Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
O RECAPITULARE A STUDIULUI ANTERIOR:
- "RESPINGEREA SI PRIMIREA LUI ISUS HRISTOS" (Ioan 1:6-13)
- Ioan Botezătorul, Un martor al Luminii (6-9)
- Tragedia respingerii lui Isus Hristos (10-11)
- Conditia numirii noastre, "copii ai lui Dumnezeu" (12): prin a-l primi pe Isus
- Cine ne dă DREPTUL de a ne numi asa? Sau ce dă dreptul unui om să se numească asa (13). Vedem că Ioan nu porneste de la premiza că toti sunt copii ai lui Dumnezeu, din vreun motiv sau altul. Biblia se opune acestei idei preconcepute, cum am văzut în Mat.3 si Ioan 8. Dumnezeu se opune iluziilor în acest sens. Poti însă să ai acest drept! Primeste-l pe El!
- Dovezi interne ale nasterii din nou.
INTRODUCERE:
Acum Ioan ne initiază într-un alt mister al Dumnezeirii. Uniunea celor două naturi într-una singură. Până acum ne-a furnizat o bogătie de argumente/dovezi în favoarea DUMNEZEIRII Cuvântului (era la început, a creat, este viata oamenilor, lumina lor, etc.) dar acum ne prezintă UMANITATEA Lui. Iată cum se formulează cele două crezuri fundamentale ale Bisericii Crestine: Isus este cu adevărat Dumnezeu si este om cu adevărat. El este om cu desavârsire si este cu desăvârsire, Dumnezeu. Cum aceste două naturi (realităti) se combină într-una singură rămâne încă misterios, dar aceasta nu ar trebui să ne retină de la a cerceta încarnarea Lui, în detaliu, pe cât posibil într-un singur studiu, fiindcă numai în încarnare se realizează acest miracol nemaiauzit.
Nu putem neglija această sarcină, deoarece asa cum ne-a demonstrează istoria, altii vor încerca să o explice în feluri care conduc la confuzie si eroare. Studiind întruparea lui Isus, studiem din nou Persoana Sa şi intentia noastră ar trebui să fie să-l stim cât mai bine. Să cunoastem cât ne spune că se poate cunoaste despre El această carte: Biblia. Gresind în domeniul "cristologiei", un om chiar dacă are conceptii corecte în oricare alt domeniu biblic, nu poate fi un crestin pentru că pur si simplu nu-l cunoaste pe adevăratul Hristos si crede o doctrină a unuia fals!
EXPLICATII ALTERNATIVE ALE ÎNCARNĂRII
EBIONISM - separa dumnezeirea de Persoana umană a lui Isus - doar un om!
DOCETISM - părea om, dar nu era în realitate om. Separaţia dintre umanitate şi dumnezeire
GNOSTICISM - Isus avea un trup dintr-o substanţă spirituală nu din materie. (o fantomă!). Cele două elemente, uman şI divin nu se aflau în Persoana Lui. Separarea atât a dumnezeirii cât şi a umanităţii..
ARIANISM - Arius, prezbiter al Bisericii din Alexandria (trăit 256-336).Fiul a fost creat!? Aparţinea creaţiei nu dumnezeirii!
Explicaţii greşite ale felului în care cele două elemente, uman şi divin s-au combinat în Persoana Sa:
APOLINARIANISM - (310-390 AD) Apolinarius, suporter entuziast al lui Atanasie...La încarnare, Dumnezeu Fiul ...locuinţă într-un trup omenesc, în locul sufletului omenesc. Nu poseda o natură umană completă: tendinţă docetică.
NESTORIANISM - Nestorius, în 428 Arhiepiscopul Constantinopolelui. Dorind să conserve umanitatea lui Isus a susţinut separarea celeor două naturi în Persoana lui Hristos, punând la îndoială unitatea Persoanei Lui. Zădărnicea încarnarea şi periclita mântuirea! În 431, înlăturat din post şi devine un zelos misionar.
EUTICHIANISM - Eutichius, oponent înverşunat al nestorianismului, a susţinut cu tărie unitatea Persoanei lui Hristos, încât acesta să fie în loc de două naturi diferite o singură natură compusă. Un fel de a treia fiinţă amalgamată, nici om cu adevărat şi nici Dumnezeu cu adevărat!
