Pe măsură ce autorul cărţii Evrei îşi derulează epistola intens doctrinală, ne face clar faptul că scopul doctrinei este acela de a schimba vieţi. Foarte puţin contează câtă teologie cunoşti; foarte puţin contează dacă scrii tratate doctrinale pe tema preoţiei melhisedechiene a lui Isus Hristos; foarte puţin contează dacă înţelegi şi poţi să explici tot ce este scris în această epistolă; dacă această cunoştinţă nu-ţi schimbă viaţa, este de mică valoare.
Ce contează dacă cunosc toate aceste lucruri şi altele pe deasupra:
- Dacă nu pot să fiu blând cu soţia şi copiii acasă; dacă mă aflu în conflict permanent cu oamenii la locul de muncă; dacă sunt un om cu care se cooperează dificil, antipatic, plin de vrajbă, supărăcios, un bârfitor sau un nepăsător (Evrei 13:1-3)?
- Dacă nu pot trăi în curăţie morală sau trăiesc pentru aceleaşi scopuri ca şi un necreştin, banii şi altele (Evrei 13:4-9)?
- Dacă viaţa mea spirituală se deteriorează; dacă nu am râvnă pentru El; dacă nu mă închin Lui cu buzele şi cu viaţa; dacă nu Îi sunt supus (Evrei 13:10-17)?
Teologia noastră trebuie să se traducă în viaţa pe care o ducem, altfel este de mică valoare. Primul domeniu de aplicaţie specifică, pe care autorul cărţii Evrei îl abordează, este cel relaţional (13:1-3). Al doilea domeniu este cel al curăţiei. Autorul pune problema curăţiei în două sfere de acţiune din viaţa noastră în care, fără îndoială, se duc adesea cele mai aprigi lupte: moralitatea şi banii.
Moralitatea
Banii constituie un subiect important, dar în aceste pagini ne vom ocupa de capitolul moralitate. Evrei 13:4 spune: Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. Două dintre cele mai uluitoare impacturi pe care creştinismul timpuriu le-a avut asupra culturii laice de la acea vreme au fost în domeniul căsătoriei şi al moralităţii. Noi care am crescut într-o societate creştină nu putem aprecia schimbările radicale pe care creştinismul le-a adus. Astăzi noi stăm de cealaltă parte a istoriei creştine, într-o perioadă numită de mulţi eră post-creştină, în care fundaţiile morale ale lumii noastre vestice puse pe principii creştine, şi chiar creştinismul, se degradează sub ochii noştri. Luptăm împotriva acestei degradări şi o deplângem. Încercăm să votăm politicienii potriviţi. Încercăm să abrogăm legile morale corecte. Vociferăm cu privire la televiziune şi muzica modernă. Dar toate aceste eforturi se dovedesc în cele din urmă a fi zadarnice pentru că temelia societăţii noastre s-a prăbuşit. Creştinismul biblic este abandonat, şi totodată şi moralitatea pe care acesta a adus-o. Reziduul moral rămas se datorează în cea mai mare parte supravieţuirii influenţei creştine, dar cum aceasta se evaporă, la fel se va întâmpla şi cu principiile noastre morale. Doar o întoarcere cu 180° la credinţă va schimba mersul lucrurilor.
Un vorbitor creştin a fost întrebat care dintre principiile morale acceptate în ziua de astăzi vor persista în următorii 20 de ani. Răspunsul lui a fost o invitaţie la a privi în urmă cu 20 de ani şi a vedea care din principiile morale şi valorile pe care societatea le-a preţuit atunci, au fost abandonate pe parcurs. Gândiţi-vă la schimbările survenite în ceea ce priveşte homosexualitatea, promiscuitatea de la TV, influenţa creştină din şcoli. Ce anume considerăm imoral astăzi şi cel mai probabil va suferi schimbări peste 20 de ani? Ce rămâne tabu? Incest; pedofilie; eutanasie; poate şi altele. Toate acestea vor fi acceptate ca parte integrantă a societăţii noastre, cel mai probabil în zilele noastre. De unde ştim acest lucru? Pentru că toate aceste lucruri erau considerate părţi integrante în societăţile civilizate înainte de invazia creştinismului.
