"Cine este omul pe care Dumnezeu îl foloseşte?"
de, Samuel Logan Brengle (adjunctul Generalului William Booth, fondatorul Armatei Salvării)
Cu ceva timp în urmă stăteam de vorbă cu un patron creştin care spunea: "Oamenii vor ca Dumnezeu să-i folosească, dar El nu poate! Aceştia nu-i sunt dăruiţi, nu sunt smeriţi, nu vor să înveţe de la El şi nu sunt sfinţiţi. O mulţime de oameni vin ca să lucreze în magazinul meu, dar nu-i pot folosi pentru că nu sunt pregătiţi pentru lucrarea mea. Când am nevoie de cineva, dau anunţ şi caut omul care-mi trebuie, timp de mai multe zile. Dacă-l găsesc îl pun la încercare să văd dacă-mi este de folos sau nu".
Adevărul este că Dumnezeu foloseşte pe oricine poate şi-i foloseşte pe oameni în funcţie de cât de bine sunt pregătiţi pentru lucrarea Lui. De aceea, în loc de a se ruga Lui atât de mult pentru a fi folosiţi de El, mulţi ar trebui să se analizeze singuri dacă sunt utilizabili (dacă pot fi folosiţi) lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate folosi chiar pe oricine vrea, pe orice candidat, pretendent, după cum nu putea nici patronul de magazin. Ci doar pe aceia care sunt, "sfinţiţi şi folositori Stăpânului" şi "destoinici (pregătiţi) pentru orice lucrare bună" (2Tim.2:21; 3:17), şi doar pe cei care sunt nişte "Onisimi" (folositori) spirituali (Filimon 11), Dumnezeu îi binecuvântează cu utilitate în Împărăţia Lui. Dumnezeu este pornit vijelios în căutarea bărbaţilor şi femeilor pe care să-i folosească, dar trebuie să treacă peste sute şi mii înainte să găsească un singur om care să-i fie folositor!
Cine a fost Samuel Logan Brengle?
Samuel Logan Brengle a slujit în Armata Salvării peste 40 de ani. Pe când era tânăr şi lucra ca şi evanghelist a refuzat oferta tentantă de a păstori o foarte influentă şi afluentă biserică şi în schimb a ales să înscrie ca slujitor în Armata Salvării. Atunci William Booth, fondatorul Armatei Salvării l-a abordat pe Brengle admonestându-l: "Brengle, tu aparţii acelei categorii periculoase de oameni! Tu ai fost propriul tău şef prea mult timp încât nu cred că ai vrea să te supui disciplinei Armatei Salvării! Noi suntem o armată şi pretindem ascultare!" Neînfricat, în 1887 Brengle s-a alăturat Armatei şi a fost de îndată trimis să lucreze la lustruitul bocancilor într-o pivniţă întunecată. După puţin timp a început să se mire de aparenta lui pierdere de timp şi talent. Ispitit în inima lui să caute o promovare rapidă, el s-a rugat: "Îmi îngrop eu, Doamne, talentele? Asta-i tot ce au să-mi ofere mai bun în Armata Salvării? Sunt eu neînţelept (un fraier)?" Imediat ce s-a rugat a şi primit răspunsul văzându-l în minte pe Isus îngenunchiind şi spălând picioarele ucenicilor. L-a putut vedea pe Domnul lui săvârşind o muncă atât de "neimportantă"!
Cu ani mai târziu, Brengle a scris despre perioada în care a lustruit bocanci spunând: "A fost cea mai bună pregătire de care puteam avea parte. Atunci am practicat umilinţa. Aceea experienţă mi-a oferit cheia cu care să descui inimile tuturor oamenilor umili din întreaga lume pentru următorii 40 de ani!"
Astfel Brengle a descoperit la faţa locului adevăratele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească omul care vrea să fie folosit de Dumnezeu. Trăind în acest fel el a fost ţinut minte de aceia care l-au cunoscut ca un evanghelist eficace ce l-a iubit şi slujit pe omul de rând. Acest articol a fost preluat din una din cărţile sale "Helps to Holiness", publicată prima dată în 1896.