Condamnat la Sinodul de la Constantinopole în 448 dar reabilitat, (dubios) în Efes în 449.
Pe vremea aceea...EBIONISM, DOCETISM, GNOSTICISM, ARIANISM, APOLINARIANISM, NESTORIANISM, EUTICHIANISM....Astăzi?
Fiindcă nu se mai putea continua asa în 451 d.H. se întruneste Conciliul de la Calcedon pentru a pune capăt disputelor. Acolo s-au formulat expresiile care constituie bazele oricărei declaratii ortodoxe de credintă cu privire la Persoana lui Hristos, de atunci încoace. Formula de bază ar suna, din engleză, cam asa:
"...noi mărturisim că Domnul nostru Isus Hristos este unul si acelasi Fiu...perfect în Dumnezeirea Lui...perfect în Umanitatea Lui...având o singură făptură cu Tatăl (homoousios) în Dumnezeire, homousios (de aceasi) făptură cu noi...arătat în două naturi (physeis), fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune si fără separare...proprietatea fiecărei naturi fiindu-i păstrată si fiind concurentă într-o singură persoană (prosopon) si într-o singură existentă (hypostasis).
Aceasta este Întruparea: uniunea într-o singură persoană (hypostasis), a unei naturi complet umane si a uneia complet divine.
La Calcedon, Biserica a exprimat această uniune: cele două naturi devin una în unica existentă/făptură a lui Isus Hristos. Această formulă străveche afirmă că desi în uniunea hipostatică fiecare din aceste naturi si-au păstrat proprietătile esentiale, a existat totusi o comuniune veritabilă între cele două naturi astfel încât proprietătile uneia i-au fost comunicate celeilalte.
1 Tim.3:16
"Si fără îndoială, mare este taina evlaviei (religiei noastre)...cel ce-a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înăltat în slavă!"
DUPĂ UNII, ÎNTRUPAREA UN MIT...
O IDEE NOUĂ
Cuvântul folosit în greceste pentru "am văzut" este "theasthai". Este utilizat de foarte multe ori în NT cu referire la vederea fizică propriu-zisă. Prin aceasta Ioan ne spune că acest Cuvânt a venit pe pământ în forma unui om si a fost văzut de ochi omenesti. E ca si cum el ar spune: "Dacă vreti să vedeti acel cuvânt creator, cum este el, atunci priviti la Isus din Nazaret".
¨Acesta este saltul în gândirea oamenilor pe care întruparea lui Isus Hristos l-a făcut. Pentru lumea greacă acest lucru era de neconceput fiindcă la ei Dumnezeu nu s-a atins de creatie, iar aici Ioan spune că Dumnezeu s-a întrupat! Dumnezeul distant de creatie, să ia forma unui om? Ce spune Ioan e prea mult pentru filozofia greacă a vremii, dar este ceea ce Isus a fost si înseamnă pentru el!
TRUPUL O TEMNITĂ? O MISIUNE DE SALVARE FOARTE DEOSEBITĂ
Pentru greci trupul era o temnită în care spiritul era închis. Să le spui că Dumnezeu de bunăvoie a venit într-un trup era o idee socantă pentru ei.
- Filozoful grec Philo din Alexandria a spus că, "Dumnezeu nu s-a coborât la noi si nici nu a ajuns să depindă de necesătătile trupului".
- Marele împărat roman, stoicul Marc Aureliu îsi exprima dispretul său fată de trup în comparatie cu spiritul. "Dispretuiti trupul, carnea si oasele, reteaua complicată de nervi, vene si artere - alcătuirea trupului supusă putrezirii", spunea el.
- Mai târziu, sfântul Augustin spunea că înainte de convertirea lui i-a citit si i-a studiat pe marii filozofi păgâni ai vremii dar de la nici unul nu a putut să audă asa ceva: si anume că Dumnezeu creatorul tuturor lucrurilor a luat trupul unei fiinte făcute de El pentru îndeplinirea planului Său mântuitor. Trebuie să recunoastem că este INGENIOS! Să ia trupul uneia dintre creaturile pe care vrea să le salveze? Asta, misiune de salvare!
