Înapoi  Acasă   Deschideți Biblia

Legalismul: Ce se adaugă Evangheliei?

Michael Horton


Mulţi necredincioşi par să creadă că a fi creştin înseamnă să respecţi o mulţime de reguli şi restricţii. Ştiu. Şi eu am fost crescut în felul acesta. Nu fuma, nu bea, nu dansa, nu mesteca tutun şi nu te întâlni cu fete care fac astfel de lucruri. Interesant este însă faptul că Biblia nu consideră aceste lucruri ca fiind un fel de test cu turnesol pentru a determina cât de puternică este relaţia noastră cu Dumnezeu. Ele fac parte însă din religia americană.
Un lucru pe care îl observă oamenii atunci când intră în cercurile Reformate venind din afară este că în ele se găseşte mult umor. Dumnezeu e luat foarte în serios, dar noi nu suntem. Dacă într-adevăr crezi că eşti un păcătos îndreptăţit şi că sfinţenia pe care o dobândeşti în această viaţă este departe de a fi perfectă, şi mai crezi cu adevărat că Dumnezeu e în control, aproape că îţi vine să râzi de seriozitatea cu care unii tratează adesea politica şi moralitatea publică. Nu vreau să spun că râzi de oameni, ci de seriozitatea lor. Liberalii şi fundamentaliştii sunt atât de serioşi în aceste privinţe încât acest lucru ne face pe mulţi dintre noi să ne temem că doctrina harului nu este apreciată la adevărata ei valoare.

Vrem să privim la o caracteristică a religiei americane care continuă să fie într-o oarecare măsură controversată în cercurile creştine - motivaţia legalistă a religiei americane. Mai întâi să definim ce este legalismul. De obicei, acest cuvânt poate însemna unul din două lucruri. El poate însemna confundarea Evangheliei cu Legea, ca şi cum îndreptăţirea ar putea fi obţinută prin fapte. Dar mai există şi o altă formă de legalism. Ea apare atunci când îndreptăţirea este afirmată cu claritate în teorie dar este negată în practică. Atunci când tabuuri nebiblice sunt măsura credinţei autentice şi a evlaviei. Deşi acest tip de legalism nu este atât de grav ca cel dinainte, e totuşi destul de grav. Nu e suficient să crezi în îndreptăţire respingând în acelaşi timp libertatea creştină. Din acest motiv Calvin a numit libertatea creştinului în lucruri neînsemnate, neutre, "un apendice al îndreptăţirii". Dumnezeu urăşte legalismul. În tot Vechiul Testament El condamnă adăugirile aduse Cuvântului Său. De fapt, primul act de neascultare din Eden nu a fost atunci când Eva a muşcat din fructul interzis, ci atunci când a adăugat la cuvintele lui Dumnezeu. Satan a vrut ca Eva să se simtă restricţionată de către Dumnezeu, astfel încât ea să tragă concluzia că Dumnezeu e un tiran aspru căruia trebuie să i te împotriveşti. De aceea legalismul şi fărădelegea merg mână în mână. Şi tot acesta e motivul pentru care zeci de studii psihologice au arătat că oamenii crescuţi în medii legaliste ajung să reprezinte cel mai mare procent de alcoolism, promiscuitate sexuală şi alte obsesii asemănătoare.

Şi Isus a fost un duşman al legalismului. "Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni?", a întrebat Isus. "Căci", spunea El, "a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: 'Are drac!' A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: 'Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!'" El a rostit un blestem şi împotriva fariseilor, care, spunea El, "leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat pe umerii oamenilor." "Învăţăturile voastre nu sunt decât nişte porunci omeneşti", i-a acuzat El.

De-a lungul Evului Mediu, Biserica a îmbunătăţit încontinuu Scriptura, adăugând pe listă noi interdicţii. Dacă voiai cu adevărat să fii un creştin pe deplin victorios, singura viaţă era cea a unui călugăr. Scăpând de lume, călugărul credea că a scăpat de păcat. Pentru că păcatul este acolo, în lume, nu aici în pieptul meu. Desigur, această înţelegere greşită are o logică atunci când interpretezi greşit doctrina păcatului. Dacă păcatul e în anturajul meu, nu în răul care stă lipit de mine, atunci există două alegeri - fie mă separ de lume şi construiesc o subcultură creştină, fie încerc să transform societatea seculară într-o mănăstire.

