"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat." Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit." - Rom 8:35-37.
În acest pasaj există trei întrebări remarcabile:
1. "Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?" Pavel se ridică asemenea unui mesager regal, priveşte în sus la sfinţii îngeri, în jos la demonii acuzatori, de jur împrejur la o lume încruntată, şi în propria-i conştiinţă, apoi întreabă: Cine îl poate acuza pe cel ales de Dumnezeu, pe cel spălat de Hristos? Dumnezeu e Cel ce îndreptăţeşte. Dumnezeul sfânt i-a declarat pe credincioşi curaţi în cele mai mici detalii.
2. "Cine-i va osândi?" Pavel priveşte în jur la toţi judecătorii lumii - cei iscusiţi în probleme de lege şi dreptate; priveşte în sus la sfinţii îngeri, ale căror priviri supraomeneşti pătrund adânc şi departe în guvernarea neprihănită a lui Dumnezeu; priveşte în sus la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, care trebuie să facă dreptate - Cel ce lucrează cu neprihănire desăvârşită şi fără discriminare - apoi întreabă: Cine îi va osândi? Hristos e Cel ce a murit. Hristos a plătit până şi ultimul bănuţ, astfel încât fiecare judecător să poată striga: Acum nu mai există condamnare.
3. "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?" Din nou, priveşte în jur la toate făpturile create - priveşte la puterea celui mai puternic arhanghel - la puterea satanică a legiunilor de demoni - la furia unei lumi ce-L sfidează pe Dumnezeu - la forţele unite ale tuturor făpturilor create; apoi, văzându-i pe păcătoşi acoperiţi de braţele lui Isus, el strigă: "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?" Să piară toate forţele a zece mii de lumi puse laolaltă, pentru că Isus este mai mare decât toate! "Noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit."
Dragostea lui Hristos! Pavel spune: "Dragostea lui Hristos întrece orice cunoştinţă." Este ca cerul albastru, în care poţi vedea clar, dar a cărui adevărată imensitate n-o poţi măsura. Este ca marea adâncă, în a cărei inimă poţi privi pentru un timp, dar ale cărei adâncimi depăşesc înţelegerea noastră. Are o lăţime nemărginită, o lungime fără sfârşit, o înălţime fără vârf, şi o adâncime fără fund. Dacă sfântul Pavel a spus aceste lucruri, care a primit o învăţătură atât de profundă în ce priveşte lucrurile divine - care a fost în al treilea cer şi a văzut faţa slăvită a lui Isus - cu cât mai mult putem noi, nişte sărmani credincioşi, să privim la acea dragoste şi să spunem: Întrece orice cunoştinţă!
Există trei lucruri în aceste cuvinte, şi aş vrea să vorbesc despre ele. 1. Dragostea lui Hristos. 2. Întrebarea "Cine ne va separa de ea?" 3. Adevărul că oricine sau orice ar veni, nu va putea să ne despartă de dragostea lui Hristos.
I. Vreau să vorbesc despre dragostea lui Hristos.
1. Când a început? - În trecutul veşnic: "Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor." (Prov. 8:30-31.) Acest râu de dragoste a început să curgă înainte să existe lumea - din veşnicie, de la început, de când e pământul. Dragostea lui Hristos pentru noi e la fel de veche ca şi dragostea Tatălui pentru Fiul. Acest râu de lumină a început să se reverse dinspre Isus înspre noi înainte ca soarele să-şi trimită primele raze - înainte ca râurile să se verse în ocean - înainte ca un înger să iubească un alt înger, sau un om să iubească un alt om. Înainte ca făpturile să existe, Hristos ne-a iubit. Aceasta e o adâncime atât de mare - cine poate s-o pătrundă? Iubirea aceasta întrece orice cunoştinţă.
