Înapoi  Acasă  Deschideți Biblia

Botezul cu Duhul Sfânt

R. C. Sproul


Ne aflăm într-o perioadă a istoriei creştine extrem de neobişnuită, cel puţin din următorul punct de vedere. În ultimii 50 de ani s-au scris mai multe cărţi despre Persoana şi lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt decât în toată istoria creştină la un loc. Acest fapt ridică imediat întrebarea: cum se face că dintr-odată apare acest tumult de literatură despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt? Răspunsul este evident: din cauza impactului aşa-numitei Mişcări Carismatice asupra lumii -- mişcare ce şi-a avut rădăcinile în secolul al XIX-lea dar care a trecut şi la principalele denominaţiuni de la mijlocul secolului XX. În spatele acestei aşa-numite Mişcări Carismatice se află o istorie neobişnuită, legată de rădăcinile primare ale Penticostalismului, de doctrina şi învăţătura lor despre conceptul botezului cu Duhul Sfânt. Cred că am auzit cu toţii oameni vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt. Ei spun: 'Am devenit creştin la o anumită dată dar am fost botezat cu Duhul într-o altă ocazie.' Sau, e posibil să te întrebe: 'Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?' De asemenea, am auzit cu toţii de modul în care conceptul botezului cu Duhul Sfânt a fost atât de strâns legat de fenomenul vorbirii în limbi. Aceasta este glossolalia sau vorbirea în limbi.

În teologia penticostală tradiţională, conceptul botezului cu Duhul Sfânt şi vorbirea în limbi sunt legate de doctrina sfinţirii. Termenii "a doua binecuvântare" sau "a doua lucrare de har" exprimă un gen de perfecţionism. Ideea e că prima lucrare de har este convertirea. Dar dincolo de faptul că eşti convertit la Cristos prin puterea şi prezenţa Duhului Sfânt (şi toată lumea e de acord că lucrarea de regenerare a sufletului este într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt), mai există o a doua operaţiune a Duhului Sfânt, la fel de dramatică, la fel de instantanee şi completă, numită "a doua lucrare de har", prin care o persoană poate să aibă parte de sfinţire deplină în această viaţă. O persoană poate fi socotită desăvârşită, în ceea ce priveşte ascultarea sa spirituală şi dreptatea sa. Aşadar, mişcarea a fost numită "perfecţionism". Descriu în linii mari aceste lucruri pentru că, la vremea când a apărut, existau multe ramuri ale mişcării şi teologiei respective şi nu toată lumea credea exact acelaşi lucru. Erau grade diferite şi tipuri diferite de perfecţionism. Însă, ideea este că la început, conceptul botezului cu Duhul Sfânt presupunea această revărsare a lui Dumnezeu Duhul Sfânt în sufletul omenesc, cu scopul de a perfecţiona sau de a sfinţi o persoană. Şi semnul primirii botezului cu Duhul Sfânt era vorbirea în limbi.

Cât priveşte impactul şi mai puternic pe care l-a avut Mişcarea Carismatică, întreaga experienţă a vorbirii în limbi şi conceptul botezului cu Duhul Sfânt au depăşit graniţele denominaţionale şi au început să-şi lase amprenta în biserica romano-catolică, în biserica luterană, în biserica presbiteriană şi realmente în orice denominaţiune existentă. Din acel moment s-a acordat foarte mare atenţie acestei idei, în încercarea de a integra teologia botezului cu Duhul Sfânt în creştinismul istoric. Aşa am ajuns să avem astăzi aşa-numita teologie neo-penticostală. Şi acest "neo" diferă de teologia penticostală veche. Principala diferenţă este următoarea. Acum, în cadrul Mişcării Carismatice, mult mai ample, ideea botezului cu Duhul Sfânt nu mai este văzută ca o lucrare secundară de har, care are drept scop sfinţirea, ci mai degrabă (din acest punct de vedere, cred eu, într-o lumină mult mai biblică) ca o lucrare de har realizată de Duhul, care are rolul de a da oamenilor daruri şi de a-i împuternici în vederea slujirii. Şi din acest punct de vedere, cred eu, este mult mai aproape de conceptul nou-testamental referitor rolul Duhului în botezul cu Duhul Sfânt.

