Înapoi
Acasă
Biblia

(cont.)

2. Pricolul numărul doi: " Nu te descuraja când ești mustrat de El --".

Acesta a fost primul pericol în disciplinare. Al doilea pericol... uitați-vă din nou la versetul 5. Scrie nu numai "nu disprețui", ..." nu-ți pierde inima când ești mustrat de El."
Nu comenta -- asta e în exterior -- nu izbucni contra lui Dumnezeu și nu te descuraja -- în interior -- e la fel de rău. Există oameni care nu se pun împotriva lui Dumnezeu, nu sar cu întrebări, nu cârtesc... Ei doar se prăbușesc. "Offff...E mai mult decât pot îndura. Offff...". Îi cunoașteți, ei sunt în stare să vă spună toată povestea lor tristă de fiecare dată când îi vedeți, în loc să spună: "Știi, trec printr-una din perioadele minunate: Dumnezeu mă perfecționează. "

"Ohhhhh...Nu înțeleg. Încerc să îndur, frate." Acești oameni renunță și devin inerți, spun ceva de genul: "Nu știu dacă sunt mântuit."

Ei uită Psalmul 34:19 -- cred ca versetul 19 -- unde spune: " De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană." Noi avem mai multe nenorociri decât cel necredincios, știți asta? Dar ele se sfârșesc când murim. Dar noi avem mai multă suferință decât cel necredincios deoarece noi suntem loviți și de cei necredicioși care urăsc ceea ce reprezentăm și suntem loviți și de Dumnezeu care ne vrea sfinți.

Acești oameni simt câteodată că li se clatină credința. Ei încep să se îndoiască -- pun la îndoială înțelepciunea lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu... și sfârșesc ca în Psalmul 42, ca psalmistul, și sunt surprinși după ezitarea inițială și spun: "Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda." Trebuie să se ridice la suprafață, nu-i așa?

Nu disprețui și nu te descuraja. Nici nu izbucni și nici nu te prăbuși. Acestea sunt cele două pericole în disciplinare care împiedică ceea ce Dumnezeu vrea să realizeze.

II. Dovezi în disciplinare

În al doilea rând, există aici două dovezi în disciplinare...două dovezi. Două lucruri care sunt dovedite de disciplinare și le vom vedea care sunt în versetele de la 6 la 8. "Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.
Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar dacă Sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, Sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii."

Stiți, Satan iese adesea victorios în încercările noastre, prin modul în care noi răspundem. Mulți creștini răspund încercărilor cu disperare și descurajare, alții le disprețuiesc, alții simt că Dumnezeu este undeva departe. În loc de încredere, îndoiala își face loc. În loc de liniște, frământările vin. În loc de mulțumire, vine resentimentul. În loc de speranță -- știind că Dumnezeu ne desăvârșește, că încercarea răbdării noastre este o lucrare perfectă -- în loc de speranță și mulțumiri, gânduri de amărăciune se ridică către Dumnezeu. Și ne plângem ca psalmistul în Psalmul 10:1 care spune: "Pentru ce stai așa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?"
Domnul nu se ascunde. Același psalmist spune:"Domnul este ajutorul care nu lipsește niciodată," nu-i așa?

El nu se ascunde. Nu disprețuiți și nu te descuraja. Noi spunem: "Cum pot să evit acestea?" Înțelegând cele două dovezi care ar trebui cu adevărat să te ridice.

1. Dovada numărul unu: demonstrează că Dumnezeu te iubește.

Primul lucru pe care disciplinarea ta îl arată este -- primul lucru pe care suferința îl demonstrează este - că Dumnezeu te iubește. Versetul 6: "Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește." Acesta este motivul pentru care nu trebuie să disprețuiești sau să iei cu ușurință suferința. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să cârtești sau să devii nepăsător sau plin de întrebări. Deoarece suferința este o evidență a dragostei. Toate vin din dragostea Lui. Când vii la Hristos, ai rădăcina și temelia pusă în dragoste. Noi îl iubim pe El fiindcă "El ne-a iubit întâi". Noi ar trebui să avem rădăcina și temelia pusă în dragoste. Ce vrea să zică Pavel în Efeseni 3 când spune acest lucru? El vrea să spună că noi ar trebui să avem siguranța dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Temelia vieții mele este că Dumnezeu mă iubește, corect?

