Este o întrebare pe care altcineva şi-a pus-o întâi şi care m-a mişcat şi pe mine. (este vorba despre articolul apărut în Christian Research Journal, vol.21, Nr.4, intitulat "Loving the Trinity" de James R. White).
Are într-adevăr tâlcul ei, căci întâi poate te întrebi: "ce este trinitatea" şi apoi, "de ce aş iubi-o".
Este exact ceea ce doresc: ca titlul acestui studiu să declanşeze în tine!!!
De obicei ne auzim unii pe alţii spunând despre diferitele ramuri ale teologiei creştine: "ador (studiul) profeţia!", "ador apologetica!" sau "ador ...cutare sau cutare lucru". Nu văd de ce ni se pare straniu să auzim pe cineva că spune "ador", respectiv, "iubesc Trinitatea"?
Există câteva motive pentru care Trinitatea nu este obiectul esenţial al dragostei şi adorării bisericii, aşa cum s-ar cuveni de fapt să fie, şi îmi permit să vă atrag atenţia asupra câtorva:
I. Noi nu iubim ce nu cunoaştem
De exemplu, eu nu iubesc analiza matematică pentru că-mi este străină, iar cei ce o fac mi se par ciudaţi! Totuşi ştiu că ei o iubesc pentru că o înţeleg şi găsesc ceva minunat în ea. În acelaşi fel, dacă nu cunosc Trinitatea, nu este posibil să iubesc adevărul reprezentat de acest termen teologic şi nici ce este minunat în el.
Biblia vorbeşte despre a creşte în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (2Petru 3:18) şi când o facem, ajungem să-L iubim şi mai mult aşa cum este.
Prin a învăţa despre Trinitate vreau să ajungem să avem nu capete mai mari şi mai pătrate, ci inimi mai mari şi mai iubitoare de Dumnezeu! Acesta este ţelul!
II. Nu se prea ştie ce importanţă ea deţine în credinţa noastră
Nu vom fi motivaţi să depunem efortul de a cunoaşte acest adevăr esenţial dacă nu vedem ce legătură există între ea şi evanghelie, între ea şi vieţile noastre şi între ea şi închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu. Biserica este în general pătrunsă de un aer de anti-intelectualism.
III. Trăim în vremuri când biserica este de anti-teologică în gândirea ei.
"Nu-mi oferi teologie, vorbeşte-mi numai de Isus!" pare să fie strigătul multora în zilele noastre, fără să ia seama că în momentul când ai spus "Isus" ai pronunţat un mare adevăr teologic! Din păcate, observăm cum adevăruri fundamentale ale credinţei creştine sunt sacrificate de dragul unei unităţi superficiale, organizaţionale, de ce nu, politice.
Trinitatea, marea doctrină neglijată şi ignorată a Bisericii!
Constatarea pe care o putem face fără mare efort este că în multe segmente ale ei biserica este non-trinitariană. Nu anti-trinitariană, pentru că atunci nu am avea de-a face cu biserica, ci cu erezia! Nu, nu se neagă făţiş în mijlocul acestora trinitatea, dar nici nu se cunoaşte prea bine, uneori nu se ştie chiar deloc ce spune Biblia despre ea!!
Se admite că Trinitatea este adevărată, dar biserica funcţionează uneori ca şi cum ea nu ar exista. Se evită disputele asupra ei, se evită să se înveţe.
Impactul actual al acestei doctrine
Doctrina trinităţii se presupune să aibe un impact major asupra teologiei creştinului, asupra liturghiei (închinării) lui, asupra vieţii lui personale de rugăciune, şi asupra evanghelizării în care se implică.
Din nefericire, unii merg atât de departe încât să afirme că negările Trinităţii nu sunt o problemă! De pildă există televiziuni creştine care se numesc "Trinity Broadcasting Network" şi care susţin şi promovează anti-trinitarieni ca profetul fals William Branham, sau alţii (T.D. Jakes, etc.) ale căror învăţături numesc Trinitatea, "mitologie păgână exprimată în termeni filozofici greceşti".
