Înapoi  Acasă   Deschideți Biblia

Morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu

(Ezechiel 11:16-21, Romani 6:1-14)

Dr. Kim Riddlebarger


Pavel a clarificat deja lucrurile cât de bine putea. Dumnezeu îndreptăţeşte păcătoşii prin credinţa în Isus Hristos. Motivul, sau baza pentru îndreptăţirea noastră nu stă în propriile noastre fapte ci în meritele lui Isus Hristos, inclusiv în moartea Lui pentru păcatele noastre - actul Său de ascultare, despre care am citit data trecută, prin care mulţi au fost făcuţi sau au fost socotiţi neprihăniţi - neprihănirea fiind primită doar prin credinţă. Prin urmare, în nici un fel noi nu suntem îndreptăţiţi datorită lucrării lui Dumnezeu în noi. Dimpotrivă, suntem îndreptăţiţi datorită lucrării lui Dumnezeu pentru noi.

Însă începând cu Romani 6 versetul 1 şi până la sfârşitul capitolului 8 din Romani, Pavel va explica acum adevărul foarte important că toţi cei îndreptăţiţi vor fi şi sfinţiţi. Apostolul nu poate concepe ca cineva, care este îndreptăţit în mod gratuit şi instantaneu prin meritele lui Hristos, să nu treacă în acelaşi timp prin procesul sfinţirii. Aşa cum am văzut în săptămânile anterioare, pivotul literar care face legătura dintre discuţiile lui Pavel despre îndreptăţire şi sfinţire în Romani se găseşte în capitolul 5, în special în versetele 12-21. Pentru că în ultimele 10 versete din Romani 5 Pavel prezintă o panoramă, descriind în termeni foarte generali cele două figuri centrale din istoria răscumpărării şi cele două legăminte cu care sunt acestea identificate. Vorbesc desigur despre Adam şi despre Isus, despre modul în care aceste două personaje sunt prezentate în contrast. Adam este capul biologic şi federal al rasei umane, iar sub termenii legământului faptelor (faceţi aşa şi veţi trăi), Adam este reprezentantul întregii rase umane. Din cauza actului de neascultare al lui Adam, spune Pavel, întreaga rasă umană este considerată vinovată, intră sub blestemul păcatului, care este moartea. Astfel Pavel poate spune că în Adam noi toţi păcătuim şi în Adam noi toţi murim.
Însă Isus Hristos, al doilea Adam, reprezintă capul legământului harului. Prin actul Său de ascultare, care este într-un contrast evident cu actul de neascultare al lui Adam, toţi cei pe care Isus îi reprezintă sunt socotiţi, consideraţi, creditaţi, priviţi ca neprihăniţi. "După cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi." După cum în Adam am fost făcuţi păcătoşi şi supuşi morţii, la fel în Hristos suntem consideraţi neprihăniţi, eliberaţi de-acum de tirania păcatului şi a morţii, astfel ca în Hristos să putem trăi. După cum spune Pavel, "unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult."

Analogia dintre Adam şi Hristos, căpeteniile federale sau reprezentative ale legământului faptelor şi legământului harului, devine baza pentru înţelegerea discuţiei lui Pavel despre sfinţire. În tot pasajul din Romani 6 până la 8 vom căuta cele două categorii - cei ce sunt în Adam, despre care ni se spune că sunt sub domnia păcatului, a Legii şi a morţii; însă despre cei ce sunt în Hristos, pe de altă parte, ni se spune că sunt eliberaţi de sub domnia păcatului şi a Legii, iar acum trăiesc în Hristos. Astfel, analogia prezentată de Pavel în Romani capitolul 5, între ce a adus căderea lui Adam şi ce a anulat ascultarea lui Hristos, devine cheia pentru înţelegerea tuturor celor spuse de Pavel cu privire la sfinţire.
Un scriitor spune că ar trebui să încadrăm aceste lucruri în termeni escatologici, sau în termenii zilelor din urmă, şi sunt pe deplin de acord cu aceasta, pentru că, atunci când Pavel vorbeşte despre Adam şi despre Hristos, el vorbeşte despre două căpetenii reprezentative pentru două împărăţii sau două domenii. Astfel, atunci când suntem duşi de la Adam la Hristos, noi suntem transferaţi, într-un sens, într-o nouă împărăţie. Acest lucru se potriveşte perfect cu mai vechea structură a aşa-numitei teologii federale sau a legământului. Sub împărăţia sau domeniul lui Adam noi suntem condamnaţi, pentru că Adam este reprezentantul nostru sub legământul faptelor. Suntem îndreptăţiţi, deci, atunci când suntem mutaţi sau transferaţi prin harul lui Dumnezeu din împărăţia lui Adam în împărăţia sau domeniul lui Hristos, pentru că acum noi suntem sub legământul harului. În lumina acestui transfer, un comentator spunea astfel: "Partea din Romani de care ne ocupăm acum discută felul în care cel neprihănit prin credinţă va trăi. Cel ce crede în Hristos a intrat, prin El, într-o nouă eră şi acum îşi trăieşte viaţa în Hristos."

