Înapoi
Acasă
Biblia

Calea Uceniciei

de James Montgomery Boice


Există un mare neajuns, ba chiar un neajuns fatal în Biserica lui Isus Cristos în zilele noastre. Și anume, lipsa unei ucenicii adevărate. Creștinii adevărați știu că ucenicia înseamnă să renunți la tot pentru a-L urma pe Isus Cristos. Dar pentru mulți creștini din zilele noastre, există totuși foarte puțină călcare pe urmele lui Isus Cristos. Și asta înseamnă (trebuie să o spunem foarte clar) că există foarte puțin creștinism adevărat. Voi spune că, după părerea mea, există mai multe motive pentru care avem această stare deplorabilă în Biserica americană în secolul XX. Eu cred că primul ar fi o teologie defectuoasă. Și prin aceasta înțeleg o teologie care vorbește despre credință fără ascultare. Care vorbește despre ucenicie fără necesitatea de a purta crucea lui Cristos. Este ușor de înțeles de ce se întâmplă astfel. Se întâmplă în istorie, în perioade de prosperitate a credincioșilor. În vremurile în care există dificultăți și când există persecuție, când te poate costa mult să fii creștin, oamenii nu cedează așa de ușor acestui tip de Evanghelie ușoară. Ei aud propovăduită calea crucii și se cercetează cu atenție în lumina Evangheliei, înainte de a-și lua un angajament, fiindcă ei știu că dacă vor lua un angajament - îi va costa ceva. Dar nu este așa în vremuri de prosperitate. Acest lucru a fost valabil și în alte epoci ale Bisericii precum și în alte zone. Mă gândesc la Biserica din Germania, cu o generație în urmă, și la Dietrich Bonhoeffer care s-a opus așa de clar acestui lucru în scrierile sale. Ceea ce a văzut Bonhoeffer în zilele sale a fost ceea ce el a denumit 'har ieftin'. Harul ieftin, spunea el, este a predica iertarea fără a pretinde pocăință. Botez fără diciplină în biserică. Cina Domnului fără mărturisire. Harul ieftin este harul fără ucenicie. Har fără cruce. Har fără Isus Cristos, Cel viu și încarnat.
Mai dau un exemplu de om care, cu o perspicacitate remarcabilă, a văzut problema vremurilor noastre. Acest om este un american, pastor în Chicago și un mare autor devoțional, A. W. Tozer. Tozer a scris: 'Întregul transfer al convertirii religioase a fost transformat în ceva mecanic și fără viață. Credința poate fi exersată acum fără nici un impact asupra moralității și fără nici o rușine față de identitatea umană. Cristos poate fi 'primit' fără a induce o dragoste specială față de El în imima celui care Îl primește. Individul este 'mântuit' dar el nu simte foame sau sete pentru Dumnezeu. De fapt,' spune Tozer, "el este învățat în mod specific să fie mulțumit și încurajat de puțin."
A doua cauză este o lipsă de, ceea ce vechii scriitori devoționali numeau o viață de cercetare a sinelui sau o viață caracterizată de introspecție personală. Este pur și simplu o viață superficială. Știți ce se întâmplă în biserici. În loc să ți se ceară să gândești, pur și simplu ești implicat într-un program. Ți se cere să slujești în acest comitet sau să devii mebru al acelui grup de conducere. Un comitet cu putere de decizie, pentru a duce la împlinire un anumit program. Și atâta timp cât faci acest lucru, cât timp participi la activități, cât timp ești acolo săptămână de săptămână făcând ceea ce pare a fi bine, după cum se poate observa, nimeni nu se mai întreabă dacă ți-ai întărit chemarea și alegerea (2Petru 1:10) și dacă tu Îl cunoști cu adevărat pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor personal. Câte predici ați auzit care să sugereze oamenilor ce fac parte dintr-o adunare Evanghelică că s-ar putea de fapt să nu fie născuți din nou? Câte predici ați auzit care i-ar încuraja să-și cerceteze viețile pentru a vedea dacă sunt cu adevărat ai lui Cristos sau dacă nu cumva nu vor fi recunoscuți ca fiind ai Săi?

