Înapoi  Acasă   Deschideți Biblia

Rugăciune de seară


O, preaiubitul poporului Tău, Tu mi-ai aşezat întreaga fiinţă în mâinile lui Isus - Răscumpărătorul, Căpetenia, Mirele şi Prietenul meu, şi Te îngrijeşti de mine în El. Păstrează-mă sfânt, nevinovat, neîntinat, separat de păcătoşi; fă-mă să recunosc vocea străinilor, dar să mă îndrept spre El, acolo unde este El şi să-L urmez oriunde mă conduce. Tu m-ai spălat odată pentru totdeauna în izvorul care înlătură păcatul, curăţă-mă acum de întinările acestei zile, de greşelile ei, de lipsa de virtute, de extremele dăunătoare, ca să pot da dovadă de un caracter desăvârşit în Isus. O, Stăpâne care ai spălat picioarele ucenicilor, ai îndelungă răbdare cu mine, priveşte cu îndurare spre greşelile mele, rămâi cu mine până când măreaţa Ta lucrare din mine este terminată. Doresc să-mi înfrâng eul în toate privinţele, să-mi birui trupul cu poftele şi ispitele lui, să-mi ţin în stăpânire firea, să mă păzesc de orice păcate trupeşti, să-mi controlez puterea minţii mele fireşti, să trăiesc în totalitate pentru slava Ta, să fiu surd la criticile nemeritate sau la laudele oamenilor. Nimic nu-mi poate răni omul născut din nou dinăuntru, nu îl poate lovi şi nu-l poate omorî; nimic nu poate distruge domnia Duhului Tău înăuntrul meu; mi-e de-ajuns să am aprobarea Ta şi a conştiinţei mele. Păstrează-mă smerit, dependent, plin de bucurie, la fel de calm şi liniştit ca un bebeluş, şi totuşi zelos şi activ. Doresc mai mult să fiu, nu să fac, şi tânjesc să fiu asemenea lui Isus; dacă Tu mă faci neprihănit, voi fi neprihănit; Doamne, sunt al Tău, fă-mă vrednic de Tine!

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Umblarea Creştinului