Înapoi
Acasă
Biblia

Creștinul fericit

James Montgomery Boice


Dacă producătorul unuia din filmele populare din zilele noastre; un regizor al unui spectacol de televiziune sau un editor al unei cunoscute reviste de modă sau al unui ziar ar vrea să rescrie Fericirile, bănuiesc că ar suna cam așa:

,,Ferice de cei bogați și puternici. Ferice de cei emancipați sexual. Ferice de cei frumoși și prezentabili. Ferice de cei renumiți. Ferice de cei pe care lumea îi admiră."

Aceste lucruri sunt exact opusul celor spuse de Isus Hristos în Predica de pe Munte. El a spus:

,,Ferice de cei săraci în duh. Ferice de cei ce plâng. Ferice de cei blânzi. Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire. Ferice de cei milostivi. Ferice de cei cu inima curată. Ferice de cei împăciuitori. Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii."

Și totuși, lucrul cu adevărat remarcabil, vedeți, nu e faptul că Isus spune: ,,Ascultați, dacă vreți să ajungeți în cer, asta va trebui să faceți. Va trebui să fiți săraci. Va trebui să plângeți. Va trebui să fiți nefericiți", și tot felul de astfel de lucruri. Dimpotrivă, Isus Hristos spune: ,,Iată, aceasta e calea spre fericire. Și nu o fericire într-o Împărăție a lui Dumnezeu undeva în ceruri. Aceasta e calea pentru a fi fericit acum. Pentru că metoda lumii, metoda eului propriu, nu duce la fericire. Dar calea Mea, care e calea renunțării de sine de dragul altora, este cu adevărat drumul spre fericire."

Trebuie să ascultăm acum ce spune Isus Hristos despre fericire, chiar dacă o facem nu din alt motiv afară de acela absolut evident că metoda lumii nu funcționează. Cei care trăim în America știm că Constituția ne garantează, ca un drept inalienabil, dreptul la căutarea fericirii. Cu acest lucru se ocupă oamenii cel mai mult, cu căutarea fericirii. Și încearcă tot felul de metode.
Este câte unul care crede că pentru a fi fericit trebuie să fie bogat, așa că își petrece tot timpul încercând să acumuleze bani. El crede că va fi fericit dacă va ajunge să aibă 100.000 de dolari. Adună 100.000 de dolari, dar până să îi aibă pe toți inflația le reduce valoarea la cât avea la început, așa că se gândește că va fi fericit când va avea un milion. Dacă pune mâna pe milion, vrea de-acum două sau trei, sau mai multe. Cineva l-a întrebat odată pe John D. Rockefeller, care pe vremea lui a fost cel mai bogat om din America: ,,Câți bani trebuie să ai ca să ai destui?" Rockefeller a răspuns, cu un anume dram de înțelepciune: ,,Încă puțin." Un milionar din Texas spunea: ,,Credeam că banii pot cumpăra fericirea. Am fost crunt dezamăgit."

Altcineva crede că poate fi fericit dacă acumulează suficientă putere. Așa că începe să urmărească puterea politică. Pune ochii pe un loc din consiliul unui oraș și îl obține. Nici nu apucă să își ocupe locul câștigat că începe să se gândească cum ar putea să devină primar. Ajunge primar. Privește de-acum la fotoliul guvernatorului. Se gândește: ,,O, de-aș putea ajunge guvernator, aș fi fericit!" Imediat ce obține această poziție, următorul pas e să devină președintele Statelor Unite. Puterea nu aduce fericirea. Un cunoscut om de stat, acum decedat, cancelar al Germaniei în ultimii ani, i-a spus odată lui Billy Graham... I-a spus: ,,Sunt bătrân. Viața și-a pierdut orice semnificație. Mă așteaptă un salt mortal în necunoscut."

Am impresia că astăzi ni se vinde eliberarea sexuală mai mult decât orice ca fiind calea spre fericire. Ni se spune că, dacă am renunța la orice ce ne inhibă dorințele și dacă ne-am satisface dorințele sexuale oricând am vrea și cu oricine am vrea, totul ar fi în regulă. Acesta e drumul spre fericire. Interesant e faptul că până și lumea recunoaște că acest drum e de fapt o fundătură.. CBS a prezentat un reportaj despre mișcarea ,,necăsătoriților oscilanți" din nordul Californiei, în care a luat interviuri mai multor oameni, printre care și unui număr de femei implicate în această mișcare. Aceste femei (nu erau creștine) au spus una după alta în timp ce erau intervievate pentru acest program: ,,Tot ce vor bărbații e să ajungă în pat cu tine. M-am săturat de asta cât să-mi ajungă o viață." Ele spuneau că renunță la acea mișcare.