Atitudinea, nu aptitudinea!
Biblia spune că, "Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui" (2Cronici 16:9). O, cât de mult Dumnezeu doreşte să te folosească! Însă mai înainte ca tu să-i ceri să te folosească, fă ca inima ta să-i aparţină toată Lui şi atunci te poţi aştepta ca Dumnezeu să facă lucruri mari prin tine!
Când Dumnezeu caută pe cineva care să lucreze în via Lui, El nu întreabă întâi, "Este respectivul talentat? Este bine educat? Are o voce puternică? Este elocvent în rugăciune? Vorbeşte bine?" ci mai degrabă întreabă, "Este inima lui întreagă a Mea? Este el/ea sfânt (ă)? Are dragoste de oameni? Vrea să umble prin credinţă şi nu prin sentimente? Mă iubeşte atât de mult şi are o încredere atât de mare în dragostea Mea pentru el, încât să ştie că este folosit chiar şi atunci când nu o vede? Va obosi şi va renunţa când va fi greu şi va înfrunta corectarea Mea încercând să-l pregătesc pentru a fi folosit şi mai mult? Sau, va putea spune ca şi Iov, "Chiar dacă Mă va ucide, eu încă voi nădăjdui în El"? (Iov 13:15, engleză)
Studiază el Cuvântul Meu şi meditează asupra lui, zi şi noapte, pentru ca să fie atent să trăiască după tot ce este scris în el? (Iosua 1:8) Se bizuie el pe sfaturile Mele şi va căuta întotdeauna să fie călăuzit de Duhul Meu Sfânt? Sau va fi încăpăţânat şi independent ca şi un catâr şi un cal care trebuiesc struniţi cu frâul? (Psalmul 32:9) Va căuta să le facă pe plac oamenilor şi va trăi pentru plăcerea lui, sau va fi dispus să-şi aştepte răsplata de la Mine căutând doar slava care se cuvine şi este a Singurului Dumnezeu? (Ioan 5:44) Predică el Cuvântul şi este pregătit în timp şi ne la timp? (2Tim.4:2) Este blând şi smerit cu inima? (Mat.11:29)
Când Dumnezeu găseşte un asemenea om, îl va folosi. Dumnezeu va avea o asemenea prietenie cu omul acela, între ei se va găsi o asemenea simpatie reciprocă, dragoste şi încredere, încât în scurt timp ei vor deveni "lucrători împreună"!
Complet dăruit, complet util
Pavel a fost un astfel de om: cu cât îl băteau mai mult, îl biciuiau şi încercau să scape de el, cu atât mai mult Dumnezeu l-a folosit. În cele din urmă l-au aruncat în închisoare însă cu o credinţă nezdruncinată Pavel a declarat: "sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele (infractor!). Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat" (2Tim.2:9). El a declarat Cuvântul lui Dumnezeu şi nici demonii nici oamenii nu au putut să-l încătuşeze. A penetrat zidurile închisorii în care Pavel s-a aflat şi s-a împrăştiat în toate continentele traversând toate mările. De-a lungul veacurilor a mărturisit veştile glorioase ale binecuvântatei Evanghelii, răsturnând împărăţii, domnii ale răului şi aducând peste tot mângâiere, lumină şi mântuire inimilor îngreunate de păcat.
Cuvintele şi faptele măreţe ale lui Pavel mai rodesc şi astăzi, după aproape două mii de ani, după ce duşmanii lui au crezut că l-au redus la tăcere. De când i-au tăiat capul şi au crezut că au scăpat de el, utilitatea lui Pavel a sporit şi mai mult iar cuvintele sale continuă să influenţeze şi astăzi. "Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!" -,,Da", zice Duhul; ,,ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!" (Apoc.14:13). Cât de surprins va fi Pavel în ziua judecăţii când va primi toată comoara pe care şi-a strâns-o în ceruri şi moştenirea veşnică care-l aştepta!
Bine, rob bun! Înainte de a deveni util trebuie să fi făcut "utilizabil"!
