Înapoi
Acasă
Biblia

Nu privi înapoi

James Montgomery Boice


Cu aproape 800 de ani înainte de nașterea lui Hristos, marele profet Ilie a fost călăuzit de Dumnezeu să recruteze în serviciul Său un tânăr al cărui nume era Elisei. Ilie era genul de om pe care noi l-am numi original. Întotdeauna făcea lucrurile așa cum vroia el și putem spune fără să greșim că modul în care și-a chemat însoțitorul și succesorul cu acea ocazie a fost unul neobișnuit. L-a găsit pe Elisei arând pe câmp și s-a dus direct spre el; fără să spună un cuvânt, și-a aruncat mantaua pe el, apoi s-a întors și a plecat de acolo. Pentru că era omul cel mai potrivit pentru Ilie, Elisei a înțeles ce făcea acesta. Era modul în care Ilie îl chema în slujire. Așa că a alergat după el și i-a spus: ,,Lasă-mă să sărut pe tatăl și pe mama mea, și te voi urma." Lui Ilie îi părea că e indiferent. El a zis: ,,Ce ți-am făcut? Du-te înapoi." Elisei s-a întors, iar în 1 Regi 19 ni se spune că și-a tăiat boii iar din uneltele folosite la arat și celelalte pe care le mai avea a făcut un foc pe care a gătit carnea. A dat-o celor din familie să o mănânce și a plecat de acasă pentru totdeauna pentru a-l urma și a-l sluji pe Ilie.
Unii au privit la această relatare și au folosit-o pentru a contrasta într-un mod greșit ce a spus Domnul Isus Hristos în ultimul verset al capitolului 9 din Luca. Acolo Isus a spus: ,,Oricine pune mâna pe plug, și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu." Acești oameni spun cam așa: ,,Vezi, există un contrast aici. Isus spune: ,,Nu se cuvine ca cineva care dorește să fie ucenicul Meu să se întoarcă nici măcar ca să-și ia rămas bun de la tatăl său și mama sa", pentru că despre acest lucru vorbesc versetele anterioare. Și iată că descoperim în Vechiul Testament un caz în care cineva a făcut tocmai acest lucru și totuși Ilie nu-l mustră pentru asta." Sunt sigur că înțelegeți că acest contrast e doar la suprafață. Atunci când citim pasajul din Luca 9 și vedem diversele scuze pe care le aduc acești așa-ziși urmași ai lui Isus Hristos, înțelegem că ele sunt exact acest lucru, scuze. Isus îi cheamă aici în slujire. Ei vin cu o justificare rezonabilă, după părerea lor, de ce nu-L pot urma sau nu-L pot urma acum. Revenim la cazul lui Elisei și descoperim exact opusul. Avem aici un om care a recunoscut chemarea ca venind de la Dumnezeu și care, atunci când s-a întors, a făcut-o ca să taie definitv legăturile cu trecutul. De aceea a omorât boii. Aceștia nu aveau să mai fie folosiți pentru arat. A ars uneltele și nu avea să le mai folosească vreodată. El își lăsa în urmă viața de fermier și pornea în urma lui Ilie.
Vedeți, exact acest lucru îl spune și Isus despre ucenicie. El spune: ,,Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-ți lași trecutul în urmă. Trebuie să vii după Mine și niciodată, sub nici o formă, nu trebuie să te mai întorci înapoi." Acum, aceste studii de caz prezentate aici, în acest paragraf, merită explorate, pentru că afirmația lui Hristos: ,,Oricine pune mâna pe plug, și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu" este răspunsul la trei scuze pe care diverși oameni le-au adus când au fost chemați în slujire sau, în unele cazuri, s-au oferit ca voluntari pentru aceasta.