Sau, muzicieni populari (Phillips, Craig and Dean) din lumea aşa numitei muzicii creştine care lansează cântece cu titlul "Loving the Trinity", în timp ce ei sunt pastori ai Penticostalismului Unităţii, grupare deviantă de la penticostalismul ortodox şi de la Creştinismul biblic, ce neagă vehement Trinitatea şi susţine modalismul, o mai străveche erezie, afirmând unitatea Persoanelor.
Motivul pentru care William Branham nu poate fi un profet al lui Dumnezeu iar teologia lui nu se poate numi creştină, este negarea doctrinei Trinităţii. Argumentul său este că, "la Consiliul Nicean, învăţăturile apostolilor au fost înlocuite cu mult mai noua şi recenta doctrină a Trinităţii". Sau că, "fiecare grup religios care s-a format până în aceea clipă a anului 1914 este un ferm susţinător al Trinităţii. Aceasta este parte a temeliei lor babiloniene" ("Impactul descoperirii", Branham)
PE DE ALTĂ PARTE Unele cercuri creştine deplâng disputa asupra doctrinei Trinităţii spunând că nu este decât o nesănătoasă despicare teologică a firului în patru, şi totuşi ea reprezintă diferenţa fundamentală între creştinii ce ţin de doctrina clasică şi istorică a Bisericii Creştine şi grupurile concurente, uneori cultice sau aberante care au contestat-o.
Astfel, în funcţie de crezul privitor la Trinitate ne situăm de partea poziţiei consecvente luate dintotdeauna de creştinii ce au îmbrăţişat crezurile Bibliei şi ne putem cu adevărat numi "ortodocşi" în privinţa doctrinei ...şi fără să ne oprim aici (căci asta nu ne-ar diferenţia cu nimic de diavoli!!), sper că şi a practicii pentru a nu intra în numărul celor ce sunt "ortodocşi" doar cu numele (şi care într-adevăr, nici cu doctrina şi nici cu practica nu stau prea bine!!), sau de parte învăţăturilor deviante de la Biblie şi a ereziilor.
Dacă privim la lupta ideologică aprigă a părinţilor Bisericii şi a primilor apologeţi (ce se făcea cu preţul vieţii nu cu al unui "talk-show" din zilele noastre!) pentru formularea şi păstrarea noţiunii de Trinitate în ce priveşte Dumnezeirea, vom fi lămuriţi că a călca din punct de vedere istoric pe urmele creştinilor adevăraţi trebuie să credem în Trinitate, să ştim ce este aceasta şi cum se demonstrează biblic.
De la părinţii Bisericii până la reformatori şi până în zilele noastre în Creştinismul istoric răsună ecoul mărturiei profeţilor Vechiului Testament şi a apostolilor Noului Testament : Dumnezeul nostru este unul în trei persoane, binecuvântată treime!
Cea mai bună "caracterizare" a noastră
Este foarte important ceea ce credem despre Dumnezeu deoarece aşa cum a spus A.W. Tozer, "ceea ce credem despre Dumnezeu de fapt ne caracterizează foarte bine pe noi". Crezul nostru despre Dumnezeu, sau lipsa unuia se ilustrează (traduce) cel mai bine prin caracterul şi faptele noastre. Este exact ceea ce şi Scriptura observă în,
Psalmul 115
3 Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
4 Idolii lor sunt argint si aur, făcuţi de mâini omeneşti.
5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6 au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase,
7 au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.
8 Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.
Ceea ce crezi sau nu crezi despre Dumnezeu se întipăreşte categoric asupra a ceea ce tu eşti... dacă nu crezi într-un Dumnezeu personal ce s-a revelat pe sine în Hristos şi care cheamă la pocăinţă necondiţionată oamenii, vei crede probabil într-un unul de piatră, sau de lemn, sau dintr-un alt material care te va face la rândul tău să fii un materialist convins, un om ce trăieşte doar pentru acum şi aici.
