Înapoi
Acasă
Biblia

Purtându-ți Crucea

James Montgomery Boice


Cu mai multe săptămâni în urmă când am început această serie de studii asupra ucenicizării, începusem prin a spune că există, după părerea mea, o eroare fatală în Biserica lui Isus Cristos, și aceasta este o lipsă a adevăratei ucenicizări. Și nu se poate spune că nu e mult de vorbit asupra acestui lucru. S-au scris multe cărți despre ucenicizare, în special acel aspect care are de a face cu ucenicizarea celorlalți. Acestea fiind spuse, să vorbim privitor asupra acestui fapt al negării de sine exprimat prin imaginea purtării crucii noastre. Aceasta este ceva despre care noi auzim foarte puțin. Aceasta ar fi fost o enigmă pentru creștinii din generațiile primare. Și mulți dintre acei sfinți bătrâni, dacă ar trăi și ar putea vedea modul în care ne desfășurăm noi astăzi, ar fi surprinși de neglijența noastră asupra acestui lucru. Conform modului lor de gândire, negarea sau lepădarea de sine este de o esență reală a ceea ce înseamnă să aparținem lui Cristos. ,,Dacă vine cineva după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea zilnic și să Mă urmeze." (Matei 16:24) Acestea sunt cuvinte importante ale lui Isus Cristos asupra ucenicizării. Vorbim despre porunca ,,Urmați-Mă" a lui Cristos și cumva putem reuși cu aceasta. Sau venim la porunca Sa de a lua jugul Său, învățând despre El și intrând în școala Sa și să putem face aceasta. Și în cel mai rău aceasta pare ca o mai multă osteneală din greu. Dar cum rămâne cu acest fapt al lepădării de sine, acest fapt al purtării crucii? Noi spunem, bine, dar asta trebuie că e pentru altcineva. Cu siguranță nu e pentru mine. Și sigur nu poate fi de esență a ceea ce înseamnă să fii creștin. Din contră, este exact ceea ce spune Domnul Isus Cristos. Ne face să ne întrebăm oare de ce nu auzim mai multe despre lepădarea de sine.
Walter Chantry este pastor al unei biserici baptiste reformate în Carlisle Pennsylvania și era îngrijorat, la fel ca și mine, de această situație tristă a creștinității americane. El a scris o carte despre aceasta, ,,Umbra Crucii - Studii Asupra Lepădării de Sine." La începutul cărții începe să speculeze el însuși asupra motivului pentru care auzim atât de puține despre asta în predica americană a zilelor noastre. El spune cum că e posibil să fie un anume număr de motive. Unul ar fi că a fost un exces în acest domeniu undeva în trecut. În mod sigur o deviere de la ceea ce înseamnă a se nega pe sine pentru Isus Cristos. În Biserica primară primii călugări sau monastici au început prin a părăsi centrele urbane, civilizația, plecând în pustie. Asta a fost o mișcare provenită din Egipt. Ei încercau să trăiască acolo izolați de restul lumii. Cel dintâi mare monastic a fost un om numit Anton. El a plecat în pustie, nu departe de civilizație deoarece avea prieteni care-i aduceau hrană uscată ca să trăiască. Acesta este modul în care a trăit timp de câțiva ani. Ceea ce nu-și închipuia el a fost că avea să devină o celebritate. Și astfel, la fel cum astăzi noi avem excursii în locuri din Țara Sfântă și alte regiuni, devenise o situație în care se făceau excursii pentru vizitarea acestui monastic, Anton sihastrul (sau pustnicul). Astfel oamenii în mare număr năvăleau în pustie. Aceasta l-a deranjat și a plecat mai departe. Ei însă continuau să vină.. A plecat și mai departe. În acea vreme el mai instruia și pe alți monastici, iar în final a rupt-o complet cu civilizația mutându-se într-o regiune lângă Marea Roșie, și acolo și-a trăit ultimii aproximativ 20 de ani ai vieții sale, murind la mijlocul secolului al patrulea la o vârstă destul de înaintată. În ultimii 15 sau 20 de ani ai vieții sale nimeni nu l-a văzut vreodată. El se izolase complet.
Ei bine, oamenii de astăzi privesc înapoi la acest fel de negare și sunt de-a dreptul închiși față de aceasta. Dar în același timp nu realizează că e o deviere a ceea ce înseamnă, totuși, o lepădare propriu-zisă a sinelui. Ceea ce nu reușesc să vadă este că această mișcare a fost mai mult o formă a negării celor din jur decât o negare de sine. Și astfel, poate că asta ar fi o explicație.
O altă explicație mai recentă. Am avut, în istoria apropiată a Bisericii, o ușoară mișcare caracteristică ce accentuează o a doua lucrare a harului în creștini. Și uneori în unele forme ale acesteia, negarea de sine a fost scoasă în evidență ca un pas pe drumul spre cea de-a doua lucrare a harului.