2. Cine era cel ce a iubit? Era Isus, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a binecuvântatei Dumnezeiri. Numele Lui este "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii," "Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor," Emanuel, Isus Mântuitorul, singurul născut din Tatăl. Frumuseţea Lui e desăvârşită: El e strălucirea slavei Tatălui şi întipărirea Fiinţei Lui. Toată puritatea, maiestuozitatea şi dragostea lui Iehova locuiesc pe deplin în El. El e Luceafărul strălucitor de dimineaţă; El e Soarele neprihănirii şi Lumina lumii; El e trandafirul din Saron şi crinul din văi - cel mai frumos dintre oameni. Bogăţiile Lui sunt infinite; El a putut spune: "Tot ce are Tatăl, este al Meu." El este Domnul tuturor. Toate cununile cerului erau aruncate la picioarele Lui - toţi îngerii şi serafimii Îi erau slujitori - toate lumile erau domeniul Lui. Slava lucrărilor Lui era nemărginită. Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute. El cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi - lumile au luat fiinţă la Cuvântul Lui. Şi totuşi El ne-a iubit. Înseamnă mult să fii iubit de cineva mai mare în rang decât tine - să fii iubit de un înger; dar, o, să fii iubit de Fiul lui Dumnezeu! - aceasta e minunat - întrece orice cunoştinţă.
3. Pe cine a iubit El? Ne-a iubit pe noi! A venit în lume "să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu." Dacă ar fi iubit pe cineva la fel de glorios ca şi El, nu ne-am fi minunat de asta. Dacă i-ar fi iubit pe sfinţii îngeri, care reflectau imaginea Sa pură şi strălucitoare, nu ne-am fi mirat. Dacă i-ar fi iubit pe cei mai iubiţi dintre fiii oamenilor - pe cei prietenoşi, blânzi, plini de bunătate, bogaţi, puternici, nobili - nu ar fi fost o minune atât de mare. Dar, vai! el a iubit păcătoşii - cei mai dezgustători păcătoşi - cele mai sărace, rele, vinovate şi depravate făpturi care se târăsc pe pământ. Manase, cel ce şi-a ucis proprii copii, era unul dintre cei iubiţi; Zacheu, înşelătorul cu păr alb, era altul; Pavel blasfemiatorul era al treilea; prostituata din Samaria era următoarea; tâlharul muribund era un altul; iar pofticioşii corinteni îi urmau. "Şi aşa eraţi unii din voi." Eram negri ca iadul când El a privit spre noi - eram vrednici de iad, sub apăsarea mâniei şi blestemului Tatălui - şi totuşi El ne-a iubit şi a spus: Voi muri pentru ei. "Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii", sunt cuvintele pe care le poate rosti fiecare persoană mântuită. O, fraţilor! ce dragoste ciudată: El, cel atât de măreţ, de frumos, de curat, ne-a ales pe noi, plini de răutate şi stricaţi de păcat, să ne spele şi să ne curăţească, să ne aducă înaintea Lui. Această dragoste întrece orice cunoştinţă!
4. Ce L-a costat această dragoste? Când Iacov a iubit-o pe Rahela, a slujit şapte ani pentru ea - a suportat fierbinţeala verii şi gerul iernii. Dar Isus a suportat mânia aprinsă a lui Dumnezeu, şi crivăţul mâniei Lui, pentru cei pe care i-a iubit. Ionatan l-a iubit pe David cu o dragoste mai presus de dragostea femeiască, şi de dragul lui a suportat cruda mânie a tatălui său, Saul. Dar Isus, din dragoste pentru noi, a suportat mânia Tatălui revărsată în toată puterea ei. Această dragoste a lui Hristos L-a determinat să părăsească dragostea Tatălui, adoraţia îngerilor şi tronul de slavă. Dragostea L-a făcut să nu dispreţuiască pântecul Fecioarei - dragostea L-a adus în staulul din Betleem - dragostea L-a dus în pustie; dragostea L-a făcut un om al durerii - dragostea L-a făcut să ajungă flămând, însetat şi obosit - dragostea L-a făcut să se grăbească spre Ierusalim - dragostea L-a condus în întunecatul Ghetsimani - dragostea L-a legat şi L-a târât în sala de judecată - dragostea L-a pironit pe cruce - dragostea I-a plecat capul sub povara nemăsurată a mâniei Tatălui. "Nu este mai mare dragoste." "Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi."