Cuvântul "Dumnezeu" este unul folosit cu mare largheţe în zilele noastre şi totuşi pentru mulţi el reprezintă o nebuloasă lipsită de definiţie. Astfel, unii cred că Dumnezeu este "marea minte matematică", aşa cum Einstein a spus. Alţii îl concep ca fiind o fiinţă superumană misterioasă, sau o forţă impersonală, în timp ce alţii îl concep ca fiind o sferă mare de foc la care şi noi ca scântei ale vieţii vom fi reuniţi în flăcările veşnice(!?). Cei mai tradiţionali îl concep ca fiind bătrânul sentimental din ceruri, sau poliţistul celest care îi supraveghează strict pe oameni.
În general, ateismul militant i-a influenţat pe toţi să refuze să-l articuleze pe Dumnezeu şi să se mulţumească să folosească cuvântul "Dumnezeu" fără a-l mai defini pentru ca astfel să nu se nască dispute asupra Lui!?
Noroc că a-l concepe de Dumnezeu într-un fel şi altul nu îl şi face să fie aşa! Persoana şi natura Lui nu depind din fericire de ceea ce cineva poate crede despre El şi în genere, de cum El este conceput de către om. A-l concepe ca fiind un idol de piatră, sau o icoană de pe pereţii bisericii nu-l şi face pe Dumnezeu să fie aşa. Dacă suntem interesaţi de realitate trebuie să-l ştim (cunoaştem, concepem) pe Dumnezeu aşa cum este. Lucrul acesta nu se poate obţine independent de revelaţia Sa de Sine pe care a făcut-o în Scripturi.
Fiindcă Dumnezeu a vorbit şi s-a revelat pe Sine nu ne mai rămâne opţiunea de a-l concepe noi conform produselor imaginaţiei noastre. De pildă, conceptul nostru de Dumnezeu este inutil dacă atunci când ne rugăm acesta nu coincide cu revelaţia Sa de Sine.
"Spune-mi cum îl concepi pe Dumnezeu şi eu îţi spun ce fel de viaţă duci!"
Horatius Bonar: "Necredinţa omului este caracterizată de două lucruri: o părere foarte bună despre sine şi o părere foarte proastă despre Dumnezeu"
Şi totuşi doctrina Trinităţii este esenţială pentru identificarea noastră ca creştini căci se numără printre cele cinci, şase doctrine fundamentale ale Creştinismului pe baza cărora putem cu îndreptăţire să ne numim aşa, sau nu.
1. Doctrina despre Dumnezeu natura şi atributele Sale:
2. Dumnezeirea Domnului Isus Hristos
3. Mântuirea prin har şi prin credinţă
4. Învierea trupească a lui Hristos
5. Personalitatea Duhului Sfânt
6. Autoritatea finală a Scripturii
7. Doctrina Bisericii
Avem nevoie de zel şi de o pasiune reînnoită pentru adevăr!
Unde-s vremurile când după studiile de Duminică dimineaţa de la Joe de acasă unde studiam cum Martorii lui Iehova deformează şi răstălmăcesc adevăruri străvechi ale Bibliei şi cum noi putem să combatem ereziile lor, ieşeam pe stradă şi îi abordam cu curaj confruntându-i pentru răspândirea publică a învăţăturilor şi a publicaţiilor lor otrăvite? Poate că ne-a lipsit pe vremea aceea puţin mai multă dragoste şi înţelepciune, dar oare nu avem noi nevoie astăzi de acelaşi zel pentru adevăr, de aceeaşi pasiune pentru sufletele amăgite de doctrine false?
Vreau să vă pun o întrebare serioasă :
Vreţi să faceţi pentru adevăr ceea ce cultele fac pentru o minciună?
Uitaţi-vă la efortul pe care-l depun, la zelul lor pentru o cauză greşită şi întrebaţi-vă singuri acelaşi lucru!
Unde te găseşti tu ca şi creştin în lupta aceasta aprigă pentru Adevăr, pentru credinţa biblică dată sfinţilor odată pentru totdeauna? Îţi pasă de ce cred alţii? Pe ce poziţie te afli tu în acest război deloc civilizat? Eşti neutru? Indiferent? Sau, eşti militant?
