(cont.)
În consecinţă, Mica le prezice "judecata totală" (ocuparea şi dezrădăcinarea)
Pentru aceste răutăţi Domnul pune şi El la cale să le facă "rău" (în accepţiunea dată de ei cuvântului - când ei îl fac altora nu este rău, dar când li se face lor este foarte "rău".) vezi, cap.3, vers.3-6.
Acesta este motivul iminentei judecăţi a lor de către Dumnezeu. Vrând să vadă evlavie şi dreptate Mica o caută acolo unde se aşteaptă să o găsească. Printre căpeteniile poporului, de fapt, reprezentanţii lui Dumnezeu. Însă ce vede la aceştia: oprimare, corupţie, mită, şi nedreptate. La ei şi la toţi cei din jurul lor.
Mica dezvăluie nenorocirea Ierusalimului şi declară că motivul pentru care Dumnezeu îşi trimite judecata este fiindcă au uitat că lor le-a fost dată autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu şi de a-l reprezenta pe acesta!
Pentru necinstirea poziţiei lor în popor, Dumnezeu îi va judeca.
Două importante atribute ale Lui Dumnezeu sunt amplu ilustrate în această carte a lui Mica (Bunătatea şi Asprimea Lui Dumnezeu) prin prevestirea atât a judecării păcatelor cât şi a iertării lor.
Romani 11:22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.
Mica 7:18 Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
În acelaşi timp cartea demonstrează limpede conexiunea existentă între adevărata spiritualitate (religie) şi dreptatea socială. Este ceea ce Domnul vrea să-i vadă făcând pe oameni în ţările lor: dreptate şi echitate, presărate cu milă şi compasiune, ca şi rezultat al unei legături umile dar reale cu Domnul Dumnezeul lor.
II. A Doua colecţie de preziceri
Cap.4 şi 5 - Prezicerea restauraţiei. Mica oferă acum mesaje de speranţă care descriu refacerea împărăţiei (4:1-5), promisiunea păstrării în perioadele robiilor lor (4:6 - 5:1) încheind cu venirea Stăpânitorului (5:2-15). Atenţia profeţiei trece de la neamuri la rămăşiţa Israelului şi apoi, la Regele lui.
Ce spune Mica despre Hristos?
Valoarea profetică a acestei cărţi este imposibil de contestat prin descoperirea mai dinainte a locului unde urma să se nască Mântuitorul.
Capitolul 5 debutează cu o idee nouă. Profetul îi spune Israelului:
5:1 Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi!
Aceasta este o imagine a armatei asiriene ce va veni din nord şi va asedia cetatea. Motivul pentru care vine este oferit mai departe:
Judecătorul (sau, Stăpânitorul) lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
Unii văd în aceasta o profeţie a abuzului la care a fost supus Hristos la prima venire:
Mat.27:27-30 Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!" Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi-L băteau în cap.
După care profetului îi este dată viziunea locului de unde urma să vină acest judecător, sau stăpânitor al Israelului Betleemul Iudeii.
Profeţia extraordinară prin care se remarcă Mica (pe lângă cele ale captivităţii babiloniene, la fel de exacte şi inspirate) este cea din Mica 5:2 care indică cu precizie chirurgicală locul naşterii Mesiei cu 700 de ani mai înaintea împlinirii evenimentului.
Trebuie să ne amintim că cetatea Betleemului nu avea nimic deosebit care să o facă locul de intrare în lume al Părintelui Veşniciilor.
5:2 Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.
Cu 700 de ani mai târziu preoţii cei mai de seamă şi cărturarii au ocazia să le parafrazeze magilor veniţi de la Răsărit textul lui Mica 5:2 veniţi să întrebe de locul naşterii marelui Prinţ.
Cea mai "măreaţă" realizare a astrologiei?!
Vă amintiţi că aceştia au întrebat "unde este împăratul de curând născut al Iudeilor?" De unde au ştiut ei acest lucru? Asta-i o întrebare bună! De unde ştiau ei că avea să se nască? Steaua i-a călăuzit! Deci astrologia este bună? NU! Aţi auzit lucrul acesta spus recent? "Biblia nu condamnă astrologia. Ba, chiar o susţine. Magii au fost conduşi la Hristos de astrologie!" În consecinţă, astăzi mulţimi de creştini consultă horoscopul înainte de a-şi începe ziua, ascultă prognozele astrale de la televizor, etc.