Pavel a trăit zile negre. I-a scris lui Timotei şi i-a spus: "Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit..." (2Tim.1:15). Studiaţi viaţa lui Pavel din Faptele Apostolilor şi din epistole şi veţi vedea ce conflicte şi descurajări Pavel a trebuit să înfrunte. Aveţi curaj! Credeţi că sunteţi nefolositori, dar nu sunteţi. Încredeţi-vă în Dumnezeu!
Isus doreşte şi aşteaptă să te folosească, dar întâi cere-i să te facă utilizabil. Dacă tu te asiguri să fi drept înaintea lui Dumnezeu şi să fi umplut de Duhul Lui Sfânt, Isus se va asigura să facă râurile de apă vie să ţâşnească din inima ta şi să binecuvânteze toată lumea! Atunci şi tu vei fi surprins în Ziua Judecăţii să vezi ce mare îţi va fi răsplata în comparaţie cu cantitatea mică de muncă şi sacrificiu.
"The soul winner"
de Samuel L.Brengle (o adaptare)
Câştigătorul de suflete trebuie să aibe puterea conducerii spirituale, iar conducerea spirituală rezultă din Duhul, nu din naştere, din rang sau titlu, din educaţie sau din circumstanţele vieţii. Acesta este secretul puterii neînsemnaţilor ofiţeri ai Armatei Salvării ce provin din păturile umile ale societăţii.
Iosif a fost un tânăr prizonier atunci când a fost aruncat într-o temniţă egipteană, însă el a umblat cu Dumnezeu şi "Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea" (Gen.39:29), fiindcă era cu el şi astfel şi-a căpătat poziţia meritată la dreapta Faraonului.
Pavel era un deţinut al romanilor de pe o navă de sclavi, fiind dus în grabă la curtea de judecată a Cezarului. Însă în ziua când Dumnezeu a făcut să fiarbă apa mării iar vântul şi valurile au sfărâmat corabia pe care se aflau, oamenii pierzându-se de tot cu inima, datorită adevăratei lui autorităţi spirituale Pavel a devenit îndreptăţitul stăpân al tuturor sufletelor celor de pe vas (vezi, Fapte 27).
Conducerea spirituală nu se dobândeşte sau se obţine prin promovare, ci în urma multor rugăciuni, lacrimi şi mărturisiri ale păcatului, se capătă după multe cercetări de sine şi smeriri înaintea lui Dumnezeu, în urma lepădării de sine, a lepădării curajoase a oricărui idol al inimii şi se primeşte doar după o îndrăzneaţă, definitivă şi necompromiţătoare îmbrăţişare a crucii cât şi pentru o privire neabătută, fixată pe veci asupra lui Isus răstignit. Nu se ajunge la ea căutând lucruri mari pentru sine (Ieremia 45:5), ci mai degrabă pentru că asemenea lui Pavel am socotit acele lucruri care erau câştiguri, pierdute pentru Hristos şi având drept valoarea gunoiului (Filip.3:7,8).
Acesta este un preţ mare, însă trebuie plătit fără preget de toţi cei vor să fie mai mult decât nişte lideri cu numele, ci adevăraţi lideri spirituali ai oamenilor - lideri a căror putere să fie recunoscută şi resimţită de către cele trei lumi: în cer, pe pământ şi în iad!
Moise şi-a format calităţile de lider spiritual refuzând să fie numit "fiul fiicei lui Faraon" şi preferând să înveţe ascultarea şi disciplina în singurătatea Madianului, păstorind şi păzind oile socrului său. Plecând din palatele faraonului s-a ales cu ocara lui Hristos pe care a considerat-o "o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului" (Evrei 11:26).
De aceea, liderii spirituali nu sunt făcuţi sau aleşi de oameni, sau de către vreun efort al acestora. Nici conferinţele, nici sinoadele, şi nici comitetele nu-i pot face lideri, ci numai Dumnezeu.
Puterea spirituală care este rezultatul unei vieţi sfinte, cât şi a oricărei vieţi, de la a licheenilor de pe pomi, la cea a arhanghelului de la tron, vine de la Dumnezeu. De aceea, cei ce aspiră la această conducere spirituală să-i plătească preţul şi s-o primească de la Dumnezeu!