Însă ce înseamnă mai exact acest lucru? Ei bine, Pavel ne spune imediat. Ne putem doar imagina, pe baza experienţelor personale, întrebările pastorale care s-au ridicat imediat în biserica din Roma odată cu sublinierea de către Pavel a îndreptăţirii gratuite, prin har, bazată pe meritele lui Hristos şi primită doar prin credinţă. Acest subiect e foarte bine formulat de Leon Morris: "Învăţătura lui Pavel că mântuirea este un dar de la Dumnezeu, că ea este rezultatul morţii lui Hristos şi nu al realizărilor noastre, că noi ajungem la ea prin credinţă şi nu prin propriile noastre eforturi, a marcat o revoluţie. Ea a ridicat tot felul de întrebări care nu ar fi apărut câtă vreme se susţinea că Legea era într-un fel poarta către sfinţenie." Astfel, dacă nu suntem îndreptăţiţi ca rezultat al propriei noastre ascultări faţă de Lege, atunci ce rol mai are Legea în ce priveşte îndreptăţirea noastră? Dacă nu suntem îndreptăţiţi pentru că ţinem Legea, mai trebuie să o ţinem?

Într-adevăr, odată ce Pavel a început să răspundă la această întrebare, "Cum sunt mântuit, cum sunt eliberat de această mânie escatologică a lui Dumnezeu, care urmează să vină, de iad şi de judecată?", şi odată ce a răspuns la această întrebare afirmând că îndreptăţirea este prin neprihănirea lui Hristos ce îmi este atribuită doar prin credinţă, Apostolul se întoarce acum la cealaltă întrebare, necesară şi care este legată de prima. Acum că sunt mântuit prin meritele lui Hristos, cum trebuie să trăiesc în Hristos? În mod clar, centrul atenţiei se mută acum de la îndreptăţire, un act declarativ odată pentru totdeauna, înspre sfinţire, care este atât un act declarativ cât şi un proces care durează întreaga viaţă. Pavel va prezenta modul în care aceste două lucruri sunt legate în mod necesar atunci când el ne porunceşte să ne considerăm morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu. Nimeni altul decât John Calvin este cel care ne aminteşte: "În tot acest capitol Apostolul susţine că cei ce îşi închipuie că Hristos ne acordă în mod gratuit îndreptăţirea fără să ne dea şi o viaţă nouă îl împart fără ruşine pe Hristos în două părţi." Calvin declară explicit: "Nu putem primi neprihănirea în Hristos fără să primim în acelaşi timp şi sfinţirea."

Aceasta descrie exact cele prezentate în această secţiune a epistolei lui Pavel. Pentru că, despre toţi cei ce sunt îndreptăţiţi doar prin har, doar prin credinţă, doar datorită lui Hristos, se spune că sunt în procesul de sfinţire doar prin har, doar prin credinţă, doar datorită lucrării Duhului Sfânt. Haideţi să fim cât se poate de clari aici. Biblia nu concepe ca un păcătos îndreptăţit să nu fie în proces de sfinţire. În această secţiune din Romani, care ne va purta până la sfârşitul capitolului 8 din Romani, Pavel pune mai multe întrebări retorice foarte directe, la care tot el va răspunde - întrebări care foarte probabil indică frământările din cadrul bisericii din Roma. Aceste întrebări puse de Pavel le auzim puse şi de contemporanii noştri. Dacă totul e prin har, atunci să păcătuim ca harul să crească? Dacă totul e prin har, să păcătuim şi mai mult ca harul să fie şi mai îmbelşugat? Răspunsul lui Pavel din nou şi din nou la aceste întrebări din cartea Romani este un răsunător "NU! Nicidecum!" Este foarte categoric în greacă. "Nu asta vreau să spun. Nu la asta mă refer."