Când Hristos a intrat în vieţile primelor generaţii de credincioşi, ei au fost radical schimbaţi. Şi această transformare n-a fost nicăieri mai evidentă decât în domeniul purităţii sexuale şi al relaţiilor maritale. Să începem cu căsătoria.
Cuvântul cinste înseamnă "păstrat ca un lucru de mare valoare, stimat, extrem de scump". O traducere literală sugestivă a versetului Evrei 13:4a spune: "Căsătoria să fie preţioasă pentru voi toţi". Căsătoria ţinută în onoare, căsătoria văzută ca ceva foarte preţios nu a constituit o caracteristică în era Nou Testamentală în rândul oamenilor, nici de atunci încoace lucrurile nu au stat altfel, cu excepţia creştinilor adevăraţi care au păzit mărturia.
Desconsiderarea căsătoriei întotdeauna a mers mână în mână cu desconsiderarea femeii. Acolo unde femeia este devalorizată, în mod natural căsătoria este devalorizată. Un citat faimos al liderului grec din vechime, Apolodor, deşi total exagerat, arată totuşi clar viziunea grecească asupra femeilor şi asupra căsătoriei la acea vreme, "Avem hetairai (curtezanele) pentru satisfacerea sexuală, avem pallakai (concubinele) pentru a ne îngriji trupurile şi a ne purta de grijă atunci când suntem bolnavi, însă soţiile cu care suntem căsătoriţi legal sunt pentru a avea copii legitimi şi pentru a fi gardieni credincioşi ai averilor din casă".
În timpul secolului al XVII-lea, în Rusia, o naţiune saturată mai degrabă cu o formă de creştinism pervertit şi superstiţios decât cu realitatea creştinismului, femeile erau tratate în acelaşi fel. În biografia extraordinară a lui Robert Massie, Petru cel Mare, citim despre acest concept păgân despre femei.
O femeie era privită ca şi un copil prostuţ, neajutorat, fără valoare intelectuală, iresponsabilă din punct de vedere moral şi, dacă i se acorda cea mai mică şansă, de o promiscuitate entuziastă... Odată căsătorită, noua soţie îşi ocupa locul în casa soţului ei, asemenea unui sclav domestic însufleţit, şi care avea drepturi doar prin el. Sarcinile care îi reveneau vizau îngrijirea casei, confortul lui şi aducerea pe lume a copiilor lui. Dacă avea suficient talent, putea să fie stăpâna casei, avându-i în subordine pe slujitori; dacă nu, în absenţa stăpânului, slujitorii preluau comanda fără a o întreba sau fără a-i spune nimic... Dacă soţul nu era mulţumit, existau proceduri pentru îmbunătăţirea situaţiei. În cele mai multe cazuri, unde doar o corecţie blândă era necesară, el putea să o bată... Uneori bătăile erau atât de severe încât femeia murea; atunci bărbatul era liber să se recăsătorească... [Divorţul era şi el un lucru obişnuit însă] Biserica ortodoxă permitea doar două soţii moarte sau două divorţuri, cea de-a treia soţie trebuia să fie ultima.
Un semn al creştinismului veritabil este înţelegerea faptului că mariajul este onorabil, are valoare. Când Dumnezeu nu este cu adevărat cinstit în mijlocul celor care susţin că sunt poporul Lui, veţi observa că nu se acordă importanţa cuvenită căsătoriei, ea este aşezată pe un loc secundar, chiar dispreţuită. Astăzi, în rândul celor care susţin a fi credincioşi evanghelici, divorţul are o rată aproape identică cu cea din comunitatea laică. Nu aşa ar trebui să fie. Prea mulţi se identifică cu comediantul Groucho Marx care a spus: "Am fost căsătorit de un judecător, ar fi trebuit să cer şi prezenţa juraţilor."