Așa de mult m-a iubit Dumnezeu că a dat pe singurul său Fiu. Așa de mult m-a iubit Dumnezeu că a m-a ales înainte de întemeierea lumii. Așa de mult m-a iubit Dumnezeu că a turnat în mine dragostea Sa și mi-a iertat păcatele și mă consideră neprihănit în Hristos. Așa de mult m-a iubit Dumnezeu că prin Hristos pregătește un loc pentru mine în locașul Său în glorie. Dumnezeu mă iubește. Asta este o siguranță pe care nimic nu v-a putea clatina vreodată. Ai și tu siguranța dulce că dragostea este în spatele tuturor necazurilor tale.

Un bărbat a întrebat un băiețel: "De ce te uiți peste zid?" Băiețelul l-a privit și i-a spus: "Pentru ca nu pot vedea prin el." Știți, viața poate fi așa. Creștini descurajați, la un anumit punct, trebuie să vă urcați să priviți peste zid și ceea ce veți vedea este un Tată iubitor! Veți vedea un Tată iubitor. Uitați-vă deasupra norilor negri ai disciplinării și veți vedea soarele dragostei Sale neschimbătoare. Este ca un zbor cu avionul prin norii negri ca apoi să te izbești de lumina strălucioare a soarelui. Veți găsi dincolo de nori dragostea lui Dumnezeu. El te iubește.

Toata disciplinarea vine din dragostea lui Dumnezeu. Dragostea e ceea ce te-a ales înainte de întemeierea lumii. Ascultați la mine, inima este încălzită și tresaltă când se întoarce la dragostea suverană a lui Dumnezeu în trecutul veșnic. În Efeseni capitolul 1 scrie: "în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte..." A fost dragostea cea care ne-a ales; a fost dragostea cea care ne-a răscumpărat. Pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi printr-un act de dragoste. A fost dragostea care ne-a chemat pe noi. În Ieremia 31:3 scrie: "prin bunătatea mea plină de dragoste v-am atras." În Efeseni 2 scrie că El ne-a iubit cu o dragoste așa de mare încât ne-a scos din moartea noastră spirituală.
"Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare," versetul 4, "pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos, prin har sunteți mântuiți."

Aleși prin dragoste, atrași prin dragoste, răscumpărați prin dragoste, și ținuți prin dragoste. Și suntem, de asemenea, disciplinați prin dragoste. El ne iubește atât de mult încât El ne corectează și ne păzește de ceea ce ne-ar face rău. Adică de câte ori le-am spus noi copiilor noștri: "Fac lucrul acesta pentru că te iubesc" și apoi luăm nuiaua. Este adevărat. Îi pedepsim, deoarece îi iubim prea mult să-i lăsăm să urmeze o cale care-i conduce la distrugere. Îi iubim prea mult să-i lăsăm să poarte povara păcatului -- consecința păcatului. Îi iubim prea mult să lăsăm să vină asupra lor o judecată devastatoare.

În Plângerile lui Ieremia 3:32 scrie: "Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor." Cu alte cuvinte, el spune că Dumnezeu nu ne mâhnește pentru că are vre-o plăcere în asta. Nu ne mâhnește pentru că s-ar bucura când noi suferim. Dacă s-ar bucura de suferințele noastre și dacă ar găsi plăcere în durerea noastră severă, atunci El n-ar trebui să facă nimic, fiindcă noi prin păcatele noatre ne-am aduce destulă durere. Dar Dumnezeu aduce durere, într-un mod dureros și pentru El; nu o face cu plăcere. El nu mâhnește pe fii oamenilor deoarece este e plăcerea Lui; o face cu compasiune și dintr-o bunătate plină de dragoste, deoarece știe că este spre beneficiul lor. El ne iubește -- de aceea o face.

Amintiți-vă - Marele Preot, Isus Hristos, conform cărții evrei, este atins de simțămintele slăbiciunilor noastre, așa e? "În toate lucrurile a fost ispitit ca și noi," el este atins de simțăminte... Ce înseamnă asta? Înseamnă că el simte actuala durere a slăbiciunilor noastre. El știe. El are compasiune, tandrețe, empatie, simpatie, dar El totuși folosește disciplinarea. Exact ca un părinte. Eu simt durere când copiii mei au dureri. Sunt rănit când copiii mei sunt răniți. Sunt atins de simțirile slăbiciunilor lor și totuși folosesc nuiaua pentru că dragostea o cere.

