Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: "Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei." Dar El le-a spus pilda aceasta: ... (Luca 15:1-3)
Veţi observa că această parabolă constă în pilda oii piedute în versetele 3-7, povestea monedei pierdute în versetele 8-10 şi apoi în versetul 11:
El a mai zis: "Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său:
"Şi-a venit în fire şi a zis:
Cercetam pe îndelete cărţile din librăria aeroportului când am dat uimit peste o carte intitulată "Darcy's Story" (Povestea lui Darcy). Aceasta va însemna ceva pentru mulţi dintre voi, pentru aceia dintre voi care fie aţi citit cartea lui Jane Austen - "Mândrie şi prejudecată", fie aţi văzut versiunea BBC sau varianta recentă a filmului "Mândrie şi prejudecată". Darcy este eroul masculin din "Mândrie şi prejudecată" care se căsătoreşte în cele din urmă cu Elizabeth Bennet. Nu l-am apreciat pentru că nu mi s-a părut să fie la fel de bun ca "Mândrie şi prejudecată" a lui Jane Austen. Aceasta era povestea spusă din punctul de vedere al lui Darcy. Aceia dintre voi care aţi citit "Mândrie şi prejudecată" ştiţi că povestea este relatată din punctul de vedere al lui Elisabeth Bennet. Însă povestea, ca aproape orice poveste, are mai multe perspective şi mai mult decât un singur personaj. Chiar o poveste care are de prezentat un subiect principal o va face printr-o serie întreagă de dimensiuni diferite ale relatării. Şi, desigur, unele din istorisirile Domnului nostru Isus Cristos, pildele Lui, sunt în acest fel. Ele prezintă în general un singur subiect principal. Şi se merită întotdeauna să se pună întrebări în legătură cu o pildă asemenea celei pe care o numim "pilda fiului risipitor". Prin urmare, care este de fapt subiectul principal al acestei pilde? Vom descoperi că Domnul Isus va spune aceeaşi poveste prin ochii mai multor indivizi, nu doar ai unuia. Şi avem evidenţiat acest aspect magnific în pilda de faţă pe care o cunoaştem ca "pilda fiului risipitor". Povestea este spusă prin ochii fiului risipitor. De asemenea, povestea este spusă prin ochii fratelui mai mare. Şi, desigur, povestea este relatată şi din perspectiva tatălui. Iar noi vom privi prin aceste trei perechi de ochi, pentru a încerca şi a capta ce înseamnă cu adevărat această istorisire a lui Isus.
Dar înainte să facem acest lucru, un cuvânt doar despre pilde. Ce este o pildă? De ce a spus Isus aceste istorisiri? A fost pentru că predicile Lui ar fi fost altfel slabe şi anoste, astfel încât El S-a gândit că le va însufleţi iarăşi prin puţin interes uman în propovăduirea Lui? În niciun caz. Aparent El era perfect capabil să predice o perioadă lungă de timp fără să spună vreo istorisire. Prin urmare, care a fost motivul pentru care a spus pilde? Desigur, El le folosea într-un fel drept oglinzi. Orice pildă este o oglindă pe care Isus o ţine înaintea ochilor noştri întrebându-ne ce vedem? Iar El judecă şi evaluează condiţia noastră spirituală prin abilitatea noastră de a vedea lucrurile corecte în oglindă. Am un prieten care a fost de-a lungul anilor un consilier creştin binecunoscut; şi mi-l amintesc spunând odată că, deseori când un creştin vine să-l vadă, una din primele întrebări pe care el le va pune este: "care pildă a lui Isus nu-ţi place". Şi puteţi înţelege de ce spune el aceasta. Fiindcă, dacă este ceva într-o pildă (ca pilda ispravnicului necredincios sau a judecătorului nedrept), care să te irite citind-o, înseamnă că pilda este o oglindă ce a dezvăluit ce e în realitate în inima ta. Şi când privim în oglinda pildelor, acestea prezintă în esenţă două persoane pe care trebuie să le vedem: pe noi, în adevărata noastră lumină şi pe Dumnezeu, în adevăratul Său caracter. Şi descoperim că, în timp ce privim la această pildă specifică prin seturi diferite de ochi, ea ar trebui să aibă mai mult decât un titlu. Este, desigur, pilda fiului risipitor. Dar este şi pilda fratelui mai mare. Şi, de asemenea, este pilda tatălui care aşteaptă. Este şi o pildă culminantă. Ascultaţi-o.
