CE ESTE O ZI?

Cuvântul evreiesc din Gen.1 folosit pentru "zi" este "yom". El poate să însemne fie o zi (obişnuită de 24 de ore), lumină, spre deosebire de noapte, sau în mod ocazional este folosit pentru a indica o perioadă nedefinită de timp (de exemplu, "vremea/ziua judecătorilor", "Ziua Domnului"). Fără excepţie trebuie să spunem că în Vechiul Testament evreiesc cuvântul "yom" nu înseamnă niciodată "perioadă" (adică, să fie folosit pentru a indica o perioadă lungă definită, limitată de timp, ce are un început precis şi un sfârşit cunoscut). Cuvântul evreiesc ce înseamnă o lungă perioadă definită de timp este "olam". În plus, este important să observăm că şi în cazul folosirii cuvântului "yom" pentru o perioadă nedefinită de timp, contextul biblic unde se recurge la o astfel de utilizare ne arată că este vorba de o "zi" în sensul literar al cuvântului.

Unii oameni susţin că cuvântul "zi" din Geneza este folosit în mod simbolic şi de aceea nu se presupune să fie interpretat literar. Totuşi un fapt important ignorat de foarte mulţi este că un cuvânt nu poate fi simbolic de prima oară când este folosit.! În realitate, un cuvânt poate fi folosit simbolic doar atunci când mai întâi i s-a stabilit un înţeles literar. Astfel, în Noul Testament ni se spune că Isus este "uşa". Noi ştim ce înseamnă aceasta pentru că ştim că "uşă" înseamnă "intrare". Doar fiindcă noi înţelegem sensul literar al cuvântului, cuvântul poate fi aplicat în mod simbolic lui Isus Hristos, şi astfel noi să înţelegem că El este literar "intrarea" în Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvântul "uşă" nu putea fi folosit în această manieră dacă mai întâi nu ar fi avut un înţeles literar pe care noi să-l fi cunoscut.

La fel, nici cuvântul "zi" nu poate fi folosit simbolic de prima oară când este utilizat în cartea Genezei, acesta fiind nu doar locul unde l-a introdus pentru prima dat în naraţiune dar şi locul unde l-a definit aşa cum El a inventat-o. Într-adevăr acesta este motivul pentru care autorul Genezei a depus eforturi în a defini cu grijă cuvântul "zi", chiar de la început când îl foloseşte. În Geneza 1:5 noi citim că, "Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte..." Cu alte cuvinte, termenii au fost bine definiţi. Prima dată când este folosit cuvântul "zi", acesta este definit ca fiind "lumina", pentru a-l deosebi de "întunericul" numit "noapte". Geneza 1:5 se încheie atunci cu concluzia, "Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi." Această frază este aceeaşi folosită pentru toate celelalte 5 zile ale creaţiei, demonstrând că exista un ciclu bine stabilit de zile şi nopţi, sau dacă doriţi, de perioade de lumină şi întuneric care defineau o zi.

ZIUA ŞI SOARELE

Dar cum putea să fie zi şi noapte dacă soarele nu exista încă? La urma urmei, este limpede din Geneza 1 că soarele a fost creat doar în ziua a patra. Gen.1:3 ne spune că Dumnezeu a creat lumina în prima zi, iar expresia "o seară şi o dimineaţă" arată existau perioade alternative de lumină şi întuneric. De aceea, lumina exista venind dintr-o singură direcţie asupra pământului ce se afla în rotire, rezultând în ciclul zi-noapte. Cu toate acestea, ni se spune de unde vine exact această lumină. Cuvântul "lumină" din Gen.1:3 înseamnă substanţa luminii ce a fost create. După aceea, în Gen.1:14-19 ni se descrie crearea soarelui care urma să fie de aici încolo, sursa de lumină.

Gen.1:14-17 "Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul." Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul."

Deci soarele a fost creat pentru a stăpâni ziua care deja exista. Ea a rămas aceeaşi, doar că a primit o nouă sursă de lumină. Primele trei zile ale creaţiei (înainte de facerea soarelui), au fost la fel ca şi celelalte trei în care a existat soarele.

Poate că Dumnezeu a lăsat în mod voit creaţia fără soare în primele zile, pentru că ştia că de-a lungul timpului vor fi popoare ce se vor închina lui şi-l vor considera sursa vieţii. Dacă nu ar fi fost de ajuns, teoriile moderne susţin că soarele a existat înaintea pământului! Însă Dumnezeu ne arată că El a făcut, pentru început, pământul şi lumina, că El îl poate susţine în existenţă şi îi poate respecta ciclul zi-noapte, şi că soarele a fost creat în ziua a patra ca instrument al Său purtător al luminii, din acel moment.

