În acest studiu aş dori să vă îndreptaţi atenţia doar asupra unora dintre acestea şi cum ele explică "succesul" pe care Biserica Faptelor Apostolilor l-a avut în evanghelizare. Noi suntem interesaţi de "eficientizarea" evanghelizărilor noastre. Vrem să aflam secretul succesului bisericii primare. De ce ei câştigau oameni la Hristos şi noi, nu? Cum se poate repeta istoria? De ce ei erau mai eficienţi în evanghelizările lor decât noi? Cum erau, ca oameni şi ca creştini? Ce le spuneau contemporanilor lor?
* Incognito în ceruri. Dr. James Stewart, profesor de Noul Testament de la University of Edinburgh, a numit ceea ce el credea că este cea mai mare ameninţare pentru biserică: "Nu este comunismul, ateismul, sau materialismul. Cea mai mare ameninţare o constituie creştinii ce încearcă să se furişeze în cer incognito, fără ca măcar să-şi împărtăşească vreodată credinţa lor."
* Paul Harvey a spus: "Prea mulţi creştini nu mai sunt demult pescari de oameni, ci doar posesori de acvarii."
* Biserica are multe sarcini, însă o singură misiune. (Arthur Preston)
* Biserica este "sub arme". Inactivitatea în evanghelizare înseamnă nesupunere. John R. W. Stott
* Topiţi sfinţi În cartea lui plină de sfaturi, "Cum să evanghelizezi cu succes", George Sweeting se concentrează asupra problemei credincioşilor ce păstrează tăcerea asupra credinţei lor în Hristos. El a oferit această ilustraţie: " În timpul domniei lui Oliver Cromwell s-a înregistrat o criză monetară. Lipseau banii de pe piaţă. Miniştrii au căutat în toată ţara o sursă de argint care să suplinească lipsa monezilor. După o lună de căutări comitetul de criză şi-a prezentat raportul: 'Am căutat în zadar argint în tot Imperiul. Spre disperarea noastră nu se găseşte nicăieri în afara catedralelor unde sunt statuile de argint ale sfinţilor.' Atunci Oliver Cromwell brusc a poruncit: 'Să-i topim pe sfinţi şi să-i punem în circulaţie'."
* Creştinismul este ceva ce se presupune să se vadă. Aşa cum cineva bine a spus, "Nu poate exista ceva de felul unei ucenicii secrete, pentru că, ori secretul va distruge ucenicia, ori ucenicia îi va distruge secretul". Creştinismul cuiva ar trebui să fie perfect vizibil tuturora. (William Barclay)
* Îngerii nu pot predica Evanghelia, ci doar fiinţe ca Pavel, ca mine şi ca tine pot s-o predice. Oswald Chambers
* Evanghelizarea nu este o ocupaţie pentru timpul liber, sau o activitate pe săptămână. Ea trebuie să fie un fel de viaţă. Tu nu mergi la evanghelizare, ci eşti un martor (evanghelist) (Sau, tu nu mergi la evanghelizare să devii un evanghelist, ci pentru că eşti un martor al lui Hristos!) (Dan Greene)
* Creştinismul s-a răspândit cu repeziciune în primul secol deoarece toţi creştinii se considerau atunci responsabili pentru împrăştierea Evangheliei. Erwin W. Lutzer (1941- )
* Există suficientă Pâine a Vieţii pentru a hrăni toată lumea, dar se găsesc destui voluntari pentru a o distribui?
* Lumea este parohia mea. John Wesley (1703-1791)
1. Erau nişte oameni cu adevărat schimbaţi
Fapte 20:18 "Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei"
Viaţa lui Pavel a avut o transparenţă a sfinţeniei care nu avea nevoie de recomandări speciale. Puterea mesajului său a constat şi în puterea unei vieţi schimbate. Nu poţi pretinde să fii un om al lui Dumnezeu. Ori eşti, ori nu eşti! Pavel a putut apela la mărturia pe care ceilalţi creştini o puteau aduce privitor la viaţa lui. Mesajul lui a avut greutate fiindcă viaţa lui îl atesta.
Dacă tu vrei să ieşi pe stradă la evanghelizare putem noi să spunem despre tine că eşti un sfânt/sfântă dacă suntem întrebaţi?
Apoi, poate viaţa ta să confirme mesajul pe care-l duci oamenilor?
