Recapitulare:
Această carte pare a fi scrisă pentru a răspunde şi a explica unele dintre cele mai chinuitoare întrebări ale umanităţii.
1. de ce suferă cei nevinovaţi?
2. a demasca ocările aduse de diavol celor ce cred în Dumnezeu
3. pentru a-i arăta lui Iov aşa cum este într-adevăr
4. pentru a-i învăţa pe sfinţi răbdarea
5. pentru a învăţa nevoia de pocăinţă ...dacă până şi cei neprihăniţi suferă!
6. Subliniază suveranitatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor omului.
Vedem în această carte încercarea disperată a prietenilor lui Iov, şi uneori a lui Iov însuşi de a explica suferinţa dintr-o perspectivă strict pământească şi omenească. Nu se explică! Pentru a înţelege această problemă avem nevoie să-l luăm în considerare pe Dumnezeu. Într-adevăr vedem că explicaţia nu intervine până ce Iov nu se "resemnează" în credinţa că Dumnezeu ştie mai bine ce face. Faptul că Dumnezeu a răsplătit credinţa lui Iov este mesajul culminant al cărţii.
Iov ne spune că omul nu este pierdut şi fără speranţă în faţa răului şi a suferinţei. Are planul spiritual care să-l ajute să-l înţeleagă!
O schiţă a cărţii
Partea de proză: capitolele 1,2
Scena I: În ţara lui Uz prosperitatea şi liniştea lui Iov 1:1-5
Scena II: În ceruri ocara pe care Satana o aduce împotriva lui Iov, înaintea lui Dumnezeu 1:6-12
Scena III: În ţara lui Uz pierderea copiilor săi şi a tuturor bogăţiilor 1:13-22
Scena IV: În ceruri Dumnezeu şi satana 2:1-6
Scena V: În ţara lui Uz Iov îşi pierde sănătatea şi sprijinul soţiei lui 2:7-10
Partea de poezie: capitolele 2:11-42:6 Secţiunea de poezie a cărţii reprezintă o întrecere în argumente, o dispută ideologică între Iov şi cei trei prieteni ai lui. O dezbatere aprinsă era în aceea vreme ca un meci de fotbal din zilele noastre.
Scena VI: la groapa de gunoi a cetăţii
1. Iov nu mai este înţeles de prietenii săi 2:11-13
2. Iov contra Elifaz, Bildad, Ţofar 3:1-32:1
3. Iov în dispută cu Elihu 32:2-37:24
Scena VII: Disputa dintre Domnul şi Iov 38:1-42:6
Încheierea în proză: capitolele 42:7-17
Scena VIII: În ţara Uz - Binecuvântarea îndoită (dublă) a lui Iov cu zile, familie, copiii şi bogăţii.
În trei serii de dialoguri nişte prieteni, Elifaz, Bildad şi Ţofar, veniţi iniţial să-l mângâie încep mai târziu să-l critice nemilos conform unor şabloane religioase curente atunci şi curente astăzi. Ei erau siguri că toate aceste suferinţe îngrozitoare ale lui Iov sunt cauzate de păcatele lui. În mod simplist ei susţin că suferinţa este rezultatul numai al păcatului.
De aceea, dacă Iov s-ar pocăi doar de păcatele sale totul va fi bine din nou. Însă Iov a ştiut mai bine. El ştia bine că nu merita această pretinsă pedeapsă crudă, dar totuşi nu putea să înţeleagă de ce a îngăduit Dumnezeu ca aşa ceva să i întâmple lui. De aceea, Iov părea confruntat cu dilema ori că Dumnezeu îl tratează nedrept, sau că există o altă explicaţie care îi este necunoscută lui. În final, s-a plecat în faţa Necunoscutului, care i s-a făcut cunoscut chiar prin intermediul necazurilor pe care le-a îndurat.