Păcătoşii se cufundau în flăcările roşii-fierbinţi ale iadului; El a plonjat înăuntru şi a înotat prin înfricoşătoarele valuri de foc, adunându-i la sân pe ai Săi. Sabia dreptăţii era scoasă din teacă şi sclipea în soare, gata să ne distrugă; El, omul deopotrivă cu Dumnezeu, şi-a dezgolit pieptul şi a lăsat ca lovitura să cadă asupra Lui. Noi eram o ţintă pentru săgeţile răzbunării lui Dumnezeu; Isus s-a aşezat între noi şi ele, iar săgeţile L-au străpuns pe El - fiecare săgeată care trebuia să ne sfâşie sufletele s-a înfipt în El. El, El Însuşi, a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult a depărtat El fărădelegile noastre de la noi. Aceasta e dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă. Aceasta ţi-e pusă astăzi înainte în pâinea frântă şi vinul vărsat. Asta vom vedea pe tron - un Miel înjunghiat. El va fi motivul cântării noastre în veşnicie: "Vrednic este Mielul!"
1. O, ce bucurie să fii în dragostea Lui Hristos! Eşti cuprins şi tu în această dragoste uimitoare? Te-a scos El din groapa pierzării, din dragoste pentru tine? Atunci, El te va spăla şi te va face un rege şi un preot pentru Dumnezeu. Te va spăla în propriul Lui sânge şi te va face mai alb decât zăpada - te va curăţi de toate murdăriile şi de toţi idolii tăi. Îţi va da şi o inimă nouă. Îţi va păstra conştiinţa curată şi inima după voia lui Dumnezeu. Va aşeza Duhul Său Sfânt înăuntrul tău şi te va face să te rogi cu suspine negrăite. Te va îndreptăţi - se va ruga pentru tine - te va proslăvi. Chiar dacă întreaga lume va fi împotriva ta - prietenii dragi pot muri şi te pot părăsi - chiar dacă vei rămâne singur în pustie; totuşi, nu vei fi singur. Hristos te va iubi şi atunci.
2. O, ce nenorocire să fii în afara dragostei lui Hristos! Dacă Hristos nu te iubeşte, cât de lipsite de valoare sunt toate celelalte iubiri! Poate că prietenii te iubesc - poate că vecinii tăi sunt amabili cu tine - poate lumea te laudă - poate slujitorii Bisericii îţi iubesc sufletul; dar, dacă Hristos nu te iubeşte, toată dragostea făpturilor create e o deşertăciune. Vei rămâne necurăţit, neiertat, nesfinţit - te vei cufunda în iad, iar toate celelalte făpturi vor privi neputincioase şi nu-ţi vor putea întinde o mână de ajutor.
3. Cum pot şti dacă sunt în dragostea lui Hristos? Ştii atunci când eşti atras de Hristos: "Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!" Ai văzut în Isus ceva care să te atragă? Lumea este atrasă de frumuseţe, îmbrăcăminte, bijuterii sclipitoare - ai fost tu atras către Hristos de balsamul Său alinător? Acesta e semnul tuturor celor ce sunt întipăriţi pe inima lui Hristos - ei vin la Hristos; ei văd cât de preţios este Isus. Lumea uşuratică nu vede nimic de valoare în Hristos; ea pune preţ mai mare pe pofte, pe zâmbetul lumii, pe bani, plăcere; dar cei pe care Hristos îi iubeşte, El îi atrage arătându-le cât este de preţios. L-ai urmat tu în felul acesta, I-ai văzut valoarea - tu, păcătos gata să te înneci, te-ai agăţat de El? - atunci cu nici un chip El nu te va izgoni afară - cu nici un chip, indiferent cât de mult rău ai făcut împotriva Lui. "Dar mi-am irosit cele mai bune zile în păcat" - Totuşi, cu nici un chip nu te voi izgoni afară. "Am păcătuit pe faţă" - Cu nici un chip nu te voi izgoni. "Dar am păcătuit ştiind că nu e bine ce fac, m-am împotrivit mustrării" - Cu toate acestea, nicidecum nu te voi izgoni. "Dar am căzut din nou în păcat" - Totuşi, braţele dragostei Sale sunt deschise să cuprindă sărmanul tău suflet vinovat, El nu te va izgoni afară.
II. Mulţi ar vrea să ne despartă de dragostea lui Hristos.
Încă de la începutul lumii, scopul principal al lui Satan a fost să-i despartă pe credincioşi de dragostea lui Hristos; deşi n-a reuşit niciodată acest lucru, nici măcar în cazul unui singur suflet, el totuşi încă încearcă, cu aceeaşi îndârjire ca la început. Imediat ce-L vede pe Mântuitor ridicând o oaie pierdută pe umerii Săi, din acel moment Satan îşi direcţionează toate eforturile încercând să smulgă sărmana oaie salvată din locul ei de odihnă. Imediat ce mâna străpunsă a lui Isus se aşează pe un păcătos sărman, care tremură vinovat, din acel moment Satan încearcă să-L smulgă din mâna lui Isus.
