Înapoi  Acasă  Deschideți Biblia

Fanteziile, farsele şi credulitatea creştinilor din zilele noastre


Imaginaţi-vă călătorind înapoi în timp, la sfârşitul anilor '70. În timp ce vă aflaţi la biserică pentru serviciul de Duminică dimineaţa pastorul d-voastră anunţă că săptămâna viitoare se va ţine în biserică o conferinţă specială a unui fost satanist care, prin puterea Evangheliei a fost schimbat miraculos de Dumnezeu. Vă vine greu să vă credeţi urechilor. Este exact ceea ce aţi aşteptat atât de mult. Timp de mai mult luni aţi încercat să convingeţi un vecin ce cochetează cu ocultul că satanismul reprezintă un pericol incredibil. Însă până acum eforturile d-voastră s-au dovedit zadarnice. Acum însă, fugind acasă v-aţi dus să-l invitaţi la biserică pentru săptămâna viitoare. Deşi pe d-voastră, vecinul v-a catalogat drept un "fundamentalist naiv", el nu va putea să spună acelaşi lucru şi despre fostul satanist.

Iată că următorul weekend a sosit degrabă şi vă aflaţi alături de vecin, la biserică. John Todd este prezentat ca fost satanist, fost curier al consiliului satanic de conducere, Illuminati. Acum, el este un frate în Hristos, eliberat din legăturile oprimării satanice.

Todd îşi începe mesajul surprinzător. "Puţini oameni", spune el, "au într-adevăr idee de cât de puternic, răspândit şi periculos este în realitate satanismul". Filme ca "The Exorcist" şi "Rosemary's Baby" sunt doar vârful unui aisberg foarte insidios. "Pericolul real", spune Todd, "se află în foarte bine organizatele carteluri ce-i cuprind pe poliţişti, politicieni şi chiar pastori, ce sunt implicaţi într-o diversiune satanică secretă pentru a-şi atinge scopurile satanice, scopuri care au introdus satanismului atât în lăcaşurile puterii (politice), cât şi în sanctuarele religiei".

Todd s-ar cuveni să ştie aceste lucruri pentru că atunci când a fost curier al organizaţiei Illuminati a făcut personal plăţi unei duzini de oameni proeminenţi, printre care se includ şi câţiva cunoscuţi lideri creştini. Aşa cum o spune Todd, "nici o organizaţie, nici chiar Biserica, nu este imună împotriva infiltrărilor".

Imagini încep de îndată să-ţi treacă prin minte într-o succesiune rapidă. Te întrebi dacă Todd se referă la un evanghelist pe care tocmai l-ai văzut aseară cerşind bani la televizor. Sau, poate că e vorba de episcopul mormon din localitate care conduce consiliul ecumenic? Dar poate că este vorba de un faimos autor religios cunoscut mai mult pentru "gândirea posibilităţii" (o doctrină aberantă ce este discutată în materialul "The Word of Faith Movement - Mişcarea Cuvântul Credinţei"), decât pentru predicarea evangheliei?

În ciuda presupunerilor tale, următoarele lui trei cuvinte te readuc brutal în realitate: "Pastorul Chuck Smith"!!! Neîncrezător şi şocat îl auzi pe Todd spunând: "Chuck Smith, întemeietorul mişcării Capelelor Calvarului, este un satanist ascuns". El a fost plasat strategic de Satana acolo, pentru a-i seduce pe tineri încătuşându-le minţile prin sunetele moderne contemporane ale muzicii, şi prin versurile atrăgătoare, dar amăgitoare ce conţin mesaje satanice subliminale (ce se adresează subconştientului; n.tr.)".

Instantaneu refuzi să accepţi aşa ceva. Nu poţi şi nu vei crede că unul dintre cei mai importanţi lideri creştini ai secolului douăzeci este în realitate un pion aflat în mâinile lui Beelzebub. Dar ca şi cum ţi-a anticipat gândurile, Todd aminteşte ascultătorilor săi că Satana foloseşte rar candidaţii cei mai înclinaţi să accepte erorile sale mortale deoarece ştie că aceştia nu vor fi crezuţi. "În schimb", ne spune el, "el îi foloseşte pe aceia recunoscuţi pentru pioşenia lor şi care au o reputaţiei pentru cinstea lor. Pe lângă acestea", continuă Todd, "eu o ştiu foarte bine. Am fost de faţă. Ca şi curier al organizaţiei Illuminati, i-am dus personal lui Chuck Smith un total de 8 milioane de dolari. Instrucţiunile pe care i le-am transmis a fost să lanseze Maranatha Music şi s-o folosească pentru a perverti minţile convertiţilor nebănuitori" (creduli; n.tr.) (Maranatha a fost aspru criticată de conservatori din cauza stilului muzical ales, şi evident că nici Todd n-a ratat ocazia de a-i aduce ocară pentru succesul repurtat; n.tr.).