Şi totuşi observaţi cum în culmea ei şi ca cea mai "măreaţă" realizare a astrologiei la cine i-a călăuzit mai întâi şi apoi cine le-a dezvăluit de fapt unde se găseşte "cel născut să fie Împăratul Iudeilor"!!! Steaua i-a "călăuzit" la nimeni altul decât la duşmanul de moarte al Pruncului Isus. La Irod. La cel ce a poruncit omorârea a peste 40.000 de noi-născuţi doar pentru a-şi elimina un presupus rival la tron! Cărturari şi preoţii care aveau cartea (veche de 700 de ani) lui Mica au putut să le spună. Din păcate aceştia s-au situat la polul opus atitudinii lui Irod. Nu au considerat necesar să-l întâmpine pe Regele lor!
Matei 2
1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,
2 şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui."
3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a turburat mult; şi tot Ierusalimul s-a turburat împreună cu el.
4 A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
5 ,,În Betleemul din Iudea", i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul:
6 ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel."
De asemenea, unii din norodul din Ierusalim bănuiesc că Isus împlineşte ce-a spus Mica:
Ioan 7:40-43 Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul." Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul." Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul? Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?" S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.
În umanitatea Lui Hristos a venit din Betleem, însă în divinitatea Lui vine din veşnicii.
Profeţiile lui Mica care sunt acum împlinite sunt următoarele:
1. Căderea Samariei din 722 1:6-7
2. Invadarea Iudeii de către Sanherib, 702-701 - 1:9-16
3. Căderea Ierusalimului, 586 3:12; 7:13
4. Exilul în Babilon, 586 4:1-8, 13; 7:11, 14-17
5. Reîntoarcerea din exil, aprox.520 4:1-8, 13; 7:11, 14-17
6. Naşterea lui Isus Hristos în Betleem 5:2
Mica este citat:
Cartea aceasta posedă toate creditele canonice care să o facă să se numere printre cărţile Sfintei Scripturi!
III. A treia colecţie de preziceri
Cap.6 şi 7 prezintă două "certuri" (confruntări) pe care Domnul le are cu poporul Său. În acestea Domnul îi cheamă în tribunal şi aduce împotriva lor o pledoarie zdrobitoare. Poporul Său i-a respins harul, i-a batjocorit bunătatea, alegând în schimb să se complacă în răutate.
Pledoaria Domnului Dumnezeu din acest tribunal închipuit conţine toate chestiunile vitale ale înstrăinării omului de Dumnezeu. Aici ni se explică:
Însă Mica încheie cu o serie sublimă de promisiuni de iertare a nelegiuirilor lor şi de refacere a naţiunii, aşa cum prevede legământul Său. Întreaga carte se caracterizează de un "tandem" judecată-milă, promisiunea pedepsei-promisiunea refacerii, etc.
La tribunal...!
"Ascultaţi pricina Domnului...Domnul are o judecată cu poporul Său, şi vrea să se judece cu Israel"
În cap.6 şi 7 Domnul Dumnezeu îşi cheamă poporul să compară într-un tribunal cosmic în care El i-a drept martori ai acuzări munţii şi dealurile, însăşi temeliile pământului:
1 Ascultaţi dar ce zice Domnul; ,,Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!...
2 Ascultaţi, munţi, pricina Domnului, şi luaţi aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său, şi vrea să Se judece cu Israel.
După ce a convocat tribunalul, Dumnezeu îi imploră :
3 ,,Poporul Meu, ce ţi-am făcut şi cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi!
4 Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!
5 Poporul Meu, adu-ţi aminte ce plănuia Balac împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, şi ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoşti binefacerile Domnului!"
Domnul Dumnezeu vrea să stabilească clar "capetele acuzării": nerecunoştinţa şi sfidarea dreptăţii.
La această acuzaţie poporul crede că Domnului îi trebuie ceva, îi lipseşte ceva şi că ar putea să-l împace aducându-i jertfe.
6 ,,Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?
7 Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?"
Văd că Domnul este mânios şi se gândesc să-l îmbuneze, chiar să-l "cumpere". "Doamne ce vrei să-ţi aducem? Vrei jertfe? Ce vrei de fapt de la noi?" Nu este ceea ce de multe ori oamenii întreabă? "Ce tot vrea Domnul ăsta de la noi?" "O să mergem la biserică, şi o să facem milostenii."
