Înapoi  Acasă  Deschideți Biblia

Moartea şi starea intermediară

R. C. Sproul


Escatologia este un termen derivat din grecescul "eskaton", care se referă la ceea ce numim în mod obişnuit "lucrurile din urmă" sau "lucrurile din viitor" - acele lucruri care sunt lăsate la urmă şi care vorbesc despre nădejdea răscumpărării noastre. Vom începe studiul nostru de escatologie luând în considerare câte lucruri despre marele nostru vrăjmaş de care ne ciocnim ca fiinţe umane. Cea mai mare problemă pe care o avem ca oameni - o problemă unică în felul ei - este faptul că suntem muritori. Adică noi, la un moment dat, trebuie să stăm faţă în faţă cu moartea. Ni se spune că moartea este vrăjmaşul final cu care avem de luptat. Şi întrebarea pe care toată lumea o pune a fost ridicată pentru prima oară de Iov: "Dacă un om moare, va mai trăi el iară?" Sau, într-o altă formulare, există viaţă după moarte? Sau ce se întâmplă când acest trup muritor trece prin starea de tranziţie, pe care o numim moarte? Aceste lucruri stăruiesc mereu în mintea omului. E posibil să le fi pus deoparte, undeva într-un colţ îndepărtat al minţii, dar noi suntem conştienţi de caracterul nostru muritor şi această perspectivă a morţii stă înaintea ochilor noştri, sfidându-ne. Moartea tinde mereu să ne fure puţin din bucuria experienţelor noastre din prezent şi pare să ne ameninţe întotdeauna cu vreun lucru rău. Se pune întrebarea: a fost acest vrăjmaş înfrânt, în cele din urmă, o dată pentru totdeauna? Ce însemnătate are moartea pentru un creştin?

Să începem scurta noastră cercetare a acestui subiect privind la câteva lucruri menţionate de apostolul Pavel în scrisoarea către Romani. În capitolul 5 din Romani, începând cu versetul 12, Pavel spune: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume." Se referă, bineînţeles, la Adam. ".şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit. (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi, moartea a domnit de la Avraam până la Moise." Acesta este un lucru plin de semnificaţie. Pavel expune aici un punct teologic important. El spune: "Noi ştim că păcatul a fost în lume înainte de Moise pentru că în lume s-a mai aflat şi altceva. Ce anume? Moartea. Pentru că fără de lege, nu este păcat. Pentru că păcatul, prin definiţie, este o încălcare a legii. Şi fără păcat, nu poate fi moarte. Iar prin faptul că exista moarte, înseamnă că trebuia să existe şi păcat. Şi dacă era păcat, înseamnă că trebuia să existe şi lege. El vorbeşte despre acea lege pe care o revelase Dumnezeu în inima fiinţelor umane chiar de la început. Şi Pavel spune că această problemă, acest vrăjmaş, această moarte, a venit în lume ca rezultat direct al păcatului.

În acest punct, creştinul este pus în opoziţie directă cu gândirea seculară din zilele noastre, care vede moartea ca pe o secvenţă din ordinea naturală a lucrurilor. Creştinul însă vede moartea ca pe o secvenţă din ordinea naturală căzută a lucrurilor, dar care nu a fost starea originară a omului. Moartea a venit ca judecată a lui Dumnezeu pentru păcat. La început, orice păcat era o ofensă capitală. "Sufletul care va păcătui va muri." Şi Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei: "În ziua în care veţi mânca din el, veţi muri negreşit." Când Dumnezeu a spus aceasta, El nu îi ameninţa pur şi simplu pe Adam şi pe Eva cu moartea spirituală. Evident că în ziua în care au încălcat legea lui Dumnezeu în grădină, ei au murit spiritual, nu fizic. Şi astfel, cineva se poate întreba: Ce a vrut Dumnezeu să spună când a zis 'în ziua în care veţi mânca din el veţi muri negreşit'? Iată ce a vrut să spună: 'în ziua în care veţi mânca din el, s-a zis cu voi. Veţi muri. Nu doar în sufletul vostru, nu doar în duhul vostru, ci veţi fi supuşi şi morţii biologice.' Acesta a fost avertismentul. Aceasta a fost pedeapsa. Faptul că Adam şi Eva nu au murit fizic în acea zi în care au păcătuit nu înseamnă că Dumnezeu a minţit. Întotdeauna când Dumnezeu avertizează cu privire la consecinţele păcatului, Îşi rezervă Lui Însuşi dreptul de a acorda milă sau de a fi îndurător. Ceea ce a făcut Dumnezeu a fost că le-a acordat lui Adam şi Eva harul de a trăi pentru o anumită vreme în această lume, înainte ca să ceară pedepsirea lor pentru păcatul comis, adică moartea.

