Chiar dacă poate fi puţin umilitor pentru noi, aş dori totuşi să ne reamintim ceea ce Dumnezeu spune despre căsnicie şi cum este ea privită în Cuvântul Său (care sunt lucrurile elementare, de bază, ale familiei, principiile ce trebuiesc recapitulate).
Relaţia familială, dintre soţul bărbat şi soţia lui, femeie (precizări necesare în aceste zile!), trebuie să fie rânduită conform Scripturii. În primul şi-n primul rând, familia nu este o invenţie omenească, la fel cum nu este nici relaţia sexuală şi de aceea adevărurile revelate ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt cele ce trebuie să stea la baza căsniciei. Biblia este "manualul Inventatorului" acestei relaţii şi atunci când ea nu merge, trebuie să apelăm la acesta. Dar să nu aşteptăm să apară problemele pentru a recunoaşte că avem nevoie de acest manual despre căsnicie/familie. Pentru ca viaţa din ea să fie plăcută lui Dumnezeu, utilă scopului Său pe Pământ, şi aducătoare de adevărată fericire pentru noi (o degustare a raiului!), noi trebuie să descoperim care este planul lui Dumnezeu pentru familiile noastre.
Cine este autoritatea în domeniu?
Istoria Bisericii demonstrează acceptarea necondiţionată a Bibliei ca fiind revelaţia lui Dumnezeu. Cu excepţia unor diviziuni eretice desprinse din ea, în general în biserică s-a recunoscut că Scriptura este absolut (complet) autoritară şi demnă de încredere în toate afirmaţiile ei. Luther a spus odată că, "atunci când Biblia vorbeşte, Dumnezeu vorbeşte". De aceea, şi noi acceptăm Biblia ca fiind autoritară din punct de vedere moral şi suficientă în chestiuni de credinţă şi practică. Este autoritară pentru că solicită un răspuns din partea noastră la pretenţiile (declaraţiile) ei. Este suficientă prin aceea că omul poate beneficia de tot harul lui Dumnezeu, atunci când principiile lui Dumnezeu se transpun în practica sa.
Materialul ce urmează din acest punct este preluat şi adaptat după Garry şi Anne Marie Ezzo, din cartea "Growing Kids God's Way"
"Când există armonie în relaţia dintre soţ şi soţie, se infuzează stabilitate în familie."
1. Ce vrea să se spună prin afirmaţia biblică că, "nu este bine ca omul să fie singur" (Gen.2:18) şi la ce se referă?
2. Rezumaţi următoarele idei:
a) De ce a creat Dumnezeu femeia?
b) De ce a rânduit Dumnezeu căsătoria?
3. Sunt copii necesari pentru a aduce completare familiei? Explică răspunsul tău.
4. Completaţi cu cuvintele cheie următoarele patru principii enunţate mai jos.
a) Principiul nr.1 : Conform planului lui Dumnezeu relaţia soţ-soţie este prima relaţie _______ rânduită în Scriptură.
(Răspuns: După Cuvântul lui Dumnezeu, relaţia soţ-soţie este prima relaţie socială rânduită de Dumnezeu.)
Dumnezeu l-a făcut pe om în stare să interacţioneze cu alte fiinţe umane. Principiile interacţiunii sociale au fost orchestrate în mod divin prin Legea Sa. Dar în înţelepciunea Sa, Dumnezeu a făcut ca toate relaţiile umane să înceapă cu un soţ şi soţie. Alte relaţii, tată-fiu, mamă-fiică, frate şi soră, au intervenit mai târziu.
b) Principiul nr.2 : Conform planului lui Dumnezeu relaţia soţ-soţie este prima _______ relaţie dintr-un sistem de relaţii.
(Răspuns: Conform planului lui Dumnezeu relaţia soţ-soţie este relaţia principală din reţeaua de relaţii dependente.)