Ascultaţi mai departe totuşi care este răspunsul lui Dumnezeu:
6:8 ,,Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?"
Asta-i ce-i place Domnului să facă omul care-i cunoaşte bine voia. Şi este ceea ce ne face să fim "ca şi Domnul" ("Mica"). Să împrumutăm din atributele Sale.
Avem aici descrierea credinţei adevărate!
Observaţi cum se spune întâi ce "cere" Domnul, apoi, ce să "facă" omul, ce să "iubească", şi cum să "trăiască" omul. Aceasta este descrierea religiei adevărate!
Domnul este îndreptăţit să pretindă aceste lucruri fiindcă "i s-a arătat omului ce este binele!" Aşa că nu se pot dezvinovăţi...! (Rom.1) De ce a dat Dumnezeu lumii o Biblie? De ce a ridicat un popor ca Israelul? De ce a trimis pe Fiul Său? De ce am auzit de un Hristos?
Dar fiindcă ...
10 Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite, şi blestemata efă mică?
11 Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac?
12 Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor,
13 de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.
14 Vei mânca şi tot nu te vei sătura, ci foamea va rămânea în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmaşului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa, voi da pradă săbiei.
15 Veţi semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!
16 Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri, şi lucrează tocmai cum a lucrat casa lui Ahab, şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură, şi veţi purta ocara poporului Meu.
Despre omri ni se spun următoarele:
1Regi 16:23-26, 30 În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa, a cumpărat de la Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a întărit muntele, şi a pus cetăţii pe care a zidit-o, numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui. Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în cari târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.... Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
Deşi Omri a aşezat bazele unui regat puternic, el a eşuat în a-i insufla forţa dătătoare de viaţă şi înnoitoare, a unei sănătoase religii spirituale. Mărturia din 1 Regi 16:25, 26, că el "a lucrat mai rău decât toţi cei care fuseseră înaintea lui", cuplată cu referinţa la "orânduirile lui Omri" din Mica 6:16, indică faptul că şi lui i s-ar fi datorat înlocuirea slăvirii lui Iehova cu religii străine, şi de aceea lumina nefavorabilă în care este privit Omri este justificată. După moartea sa, Omri a fost urmat la tron de către fiul său Ahab, căruia i-a lăsat sarcina de a sfărâma jugul sirian şi care l-a întrecut pe tatăl său în a face influenţa feniciană şi cultul lui Bal lucruri de primă importanţă în Israel, conducându-şi astfel poporul pe panta care i-a grăbit căderea.
De aceea vine Strigătul de judecată al Domnului, ca şi cum ar încerca ultima dată să-i scoale din letargia păcatelor lor:
6:9 Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite!
După aceasta...
Mica excelează în a ne face cunoscută iertarea absolută de care beneficiază credinciosul, dacă acesta se poate defini aşa după standardul Noului Testament .
Mica 7:18-19
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
Când Dumnezeu aruncă păcatele noastre în adâncul mărilor El pune un indicator pe care este scris: "Pescuitul interzis!"
Fără îndoială aceasta este o expresie plastică frumoasă menită să descrie despărţirea desăvârşită a păcatului de păcătosul iertat. Scriptura mai conţine şi alte expresii de acest gen.
Ps 103:12 cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
Isa 38:17 Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
Isa 43:25 Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
Ier 31:34 Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: 'Cunoaşte pe Domnul!' Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.
Ier 50:20 În zilele acelea, în vremea aceea, - zice Domnul - se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa."
Iertarea nu este un act ocazional, ci o atitudine constantă (permanentă). Martin Luther King, Jr. (1929-1968)
Cel ce iartă pune capăt certei - Proverb african (Între om şi Dumnezeu este o "ceartă"! Dumnezeu Tatăl îi pune capăt iertându-l pe omul ce crede în Hristos).
Dacă Dumnezeu nu ar fi dispus să ierte păcatul, cerul ar fi pustiu. Proverb german
Când Dumnezeu iartă El consemnează ofensa uitării veşnice. Merv Rosell
Dumnezeu nu vrea ca noi să ne amintim ceea ce El este dispus să ierte. George Arthur Buttrick (1892-1980)
Este ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru noi, căci aveam mare nevoie!