Fiecare fiinţă umană din această lume este păcătoasă. Şi fiecare fiinţă umană din această lume a fost condamnată la moarte şi se află încarcerată în aşteptarea sentinţei. În acest punct ne aflăm noi, ca fiinţe umane. Noi aşteptăm căderea securii, aşteptăm executarea sentinţei. Dar, din perspectivă creştină, moartea nu mai este privită ca pedeapsă sau penalizare pentru păcat, întrucât penalizarea păcatului a fost plătită de Cristos. Acum, moartea are o cu totul altă semnificaţie. Acum, moartea reprezintă momentul de trecere din această lume în cealaltă.

Să aruncăm o privire la ceea ce le spune Pavel mai târziu filipenilor. Filipeni 1:19 spune: "Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos. 20 - Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Cristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. 21 - Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un cîştig. 22 - Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. 23 - Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine 24 - dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup."

Pavel face aici nişte afirmaţii foarte valoroase cu privire la moarte. Şi dacă există vreun text în Noul Testament care să ne facă credinţa să şovăie, atunci acesta este, această afirmaţie a lui Pavel de aici. Pentru că deşi spunem că noi credem, sărbătorim Paştele şi ne bucurăm de biruinţa lui Cristos asupra morţii, tot ne este teamă de moarte. Trebuie să vă spun cu toată sinceritatea că nu cred că mi-e teamă de moarte. Dar, de asemenea, mi-este foarte teamă să mor. Cu alte cuvinte, nu mi-e teamă de ce se va întâmpla atunci când îmi voi trage răsuflarea pentru ultima dată, mi-e teamă de procesul prin care voi fi nevoit poate să trec, pentru că nu este dată creştinului nicio garanţie că nu va suferi durere sau nu va trece prin agonie în clipa morţii. Singura garanţie pe care o avem este prezenţa lui Dumnezeu cu noi, în acele clipe. Şi de asemenea, avem garanţia locului unde vom merge atunci când pleoapele noastre se vor închide în moarte.

Ceea ce spune Pavel este aceasta: "Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig." Apostolii au întors lumea cu susul în jos. Şi principalul făptaş al acestui lucru a fost Pavel. Cu excepţia lui Isus, nu mă pot gândi la o viaţă mai extraordinară trăită de vreun creştin, de la Cristos încoace, decât a fost viaţa apostolului Pavel. Dacă ne uităm la ceea ce a realizat în viaţa lui, la câte a îndurat în viaţa lui, la câte a suferit, este pur şi simplu uimitor ce a făcut acest om. Şi totuşi, nu ai fi putut ca să ai un Pavel fără să ai un om convins cu înflăcărare de veridicitatea vieţii sale veşnice. Lui Pavel nu îi păsa dacă avea să moară minutul următor. El şi-a riscat viaţa în fiecare clipă. El a spus: 'Atât cât voi trăi, viaţa mea este Cristos. Îl slujesc pe Cristos. Şi dacă mor, nu va fi decât mai bine. Este un câştig. Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.'