De aceea, este intenția mea să examinez în studiile mele acest aspect al uceniciei. Există multe moduri în care acest lucru ar putea fi făcut. Desigur, există multe texte în Biblie care vorbesc despre ucenicie, dar ce aș dori să fac eu nu este să mă concentrez asupra a ceea ce au de spus Pavel, Ioan sau Petru despre ucenicie, ci mai degrabă aș dori să mă concentrez asupra ceea ce a spus Isus Cristos Însuși pe măsură ce chema pe oameni la El și pe măsură ce El a răspuns celor care, judecând superficial, au spus că ar vrea să vină. Dar sunt multe texte și doar în acea categorie. Dar noi spunem: 'cu ce ar trebui să încep?'
Se pot găsi multe texte care ne-ar putea răspunde la această întrebare. Din nou, dacă ne ducem chiar la început, la cea mai simplă formă de învățătură a lui Cristos despre ucenicie, vom ajunge la cuvintele cu care știm că El i-a invitat pe primii ucenici să vină la El și să Îl urmeze. Iar cuvintele au fost pur și simplu: 'Vino după Mine'. Le găsim în mai mult de o singură întâmplare. Prima trimitere unde le găsim ar fi Matei 4, unde Isus îi cheamă pe primii ucenici. Avem de-a face cu Andrei și Petru, iar apoi cu Iacov și Ioan. Isus îi vede când ei se găsesc pe malul mării Galileii. Ei erau pescari. Își cârpeau mrejile. El le întrerupe munca și spune 'Veniți după Mine'. Ca urmare, ei lasă ceea ce făceau și Îl urmează. El le spune: 'vă voi face pescari de oameni'.
A doua oară când ne întâlnim cu ele ar fi în capitolul 9 din Evanghelia după Matei. Matei era un vameș, lucrând pentru stăpânirea romană. El lucra cu banii la masa unde se strângea vama. Isus a spus 'Vino după Mine', iar Matei a lăsat vama și a pornit spre a-L urma pe Isus. Oamenilor care au asistat la această întâmplare nu le-au plăcut cele văzute fiindcă vameșii erau disprețuiți. Ei erau păcătoși. Așa că L-au criticat pe Isus pentru asta. Au spus 'Tu te însoțești cu păcătoșii. Este de neacceptat și numai gândul că Tu chemi un păcătos să vină după Tine.' Iar Isus a răspuns la aceasta spunând că El este un medic și că a venit să îi vindece pe bolnavi. El a spus că a venit să îi cheme la pocăință pe păcătoși. 'N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți', a spus El, 'ci pe cei păcătoși'. Răspunsul de aici al Domnului indică că în momentul în care l-a chemat pe Matei să Îl urmeze (și prin aceasta referindu-se și la ceilalți apostoli), El îl chema pe cel căruia i se adresa, la a-și părăsi păcatul și de a veni la pocăință.

Acest accent care se pune pe a urma nu este mai puțin evident în evanghelia după Ioan. De altfel, în evanghelia după Ioan, el s-ar putea numi ca și un cadru pentru Evanghelie. Vei afla în capitolul 1, de exemplu, că Ioan Botezătorul care se găsea pe malul Iordanului împeună cu ucenicii săi, când Isus a trecut pe acolo, el și-a îndeplinit rolul de deschizător de drum/înainte-mergător și martor prin faptul că a atras atenția asupra lui Isus Cristos ca și Fiu al lui Dumnezeu și ca și Mielul care ia păcatul lumii. Ca urmare, ucenicii săi au pornit, în sensul fizic, după Isus. Isus S-a întors și i-a văzut. A întrebat ce vor. A avut loc un schimb politicos de replici și Isus a spus: 'Veniți', iar invitația a fost repetată mai târziu în același capitol. Era ca și cum ar fi spus: 'Vino după Mine', acolo la începutul capitolului unu. Apoi, ajungem la sfârșitul evangheliei, în capitolului 21, în contextul în care Cristos îl reînsărcinează pe Petru cu ucenicia, după ce acesta s-a lepădat de Domnul în timpul prinderii și răstignirii Lui. Iar noi Îl găsim pe Domnul chemându-l pe Petru, spunându-i 'Vino după Mine'. Încă o dată vedem cum Cristos accentuează ideea de ucenicie aici la sfârșitul evangheliei ca și la începutul ei. Acest lucru ne spune cel puțin că este vorba despre un angajament pe toată viața. Și rezumând ce se spune aici în evanghelie, este în mod evident tiparul/modelul pentru credicioșii care o citesc și răspund lui Cristos ca și Mântuitor.