Poate nu-i tocmai termenul potrivit, dar într-o vreme ca aceasta de confuzie religioasă, de amăgire spirituală, de ignorare voită a adevărurilor Bibliei şi de relativism moral şi doctrinar este nevoie ca Biserica lui Isus Hristos să fie militantă, combativă în privinţa adevărului deoarece Ea este :
Casa, Stâlpul şi Temelia adevărului! (1Tim.3:15)
Această luptă deşi grea, te va mobiliza, te va entuziasma şi te va şlefui enorm de mult în caracterul tău creştin!
Ceea ce credem este demonstrat în felul în care trăim, de aceea un Pavel l-a îndemnat pe fiul lui în credinţă, Timotei,
1Tim.4:16 Fii cu luare aminte asupra ta însuţi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aţa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
A cunoaşte şi a putea să articulezi aceste doctrine te va implica în viaţa bisericii, te va face să devii un mădular viu, folosit de restul trupului, va aduce respect şi putere mărturiei tale creştine. Vrei aşa ceva? În plus... (vezi mai jos)
CARE ESTE ORIGINEA CULTELOR? DE UNDE AU APĂRUT?
Citind pasajele următoare veţi avea o descoperire şocantă! 1Ioan 2:18, 19 "Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri" ; 2Petru 2:1-2 "În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău". ; 1Tim.4:1 "Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor...".
Aşadar, de unde au venit cultiştii, sectanţii, profeţii falşi, etc.? Din mijlocul nostru! Din mijlocul bisericilor creştine care au eşuat în îndeplinirea divinei porunci de echipare a sfinţilor cu adevărurile fundamentale ale credinţei creştine - Efes. 4:11-12 "Şi El, a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti, pe alţii, pastori şi învăţători, (pentru ce?) pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos". Cultele sunt "poliţele neplătite ale Bisericii!" a spus, dr.Walter Martin. Câteva cauze ale apariţiei lor: analfabetismul biblic (nu se predică Scriptura în biserici, ci tradiţia sau linia teologică a cultului de apartenenţă), indiferenţa faţă de doctrină (acum se povestesc basme şi vise în loc de a se studia Cuvântul!), lipsa de discernământ doctrinar a membrilor, etc.
În vremuri de confuzie religioasă aceste doctrine fundamentale pot juca rolul pe care-l juca odată Steaua Nordului (în comparaţie cu toate stelele căzătoare ale teologiei moderne!?) pentru navigatorii de pe mare.
Concepţii greşite privitoare la Trinitate :
Unul dintre cele mai puternice (aparent!) argumente cu care se atacă doctrina Trinităţii este observaţia că termenul "trinitate" nu se găseşte în Biblie. În acelaşi fel ar trebui observat că nici cuvântul "ortodoxie" nu se găseşte în Biblie, şi nici chiar cuvântul "biblie" nu se găseşte în Biblie!
Dintre grupurile (cultele) cele mai cunoscute pentru negarea trinităţii enumăr pe cele mai vehemente, Martorii lui Iehova, Penticostalii Unităţii, mormonii, unitarienii, etc. Ambele aduc împotriva creştinilor trinitarieni ridicola acuzaţie că ar fi influenţaţi de păgânism!!
Un scurt istoric al doctrinei Trinităţii
Primul care a folosit termenul "trinitate" a fost Teofilius, al şaselea episcop al Bisericii din Antiohia Siriei, în lucrarea sa numită "Infirmări aduse lui Autolicus" scrisă în anul 168 d.H. Tertulian a preluat termenul şi l-a consacrat.
Să încercăm să definim...
Lipsa definirilor este frustrantă în evanghelizare. În acelaşi timp observăm cum erorile sunt mai cunoscute decât adevărul.
Trei persoane, totuşi un singur Dumnezeu. Un singur Dumnezeu fără împărţire, într-o treime a Persoanelor, şi trei Persoane fără confuzie, într-o unitate a Naturii: o descoperire cu totul supranaturală (John Arrowsmith)
Dumnezeirea este de o singură natură (un singur Dumnezeu), dar nu se găseşte sub o singură Persoană (doctrina unităţii), ci trei, fără a împărţi esenţa lor şi nici a o înmulţi.
