Înapoi
Acasă
Biblia

Strigătul unui păcătos condamnat


Stăpâne neprihănit și sfânt, în mâinile Tale e viața mea și ale Tale sunt toate căile mele; nu mă lăsa să rătăcesc de la religie; leagă-mă tare de ea, pentru că eu sunt un nehotărât; deciziile mele sunt fum și abur, nu Te slăvesc și nu trăiesc după voia Ta; nu mă tăia înainte ca gândurile mele să se transforme în răspunsuri, iar mugurii sufletului să înflorească pe deplin, pentru că Tu ești îndurător și milos, răbdător și plin de bunătate.
Salvează-mă de mine însumi, de șiretlicurile și înșelătoriile păcatului, de ipocrizia și perversitatea naturii mele, de împotrivirea față de acuzațiile care le aduci împotriva păcatelor mele, de o viață în continuă răzvrătire împotriva Ta, de principii, păreri și țeluri greșite; știu că toate gândurile mele, toate lucrurile pe care le iubesc, toate dorințele și preocupările mele mă îndepărtează de Tine.
Am trăit ca și cum te-aș urî, deși Tu ești dragostea supremă; am uneltit ca să Te ispitesc până la limită, să-Ți pun la încercare răbdarea; am trăit ca un păcătos în cuvânt și în faptă.
De-aș fi fost un prinț, de mult aș fi zdrobit un astfel de răzvrătit; de-aș fi fost un tată, de mult mi-aș fi alungat copilul.
O, Părinte al duhului meu, Regele vieții mele, nu mă arunca spre nimicire, nu mă îndepărta din prezența Ta, ci rănește-mi inima ca să poată fi vindecată; zdrobește-o, pentru ca mâna Ta să o poată reîntregi.

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Umblarea Creștinului