Atunci când reformatorii au venit cu adevărata lege a lui Dumnezeu, dintr-o dată a apărut un nou sentiment a ceea ce era păcatul cu adevărat, o stare în care toţi oamenii se nasc şi din care nu sunt niciodată eliberaţi cu adevărat în această viaţă. Dar aici a intervenit Evanghelia. Readucând harul gratuit al lui Dumnezeu la splendoarea sa apostolică, Reforma a revoluţionat felul în care credinciosul se vedea pe sine însuşi şi locul său în această lume. Creştinii erau de-acum din nou liberi să-şi urmărească vocaţia seculară şi să participe liberi la această lume. Aşa cum a spus J.I. Packer, "Reforma a îmbrăţişat lumea în loc să o dispreţuiască." Poate că din acest motiv reformatorii, iar mai apoi puritanii, au luat atât de în serios libertatea creştină. Ei ştiau că pe Dumnezeu L-a costat viaţa Fiului Său, iar astfel de daruri nu trebuie desconsiderate cu atâta uşurinţă de oameni care se cred mai înţelepţi şi mai spirituali decât Însuşi Dumnezeu. Libertatea nu însemna doar că creştinii erau liberi să folosească darurile creaţiei lui Dumnezeu, ci şi că ei erau liberi să se abţină dacă alegeau să o facă.

Cu toate acestea, în religia americană libertatea creştină a fost dată din nou la o parte în favoarea tabuurilor omeneşti. Chiar şi între creştini sunt mulţi care spun că Biblia nu este foarte clară în anumite privinţe pe care se străduieşte să le explice şi pun un mare accent pe lucruri care nici măcar nu se găsesc în Scriptură. Ei spun: "Eu cred doar Biblia." Dar se vor despărţi de fraţii lor sau îi vor dispreţui, ca pe nişte creştini inferiori, dacă îi văd participând în activităţi lumeşti pe care ei le consideră păcătoase, chiar în lipsa vreunui mandat biblic în acest sens. De fapt, îşi vor menţine cu insistenţă poziţia, în ciuda faptului că Dumnezeu recomandă aceste daruri poporului Său iar Domnul nostru Şi le-a permis în mod liber. Asemenea călugărilor medievali, aceşti fraţi şi surori fie se îngroapă într-o subcultură evanghelică, fie încearcă să transforme întreaga societate în ideea lor de naţiune creştină.

De fapt, acest lucru s-a întâmplat cu adevărat în secolul trecut, şi ştiu că ne-am concentrat destul de mult asupra secolului trecut, pentru că atunci au fost semănate seminţele distrugerii noastre în toate aceste domenii de care ne ocupăm. Din nou, povestirea noastră ne duce în trecut la faimosul evanghelist Charles Finney, care a spus că "obiectivul principal al convertirii era să creeze o nouă rasă de reformatori sociali." Iar principala misiune a Bisericii era să fie sursa reformei morale din naţiune. Finney a fost părintele fondator al prohibiţionismului, mişcarea care urmărea să scoată alcoolul în afara legii. Secolul trecut a fost plin de reformatori sociali pragmatici ca Finney, care doreau să se asigure că americanii mâncau, beau şi făceau doar lucrurile corecte. Prezbiteriul Cumberland al Bisericii Prezbiteriane a fost excomunicat pentru că a îmbrăţişat mesajul lui Finney. Nu mult după aceea ei au adoptat sloganul "Salvaţi America pentru a salva lumea". Împreună cu acest slogan, ei au venit cu o platformă împotriva folosirii lichiorului, tutunului, dansului, jocurilor de noroc şi jocului de cărţi. De fapt, chiar şi cafeaua şi ceaiul au fost adăugate pe lista multora din aceste grupuri. Iar multe din cultele care s-au rupt de creştinismul biblic cu această ocazie, cum ar fi adventiştii şi mormonii, au făcut din aceste liste regulamente oficiale.