Un altul spune: ,,Ei bine, faima e drumul de urmat. Dacă ai putea deveni suficient de renumit, atunci toți te vor urma. Oamenii te vor aprecia. Totul va fi minunat." Voltaire, ateistul, a fost pe vremea lui probabil cel mai faimos bărbat din Europa. Dar ni se spune că pe patul de moarte i-a mărturisit doctorului său: ,,Sunt abandonat și de Dumnezeu și de oameni. Îți dau jumătate din tot ce am dacă îmi dai doar încă șase luni de viață."

Privim la lume și la toate aceste încercări de a cumpăra sau câștiga fericirea, și tot ce vedem este deziluzie, frustrare, peste tot în jurul nostru. Ajungem să ne întrebăm: ,,Dacă așa stau lucrurile, atunci nu e nimeni fericit cu adevărat?" Ei bine, indiferent cum ar sta lucrurile în ce ne privește, a existat cel puțin un om care în mod evident a fost fericit. Îl numim ,,Om al durerii". Și a fost un Om al durerii. El a luat durerea noastră asupra Lui. Totuși, dacă a fost vreodată un om fericit, El a fost acela. Billy Graham scria despre El:

,,Dacă prin fericire înțelegem seninătate, încredere, mulțumire, pace, bucurie, satisfacție a sufletului, atunci Isus a fost fericit la modul suprem. Nu citim niciunde că ar fi râs, deși sunt sigur că a făcut-o. El nu căuta plăcerea, veselia, glumele, farsele făcute pe socoteala altora. Fericirea Lui nu depindea de circumstanțele exterioare. Nu avea nevoie de stimuli externi care să Îl facă fericit. El a învățat secretul care Îi permitea să trăiască deasupra circumstanțelor vieții și fără teamă de viitor. El mergea înainte cu calm, siguranță și seninătate prin cele mai solicitante situații, chiar prin moarte. Cu siguranță, dacă cineva a avut vreodată o fericire autentică și binecuvântată, acela a fost Isus Hristos."

În Predica de pe Munte, la care m-am referit, în special în Fericiri, Isus Hristos transmite ucenicilor Săi secretul fericirii Sale. Merită să privim la această formulă, pentru că asta e de fapt. Sunt câteva lucruri pe care El le menționează. Isus vorbește în primul rând despre cei săraci în duh.
A fi sărac în duh este exact opusul celui bogat în mândrie. Isus se referă aici la acel fel de sărăcie prin care o persoană adoptă o poziție smerită înaintea lui Dumnezeu. Acesta e locul de la care trebuie să pornim atunci când vorbim despre relația noastră cu Dumnezeu. Nu venim la Dumnezeu lăudându-ne cu ce am făcut, sau cu ce avem, sau cu ce putem face, sau cu ce am realizat. Venim înaintea Lui ca sărmani, ca cerșetori, pentru că la aceasta se referă expresia ,,sărac în duh". Apoi spunem: ,,O, Doamne Dumnezeule, nu am nimic să-Ți aduc. Vin cu mâinile goale și Te rog să mi le umpli cu harul Tău." Astfel de oameni sunt fericiți.