Pentru a răspunde la aceste întrebări, Pavel gândeşte în felul următor. Voi acoperi toate aceste lucruri începând cu Romani 6 şi până în capitolul 8, tratându-le în detaliu pe măsură ce ajungem la ele. Trebuie să începem însă cu o privire de ansamblu. Mai întâi, în Romani 6:1-11, Pavel se ocupă de problema abuzului de har, de ceea ce noi numim antinomismul (împotriva legii) şi va prezenta distincţia dintre indicativ (ce suntem în Hristos) şi imperativ (ce facem în Hristos). Pavel îşi va prezenta aici doctrina sa despre botez, învăţătura sa despre unirea cu Hristos şi conceptul său că păcătoşii îndreptăţiţi sunt acum morţi faţă de păcat, morţi faţă de vinovăţia păcatului şi morţi faţă de puterea păcatului. Toate acestea au o mare semnificaţie pentru noi, dacă vrem să înţelegem doctrina lui Pavel cu privire la viaţa creştină.
Apoi, în Romani 6:12-23 Pavel merge mai departe şi dă păcătoşilor îndreptăţiţi o serie de imperative - o serie de porunci. De fapt, el defineşte şi prezintă aici ceea ce catehismul nostru numeşte "regula recunoştinţei". Aici găsim rolul Legii în viaţa creştină. Aceasta este aşa numita "a treia întrebuinţare a Legii". Păcătoşii îndreptăţiţi nu mai sunt sclavii Legii însă sunt de-acum sclavii neprihănirii şi trebuie să se comporte ca atare. Creştinii trebuie să-şi trăiască îndreptăţirea refuzând să-şi mai ofere trupurile ca instrumente ale păcatului.
În al treilea rând, în Romani 7, primele 6 versete, Pavel va folosi o ilustraţie din sfera căsătoriei pentru a arăta cum se face că noi suntem morţi faţă de Lege, nu mai suntem controlaţi de natura păcătoasă, fiind de-acum liberi să slujim în felul Duhului Sfânt. Aici introduce Pavel pentru prima oară conceptul că Duhul Sfânt este agentul sfinţirii noastre.
Apoi, în a patra secţiune, Romani 7:7-12, Pavel trebuie să se ocupe de întrebarea: Cum se face că, deşi Legea e sfântă, neprihănită şi bună, cu toate acestea Legea slujeşte, în mod inevitabil, la dezvăluirea păcatului nostru şi la stârnirea acestuia în şi mai mare măsură. Răspunsul este că, deşi poruncile sunt sfinte, neprihănite şi bune, noi suntem păcătoşi. Prin urmare, poruncile lui Dumnezeu, care sunt bune, aduc de fapt moartea. De ce e aşa? Pavel va localiza problema în firea pământească, nu în Lege.
În al cincilea rând, Pavel merge mai departe şi se ocupă de lupta cu păcatul, care caracterizează viaţa creştină normală şi sănătoasă, în Romani 7, versetele 13-25, care este probabil cel mai disputat pasaj din tot Noul Testament. Cum se face că, deşi noi vrem să ascultăm de Legea lui Dumnezeu, deşi dorim să facem binele, până la urmă ajungem să păcătuim? Cum se face că Legea, deşi e bună, duce numai la moartea noastră? De ce oare Apostolul se lamentează la sfârşit: "O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?"
Iar apoi, în al şaselea rând, în Romani 8 Pavel trece la antiteza dintre firea pământească şi Duhul, în versetele 1-11. Necreştinul trăieşte doar în firea pământească, în timp ce creştinul îşi trăieşte acum viaţa în Duhul. Într-adevăr, viaţa în Duhul este caracteristica fiecărui creştin. În tot acest capitol, în mod surprinzător, nu există nici un imperativ, sunt doar indicative. Pavel nu ne spune să umblăm după îndemnurile Duhului; el descrie ce înseamnă să umbli în Duhul. În versetele 12-17 Pavel vorbeşte despre faptul că păcătosul îndreptăţit nu este doar în procesul de sfinţire, ci el este adoptat în familia lui Dumnezeu şi acum se bucură de o relaţie intimă cu Dumnezeu. Apoi, în versetele 18-27 Pavel ne aminteşte că Duhul Sfânt mijloceşte pentru credincioşi atunci când ei se roagă şi că Însuşi Dumnezeu va elibera într-o zi întreaga creaţie din robia stricăciunii, pentru că păcătoşenia umană este de fapt aceea care supune întreaga creaţie acestei stricăciuni. Mai departe, în versetele 28-30 Pavel vorbeşte despre scopul suveran al lui Dumnezeu. Cei ce sunt cunoscuţi mai dinainte sunt şi predestinaţi. Cei predestinaţi sunt şi chemaţi. Cei chemaţi sunt şi îndreptăţiţi. Cei îndreptăţiţi sunt şi proslăviţi. În final, acest capitol glorios culminează în ceea ce este cunoscută drept cântarea de triumf din versetele 31-38, în care păcătosul care se zbătea în Romani capitolul 7 se va bucura cu toate acestea de victoria completă în Hristos şi are promisiunea lui Dumnezeu că, în ciuda luptelor cu păcatul, fiecare păcătos îndreptăţit este mai mult decât biruitor în Isus Hristos. Pentru poporul lui Dumnezeu, harul triumfă asupra păcatului.