Odată am primit o felicitare de Crăciun ce mi-a vorbit mult. Aş dori să vă repet ce spune:
"Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost informaţia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un pedagog. Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost tehnica, Dumnezeu ne-ar fi trimis un savant. Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost banii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un bancher (economist). Dar devreme ce nevoia noastră cea mai mare a fost iertarea, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor!"
Fapte 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor
O întâlnire cu 800 de Pedros
Se povesteşte că în Spania un fiu s-a certat cu tatăl lui şi a fugit de acasă. Tatăl său însă a început să-şi caute disperat fiul răzvrătit. În cele din urmă aflat în Madrid s-a gândit să dea un anunţ în ziar ca un ultim resort al căutării sale. Anunţul conţinea următoarele cuvinte: "Dragă Pedro, mâine la amiază îţi dau întâlnire în faţa clădirii acestui ziar. Am iertat totul. Te iubesc. Tatăl tău."
Spre marea lui surpriză a doua zi în faţa clădirii ziarului au venit la întâlnire 800 de Pedro. Cu toţii aveau nevoie de iertarea Părintelui lor!
James S. Hewett, Illustrations Unlimited (Wheaton: Tyndale House Publishers, Inc, 1988) p. 218.
Un "monument" deosebit
Odată un băieţel ajuns la monumentul lui George Washington a observat străjerul postat acolo. Băieţelul s-a apropiat de el şi privind în sus îi spune: "Aş vrea să cumpăr acest monument". Militarul de strajă s-a aplecat cu interes sincer asupra cererii copilului şi a spus: "Cât oferi? Cât ai la tine?" Băiatul şi-a dus mâna la buzunar şi a spus: "25 cenţi". Militarul oarecum dezamăgit îi răspunde: "Nu-i de ajuns!"
Fără să renunţe băiatul spune: "Ştiam că ai să zici asta!" şi-şi băgă mâna în buzunar şi mai scoate 9 cenţi. Atunci militarul şi-a luat un aer serios şi a început să-i spună băiatului:
"Trebuie să înţelegi trei lucruri! Întâi, 34 de cenţi nu ajung. De fapt nici chiar 34 de milioane de dolari nu sunt suficienţi pentru a cumpăra monumentul lui Washington. Doi, monumentul nu este de vânzare. Trei, dacă eşti cetăţean american, monumentul deja îţi aparţine!"
La fel şi noi avem de înţeles trei lucruri ce privesc iertarea lui Dumnezeu:
I. Nu o putem cumpăra.
II. Nu este de vânzare!
III. Dacă suntem înfiaţi în Hristos, deja ea ne aparţine.
"Scoateţi-l de aici pe păcătosul acesta convins ca să nu-i coruptă pe toţi inocenţii prezenţi aici!"
Odată un monarh iubit şi milos a dorit să viziteze o închisoare. În timp ce trecea prin faţa celulelor cei ce se găseau în ele începeau să întindă disperaţi mâinile către el şi în speranţa unei graţieri strigau din răsputeri: "Eu nu am fost judecat drept!" "Mie mi s-a înscenat procesul!" "Pe mine m-au confundat cu criminalul!" "Eu am venit aici în locul unui bogat!" Toţi se dezvinovăţeau şi se justificau singuri. Totuşi ajuns în dreptul unei celule, Regele a fost surprins de atitudinea unui întemniţat. Acesta sta pe marginea patului din celulă şi cu capul îngropat în palme plângea deznădăjduit. Atunci monarhul l-a întrebat pe acesta: "Tu de ce plângi? Tu n-ai ajuns aici din greşeală?"
Privind în sus întemniţatul a spus: "Am ucis, am furat şi am abuzat. Eu sunt aici pe merit iar povara păcatelor mele îmi este insuportabilă!"
Uşurat să afle că măcar un singur puşcăriaş se găseşte acolo pe drept şi în plus că puşcăria l-a făcut să-şi recunoască faptele rele Regele a exclamat: "Scoateţi-l de aici pe păcătosul acesta convins, ca să nu-i coruptă pe toţi inocenţii prezenţi aici!"
O implicaţie practică a iertării absolute oferite de Dumnezeu:
Efes.4:32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Hristos? Cu zgârcenie, sau gratuit şi cu generozitate?