Cu toate acestea, ce a ieşit din teologia neo-penticostală nu este un acord uniform între toate partidele. Astăzi sunt mulţi oameni care mai cred că vorbirea în limbi este semnul indispensabil al primirii botezului cu Duhul Sfânt. Şi dacă nu vorbeşti în limbi, înseamnă că nu ai primit botezul. Dar mai sunt şi alţii care cred că vorbirea în limbi nu trebuie să însoţească neapărat experienţa botezului cu Duhul Sfânt. Astfel că nu insistă asupra prezenţei vorbirii în limbi ca dovadă a botezului. Însă e general acceptată ideea că, pentru creştinul de rând, există un interval de timp de la convertirea la Cristos până la primirea botezului cu Duhul Sfânt (nu este neapărat cazul fiecărei convertiri, dar de cele mai multe ori). Fapt ce înseamnă că poţi fi creştin, creştin adevărat, şi totuşi să nu ai botezul cu Duhul Sfânt. Mai înseamnă şi că există creştini care sunt botezaţi cu Duhul Sfânt şi creştini care nu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt. Ideea este că fiecare creştin are posibilitatea de a fi botezat cu Duhul Sfânt, dar încă n-au fost toţi botezaţi. Aşadar, într-un fel, îi avem în Trupul lui Cristos pe cei care "sunt botezaţi" şi pe cei care "nu sunt botezaţi". Justificarea biblică a acestei concepţii - existenţa unui interval de timp între convertire şi botezul cu Duhul Sfânt, precum şi existenţa a două categorii de creştini, unii botezaţi cu Duhul Sfânt, alţii nebotezaţi - se găseşte în anumite pasaje narative din cartea Faptele apostolilor, în capitolul doi, spre exemplu, în pasajul referitor la ziua de Rusalii. Această teologie s-a născut din legătura care există între ceea ce oamenii experimentează astăzi -- vorbirea în limbi şi altele -- şi naraţiunea biblică a celor întâmplate în ziua de Rusalii.

Să privim pentru câteva momente la consemnarea biblică. Capitolul 2 din Fapte, începând cu primul verset: "În ziua Cinzecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." Versetul 12. "Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: "Ce vrea să zică aceasta?"" Luca include în naraţiunea sa, în capitolul 2, nu doar descrierea celor întâmplate, ci şi întrebarea : "Ce vrea să zică aceasta?" Aşadar, să ascultăm ce spune. "Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: "Sunt plini de must!" Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: "Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele! Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: "În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!..."" Este extrem de important pentru noi să înţelegem că, atunci când s-a petrecut acest eveniment, au fost tot felul de semne vizibile. Şi evident că vorbirea în limbi nu a fost vizibilă. A fost un semn audibil. Dar mai era acolo şi sunetul unui vânt puternic. Era şi un foc ce cobora din cer şi care, evident, nu mai însoţeşte acelaşi gen de experienţe astăzi. Dar când Petru dă interpretarea acestor evenimente din ziua de Rusalii, el îndreaptă oamenii spre profeţia lui Ioel din Vechiul Testament, profeţie în care Ioel vorbeşte despre venirea apropiată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Când acea Împărăţie va veni, Dumnezeu va turna Duhul Său cel Sfânt peste toată suflarea.