A doua Fericire vorbește despre cei ce plâng. Din nou, când ajungem la un astfel de cuvânt, descoperim că poate fi interpretat în diverse moduri. Eu cred, așa cum am spus și mai înainte, că atunci când vorbește despre plâns se referă în principal la plânsul din cauza păcatului. Pentru că nu poți citi Biblia fără să îți dai seama că păcatul este cea mai mare problemă. O, sunt și alte probleme în lume, probleme care izvorăsc din păcat și pentru care trebuie să plângem. Dar marea problemă și semnificația principală a păcatului este aceea că noi suntem în opoziție cu Dumnezeu iar păcatul creează o prăpastie între noi și El. Pentru aceasta trebuie să plângem și să ne pară rău. Oricine înțelege acest lucru trebuie să plângă, iar cei ce plâng descoperă acel fel de mângâiere despre care vorbește Isus Hristos, mângâierea Evangheliei. Și totuși, după ce am spus aceste lucruri, vreau să adaug de asemenea că cei ce plâng pentru păcat și își găsesc plăcerea în Evanghelie nu sunt insensibili la tragediile acestei lumi ci mai degrabă plâng și pentru ele.
Versetul cinci: ,,Ferice de cei blânzi", spune Isus. Oare ce înseamnă să fii blând? Când vorbim despre blândețe, ei bine, ne gândim la cine a fost Casper Milktoast. El permitea celorlalți să îl trateze ca un gunoi și să profite de el. Era întotdeauna călcat în picioare de ceilalți. Noi spunem: ,,Nimeni nu vrea să fie așa." Cred că acest lucru e probabil adevărat. Nimeni nu vrea și eu mă număr printre aceștia. Nici mie nu-mi place să fiu așa. În acest caz cred că Isus se referea la Vechiul Testament. Bineînțeles, El a trăit în Vechiul Testament. Acesta forma Scriptura acelor zile. Și multe din lucrurile spuse de El își au rădăcinile în Vechiul Testament, deși, desigur, acestea sunt profund transformate și proaspete în învățăturile lui Hristos. După părerea mea, în acest caz El împrumută această Fericire direct din cartea Psalmilor. Din Psalmul 37, versetul 11: ,,Cei blânzi moștenesc țara." Asta spune versetul din Psalmi, și ascultați ce spune Isus: ,,Cei blânzi vor moșteni pământul." Motivul pentru care mă refer la acest lucru este acela că, dacă veți studia Psalmul 37, veți descoperi că Psalmul 37 este o expunere a ce înseamnă să fii blând. Un om blând nu este cineva pe care ceilalți îl calcă tot timpul în picioare. Un om blând e cineva care se pleacă adânc înaintea lui Dumnezeu. Și pentru că se smerește înaintea lui Dumnezeu, el poate sta în picioare și poate rezista împotriva celor care vor să îl asuprească.
Isus are o binecuvântare foarte interesantă pentru cei blânzi. El spune: ,,Cei blânzi vor moșteni pământul." Ați meditat vreodată la acest lucru? Ei bine, probabil că e adevărat din mai multe privințe. E adevărat din punct de vedere spiritual și chiar istoric în ce privește planul lui Dumnezeu descoperit în istorie. Când creștinii participă la proclamarea Evangheliei și Împărăția lui Dumnezeu vine în felul acesta, putem spune că creștinii, ca membri ai marii familii a lui Dumnezeu, moștenesc pământul. Iar atunci când Domnul Isus Hristos va reveni să Își instituie domnia asupra pământului, putem spune că ei vor moșteni pământul și vor domni împreună cu El. Asta ne spune Scriptura. Dar cred că mai există un sens în care moștenim pământul chiar acum, pentru că, vedeți, acele lucruri țin de viitor și s-ar putea să nu însemne prea mult. Cel blând, care conform definiției din Psalmul 37 se încrede în Domnul și nu se îngrijorează din cauza celor ce fac răul ci așteaptă cu răbdare să vadă ce va face Dumnezeu, acest om, fie că are multe lucruri sau mai puține, într-un sens el are totul. Nu-și face griji pentru ziua de mâine. Își pune nădejdea în Domnul care se va îngriji de ea. Dumnezeu, care se îngrijește de crinii de pe câmp și de păsările cerului, cu siguranță poate avea grijă și de el. Așa se face că el poate pleca de acasă dimineața și, în loc să-și facă probleme cum va putea să aducă mai mult profit pentru firmă ca să-și impresioneze șeful și să primească o mărire de salar săptămâna viitoare, după care să fie promovat pe scara ierarhică, el privește spre cer și admiră răsăritul de soare și frumusețea unei noi zile; astfel tot cerul e al lui. Apoi, când pleacă în excursie la sfârșit de săptămână, în loc să se îngrijoreze dacă lucrurile vor merge bine săptămâna viitoare sau se va întâmpla ceva rău, el se bucură în schimb de frumusețea pământului. Putem spune că într-un fel tot pământul e al lui. Și acesta e un lucru minunat. Isus spune că aceasta e calea spre fericire.