Cine i-a făcut pe Ilie şi pe Ioan Botezătorul, nişte oameni ai sălbăticiei, profeţii care au înspăimântat regi şi au făcut să tremure naţiuni? Dumnezeu.
Cine l-a dus pe semeţul Moise din universităţile Egiptului şi din palatele Faraonului în spatele pustiei unde l-a ţinut 40 de ani, pregătindu-l printre oi şi străini, aducând înapoi pe blândul lider dar neclintitul Eliberator al câtorva milioane de sclavi? Cine l-a făcut dătătorul legii şi izvorul divin al jurisprudenţei mondiale? Dumnezeu.
Cine l-a luat pe pruncul Samuel şi i-a pus în gură cuvinte profetice pe care le-a rostit vârstnicului preot Eli, fiind ridicat ca lider spiritual al Israelului? Dumnezeu.
Cine l-a luat pe băiatul David, învăţat să grijească nişte oi nevinovate şi răbdătoare, i-a pus curajul în inimă şi i-a întărit braţul pentru a se lupta cu leul şi ursul şi a doborî gigantul? Cine i-a dat priceperea de a conduce armatele Israelului încât femeile să cânte că Saul a omorât cu miile iar David cu zecile de mii? Dumnezeu. Ce i-a făcut pe bătrânii lui Israel să vină la el după moartea lui Saul şi să-i spună, "...Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel" (2Sa 7:8)? Nu calitatea unui lider investit de Dumnezeu?
De ce i-a scos Dumnezeu în evidenţă pe aceştia şi le-a dat puterea ce n-a avut-o nici un om? Fiindcă pentru aceştia Dumnezeu era autoritatea finală. El era pentru ei Realitatea supremă. L-au crezut pe Dumnezeu, l-au căutat. S-au temut şi înfricoşat doar de El. De El au ascultat. Puterea lor de conducători s-a bazat pe relaţia lor spirituală cu El, pe profunzimea părtăşiei şi apropierii lor de Dumnezeu.
Ei erau plini de Dumnezeu. Reţineţi acest lucru. Dacă vă temeţi că va veni vremea când serviciile voastre nu vor mai fi apreciate sau dorite, că veţi aruncaţi într-un colţ şi uitaţi, atunci să ştiţi că un om plin de Dumnezeu nu poate fi dat la o parte. Dacă este aruncat în deşert, cum au făcut cu Isus şi cu Ioan Botezătorul, oamenii vor ieşi din cetăţi şi vor veni cu miile la ei. Dacă vor fi aruncaţi într-un beci sub pământ, cum au făcut cu John Bunyan în închisoarea Bedford-ului, oamenii vor trece pe acolo şi-şi vor pleca urechea să asculte. L-au izolat pe Pavel într-o închisoare, dar focul Duhului Sfânt din inima lui a împrăştiat cuvintele lui care astăzi încă influenţează şi direcţionează mentalitatea miilor de oameni, care aprind şi inflamează sentimentelor altora mai mult decât au făcut-o atunci. Iudeii şi Romanii au crezut că au scăpat de el decapitându-l ca pe un câine, dar după două milenii influenţa lui este în creştere şi va fi pe deplin demonstrată la sfârşitul veacurilor!
Pot oamenii anihila puterea unei vieţi aflată în mâna lui Dumnezeu? Când Dumnezeu alege să folosească un om, nimic şi nimeni nu poate zădărnici intenţia Lui. Închisorile în care aceştia zac devin "staţiile de transmisie ale Universului (releele lui!)", se transformă în adevărate "centrale telefonice" ale lui Dumnezeu pe care El le foloseşte pentru a răspândi pretutindeni mireasma vieţii Fiului Său.
Dar deşi această putere şi capacitate de conducere spirituală poate fi menţinută, ea este totuşi un lucru subtil ce se poate pierde pentru totdeauna.