Sfinţirea un motiv al suferinţei
Iov 23:10 Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
"Eu cred că necazurile noastre repetate nu cad asupra noastră asemenea trăsnetului asupra unui copac putred, distrugându-l şi mai mult, ci mai degrabă asemenea loviturilor unui sculptor ilustru asupra blocului de marmură în care va lua formă o imagine a frumuseţii şi splendorii. Dacă prezenţa divină se face simţită, nici o soartă nu este rea. Dacă îi voi vedea mâna, nici o întâmplare va veni ca o surpriză."
"Un singur Fiu a avut Dumnezeu fără păcat, dar nici unul fără întristare/necaz/suferinţă." John Trapp
"Există mai mult rău într-o picătură de păcat decât într-un ocean de suferinţă." Thomas Watson
"Dacă o oaie se depărtează de turmă, păstorul nu-şi trimite câinele ca să o devoreze ci ca să o aducă înapoi. Aşa face şi Păstorul nostru ceresc." Daniel Cawdray
"Beethoven a compus ce-a mai bună muzică a sa după ce a asurzit complet. Apoi, Pascal a făcut cele mai profunde observaţii despre om şi Dumnezeu, despre viaţă şi moarte în acele perioade de cruntă suferinţă." Robert J. McCracken (1904-1973)
"Dumnezeu putea să-l ferească pe Daniel de groapa cu lei... pe Sila şi Pavel, să-i cruţe de închisoare ...sau putea să-i cruţe pe cei trei tineri evrei de cuptorul încins, însă Dumnezeu nu ne-a promis niciodată să ne ferească sau să ne cruţe de necazuri ci doar a promis doar să ne treacă prin ele avându-l pe El alături!" Merv Rosell
În general reacţia tuturora în faţa răului şi a suferinţei dezvăluie o profundă imaturitate spirituală.
Pe lângă subiectul suferinţei neprihănitului Iov şi al explicării existenţei răului, un alt subiect frecvent subliniat în această carte a lui Iov este înţelepciunea lui Dumnezeu. De fapt, "relele" ce au avut loc în viaţa lui Iov au sens doar în lumina înţelepciunii nepătrunse a lui Dumnezeu!
Voi continua astăzi dezvoltarea temelor cărţii lui Iov cu a vorbi despre înţelepciunea lui Dumnezeu. Biblia ne spune că Dumnezeu a prins pe oameni în înţelepciunea lor, şi că nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor (vezi, 1Cor.1). De unde provin aceste cuvinte repetate de apost. Pavel? Din cartea lui Iov.
Ce este nebunia lui Dumnezeu care mântuieşte pe oameni? Vezi, care a fost aceasta de-a lungul vremurilor. Cazul lui Noe, Avraam, Iosua, etc.
Rom.16:27...lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.
Cartea lui Iov pare să fie întărirea acestei afirmaţii de mai târziu a lui Pavel. Nimeni nu ştie de ce există răul şi de ce adesea se abate asupra celor inocenţi. Doar Dumnezeu. De ce doar El ştie? Pentru că El singur este înţelept!
Dacă în cazul lui Pavel exclamaţia de recunoaştere a înţelepciunii lui Dumnezeu se datorează ingeniozităţii Sale în mântuirea oamenilor prin darea Fiului Său, la vremea potrivită şi în maniera potrivită, în cazul lui Iov înţelepciunea lui Dumnezeu reiese din modul în care El răspunde provocării Satanei de testare a lui Iov şi de felul în care a folosit răul în viaţa lui Iov pentru a-şi justifica Domnia şi suveranitatea, cât şi meritul Său de a fi slujit de om pentru simplul fapt că este Creatorul lui.
La fel cum Hristos a spus-o, "Binele este Unul singur" (Mat.19:17) şi cum a spus-o aici apostolul Pavel, "Dumnezeu care singur este înţelept", la fel Iov spune că ...
Iov 9:4 A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
Iov 12:13 La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt.
Iov 12:16 El are puterea şi înţelepciunea El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
Iov 28:12 Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?