După părerea mea, cred că adevăratul motiv, motivul profund, motivul fundamental pentru care nu auzim mai mult despre lepădarea de sine și purtarea crucii este simplul fapt că nouă nu ne place această idee. Lepădarea sau negarea de sine e negare proprie. Nimeni dintre noi nu dorim să ne lepădăm de noi înșine. Noi dorim să ne slujim nouă înșine. Vrem să căutăm lucruri pentru noi, iar purtarea crucii, normal că înseamnă moartea sinelui. Aceasta este chiar mai rău decât negarea proprie, ne gândim și nu am vrea asta. Așa că ne întoarcem de la aceasta spre forme ale creștinismului mai ușor de digerat. Nu chiar atât de solicitanți și probabil că promitem mult. Iată și motivul pentru care nu auzim atât de multe predici despre aceasta. Un pastor care accentuează cuvintele grele ale lui Cristos tinde să-și piardă enoriașii (membrii bisericii). Și în loc de a vorbi despre lepădarea de sine, ei vorbesc de stimarea proprie. E mult mai ușor să spui oamenilor că sunt minunați, și să-i ajuți să se împlinească primind tot ceea ce doresc. Uneori aceasta ia forma unei evanghelii prospere care este de fapt o erezie. Asta, desigur, fiindcă oamenii vor veni în mare număr la acest fel de predică. Și mai mult de atât, acest model de predică, nu ezit s-o spun, este, probabil neintenționat, dar este, cu toate acestea, o lepădare față de evanghelia lui Isus Cristos.

Ne întoarcem la acest text și spunem ce anume accentuează Isus și de ce avem nevoie pentru a-L auzi atunci când El zice, ,,dacă cineva vine după Mine, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea zilnic și să Mă urmeze"? Acum primul lucru ce trebuie să-l vedem în Luca 9:23 este că aceste trei elemente, negarea de sine, purtarea crucii și urmarea lui Isus sunt toate aspecte ale aceluiași lucru și merg împreună. Fiecare dintre ele definește pe cealaltă. Nu sunt doar etape de-a lungul drumului. Voi lua prima parte a acestuia - negarea de sine.