,,Ferice de cei flămânzi și însetați dupa neprihănire." Aha, uite cheia. Foamea și setea după neprihănire. Cine flămânzește și însetează după neprihănire? Am în biroul meu o cărticică scrisă de Walter Trobisch, pe care soția mea a folosit-o în cursurile pe care le-a predat. Cartea se numește ,,Cum să trăiești cu dorințe neîmplinite" (Living with Unfulfilled Desires). E scrisă pentru adolescenți și vorbește despre dorințele sexuale și despre cum poți trece prin acea fază dificilă a vieții. Dar, vedeți, acel titlu, ,,Cum să trăiești cu dorințe neîmplinite", poate la fel de bine să fie titlul generației noastre. Dorințe neîmplinite. Oamenii trăiesc cu ele. Singura problemă e că cei mai mulți dintre ei nu doresc să trăiască așa. Motto-ul generației noastre este: ,,Fă tot ce poți ca să-ți satisfaci dorințele. Și fă-o cât poți de repede. Nu pierde vremea. Ai o singură viață. Trăiește pentru ziua de azi. Ia tot ce poți din ea." Așa procedează lumea noastră. Flămânzește și însetează după orice în afară de neprihănire. Astfel descoperă păcatul și, odată cu acesta, frustrarea pe care o aduce. De aceea lumea e un loc atât de nenorocit. De aceea atât de mulți creștini sunt uneori atât de nefericiți. Noi nu flămânzim și nu însetăm după neprihănire. Suntem flămânzi și însetați după lucrurile lumii.
Care e promisiunea? ,,Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați." Crezi că dacă flămânzești și însetezi după neprihănire, Dumnezeu nu ți-o va da? Crezi că va spune: ,,Nu, nu vreau încă să fii sfânt. Mai suferă puțin." Dorința lui Dumnezeu e ca noi să fim sfinți. Dacă nu suntem sfinți, e din cauză că noi nu vrem cu adevărat să fim.

Aceste Fericiri nu sunt pur și simplu adunate la întâmplare. Există o ordine a lor. Primele trei dintre ele... Cei săraci în duh, cei ce plâng, cei blânzi... Acestea se referă la o anumită atitudine care e necesară pentru a te apropia pe Dumnezeu. Cheia este însă a patra. ,,Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire." O descoperim în Isus Hristos. Acesta e un mod în care putem vorbi despre mântuire înainte de cruce. Apoi vin celelalte. Matei 5 versetul 7, versetul 8 și în special versetul 9. Ele vorbesc despre roada vieții pe care noi o găsim în Isus.
,,Ferice de cei milostivi." ,,Ferice de cei cu inima curată." ,,Ferice de cei împăciuitori."

,,Ferice de cei milostivi." Dumnezeu e milostiv. De la El învățăm ce e mila. Mila e harul în acțiune pentru cei ce nu o merită. Pe ea o găsim la cruce. Dumnezeu își arată mila față de noi. Iar creștinii sunt chemați să fie milostivi în același fel. Bonhoeffer, atunci când scrie despre acest lucru în ,,Prețul uceniciei" (The Cost of Discipleship), contrastează mila (pe bună dreptate, cred eu) cu un sentiment greșit înțeles al demnității proprii. El explică lucrurile în felul următor.
Există un sentiment îndreptățit al demnității. Înțelegem asta. Bărbații și femeile sunt creați după chipul lui Dumnezeu și avem demnitate pentru că suntem făcuți după chipul Lui. Deși această imagine e denaturată, e încă acolo. Acest lucru e foarte important. De aceea trebuie să respectăm viața. Viața după chipul lui Dumnezeu. Dar există și un sentiment greșit înțeles al demnității. Există acel fel de demnitate care spune: ,,Sunt o persoană prea importantă ca să fiu deranjat cu astfel de lucruri, care nici măcar n-au apucat să se întâmple." Sau: ,,Sunt prea ocupat ca să-mi fac timp pentru problema aceasta, deși poate că au nevoie de timpul meu." Acesta e un sentiment al demnității greșit înțeles. Despre el vorbește Bonhoeffer. El spune: ,,Vedeți, cei milostivi, cei care Îl urmează pe Hristos și învață de la El ce e mila, sunt oprimații acestei lumi." Oamenii din vremea lui Isus priveau la El și se întrebau: ,,Ce fel de Învățător e acesta? Uite, e prieten cu păcătoșii." Și nu se refereau la ,,păcătoși" în sensul teologic al cuvântului. Se refereau la oamenii care nu sunt la fel de drăguți ca și noi. Pentru că asta făcea Isus și Dumnezeu proceda astfel ca mila Sa să ajungă la cei ce aveau nevoie de ea. Și noi suntem chemați să facem la fel. Care e promisiunea? ,,Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă." Bineînțeles că vor avea parte de ea. De fapt, dacă au trăit în felul acesta, au găsit deja mila pentru că această milă se găsește la crucea lui Hristos.