Ideea de dependenţă este prezentă în toată creaţia. Ceea ce Dumnezeu a creat în a doua zi depinde de ce-a creat în prima. La fel, ceea ce a creat în a treia zi depindea de ce-a creat în primele două zile. Aceeaşi idee este vitală în planul lui Dumnezeu pentru relaţiile umane, îndeosebi pentru cele ce se găsesc în familie. Calitatea relaţiei părinte-copil depinde de calitatea relaţiei soţ-soţie. Acest adevăr nu se va schimba niciodată. Siguranţa copilului depinde de ceea ce el observă petrecându-se între tatăl său şi mama sa. Când îi vede pe aceştia că-şi arată reciproc dragoste şi afecţiune, el se simte cel mai în siguranţă.
c) Principiul nr.3 : Relaţia dintre soţ şi soţie trebuie privită ca fiind ________ într-o familie.
(Răspuns: Relaţia dintre soţ şi soţie este relaţia prioritară a unei familii.)
Prioritatea în relaţia familială a relaţiei soţ-soţie priveşte reuşita în creşterea copiilor. Dacă vă iubiţi copiii trebuie să faceţi ca această relaţie soţ-soţie să fie prioritară. Copiii nu sunt o supapă pentru presiunea din cămin şi nici o cârjă pentru susţinerea lui. Nu-i putem folosi pentru întărirea căminelor noastre. Ei trebuie să vină pe lume în cămine deja întărite.
Mai mult decât orice le puteţi oferi pe lume, copiii au nevoie să ştie că tata o iubeşte pe mama şi că mama îl iubeşte pe tata. Împreună voi sunteţi capul şi inima familiei.
d) Principiul nr.4 : Devreme ce aceasta este relaţia prioritară, toate celelalte relaţii se presupun să-i fie __________ .
(Răspuns: Din moment ce relaţia soţ-soţie este prin căsătorie relaţia prioritară, toate celelalte relaţii trebuie să-i fie subordonate acesteia.)
Acest principiu vorbeşte despre structura de autoritate existentă în familie. Relaţia părinte-copil este subordonată relaţiei soţ-soţie. Cea din urmă a fost prima în ordine. Ordinea şi autoritatea sunt importante în dezvoltarea copiilor. Părinţii "democratici" sau "liberali", care abdică de la autoritatea dată lor de Dumnezeu plasând copiii la acelaşi nivel cu ei, răstoarnă acest principiu. Dacă se doreşte ca să existe armonie şi dragoste în familie, părinţii trebuie să-şi asume rolurile lor divine de a conduce familia. Dacă se înlătură autoritatea părintească, haosul va interveni nu doar în familie, ci va afecta şi societatea din jur, după bine vedem întâmplându-se astăzi.
Sunt copiii centrul familiei voastre sau sunt membrii aşteptaţi şi bineveniţi ai ei?
Adeseori părinţii îşi părăsesc dragostea lor dintâi şi se concentrează doar asupra copiilor veniţi în vieţile lor. Deşi acest lucru se poate face din intenţii bune (pentru a fi buni părinţi), el duce totuşi la destrămarea relaţiei prioritare a familiei - ceea de, soţ şi soţie. Dacă aceasta suferă atunci creşterea copilului va fi schilodită mai târziu.
O a doua consecinţă care subminează autoritatea părintească în reuşita creşterii copiilor este plasarea copiilor în centrul vieţii de familie - conceptul care spune că copiii sunt centrul universului familiei, în loc de a fi membrii aşteptaţi şi bineveniţi ai ei.
Părinţii care-şi concentrează întreaga lor energie doar asupra creşterii copilului drept prioritate copilul. Aceştia aduc lumea la picioarele lui, în loc de a-l scoate pe copilul lor în lume şi de a-l învăţa să interacţioneze cu ea.
Părinţii care fac acest lucru încalcă prioritatea relaţiei soţ-soţie, aşa cum este instituită în Scriptură. Când această relaţie devine subordonată relaţie părinţi-copil, planul lui Dumnezeu pentru o căsnicie stabilă, puternică şi armonioasă, este zădărnicit.
Ce este familia?
O familie este alcătuită din "ciorchini" sociale principale (primare) şi secundare.