Din relatare observăm că primul dintre acești oameni de fapt nu a oferit o scuză ci avea o problemă. E vorba de un om care, la fel ca și al treilea, nu a fost chemat de Isus ci s-a oferit ca voluntar. L-a văzut într-o zi pe Isus trecând și, conform textului, a spus: ,,Te voi urma oriunde vei merge." Trebuie să recunoaștem meritele acestui om. El a mers mult mai departe decât mulți alții care au auzit vocea lui Isus și care au fost atrași de El. Au fost mulți cei cărora li s-a spus despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, Cel care a murit pe cruce pentru păcatele lor; mulți oameni cărora li s-a explicat Evanghelia, dar care n-au ajuns niciodată până în punctul în care se găsea omul nostru. Au auzit-o și au lăsat-o deoparte. Ei spun: ,,Poate că într-o zi Îl voi urma." Sau spun: ,,Păi... sună interesant. Va trebui să mă gândesc la asta." Avem aici un om care probabil auzise câte ceva despre Isus, iar atunci când L-a auzit trecând, a spus: ,,Te voi urma. Mai mult, Te voi urma oriunde vei merge."
Când citim o astfel de întâmplare, mai ales dacă lucrurile s-ar întâmpla astăzi și ar fi implicat un predicator din zilele noastre, ne-am gândi că un astfel de om trebuie încurajat. Pentru un astfel de om, lucrurile ar trebuie făcute cât mai ușoare posibil. E vorba de cineva care vrea să-L urmeze pe Hristos și care spune că Îl va urma oriunde va merge. Și totuși, Isus pare să toarne apă pe foc, dacă a fost vreodată vreunul. Pentru că El îi răspunde omului: ,,Vulpile au vizuini, și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul." Nu ni se mai spune ce a făcut omul în continuare, dar, deoarece Isus încheie vorbind despre cei care pun mâna pe plug și se uită înapoi, putem deduce că atunci când Isus a pus astfel problema uceniciei, omul n-a mai vrut să plătească prețul. El îi reprezintă pe cei care nu socotesc prețul înainte de a se angaja că-L vor urma pe Isus.

Vedeți, cred că trebuie să spunem, atunci când privim la un astfel de exemplu, că simpla auzire a Evangheliei nu mântuie pe nimeni. Suntem înclinați să credem că totul se reduce la aceasta, pentru că trăim într-o vreme a superficialului. Folosim o metodă în care uneori Evanghelia e predicată, împărtășită sau învățată și care sună cam așa: ,,Ai auzit-o. O crezi. Dacă o crezi, e în regulă. Totul e OK." Iată totuși un om care a auzit-o și a crezut-o dar care, atunci când i s-a explicat prețul personal pe care îl plătește cel ce vrea să-L urmeze pe Isus, a decis că nu e pentru el.
Episcopul Ryle a fost un om foarte sensibil la aceste lucruri pe vremea lui și a scris undeva: ,,Simpla posedare a privilegiilor religioase nu va mântui nici un suflet. Poate că ai nenumărate avantaje spirituale. Poate că trăiești în strălucirea deplină a celor mai bogate oportunități și mijloace ale harului. Poate te bucuri de cele mai bune predici și de cea mai aleasă instruire. Poate locuiești în mijlocul luminii, cunoștinței, sfințeniei și ai un anturaj ales. Toate acestea pot să se întâmple și totuși tu să rămâi neconvertit și, în cele din urmă, să fii pierdut pentru totdeauna." Trebuie să înțelegem că aceasta era situația în care se găsea acest prim om.