Prin comparaţie, aşa cum toate creaturile sunt necurate faţă de puritatea Lui, tot aşa ele sunt "proaste" (nechibzuite) în comparaţie cu înţelepciunea Lui. Nici chiar îngerii Lui nu se ridică la nivelul înţelepciunii Sale
Iov 4:18 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi...
La fel cum în Rom.16:27 are loc o "luare", ca să zicem aşa, a înţelepciunii de la orice creaturi şi atribuirea ei exclusiv lui Dumnezeu prin Isus Hristos, tot aşa putem spune că în Iov are loc o ascundere a înţelepciunii lui Dumnezeu prin nenorocire şi o atribuire a ei doar lui Dumnezeu.
Cum recunosc oamenii că Dumnezeu este mai înţelept decât ei? exemple:
Înţelepciunea este strictul apanaj al lui Dumnezeu. Este teritoriul Său. Nici o creatură nu poate pretinde că o are. El este atât de înţelept, încât este Însăşi înţelepciunea.
În necazul lui Iov, vedem cum străluceşte înţelepciunea nevăzută şi nepătrunsă a lui Dumnezeu, dacă privim la felul în care lucrează în circumstanţele vieţii omului.
Întâi, ce este înţelepciunea? Grecii o considerau mai întâi de toate o perfecţiune în vreo artă sau meserie. Putem să-i spunem pricepere.
Astfel doar Dumnezeu are pricepere în domeniul vieţii omului. Un pictor sau un sculptor erau numiţi "înţelepţi" dacă stăpâneau cu desăvârşire tainele artei, sau ale meseriei lor. Dacă aveau o excelentă cunoaştere a respectivei arte.
În "arta" lucrului cu omului, a mântuirii, convertirii şi transformării lui spirituale, doar despre Dumnezeu se poate spune că este singurul înţelept (priceput).
Avem o primă idee a ce poate să însemne că Dumnezeu este înţelept. El "ştie" cum să-l aducă la realitate pe om. "Ştie", "se pricepe", cum să-l mântuiască şi să-l înnoiască spiritual.
Ulterior în cultura greacă, titlul de înţelept a fost acordat celor ce se devotau contemplării lucrurilor înalte şi care serveau scopurilor filozofice şi didactice.
Vedem că înţelepciunea lui Dumnezeu este permanent contrastată cu "înţelepciunea acestei lumi" (1 Cor. 1:20; 3:19), cu "înţelepciunea omenească" (1 Cor. 2:4, 13), cu "înţelepciunea oamenilor" (1Cor.2:5), şi cu "înţelepciunea acestui veac" (1Cor.2:6). De aceea, conceptul biblic al înţelepciunii este extrem de diferit de conceptul clasic al înţelepciunii ce caută să determine sensul existenţei prin intermediul filozofiei şi al gândirii raţionale a omului.
În schimb, primul principiu al înţelepciunii divine îi impune omului să se smerească înaintea lui Dumnezeu în ascultare de poruncile Sale, şi în închinare. Această idee răzbate puternic din cărţile de înţelepciune ca Iov, Proverbe, Ecleziastul şi Psalmii.
(from Nelson's Illustrated Bible Dictionary; Copyright (C) 1986, Thomas Nelson Publishers)
În mod obişnuit, îi mai numim "înţelepţi" pe aceia dintre noi care îşi trăiesc vieţile în cumpătare, care îşi fac treburile cu pricepere şi discreţie, care îşi stăpânesc patimile firii şi care se poartă cu grijă şi respect faţă de semenii lor.