Şi astfel, având această măreaţă imagine înaintea noastră, haideţi să ne întoarcem la textul nostru din Romani 6, versetele 1-14. Primul verset ne arată că ceea ce urmează este rezultatul faptului că în Adam noi toţi murim, în timp ce în Hristos suntem aduşi la viaţă. Pentru că aşa stau lucrurile, se ridică întrebarea: "Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?" Această întrebare se ridică din cauza faptului că noi suntem socotiţi neprihăniţi datorită actului de ascultare al lui Hristos, iar fără îndoială unii se întrebau: "Foarte bine, dacă acest lucru e adevărat, atunci ce rost mai are propria mea ascultare, din moment ce sunt îndreptăţit datorită ascultării altcuiva?" E foarte probabil că unii din biserica din Roma au ajuns la concluzia greşită şi periculoasă că, din moment ce păcatul s-a înmulţit iar harul s-a înmulţit şi mai mult, nu e nevoie ca păcătosul îndreptăţit să înceteze activitatea păcătoasă, pentru că această activitate păcătoasă produce har din belşug.

După cum citim în versetul 2, răspunsul lui Pavel pentru o astfel de gândire este cât se poate de clar: "Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?" Acest emfatic "me genoito" din greacă înseamnă "Nici pomeneală, nici gând de aşa ceva!" Motivul pentru care nu putem continua să păcătuim este explicat clar. Noi am murit faţă de păcat. Verbul este la timpul aorist. Veţi auzi de multe ori acest cuvânt. Înseamnă că e ceva deja încheiat, terminat. Pavel spune că, atunci când am fost mutaţi de sub autoritatea federală a lui Adam sub cea a lui Isus Hristos, în urma trecerii dintr-o împărăţie în alta, noi am murit faţă de păcat. Când am venit la credinţa în Isus Hristos a avut loc un eveniment definitiv. Am murit faţă de păcat înainte să fim înviaţi pentru viaţă. În toată această secţiune din Romani, Pavel va vorbi despre această moarte şi înviere cu Hristos în patru feluri distincte dar la fel de importante. Primul fel este că, atunci când Hristos a murit pe cruce şi apoi a fost înviat din morţi, noi am murit împreună cu Hristos. Am fost înviaţi din morţi împreună cu Hristos. Astfel, în primul caz avem referinţa istorică obiectivă la Hristos. Însă în versetul următor Pavel va vorbi despre această moarte şi înviere făcând legătura cu botezul. El va mai vorbi despre această moarte şi înviere şi ca imperativ, o poruncă pe care toţi creştinii trebuie să o practice zilnic. Trebuie să murim zilnic faţă de păcat şi să înviem zilnic la o viaţă nouă. Iar apoi, în final, Pavel va vorbi despre acest lucru într-un sens escatologic. Deşi noi am murit fizic din cauza păcatului, într-o zi vom fi cu toţii înviaţi în trup împreună cu Hristos. Astfel, asta înseamnă că modelul pentru viaţa creştină, modelul pe care trebuie să îl urmăm cu toţii este modelul lui Hristos - viaţa Lui urmată de moarte, urmată de înviere. Acesta este modelul pentru sfinţirea noastră. În Hristos am murit faţă de păcat. În Hristos înviem la o viaţă nouă.