Acele cuvinte 'Vino după Mine' apar de 15 ori în evanghelii. Dar, în plus, există și numeroase ocazii propriu-zise, poate 40 sau 50 de ocazii diferite, când se vorbește despre persoane individuale sau grupuri care într-un fel sau altul, au mers după Cristos în modul acesta.
Dar ce vroia să spună Isus când a spus: 'Vino după Mine'? Ce implică acele cuvinte ale invitației? Eu văd câteva lucruri. Primul dintre ele este ascultarea. Acum, nouă nu ne place ideea de ascultare, fiindcă într-un fel, în modul nostru de gândire vestic, ascultarea este asupritoare. Și ca urmare, când citim o vorbă a lui Isus de genul 'Vino după Mine', ne gândim la ea, nu așa cum este ea cu adevărat - o poruncă de a-L urma pe El, ci mai degrabă ca și ceva ce noi am numi o invitație. Bine, posibil să aibă tonul unei invitații, dar vezi, fiind mai exacți, acele cuvinte se găsesc în cazul vocativ. Când Isus a spus 'Vino după Mine', El nu le dădea celor cu care vorbea o opțiune. De aceea, când citim aceste întâmplări, cei cărora li s-a adresat cu aceste cuvinte, au lăsat imediat ceea ce făceau și L-au urmat. Când suveranul spune ceva, faci ceea ce îți cere. Vezi, eu cred că lucrurile trebuie înțelese clar. Fiindcă cuvintele 'Vino după Mine' reprezintă o poruncă, ascultarea este legată în mod inevitabil de noua viață în Cristos. Iar consecința este că dacă nu Îi dai ascultare lui Isus Cristos, nu ai fost chemat de Isus Cristos. Și dacă nu ești chemat de Isus Cristos atunci nu ești mântuit, indiferent ce mărturisești despre El. De unde poți să știi că cineva e născut din nou? De acolo că acea persoană ascultă și urmează. ce Isus a spus: 'Oile Mele ascultă glasul Meu și ele vin după Mine... în veac nu vor pieri'.
Așa că prima provocare pentru noi, legat de un astfel de subiect este să ne cercetăm pe noi înșine să vedem dacă ascultăm cu adevărat de Cel despre care mărturisim că Îl avem ca Domn și Mântuitor.

Acum, al doilea element al uceniciei care derivă din acele cuvinte 'Vino după Mine' este pocăința. Fiindcă, desigur, a-L urma pe Cristos este a întoarce spatele păcatului. Cum ar putea fi altfel? Vedem acest lucru în câteva din povestirile Sale. Cu siguranță în chemarea lui Matei, așa cum ne este ea istorisită în capitolul cinci al evangheliei lui Luca. Acolo, în acel capitol, este foarte limpede că chemarea lui Matei a fost o chemare pentru el de a-și lăsa viața și de a se pocăi de păcatul său și a găsi mântuire. Acest lucru este explicat clar, cu un limbaj ce nu poate fi înțeles greșit. Nu există urmare a lui Cristos, nu este ucenicie creștină adevărată, nu există creștinism fără a te pocăi de păcate. Poate întrebi: 'Poate un credincios să păcătuiască?'. Da, binențeles, un credincios poate păcătui. Credincioșii păcătuiesc. Dar trebuie să existe și pocăință. Dar dacă ești o persoană care poate trăi în păcat și e mulțumit în păcatul său, o persoană care vine la Scriptură și citește, dar o intepretează pentru ca să se potrivească la ceea ce vrea să facă, atunci nu ești creștin. Fiindcă nimeni nu l-a urmat vreodată pe Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, fără să fi întors spatele acelor păcate. Isus nu a făcut niciodată nici un pas spre păcat. Isus nu a avut niciodată nici un gând păcătos. Iar dacă tu Îl urmezi, prin definiție tu ai întors spatele la orice altceva.