J.C.Ryle - adaptat: "Să fie clar, odată pentru totdeauna, că legătura pe care o avem cu o biserică bună, cu strămoşii noştri credincioşi, nu reprezintă nicidecum dovada mântuirii noastre prezente. Nouă ne trebuie mai mult decât nişte legături tradiţionale cu Creştinismul. Nouă ne trebuie o legătură personală cu Hristos şi să fim altoiţi la El prin credinţă. Trebuie să cunoaştem personal şi pe viu legătura cu Duhul Sfânt şi lucrarea Sa în inimile noastre. "Apartenenţa" şi calitatea de "membru" sunt noţiuni rafinate şi cauze vrednice de dispute partinice. Dar ele nu ne vor scăpa sufletul de "mânia viitoare", şi nu ne vor inspira îndrăzneală în ziua judecăţii".
Arată-mi că eşti mântuit, şi voi crede în Mântuitorul tău. Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900)
Vestea cea Bună este interesantă atunci când vieţile noastre demonstrează că au fost schimbate de ea. Doar atunci vor fi impresionaţi de ea când vor putea observa transformările petrecute în vieţile noastre.
Exemplu: Anunţul de pe o clădire în reconstrucţie, reparaţie, "reparaţii capitale" este similar cu ceea ce se întâmplă în viaţa celor deveniţi creştini, dar nesiguri că pot evangheliza deoarece observă că au încă atât de multe defecte.
O viaţă schimbată - cea mai bună recomandare a evangheliei.
Vedeţi, de aceea, faptele sunt importante în Creştinism şi îşi au locul lor. Dacă cuvintele nu reuşesc să ne recomande, să spună cine suntem şi ai Cui suntem, fără îndoială că faptele pot! Când e vorba de adevărata apartenenţă la Împărăţia lui Dumnezeu, de calitatea de adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, nu mărturiile de credinţă, rugăciunile făcute, numele pe care le primim la botez, respectarea de ritualuri, etc...., vorbesc, ci faptele noastre.
Un exemplu
Evrei 11:4
"Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte (adică, prin jertfa lui) el încă, măcar (deşi) că este mort"
Sau ...
Tit 1:16
"Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele îl tăgăduiesc căci sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună"
Deci, indiferent de cine spunem că suntem, faptele noastre, fie îl vor mărturisi pe Dumnezeu, fie îl vor nega! Fie vom fi credincioşi declaraţi pe de-o parte şi practicanţi ai ateismului, pe de altă parte, fie practicanţi ai sfinţeniei şi în consecinţă, fii ai lui Dumnezeu. Vedeţi, nu putem să mărturisim ortodoxia în timp ce trăim apostazia!!
Dacă trăim în sfinţenie, aceasta estemărturia adevăraţilor fii ai Lui Dumnezeu. După mărturiile de credinţă, de convertire, de întoarcere la Dumnezeu, ceea ce afirmă apartenenţa noastră la Dumnezeu nu va fi "partida" noastră religioasă cu tradiţia, istoricul, faptele ei măreţe, ci purtarea noastră.
Privitor la aceea (partidă), ea poate fi oricare, dar nu şi privitor la purtare: aceea nu poate fi oricare. Ea trebuie să fie cea a celor sfinţiţi, a copiilor lui Dumnezeu.
Eu unul, după cum sper că bine m-aţi înţeles, sunt deosebit de preocupat de crezurile pe care le susţine cineva - de teologie, în sine. Dar cred, că o viaţă curată, un cuget curat, acestea ar trebui să constituie cea mai bună mărturie de credinţă. Mărturia de credinţă a adevăraţilor copii ai lui Avraam. A celor credincioşi.
O astfel de mărturie nu se poate contesta.
"Nu te aud (unui predicator nevrednic), faptele tale vorbesc mai tare decât cuvintele tale."
Tit 3:8; 3:14
Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! ... Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori.
Filip. 2:14-16
Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zădar.
Toată epistola lui Iacov a fost scrisă cu scopul de a-i îndemna pe creştini să-şi asigure această mărturie.
"Când creştinii vor trăi evanghelia, păcătoşii o vor asculta. Să mergem în lume cu mesajul care-i trebuie."
Nimeni nu poate contesta această mărturie. Este imposibil de disputat! Este mărturia de neînfrânt. Este imbatabilă! Invincibilă.
Şi despre noi ar trebui ca cineva să se poată spune ce s-a spus despre creştinii din Corint, de către Pavel, în 2 Cor. 3:1-3.
Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi? Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sunt inimi de carne.
Definiţie:
"Acreditare" (Dicţ. de neologisme) : 1) a da puteri unui reprezentant propriu pe lângă un guvern străin. 2) a face demn de crezare.