Încă îţi vine greu să înghiţi aşa ceva! Cum ar putea cineva care cheamă numele lui Isus Hristos aşa cum o face Chuck Smith, să-l trădeze atât de revoltător pe Domnul său? Todd, însă, pare să aibe pregătit un răspuns la orice! "Iuda", spune el, "l-a trădat pe Domnul doar pentru 30 de arginţi. De ce ar fi greu de crezut că i-ar fi cuiva greu să-l trădeze pentru 8 milioane de dolari?"

Neliniştit, arunci o privire vecinului de alături. Spre uluirea ta, acesta nu pare deloc sceptic şi neîncrezător. Dimpotrivă, el este complet fermecat de Todd. Parcă doar el şi cu Todd ar fi singurii în biserică. Când Todd începe să-şi facă la invitaţia lui la altar, prietenul tău ţâşneşte din bancă şi iese în faţă unde-şi predă inima Domnului. Oricare ar fi dubiile tale, acestea se evaporează instantaneu. Todd, negreşit are dreptate - iată, doar, ce roadă produce!

Săriţi acum, împreună cu mine de la sfârşitul anilor '70, în prezent. Astăzi, John Todd nu mai predică. El şi-a pierdut popularitatea şi platforma sa publică printr-un plonjon de la amvon direct în închisoare, ca şi infractor de drept comun şi înşelător demascat.

Ce s-a întâmplat cu Chuck Smith, între timp? Vreme de mai mult de un sfert de secol s-a ţinut, în tăcere, de treaba lui, "făcând ucenici din toate neamurile". Roada trudei sale s-a multiplicat prin vieţile a sute de pastori care asemenea lui, îi echipează creştini pentru a deveni instrumente eficace ale Duhului Sfânt. Hippioţii pletoşi şi desculţi pe care Chuck i-a evanghelizat la început sunt acum maturii lideri creştini al căror păr este într-adevăr în descreştere, dar având un număr de ucenici în creştere, promiţători lideri ai următoarei generaţii.

Ce s-a întâmplat cu vecinul din biserică? E trist, dar credinţa acestuia a fost de scurtă durată. Nu l-a ţinut mult. Ultima oară când te-ai întâlnit cu el, ţi-a arătat articolul de ziar despre arestarea şi condamnarea lui Todd spunând, "De ce l-aş urma pe Hristosul vostru?" "Voi, creştinii, sunteţi toţi la fel. Dacă adevărul ar fi într-adevăr de partea voastră, nu ar fi nevoie să născociţi poveşti cu care să-i speriaţi pe oameni să creadă!"

Astfel, în loc de a descoperi că Creştinismul este istoric şi demonstrabil, credinţa acestui om a fost la fel de capricioasă şi schimbătoare ca şi invenţiile pe care s-a bazat. Deşi pentru o clipă, "roada" lucrării lui Todd a părut autentică, la urmă s-a dovedit a fi doar o săracă imitaţie.

În ciuda faptului că creştinii sunt urmaşii Celui ce s-a proclamat "adevărul", travestiul descris mai sus al lui John Todd nu reprezintă o anomalie în zilele noastre. Prea de multe ori cei ce rostesc astăzi numele sacru al lui Hristos cu buzele lor, răspândesc istorioare care nu au nici o bază reală. Un exemplu clasic al acestei tendinţe moderne, este ştirea circulată şi preluată în toată lumea de televiziunea "Trinity Broadcasting Network" ce a anunţat că nişte oameni de ştiinţă au descoperit iadul în Siberia(!?). Conform ştirii date publicităţii de celebrul post de televiziune, un grup de oameni de ştiinţă au forat 9 mile (deci, aprox.15 km) în scoarţa terestră, apoi au introdus un microfon în puţul săpat cu care au captat glasurile a mii, poate milioane de suflete chinuite, care strigau în agonia durerii. Cei doi Crouch, Paul şi Jan, fondatorii reţelei, au pretins că ştirea lor este documentată atât de către ziare importante din lume, ce au preluat-o, cât şi de o scrisoare venită din partea unui creştin scandinav.