În versetul 3 Pavel introduce subiectul botezului, spunând: "Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?" Deşi introducerea botezului ar putea fi o surpriză pentru unii, dacă ne gândim puţin n-ar trebui să fim surprinşi. Dacă Pavel le poate spune membrilor unei biserici pe care n-a vizitat-o niciodată, "nu ştiţi că botezul în Isus Hristos înseamnă botezul în moartea Lui", înseamnă că probabil aceste cuvinte au făcut parte din formula de botez folosită în toate bisericile apostolice. Romanii au auzit deja aceste cuvinte în legătură cu botezul lor şi al copiilor lor. Pavel invocă acum aceste cuvinte cu scopul de a le aminti romanilor faptul că, atunci când ei au fost botezaţi, asupra lor au fost pronunţate aceste cuvinte. A fi botezat în Hristos înseamnă a fi botezat în moartea Lui. Imaginea folosită este clară. Creştinii sunt oameni care au murit deja faţă de vechiul fel de viaţă. De aceea, noi nu mai putem continua să trăim în păcat. Însă a fi botezat în Hristos înseamnă să fii botezat în Hristos şi în moartea Lui. Botezul ne uneşte cu Hristos ca semn şi sigiliu al acelei uniri pe care o avem cu Hristos prin credinţă.
Botezul în Hristos este un fel de vorbire foarte caracteristic pentru Pavel. În Galateni 3:27 Pavel spune: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos." Apoi, în 1Corinteni 12, versetul 13, citim: "Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." Ideea subliniată aici în Romani 6 este că botezul ne uneşte în Hristos, mai specific în moartea Lui. După ce am fost transferaţi prin credinţă din împărăţia lui Adam în împărăţia lui Hristos, noi am murit faţă de păcat iar semnul şi sigiliul acelei morţi este botezul nostru în Hristos. Cuvintele folosite de Pavel aici ne amintesc de cuvintele Domnului nostru consemnate în Marcu 10:38, unde Isus vorbeşte despre moartea Lui ca despre un astfel de botez. "Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?", a întrebat Isus.

Că aşa stau lucrurile vedem clar în versetul 4. "Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă." Pavel spune că noi nu doar am murit împreună cu Hristos, ci am fost şi îngropaţi împreună cu Hristos. Aşa cum spunea un scriitor (şi cred că e absolut corect), "În botez, într-un mod simbolic şi retoric noi suntem îngropaţi împreună cu Hristos în mormânt." Această idee a fost inclusă şi în crezul creştin, pentru că accentuează finalitatea morţii lui Hristos. Pentru că Isus a murit cu adevărat, El a fost îngropat. Tot aşa şi noi - suntem îngropaţi atunci când suntem botezaţi în Hristos.
Însă moartea şi îngroparea lui Hristos nu reprezintă sfârşitul, pentru că Isus a înviat din nou din morţi. Aşa cum moartea Lui a fost urmată de un triumf glorios în învierea Lui, tot aşa şi unirea noastră cu Hristos nu se termină odată cu botezul nostru în moartea Lui. Aşa cum suntem îngropaţi cu Hristos şi înmormântaţi împreună cu el, tot aşa şi înviem împreună cu El. Pavel ne spune că învierea lui Hristos a fost spre slava Tatălui, cel mai probabil o referinţă la faptul că Dumnezeu a adus această nouă eră a mântuirii odată ce Hristos a biruit moartea şi blestemul adus asupra noastră de Adam. Atunci când Dumnezeu, prin marea Sa putere, L-a înviat pe Isus din morţi, în acel moment a început o nouă creaţie. Pavel explică acest lucru foarte clar în 2Corinteni 5:17-6:2, unde ne spune că noua creaţie constituie această nouă zi a mântuirii. Prin urmare, atunci când Isus a fost înviat din morţi de către Tatăl, domnia, împărăţia şi tirania morţii au fost distruse.

Pentru că Isus Hristos a distrus împărăţia morţii, după ce am murit şi am fost îngropaţi împreună cu El, noi vom şi învia la o viaţă nouă - ideea prezentată de Pavel în versetul 5. " În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui." A fi în Hristos înseamnă să fii unit cu El în moartea Lui şi în învierea Lui. În Adam noi eram sclavii păcatului şi ai morţii. În Hristos suntem eliberaţi de păcate şi de moarte. În Hristos am murit şi în Hristos trăim.