Al treilea lucru pe care aceste cuvinte îl sugerează despre ucenicie este supunerea. Supunere față de Cristos. El este Domnul și noi trebuie să Îl urmăm. Acel cuvânt - supunere, este interesant. Vorbește despre cineva care se plasează sub autoritatea altcuiva. Este foarte aproape de cuvântul 'aservire' sau 'aservit'. Dar înțelesul ambilor termeni este același. Ei sunt legați într-un mod interesant de o vorbă pe care Domnul nostru a rostit-o despre ucenicie, unde El a descris mersul după El ca și supunere sub jugul Lui. 'Luați jugul Meu asupra voastră', a spus El, 'și învățați de la mine'. Acel cuvânt 'jug', înseamnă mai multe lucruri. Evident implică să fii legat de Cristos, așa cum un animal este legat de altul pentru a lucra. Vorbește despre muncă și disciplină, și despre toate acele lucruri. Dar este important că în timpul antichității exista un ritual prin care un domnitor ilustra supunerea față de el a celor pe care i-a cucerit. Se înălțau doi stâlpi iar peste ele se așeza o prăjină, iar acea prăjină era jugul stăpânului. Iar cei pe care el i-a cucerit își manifestau supunerea sau aservirea față de el prin trecerea pe sub jugul său. Astfel ei îl luau asupra lor, sau erau forțați să o facă. Iar ideea era că ei nu mai erau oameni liberi ci erau slujitori aceluia care era stăpânul lor. Și dacă acest lucru era posibil la nivel uman, cu cât mai adevărat ar trebui să fie el despre oricine care mărturisește că Îl urmează pe El care este Domnul slavei, Isus Cristos. Dacă El nu este Stăpânul tău, atunci tu nu ești al Lui. Iar dacă nu ești al Lui, atunci tu nu ești un credincios.

Acum mă voi referi la un al patrulea element. Cel de al patrulea element este dedicarea. Trebuie să fii dedicat lui Cristos, fiindcă, vezi, porunca nu spune doar 'Vino', ci spune 'Vino după Mine'. Nu poți să-L urmezi pe Cristos fără a fi dedicat Lui. Dacă nu ești dedicat față de El, vei merge altundeva. Vei urma o altă cale. Mărșăluiești după ritmul altui toboșar. Pe de altă parte, dacă îl urmezi pe Cristos, trebuie să Îi fii dedicat Lui fiindcă va trebui să mergi acolo unde merge El. Dar asta nu înseamnă că vreunul din noi cunoaște Evanghelia pe deplin sau că înțelege dimensiunile complete ale vieții de credincios acum sau vreodată. Viața noastră este o perioadă de creștere. Dar acest lucru înseamnă cu siguranță că dacă Dumnezeu, prin puterea Duhului Său cel Sfânt activ în Cuvânt, îți descoperă ceva ce tu trebuie să faci, și dacă tu poți rămâne indiferent la acel lucru, și dacă poți spune: 'Păi, când am devenit creștin, cu siguranță nu am înțeles nivelul de dedicare ce trebuie să îl am pentru ca viața mea să fie schimbată în acel aspect. Eu nu Îi sunt dedicat lui Isus într-o astfel de măsură', dacă vezi că poți spune asta, atunci tu nu ești născut din nou, în sensul biblic. Isus e Dumnezeu, și fiindcă El este Dumnezeu, El este Domnul. Vezi, dacă în mintea ta crezi că a veni la mântuire înseamnă să vii la un Isus care e mai puțin decât Domn, care e mai puțin decât Stăpân, atunci tu vii la un Cristos fals născut de imaginația ta, iar un Isus fals nu a mântuit pe nimeni, niciodată. Acel Isus care mântuiește, este Domnul. Iar dacă tu vii la El pentru mântuire, tu vii la Cel care este de drept Stăpânul vieții tale și revendică acea autoritate peste viața ta, dacă va fi să fii ucenicul Său.
Deci, vedeți, când vorbim despre ucenicie, nu vorbim doar despre ascultare, pocăință și supunere, ci vorbim despre dedicare față de Cristos care este totală și absolută și pe toată viața. Lucru ce mă aduce la punctul final.