Cu cât începem să ne gândim mai repede la lepădarea de sine, înțelegem de ce este atât de esențial, și de ce nu este pus în al doilea rând. Fiindcă, ce este de fapt lepădarea de sine? Lepădarea de sine este opusul căutării de sine. Și ce este căutarea sinelui? Căutarea sinelui este esența păcatului. Iată de ce Biblia ne descrie ca niște oi căutătoare de sine. Isaia 53:6 - ,,Noi rătăceam cu toții ca niște oi. Fiecare își vedea de drumul său."
Iată de ce Petru descrie oamenii nenăscuți din nou ca cei ce urmează dorințele corupte ale naturii păcătoase în locui autorității. (2 Petru 2:10).
Iată de ce apostolul Pavel descrie ultimele zile spunând că oameni vor fi iubitori de sine. (2 Timotei 3:2)
Iată de ce în 2 Corinteni 5:15 apostolul descrie scopul celor ce au fost înviați în Cristos spunând, ,,cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși ci pentru Cel ce a murit pentru ei și a înviat." El indică faptul că înainte de a deveni ai lui Cristos ei trăiau într-adevăr pentru ei înșiși.
Și dacă vrei opusul acestui mod distructiv de viață, te întorci la Domnul Isus Cristos și la acea descriere remarcabilă a Sa în cel de-al doilea capitol al Epistolei lui Pavel către Filipeni. Aceasta spune despre Cristos că a fost egal cu Dumnezeu dar nu s-a considerat la egalitate cu Dumnezeu în faptul de a se reține de la consecințe. El s-a golit de Sine Însuși, devenit ascultător. El a fost ca un om ascultător până la moarte, chiar moarte pe cruce, dar Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dar un nume care e mai presus de orice nume, ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi.
Acum vedeți de ce este așa de important acest fapt al lepădării de sine? Lepădarea de sine este atitudinea lui Isus Cristos. Și cei ce aparțin lui Cristos trebuie s-o aibă și să fie ca și El.

Acum, permiteți-mi să spun ceva despre ceea ce implică lepădarea de sine și ce implică purtarea crucii. Lepădarea de sine înseamnă a spune nu sinelui. Purtarea crucii este cealaltă parte a monezii care înseamnă a spune da lui Dumnezeu. Faptul că spunem da lui Dumnezeu este important, deoarece înseamnă că această purtare a crucii, în a-L urma pe Cristos, este, într-un anume sens, o acțiune voluntară.. Motivul pentru care subliniez aceasta este că noi avem un mod de expunere a crucii astăzi care în general reduce totul la acea parte care nu este voluntară. Cineva suferă o nenorocire neputând face nimic, și atunci ei spun, ,,asta este crucea mea. Trebuie sa o port. E crucea mea. Nu pot face nimic pentru asta." În mod strict vorbind, asta nu este purtare a crucii. Nu în sensul în despre care vorbește Cristos aici. Nu despre asta vorbește Isus când spune ,,poartă-ți crucea." Când Isus spune, ,,trebuie să-ți porți crucea", se referă evident că tu ai deja opțiunea de a purta sau a nu purta crucea. Și când ne gândim la aceasta, ne gândim la negarea noastră voluntară și la purtarea a ceea ce trimite Isus în viețile noastre spre a-L sluji. Să explic mai clar. Studiul biblic și rugăciunea, dacă le facem, ele constau în purtarea crucii. Fiindcă nu trebuie să le facem. O, putem sta de-o parte înapoi și să spunem, ,,ei bine, știți, eu merg la biserică odată pe săptămână. Mereu aud un astfel de lucru. Și pe lângă aceasta, e tare greu și necesită disciplină, iar eu nu am fost niciodată acea persoană foarte disciplinată. Știți, dacă veți citi Biblia și vă veți ruga, dacă veți studia și veți crește în acest fel, va trebui să o faceți. Și va trebui să dați la o parte lucruri care probabil, uman vorbind, mai degrabă ați prefera să le faceți. Anumite momente din trecut. O anumită libertate de a-ți folosi timpul. Implică un anumit număr de inconveniențe. Trebuie s-o faci.
Purtarea crucii implică lucrurile despre care Isus explica în capitolul 25 al evangheliei lui Matei în pilda Sa cu oile și caprele. El lăuda pe cei ce hrăneau flămânzii, dădeau să bea celor însetați, îmbrăcau pe cei goi, îngrijeau pe bolnavi, primeau pe străini și vizitau pe cei ce erau în închisoare. Nimeni nu ar fi făcut acestea după bunul plac. Te pui într-o situație inconvenabilă pentru cineva care e flămând, setos, bolnav, gol sau în închisoare, faci aceasta pe cheltuiala propriului timp și uneori chiar pe proprii bani. Aceasta este purtarea crucii. Nu trebuie s-o faci. Dar dacă o faci, o faci cu bucurie căci aparții lui Cristos.
Purtarea crucii noastre este jertfa spre Dumnezeu a ceea ce El ne dăruiește. Și noi dăm, orice ne dăruiește El. Dacă Dumnezeu ți-a dat darul de a fi singur, oferă-te lui Dumnezeu. Și poate vei spune, ,,Nu-mi prea place asta, mai degrabă să am altceva." Nu, căci aceasta a dat Dumnezeu. Purtarea crucii înseamnă să primești acesta de la Dumnezeu și să-I oferi înapoi spunând, ,,Folosește-Te de asta." Dacă Dumnezeu ți-a dat o slujbă, ofer-o lui Dumnezeu. Orice ar fi, nu contează cine ești, nu contează în ce circumstanțe din viață te afli, ceea ce a dat Dumnezeu, aceasta ai. Și oferi totul lui Dumnezeu împlinind în acest fel chemarea lui Isus Cristos.

