un anumit autor să folosească un anumit termen, eveniment sau idee teologică ţinând seama de scopul teologic în scriere.
5. Conceptul istoric şi biblic al "auzului" în mijlocul creştinilor evrei trebuie să fie înţeles ca temei al acestei mustrări (de exemplu, Deuteronom 6:3-4; Marcu 12:29). "Auzul" nu are ca rezultat doar "primirea" şi înţelegerea informaţiei proclamate, ci şi răspunsul plin de credincioşie la chemare.
6. Petru foloseşte de asemenea conceptul de "lapte" în prima sa epistolă. "Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire" (1 Petru 2:2). Pe când "necesitatea laptelui" în Evrei este peiorativă, "dorinţa după lapte" este pozitivă în 1 Petru. Aceasta demonstrează "funcţia" diferită a imaginii "laptelui" în fiecare context.
7. Lane argumentează convingător că autorul foloseşte ironia pentru a chema auditoriul iniţial să iasă din apatia spirituală. El susţine că în "v. 11-14 scriitorul foloseşte eficient ironia pentru a chema biserica să-şi reia statutul de adulţi cu responsabilităţile asociate acestui statut." William Lane, Hebrews 1-8: Word Biblical Commentary (Dallas: Word, 1991) 139.
8. MacArthur argumentează că această expresie ar trebui să fie înţeleasă ca principiile fundamentale ale Vechiului Testament. John MacArthur, Hebrews: The MacArthur New Testament Commentaries (Chicago: Moody Press, 1983) 132-133. Totuşi, Guthrie prezintă motive convingătoare de a le înţelege ca învăţăturile fundamentale de la începutul devotamentului creştin. El scrie: "Celelalte două părţi ale versetului 12 sugerează că autorul are în minte învăţăturile fundamentale, oferite probabil la începutul angajamentului creştin al unei persoane. (1) El afirmă că ascultătorii au nevoie "iarăşi" de aceste lecţii de bază (palin), un cuvânt care în context arată spre o vreme din trecut în care ei toţi au primit învăţătura ... (2) Expresia tradusă cu stângăcie ...conţine cuvântul "început" (arche). Acest termen accentuează natura elementară a învăţăturilor." George H Guthrie, Hebrews: The NIV Application Commentary.(Grand Rapids: Zondervan, 1998) 202. Acesta, combinat cu paralelismul din 6:1, stabileşte bine natura creştină a acestor "principii elementare".
9. Guthrie, 202.
10. Efeseni 2:20 ne relatează despre temelia bisericii ca fiind proclamarea Noului Legământ prin Cristos, Piatra din capul unghiului şi "Apostolii" şi "Profeţii". În acest context apostolii erau cei care au fost trimişi în mod specific de Cristos să ducă mesajul Său şi au fost martorii învierii Sale. "Profeţii", în contextul de faţă, erau cei cărora le-a fost dată descoperirea pentru a explica mai mult ramificaţiile şi implicaţiile lucrării mântuitoare a lui Cristos. Aceste învăţături "fundamentale" ale apostolilor şi profeţilor au fost folosite de Duhul să stabilească "credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna" (Iuda 1:3) şi, prin urmare nu au niciun corespondent după ce lucrările lor au fost împlinite. Vezi CIC titlul 66, pentru comentariu suplimentar.
11. Vezi Lane, 131 nota h, privind motivele pentru care acest termen sugerează mai degrabă "activitate" decât "stare".
12. Contrar celei mai mari părţi din uzanţa creştină modernă a termenilor "legare şi dezlegare", folosirea biblică a acestor termeni s-a referit la "interzicerea şi permiterea" lucrurilor sub Noul Legământ de Cristos şi reprezentanţii Săi. Vezi CIC titlurile 1 & 2.
13. Lane observă în legătură cu această dinamică: "Când scriitorul îşi îndeamnă cititorii să lase învăţătura creştină elementară, el nu o respinge, ci o consideră atât de bine stabilită încât necesitatea urgentă este o apreciere şi o aplicare mai deplină a acestei învăţături" (Lane, 139).
14. Primul caz al promisiunii mântuirii mesianice este dat în Geneza 3:15. Această promisiune apare în toată Biblia, fiind împlinită de Cristos şi proclamată în cele din urmă de El în Apocalipsa 22:16.
Tradus de Lacrisa Novac