Însă în particular, înţelepciunea constă din a face bine. Constă în a stabili un ţel bun, a alege mijloacele potrivite şi în a le folosi pentru îndeplinirea acelui ţel. Aşa cum noi credem că omul înţelept este cel ce are cel mai nobil scop, posedă cele mai potrivite şi mai nobile mijloace, tot aşa Dumnezeu este infinit mai înţelept pentru că este o fiinţă net superioară omului şi posedă mijloacele cele mai nobile pentru atingerea celui mai suprem scop, care este El Însuşi. Nefiind nimeni mai superior ca El, nimic nu poate să fie un scop mai suprem decât El Însuşi. Aşa cum El este cauza tuturor lucrurilor, tot aşa reprezintă scopul final al tuturor lucrurilor. Iată acelaşi lucru exprimat de Pavel:
Rom.11:36 Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
Apoi,
Este considerat înţelept cel ce se foloseşte de oportunităţile oferite de împrejurări pentru a-şi duce la îndeplinire planurile. Cel ce are capacitatea de a prevedea toate piedicile şi intrigile şi îşi armonizează acţiunile conform posibilităţilor.
Dar Dumnezeu are mai multă prevedere decât omul încât să nu poată fi împiedicat de circumstanţe şi mai multă bunătate decât el încât să nu fie nevoie să înşele pentru a-şi îndeplini planurile. Aşa s-a întâmplat pe vremea întrupării Fiului Său în lumea noastră care este numită, "împlinirea vremii".
Gal.4: 4 Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
În aceasta, şi-a arătat El înţelepciunea. S-a folosit de toate împrejurările istorice, culturale şi sociale pentru a face cunoscută voia Lui şi a-şi descoperi gloria Lui celui ce-l vedeau pe Fiul (Ioan 1:14,15). Toate împrejurările au slujit împlinirii planului înţelept al lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Nici un lucru neînsemnat ca, sfâşierea cămeşii Lui, sau oferirea vinului amestecat cu oţet, nu au fost întâmplări, ci aşa cum se spune au făcut parte din evenimentele "împlinirii vremurilor", sau "sfârşiturilor veacurilor".
1Cor. 10:11 Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor.
Efes.1:10 ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ.
1Pe 1:20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi,
Evrei 9:26 fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
Fapte 4:27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
Înţelepciunea lui Dumnezeu constă în a face toate lucrurile după sfatul voii Sale. Căile şi hotărârile lui Dumnezeu nu sunt determinate doar de voia Lui, ci El acţionează conform înţelepciunii şi sfatului infinitei Sale înţelegeri/priceperi. În Efes.1:11 se spune,
Efes.1:11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale
De aceea, nu putem spune aşa cum o face Carl Jung că, "a fost voia Lui Dumnezeu" ca Iov să fie nenorocit, şi să ne întrebăm "ce fel de Dumnezeu crud este acesta care-şi torturează supuşii credincioşi?"
Lui Jung i-a displăcut înţelepciunea Lui Dumnezeu ştiţi, ...îi era superioară lui!?
Înţelepciunea Lui este ceea care a permis să i se întâmple aceste lucruri lui Iov. Exact această înţelepciune a lui Dumnezeu este ceea ce-i displace enorm lui Carl Jung în cartea lui "Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu", mai precis în "comentariul" său profan asupra cărţii lui Iov. El i-a această înţelepciune peste picior, denumită "pronie" în traducerea românească a lucrării de psihologie şi religie.
El numeşte modul în care Dumnezeu a acţionat în viaţa lui Iov "un spectacol, neestompat de nimic, al sălbăticiei şi lipsei de scrupule divine" (pag.206), şi acuză "nedreptatea flagrantă (aşa numeşte Jung înţelepciunea lui Dumnezeu) a lui Iehova care se cuvenea să-i facă cunoscut lui Iov scopul suferinţelor sale".
Aşa se văd într-adevăr lucrurile de către cei ce nu ştiu nimic despre nebunia lui Dumnezeu care, "este mai înţeleaptă decât oamenii" (vezi, 1Cor.1:25) şi lui Jung îi scapă "flagrant" faptul că în înţelepciunea Lui Dumnezeu a demonstrat că Iov nu-i slujeşte din interes şi că astfel Satana a fost mustrat şi ocara lui redusă la tăcere.
1Co 1:25 Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.
1Co 1:18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.