Acum El folosește o ilustrație puternică. El vorbește despre purtarea crucii. Și o face intenționat căci, dintre toate ilustrațiile pe care Domnul le-a folosit în acea zi, această imagine a crucii a fost probabil cea mai tare și mai puternică dintre toate. Ar fi greu să ne gândim la ceva asemănător acesteia astăzi. El a ales această ilustrație intenționat. Acum, când vorbim despre asta, trebuie să spunem aceste lucruri.

Mai întâi, această cerință de a purta crucea, acest lucru care e atât de dur și greu de contemplat, este universal. Universal în sensul că este pentru toți cei ce-L urmează pe Isus Cristos. Isus o spune clar. Dacă mergi după El, trebuie să porți crucea. Dacă nu porți crucea, tu nu mergi după El. Nu știu cum ar putea fi făcut mai clar aceasta.
Walter Chantry, pe care l-am menționat cu câteva momente în urmă, scrie foarte categoric referitor la aceasta. El spune, ,,E acest aspect clar al învățăturii Domnului nostru care a fost uitat sau ignorat de evanghelismul contemporan. Cu nerăbdarea de a aduce păcătoșii la viață, pace și bucurie în Domnul, evangheliștii uită chiar să menționeze faptul că Cristos insistă asupra lepădării de sine încă de la început. Ne mai împlinind cererea Domnului și uitând-o, evangheliștii nu s-au întrebat vreodată dacă cei convertiți de ei cu vieți centrate pe sine sunt adevărați urmași ai lui Cristos. Presupunând că e posibil ca un om să fie îngăduitor cu el însuși și totuși aproape de cer, învățătorii biblici caută modalități de a aduce oamenii egocentrici la o mai înaltă culme spirituală. Și atunci negarea de sine este explicată ca o cerință pentru o a doua lucrare a harului. Cei care ignoră texte solicitând o cruce pentru o viață mai profundă și-au înșelat ascultătorii în evanghelizarea lor. Fără cruce nu există a-L urma pe Cristos și fără a-L urma pe Cristos rezultă în moarte." Astfel spune Walter Chantry și îl aprob.

În al doilea rând, această cerință de a ne purta crucea și de a-L urma pe Cristos, este continuă. Trebuie spus că e ceva ce facem nu doar o singură dată, ci ceva care caracterizează fiecare moment al zilelor noastre. Trebuie să-ți iei crucea zilnic și să Mă urmezi, a spus Isus. Ce înseamnă aceasta acum? Ei bine, când vorbește despre purtarea crucii noastre zilnic, El se referă la faptul că fiecare zi a vieții noastre vom avea de a face cu această decizie majoră. Vom trăi pentru noi înșine sau, fiindcă acum suntem ai lui Cristos, vom lepăda sinele ca să putem trăi pentru El prin purtarea crucii? Aceasta constă în sacrificiul de sine pentru a trăi așa cum a trăit Cristos în slujirea celorlalți și în slujba lui Dumnezeu. Zilnic!