Curăţia sexuală
Când autorul cărţii Evrei le-a spus cititorilor săi să ţină patul căsătoriei nespurcat, el a folosit cuvântul "pat" ca eufemism pentru actul sexual. Preacurvia, care apare în acest verset, se referă la infidelitatea cuiva care este căsătorit, în timp ce curvia (porneia) este un termen folosit în general pentru a reda orice fel de impuritate sexuală. Din nou, aceste lucruri au fost extrem de radicale la vremea când a fost scris Noul Testament. Puţini bărbaţi considerau orice formă de practică sexuală ca fiind dincolo de limitele permise (desigur că aveau alte reguli pentru soţiile lor). În timpul lui Alexandru cel Mare, homosexualitatea era considerată o practică naturală, chiar şi pentru bărbaţii heterosexuali. Romanii au urmat aceeaşi idee, dând frâu liber dorinţelor impulsive oridecâteori era posibil. Vreme îndelungată în istorie, copiii au fost consideraţi jucării sexuale, nimeni nu s-a gândit prea mult la această problemă.
În această mocirlă a lumii a pătruns mesajul harului răscumpărător, şi împreună cu el, un nou standard de curăţie. Importanţa lui nu a fost imediat recunoscută, aşa cum vedem în 1Corinteni 6:11-18, unde chiar bărbaţii creştini nu vedeau ca fiind greşit faptul de a merge la prostituatele din templu. Dar pe măsură ce creştinismul se răspândea în lumea întreagă, cultura popoarelor era schimbată. Căsătoria a devenit valoroasă şi onorată, femeile au fost privite ca şi fiinţe umane egale, copiii au fost protejaţi şi păstraţi curaţi, toate formele de comportament sexual în afara căsătoriei au fost condamnate, puritatea a fost înălţată la rang de cinste, iar când cineva cădea, consecinţele erau cutremurătoare. Este adevărat că uneori biserica a mers prea departe. The Scarlet Letter (Litera stacojie) a lui Nathaniel Hawthorn este un exemplu în acest sens, toate evenimentele prezentate în ea, cel mai probabil nu au avut loc niciodată. Pentru unicul ei păcat, Hester Piney a fost osândită să poarte pe îmbrăcăminte o literă "A", pentru ca toţi să ştie de adulterul ei. Nu exista iertare şi reconcilierea nu era posibilă.
Suntem conştienţi cu toţii de natura nebiblică a neiertării, dar cu siguranţă, pendulul a trecut acum de cealaltă parte. Astăzi, de la reclame până la emisiuni TV, muzică, totul este infiltrat de imoralitatea sexuală. Este evident că suntem forţaţi până la un punct, să devenim insensibili faţă de acest fapt. Sensibilităţile noastre nu pot fi şocate în mod constant şi să supravieţuiască. Dar cum ar fi fost să trăim sub pământ începând cu anii 1950 şi să revenim brusc la suprafaţă în secolul XXI? Ceea ce Billy Graham a spus despre scriitorii contemporani este adevărat în atât de multe domenii: "Scrierile lor sunt asemenea unor picuri dintr-o conductă spartă".
David Wells a certificat faptul că în America nelegitimitatea a crescut cu 400% din 1960. "În 1990, în cel mai groaznic lăcaş de nelegitimitate din societatea noastră, 65.2% din copiii negri s-au născut din mame necăsătorite. La un procent de peste 26%, Charles Murray estimează că sărăcia va deveni endemică şi virtual ireversibilă. Acesta este punctul în care a ajuns acum America albă." Rata divorţului a crescut cu 200% în timpul aceleeaşi perioade, rezultatul fiind că mai puţin de 60% din copii trăiesc împreună cu ambii părinţi biologici. Deşi crima violentă a scăzut destul de recent, totuşi ea a scăzut de la înălţimi uluitoare. Din 1960 până în 1990 crima violentă crescuse cu 560% şi rata sinuciderii în rândul adolescenţilor cu 200%. În plus, milioane de copii nenăscuţi şi-au pierdut vieţile de când Roe v. Wade a legalizat avortul în 1973. Chiar şi astăzi, acolo unde creştinismul nu a infiltrat cultura unei ţări, este normal ca femeile şi căsătoria să fie dezonorate.