Este atât de interesant că, atunci când Luca începe să scrie capitolul 15 din Evanghelia sa, el nu spune: "Isus a spus aceste pilde: pilda oii pierdute, pilda monedei pierdute şi pilda fiului pierdut." Luca spune: "El le-a spus această pildă", la singular. Ca şi cum aceasta ar fi fost toată o singură istorisire mare. Şi puteţi observa cum el clădeşte un apogeu. Aici este un păstor care şi-a pierdut una din o sută de oi. Este o femeie care şi-a pierdut una din numai zece monede. Şi apoi, în mod culminant, este un tată care şi-a pierdut unul din singurii doi fii. Iar în cuvintele Domnului nostru Isus avem o prezentare măreaţă şi uimitoare, desigur, mai întâi de toate, a persoanei lui Dumnezeu. Suntem meniţi să privim în oglinda acestei pilde şi indiferent de ce am putea vedea în legătură cu noi înşine, vom pierde din vedere aspectul esenţial al pildei dacă nu vedem, stând în oglindă, reflectându-se caracterul glorios al Tatălui ceresc. Tu şi eu, mulţi dintre noi suntem familiarizaţi cu această pildă din copilărie. Nu este nimic nou de învăţat? Prin harul lui Dumnezeu, chiar dacă nu este nimic nou de învăţat, sunt lucruri pe care tu şi eu trebuie să le învăţăm mereu şi mereu despre caracterul lui Dumnezeu. Cine eşti şi modul în care trăieşti reflectă imaginea ta despre Dumnezeu şi despre caracterul Său. Nu aşa stau lucrurile? Acesta este locul în care ce credem realmente influenţează modul în care trăim. Persoana care nu are nicio credinţă în Dumnezeu va trăi ca cineva care nu are nicio credinţă în Dumnezeu. Însă persoana care spune: "Cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerurilor şi al pământului şi în Fiul Său Isus Cristos, Mântuitorul" va demonstra prin modul în care el sau ea trăieşte ce înseamnă realmente aceste cuvinte pentru el sau ea. În acest sens, la orice respiraţie a noastră, în fiecare zi pe care o trăim, noi arătăm lumii care este convingerea noastră cea mai profundă despre Dumnezeul pe care-L mărturisim.
Iar Isus ne învaţă atât de frumos în această poveste uimitoare cât de minunat este caracterul Dumnezeului în care credem, al Tatălui ceresc în care ne încredem. Dar este astfel în viaţa ta? Aceasta-i întrebarea. Arăţi ca şi cum ai fi cineva care a crezut într-un asemenea Dumnezeu? Ce fel de Dumnezeu este El? Evident că El este în primul rând un Dumnezeu care face o ofertă generoasă, chiar atunci când fiul cel mic vine şi spune: "Dă-mi partea de avere care mi se cuvine". Este evident că aici este un tată care a făcut o asigurare generoasă pentru prezentul fiilor săi şi pentru viitorul lor. Şi într-un mod care este chiar mai evidenţiat atunci când fratele mai mare vine şi se plânge că nu a avut niciodată o petrecere. Iar tatăl îi spune: "Fiul meu, tot ce am este al tău." "Tot ce am este al tău." Este o manifestare a generozităţii copleşitoare, minunate şi remarcabile a lui Dumnezeu. Şi totuşi, cunoaşteţi, dacă nu greşesc, că Biblia ne învaţă că acesta este aspectul cel mai obşnuit de care suntem probabil înclinaţi să ne îndoim. Şi, desigur, eu spun aceasta din cauza capitolelor de început ale Bibliei. Primele două capitole ale Bibliei vorbesc cu putere despre generozitatea lui Dumnezeu. El creează o lume şi vine la bărbat şi la femeie şi spune: "Vă dau tot ce am în această lume. Este totul al vostru. Acum, aveţi grijă de ea. Dar este un singur lucru pe care doresc să nu-l faceţi niciodată: să nu mâncaţi niciodată din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi făcând astfel Îmi veţi demonstra că Mă iubiţi, Mă cinstiţi şi vă încredeţi în tot ce spun." Însă vă amintiţi cum şarpele apare la începutul Genezei, capitolul 3, şi spune: "V-a aşezat Dumnezeu în această lume minunată, în această grădină frumoasă, v-a înconjurat cu toţi aceşti copaci, a expus El înaintea ochilor voştri toată această bogăţie şi apoi v-a zis (şi acestea sunt cuvintele din Geneza 3) că nu trebuie să mâncaţi din unul din copacii grădinii acesteia?" Caracterul lui Dumnezeu, generozitatea Lui părintească sunt înjosite, denaturate şi distruse în cele din urmă în minţile lor până acolo că ajung incapabili să creadă în natura desăvârşită a generozităţii Tatălui ceresc faţă de copiii Săi. Şi din acel moment încolo ei devin depravaţi în spirit. Sunt în stare să privească la Dumnezeu doar cu o înţelegere denaturată a cine este El. Când privesc în oglinda pe care şarpele o ţine înaintea lor ei văd un tată care-i dispreţuieşte, un tată care nu-i tratează cu seriozitate, un tată care nu este generos cu ei.