1Co 1:27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
1Co 1:28 Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;
1Co 1:29 pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
Acţiunile voii divine nu sunt pripite sau irascibile ci urmează sfatul gândului Său înălţat. Şi lucrurile din viaţa lui Iov s-au petrecut după "sfatul voii Sale" ce a hotărât ce era mai bine să se întâmple. Toate căile Sale sunt desăvârşite. Toate căile Sale sunt drepte:
Deuteronomul 32:4 El este Stânca; lucrările Lui sînt desăvârşite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
Într-adevăr Dumnezeu a beneficiat de cunoaşterea de la bun început a sfârşitului suferinţelor lui Iov dar nu a acţionat arbitrar conform cunoaşterii Sale, ci a acţionat potrivit înţelepciunii Sale. Cunoaşterea lui Dumnezeu reprezintă înţelegerea de către El a tuturor lucrurilor, dar înţelepciunea Lui este folosirea pricepută a tuturor lucrurilor pentru îndeplinirea planurilor Sale. Apostolul Pavel îl admiră pentru acestea şi le recunoaşte ca fiind distincte:
Rom.11:33 O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
Înţelepciunea şi ştiinţa lui Dumnezeu nu este numai bogată şi ci şi înaltă, adâncă, lungă şi lată, depăşind astfel cunoaşterea omenească (Efes.3:18).
Cunoaşterea poate să însemne înţelegerea a cum este un făcut un lucru, dar înţelepciunea înseamnă priceperea cu care acesta este folosit la ceva. Ca şi atribut al lui Dumnezeu, înţelepciunea Sa este mai transcendentă (greu de înţeles) decât cunoaşterea/ştiinţa Sa. Ea, nu doar presupune existenţa cunoaşterii, dar şi utilizarea ei în maniera cea mai eficientă. Există oameni care ştiu foarte multe, adevărate enciclopedii umblătoare, dar cărora le lipseşte înţelepciunea pentru că nu ştiu cum să-şi folosească imensa lor cunoaştere. Însă Dumnezeu este atât atoate-cunoscător cât şi singurul înţelept.
Prov.2:6 Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
Dar ştiţi ce vine Jung şi spune?
"...acesta este singurul răspuns posibil, pentru un martor care, confruntat direct cu puterea creatoare infinită, simte încă oase groaza de o nimicire aproape totală. Cum altfel ar putea să răspundă, în mod rezonabil, în aceste circumstanţe un vierme uman, care se târăşte în pulbere, pe jumătate strivit deja?"
Dar, Dumnezeu nu l-a ameninţat pe Iov cu distrugerea/nimicirea. În creaţie şi-a demonstrat înţelepciunea, nu mânia! Ce i-a făcut o avanpremieră a Zilei Judecăţii? Nu. Jung confundă atributele Dumnezeirii!
Jung mai spune că, "arbitrariul divin aserveşte dreptatea". Însă, gândeşte extrem de pueril căci Dumnezeu îşi arată aici dreptatea (sau, arată că are dreptate) nu fiindcă-i puternic, ci fiindcă-i înţelept!!!
În pag. 209 Jung îl acuză pe Dumnezeu de "antinomie", adică "o sumă de contradicţii interioare, o condiţie indispensabilă a dinamicii Sale monstruoase, a atotputerniciei şi omniscienţei Sale", dar nu pare să observe şi nici să ştie că, dragostea Lui nu contrazice mânia, sau dreptatea Lui, căci în Hristos una a fost arătată iar cealaltă a fost deplin satisfăcută, şi nici nu realizează că puterea Lui nu acţionează în mod sălbatic, necontrolată de înţelepciunea Lui. Dacă ar face-o pentru o singură clipă, omul ar fi fost nimicit de mult!
Nu apreciază bunătatea arătată de Dumnezeu!
Vedem că Jung împărtăşeşte convingerea multor ignoranţi spunând blasfemiator că, "a provocat păcatul originar, fără a avea intenţia să o facă."
Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | următoarea pagină