Al cincilea element implicat în ucenicie, evident și în porunca Lui 'Vino după Mine', este perseverența. Fiindcă, vedeți, a merge după Isus nu este un lucru pe care îl faci o singură dată. Da, trebuie să existe un punct de început. Trebuie să existe un moment în care să întorci spatele păcatului și să mergi pe direcția Lui, când să iei crucea Lui și să începi să mergi după El. Dar nu se termină acolo. Chiar termenii 'Vino după Mine' sugerează un angajament luat pentru întreaga viață. Și de aceea vorbește Biblia despre a-ți întări chemarea și alegerea. De aceea Isus Însuși a spus: 'Cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.' Și ceea ce înseamnă acest lucru este pur și simplu că ucenicia este o cale pe care trebuie să o urmezi după cum te călăuzește Domnul. Adică, să urmezi pas cu pas și zi de zi făcând tot ceea ce va dori Dumnezeu să faci, până la capăt. Și înseamnă că calea uceniciei nu se termină decât atunci când trecem prin poarta morții și primim coroana pe care Isus o are pentru toți cei care vor fi iubit venirea Lui. Iar apoi, prin harul Domnului să luăm asta și toate celelate răsplăți și să le punem la picioarele lui Isus Cristos.

Dar nu este ușor. Această cale a uceniciei este o cale presărată cu pietre și mărginită de mărăcini. Este o cale descrisă ca și drumul crucii. Este o cale care duce la moartea eului și înălțarea lui Isus. A umbla pe această cale este cel mai greu lucru la care tu sau eu vom fi chemați vreodată să-l facem. Și totuși, deși este greu, această cale este deschisă oricui și este posibil pentru oricine, fiindcă Domnul Isus Cristos cheamă, iar chemarea Lui dă fiecăruia puterea de a umbla pe ea.
Iar eu pun întrebarea astfel: vei porni tu pe acea cale a uceniciei? Îl vei urma tu pe Isus Cristos? Isus pășește în fața ta. Isus a parcurs calea aceea. Isus se oprește. Se uită înapoi. Se uită la tine. Privirea Lui are căldura unei invitații. Buzele Lui se mișcă. Isus vorbește. Îți vorbește ție. Domnul Isus Cristos spune: 'Vino'. Domnul Isus Cristos spune: 'Urmează-Mă'. El îți spune: 'vino, și te voi face pescar de oameni'.

Să ne rugăm.
Tatăl nostru, ne înfiorăm auzind chemarea lui Cristos, fiindcă pe măsură ce ne gândim la ea, așa cum Tu ne încurajezi să facem, noi recunoaștem prețul ce trebuie plătit. Noi înțelegem, într-o oarecare măsură, ce implică ea. Și totuși, pe măsură ce Îl vedem pe Cristos, pe măsură ce Îl auzim pe Cristos, pe măsură ce acele cuvinte răsună prin spațiu pătrunzând în urechile noastre, ne dăm seama că nu putem face altceva decât să venim. Noi trebuie să venim fiindcă Cel ce cheamă este Isus, Dumnezeul, Domnul slavei.
Tată, cheamă pe mulți în ceasul acesta și dă-le urechi să audă și să răspundă.
De dragul lui Isus. Amin.

Tradus de Gabriela Szabo


Cuprins | Umblarea Creștinului