Kellogg şi Graham, renumiţi pentru biscuiţii şi cerealele lor, au făcut parte din grupul de dieticieni morali ai lui Finney. Finney-istul filantrop Arthur Tappan a oferit aproape 1000 de dolari (ceea ce însemna destul de mult pe atunci) pentru adoptarea unei poziţii care să facă din sprijinirea prohibiţiei o condiţie pentru a lua parte la Masa Domnului, şi bani suplimentari bisericilor care promiteau să-i disciplineze pe membrii implicaţi în "folosirea, traficul sau producerea băuturilor spirtoase". Bănuiesc că filozofia lui era "dacă nu-i poţi învinge, cumpără-i".

Apoi, când ajungem la lupta dintre fundamentalişti şi modernişti din anii 1920, vedem mâna lui Finney în ambele grupuri. Moderniştii au fost cei dintâi care au sprijinit prohibiţia. Nu-i aşa că e interesant? În timp ce minimalizau importanţa doctrinei şi se uneau în formarea unei coaliţii creştine pentru a salva America, moderniştii L-au împins pe Hristos în spatele scenei. J. Gresham Machen, profesor la Princeton şi fondatorul Seminarului Westminster, a rămas aproape singur în apărarea adevărului creştin tradiţional împotriva legalismului fundamentaliştilor şi moderniştilor deopotrivă. Conform lui D.G. Hart, "Machen a reacţionat violent împotriva codului moral al protestantismului dominant, i-a respins evaluarea aprobativă a naturii umane în univers şi s-a opus încercării sale de a creştiniza societatea americană."
Charles Erdman, care se opunea lui Machen, a fost un apărător înflăcărat al prohibiţiei pe baza principiilor biblice de igienă personală. Biblia, spunea el, "este de fapt prima mare carte de igienă şi ar trebui citită ţinând cont de această trăsătură a ei." El a declarat: "Prohibiţia la nivel mondial ar însemna proclamarea Evangheliei lui Hristos la nivel mondial." Atacând calviniştii tradiţionali, el a insinuat: "Obiectivul asociaţiei voastre este în el însuşi suficient de rău, dar să îl urmăriţi sub pretextul apărării libertăţii umane este ceva de nedescris. Ce înseamnă libertatea personală a spilcuiţilor, cinicilor şi a celor ce îşi pierd vremea prin cluburi de noapte, în comparaţie cu pacea şi fericirea celor mulţi?"
Machen a fost adânc îndurerat să vadă atât de mulţi din foştii săi prieteni din ce în ce mai lipsiţi de claritate în doctrine în timp ce deveneau din ce în ce mai zgomotoşi în ce priveşte moralitatea legalistă. Observaţi din nou la lucru cele două religii. Creştinismul biblic este îngrijorat din cauză că cel mai rău lucru ce se întâmplă acum este că Biserica nu predică crucea ca metoda lui Dumnezeu de salvare a păcătoşilor. Religia americană este îngrijorată din cauză că cel mai rău lucru ce se întâmplă acum este că Biserica nu predică moralitatea ca metoda lui Dumnezeu de creştinizare a naţiunii.

Vreau mai întâi să subliniez încă o dată că libertatea creştinului de a bea vin cu moderaţie nu este un permis pentru a se îmbăta, a conduce sub influenţa alcoolului sau a face din orice activitate un idol care să îl împiedice să-L cunoască pe Dumnezeu şi să petreacă timp împreună cu El. Lucrul cu care puteţi rămâne din acest comentariu este că mântuirea nu ţine de cumpătare sau abstinenţă, ci se bazează în totalitate pe lucrarea terminată a lui Hristos. E adevărat, există necredincioşi morali care respectă anumite reguli şi restricţii mai bine decât o fac mulţi dintre cei ce poartă numele lui Hristos. Dar, ca şi creştini, trebuie să ne amintim că ascultarea noastră izvorăşte din recunoştinţă şi nu din dorinţa de a ne dovedi neprihănirea înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru, împreună cu siguranţa mântuirii şi dragostea pe care o avem unii pentru alţii, sunt lucrurile despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că ne vor deosebi de cei pierduţi.

Tradus de Florin Vidu


Diverse