Aceasta este împlinirea vremii care a venit despre care Pavel vorbeste în Gal.4:4, când "Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea". Atunci Dumnezeu a ales să treacă la împlinirea planului Său de mântuire. Prima actiune din această misiune de salvare a fost întruparea Cuvântului Său.
Aceasta este minunea si surpriza ideii si actului întrupării: că Dumnezeu putea si devenea trup; că Dumnezeu intra în această viată pe care noi oamenii o trăim limitându-se în timp si spatiu pentru ca ochii oamenilor să-l poată vedea si să nu moară. (doar asa puteau să-l "vadă"!). Creatorul apărea în mijlocul creatiei Sale într-un fel în care aceasta să-l poată vedea si cunoaste. De aceea aproape de încheierea acestei misiuni El a putut spune cu satisfactie: "Am făcut cunoscut numele Tău, oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume" (Ioan 17:6) fiindcă întrupat a putut face acest lucru cu succes.
RENUMELE PROST AL CĂRNII
Tocmai pe vremea când firea pământescă îsi făcuse un renume prost, lui Dumnezeu îi vine ideea de a-l trimite pe Fiul Său într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului. Să se supună limitărilor ei si slăbiciunilor ei.
¨Întruparea a fost si mai uluitoare dacă privim la cuvântul folosit de Ioan pentru a descrie întruparea sau venirea în trup: "sarx". Acesta este cuvântul folosit de nenumărate ori de Pavel pentru a descrie "carnea" sau "firea pământească". Ideea că Logosul a îmbrăcat firea pământească (natura umană) cu toate slăbiciunile ei era scandaloasă. A aplica această idee lui Dumnezeu era ceva la care mintile lor reactionau cu oroare. Din această cauză s-a născut în biserică grupul DOCETIST ("dokein" - a părea). În prima sa epistolă Ioan se adresează si mai direct acestui grup: 1 Ioan 4:1....
"Preaiubitilor să nu dati crezare oricărui duh, ci să cercetati duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au iesit multi prorooci mincinosi. Duhul lui Dumnezeu să-l cunoasteti după acesta: Orice duh care mărturiseste că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu si orice duh care nu mărturiseste pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist... "
Pentru Ioan aceasta era o negare a adevărului Evangheliei. Isus a fost pe deplin Dumnezeu dar a fost si om pe de-a întregul. A posedat natura divină dar aici vedem că a îmbrăcat-o si pe cea umană. E bine să conservăm neatinsă ideea dumnezeirii lui Isus Hristos dar să nu uităm că el s-a făcut trup, pentru a plăti în locul nostru pe cruce si a realiza mântuirea noastră! În întruparea lui Isus îl vedem pe Cel Atotputernic venind în ajutorul celor neputinciosi, trăind o viată ca a lor, dar pe placul Lui, ca si noi de atunci încolo să facem la fel.
PRIN ÎNTRUPARE ISUS ÎMPLINESTE SCOPUL MÂNTUITOR AL LUI DUMNEZEU
Că prin întrupare Isus împlineste scopul mântuitor al lui Dumnezeu Scriptura ne-o aminteste de mai multe ori:
¨în Evrei 2:14: "Astfel dar, deoarece copiii sunt părtasi sângelui si cărnii, tot asa si El Însusi a fost deopotrivă părtas la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea mortii, adică pe diavolul"
Evrei 10:5 "...căci este cu neputintă ca sângele taurilor si al tapilor să steargă păcatele. De aceea, când El intră în lume, El zice: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat". Atunci am zis: "Iată-mă (în sulul cărtii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!"
1 Ioan 4:2 "Isus Hristos a venit în trup"
în 1 Tim.3:16 Isus este numit "cel ce-a fost arătat în trup"
Pentru a întelege mai bine în ce "s-a băgat" Isus prin întruparea Sa, să privim la,...
LIMITĂRILE FIINTEI OMENESTI
"Ce este omul?" a fost întrebarea din mintea lui David, psalmistul (Ps.8). Dar să ne întrebăm si noi ce-a devenit Isus prin a se întrupa/încarna?
Din punct de vedere biologic, omul este un mamifer vertebrat. Din ordinul primatelor. Din clasa: homo. De specia: sapiens. Corpul său este alcătuit din organe. tesuturi, celule si protoplasmă.