Relatarea documentată a ziarelor s-a dovedit însă a fi nimic altceva decât o invenţie şi o poveste senzaţională tipărită într-o ieftină publicaţie creştină carismatică, lipsită de orice sens. Iar scrisoarea? S-a descoperit mai târziu a fi o farsă născocită de către un om pe nume Age Rendalin care a dorit să demonstreze cât de uşor pot fi păcăliţi creştinii, în zilele noastre. Atunci când Rendalin a auzit prima dată la Trinity Broadcasting Network că a fost descoperit iadul în Siberia, el a decis să se distreze puţin pe seama creştinilor creduli de pretutindeni. Atunci, el a scris soţilor Crouch pentru a le spune că, deşi la început a râs de ştirea lor, când s-a întors în Norvegia a găsit ziarele pline de documentaţie privitoare la "puţul iadului". În scrisoarea lui Rendalin, a mai subliniat că o mare frică a pus stăpânire pe el şi că în urma viselor şi coşmarurilor despre iad, a decis să-şi încredinţeze viaţa lui Hristos. Însoţind scrisoarea, Rendalin le-a trimis celor doi Crouch "traducerea" unui articol dintr-un mare şi reputabil ziar scandinav ce aducea noi dovezi ale extraordinarei descoperiri.

În respectiva traducere, Rendalin a oferit detalii ce au solicitat serios până şi credulitatea lui Crouch. Spre exemplu, articolul de ziar descria apariţia "unui jet de gaz luminos care a ţâşnit din puţul forat. Atunci în norul de gaz luminos s-a arătat o fiinţă strălucitoare cu aripi de liliac ce a rostit cuvintele, 'am învins'".

Fiind contactat de Rich Buhler, un responsabil redactor al unui talk-show creştin, interesat mai mult de comunicarea adevărului decât de răspândirea basmelor, Rendalin a răspuns: "Nimic din ce-am spus nu este adevărat. Eu am născocit fiecare cuvânt (al poveştii)". După aceea, într-o scrisoare datată 18 mai 1990 Rendalin a mai continuat dezvăluirile spunând: "Religia nu este deloc o scuză pentru a fi nepăsători (neatenţi) cu adevărul. Un simplu telefon ar fi fost suficient pentru a dezminţi informaţia falsă ce am transmis-o...trebuie să mărturisesc că împărtăşesc pe deplin generalul dezgust public faţă de aceşti tele-predicatori, care sătui demult să mai predice evanghelia creştină, au substituit-o cu stilul de mesaj al "Bârfei Naţionale" (o binecunoscută publicaţie de scandal, din Statele Unite, poate asemănătoare "Academiei Caţavencu", de la noi! n.tr.), de un senzaţionalism ieftin...".

Deşi mustrarea lui Rendalin s-ar putea să fie respinsă de unii ca doar reprezentând retorica unui apostat, este totuşi vremea ca creştinii să se trezească şi să ia seama. Nu cu mult timp în urmă, Phil Donahue i-a avertizat pe acei creştini ce răspândeau zvonuri false despre preşedintele lui Procter & Gamble, spunând că acesta a apărut în emisiunea lui pentru a mărturisi legăturile companiei sale cu satanismul, că aduceau "o mărturie mincinoasă (falsă)". Când directorii emisiunii postului CBS, 60 Minutes, au aflat că creştinii boicotau firma Procter & Gamble pe baza unor zvonuri similare, au atenţionat spunând că oricine repetă această poveste falsă va "răspunde într-o zi unei puteri mult mai superioare celei a celor 60 de minute".

Este într-adevăr tragic că tocmai lumea seculară este cea care a trebuit să-i mustre pe aceia care pretind că sunt urmaşii lui Hristos, însăşi personificarea adevărului. Deşi Crouch şi Todd pot argumenta că născocirile lor au fost justificate pentru că au adus roade, noi ar trebui să recunoaştem că scopul nu scuză mijloacele. În plus, o mai atentă verificare a "roadei" pe care aceştia o pretind adesea dezvăluie multă otravă, dezbinare şi dezamăgire.