"Scrisoare de acreditare" (Idem) : document diplomatic prin care se confirmă calitatea unui reprezentat plenipotenţiar, ambasador, trimis special, consul, etc.
"Acreditarea" de care are astăzi nevoie evanghelia.
Este ceea ce va "acredita" nu numai un predicator, pastor, învăţător, ci va "acredita" mai ales cauza lui Hristos, în lume.
Ştiţi că din cauza unora cauza Evangheliei, a adevărului, a lui Hristos, a fost vorbită de rău: în termeni, moderni: discreditată! 2 Petru 2:1-2 ...
Atunci, singurul mod prin care această acreditare i se poate recâştiga este ca noi să trăim în aşa fel încât "să facem cinste învăţăturii" ("să o împodobim cu fapte bune" - Tit 2:10) pe care am primit-o.
Există doar două modalităţi de răspândi lumina: de a fi candela ce arde sau oglindă ce o reflectă. Edith Wharton
Dacă mărturia mea face pe cineva să dorească să mă imite pe mine, este o mărturie greşită; nu este o mărturie a lui Isus. Oswald Chambers (1874-1917)
Întipăreşte-ţi memoria în inimi, nu în piatra de la căpătâiul mormântului tău! C.H.Spurgeon
2. "Mărturia" lor
* -"a-ţi da mărturia" din faţa bisericii, de pe o platformă a unei evanghelizări, etc.?
Accentul este pus asupra Lui Isus
Conceptul de mărturie este unul dintre cele mai întâlnite ale Noului Testament şi în special, ale cărţii Faptelor Apostolilor. Grecescul "martyria", cuvânt ce apare frecvent în Fapte, nu înseamnă a-mi face "autocritica" în public, ci înseamnă a le spune oamenilor cu propriile mele cuvinte, despre Isus şi despre sensul morţii Sale pe cruce. Accentul în mărturie este pus asupra lui Isus, asupra a ceea ce El a făcut şi ce înseamnă pentru mine, aceasta fiind singura adăugire umilă ce mărturiseşte realitatea experienţei creştine. Prin efectul pe care-l arăt că l-a avut asupra mea, mărturisesc că Domnul este viu şi puterea Lui valabilă în zilele noastre. El trăieşte astăzi şi poate schimba vieţi, aşa cum eu "mărturisesc" că a schimbat-o pe a mea.
Mărturie - Martir
Aceasta este semnificaţia iniţială a cuvântului "mărturie", care datorită preţului mare cu care s-a adus în primele secole (şi nu numai), şi-a transformat semnificaţia în a "muri pentru Isus", adică a deveni martir. Pe atunci, oamenii mureau când mărturiseau despre Isus! Astăzi, nu. Nu mai mărturisesc despre El şi nici nu mai mor pentru El.
Astăzi biserica trebuie să redevină o "biserică mărturisitoare", chiar de s-ar risca din nou o deformare semantică a cuvântului "mărturie".
Ilustraţie: Am observat cum se tem liderii bisericii şi chiar liderii politici ai ţării noastre ca vizita Papei să nu devină o vizită "misionară". Pe de-o parte îi înţeleg că se tem să nu crească numărul catolicilor în ţară, nu al creştinilor, dar pe de altă parte îi vezi cum doresc să menţină status-quo -ul religios al poporului şi cum îşi simt ameninţate poziţiile şi privilegiile. Ei nu se tem de o adevărată "martyria" creştină.
"Atât creştinii cât şi necreştinii au ceva în comun: sunt indignaţi de evanghelizare."(Rebecca Manley Pippert)
Ioan 12:17 Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
Petru:
Fapte 2:40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: ,,Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos."
Fapte 4:33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
Petru:
Fapte 10:42 Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
Pavel:
Fapte 20:21 ...şi să vestesc (mărturisesc) Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
Fapte 20:24 Dar eu nu ţin numai decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc (mărturisesc) Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Pavel înaintea lui Felix, guvernatorul Iudeii
Fapte 24:14 Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci...
1Ioan 1:2 ...pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată;
1Ioan 4:14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.
În ciuda unghiurilor diferite şi persoanelor diferite de la care ne-a provenit "mărturia" lui Isus, vedem la toţi acest punct de convergenţă care este persoana lui Isus. Cu toţii au vorbit despre El, despre ce a făcut El pe cruce, despre mântuirea şi iertarea oferită prin El. Cu toţii au vorbit despre El şi spre El au îndreptat atenţia ascultătorilor lor. Noi putem învăţa de la ei în mărturisirea pe care s-o aducem:
Fapte 8:4 Cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvântul.