Trei adevăruri fundamentale alcătuiesc Trinitatea:
1. Primul adevăr: monoteismul, ce afirmă că există Un Singur Dumnezeu
2. Al doilea adevăr: pluralitatea Dumnezeirii: în Dumnezeire există Trei Persoane
3. Al treilea adevăr: co-egalitatea şi co-eternitatea Persoanelor, egale în putere.
Pe rând, fiecare din aceste adevăruri se poate vedea că este limpede demonstrat în Biblie. Deformarea fiecăruia conduce la desfiinţarea învăţăturii biblice a Trinităţii, şi în consecinţă, la erezie!
Scriptura învaţă că în natura unui singur şi adevărat Dumnezeu se află trei persoane distincte şi egale între ele, care există în mod simultan: Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt. Biblia spune că:
1. Există un singur Dumnezeu: Isaia 43:10; 44:6; Deut.4:35; 6:4; 1Tim.2:5, etc.
2. Tatăl este Dumnezeu: Filip.2:11-12; Ioan 17:3; 1Cor.8:4-6; 1Petru 1:3, etc.
3. Fiul este Dumnezeu: Ioan 1:1,14,18; 8:58; Exod.3:14,15, Ioan 10:30; 20:28; Rom.9:5; Filip.2:6; Evrei 1:8; Isaia 9:6, etc.
4. Duhul Sfânt este Dumnezeu: Fapte 5:1-4; 13:2, comparaţi cu 1Cor.1:1; 2Cor.3:17 şi cu Exodul 34:34; Matei 28:19.
De asemenea, Biblia afirmă că există o deosebire, o distincţie între persoanele Trinităţii fiindcă Fiul spune Tatălui, "nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu" (vers.Cornilescu), sau "facă-se nu voia Mea ci voia Ta" (din engleză) (Matei 26:39), iar în afirmaţia din Ioan 10:30 redată cu acurateţea limbii greceşti ne spune, "Eu şi Tatăl (noi) una suntem". Datorită formei verbului, ei sunt acelaşi Dumnezeu, dar ca persoane diferite. O altă distincţie, deosebire de persoane observăm că există între Isus şi Duhul Sfânt şi între Tatăl şi Duhul Sfânt atunci când Isus spune în Ioan 14:15-16 că Tatăl ne va trimite "un altul", "un alt Mângâietor" (cuvântul grecesc pentru "un altul" însemnând "un altul de acelaşi fel").
O "IERARHIE" A ERORII
"Este destul de rău să fii un politeist. Este foarte rău să fii un subordonaţionist cum sunt Martorii lui Iehova. Dar dacă vrei să fii un eretic anti-trinitarian, susţine ideea unităţii Persoanelor (deci, că sunt una şi aceeaşi; în dumnezeire există, spun ei, o singură persoană)!"
"TRIUNITATEA" DUMNEZEIRII
Într-adevăr, cuvântul "trinitate" nu se găseşte în Biblie, dar el nu este decât un termen convenabil pe care teologii creştini l-au stabilit pentru a descrie cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Cuvântul "triunitate", probabil că îl descrie mai fidel pe Dumnezeu. El nu este 1+1+1=3, ci 1x1x1=1!!
Trinitatea nu este împotriva raţiunii, ci mai presus de raţiune!
Pentru că raţiunea ne spune că dacă apa având aceeaşi compoziţie se poate găsi în natură sub trei forme diferite de agregare atunci Creatorului ei nu-i este greu să se găsească ca trei Persoana într-o singură natură, Fiinţă (Dumnezeu)!
Puritanul Thomas Adams: "Trinitatea. Înseamnă nesăbuinţă să o pătrunzi, evlavie, să o crezi, siguranţă, să o predici, şi binecuvântare veşnică să o cunoşti."
Martin Luther: "Cel ce încearcă să nege trinitatea îşi va pierde sufletul, iar cel ce încearcă să o înţeleagă, îşi va pierde minţile"
"Trei in unul" - exemple:
| Timp | trecut, prezent, viitor | |
| Ou | coaja, albuş, gălbenuş | |
| Spaţiu | lungime, lărgime, adâncime | |
| Om | are spirit, suflet, trup (1Tes. 5:23) (Deci Creaţia implică Trinitatea) |
"TRIFOI, CU PATRU FOI..." (!?)