Probabil că unul dintre principalele motive pentru care unii tind să respingă zilele Genezei ca zile literare este fiindcă cred că oamenii de ştiinţă au dovedit că pământul este vechi de miliarde de ani. Lucrul acesta nu este adevărat. Nu există nici o metodă infailibilă de datare a vârstei care să determine cât de vechi este pământul. În plus, există multe dovezi care să ne facă să credem că pământul are o vârstă relativ tânără, poate de câteva mii de ani. Cei ce spun că o zi ar putea să însemne milioane de ani, trebuie să răspundă la întrebarea, ce este atunci o noapte? (poza 157)

DE CE ŞASE ZILE?

Dumnezeu este o fiinţă infinită. El are o putere, o cunoaştere, şi o înţelepciune infinită. Este evident atunci că Dumnezeu poate să facă ce doreşte. Putea să creeze întreg universul, pământul şi tot ce este pe el, într-o clipită. Întrebarea care trebuie să se pună este, de ce i-au trebuit lui Dumnezeu şase zile? La urma urmei, şase zile reprezintă o perioadă neobişnuită de timp în care o fiinţă infinită să facă ceva. Răspunsul la această întrebare se poate găsi în Exodul 20:11. Capitolul acesta conţine Cele Zece Porunci şi trebuie amintit că acestea au fost scrise în piatră cu "degetul lui Dumnezeu". În Exodul citim: "Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu" (Ex.31:18). Cea de-a patra poruncă din Exodul 20:9 ("Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău") ne spune că trebuie să lucrăm şase zile şi să ne odihnim în a şaptea. Justificarea pentru această poruncă ne este oferită în versetul 11: "Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o". Aceasta este o referire directă la creaţia lui Dumnezeu din Geneza cap.1. Pentru a fi consecvenţi (şi trebuie să fim), acelaşi înţeles pe care cuvântul "zi" l-a avut în Gen.1, trebuie să-l aibe şi aici în acest pasaj. Dacă spunem că o "zi" indică în Geneza o lungă perioadă (nedefinită) de timp (milioane şi milioane de ani; n.tr.), atunci şi în Exodul 20:9-11 trebuie menţinută aceeaşi interpretare. Aceasta însă ar rezulta în următoarea formulare: omului îi este poruncit să lucreze timp de şase lungi perioade nedefinite de timp, apoi să se odihnească în cea de-a şaptea lungă perioadă nedefinită de timp. Dar este limpede de înţeles că o astfel de interpretare este lipsită de sens. Acceptând sensul literar, obişnuit al celor şase zile, noi înţelegem că Dumnezeu ne spune să lucrăm timp de şase zile de 24 de ore, după modelul oferit de El în zilele de 24 de ore ale creaţiei, apoi să ne odihnim în cea de-a şaptea cum El a făcut, astfel stabilindu-se modelul săptămânii de şapte zile pe care-l avem şi astăzi.

NEPOTRIVIRILE EXISTENTE ÎNTRE ZI ŞI VEAC

În interpretarea zilelor din Geneza ca fiind lungi perioade de timp apar multe nepotriviri. De exemplu, în Gen.1:26-31 ni se spune că Dumnezeu l-a făcut pe primul om (Adam) în cea de-a şasea zi. Adam a trăit în ziua a şasea şi a şaptea. În Gen.5:5 ne este spus că a murit la vârsta de 930 de ani. Dacă fiecare zi ar fi fost, de exemplu, un milion de an ar apare numeroase probleme. De fapt, chiar dacă fiecare zi ar fi însemnat doar o mie de ani aceasta ar fi făcut ca vârsta dezvăluită a lui Adam de 930 de ani, să nu aibe sens.

O ZI ESTE CA O MIE DE ANI?

Atunci unii pomenesc 2 Petru 3:8 unde se spune: "Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi". Acest verset este folosit de mulţi dintre cei ce învaţă, cel puţin prin deducţii, că zilele din Geneza 1 trebuie să fie fiecare lungă de o mie de ani. Cu toate acestea, raţionamentul folosit este greşit. Întorcând la Psalmul 90:4 citim un verset similar: "Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte". Atât în 2 Petru cât şi în Psalmul 90 contextul ne spune că Dumnezeu nu este limitat de procesele naturale şi nici de timp. Dimpotrivă, Dumnezeu se află "în afara" timpului, deoarece El a "creat" şi timpul. Nici unul din versetele existente în aceste pasaje nu se referă la zilele creaţiei din Geneza, căci ele privesc nelimitarea lui Dumnezeu de către timp. În 2 Petru 3, contextul priveşte cea de-a doua venire a lui Hristos, evidenţiind că pentru Dumnezeu o zi este ca şi o mie de ani, iar o mie de ani este ca şi o zi. El se găseşte în afara timpului. Nici unul din lucrurile spuse aici nu privesc zilele creaţiei.