1. Aşa a făcut în vechime: "După cum este scris: Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat." (Versetul 36.) Acesta e un strigăt luat din Cartea Psalmilor. Poporul lui Dumnezeu din toate veacurile a fost urât şi persecutat de către Satan şi lume. Observaţi, (1) Motivul: "Din pricina Ta" - pentru că ei erau ca Isus, Îi aparţineau lui Isus. (2) Timpul: "Toată ziua" - de dimineaţa până seara. Lumea are o ură necurmată împotriva adevăraţilor credincioşi, astfel încât ajungem să spunem seara: "De-ar da Dumnezeu să fie dimineaţă...", iar dimineaţa: "De-ar da Dumnezeu să fie seară..." Ea nu urăşte nici un alt lucru cu o aşa ură neîntreruptă. (3) Metoda: "Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat." Lumii îi pasă la fel de mult de răul pe care îl face creştinului cum îi pasă măcelarului atunci când pune mâna pe o oaie să o taie. Chiar şi beţivii ne pun în cântecele lor. Acesta era strigătul celor din vechime. Acelaşi strigăt a fost auzit pe înălţimile înzăpezite ale Piedmontului; iar, mai târziu, pe dealurile verzi şi în văile Scoţiei. Suntem teribil de înşelaţi dacă ne amăgim că acelaşi strigăt nu va mai fi auzit vreodată. S-a schimbat diavolul? Îi iubeşte el mai mult pe Dumnezeu şi pe poporul Lui? I s-a schimbat inima lumească? Îi urăşte acum mai puţin pe Dumnezeu şi poporul Lui decât a făcut-o în trecut? O, nu! Sunt pe deplin încredinţat că, dacă Dumnezeu Şi-ar retrage harul care o împiedică, stăvilarele persecuţiei s-ar rupe în curând; iar mulţi dintre voi, care aţi rămas neconvertiţi la mărturia noastră, veţi deveni prigonitori sângeroşi - vă veţi răzbuna pentru predicile care v-au străpuns inimile.
2. Apostolul numeşte şapte forme în care vine nenorocirea. Două dintre ele au de-a face cu necazurile comune ale tuturor oamenilor, iar cinci se referă în special la copiii lui Dumnezeu.
(1) Necaz şi strâmtorare: "Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră." Copiii lui Dumnezeu nu sunt scutiţi de necazuri - boală, sărăcie, pierderea celor dragi. Isus le-a spus: "În lume veţi avea necazuri." "Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc." Acum, Satan încearcă să profite de aceste vremuri de necaz ca să despartă sufletul de dragostea lui Hristos; el ispiteşte credinciosul, încercând să-l facă să dispreţuiască mustrarea Domnului - şi să se cufunde în afaceri, sau între prieteni lumeşti, sau să aplice metodele lumii de alinare a durerii. Din nou: el încearcă să determine sufletul să cadă sub povara necazului - să se tulbure şi să murmure, să-L acuze pe nedrept pe Dumnezeu - să nu se încreadă în dragostea Lui Dumnezeu şi în înţelepciunea Lui în focul încercării. Astfel, Satan încearcă să ne despartă de dragostea lui Hristos. Vremurile de necaz sunt vremuri de pericol.
(2) Prigoana, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia - toate acestea sunt arme de care se foloseşte Satan împotriva copiilor lui Dumnezeu. Istoria Bisericii de-a lungul veacurilor a fost una a persecuţiilor. Nu începe bine un suflet să arate interes pentru religie - nu apucă un suflet să se agaţe de Isus, că imediat lumea începe să vorbească, spre marea durere a celui lovit de Dumnezeu. Ce vorbe amare sunt aruncate asupra acelui suflet! Întotdeauna aceste cuvinte au fost adevărate: "Au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, - ei, de care lumea nu era vrednică." Cei ce mănâncă pâinea lui Dumnezeu au fost adesea târâţi de la prânzul lor liniştit - cei îmbrăcaţi cu Hristos adesea au trebuit să renunţe la hainele lor, au fost expuşi la foamete, lipsă de îmbrăcăminte, primejdie şi sabie - la moarte, în cele din urmă. Cain l-a ucis pe Abel. Ei L-au ucis pe Prinţul Păcii; de atunci, toate făpturile create de El au suferit acelaşi tratament. Să nu spuneţi: Vremurile se schimbă, acestea sunt zilele toleranţei. Hristos nu S-a schimbat - Satan nu s-a schimbat, iar, când îi va veni rândul, se va folosi de aceleaşi arme.