Ori de câte ori vedem pe cineva care suferă în urma pierderii unui membru scump al familiei sau care a pierdut pe cineva drag, îi trimitem condoleanţe şi spunem: 'Ne pare foarte rău pentru pierderea pe care ai suferit-o.' Când moare cineva este o pierdere pentru noi. Nu încape îndoială cu privire la acest lucru. Dar dacă ei sunt creştini, atunci pentru ei nu este o pierdere. Este câştig. Este ceva pozitiv. Pavel subliniază din nou acest lucru în acelaşi context de aici, atunci când spune câteva versete mai încolo: "Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine; 24 - dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup." Prin urmare, el are această dilemă. El spune: 'Mă uit la slujirea mea. Mă uit la biserici şi ştiu că am o slujbă de îndeplinit, aceea de a vă ajuta să creşteţi la plinătatea lui Cristos. Nu vreau să fiu scos din această luptă. Vreau să pot să continua să vă slujesc până ce vă voi vedea maturi în Cristos. Am o mare dorinţă să continui această slujire pământească. Şi cred că vă este de folos să mai rămân în viaţă o perioadă', acestea sunt spusele lui. 'Aşadar, mă aflu într-o situaţie dificilă. Sunt presat din două părţi. Sunt între coarnele unei dileme. Pe de o parte, vreau din toată inima să stau cu voi şi să vă ajut. Pe de altă parte, abia aştept să merg Acasă.' "Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine."

Avem tendinţa de a privi la diferenţa dintre viaţă şi moarte ca la diferenţa dintre bine şi rău. Dar apostolul nu a privit aşa. El a privit diferenţa dintre viaţă şi moarte ca o diferenţă între bine şi mai bine. El spune că a trăi este bine. Este multă durere în viaţă. Acest loc este o vale a plângerii. Şi eu înţeleg că uneori, unii oameni ajung să experimenteze suferinţa şi durerea în aşa măsură încât îşi doresc să moară. Dar cei mai mulţi dintre noi, în ciuda durerilor şi necazurilor, zdrobirilor, dezamăgirilor, frustărilor care ne asaltează în fiecare zi din viaţă, dincolo de toate acestea noi tot vrem să trăim. Vrem să trăim. Este o bucurie în trăire, un sentiment datorită căruia ţinem cu putere de viaţă. Cu toate durerile şi frustările, viaţa este minunată. Este incredibilă. Gândiţi-vă la acest lucru, gândiţi-vă ce înseamnă să fii viu, ce înseamnă să fii o fiinţă umană cu suflare de viaţă.

Pavel spune: 'Este bine dacă stau aici.' Nu-i rău. Dar să plec şi să fiu cu Cristos nu este doar o diferenţă între bine şi mai bine, este o diferenţă între bine şi mult mai bine. Nu doar mai bine, mult mai bine.' Este o măsură semnificativă de bine în moartea creştinului. Pentru că noi mergem imediat să fim cu Cristos. Aceasta nu este doar o nădejde goală. Este o nădejde ce a fost adeverită de propria înviere a lui Cristos, în istoria reală, fapt pe care Pavel l-a văzut cu propriii săi ochi. Poate că motivul pentru care noi nu suntem atât de îndrăzneţi, atât de curajoşi şi eficienţi este că noi nu am văzut cu ochii noştri ceea ce a văzut el. Nimeni nu are îndoieli cu privire la ceea ce credea Pavel, faptul că cerul i s-a deschis şi în faţa lui era Cristos cel înviat. El ştia acest lucru. Şi a spus: 'Voi risca orice lucru din această lume pentru că nu contează ce se întâmplă cu acest trup, eu oricum ajung Acasă.'