Al doilea nu s-a oferit să-L urmeze pe Isus. Mai degrabă, Isus l-a chemat în același fel în care i-a chemat pe Petru, Iacov, Ioan și Andrei când aceștia pescuiau lângă Marea Galileii. Acestui om Isus i-a spus: ,,Vino după Mine." Omul a răspuns: ,,Doamne, lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu." Replica lui Isus a fost: ,,Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește Împărăția lui Dumnezeu."
Citim aceste lucruri și spunem: ,,Ascultă, în lista cuvintelor dure rostite de Învățătorul, și sunt multe astfel de cuvinte, cu siguranță că acestea merită un loc aproape de vârf." Iată un om al cărui tată a murit. El vrea să participe la înmormântare și Isus îi spune: ,,Lasă morții să-și îngroape morții. Tu vino după Mine." Nu cred că aceasta e semnificația exactă a textului, din următorul motiv: dacă tatăl omului ar fi murit deja, omul n-ar fi fost pe drumul unde L-a întâlnit Isus și i-a spus: ,,Vino după Mine." Omul ar fi fost acasă, în doliu. Așa se proceda în mod normal. La fel se procedează și azi. Într-o casă evreiască ești în doliu pentru o perioadă de timp. Așa ar fi făcut și omul nostru. Cei mai mulți comentatori care citesc acest text, nu înțeleg lucrurile în felul acesta, deși așa ni se pare și nouă, ci mai degrabă în felul următor. Ei înțeleg că omul spunea de fapt: ,,Iată, tatăl meu e bătrân și va muri în curând. Nu știu când o să se întâmple, dar va fi în curând, și trebuie să rămân acasă până va muri. Apoi, când această etapă a vieții mele se va încheia și după ce îmi voi îndeplini obligațiile familiale, atunci, după aceste lucruri, voi veni după Tine." Acestui răspuns care cerea o amânare Isus îi răspunde: ,,Lasă morții (adică morții spirituali) să-și îngroape morții. Dar cei care sunt vii spiritual trebuie să meargă înainte cu lucrarea de proclamare a Evangheliei vieții, care este Împărăția."
Ferește-te de amânări în slujba lui Hristos. Problema cu amânarea e că se perpetuează la nesfârșit. Auzi predicându-se Evanghelia și cum Hristos te cheamă, iar Isus îți spune: ,,Vino după Mine!", dar tu, în inima ta, îți spui: ,,Păi... aș vrea să fac asta, dar nu imediat. Nu acum."
Sfântul Augustin e unul dintre cei care au fost chemați în felul acesta și el ne explică ce se întâmpla în inima lui. El a răspuns: ,,Nu încă." Mai avea lucruri de făcut. ,,Întotdeauna I-am spus lui Dumnezeu: ,,Bine, mâine voi răspunde." Dar," continuă el, ,,întodeauna mâine devenea un alt mâine și un alt mâine după acesta." Și așa mai departe. Se continua la nesfârșit. Înțelegi, dacă acum amâni să răspunzi chemării lui Isus Hristos, nu ai nici un motiv să crezi că vei răspunde vreodată altfel la predicarea Evangheliei. Tu spui: ,,De ce nu? Am doar câteva lucruri pe care trebuie să le fac." Ei bine, ești tânăr. Ești la școală. Îți spui: ,,Trebuie să termin școala." În regulă. Termini școala și ce urmează? Trebuie să-ți faci o carieră. Îți spui: ,,Trebuie mai întâi să îmi încep cariera. Mă voi ocupa mai serios de lucrurile religioase după aceea." Ce se întâmplă după ce ți-ai început cariera? Vin presiunile și afacerea crește. Cresc și responsabilitățile. Tu spui: ,,Sunt mult mai ocupat acum decât eram cu câțiva ani în urmă. În timp, lucrurile se vor liniști și voi fi mai liber. Va trebui să mai amân puțin acest angajament." Apoi vin copiii și responsabilitățile pe care le creează aceștia, precum și altele pe care lumea e atât de nerăbdătoare să le pună asupra noastră. În final, ajungi pe patul de moarte, ți-ai împlinit tot ce ți-ai propus în viață și încă nu L-ai urmat pe Isus Hristos ca ucenic al Lui. Despre asta vorbește Isus. El spune: ,,Când auzi chemarea (dacă ești viu spiritual, o auzi), urmează-Mă atunci. Nu amâna. Nu spune, ,,Trebuie să fac asta. Trebuie să o fac și pe aceea." Pentru că dacă vei face așa, nu vei veni niciodată."

Apoi vine al treilea om. Acesta e un om care, la fel ca și primul, s-a oferit voluntar să-L urmeze pe Hristos. El a spus: ,,Te voi urma, Doamne, dar lasă-mă mai întâi să-mi iau rămas bun de la familie." În răspunsul dat acestuia, Isus spune: ,,Oricine pune mâna pe plug, și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu."
Sunt sigur că atunci când citiți cuvintele omului care s-a oferit voluntar să-L urmeze pe Hristos, înțelegeți imediat care e problema. Omul a spus: ,,Te voi urma, Doamne, dar..." Vedeți, există o contradicție aici. Dacă Isus e Domnul, nu poate exista nici un ,,dar" în serviciul Lui. Iată un om care spune: ,,Vreau să fii Domnul vieții mele, pentru că asta ești. Tu ești Stăpânul meu. Eu sunt slujitorul Tău. Sunt aici să fac ce-mi vei spune. Dar am și eu ideile mele în legătură cu modul în care voi face ce-mi spui. Una dintre ele e să mă întorc și să-mi iau rămas bun de la familie, și cine știe, poate vor fi și alte lucruri pe care va trebui să le fac mai întâi." Înțelegeți, nu-L puteți urma pe Isus ca Mântuitor dacă nu-L urmați pe Isus ca Domn. Și nu Îl puteți urma pe Isus Hristos ca Domn dacă veniți cu condiții. Exact acest lucru îl făcea omul nostru.
Când Isus spunea: ,,Oricine pune mâna pe plug, și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu", El nu făcea doar o afirmație. În mod evident, cuvintele Lui erau și o avertizare. De aceea trebuie să privim la aceste cuvinte ca la o avertizare.