Din punct de vedere chimic, omul este alcătuit în cea mai mare parte din apă, dintr-o cantitate apreciabilă de carbon, din diferite cantităti de fier, calciu, magneziu, fosfor, sulf, si săruri minerale.
Din punct de vedere psihic, are capacităti intelectuale si emotionale, vointă si diverse instincte.
Poate uneori să alerge foarte repede si să sfideze pentru putin forta gravitatională sărind în sus. Cu bratele poate realiza diferite alte forme dar toate lipsite de viată. Este limitat de timp, spatiu si materie. Viata pe care o are este extrem de fragilă si este chinuit de o multime de boli. De asemenea, psihic vorbind este bântuit de o multime de probleme si de griji care-i pot răpi somnul sau îl pot face ineficient. Are vise si aspiratii, din care foarte putine si rareori se împlinesc în timpul scurtei sale existente. Acesta este, pe scurt omul.
Acum să ne gândim că toate acestea au devenit parte a fiintei Domnului Isus Hristos. Destul de socant, da? Ce ne spun acestea despre EL?
¨Noi avem un Mântuitor care a trăit ce trăim noi, a suferit ce suferim noi, a plâns pentru ceea ce noi plângem, a mâncat ce mâncăm si noi, care a trăit ca un om în adevăratul sens al cuvântului! De aceea, venind la El atunci când gresim nu reactionează scârbit si dezgustat de ceea ce noi am făcut. Nu poate fi luat prin surprindere de prostiile nostre si nu răspunde iritat. Când el a fost tăiat, a sângerat, când a fost trist a plâns, când i-a fost foame stomacul l-a durut, când i-a fost frig a tremurat, când inima I s-a oprit a murit.
Fiindcă a fost om, a simtit slăbiciunea noastră, dar fără a ceda păcatului. A rezistat dezlăntuirii ispitei împotriva Lui.
DE CE S-A ÎNTRUPAT HRISTOS? CE VREA DUMNEZEU PRIN ÎNTRUPAREA LUI?
eX. ILUSTRATIA "soldatului de plumb" a lui C.S.Lewis din cartea lui "Crestinismul redus la esente", pag.124-126. Splendidă ilustratie!
Atunci putem să ne întrebăm, De ce s-a întrupat Hristos?
- pentru ca să ne mântuiască (!) dar mai pentru ce?
- pentru ca viata lui Dumnezeu să fie în noi. ("La creatie Domnul l-a făcut pe om asemenea Lui. La întrupare, El s-a făcut asemenea omului" (John Boys) Putem spune în continuare, pentru ca omul să fie făcut spiritual ca El. Asemenea lui. Să fie făcut părtas al firii dumnezeiesti (Vezi 2 Petru 1:4). Si,
- pentru ca Dumnezeu să trăiască prin noi, nestânjenit.
(ptr. a muri trupeste, a învia trupeste!)
CITATE:
"Fiindcă Hristos este om, el poate ispăsi pentru el si poate simti împreună cu el. Fiindcă Hristos este Dumnezeu ispăsirea săvârsită de El are valoare absolută iar unirea omului cu Dumnezeu pe care astfel o realizează este desăvârsită" (John Blanchard?)
"El a luat chipul unui rob în timp ce a păstrat chipul lui Dumnezeu (în Filip.2, nu se spune că a renuntat la acesta). Este exact ceea ce face posibilă mântuirea noastră si o realizează"
(William Hendricksen)
MIRACOLUL ÎNCARNĂRII
Încarnarea este cea ce C.S.Lewis numeste "Marele Miracol" al Crestinismului. Este capitolul central al dramei mântuirii. Iată cum îl descrie el:
"Povestea încarnării este o poveste a coborârii si a înăltării...Mă gândesc la această întreagă idee a coborârii jos, jos de tot apoi a înăltării sus, sus de tot. Mă gândesc la coborârea nu doar la umanitate ci la acele nouă luni care preced nasterea umană...si apoi la coborârea si mai jos în moartea trupului. Cineva se poate gândi la imaginea unui scufundător, care se dezbracă de haină după haină, dezgolindu-se, apoi pentru o clipă zvâcnind în aer urmând plonjonul prin apa verzuie, caldă si luminată de razele soarelui până la apa rece si întunecată din adânc, la noroiul si mizeria de pe fundul mării, dar urcând din nou, cu plămânii goliti de aer la apa caldă si luminoasă ajungând în cele din urmă în strălucirea soarelui si tinând triumfător în mână lucrul pentru care a sărit în apă. Acest lucru este natura umană, însă pe lângă acesta si întreaga creatie, noul univers".