Asemenea lui Todd şi Crouch, John Arnott, lider al binecunoscutei, în cercurile creştine, "Binecuvântări de la Toronto", se ocupă frecvent de fabricarea de întâmplări, încercând după aceea să-şi justifice atitudinea pe baza "roadelor". Povestea lui Sarah Lilliman, pe care acesta a răspândit-o, constituie un exemplu elocvent. Dintre toate "vindecările" atribuite actualei "treziri a râsului", Arnott numeşte vindecarea Sarei, "cea mai bună până în prezent". Arnott, nu doar că spune ascultătorilor săi încrezători că vindecarea acesteia este "documentată", dar o şi foloseşte pentru a-i mustra pe aceia care poate nu au credinţa necesară ca astfel de miracole să se petreacă!

Astfel, Arnott spune că Sarah, "era asemenea unei legume(?!)...complet invalidă, paralizată şi fără vedere". Atunci prietena ei, "învinsă de putere (la biserica Toronto Airport Vineyard) are această viziune în care Isus i-a spus: 'Du-te şi roagă-te pentru Sarah, prietena ta, pentru că eu o voi vindeca'". În aplauzele entuziaste, Arnott continuă: "aceea fată, complet neputincioasă, paralizată şi oarbă, după ce-a fost scăldată două ore şi jumătate în rugăciune, s-a ridicat în picioare văzând".

Din păcate, în această clipă Arnott tratează adevărul cu foarte mare lejeritate şi nesăbuinţă. O examinare a contextului real indică cu câtă exagerare Arnott a înfrumuseţat povestea. În primul rând, Sarah nu era "complet invalidă şi neputincioasă, paralizată şi oarbă", doctorii ei depistând nişte serioase tulburări psihosomatice şi emoţionale ce stăteau de fapt la baza problemelor ei fizice, şi nu Isus a vindecat-o aşa cum se pretinde că El a promis prietenei ei. Atunci când asociatul lui Arnott, care chipurile, se spune că a documentat cazul, a fost intervievat, el a mărturisit că nu a efectuat nici un fel de investigaţii ale cazului!

Cu două luni mai târziu, în timpul unei vizite la Toronto Airport Vineyard, prietena lui Sarah a pretins din nou că Domnul a avut ceva să-i spună. Însă, de data aceasta, Atotputernicul i-a spus Sarei (prin intermediul prietenei sale) că, "dacă va ieşi în faţa bisericii ca să mărturisească, El îi va vindeca ochii" (vezi, "Catch the Fire", pag.148). Un asociat al lui Arnott i-a mai promis Sarei că Dumnezeu nu îi va vindeca doar ochii ci şi emoţiile ei.

Astăzi, în ciuda largii răspândiri a acestei poveşti de către Arnott şi asociaţii ca o dovadă a puterii lui Dumnezeu demonstrate în "Binecuvântarea de la Toronto", Sarah este la fel ca şi înainte - complet oarbă. Din nefericire, atât ea cât şi familia ei continuă să se confrunte cu gravele ei tulburări fizice şi psihosomatice.

Farsa lui Todd, ficţiunea pe seama lui Procter & Gamble, născocirea "găurii iadului" şi invenţiile lui Arnott, toate au în comun două lucruri: date false şi roade false. John Arnott împreună cu tovarăşii lui revivalişti îşi presară apariţiile publice cu numeroase astfel de invenţii, fiind aparent inconştienţi de consecinţele dezastruoase pe care acestea le aduc. Urmaşii deziluzionaţi ce la început se înghesuie pe uşile din faţă ale bisericilor adesea le părăsesc pe uşa din dos ce dă direct în împărăţia cultelor. Aceştia nu mai ştiu ce să creadă şi se tem în ascuns că lipsa de credibilitate a celor ce pretind că sunt reprezentanţii lui Dumnezeu poate indica lipsa de credibilitate a lui Însuşi Dumnezeu.