III. Toate acestea nu ne pot despărţi.
"În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit."
Cum suntem mai mult decât biruitori?
1. Am biruit încă înainte să înceapă lupta. În toate celelalte bătălii nu putem ştim cine va fi învingător înainte să se încheie lupta. În bătălia de la Waterloo, multă vreme s-a crezut că francezii au învins; Napoleon a trimis mai mulţi curieri la Paris, anunţându-şi victoria. Dar în lupta cu lumea, cu Satan şi cu firea pământească, noi ştim deja cine este învingătorul. Hristos S-a angajat să ne treacă cu bine prin luptă. El ne va proteja împotriva săgeţilor Legii, ascunzându-ne în sângele Său. El ne apără de puterea păcatului prin Duhul Său Sfânt, pe care L-a pus înăuntrul nostru. El ne va sprijini, prin prezenţa Sa nevăzută, împotriva asprimii limbilor. Cu cât e mai aprigă bătălia, cu atât El va fi mai aproape de noi; astfel încât putem cânta deja: "Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos Domnul nostru." Ştim că vom învinge. Chiar dacă lumea ar fi de un milion de ori mai întărâtată - chiar dacă focul persecuţiilor ar fi reaprins - chiar dacă inima mea ar fi de un milion de ori mai rea - chiar dacă ispitele iadului s-ar revărsa asupra mea - eu ştiu că voi birui prin Cel ce m-a iubit. Când Pavel şi Sila cântau în beciul temniţei, ei erau mai mult decât biruitori. Când Pavel spunea, în ciuda ţepuşului din trupul său, "Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele," el era mai mult decât biruitor.
2. Avem de câştigat în urma conflictului. Adesea o biruinţă înseamnă o pierdere. Aşa s-a întâmplat în cazul luptei din Israel, după acea noapte întunecată din Ghibea. Tot poporul a plâns, pentru că o seminţie întreagă din Israel a fost aproape nimicită; astfel, în cele mai multe victorii, cântecul de triumf este amestecat cu suspinele văduvei şi ale orfanului. Nu aşa stau lucrurile în luptea cea bună a credinţei. Noi suntem mai mult decât biruitori. Noi avem de câştigat de pe urma duşmanilor noştri.
(1) Ne apropiem mai mult de Hristos. Fiecare val de necaz din pricina lui Hristos ridică sufletul mai sus pe Stâncă. Fiecare săgeată de amărăciune trasă asupra credinciosului îl face pe acesta să se ascundă mai adânc în Isus. Fii mulţumit, dragă prietene, să suporţi aceste necazuri, pentru că ele te apropie şi mai mult de Preaiubitul tău.
(2) Ne debarasăm de păcat. Dacă am fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dacă lumea ţi-ar zâmbi şi te-ar lăuda, ai rămâne pe genunchii ei. Dar când ea se încruntă, Isus este totul pentru noi.
(3) Răsplata cerească este mai mare. Câştigăm o cunună mai strălucitoare. Nu te teme; nimic nu te va despărţi de dragostea lui Hristos. O, de-aş şti că voi toţi sunteţi în dragostea lui Hristos - că braţele lui Isus vă cuprind pe toţi - atunci aş şti că toată ura oamenilor, toată politica iadului, nu ar putea niciodată să vă copleşească. "Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?" Dacă Dumnezeu te-a ales - te-a chemat - te-a curăţit - te-a îndreptăţit - atunci El te va proslăvi. Lasă-te în mâinile Sale iubitoare, tu, cel care nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu! Lasă-L să te curăţească, pentru că atunci El te va duce în slavă.
Dundee, 30 octombrie, 1841.
Tradus de Florin Vidu