Este imposibil ca un creştin să nu poată să-şi ierte fratele, indiferent de ce păcate acesta a săvârşit împotriva lui. Dacă n-o poate face înseamnă că el n-a cunoscut iertarea pe care Hristos i-a oferit-o lui!
Acesta este însăşi motivul care ar trebui să ne constrângă să-i iertăm pe alţii: iertarea lui Dumnezeu faţă de noi este gratuită. Ne este oferită indiferent de numărul fărădelegilor şi păcatelor noastre, de gravitatea sau de stăruinţa noastră în rău.
El ne iartă nouă mult mai multe decât noi ne putem imagina că suntem chemaţi să le iertăm altora. Această iertare ne este oferită doar în Hristos. În afara Lui, Dumnezeu este un foc mistuitor, dar faţă de cei aflaţi în Preaiubitul Său El este iertător, milos, îndelung-răbdător, dispus şi gata să ierte.3
"Dumnezeu este numit "Părintele îndurărilor" pentru a sugeră că El dă naştere îndurărilor pe care deşi le împarte generos, El niciodată nu duce lipsă şi nici nu rămâne cu cămara golită de ele". (Thomas Hooker şi Thomas Watson)
2Co 1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri
"Ar fi o extremă dezonorare a neprihănirii lui Hristos şi o subevaluare a milei lui Dumnezeu în Hristos dacă gravitatea vreunui păcat ne-ar împiedica să-i cerem iertare..." William Whatley
Un alt aspect în care Mica excelează este în descrierea stăpânirii neprihănite asupra întregii lumii de către Isus Hristos. 2:12,13, 4:1-8, 5:4,5.
Nu putem trece cu vederea învăţăturile spirituale pe care Mica ni le oferă despre inima omului.
Odată, vorbeşte despre sufletul aflat în "umbra" Domnului...
7:9 Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, - până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
... care a venit înaintea Domnului dar care nu pretinde să fie primit de Domnul fiindcă ştie că nu merită. Ce merită este să sufere mânia Domnului. Inima dreaptă este cea care recunoaşte că are păcat. Însă acum nu poate nici să se apropie mai mult, nici să plece (se retragă) dinaintea Lui. Tot ce simte este respingerea şi mânia Lui. Cu toate acestea nu se justifică pe sine ci-l justifică pe Dumnezeu în atitudinea Lui. Dacă Dumnezeu continuă să-l respingă atunci el se depărtează în tristeţe, în amărăciune, dar nu în revoltă ci în smerenie ca şi un copil care ştie că a greşit: "voi suferi mânia Domnului căci am păcătuit împotriva Lui".
Dacă totuşi Domnul îl cheamă să se apropie în lumină, reţinându-şi mânia şi indignarea, chiar dacă nu cunoaşte aceeaşi familiaritate ca înainte, totuşi cât de mult se bucură acest suflet. Cutremurându-se şi temându-se se apropie ieşind din umbră la lumină.
Cu cât mai sincer şi umil este în abordarea Sa, cu atât mai multă milă şi mângâiere primeşte.
De aceeaşi descoperire are parte şi :
Ezra 9:6 ,,Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.
"Acela plânge cu adevărat care o face în lipsa vreunui martor pământesc." George Swinnock
Mica 6:6-8 ,,Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?" - ,,Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?"
"Cum voi ieşi înaintea Domnului?" este întrebarea pe care doar un suflet viu o pune. Un om neconvertit nu se întreabă niciodată aşa ceva pentru că omul firesc nu are nici o dorinţă de a veni înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai puţin să se "plece" înaintea Lui. Nu se întreabă ce oare poate să ispăşească pentru păcatele lui. Pe scurt, nu-i place să se gândească la El sub nici o formă.
Un suflet înnoit (convertit) simte că fericirea lui supremă este de a se înfăţişa înaintea Creatorului Său.
Aceasta a fost şi fericirea lui Adam înainte de a păcătui. După aceea, s-a ascuns de faţa Lui.
Plăcerea cea mai mare a sufletului regenerat este de a se scălda în lumina ochilor Lui. Ascultaţi-l pe David în Ps.42:
Ps. 42:2-3 "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?"
1. "Minor Prophets of Judah", Irving L. Jensen
2. Hobart Freeman, "An Introduction to the Old Testament Prophets"
3. Hodge, Charles, Commentaries on Ephesians, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
Teodor Macavei