SEMNIFICATIA ÎNTRUPĂRII (Charles R.Swindoll)
"Plonjonul" în umanitate prin întrupare ne sugerează răscumpărarea. Coborârea unui Dumnezeu sfânt, singurul Dumnezeu adevărat la conditia unor fiinte înstrăinate de el si dusmănoase Lui. Înseamnă recuperarea naturii umane ce a căzut în degradarea păcatului. Înseamnă în cei mai simpli termeni, uniunea dintre Dumnezeu si umanitate în persoana lui Isus Hristos. Uniunea aceasta a avut loc în clipa zămislirii din fecioară când cele două naturi s-au întâlnit miraculos, devenind inseparabile dar totusi neamestecate (vezi Luca 1:31-35). În această unire misterioasă, o dumnezeire nestirbită s-a învestmântat într-o umanitate pură. Coegal, coetern si coexistent împreună cu Tatăl, Isus era cu desăvârsire Dumnezeu si cu desăvârsire om! La întrupare, Dumnezeu a "plonjat" în întunericul în care zăcea creatia Lui si a devenit un om. (pentru a-l reface pe om să fie om).
"La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu...Si Cuvântul s-a făcut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevăr. Si noi am privit slava lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ioan 1:1, 14)
MANUALUL SALVATORULUI?!
Despre noi, oamenii, de exemplu ecologistii spun că putem fi salvatorii altor specii. Dar...
Noi, "salvatorii" altor specii? Noi, care nu ne putem salva pe noi însine? Dacă ar fi să se scrie o carte, "Manualul Salvatorului" cred că principiul de bază ar trebui să fie, pentru a salva trebuie să devii ceea ce vrei să salvezi. De aceea, salvatorii mineri cred că sunt cei mai aproape de adevăr. Ca să salveze mineri, ei însisi trebuie să fie mineri. Si încă dintre cei mai buni. Să intre în mină si să o cunoască bine!
De ce ecologistii care vor să salveze, de exemplu, o specie de broaste pe cale de disparitie nu pot să o facă? În primul rând, nu devin broaste si nu cred că le-ar place să devină!
O DOCTRINĂ APLICABILĂ
Doctrina întrupării lui Dumnezeu în persoana lui Isus din Nazaret nu este o doctrină moartă, care nu se poate aplica. Doctrina uniunii celor două naturi, umană si divină în încarnarea lui Isus nu înseamnă oare că:?
Fiindcă este Dumnezeu, el are dreptul si poate ierta păcatele (Marcu 2:7).
Fiindcă este om, poate întelege slabiciunile omenesti si poate ajuta (Evrei 2:17; 4:15)
Fiindcă este si Dumnezeu si Om, este singurul mijlocitor adecvat între Dumnezeu si om (Gal.3:20; 1 Tim.2:5)
De aceea, Lui să-i cerem iertare.
El e Dumnezeu. Lui să-i cerem ajutor; a trăit ca om, întelege si ne poate ajuta.
Să venim la El, ca om doar El ne aduce în prezenta lui Dumnezeu!
CONCLUZIE: Trupurile noastre din instrumente, unelte ale păcatului, devin trupuri ale vietii!
De aceea, amintiti-vă de exclamatia de disperare a lui Pavel, din Romani 7: 24, "O nenorocitul de mine cine mă va salva din acest trup de moarte?" Pavel se vede condamnat de lege si de păcătosenia lui. Fără sperantă si fără sansă. Însă în întruparea lui Isus vedem răspunsul la marea deznădejde a lui Pavel. Într-un trup ca al lui (Pavel), Isus a condamnat moartea si a distrus puterea păcatului. Acest trup poate acum deveni un trup al vietii, fiindcă Isus a venit în trup.
OPERA CAMELOT
În piesa de operă Camelot, regele Arthur descoperă infidelitatea reginei Guinevere cu Lancelot, cel mai de încredere cavaler al regelui. După lege ea era considerată vinovată si condamnată la arderea pe rug. Regele Arthur se vede prins între dragostea lui pentru regina lui si responsabilitatea lui fată de lege. Mordred, fiul nelegitim al regelui, dă glas situatiei disperate în care se afla regele.