,,Ferice de cei cu inima curată." Puritatea. O, cât de demodat e acest cuvânt în ziua de azi. Puritate. Cine vrea să fie curat în această lume? Asta înseamnă să fii rigid. Înseamnă să nu fii sofisticat. Înseamnă să fii învechit. Așa crede lumea. Și totuși, Isus spune: ,,Ascultați, cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu!" De ce? Pentru că Dumnezeu e sfânt. Cei care nu sunt neprihăniți, cei care nu sunt curați nu vor sta înaintea Lui.

,,Ferice de cei împăciuitori." De ce? Pentru că Dumnezeu a făcut pace cu noi. Pace la cruce. Noi eram dușmanii lui Dumnezeu. Pavel vorbește despre aceasta în Efeseni. Mergeam pe drumul nostru pentru că eram dușmanii lui Dumnezeu. Ne luptam între noi. Dumnezeu a coborât și a făcut pace la cruce. Isus a murit ca să înlăture cauza conflictului. Iar noi, cei care am primit acest fel de pace, nu putem să fim altfel decât împăciuitori, încercând să aducem bărbații și femeile din nou împreună și, mai presus de orice, împreună cu Dumnezeu.

Iar apoi, în cele din urmă, Isus vorbește despre persecuție. Și ea va veni. Sunt sigur că înțelegeți acest lucru. Există apropierea. Există plata păcatului și neprihănirea lui Hristos. Există roada luminii care izvorăște din aceasta. Iar apoi, așa cum spune Isus în altă parte, în mod inevitabil vor urma persecuțiile. Dar ce ne spune El? Oare ne spune: ,,Păi, vedeți, v-am arătat un mod de viață care e calea spre fericire, dar trebuie să vă spun că mai sunt și persecuții, iar cel puțin în acest domeniu veți fi foarte, foarte nefericiți." Nu spune nimic de felul acesta. El spune: ,,Ferice de cei persecutați." De ce? ,,Pentru că persecuția e dovada că voi sunteți identificați cu Mine." El vorbește aici despre un anume fel de persecuție. Persecuția despre care vorbește e cea care vine peste noi din cauză că Duhul lui Isus Hristos lucrează în inimile noastre și noi devenim din ce în ce mai mult asemenea Lui. Începem să trăim în această lume ca Isus Hristos și în mod inevitabil vom suferi același fel de persecuție de care a avut parte și El. Ne putem bucura de aceasta, pentru că e dovada că Îi aparținem lui Isus. Fericirea constă în aceea că El Însuși mângăie inimile și sufletele ucenicilor Săi.

Întrebarea cu care vreau să închei e următoarea. E una practică. Unde vom găsi oare în lumea aceasta un loc unde oamenii să poată trăi astfel? Vedeți, nu e vorba de o lume indiferentă. E o lume ostilă, păcătoasă, crudă, lacomă. E o lume care trăiește pentru sine. Unde oare în mijlocul unei astfel de lumi există un loc pentru cei săraci în duh, cei ce plâng pentru păcat, cei blânzi înaintea lui Dumnezeu, cei ce flămânzesc și însetează după neprihănire, cei milostivi, cei cu inima curată, cei împăciuitori, cei prigoniți din pricina neprihănirii? Există un singur loc de felul acesta. E locul unde această lume L-a dus pe Domnul Isus Hristos. E la cruce. Dar iată, la cruce e o mare părtășie. Vedeți, atunci când privim la cruce și încercăm să-L urmăm pe Isus, luându-ne crucea și mergând după El, auzim înapoia noastră strigătele acestei lumi. Și lumea nu strigă cuvinte de binecuvântare, ci ,,Răstignește-L, răstigniți-i." Dar când privim la Isus, Îl auzim spunând: ,,Ferice de ei!" Iar un singur cuvânt de binecuvântare din gura Lui valorează mai mult decât orice, orice lucru pe care îl poate face lumea.
Vă încurajez să urmați calea crucii. Veți găsi acolo părtășia martirilor și binecuvântarea lui Isus, care va spune celor ce Îl urmează: ,,Bine ai lucrat, rob bun și credincios. Intră în bucuria Stăpânului tău."

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Umblarea Creștinului