Înapoi  Acasă   Deschideți Biblia

Lucrarea Duhului


O, Dumnezeule Duh Sfânt, Cel care vii de la Tatăl şi de la Fiul, ai milă de mine.
Când Tu ai plutit la început deasupra haosului, a luat naştere ordinea, frumuseţea a împodobit lumea, roadele au început să apară.
Lucrează, Te rog, în inima mea tulburată; îndepărtează slăbiciunile dorinţelor mele stricate şi a poftelor urâcioase; ridică ceaţa şi întunericul necredinţei; luminează-mi sufletul cu lumina curată a adevărului; fă-mi inima la fel de aromată ca grădina paradisului, bogată cu orice rod bun, înfrumuseţată cu har ceresc, strălucitoare cu razele luminii divine.
Împlineşte în mine slava slujbei Tale divine; fii mângâietorul meu, lumina, călăuzitorul, cel care mă sfinţeşte; ia din lucrurile lui Hristos şi arată-le sufletului meu; fă ca prin Tine să pot învăţa mai mult despre dragostea Ta, harul, mila, credincioşia şi frumuseţea Ta; condu-mă la cruce şi arată-mi rănile Lui, natura odioasă a păcatului, puterea lui Satan; fă-mă ca acolo să-mi văd păcatele în cuiele care L-au ţintuit, în sforile care L-au legat, în spinii care L-au apăsat, în suliţa care L-a străpuns.
Ajută-mă să descopăr în moartea Lui realitatea şi imensitatea dragostei Sale.
Deschide pentru mine minunate volume de adevăr în cuvintele Sale: "S-a sfârşit".
Măreşte-mi credinţa în cunoştinţa clară a răscumpărării obţinute, a ispăşirii terminate, a satisfacţiei aduse, a îndepărtării vinei; datoria mea a fost plătită, păcatele mi-au fost iertate, fiinţa mea a fost răscumpărată, sufletul mi-a fost mântuit, iadul a fost înfrânt, cerul s-a deschis, veşnicia e a mea.
O, Duhule Sfânt, sădeşte adânc în mine aceste lecţii mântuitoare.
Scrie-le pe inima mea, pentru ca să trăiesc urând păcatul, să fug de el, să-L iubesc pe Hristos; nu lăsa planurile diavolului să mă ispitească sau să mă înşele.

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Umblarea Creştinului