Fapte 8:5 Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos.
Fapte 8:35 Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.
Iată care era conţinutul mesajului şi al mărturiei lor. Pentru aceasta a meritat să sufere prigoana şi ocara. Isus era cel despre care ei au vorbit, nu despre biserica lor, despre particularităţile credinţei lor, etc. Isus s-a aflat în centrul mesajului lor.
* Ocara lui Hristos
* Au ieşit afară din tabără
* Duhul slavei se odihnea asupra lor
3. Erau nişte oameni devotaţi şi ascultători
Devotamentul lor şi ascultarea pe care au arătat-o, indiferent de preţul cerut, (vezi, ameninţările liderilor religioşi de a nu mai predica în Numele lui Isus) constituie o altă explicaţie a succesului lor în evanghelizare. Dacă viaţa schimbată era ceva ce conta pentru oameni, ascultarea dovedită de primii creştini era ceva ce conta pentru Dumnezeu. Ei au dorit cu tot dinadinsul să ne dovedească adevărul pasajului din Fapte 5:32, ce spune că Dumnezeu dă Duhul Sfânt celor ce-l ascultă pe El.
Acesta este de fapt secretul sfinţeniei - ascultarea de Dumnezeu - fără de care nimeni nu-l poate reflecta pe Isus şi nici nu poate atrage pe nimeni la El. Duhul Sfânt şi ascultarea merg mână-n mână. Acolo unde ea se găseşte, El va fi prezent. Faptele Apostolilor sunt o relatare nu doar a "faptelor" lor deosebite de credinţă cât a ascultării lor de Dumnezeu.
Să începem cu începutul :
Isus le spune să aştepte în Ierusalim pentru "făgăduinţa Tatălui" fără de care nu puteau să devină martorii Lui în întreaga lume:
Luca 24:49 Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.
Fapte 1 şi 2 ne povestesc cum au aşteptat şi cum au fost umpluţi cu putere. Au rămas în Ierusalim, s-au rugat, au aşteptat, au fost umpluţi, şi în final, în ziua Cincizecimii, au făcut "prima evanghelizare". Eficientă - 3.000 de convertiţi.
În cap.8 din Fapte Duhul îi spune lui Filip cel ce a înregistrat un succes uimitor în evanghelizarea din Samaria, că părăsească scena atrăgătoare a trezirii de acolo şi să meargă în pustie (deşert) pentru a evangheliza un african. Putem spune că aceasta a ascultat şi s-a dus. Astfel Duhul Sfânt a putut să-l călăuzească în calea vistiernicului Împărătesei Etiopiei pe care-l câştigă pentru Hristos, din nou după o evanghelizare exemplară.
Un alt exemplu de ascultare, este cel ucenicului din Damasc, pe nume Anania. În cap.9 vedem că îi este poruncit de Dumnezeu să intre în cetatea Damascului şi să-l caute pe un binecunoscut persecutor al creştinilor. Pe Saul din Tars. Lui Anania, vedem că ideea nu-i surâde, şi este temător, dar ...se duce. Datorită ascultării sale, Pavel îşi desăvârşeşte experienţa convertirii sale şi începe să priceapă ce a vrut Dumnezeu de la el.
În cap.10 este rândul lui Petru să-l asculte pe Dumnezeu în ciuda prejudecăţilor şi bigotismului iudaic. Ilustraţia vie pe care Dumnezeu i-a oferit-o prin intermediul viziunii nu pare să-l convingă, dar se lasă convins de mesagerii lui Corneliu şi se supune faţă de ceea ce aparent era voia lui Dumnezeu pentru el: să predice unor păgâni şi să se întovărăşească cu ei. Şi aceasta când încă nimeni nu evanghelizase neamuri! El a ascultat şi Dumnezeu a lucrat. Rezultatul este convertirea căpitanului de oşti roman, cât şi a familiei lui cât şi o trezire în Cezarea.
Ce important este ca noi să-l ascultăm pe Dumnezeu, să stăm aproape de El pentru a-i auzi vocea. De aceasta depinde eficienţa noastră în lucrarea lui Dumnezeu.
"Dacă doar pentru o singură zi, fără rezerve şi cu hotărâre ne-am lăsa conduşi de Isus ascultând ordinele sale, vom fi uimiţi de tot ceea ce ne poate rezerva o singură zi". (Oswald Chambers)
"Nu ceea ce facem contează, ci ceea ce suveranul Dumnezeu alege să facă prin noi. Dumnezeu nu doreşte succesul nostru; El ne vrea pe noi. În acelaşi fel, El nu aşteaptă realizările noastre, ci ne cere ascultarea".