În legătură cu aceasta, mă gândesc la ce spune Isus ceva mai târziu în aceeași Evanghelie. Cam opt capitole mai târziu. El vorbește despre judecata finală și despre bărbații și femeile care nu sunt pregătiți pentru acea zi. Vorbește despre judecata care va veni peste oameni cum a venit distrugerea peste cetățile Sodoma și Gomora în zilele lui Avraam. Și apoi, pentru că vorbește despre aceste lucruri și folosește acel exemplu, Isus spune ceva foarte șocant. El ia un personaj din trecutul îndepărtat și îl folosește ca pe o avertizare, spunând astfel: ,,Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot." Nevasta lui Lot este exemplul elocvent din Biblie pentru cineva care a pornit bine dar apoi a privit înapoi și a pierit. E femeia pe care Isus Hristos ne spune să ne-o amintim. ,,Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot", spune El. ,,Amintiți-vă de această femeie. Amintiți-vă avantajele pe care le avea. Amintiți-vă de neascultarea ei. Amintiți-vă de sfârșitul ei tragic."
Nu vei înțelege niciodată acel exemplu dacă nu înțelegi că această femeie a avut niște avantaje spirituale enorme. Avea mai multe avantaje decât, poate, sute de mii de oameni care au existat în acea zi. Mai întâi, avea drept soț un om credincios. Apoi avea exemplul lui Avraam, care era un extraordinar model de credință. Unul din cei mai mari oameni care au trăit vreodată.. Avea avantajul să fi locuit împreună cu familia lui pentru o vreme, pentru că Lot și Avraam au locuit împreună mulți ani. Mai mult, când a venit vremea ca Sodoma să fie distrusă, această femeie a avut chiar avantajul să fie vizitată de îngeri. Îngerii au sosit în cetatea ei. Au venit la ușa ei. Au vorbit personal cu ea și i-au spus: ,,Ascultă, Lot, tu, fiicele și ginerii voștri trebuie să plecați din acest loc pentru că îl vom distruge." Nu numai că au avut cuvintele îngerilor, ei au avut și ajutorul lor, pentru că, atunci când zăboveau să plece, ni se spune în Geneza că îngerii i-au apucat de mână și i-au scos afară din cetate. Să mai spună cineva că n-au avut avantaje spirituale! Au fost o mulțime. Și totuși, în ciuda acestora, femeia a pierit. Care era problema ei? În primul rând, ea nu a ascultat. Dumnezeu a spus: ,,Părăsiți cetatea" și ea n-a vrut să plece. Își târa picioarele după ea, la propriu. Apoi, Dumnezeu i-a spus: ,,Nu privi înapoi" dar ea a privit înapoi.
În al doilea rând, ea a pierit din pricina necredinței. Dumnezeu a spus: ,,Fugiți către munți și nu priviți înapoi, căci, dacă o veți face, veți pieri." Ea și-a spus, așa cum facem mulți dintre noi: ,,Cu siguranță Dumnezeu nu vrea să spună chiar asta. Știu eu ce a vrut să spună. Poate e o hiperbolă. Poate e doar felul în care Dumnezeu ne dă de înțeles să ne grăbim. Poate că Dumnezeu vrea să spună de fapt: ,,Ascultați, să nu pierdeți vremea. Problema e serioasă. Până la urmă va trebui să judec locul acesta. Voi vedeți-vă de drum." Vedeți, ea nu a crezut. Nu a luat spusele lui Dumnezeu în serios. Așa că a privit înapoi și a fost judecată.
Cu toate acestea, când mă gândesc la caracterul acestei femei, cred că esența problemei, adică motivul pentru care nu a ascultat și nu a crezut, constă în faptul că ea a iubit lumea și plăcerile ei mai mult decât pe Dumnezeu. În cele din urmă, asta l-a caracterizat și pe Lot și toată familia lui. Ei vroiau să coboare în vale, unde lucrurile erau frumoase, din punctul de vedere al lumii. Nu doreau să trăiască viața plină de privațiuni pe care Avraam și familia lui o duceau sus pe munte. Ei vroiau o viață ușoară. Vroiau ce le putea oferi lumea. O, știu că dacă ați fi discutat cu această femeie și ați fi întrebat-o: ,,Ești o femeie lumească?", ea ar fi negat acest lucru. Pentru că, vedeți, ea nu se compara cu Avraam. Ea se compara cu locuitorii Sodomei. În comparație cu ei, ea era destul de bună. Și totuși, în timp ce era dusă afară din cetate, ea a privit înapoi pentru că nu dorea să-și lase trecutul în urmă. Așa că nu a rezistat până la sfârșit și nu a fost salvată.