Pe deasupra, în 2 Petru 3:8 cuvântul "zi" este contrastat cu "o mie de ani". Astfel, cuvântul "zi" are un sens literar care face posibil ca aceasta să fie contrastată cu "mia de ani". Nu ar fi fost posibil acest lucru, dacă ea (ziua) nu ar fi avut întâi un înţeles literar. De aceea, ideea pe care o evidenţiază apostolul este că Dumnezeu poate face într-un timp foarte scurt ceea ce "naturii" şi omului i-ar trebui un foarte îndelungat timp să facă, dacă pot să facă. Este interesat să observăm aici că evoluţioniştii susţin că şansa şi procesele evolutive ale "naturii" au necesitat milioane de ani pentru a-l produce pe om. Mulţi creştini au acceptat aceste milioane de ani, le-au adăugat Bibliei şi au început să afirme că lui Dumnezeu i-au fost necesari milioane de ani pentru a crea tot ce-a fost creat. Cu toate acestea, ideea din 2 Petru 3:8 ne spune că Dumnezeu nu este limitat de timp, pe când evoluţiei îi este necesar timpul, foarte mult timp!

ZILELE ŞI ANII

În Geneza 1:14 citim că, "Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremurile, zilele şi anii". Dacă cuvântul "zi" nu înseamnă aici o zi literară, atunci cuvântul "ani", ce este folosit în acelaşi verset nu mai are sens.

ZIUA ŞI LEGĂMÂNTUL

Deschizând Biblia la Ieremia 33:25-26 citim: "Aşa vorbeşte Domnul: "Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David, şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, şi voi avea milă de ei!". Domnul îi spune aici lui Ieremia că a făcut un legământ cu ziua şi cu noaptea care nu poate fi încălcat, acesta fiind asemănat cu făgăduinţa făcută de El urmaşilor lui David şi care-l privea pe Cel ce urma să stea pe tronul lui (şi anume, Hristos). Acest legământ făcut de Domnul Dumnezeu cu ziua şi noaptea a început de fapt în Geneza 1, când Dumnezeu a creat şi a definit ziua şi noaptea. Nu există în Scriptură nici o altă origine a zilei şi nopţii decât cea descrisă în cap.1 din Geneza! De aceea, acolo trebuie să se găsească şi începutul acestui legământ. De aceea, dacă acest legământ dintre zi şi noapte nu există, când Dumnezeu spune clar că există (dacă se ia Geneza 1 ca însemnând şase zile obişnuite, literare, de 24 de ore), această promisiune dată prin profetul Ieremia este lipsită de credibilitate.

CONTEAZĂ LUNGIMEA ZILELOR?

În cele din urmă să ne întrebăm şi acest lucru: contează dacă luăm aceste zile în sensul literar sau nu? Răspunsul este un foarte categoric, "Da"! Este vorba aici despre principiul după care cineva ia (deci, interpretează) toată Biblia. De exemplu, dacă nu le acceptăm ca şi zile obişnuite, atunci trebuie să ne întrebăm ce sunt? Răspunsul ar fi, "nu ştim"! Dacă interpretăm zilele creaţiei în această manieră, atunci pentru a fi consecvenţi trebuie să interpretăm şi alte pasaje ale Genezei în acelaşi fel. De pildă, ce înseamnă atunci când Dumnezeu spune că a luat din ţărâna pământului şi l-a făcut pe Adam? Dacă nu înseamnă ceea ce şi spune, atunci nu ştim despre ce este vorba! Geneza nu poate fi luată decât literar. Pe deasupra trebuie amintit că nu poţi "interpreta literar", căci expresia "interpretare literară" reprezintă o contradicţie de termeni. Geneza, ori o iei literar, ori o interpretezi! Este important de reţinut că ea trebuie luată literar, în afară de cazul în care este evidentă exprimarea simbolică. Când este simbolică (ca şi Apocalipsa, de pildă; n.tr.), contextul este cel ce determină ce ne spune textul.

Dacă spune cineva că nu se ştie ce înseamnă cuvântul "zi" din Geneza 1, poate fi acuzat cel ce spune că sunt zile literare, de greşeală? Răspunsul este, "nu", deoarece cel ce le ia drept zile obişnuite, ştie ce înseamnă acestea. Cel ce nu ştie ce înseamnă "zi", este cel ce nu poate acuza pe cineva că greşeşte!