"Ascultarea (de Dumnezeu) este cheia ce deschide uşa fiecărei experienţe spirituale profunde" Dorothy Kerin
Ce înseamnă a-l urma pe Isus? Ce înseamnă a putea fi folosiţi de El?
Marcu 8:34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
Marcu 10:21 Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: ,,Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă."
Marcu 1:17 Isus le-a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni."
Nu se poate ca ascultarea să nu dea rezultate.
Marcu 10:28-30 Petru a început să-I zică: ,,Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat." Isus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.
Cu alte cuvinte Isus spune că este imposibil ca cel ce-l va asculta în porunca Lui de merge şi a predica Evanghelia la fiecare făptură, să nu aibă parte de reuşită. Să nu câştige suflete pentru Hristos, dacă întâi va fi gata să renunţe la confort.
În cap.20 îl vedem pe Pavel că este perfect conştient de ce-l aşteaptă în Ierusalim, dacă se duce cum se simţea îndemnat în sinea lui, de Duhul.
Fapte 20:22-24 Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai, Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numai decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Iar noi ştim ce vâlvă şi tulburarea a produs în Ierusalim venirea lui Pavel, dar cum a putut să predice Evanghelia la dregătorul Iudeii, la împăraţi, etc. Duhul Sfânt l-a folosit pentru a atrage atenţia multora din Ierusalim asupra Fiului lui Dumnezeu.
Toate aceste exemple, şi multe altele ne pot arăta cât de importantă este ascultarea de Dumnezeu pentru a putea să fim eficienţi în evanghelizare. Legătura între puterea Duhului Sfânt dată "evangheliştilor" şi ascultarea acestora de voia lui Dumnezeu, de glasul Duhului Său, este evidentă. Puterea de a mărturisi Evanghelia este dată doar celor ce-l ascultă pe El.
În ce priveşte evanghelizarea...
"Noi putem învăţa mai multe din 5 minute de ascultare, decât din cinci ani de studiu..." Oswald Chambers
Marcu 16:15 Apoi le-a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Evanghelia se poate predica la orice făptură, doar dacă se merge la fiecare din ea pentru a i-o spune! Să ne supunem şi s-o facem.
Ce elemente dinamice ale Bisericii Primare explică succesul evanghelizării făcute de ea?
1 - ei erau nişte oameni cu adevărat schimbaţi
2 - mărturia lor
3 - ascultarea lor
Adaptare după Michael Green
Aceşti oameni descoperiseră o comoară despre care au dorit ca şi alţii să ştie. Acei oameni erau nişte entuziaşti ai lui Hristos şi au împărtăşit acel entuziasm şi altora. Ei au fost convinşi că însăşi sensul universului le-a fost descoperit în venirea, moartea şi învierea lui Isus Hristos, şi nu puteau să-l ţină sub tăcere această descoperire. Ei nu şi-au spus, "Biserica este un loc rezonabil unde să mergi Duminica dimineaţa, unde este muzică frumoasă...etc.", ci, "Veniţi să-l vedeţi pe Cel ce mi-a spus tot ce-am făcut.", sau, "Noi am găsit pe Mesia.". Ei erau nişte martori şi s-au purtat ca atare. Dar cât de des vedeţi astăzi acest lucru în cercurile creştine? Entuziasmul este suspect în această epocă a dezamăgirilor. La urma urmei, fiecare are dreptul la propria opinie...nu vrem să fim acuzaţi de prozelitism...trebuie să respectăm dreptul la intimitate al oamenilor. Şi în acest fel păstrăm tăcerea, asupra celei mai entuziasmante descoperiri pe care omul o poate avea în această viaţă, părând că am uitat că Hristos ne-a poruncit să le-o spunem celor din jurul nostru şi că noi înşine am descoperit cea mai mare comoară din lume.
Ce se întâmpla dacă primii creştini păstrau tăcerea asupra Evangheliei? Nu vreau să ne imaginăm.
Ce se întâmpla dacă prietenii care ne-au spus-o, ar fi păstrat ei tăcerea? Nu am fi fost aici! Nu se simte nimeni astfel constrâns de dragostea lui Hristos, încât s-o spună altora? Aşa s-a răspândit Evanghelia pe atunci, şi doar aşa se va răspândi şi în zilele noastre.