Dragii mei prieteni, realitatea este că această minciună a şarpelui este preponderentă în inima umană de atunci încolo. Iar unii dintre noi, chiar creştini fiind (mai ales probabil ca şi credincioşi), ne chinuim să credem cu adevărat în generozitatea Tatălui ceresc. Am cunoscut atât de mulţi creştini care, ori de câte ori ceva nu merge bine în vieţile lor, acel instinct profund iese la iveală din ei: "El nu mă iubeşte cu adevărat." Şi dacă această pildă ne spune ceva, ea ne vorbeşte despre asigurarea generoasă şi dragostea Tatălui ceresc. Iar lucrul trist în legătură cu viaţa noastră creştină, a multora dintre noi, este că trăim ca şi cum am crede minciuna şarpelui în loc să ne scăldăm în lumina soarelui, să ne bucurăm în gloria asigurării pline de îndurare a Tatălui ceresc. Acesta este primul lucru.
Cel de-al doilea lucru este acesta: nu numai asigurarea Lui generoasă, ci şi harul Lui remarcabil. Iar acesta, desigur este văzut mai ales atunci când acest biet băiat se întoarce la tatăl din cocina porcilor lui. Şi vă puteţi imagina băiatul. El şi-a pregătit de fapt discursul. Ai făcut vreodată acest lucru când erai un băieţel şi când ai făcut o greşeală şi ştiai că trebuia să spui ceva (ceea ce faci încă atunci când trebuie să spui ceva), "Trebuie să pregătesc acest discurs". Şi iată-l pe acest pelerin pe drumul său de întoarcere cu această povară pe umerii săi. Iar povara era că el trebuia să-şi întâlnească tatăl. Şi el îşi pregătise discursul. "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi." Ce face tatăl, chiar când fiul priveşte la bucăţica de hârtie şi încearcă să memoreze textul pentru a-şi putea privi tatăl în ochi în loc să citească de pe foaie? El doreşte să fie real şi din inimă. Iar când vede casa, el doar priveşte la ea încă o dată şi nu vede că tatăl lui s-a încins şi bătrânul aleargă pe deal. Şi este prins în braţele tatălui său, iar el spune: "Tată, nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi." Şi înainte ca el să poată rosti ultimele cuvinte pe care le-a repetat de o sută de ori, lacrimile tatălui se rostogolesc pe faţă şi el strigă peste umărul său, "Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit."
Ce ne spune aceasta nouă? Ne spune aceasta: că Tatăl ceresc este gata să binecuvânteze pe cei care se întorc la El. Amintiţi-vă cum a fost cu tatăl vostru pământesc. Persoana de care vă temeaţi când vă întorceaţi era tatăl vostru pământesc. Iar tu şi eu, prin natură, avem exact aceeaşi înclinaţie în legătură cu Tatăl ceresc. Ce pedeapsă va aduce peste mine când mă întorc la El cu vorbele mele sărace de pocăinţă, credinţă şi regret şi Îi spun că am păcătuit împotriva cerului şi împotriva Sa şi nu sunt vrednic să fiu numit fiul Său? Ei bine, El va alerga la tine şi te va lua în braţele Sale. Cred că pentru unii oameni, chiar pentru unii creştini, întâlnirea cu Dumnezeu este lucrul cel mai înspăimântător din lume. Dar când te întâlneşti cu El în pocăinţă şi credinţă este experienţa cea mai glorioasă din toată lumea să fii cuprins în braţele Sale şi să simţi lacrimile harului Său peste tine.