Când privim la rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament, vedem "charismata", darurile Duhului, restricţionate, oferite doar câtorva oameni precum Moise sau judecătorii sau profeţii. Şi vedem ce s-a întâmplat în Numeri 11 când Ietro l-a mustrat pe Moise pentru că şi-a asumat întreaga responsabilitate şi povara slujirii, spunându-i: "ceea ce faci nu e bine". Şi Dumnezeu i-a spus lui Moise că avea să coboare şi să ia din Duhul Sfânt care era peste el şi avea să-L împartă celor şaptezeci de bătrâni din comunitate. Şi când Domnul a făcut aceasta, iar Duhul a căzut peste cei şaptezeci de bătrâni, aceştia au început să prorocească. Doi dintre ei, Eldad şi Medad, erau în tabără, în apropiere; şi Iosua a văzut aceasta, s-a supărat şi a venit la Moise şi i-a spus: "Eldad şi Medad proorocesc în tabără. Opreşte-i." Pentru că Iosua era obişnuit cu gândul că numai Moise fusese uns pentru această slujbă, iar acum apăruseră şi alţii care dădeau semne că fuseseră înzestraţi şi primiseră daruri prin Duhul Sfânt. Şi Iosua s-a gândit că aceştia constituiau un grup de răzvrătiţi, de rebeli, care s-au autonumit profeţi; pentru că Iosua nu fusese prezent când Moise primise instrucţiunile. Interesant este faptul că, atunci când Moise a auzit plângerea lui Iosua, i-a spus acestuia: "Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!" Moise spune de fapt că tu nu trebuie să fii gelos pentru cele ce se întâmplă aici, pentru că acum, Dumnezeu Şi-a extins sfera de distribuţie a puterii de ungere a Duhului Sfânt. Eu aş fi vrut numai, a spus Moise, ca ea să fi fost şi mai mare. Aş vrea ca El să dea Duhul Său tuturor oamenilor din popor, nu doar la şaptezeci dintre ei. Acesta a fost răspunsul lui Moise, aceasta a fost rugăciunea lui. Nu a fost o prorocie.

Dar, la vremea când ajungem la Ioel, vedem că rugăciunea lui Moise devine o prorocie. Şi Ioel spune că va veni o vreme când Dumnezeu va turna din Duhul Său peste tot poporul. Nu doar peste câţiva. Nu vor exista "botezaţi" şi "nebotezaţi". Mi se pare uimitor faptul că, atunci când acest eveniment este consemnat în cartea Faptele apostolilor, Petru vede în el împlinirea prorociei lui Ioel. Fapt care ar fi total opus ideii că acum, Dumnezeu dă Duhul Său cel Sfânt doar unora dintre credincioşi şi nu tuturor credincioşilor, prin experienţa de la Rusalii.

Mai sunt şi alte lucruri pe care trebuie să le luăm în calcul şi trebuie să o facem cu atenţie. Anume: lucrurile consemnate pentru noi în cartea Faptele apostolilor. Mai întâi, atunci când citim capitolul 2, vedem două lucruri demne de-a fi luate în seamă. Primul: credincioşii care erau adunaţi laolaltă cu această ocazie erau credincioşi iudei, veniţi din toate provinciile. Aceşti credincioşi iudei erau adunaţi acum pentru a celebra sărbătoarea Rusaliilor din Vechiul Testament. Şi, în timp ce credincioşii iudei erau adunaţi din acest motiv, Duhul Sfânt a coborât peste ei. Este instructiv pentru noi să observăm că, atunci când Duhul a coborât peste credincioşii iudei, a coborât peste toţi cei care erau acolo. Această revărsare a Duhului Sfânt a venit peste fiecare dintre credincioşii iudei care erau adunaţi cu ocazia Rusaliilor. Duhul nu S-a pogorât doar peste câţiva. S-a pogorât peste toţi. Ei fuseseră credincioşi înainte ca să fi experimentat acest botez cu Duhul Sfânt. Datorită acestei perioade din istoria răscumpărătoare, Rusaliile marchează un nou punct de reper în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Aşadar, este evident faptul că ei fuseseră credincioşi înainte ca să primească această înzestrare sau acest dar al lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dar apoi vedem alte trei episoade în cartea Faptele apostolilor, pe care le-aş putea numi mini-Rusalii. Dacă citiţi în Fapte capitolul 8, găsiţi scris despre pogorârea Duhului Sfânt peste credincioşii samariteni. Capitolul 8 ,versetul 14: "Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei..." Aşadar, vedeţi aici de ce spun oamenii că există un interval de timp între convertire şi primirea Duhului. Pentru că acesta a fost cazul credincioşilor samariteni care Îl primiseră pe Isus; ei credeau în Isus, dar încă nu primiseră Duhul Sfânt. "...ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus." "Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duhul Sfânt." Acum samaritenii au o zi a Rusaliilor. Şi toţi acei credincioşi samariteni au primit Duhul Sfânt.