Al treilea lucru despre purtarea crucii și urmarea lui Cristos este că aceasta trebuie să fie bine intenționat. Este un fapt de voință. Nimeni nu poate lua crucea pentru noi, așa că trebuie să o faci. Și chiar mai mult, trebuie să o faci cu bucurie. Căci în armata lui Cristos nu există sclavi. Armata lui Cristos constă în bărbați liberi și femei libere care-L slujesc fiindcă își doresc să facă asta. Și se angajează în slujba Sa fiindcă, odată mântuiți prin Duhul Sfânt, vor găsi aceasta ca fiind cel mai mulțumitor lucru din viața lor.

Permiteți-mi să spun că purtarea crucii este dureroasă. Avem o imagine a crucilor de astăzi care este produsul magazinului de bijuterii. Dar nu din zilele lui Cristos. Crucea Sa era făcută din lemn. Un lemn necioplit și crăpat. Și persoana care ducea crucea în ziua lui Cristos, ducând-o cu zâmbetul pe buze mergând la execuție, este acea persoană care, prin simpla purtare a lemnului își rănea mâinile și care, prin purtarea pe umeri și-a adâncit rănile pe umeri. A purta o cruce este dureros. Și e dureros când faci aceasta în slujba lui Cristos în zilele noastre.

Și ultimul lucru despre cruce, cel evident, este că purtarea crucii este fatală, mortală chiar. Crucea a existat cu un singur scop. Ea a existat pentru a ucide victima. A fost o moarte lentă. A fost moarte întârziată. Ea a fost o moarte grea. Dar a fost moarte. Căci oricine care își va lua crucea pentru a-L urma pe Isus va suferi moartea sinelui astfel ca viața lui Cristos, în puterea învierii, să se facă prezentă.

Ce anume ne aduce la negarea sinelui și purtarea crucii? Lucrul care cu adevărat face aceasta, factorul care motivează cu adevărat în viața de creștin este exemplul lui Isus Cristos Cel care a făcut-o mai înainte. Când noi Îl urmăm, noi mergem după un Cristos care Și-a dus crucea, care a fost la cruce, care a murit pentru noi, și care, cu mâinile larg deschise, chiar în momentul morții, a spus, ,,Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu (Cel crucificat) vă voi da odihnă" (Matei 11:28). Este acea dragoste a lui Cristos care a întors oamenii de la egocentrism spre timpuri de bunătate și în istoria creștină. Aceasta este ceea ce arată pe un bărbat sau pe o femeie. Nu este frica de iad, deși ar trebui să ne fie frică de iad. Nu este promisiunea unor mai răsplătiri sau binecuvântări, chiar dacă sunt cu siguranță promisiune de răsplată și binecuvântări. Este, mai degrabă, imaginea lui Isus Cristos care s-a lepădat de Sine Însuși și a purtat crucea Sa pentru salvarea noastră. O, bărbații și femeile care înțeleg asta, ei sunt cei care iau împărăția cerurilor cu năvală. (Matei 11:12). Ei sunt cei care insistă să intre pe poarta cea strâmtă care este mântuirea și evită poarta cea largă care conduce la pierderea sufletelor.

Să ne rugăm.
Tatăl Nostru. Trăim asemenea vieți nenorocite. Venim la cuvântul Tău și vedem că Tu faci exact opusul așa cum ne-ai arătat în evanghelie. Ne faci să ne gândim și mergi dincolo de imaginația noastră când noi ne forțăm să facem lucrul cel mai greu din viață pentru ființele umane. Să ne lepădăm și să-L urmăm pe Isus Cristos într-un mod ce poate însemna moarte, da, pe de o parte moartea sinelui și pe de altă parte viața în înviere.
Tatăl nostru, nu există altceva care ne-ar putea conduce să facem aceasta, ci puterea și exemplul Domnului nostru Însuși. Ne rugăm ca Tu să folosești acum acest exemplu și această lucrare în puterea de a împlini aceasta în multe vieți ale timpului nostru pentru cauza evangheliei și pentru slava lui Isus Cristos.
Amin și Amin.

Tradus de Adrian Daniel Ilaș


Cuprins | Umblarea Creștinului