Asigurarea Sa generoasă, harul Său măreţ, iar cel de-al treilea aspect despre Tatăl nostru ceresc este bucuria Lui profundă. Aceasta este o trăsătură distinctă care pare uimitoare în fiecare din aceste părţi ale pildei. Dar ce face păstorul atunci când îşi găseşte oaia? Ce ai face tu dacă erai păstor? Partea întunecată din tine ar lovi cu piciorul oaia înapoi spre casă, nu-i aşa? Însă ce face acest păstor? El ridică oaia şi o pune pe umeri. El duce oaia acasă şi spune: "Am găsit oaia care era pierdută. Haideţi să sărbătorim." Iar femeia, când îşi găseşte moneda, mai valoraosă decât o oaie, spune: "Haideţi să dăm o petrecere şi să sărbătorim căci mi-am găsit moneda preţioasă." Şi ce face tatăl când se întoarce fiul risipitor? El spune: "O petrecere! Să fie muzică şi dans, să fie cântare, râset, bucurie!" Dacă este bucurie în cer printre îngeri pentru un singur păcătos care s-a convertit, credeţi că Cel care se află în mijlocul îngerilor este trist sau posomorât? Nu, Dumnezeul nostru nu este doar un Dumnezeu măreţ, care stârneşte veneraţia şi teama, El este plin de o bucurie mare. Vă amintiţi că la sfârşitul cărţii lui Ţefania, profetul vorbeşte despre Dumnezeu care cântă de bucurie pentru copiii Săi. Iar Isus spune la sfârşitul lucrării Sale: "V-am spus toate aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie deplină în voi." Ia aminte, dacă tu eşti un credincios fără bucurie, aceasta se datorează faptului că tu crezi într-un Dumnezeu lipsit de bucurie. Sunt uimit de fapt de numărul oamenilor creştini pe care-i întâlnesc şi care sunt iritaţi de ideea unui Dumnezeu plin de bucurie. Vedeţi cum exprimăm ceea ce credem realmente despre El. Iar El vorbeşte aici despre bucuria profundă a Tatălui nostru ceresc, asigurarea Lui generoasă, harul Lui măreţ, bucuria Lui profundă.
Un ultim lucru: este atât de clar în această pildă, deşi nu este niciodată bine prezentat, că toate acestea reprezintă rodul suferinţei Lui profunde. Nu este aşa? Profesorul Nicholas Wolterstorff de la Yale, care este un gânditor creştin de remarcă, şi-a pierdut cu ani în urmă unul dintre copiii săi într-un accident de alpinism în Europa şi a scris o carte despre experienţa respectivă. Iar în această carte el spune: "Acum, ori de câte ori cineva doreşte să ştie cine este Nicholas Wolterstorff, singurul lucru pe care trebuie să-l ştie este că Nicholas Wolterstorff este un om care şi-a pierdut fiul." O, adâncul suferinţei! Mă gândesc la adâncimea suferinţei mamei mele la pierderea fratelui meu mai mare - durere inexprimabilă. Şi toată această pierdere a fost păstrată în inima tatălui. De aceea bucuria este atât de mare în inima tatălui fiindcă pierderea a fost simţită atât de intens. De ce este acest aspect atât de semnificativ în istorisirea de faţă? Fiindcă în această istorisire sunt de fapt trei fii: fiul cel mic, care pleacă de acasă, fiul cel mare, care stă acasă şi Fiul etern, care relatează întâmplarea. Iar povestea acestui Fiu etern este că, la scurt timp, El va fi abandonat la cruce şi va striga: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Într-un anumit sens, El Şi-a pierdut Tatăl. Şi va fi un strigăt care răsună ca un ecou în inima Tatălui ceresc - cu siguranţă, mult mai sfâşietor decât strigătul regelui David la moartea fiului său, Absalom. "O, Absalom, fiul meu, fiul meu!" (2 Sam. 19:4)
Ceea ce face povestea din Luca 15 posibilă şi glorioasă este întâmplarea care are loc în afara istorisirii din Luca 15. Amintiţi-vă cum rezumă Pavel aceasta în ceea ce mi se pare a fi una dintre rostirile cele mai măreţe din toată istoria: că Dumnezeu nu Şi-a cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi. Cum nu ne va da împreună cu El toate lucrurile? (Rom. 8:32) O, ce lucru extraordinar este să te ridici şi să spui: "Cred în Dumnezeu Tatăl." Şi El te aşteaptă. Aşteaptă ca tu să crezi în El, ca Cel ce se îngrijeşte cu generozitate, ca Dumnezeul harului măreţ, ca Dumnezeul bucuriei profunde, care a îndurat suferinţa mare a morţii Fiului Său ca să te aducă acasă. Mă întreb dacă este cineva astăzi care se află, în mai multe sensuri, departe de casă. O, vino acasă! El te aşteaptă.
Tatăl nostru ceresc, cât de bun şi îndurător eşti Tu. Ajută-ne pe toţi să ne încredem în Tine ca şi copiii Tăi, pentru ca viaţa noastră să vorbească despre harul Tău minunat. Şi ajută-i pe aceia dintre noi care nu sunt siguri dacă se încred în Tine să vină şi să se încreadă în cele din urmă în Tine pe deplin şi cu adevărat. Ca şi noi să putem experimenta harul Domnului Isus Cristos şi marea Ta bunătate. Ne rugăm în Numele lui Isus, Mântuitorul nostru. Amin.
Tradus de Lacrisa Novac