Ciorchini sociale principale şi secundare: Primul "ciorchine" familial principal constă din trei relaţii:
- soţ - soţie
- părinte - copil
- copii - copii (fraţi surori)
Cel de-al doilea "ciorchine" familial îi conţine pe bunici şi nepoţi, unchi şi mătuşi, verişori şi nepoţi. Biblia nu recunoaşte ca şi familie convieţuirea a doi sau mai mulţi oameni fără legături de rudenie.
Temeliile biblice ale familiei sunt descrise în primele capitole ale Bibliei.
De ce a creat-o Dumnezeu pe femeie şi care a fost intenţia Lui în rânduirea căsătoriei (acestei relaţii soţ-soţie)?
Gen.2:18 "Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el."
Nu este bine ca omul să fie singur. Din ce punct de vedere? Îl avea pe Dumnezeu cel mai aproape! Omul era singur şi Dumnezeu nu a considerat acesta lucru ca fiind bun. Orice altceva din creaţia Lui de până acum a fost, dar nu şi acest aspect al ei.
El era înconjurat de o creaţie neatinsă de păcat, binecuvântat de o relaţie perfectă cu Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu spune că nu este bine ca omul să fie singur!! (Nu, nu este un îndemn la căsătorie!) În mod evident că "singurătatea" de care a vorbit El nu privea relaţia pe verticală cu Creatorul Său şi nici relaţia lui cu creaţia.
Explicaţia stă în felul în care evrei priveau omul nedivizat ca o singură fiinţă unitară, trup şi suflet, nu separată ca grecii, omul este doar trup, ori doar suflet. De aceea,
NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere spiritual.
NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere social.
NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere emoţional.
NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere fizic.
În acest fel, era considerat tot omul! Toate aceste dimensiuni umane sunt acoperite în declaraţia lui Dumnezeu - "Nu este bine ca omul să fie singur" - care se referă la absenţa unei alte fiinţe ca şi el, dar complet diferite de el pentru ca astfel să-l completeze.
Dumnezeu pare să vorbească aici despre absenţa intimităţii omului. Nu cu El Însuşi - slavă Domnului, o avea din belşug pe atunci, ci cu un altul ca şi el. Intimitatea priveşte partea cea mai particulară şi personală a caracterului unui om, aspectul lăuntric al fiinţei sale. Intimitatea este atunci, apropierea emoţională dintre doi oameni ce sunt conştienţi de nevoia celuilalt.
Intimitatea reprezintă fuzionarea a două persoane într-una singură, prin asemănare şi unitate. În sensul cel mai real se poate spune că în viaţa lui Adam Dumnezeu a văzut acest gol/vid de intimitate. El era singur, lipsindu-i o relaţie intimă cu unul de felul lui.
1 Cor.6:16-17 "Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: ,,Cei doi se vor face un singur trup". Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El."
Dumnezeu l-a făcut pe om să fie o creatură/făptură socială, atât în contextul mai larg al comunităţii unde-şi trăieşte viaţa publică, cât şi în contextul mult mai îngust al intimităţii sale unde-şi trăieşte viaţa privată/particulară. Dumnezeu l-a creat pe om cu capacitatea de a întreţine o relaţie, nu doar cu El Însuşi, ci şi cu cineva cu care-şi poate trăi viaţa în mod intim.
Deducţiile care se pot face din acest moment sunt multiple şi variate. Dacă Dumnezeu a plasat un astfel de potenţial în partenerii noştri de căsnicie atunci mult mai multe laturi ale ei pot fi îmbunătăţite şi dezvoltate. Nici una dintre dimensiunile acestei relaţii luate în parte şi izolate nu pot aduce împlinirea totală dintre un soţ şi soţie. Dacă este doar fizică, nu vor fi fericiţi şi nu pot spune că au intimitate. Dacă este doar emoţională şi nu este şi fizică, şi spirituală, din nou relaţia lor nu va fi satisfăcătoare. Dacă este doar spirituală, nu este satisfăcătoare. Doar atunci când toate aspectele singurătăţii vizate de Dumnezeu sunt acoperite într-o relaţie soţ-soţie se poate trăi o relaţie familială biblică.