Prima întrebare pe care o întâlnim în escatologie, legată de moarte, este: Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Biblia ne învaţă că există moarte. Şi Biblia mai învaţă că există şi o înviere la urmă. În Crezul apostolic spunem: 'Cred în învierea trupului.' Şi când spunem că noi credem în învierea trupului, nu spunem că noi credem în învierea trupului lui Isus. Desigur, credem şi aceasta. Expresia "învierea trupului" din Crezul apostolic se referă la credinţa noastră vizavi de învierea trupurilor noastre. Noi credem că trupurile noastre, chiar dacă suferă această experienţă numită moarte, chiar dacă pot fi distruse de o bombă, arse în foc sau îngropate în pământ, ele vor învia într-o bună zi - întocmai cum Cristos a ieşit din mormânt cu acelaşi trup cu care a intrat. Deşi a ieşit cu acelaşi trup, acel trup suferise mari schimbări. Fusese glorificat. Fusese schimbat din muritor în nemuritor.

Prin urmare, în 1Corinteni 15, apostolul spune că întocmai cum Cristos a înviat cu un trup nou ca prima roadă a celor înviaţi din morţi şi noi o să fim înviaţi în trupurile noastre. El spune: Cu ce trup vom învia? Nu ştiu. Nu ştiu dacă voi avea părul cărunt în cer. Nu ştiu dacă voi fi supraponderal în cer. Sper că nu. Şi nu ştiu nici cum voi arăta, nu ştiu nici cum vei arăta tu, dar ştiu că ne vom recunoaşte unul pe celălalt. Şi ştiu că nu vom fi nişte duhuri rătăcitoare sau nişte suflete fantomatice umblând încolo şi-ncoace. Vom avea trupuri cunoscute. Pentru că aceasta este promisiunea finală. Cea mai bună stare din viitor este trupul glorificat. Faptul că acum trăim într-un trup, aici pe pământ, este un lucru bun. Dar lucrul cel mai bun va fi trupul glorificat din starea noastră finală.

Ce este cu mult mai bine se va petrece în viitor, în starea intermediară cum o numim noi în teologie. Starea intermediară este starea existenţială în care ne vom afla după momentul morţii până la învierea finală a trupurilor. Din câte aş putea să presupun, când mor, trupul meu merge în pământ. Sufletul meu merge direct în cer pentru a fi imediat în prezenţa lui Isus Cristos - existenţă cu mult mai bună decât cea pe care o am aici pe pământ. Dar voi fi un suflet fără trup. Cea mai bună soluţie posibilă va apărea abia mai târziu, în timpul împărăţiei lui Cristos, când trupul meu se va îmbrăca cu un alt trup, nemuritor şi glorificat. Ideea de aici însă este că aceasta nu înseamnă, după cum au învăţat unii eretici, că atunci când murim intrăm în aşa numitul "somn al sufletului", o stare de animaţie suspendată, de inconştientizare a propriei persoane şi a trecerii timpului. Şi rămâi în această stare până la măreaţa înviere. Dar în tot acest timp, tu eşti separat de Cristos într-un sens foarte real. Poate că nu realizezi acest lucru, dar eşti separat de El. Viziunea biblică este o viziune care învaţă despre o existenţă conştientă în mod continuu de persoana proprie. Deci, în clipa în care mori (poate că eşti într-o stare de inconştienţă atunci când mori) te-ai şi trezit. Pentru că acum, vei fi într-o stare existenţială în care eşti conştient că te afli în prezenţa lui Cristos şi în prezenţa lui Dumnezeu, un lucru magnific, pe care îl anticipăm.

Eu unul îmi planific să trăiesc pentru totdeauna. Nu-mi planific să mor niciodată. Îmi planific să trec printr-o stare de tranziţie fiziologică şi biologică în care acest trup este epuizat, după cum şi în prezent se află în acest proces de epuizare. Dar starea neîntreruptă de conştienţă a propriei persoane continuă, numai că trece într-o stare mult mai măreaţă, pentru că se află în prezenţa imediată a lui Cristos. Dilema lui Pavel a primit răspuns prin biruinţa asupra morţii sale, datorită căreia putea să meargă Acasă şi să experimenteze câştigul de-a fi împreună cu Cristos.

Tradus de Estera Sandau


Doctrine