Așa că primul lucru pe care disciplinarea o dovedește este că Dumnezeu te iubește. Dumnezeu este dragoste și nimic nu este așa de sensibil ca dragostea și totuși El pedepsește. De fapt, când El te pedepsește, într-un mod foarte real El simte durerea. În Isaia 63 scrie: " În toate necazurile lor, El a fost îndurerat." Pe Domnul îl doare să pedepsească pe copiii Lui exact cum doare pe un tată sau o mamă să-și pedepsească copiii. Dar dragostea nu este egoistă. Când vezi un părinte care spune: "O, îmi iubesc copilul prea mult pentru ca să-l lovesc la fund," el, de fapt, nu-și iubește copilul. Ei se iubesc pe ei înșiși și nu vor să sufere prin durerea adusă peste copil -- cu siguranță ei vor suferi un alt fel de durere. Dragostea nu e egoistă și spune: "Chiar dacă mă doare profund să te pedepsesc, o fac pentru că te iubesc," și așa ne iubește Dumnezeu pe noi. Primul lucru dovedit de disciplinare este dragostea.

2. Dovada numărul doi: demonstrează că suntem fii.

În al doilea rând, disciplinarea demonstrează că suntem fii. Din nou în versetul 6: "Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește." Orice copil al împărăției va fi lovit cu nuiaua. Aceasta este o dovadă că suntem fii. Orice fiu -- fără excepție -- dar numai fiii. Este o relație de incluziune -- "orice fiu" -- și de excluziune -- nu implică oamenii care nu sunt copiii Săi.

El atinge cu niuaua -- "mastigoo" - este actul de a lovi cu un bici. Pe orice fiu El lovește. Dumnezeu este descris aici ca un Tată ce folosește o pedeapsă corporală pentru o purtare rea, păcătoasă. Dumnezeu pedepsește pe fiecare din noi și acest fapt este o evidență că suntem copiii Lui.

El spune în versetul 7: " Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?" Vreau să zic că tații fac așa. În Proverbe 13:24 spune: "Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepsește de multe ori." În toți copiii tăi ai indivizi căzuți, total depravați, ticăloși, păcătoși și cu ei trebuie să ai de a face cu fermitate cu nuiaua. Proverbe 19:18 spune: "Pedepsește-ți fiul, căci tot mai este nădejde, dar sufletul tău să nu-l cruțe pentru că plânge." Cu siguranță vor plânge; nu te opri. Proverbe 22:15: " Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va deslipi de el." Proverbe 23:13: "Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri," chiar dacă el spune "Mă omori!"

Mai departe spune în Proverbe 23:14: "Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din locuința morților." Aceasta face parte din educare. Proverbe 29:15: "Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale." Societatea noastră este plină cu copii nedisciplinați și când înțelegem cum sunt ei de fapt -- este tragic. Faptul că Dumnezeu ne pedepseste indică că noi suntem copiii Lui. Versetul 7 spune: "Îndurați pentru disciplinare." Disciplinarea în viața creștinului nu vine în ciuda că suntem fii; vine din cauză că suntem fii. Nu este o aberație: O, oprește! De ce se întâmplă? Trebuie să fie diavolul." Nu, este Dumnezeu. Ești disciplinat pentru că ești fiu.

Am ceva de adăugat aici. Mă întreb dacă acești oameni care trăiesc vieți imorale și ciudat de bogate, prospere și confortabile aparțin lui Dumnezeu. Mă întreb adesea la un nivel teologic. Mă întreb chiar la nivelul acestui text. "Unde este suferința? Unde este disciplinarea?" Neascultarea este manifestată: "Unde este disciplinarea?" Sunt aceștia toți copiii Lui? Un copil care este nescultător, care rătăcește va fi disciplinat de un tată iubitor care cu adevărat îi pasă. El își va ține o mână fermă pe el pentru că îi pasă ce devine. Disciplinarea copiilor mei demonstrează că sunt copiii mei. Demonstrează că îi iubesc. Demonstrează că îmi aparțin.

Am văzut o doamnă în piață care bătea pe un băietel și am tras imediat concluzia că ea e mama lui deoarece se poartă așa. Aceasta este dovada că el e fiul ei. La fel este și cu Dumnezeu. Disciplinarea Lui este pentru orice fiu, așa putem știi că El ne iubește și îi pasă ce devenim.

Dar, știți -- asta trebuie reținut -- reacția obișnuită este să fi invidios pe persoana care scapă de suferință. Reacția obișnuită este să fi invidios pe persoana care scapă de suferință când de fapt ar trebui să fim invidioși pe persoana care suferă. Nu invidiați pe cei necredincioși. Nu invidiați pe învățătorii falși care nu arată decât prosperitate și confort. Versetul 8 spune: "Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii." Nu-i invidiați pe aceștia.