Un ajutor potrivit
Gen.2:18 ni-l arată pe Dumnezeu anunţându-şi "insatisfacţia" (nemulţumirea) datorată condiţiei de singurătate a omului şi intervine cu o soluţie potrivită Lui : "am să-i fac un ajutor potrivit pentru el".
Expresia "un ajutor potrivit" trebuie din nou privită dintr-o perspectivă evreiască. Ea înseamnă mai mult decât un ajutor fizic, cum ar fi cel necesar la îngrijirea grădinii. ("femeia - tovarăş de muncă şi viaţă"?!). Expresia "ajutor potrivit" ne sugerează că Dumnezeu ştia că nevoile lui Adam erau mai deosebite şi erau mai specifice decât a tot ceea ce El a creat până în acest punct. Acest adevăr este evident în contextul versetelor 19-20.
"Un ajutor potrivit" nu ne sugerează că Adam avea nevoie de un trup fizic cald pentru a procrea întreaga umanitate, ci mai degrabă descrie persoana asemănătoare lui care să-l completeze şi să-l suplinească sub orice aspect şi cu care să poată să se afle în intimitate. Astfel, Eva îi era potrivită lui Adam, însă diferită de el. Cei doi luaţi împreună reprezintă plinătatea caracterului lui Dumnezeu.
Povestea continuă cu ilustraţia sugestivă a singurătăţii sale pe care i-a oferit-o Dumnezeu aducând toate animalele create la el şi cerându-i să le numească. Trecându-i prin faţă tot ceea ce a creat, Dumnezeu a vrut să-l facă conştient pe Adam de profunda lui nevoie de a avea pe cineva asemenea lui, totuşi diferit de el. Din tot ce-a văzut nu a putut alege nimic care să-i înlăture starea de singurătate şi neîmplinire.
Venirea miresei! ce este căsătoria?
Gen.2:21-24 "Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ,,Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om." De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup"
John Broger
Dumnezeu intenţionează şi aşteaptă ca mariajul să fie un angajament de o viaţă luat între un bărbat şi o femeie, ce se bazează pe principiul dragostei divine. Relaţia dintre Isus Hristos şi Biserica Sa este exemplul suprem al dragostei devotate pe care trebuie să o aibe soţul şi soţia în relaţia lor.
Căsătoria nu este o convenţie socială, sau o înţelegere de a trăi împreună. Ea este instituită de către Dumnezeu să fie un legământ de parteneriat şi de completare reciprocă şi este menită să vă păstreze puşi deoparte (sfinţi) în relaţia voastră fizică (1Cor.7:2-5).
Relaţia din căsătorie a fost rânduită să fie una de unitate şi de contopire într-un singur trup, care reflectă relaţia de dragoste dintre Hristos şi Biserica Lui.
Dumnezeu a instituit căsătoria:
A. Când te căsătoreşti te angajezi printr-un legământ luat înaintea lui Dumnezeu să oferi o viaţă în companie, partenerului tău de căsnicie.
Maleahi 2:14 (ATENŢIE LA CONTEXT!)"...Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră, şi nici unul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, -zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, -şi pe cel ce îşi acopere haina cu sâlnicie, -zice Domnul oştirilor. - De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!"
1) Angajamentul tău de companie neîntreruptă este destinat să ofere ajutorul şi completarea potrivită partenerului de căsnicie (Gen.2:18). Acesta realizează contopirea cu partenerul tău sub orice aspect al vieţii (Gen.2:24; Marcu 10:8; Efes.5:31).
2) Angajamentul tău în căsnicie este rânduită suveran de Dumnezeu şi nu ar trebui să fie niciodată încălcat (Gen.2:18, 23-24; Prov.18:22; Marcu 10:9). Doar păcătoşenia şi împietrirea inimii unui partener al căsniciei poate duce la desfacerea relaţiei convenite prin căsătorie (Mat.19:8-9; Marcu 10:2-11).