"Arthur, ce dilemă magnifică! Las-o să moară si se va termina cu tine! Dacă vrei însă, las-o să trăiască si vei fi un nelegiuit! Ce vei face, Arthure? O vei ucide pe regină sau ucizi legea?"
Cu lacrimi în ochi, Regele Arthur apare la fereastra castelului pentru a urmări executia. Călăul asteaptă semnul din partea regelui pentru a aprinde rugul pe care se afla regina lui. În durerea lui, însă acesta întârzie.
"Nu pot! Nu pot! NU pot să o las să moară!"
La care Mordred, dispretuitor îi răspunde: "Esti om la urma urmei, nu? Slab si neputincios!"
Spre deosebire de Regele Arthur, Isus nu este "slab si neputincios". El este om dar este si Dumnezeu. El îsi lasă regatul Său ceresc cum ne spune Filipeni 2:5-7, ia chipul unui om si moare în locul nostru, cei condamnati de lege pentru infidelitate la arderea pe rug. El este acel Rege care a avut puterea renuntării la toate onorurile si plăcerile unui rege si să ia locul miresei Sale (2 Cor.8:9). Făcând aceasta, El a satisfăcut atât cerinta legii necrutatoare cât si a dragostei divine! Si nu s-a oprit aici. După cea plătit în locul reginei Sale, a înviat si îi pregăteste un loc mai frumos unde într-o bună zi, o va duce!
APLICĂ!
Imaginează-te pe tine însuti în locul acelei infidele trădătoare. Si suntem. Ne-am trădat menirea noastră de fiinte facute după chipul si asemănarea Lui pentru a fi ai Lui. L-am părăsit si am trăit după plăcerea noastră. Legea lui ne-a ajuns din urmă si acum ne vedem condamnati de ea. Ne aflăm la stâlpul infamiei înaintea unui întreg univers care ne priveste cu dispret. Ne merităm pedeapsa si totul atârnă de un gest! Dar culmea, cel de la care se asteaptă gestul aprobator al executiei noastre, se coboară din Palatul lui si se pune în locul nostru plătind pentru păcatele altora! Ce altceva ai putea face la acest gest decât să cazi la pământ si să-l numesti Domnul si Mântuitorul tău?
SCENA ÎNTRUPĂRII
Cea mai frumoasă si miscătoare scenă a întrupării o avem în Filipeni 2:5-7:
ISUS A FĂCUT 7 PASI ÎN JOS...
Aici umilinta divină licăreste în lumina supusă a întrupării, învăluită în umbrele unei alte lumi. Creatorul s-a supus de bunăvoie legilor Universului pe care tocmai El l-a creat. A renuntat la independentă si a devenit dependent. A renuntat să mai fie cel căruia I se slujea pentru a deveni cel ce slujea.
Ca si Dumnezeu,
Golindu-se de Sine Însusi, Fiul nu si-a pierdut divinitatea. Devenind un om, nu a ajuns să fie mai mic/putin decât Dumnezeu. În schimb în mod voluntar a renuntat la atuurile divinitătii Sale si puterea de Dumnezeu pentru a deveni om.
Ca si Om,
Desi a trăit pe deplin întreaga experientă umană, Isus era incapabil să facă vreo două lucruri, fiindcă era si Dumnezeu: să-l asculte pe Satana si să păcătuiască. Atunci Evrei 4:14-16 ne arată ce fel de relatie ar trebui să avem cu Isus (APLICATIE! "Să ne apropiem"! Evrei 4:14-16)
BENEFICIILE PRACTICE ALE ÎNTRUPĂRII LOGOSULUI
Întruparea Logosului, din nou, nu este o doctrină care să rămână în sferele înalte ale gândirii teologice. Ea s-a realizat cu un scop practic precis.
"Carnea" sau "firea pământească" fac aluzie la slăbiciunea omenească. Si despre Isus se spune în 2 Cor.13:4 că "a fost răstignit prin slăbiciune" si că a fost "omorât în trup" (1 Petru 3:18), pentru a ne aduce la Dumnezeu.