Din acest motiv în versetele 6 şi 7 Pavel reia aceeaşi idee, de data asta însă aprofundând-o ceva mai mult. "Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat." Pentru că suntem uniţi cu Hristos, omul nostru cel vechi (o expresie tipic paulină folosită în Efeseni 4 şi Coloseni 3), vechiul nostru om a fost omorât împreună cu Hristos atunci când El a murit pe cruce. Cuvântul "răstignit" de aici este din nou la timpul aorist, indicând o moarte decisivă, un sfârşit definitiv al omului vechi. El e mort. Ea e moartă. Vechiul eu, ce eram în Adam, nu mai domneşte. Haideţi să fim clari aici. Deşi moartea omului vechi este definitivă, asta nu înseamnă sfârşitul oricărei lupte cu păcatul. De fapt, Pavel ne învaţă clar în toată această secţiune că obiceiurile păcătoase, păcatul dinăuntrul nostru rămâne şi ne opune o rezistenţă îndârjită până murim. Dar, dacă odată păcatul ne era caracteristic pe când eram sub domnia sau sub împărăţia lui Adam, acum că suntem în Hristos păcatul nu ne mai este caracteristic. Păcatul era regula. Acum păcatul e excepţia. Nu putem trăi împreună cu el acum că suntem în Hristos. Pentru că omul cel vechi a fost ţintuit pe cruce împreună cu Hristos, am terminat cu trupul păcatului, acesta a fost lăsat fără putere. Deşi un număr de comentatori înţeleg că Pavel vorbeşte aici despre trupul fizic, în sensul că, fiind căzuţi, noi suntem în mod inerent supuşi poftelor şi pasiunilor trupeşti, cuvântul soma sau trup se poate referi şi la persoană în întregul ei. Dacă luăm cuvântul cu sensul acesta, Pavel ne spune că persoanele noastre au fost eliberate de sub domnia păcatului - altfel spus, ce eram în Adam - ca să nu mai fim sclavii lui. În virtutea unirii noastre cu Hristos în moartea şi învierea Lui, noi am fost eliberaţi din această împărăţie. Ceea ce eram în Adam nu ne mai înrobeşte, acum că am fost uniţi cu Hristos. Omul cel vechi e mort. A fost răstignit. A fost îngropat împreună cu Hristos în botez. Iar noi am fost făcuţi făpturi noi.

Ideea pe care am prezentat-o mai devreme este declarată aici în mod explicit de către Pavel în versetul 8. Mă refer la faptul că îndreptăţirea şi sfinţirea sunt legate în mod inseparabil. Pavel scrie: "Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El." Am murit împreună cu Hristos. Din nou timpul aorist, un act încheiat care se referă la natura definitivă a morţii. Însă pentru toţi cei ce sunt în Hristos, moartea nu reprezintă niciodată sfârşitul. Pe baza lucrării făcute de Dumnezeu în Isus Hristos, prin credinţă noi credem că şi noi vom trăi împreună cu Hristos. Deşi Pavel foloseşte aici timpul viitor, în sensul că se referă la sfârşitul veacului, atunci când Dumnezeu va învia trupurile noastre muritoare, asta nu înseamnă că aceste cuvinte nu au ramificaţii şi în prezent. Pentru că Hristos a murit (un act definitiv), noi acum trăim. Iar într-o zi, la fel cum Isus a fost înviat, şi noi vom fi înviaţi din morţi. Pentru că învierea noastră în trup este un lucru sigur, viaţa noastră din prezent trebuie să fie transformată. Trebuie să trăim acum în lumina lucrării făcute de Dumnezeu în Hristos şi în lumina lucrării pe care Dumnezeu urmează să o facă în Hristos.