Obișnuiesc să spun copiilor mei: "Știți este un privilegiu să fi un MacArthur. Este un privilegiu să faci parte din această familie. Este un privilegiu să mă aveți pe mine ca tată și pe Patricia ca mamă -- este un privilegiu." Și ne-am străduit să le arătăm beneficile bucuria și binecuvântările ce ies de aici, dar împreună cu beneficiile vine și disciplinarea. Este un privilegiu deasupra orcăruia să fi copilul lui Dumnezeu, nu-i așa? Un privilegiu de nedescris. Un privilegiu egal este să fi disciplinat, pentru a deveni un copil cât se poate de bun spre onoare lui Dumnezeu, Tatăl meu.

Ieronim a spus -- părintele bisericii primare -- este destul de profund -- a spus: "Cea mai mare supărare este când Dumnezeu nu este supărat pe tine." El a vrut să spună că pedeapsa supremă este ca Dumnezeu să fie indiferent față de disciplinarea ta. Este adevărat. Supremul act de dispreț pentru un copil este să nu-l disciplinezi. Aceasta este indiferență. Dar noi suntem disciplinați de Dumnezeu pentru că ne iubește și pentru că-I aparținem. Asta Îi demonstrează dragostea și că Îi suntem fii.

III. Roadele în disciplinare

Există două pericole în disciplinare, două dovezi și două roade ale disciplinării. Ce încearcă exact Dumnezeu să facă în sfârșit? Ei bine, Dumnezeu are ceva foarte precis în minte. În versetul 9 spune: "Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, și să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii." Vedeți El este la lucru.

El spune - să vă fac o comparație între tatăl natural și cel supranatural. "Tatăl nostru pământesc ne disciplinează pentru o perioadă limitată de timp și primesc respect pentru aceasta," -- eu cu siguranță mulțumesc pentru disciplinarea dată de tatăl meu și de mama mea. "O acceptăm cu recunoștință, știind că a fost spre binele nostru." Tată sau mamă, dacă vreți să fiți cu adevărat respectați, disciplinați ferm în dragoste cu consecvență și cu dreptate. "Acum, dacă acceptăm aceasta de la tatăl nostru pământesc," spune în versetul 9, "nu trebuie cu atât mai mult să fim supuși Tatălui Duhurilor?" Nu ar trebui noi de bună voie să ne supunem la orice disciplinare Dumnezeu ar vrea să ne dea? De ce? Ca să putem trăi.

1. Roada numărul unu: Viața.

Acesta este primul lucru. Prima roadă este viața. Viața -- despre ce vorbește aici? O, nu vorbește despre viața fizică, pe asta o avem. Nu vorbește nici de viață spirituală în sensul simplu al salvării, deoarece noi suntem deja în familie, noi suntem deja parte a împărăției, noi suntem deja copiii Lui. Despre ce vorbește simplu aici este de a trăi viața din această lume la beneficiul și binecuvântarea maximă. Adevărata trăire. Având cu adevărat plinătatea vieții. Ca în Psalmul 119: "Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta." Să te bucuri de plinătate, de aceea pace imensă, de aceea mare bucurie, fericire...El doar ne vrea să trăim în plinătate. Acesta este primul lucru: ca noi să ne bucurăm din plin de binecuvântările Sale, din plin de bunătatea Sa, din plin de puterea Sa și să fim utili din plin.

2. Roada numărul doi: Sfințenia.

Al doilea lucru care este menționat -- îl vedeți la sfârșitul versetului 10. Tații ne pedepseau pentru puțin timp; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru. Ce bine? Ca noi să împărtășim sfințenia Sa. El vrea ca noi să urăm păcatul. El vrea ca noi să învățăm să stăm departe de păcat. El vrea să aducă consecințe în viața noastră când noi păcătuim, ca să ne facă să ne gândim de două ori înainte de a mai păcătui.

Tații pământești pentru un timp scurt ne disiplinează și noi învățăm să evităm anumite lucruri deoarece există durere asociată lor. Nu le vom face pentru că este o experiență dureroasă și Dumnezeu lucrează în același mod. El ne disciplinează pentru ca noi să stăm departe de păcat și să devenim din ce în ce mai mult părtași sfințeniei Lui. "Fiți sfinți, căci Eu Sunt Sfânt...," spune și în Vechiul Testament și în Noul Testament. Osea 5:15 "Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine," sune Dumnezeu. "Când încep să-i pedepsesc, vor începe să caute Fața Mea." Este același lucru la care se referă sfârșitul versetului 11, "roada neprihănirii," neprihănire și sfințire fiind același lucru. Dumnezeu vrea să ne aducă binecuvântările unei vieți pline, bogate în bucurie, pace, satisfacție, binecuvântări, utilitate și sfințenie.