Oricât de urât ar apărea situaţia aceasta, totuşi ea se înrăutăţeşte, pentru că Dumnezeu nu va privi la nesfârşit opusul, în timp ce oamenii ignoră porunca Sa cu privire la curăţie. De fapt, El va judeca aceste păcate. Judecata vine sub două forme. Este o judecată temporară şi naturală pe care o experimentăm deja ca societate. Suntem înconjuraţi de familii dezmembrate, copii nedoriţi, boli venerice, SIDA, etc. "Nu este posibil să trăim şi să acţionăm împotriva naturii morale a universului dată de Dumnezeu şi să nu suferim consecinţe îngrozitoare (Efeseni 5:3)", ne reaminteşte John McArthur. Apoi este judecata veşnică. Este nevoie să citim cu atenţie 1Corinteni 6:9,10; Efeseni 5:5,6; 1Tesaloniceni 4:3-7; Apocalipsa 21:8 şi 22:15 pentru a vedea că cei care susţin că sunt creştini şi care totuşi trăiesc în continuu în imoralitate nu fac altceva decât să se înşele. Este posibil ca un creştin să cadă într-un păcat moral, dar nu va avea ca stil de viaţă imoralitatea. Este posibil să cădem într-o cocină de porci, dar nu este posibil să devenim porci.
Toate aceste lucruri au fost noi şi revoluţionare în primul secol. Castitatea în societatea de atunci era iraţională şi părea imposibilă. Totuşi, creştinii transformaţi de Duhul Sfânt şi îmbrăcaţi cu putere pentru a trăi în sfinţenie au realizat imposibilul. Au trăit într-o lume mai saturată de sex şi de imoralitate decât cea de astăzi, şi au trăit deasupra murdăriei. Acesta a fost unul dintre lucrurile care i-a atras pe oameni să vină la ei. Cum au putut aceşti creştini să fie altfel decât toţi ceilalţi? Cum de au putut să trăiască moral? Prin ce putere au fost transformaţi încât au putut să trăiască în curăţie în mijlocul unui popor nesfânt, cu bucurie şi entuziasm pentru Dumnezeul lor?
Vorbim despre o metodă de mărturisire. Vorbim despre evanghelizarea prin modul de viaţă. Vieţile lor transformate în ceea ce priveşte moralitatea au fost asemenea unui magnet, care fie că a chemat aceşti oameni zdrobiţi şi păcătoşi la Hristos, fie că i-a respins. Este oare rândul nostru acum? Întrucât lumea în care trăim devine tot mai întunecată şi tot mai perversă din punct de vedere moral, este posibil ca lumina curăţiei noastre să devină cea mai bună armă evanghelică din arsenalul nostru?
Întrucât este foarte improbabil ca America să devină mai morală în viitorul apropiat, prilejul de a arăta frumuseţea sfinţeniei lui Dumnezeu în vieţile noastre este fără precedent în istoria recentă. Întrebarea care se pune este aceasta: Vor arăta vieţile noastre o trăire atât de diferită de cea a oamenilor din jurul nostru încât curăţia lui Dumnezeu să fie arătată?
Este curăţia ta evidentă în căsnicia ta? Este evidentă în modul în care tratezi persoana de sex opus? În limbajul şi glumele pe care le faci la locul de muncă? În ceea ce urmăreşti la TV, în filmele pe care le vizionezi? În muzica pe care o asculţi? În felul în care te îmbraci? Dumnezeu îi cheamă pe cei care Îl urmează la o viaţă de curăţie care să fie extrem de evidentă pentru lumea care îi priveşte.
Din articolul "La acestea să vă gândiţi" ianuarie 2004 - volumul 10, numărul 1
autor Gary E. Gilley
Tradus de Estera Sandau