În versetele 9-10 Pavel face încă o dată apel la cunoştinţele generale ale cititorilor săi. "Întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu." Înţelegerea noastră cu privire la îndreptăţire şi sfinţire se bazează pe ce a făcut Dumnezeu în Isus Hristos ca să ne mântuiască de păcate. Este un punct foarte important şi sper că îl înţelegeţi toţi. E foarte semnificativ faptul că Pavel nu îşi începe discuţia despre sfinţire cu o listă de lucruri pe care trebuie să le evităm şi o listă de lucruri pe care trebuie să le facem. La aşa ceva ne-am fi aşteptat. Asta vor să ne facă să credem fundamentaliştii şi moraliştii. Dimpotrivă, Pavel vorbeşte despre obiectivitatea lucrării făcute de Dumnezeu. El foloseşte aici în mod repetat timpul aorist, foloseşte în mod repetat actul încheiat ca bază pentru noua viaţă în Hristos. Hristos a murit - e un act încheiat. Iar noi am înviat împreună cu El. După ce Hristos a înviat (un act încheiat), El nu mai poate muri încă o dată. Moartea nu mai are putere asupra Lui. Isus a învins moartea odată pentru totdeauna. Moartea Lui a împlinit tot ce a intenţionat Dumnezeu. Astfel, după ce a fost înviat din morţi, viaţa Lui este devotată în totalitate lui Dumnezeu, aşa cum dovedesc spusele lui Pavel din Filipeni, capitolul 2, versetele 8-11. "La înfăţişare [Isus] a fost găsit ca un om, s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul."

Astfel, consecinţele morţii şi învierii lui Hristos pentru sfinţirea noastră sunt clarificate acum de Pavel în versetul 11. Pentru că Isus a fost răstignit, pentru că El a murit, pentru că a fost îngropat, pentru că a fost înviat din morţi şi pentru că noi suntem uniţi cu El prin botez atât în moartea Lui cât şi în învierea Lui, există anumite consecinţe. E tipic pentru scrierile lui Pavel faptul că indicativul (ce suntem) precede imperativul (ce facem). E vital să notăm că primul imperativ pe care ni-l dă Pavel atunci când vorbeşte despre sfinţire este o declaraţie categorică, o poruncă accentuată pentru creştini să-şi amintească, să recunoască faptul că Hristos a murit, că Hristos a înviat şi că fiecare dintre noi am fost botezaţi în moartea şi învierea lui Hristos; de aceea, fiecare trebuie să tragem de aici concluziile cuvenite. Pavel ne porunceşte în versetul 11: "Tot aşa [în acelaşi fel în care Hristos a murit şi a fost înviat] şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru." La fel cum Hristos a murit şi la fel cum Hristos a fost înviat, şi creştinii trebuie să se socotească morţi faţă de păcat în ce priveşte vinovăţia şi puterea acestuia, dar vii pentru Dumnezeu, eliberaţi de păcat şi eliberaţi de moarte. În alte cuvinte, Pavel spune: "fiţi ceea ce sunteţi." Acum că aţi fost eliberaţi de păcat şi moarte, nu mai trăiţi ca sclavi. Purtaţi-vă ca nişte bărbaţi şi femei liberi.

Datorită unor declaraţii ca aceasta, protestanţii au vorbit despre sfinţire ca incluzând două părţi - mortificarea, un cuvânt vechi care înseamnă omorârea vechiului eu, şi vivificarea, care este întărirea vieţii noi ce ne-a fost dată în Hristos. Vom reveni la această idee data viitoare, însă atunci când versetul 12 începe cu cuvântul "Deci", acesta ar trebui să fie un indiciu pentru noi că ceea ce urmează este o concluzie a cuvintelor pe care Pavel tocmai le-a rostit. Deoarece ne socotim morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, asta înseamnă în mod necesar câteva lucruri. Primul dintre acestea este prezentat în versetul 12: "Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui." Pentru că am murit şi pentru că am fost înviaţi în Hristos, ni se spune acum că nu mai suntem în Adam ci suntem în Hristos. Deoarece Adam nu mai domneşte, nici păcatul nu mai domneşte. Pentru că aşa stau lucrurile, Pavel ne spune să încetăm să ne mai purtăm ca şi cum păcatul încă ar mai domni, fiindcă domnia lui asupra noastră a fost înlăturată, noi fiind de-acum în Hristos. Această referire de aici la trupurile noastre muritoare ar putea indica faptul că trupurile noastre sunt supuse pasiunilor păcătoase. De aceea, noi nu trebuie să ascultăm de dorinţele şi poftele lor păcătoase, care sunt stârnite datorită existenţei noastre căzute. Există un adevăr aici. Însă în mod clar este vorba aici şi de o latură escatologică. Accentul pus asupra caracterului muritor al trupurilor noastre (Pavel nu spune aici: natura păcătoasă a trupurilor noastre. El vorbeşte în primul rând despre caracterul muritor al trupurilor noastre) înseamnă că încă trăim într-un veac păcătos şi suntem supuşi la tot felul de lucruri care au legătură cu acest veac păcătos. Trebuie să ne dăm seama că acum suntem în Hristos şi trăim în lumina veacului viitor, nu în lumina acestui veac păcătos din prezent. De aceea, noi ne considerăm sub domnia lui Hristos. Ne dăm seama că suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea desăvârşită a lui Hristos. Pentru că acest lucru e adevărat, noi nu mai trebuie să ne trăim vieţile doar ca să ne satisfacem pasiunile păcătoase. Am murit faţă de toate acestea.