Se spune că Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei ar fi folosit o frunză de trifoi pentru a explica Trinitatea. Astfel când el învăţa lua trifoiul în mână şi întreba "este aceasta o frunză, sau trei?", apoi, "dacă este o singură frunză, de ce are trei lobi de mărimi aproximativ egale? Iar dacă sunt trei frunze, de ce toate se trag dintr-o singură tulpină?" şi concluziona, "dacă nu puteţi explica un mister atât de simplu ca frunza de trifoi, cum puteţi oare spera să înţelegeţi unul atât de profund ca Sfânta Treime?"
De ce ar trebui să studiem doctrina Trinităţii? la ce bun?
Există astăzi tot felul de pescuitori în ape teologice tulburi, care pentru a-şi oferi otrava şi a cuceri membrii sunt gata să încuviinţeze că sunt ortodocşi, că cred în Isus, în Dumnezeu, în trinitate, etc. Vechea minciună rămâne încă mijlocul care scuză scopul acestora! (am întâlnit Martori ai lui Iehova care au afirmat că ei cred în Trinitate, şi cred ei că Isus este Dumnezeu, dar în realitate...)
Dar trebuie să o cunoaştem şi să o ştim demonstra biblic pentru că Trinitatea este marea tulpină doctrinară originară din care rezultă toate celelalte ramuri vitale ale teologiei. Ea dă viaţă tuturor celorlalte elemente mântuitoare ale credinţei creştine!
Privind la aceste noţiuni vom face şi demonstrarea biblică a doctrinei Trinităţii.
N.T. Evenimente supranaturale privind Trinitatea:
1. Naşterea lui Isus, Duhul Sfânt, cel Preaînalt si Fiul lui Dumnezeu sânt una.
Luca 1:35 Îngerul i-a răspuns: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
2. La botezul lui Isus, Duhul Sfânt se pogoara asupra lui Isus si Tatăl mărturiseşte (Luca 3:21-22)
Luca 3:21-22 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel, şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!"
3. Discursurile lui Isus (Ioan 14:16,31; 16:14,15), Isus spune că se va ruga Tatălui si Tatăl va trimite un alt Mângâietor
4. Marea însărcinare Isus le porunceşte ucenicilor să boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (Mat. 28:18-20)
"ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ŞI AL DUHULUI SFÂNT"
Matei 28:19
Duceţi-vă si faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, toţi sunt Persoane diferite ale aceleiaşi Dumnezeirii, dar faptul că în Numele singular al acestora trei se cere să-i botezăm indică existenţa unei aceleiaşi esenţe (naturi) la toţi trei. Numele lui Dumnezeu revelat în Exodul 3:14 nu indică identitatea? Când cineva se identifică îşi spune numele. Acolo Dumnezeu s-a identificat pe Sine şi a spus că "El este Cel ce Este". Prin nume, El şi-a dezvăluit natura eternă, existenţa independentă de Sine. Acum ne porunceşte să botezăm în numele acestei unice naturi, dar întreite Personalităţi.
5. La Creaţie, Trinitatea a creat lumea (Duhul lui Dumnezeu în Gen. 1:2; Tatăl în Heb. 1:2; Fiul în Col. 1:16)
În Geneza 1:1 noi citim, "La început Dumnezeu... " Cuvântul evreiesc tradus "Dumnezeu" este Elohim care este forma la plural al lui El (adică, Dumnezeu la singular). În evreieşte există o formă a singularului, a dualului şi a pluralului. "Dumnezeu" la singular este El ,la dual este Elah şi la plural este Elohim. Astfel nu se poate nega că termenul "Elohim" sugerează, cel puţin, triunitatea lui Dumnezeu.
În continuare în Geneza 1:2 citim că, "Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor". Duhul Sfânt este astfel prima Persoană a Dumnezeirii care este identificată separat în Biblie. În Geneza 1:26 citim că, "Apoi Elohim (Dumnezeu, la plural) a zis : "Să facem om după chipul Nostru ,după asemănarea Noastră". El nu a spus, "Eu foi face om după chipul Meu". Cu alte cuvinte, cele trei Persoane ale Dumnezeirii vorbeau împreună.