Am folosit mult timp vorbind despre caracterul celor care au privit înapoi. Nu vreau să termin pe nota asta. Vreau să vorbesc despre caracterul celor care merg înainte. Vedeți, uneori predicatorii și gânditorii calviniști sunt criticați pentru că, dacă Dumnezeu e cel care operează în viețile noastre; dacă Dumnezeu e cel care cheamă și El e cel care ne face să perseverăm, atunci, dacă Dumnezeu face toate aceste lucruri, noi nu mai trebuie să facem nimic. Logica ar fi: ,,Dacă Dumnezeu face aceasta, lasă-L pe El să o facă. Eu voi sta fără să fac ceva. Îl las pe El să lucreze. De ce să Îl încurc în ce vrea El să facă? Eu îl las pe Dumnezeu să facă ce vrea El. Nu voi face nimic."
Dar, vedeți, nu așa stau lucrurile. E adevărat, Domnul Isus Hristos i-a spus lui Nicodim că dacă nu se naște din nou nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu, cu atât mai puțin nu poate intra în ea. Dumnezeu trebuie să facă acea lucrare de regenerare. Nici unul dintre noi nu putem deveni prin noi înșine vii spiritual, așa cum un copil nu poate deveni viu din punct de vedere fizic prin el însuși. Dar, vedeți, odată ce am fost făcuți vii; odată ce Dumnezeu a făcut acea lucrare de regenerare; dacă Dumnezeu a făcut acest lucru, asta înseamnă că nu mai suntem bărbații și femeile care eram mai înainte. Suntem bărbații și femeile lui Hristos. Iar pentru că noi Îi aparținem, vom persevera, pentru că aceasta e natura care a fost pusă în noi.
Vrei să știi cum arată cei ce perseverează? Lasă-mă să-ți vorbesc despre cei ce pun mâna pe plug și nu mai privesc înapoi. Acesta e caracterul celor care au o sete de nestins după neprihănire și care nu renunță până ce setea nu le va fi potolită. Acești oameni sunt flămânzi după lucrurile spirituale. Ei nu par să se sature vreodată de Cuvântul lui Dumnezeu. Așa cum spunea și David, e plăcerea lor supremă de-a lungul întregii zile. Ei sunt oile care odată erau pierdute dar acum au auzit vocea păstorului și nu îi mai mângăie nici o altă voce. Ei erau orbi dar li s-au redat vederea. Ochii lor sunt umpluți acum cu priveliștea slavei ce va veni. Ei sunt oamenii care îi hrănesc pe cei flămânzi. Ei dau de băut celor însetați, adăpostesc străinii, îi îmbracă pe cei goi, se îngrijesc de cei bolnavi, îi mângâie pe cei din închisoare. Ei sunt mlădițele care aduc rod. Ei sunt fântânile care nu seacă. Ei sunt alergătorii care nu obosesc în timpul cursei. Ei sunt slujitorii pe care Domnul îi găsește veghind, atunci când se întoarce.
Vedeți, noi nu alergăm într-o cursă pămânească, iar cursa noastră nu e un simplu sprint. Noi participăm la cursa cerească și această cursă e un maraton. Un maraton care începe în momentul când Hristos ne cheamă și continuă până în momentul morții noastre sau al revenirii Sale. Această cursă, această luptă e cel mai greu lucru pe care tu și eu vom fi chemați să-l facem vreodată, pentru că ne implică în războiul spiritual care e esența întregii semnificații a istoriei omenirii. Dar, în același timp, deși e cel mai greu lucru pe care tu și cu mine vom fi chemați vreodată să îl facem, e și cel mai măreț lucru. Ne umple de cea mai deplină bucurie. Și ne angajăm la aceasta nu tremurând ci cu îndrăzneală în Numele lui Hristos, pentru că avem promisiunile Lui care spun așa: ,,Iată că Eu sunt cu voi, până la sfârșitul veacului" (Matei 28:20. El ne-a spus că nu vom pieri niciodată dacă pornim în această cursă. Ne-a spus că nimeni nu ne va smulge din mâna Lui. (Ioan 10:28).

Tradus de Florin Vidu


Cuprins | Umblarea Creștinului