Prin întruparea lui Isus, Dumnezeu osândea păcatul (Rom.8:3...) în chiar resedinta de care el de folosea: îl osândea în firea pământească, pentru ca astfel ceva minunat si irealizabil altfel să fie acum posibil pentru noi: porunca Legii încălcată de noi în firea pământească să fie acum ÎMPLINITĂ DE NOI. Cum? Prezenti încă în firea pământească, dar conducându-ne după alte principii de viată! Alte "instincte"! Cele ale Duhului Sfânt! (vezi, referinta).
În trup El a fost făcut păcat pentru noi (2 Cor.5:21) pentru ca noi să fim (incredibil! noi?) NEPRIHĂNIREA LUI DUMNEZEU ÎN EL. Si asta în timp ce suntem încă în trup!
Si iată încă o idee care ar fi mult pe placul lui Ioan: 2 Cor.13:4: "Într-adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune, dar trăieste prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel si noi, suntem slabi în El (din cauza cărnii noastre), dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viată cu El fată de voi." Cu El, noi putem fi plini de viată!
CONCLUZIA:
Deci, El s-a întrupat pentru ca:
1. Ca să ne aducă la Dumnezeu.
2. Să osândească păcatul în firea pământească.
3. Porunca Legii lui Dumnezeu să fie împlinită în noi.
4. Ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
5. Pentru a fi plini de viată cu El.
În Isus, viata lui Dumnezeu s-a revărsat din abundentă asupra tuturor celor ce cred.
De aceea, Isus s-a întrupat, ne spune teologia NT. Ce nebuneste să nu profităm de aceste beneficii!!
Tot ceea ce am făcut până acum a fost să studiem prima parte a versetului 14: "Si Cuvântul s-a făcut trup". N-am văzut ce însemnă, "a locuit printre noi", "plin de har si de adevăr", "Si noi am privit (1 Ioan 1!) slava Lui (vezi Exod, Moise), o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl".
"a locuit printre noi" - si la propriu si la figurat! Vecin cu ei si om ca ei. Ce ziceti dacă îl aveti pe Dumnezeu, vecin de palier. Stă la ap.25?! E aproape? Da! Ei bine asta vrea să spună. Că prin întrupare Dumnezeul cel Vesnic s-a apropiat de noi.
Mai exact cuvântul este "si-a făcut cortul", "a tăbărât". Cortul din pustie al iudeilor era o umbră a realitătilor lui Dumnezeu. O reprezentare materială a marelui adevăr al încarnării
"Si noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl"
Divinul Fiu s-a făcut carne. Cel Atotputernic s-a arăta pe pământ sub chipul unui neajutorat copil al unor oameni (gânditi-vă la aceasta!: că a trebuit hrănit! Nu putea să se hrănească singur, trebuia schimbat de haine, nu putea singur, trebuia ajutat să umble, nu putea să o facă singur, etc. E socant! Prin contrast putem întelege de ce Dumnezeu s-a coborât atât de mult: pentru ca să ne înalte pe noi nespus de mult!
"Si noi am privit slava Lui"
Cum? Să vadă slava lui Dumnezeu? Cum? Aceasi slavă care era a Celui ce I s-a arătat lui Moise pe munte I se arată si lui Ioan. Dar de data aceasta învăluită/învestmântat într-un trup parcă pentru a-i proteja pe oameni de expunerea la ucigătoarea revelare a slavei lui Dumnezeu, dar minunea minunilor, arătându-le oamenilor toată această slavă, odată ce-l privesc pe Isus Hristos.
În VT această slavă se arată câteodată. (Ex.16:10; 24:16; 40:34; 1 Regi 8:11). O slavă ce nu se putea privi cu ochiul liber de muritori. Era doar uneori vizibilă. Însă în Hristos aceasta rămâne cu noi. Ioan 17:22 "Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una cum si noi suntem una".
Ioan ne spune că a văzut acea slavă în trupul unui om. Al Omului Isus! Slava aceasta, înfăsurată în învelitoarea vie a trupului lui Isus Hristos.
Nu este aceasta mărturia apostolilor? Vezi 2 Petru 1:16, 1 Ioan 1:1; 4:14 ("văzut" cuvânt cheie), cu referire directă la Transfigurare.