Când Saul era mic înaintea ochilor săi, a fost făcut rege. Dar atunci când s-a înălţat s-a nesupus, împărăţia a fost luată de la el şi dată altuia. Nu de asta suntem avertizaţi "Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa" (Apoc.3:11)? Isprăvnicia lui Iuda, pe care a pierdut-o, a fost dată altuia. Talantul dat ispravnicului rău şi leneş i-a fost luat şi dat celui ce avea zece. ...La fel cum trebuiesc izolate firele de electricitate ce conduc nevăzuta putere, tot aşa trebuiesc şi oamenii ce conduc spiritual să fie izolaţi de influenţele lumeşti şi fireşti pentru a putea transmite semenilor lor putere şi viaţă.
"Four discourses on the duties of a minister of the gospel"
de Thomas Coke, L.L.D., de la Universitatea Oxford.
"Lucrarea de slujire a Bisericii trebuie recunoscută de către toţi cei ce acceptă adevărurile revelaţiei şi cred în speranţa dincolo de mormânt, ca fiind cea mai importantă muncă în care se pot implica nişte muritorii de rând. Prin consecinţele şi efectul ei, ea se extinde dincolo de graniţele timpului, şi priveşte viitoarea fericire sau necazul etern al milioanelor de suflete, aducându-le binecuvântări sau nenorociri care depăşesc închipuirile noastre.
Deciziile politice ale senatelor pot provoca naţiunilor calamităţi sau pot să le scape de nenorociri, dar binele sau răul pe care-l administrează să se curme odată cu această viaţă. Dar nu se poate spune la fel şi despre lucrarea Evangheliei. Efectele rezultate din eforturile pioase sau nevrednice ale celor ce acţionează ca ambasadori ai lui Dumnezeu pot într-adevăr fi percepute ca vrednice în timpul acestei vieţi, dar se vor dezvălui tot mai mult aşa cum sunt în realitate aproape de sfârşitul ei. Ele nu vor dispărea la moarte, şi în eternitate vor lua o formă definitiv vizibilă şi permanentă. Omul ce se angajează în această activitate solemnă nu-i va fi răspunzător lui Dumnezeu doar pentru propriul suflet, dar şi pentru sufletele ce i-au fost încredinţate în grijă. Scrierile sacre (Scripturile) au păzit această slujbă prin cele mai înalte cerinţe. Atât făgăduinţele cât şi ameninţările acestei slujbe îi păstrează vii lucrătorului, speranţele sau frica, oferindu-i în limbajul cel mai limpede pedepsele sau recompensele ce-l aşteaptă pe lumea cealaltă. Pe de-o parte suntem asiguraţi că cei ce-i vor învăţa pe mulţi să trăiască în neprihănire, "vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci" (Daniel 12:3), dar asta în timp ce ne este amintit cu greutate că, "acelor străjeri care văd venind primejdia şi neglijează să avertizeze poporul, li se va cere sângele celor pieriţi, din mâinile lor".
Cine nu este trezit la realitate de astfel de perspective cutremurătoare, nu are nici parte nici chemare la slujba de conducere spirituală şi nu are ce să-i ceară lui Dumnezeu să-i dea să facă pentru El! Cine nu cade în genunchi şi cere îndurare pentru o atât de înfricoşătoare chemare nu poate deveni omul care Dumnezeu vrea să fie. Cel ce se aruncă inconştient înainte angajându-se într-o astfel de lucrare fără să fie convins că-l are pe Dumnezeu de partea lui, va fi repede adus la capătul puterilor lui şi îşi va reveni curând în simţiri. Dar Dumnezeu atunci când cheamă pe un om să fie ispravnicul unei atât de importante slujbe îi oferă o perspectivă a ei, o viziune a ei şi îi arată ce înseamnă.
Temă pentru acasă: Să citim 2 Timotei 2!
Încheiere: Epafra a fost "eroul necunoscut" al lui Dumnezeu! El a fost "omul pe care Dumnezeu l-a folosit"! Atât în Colose cât şi în celelalte cetăţi învecinate. Nu aţi vrea şi voi să fiţi folosiţi de Dumnezeu? Priviţi la Epafra şi la calităţile evidenţiate de Pavel în caracterizarea ce i-a făcut-o şi urmaţi-i exemplul. Aşa să vă ajute Dumnezeu!!