Cei ce încearcă să facă cuvântul "zi" să însemne altceva, fac acest lucru din intenţia de a face loc epocilor lungi de geologie evolutivă. Aşa ceva nu se poate pentru că presupusele epoci sunt reprezentate de fosilele ce amintesc de moartea şi lupta pentru supravieţuire de dinainte de Adam, care ştim că nu are sens.

Când ceea ce Geneza învaţă este luat ca atare, adică aşa cum este, acceptând zilele creaţiei ca fiind zile obişnuite, de 24 de ore, atunci nu se întâmpină nici un fel de probleme în a înţelege tot ceea ce spune Geneza în restul ei.

"Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o". (Ex.20:11)

EVOLUŢIA TEISTĂ ATACĂ TEMELIA CREŞTINISMULUI

În urma popularizării evoluţionismului ca şi fapt ştiinţific (deşi nu este), mulţi creştini au adăugat crezul evoluţionist crezului tradiţional al unui Creator. Aceasta departe de a fi o contribuţie lăudabilă a ştiinţei la credinţă, constituie de fapt un atac mascat asupra temeliilor Creştinismului. Adăugarea evoluţiei la creaţia literară şi specială descrisă în Geneza a condus la confuzie, mulţi punând acum la îndoială afirmaţiile clare ale Bibliei. Creştinii nu mai sunt deloc siguri ce este adevărat şi ce nu în Biblie! Aceştia nu realizează importanţa fundamentală a disputei creaţie-evoluţie.

Cum s-a spus la începutul acestui material, între origini şi chestiunile sociale ale căsniciei, veştmintelor, autorităţii statale şi părinteşti, orientărilor sexuale, etc. există o corelare directă. De îndată ce sunt înlăturate declaraţiile literare ale Genezei privitoare la aceste aspecte, apar deviaţiile binecunoscute ale zilelor noastre: distrugerea autorităţii, deviaţiile sexuale, imoralitatea, etc. Necredinţa şi ateismul sunt legate de felul în care este interpretată Geneza, tendinţă demonstrată de cuvintele lui Isus din Ioan 5:46-47, "Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el (de la Geneza la Deuteronomul), cum veţi crede cuvintele Mele?" Apoi, în pilda săracului Lazăr, Isus spune: "Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi" (Luca 16:31).

A nega literalismul Genezei pune la îndoială valabilitatea credinţei creştine. Ambele referinţe menţionate subliniază importanţa extraordinară atribuită de Isus scrierilor lui Moise. De fapt, dintre toate cele cinci cărţi ale sale care este cea mai citată în Noul Testament? Geneza. În acelaşi fel vedem că în zilele noastre cartea cea mai atacată, negată, batjocorită, ridiculizată, alegorizată, şi mitizată, dintre toate, în seminarii şi colegii biblice din toată lumea, este tot Geneza! Scrierile vechi testamentale cele mai citate de Isus vedem că sunt cele mai discreditate şi răstălmăcite. De ce este aşa?

Psalm 11:3 "Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?"

Trebuie observată conexiunea pe care o face psalmistul. Societatea depinde de valorile ei morale. Printr-un acord mutual care adesea este numit un "contract social", într-o societate civilizată şi ordonată omul îşi impune nişte limite comportamentale. Atunci când aceste obligaţii sunt repudiate iar legile se fărâmiţează, şi odată cu ele şi ordinea pe care acestea o instituie, ce opţiune îi rămâne omului care vrea pacea şi liniştea? Psalmistul spune că colapsul societăţii este inevitabil atunci când îi sunt subminate temeliile. De aceea, dacă cineva vrea să distrugă Creştinismul nu poate începe de la învierea lui Hristos, atestată istoric atât de istoricii seculari cât şi religioşi, ci de la Geneza şi relatarea creaţiei. Nu este de mirare că atacul începe cu subtilitate prin interpretarea simbolică a zilelor creaţiei.

Doctrina biblică a originilor, aşa cum este redată în cartea Genezei, este fundamentală pentru toate celelalte doctrine ale Scripturilor. Negaţi-o sau subminaţi-o în vreun fel şi restul Bibliei va fi compromis.

Înţelegerea literară a Genezei este esenţială pentru a-l crede pe cuvânt pe Dumnezeu în tot ceea ce a spus ulterior. În privinţa păcatului, a jertfei lui Hristos şi a nevoi noastre de mântuire. De aceea, nu o putem interpreta altfel.

"The Lie: Evolution", de Ken Ham, Copyright (c) 1987 Kenneth A. Ham, Used by Permission.
Traducerea şi adaptarea materialului este efectuată de Teodor Macavei.

[1] [2] [3] | Apologetică