Fictiva poveste mediatizată de TBN a localizării iadului prin puţul siberian este frecvent citată ca dovadă a uşurinţei cu care creştinii sunt amăgiţi cât şi de dispuşi aceştia sunt să dea drept adevărat ceva care să fie foarte departe de a ajuta cauzei lor. De aceea, de foarte multe ori rezultatul a fost controversă, în loc de convertire. Chiar o sondare la întâmplare a emisiunilor seculare cu invitaţi, celebrele "talk-show"-uri americane, ne demonstrează cu prisosinţă faptul că milioane de oameni cred astăzi că Creştinismul nu este mai mult decât o farsă. Aceasta este concluzia lor pentru că cred că cei ce-şi spun creştini sunt la fel de înclinaţi să accepte miturile de acum 2.000 de ani cum îi văd că le acceptă pe cele ale zilelor noastre!

Născocirea atribuită lui Procter & Gamble este în acelaşi fel bazată mai mult pe ficţiune decât pe adevăr. Pare incredibil că mii de creştini sunt în stare să-şi devoteze forţele în boicotarea unei mari corporaţii bazându-se doar pe nişte zvonuri neadeverite. Şi totuşi exact aşa s-a făcut, în timp ce foarte puţini s-au gândit să ceară o documentare video a emisiunii lui Donahue în care se spunea că preşedintele lui Procter & Gamble a mărturisit legăturile companiei cu Biserica satanistă. Roada mortală a acestei invenţii nu a fost doar atingerea nedreaptă ce s-a adus lui Procter & Gamble ci mai ales târâirea, încă odată, prin noroi a numelui lui Hristos.

Am început acest articol cerându-vă să vă imaginaţi călătorind înapoi în timp, în anii '70. Cu toate acestea, povestea ce a urmat nu a fost deloc imaginară. John Todd s-a aflat în realitate la amvon şi a proclamat în toată America că Chuck Smith este un satanist ascuns ce a primit mită 8 milioane de dolari de la Illuminati. Iar astăzi, deşi Todd este demascat ca farsor, mulţi asemenea lui îşi răspândesc încă otrava periculoasă.

Doar în anul care a trecut "The Christian Research Institute" a trebuit să se apere împotriva zvonurilor răspândite în mass-media creştină(?!), zvonuri ce variau de la scandaloasa acuzaţie că soţia mea împreună cu văduva fondatorului CRI, Walter Martin, s-au implicat în "jafurile din trenuri", până la ridicola acuzaţie că eu aş fi păgubit guvernul pretinzând pe nedrept că sunt ordinat.

O altă scandaloasă bârfă ce încă mai circulă astăzi în cercurile creştine, este că şi eu asemenea lui Chuck Smith am primit pe ascuns mită. Însă în cazul meu mita nu a venit de la Illuminati, ci de la un asociat al reţelei Trinity Broadcasting Network, pe nume Phil Aguilar. În pofida faptului că nu există nici o fărâmă de dovadă pentru a se adeveri această afirmaţie, mass-media creştină a răspândit ştirea la nivel naţional. În mod ironic, (dacă nu deloc ieşit din comun) după ce povestea a ajuns în obiectivul mass-mediei seculare ea a fost temeinic investigată şi găsită fără probe.

Aşadar în timp ce povestea beneficia de largă răspândire în presa creştină, presa seculară a impus un standard mai înalt ce nu i-a îngăduit perpetuarea mitului. Atunci când standardele creştine aduc mai mult a ziare de scandal decât a teologie Noul Testamentală, a venit vremea să trebuiască să ne examinăm. Dacă profitul şi senzaţionalul devin mult mai preţioase pentru noi decât adevărul, temelia credinţei noastre este compromisă. Ca şi urmaşi ai Celui ce s-a proclamat că este nu doar, "calea şi viaţa", ci şi "adevărul", noi ar trebui să fim cei ce-i impunem lumii standardul, şi nu viceversa. Ar fi de folos să ascultăm cuvintele cutremurătoare ale lui Blaise Pascal (din Pensees) pline de ecouri profetice ce au răsunat de-a lungul anilor spunând: "În aceste vremuri adevărul este atât de obscur, iar minciuna atât de prosperă, încât dacă nu-l iubim nu-l putem cunoaşte".

Hank Hanegraaff

Articolul de faţă a fost preluat din "The Christian Research Journal", numărul din iarna lui 1996, şi a apărut sub titlul original de, "Frauds, Fictions, Fantasies, and Fabrications". Traducerea şi adaptarea lui revine lui Teodor Macavei - Iunie 1998.


Apologetică