Al doilea lucru pe care ni-l porunceşte Pavel se găseşte în versetul 13. "Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii." Deoarece nu mai suntem sub domnia lui Adam, în împărăţia lui, ci suntem de-acum sub domnia împărăţiei lui Hristos, în loc să mai trăim pentru satisfacerea pasiunilor păcătoase ale firii pământeşti noi trebuie să renunţăm la astfel de păcate şi să ne dăruim în mod continuu lui Dumnezeu. Facem acest lucru ca să putem trăi în neprihănire, folosindu-ne de trupurile noastre ca să-I aducem slavă şi onoare lui Dumnezeu, în loc să aducem dezonoarea asupra noastră. Aşa cum Hristos S-a da pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, şi noi trebuie să ne dăm lui Dumnezeu pentru slava Lui. Vom reveni data viitoare la versetele 12-14 şi vom vorbi despre modul în care aceste versete sunt atât de greşit interpretate.

Pavel face acum o declaraţie remarcabilă în versetul 14, în încheiere, atunci când spune, "Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har." Acum că am fost transferaţi din împărăţia lui Adam în împărăţia lui Hristos, păcatul nu mai este stăpânul nostru. Am fost eliberaţi de sub tirania lui şi a Legii care ne condamnă, care ne dă păcatele în vileag şi care ne stârneşte şi mai mult păcătoşenia. Legea nu mai are stăpânire asupra noastră. Pentru că în Hristos harul este principiul conducător, nu Legea şi condamnarea. Prin urmare, pentru toţi cei ce sunt în Hristos, Evanghelia, ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi nu Legea, ce trebuie să facem noi, are ultimul cuvânt.
Aşa cum am văzut în lecţia noastră din Vechiul Testament pentru această dimineaţă (vom reveni la ea data viitoare), profetul Ezechiel, în capitolul 11, şi Ieremia, în capitolul 31 al profeţiei sale, au prevestit că era Mesianică va fi una în care Legea va fi scrisă în inimile noastre. Asta datorită faptului că nu mai suntem sub domnia lui Adam şi nu mai suntem legaţi de tablele Legii, nişte table de piatră. Suntem acum sub domnia lui Hristos, domnia harului. Pentru că suntem în împărăţia lui Hristos, vieţile noastre vor aduce roade - roade care nu pot fi aduse prin Lege ci roade aduse prin Duhul Sfânt.

În concluzie, cele spuse de Pavel aici sunt foarte clare. Păcatul nu mai este stăpânul nostru. Suntem bărbaţi şi femei liberi care vom aduce roadele Duhului şi care vom omorî roadele firii pământeşti. Toate acestea datorită faptului că Hristos a murit pentru păcatele noastre. El a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. Noi toţi am fost botezaţi în moartea şi învierea lui Hristos, astfel încât omul nostru cel vechi, vechiul nostru eu este mort - răstignit împreună cu Hristos, înecat în apa botezului, îngropat în mormânt împreună cu Hristos, ca să putem fi înviaţi ca oameni noi, bărbaţi şi femei noi care sunt cu adevărat liberi de acum să asculte poruncile lui Dumnezeu cu inimi recunoscătoare pentru tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos. Fiindcă am murit împreună cu Hristos şi fiindcă am fost înviaţi la această viaţă nouă glorioasă, haideţi să nu mai lăsăm ca păcatul să domnească în trupurile noastre muritoare. Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu. Aduceţi toată slava lui Dumnezeu care ne-a eliberat în Isus Hristos de sub tirania păcatului, de sub tirania Legii, de sub blestemul morţii, prin moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos. Amin.

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Studii Biblice