B. Relaţia din căsnicie cu partenerul tău se presupune să fie modelată după relaţia Domnului Isus Hristos - Efes.5:21-33
Încununarea creaţiei a constituit-o unirea sfântă a bărbatului cu femeia. Aceasta a fost mai mult decât crearea cuiva după "felul/soiul" omului; a fost alăturarea celor doi. Biblia ne spune că Dumnezeu a adus-o pe femeie la bărbat. El nu a lăsat-o să rătăcească în grădină, printre animale, până ce cei doi s-ar fi găsit singuri, ci El Însuşi i-a unit.
Adam a răspuns prompt la aceasta numind noul său tovarăş, femeie. Ce fel de relaţie era aceasta? Vers.24 ne spune: "de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup". Expresia "de aceea", indică răspunsul la întrebarea anterioară "De ce a creat-o Dumnezeu pe femeie şi care a fost intenţia lui în rânduirea căsătoriei".
Femeia nu a fost creată în primul rând pentru propagarea speciei (umane), cum ne este sugerat de filozofia greacă (de către unele culte neoprotestante, în zilele noastre!), sau de către susţinătorii legilor naturale, ci pentru că nu a fost bine ca omul să fie singur. Astfel, Dumnezeu i-a oferit acestuia partenerul potrivit să-i împlinească cele mai intime nevoi ale sale ca om - i-a dat persoana cu care să-şi poată împărtăşi toată paleta vieţii sale pământeşti.
Din această pricină, nu doar că a fost creată femeia, dar a fost orânduită şi instituţia căsătoriei. Căsătoria este actul prin care cei doi devin unul - se fac una. Ea a fost instituită în primul şi-n primul rând din nevoia parteneriatului şi este descrisă de la un capăt la celălalt al Scripturii ca fiind unirea celor doi într-un singur trup. Copiii sunt cel mai bine educaţi şi stăpâniţi pornindu-se de la puterea acestei unirii.
De ce a fost creată femeia?
Deoarece omul era singur şi avea nevoie de cineva care să-l poată completa, de cineva căruia el să nu i se închine ca lui Dumnezeu şi nici asupra cui să domine asemenea animalelor.
De ce a rânduit Dumnezeu căsătoria?
Pentru ca prin uniunea realizată prin intermediul ei, cei doi parteneri să-şi poată sluji unul altuia, şi alături, prin vieţile lor să slujească altora. Astfel, realizarea ce a încununat creaţia a fost această uniune sfântă a omului cu femeia. Odată ce a fost creată femeia, Dumnezeu a putut să declare că "toate au fost foarte bune" (Gen.1:31) şi în a şaptea zi s-a odihnit din lucrarea Lui.
Concluzie
Dacă doriţi ca familiile voastre să facă saltul de la mediocritate la excelenţă, aceste principii biblice trebuie reafirmate şi trăite în permanenţă în unanimitate de către ambii parteneri.
O căsnicie puternică şi biblică reprezintă cel mai stabilizator factor în viaţa personală a fiecărui partener în faţa şocurilor vieţii. De asemenea, ea oferă mediul în care copiii veniţi pe lume unui cuplu să aibe parte de exemplul de viaţă creştină care să-i îndemne la vârsta responsabilităţii să adopte la rândul lor acelaşi stil de viaţă. Ce şi-ar dori mai mult nişte părinţi creştini!!
Nimic nu poate exprima mai (apăsat) serios cât de necesară este existenţa unei sănătoase relaţii soţ-soţie pentru bunăstarea emoţională a copiilor noştri. Căsniciile puternice, întemeiate biblic, oferă copilului sentimentul de siguranţă care să-l lanseze cu curaj în viaţă. Să-i producă dezvoltarea personalităţii şi a caracterului. Când există armonie în relaţia soţ-soţie, se infuzează stabilitate în familie. Căsnicia puternică este limanul de siguranţă necesar copiilor în timpul procesului lor de creştere şi educare. Lumea lor nu va fi o lume a conflictelor, a dezamăgirilor, a durerii neexprimate provocate de slăbiciunea părinţilor, ci aceea a încrederii, a siguranţei, a stabilităţii şi a dragostei arătate de către aceştia.