Apoi mergem în Fapte capitolul 10, unde ni se relatează cele petrecute în casa lui Corneliu, prin venirea lui Petru. Versetul 44: "Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu..." Înţelegeţi ce se întâmplă aici? Petru îl vizitează pe Corneliu, pe care Biblia îl numeşte "temător de Dumnezeu". El este un credincios dintre neamuri care crede în iudaism. Acele neamuri care s-au convertit la iudaism, dar care au rămas netăiate împrejur, erau numite temătoare de Dumnezeu. Petru se află în casa lui Corneliu şi Duhul Sfânt coboară peste aceste neamuri temătoare de Dumnezeu. "...Atunci Petru a zis: "Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?" Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei." Acesta este răspunsul lui Petru la uimirea mulţimii de iudei, când au văzut că Duhul Sfânt coboară peste neamuri. Care este semnificaţia lui? Semnificaţia este aceasta: noi trebuie să îi botezăm pe aceşti oameni. Trebuie să îi altoim în Biserica nou-testamentală. Ei trebuie să fie membri cu drepturi depline în comunitatea Noului Legământ, pentru că Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi lucru pe care ni l-a dat şi nouă.

Mai târziu, în Fapte 19, întâlnim din nou un lucru asemănător, ce are loc în mijlocul credincioşilor efeseni, careau primit şi ei Duhul Sfânt în acelaşi fel cum am citit în celelalte experienţe. În cartea Faptele apostolilor avem patru relatări despre revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Vreau ca să vedeţi două lucruri. Numărul unu: în fiecare episod, toţi credincioşii care au fost prezenţi au primit Duhul sfânt. Este semnificativ acest lucru. Numărul doi: consemnarea pe care o avem aici arată patru grupuri distincte de oameni, pe care le întâlnim în Noul Testament. Mai întâi, iudeii. Apoi, samaritenii. În al treilea rând, temătorii de Dumnezeu. Şi în al patrulea rând, neamurile (efesenii). Dacă citim cu atenţie cartea Faptele apostolilor şi epistolele apostolului Pavel, vedem că una dintre cele mai mari controverse din anii de început ai Bisericii creştine a fost întrebarea: "Care este locul neamurilor în Trupul lui Cristos?" Neamurile erau fără drept de cetăţenie în Israel. Erau străini de legământul Vechiului Testament. Temătorilor de Dumnezeu li se acorda un statut parţial de membru. Iar samaritenilor nu li se acorda sub nicio formă statutul de membru. Şi neamurile erau considerate din afara taberei.

Deci, acum că Evanghelia este predicată acestor grupuri, problema care se pune este: ce facem cu samaritenii care devin credincioşi? Ce facem cu temătorii de Dumnezeu care devin credincioşi? Ce facem cu cei dintre neamuri care devin credincioşi? Sunt ei îndreptăţiţi să capete statutul de membru în Trupul lui Cristos sau nu? Mi se pare uimitor că, dacă vă uitaţi la structura literară şi la linia progresivă a cărţii Faptele apostolilor, veţi vedea că în naraţiunea sa, Luca trasează linia de expansiune a Bisericii apostolice, de la Ierusalim la Iudea, la Samaria şi până la marginile pământului. În acest fel ni se dezvăluie această carte. Pe măsură ce se ajunge la fiecare element, pe măsură ce fiecare segment este atins, al samaritenilor, temătorilor de Dumnezeu, al neamurilor, Dumnezeu confirmă intrarea lor în calitate de membri cu drepturi depline în Biserica nou-testamentală, prin faptul că le dă Duhul Sfânt.

Nemulţumirea pe care o am în privinţa teologiei penticostale este aceea că, după părerea mea, aceasta vede lucrurile mult prea slab faţă de ce s-a petrecut în realitate la Rusalii. Semnificaţia pe care Noul Testament o dă Rusaliilor este aceasta: ea reprezintă revărsarea Duhului Sfânt peste toată Biserica, care îl include pe fiecare credincios. Aşa cum spune Pavel în scrierile lui didactice: "N-am fost toţi botezaţi în acelaşi Duh?" Nu este loc în doctrina biblică, după judecata mea, de un concept care să cuprindă atât creştini botezaţi cu Duhul Sfânt cât şi creştini nebotezaţi. Acum, botezul vine odată cu convertirea. Nu este acelaşi lucru cu convertirea. Însă, principiul este acesta: toţi creştinii primesc botezul cu Duhul Sfânt.

Tradus de Estera Sandau


Doctrine