Deci dacă, încercările și necazurile de la Dumnezeu produc viată și sfințenie, ar trebui să le considerăm binevenite. Corect? Pot să vină ploi de dezamăgiri din moment ce ele udă plantele harului spiritual. Pot să bată vânturi de împotrivire din moment ce ele întăresc rădăcina copacilor plantați de Dumnezeu. Și poate soarele prosperității să fie eclipsat dacă mă aduce mai aproape de adevărata lumină a vieții.

Așa că eu primesc disciplinarea cu bucurie. În Iacov 1 scrie: "Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare."

Simțurile carnale și rațiunea naturală se împotrivesc. În versetul 11 scrie: " Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie" Nu găsim nici o bucurie în încercare. Adesea nu putem vedea momentan profitul, nu putem experimenta plinătatea vieții, nu putem cunoaște sfințenia în acel moment, chiar dragostea lui Dumnezeu sau faptul că suntem copiii Lui. Toate acestea nu sunt perceptibile minții carnale și naturale. Toate simțurile naturale văd experiența dureroasă ca un necaz; motivul este pentru că noi suntem blocați în prezent. "Dar celor ce au trecut prin școala ei," -- aici este cuvântul cheie - "aduce roada dătătoare de pace a neprihănirii."

Trebuie să aveți privirea spre viitor, nu trebuie să să fiți blocați în prezent. "Dar mai pe urmă" -- după ce a trecut --"aduce roada neprihănirii celor ce au trecut prin scoala ei," celor ce au răspuns cum trebuie și au evitat pericolele de a răbufni sau de a se prăbuși. Celor ce răspund corect ea va produce neprihănire. Dacă înțelegeți disciplinarea lui Dumnezeu, dacă înțelegeți scopurile Sale prin ea, dacă înțelegeți ce vrea El să facă, ea va produce în voi neprihănire, sfințire și viață. Așa cum albina extrage miere din floarea amară, așa credința poate extrage binecuvântări din necazuri. Ea poate schimba apa în vin și să facă pâine din piatră. Ea speră și zice triumfător împreună cu Iov: "Chiar dacă mă va ucide, tot mă voi încrede în El; și când mă încearcă," spune el, "voi ieși ca aurul". În durerile noastre și nu în plăcerile noastre, învățăm noi eliberarea lui Dumnezeu și ajungem să cunoaștem viața și sfințirea.

Vă amintiți de Maria, sora Martei? Stătea la mormântul gol și plângea din cuza faptului care trebuia să-i aducă cea mai mare bucurie: învierea. Ea avea în vedere prezentul, nu viitorul. Nu sta în mijlocul problemelor și plânge din cauza faptului pe care Dumnezeu l-a desemnat să-ți aducă în final cea mai mare bucurie!

O mică notă de încheiere la toate acestea -- nu menționez aceasta foarte des, dar am scris o carte numită Puterea suferinței -- dacă aveți nevoie de mai mult ajutor asupra suferinței luați cartea Puterea suferinței -- învățați tot ce are Dumnezeu de spus despre această disciplinare minunată.

Rugăciune:
Tată, suntem din nou, îndatorați, ca întotdeauna, când venim la Cuvântul lui Dumnezeu. Îndatorați pentru această comoară, această mină incredibilă de adevăruri divine -- adevăruri ce schimbă viața, adevăruri ce dau viață, adevăruri cerești. Tată, ajută-ne să privim ca o mare bucurie când ajungem în aceste încercări dificile, să prețuim disciplinarea Ta indiferent de cât de dureroasă este momentan. Ajută-ne să conștientizăm că după, pentru cei ce răspund corect, ea produce viața și sfințenia în care ne vom bucura. Îți mulțumesc, Doamne. Îți mulțumesc pentru tot ce faci Tu în viețile noastre, să ne faci asemenea Fiului Tău, care El însuși a fost perfect în suferințele Sale. Îți mulțumim pentru părtășia suferințelor Sale și ne rugăm în numele Său, Amin.

Copyright 1998
Folosit cu permisiune
Traducerea: Cristina Mihet


Umblarea Creștinului | 1