Înapoi
Acasă
Biblia

(cont.)

Să aflăm acum când un păcat devine obișnuință, caracterizează și stăpânește viața unui credincios. Poți să-ți dai seama că un anume păcat a pus stăpânire pe viața ta când următoarele condiții sunt îndeplinite:

  1. când alegi să accepți păcatul de bunăvoie (fiind convins de plăcerea care ți-o oferă), păcatul acela devine obișnuință. Orice creștin care este sincer poate recunoaște ce oportunități din viața lui conduc la păcat. Nimeni nu alege păcatul de dragul păcatului, în afară de cazul când este rău și are dorințe complet sucite (asta-i ambivalența). Cu toții putem distinge ce prilejuri, situații și împrejurări stârnesc, activează, sau pun în acțiune poftele noastre înșelătoare (Efes.4:22). Atunci când de bunăvoie alegem să ne înconjurăm cu prilejuri de păcătuire, ne găsim în stăpânirea păcatului. În mod normal, ar trebui să respingem orice prilej care duce la păcat, sau altfel nu vom avea niciodată puterea de a-l refuza.

    Mat. 18:7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
    Luca 17:1 Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!

  2. când găsești că argumentele împotriva (săvârșirii) respectivului tău păcat își pierd puterea de convingere, păcatul a devenit obișnuință. Orice creștin aflat în puterea unui anume păcat (așadar, controlat) va fi întâmpinat la început cu argumente sugerate minții lui de frică, pericol, rușine, sau consecințe, dacă stăruiește în respectivul păcat. Dacă observi că acestea își pierd din putere, forță, și nu mai influențează rațiunea ta, cum obișnuiau odată, atunci teme-te că acel păcat a devenit obișnuință.
  3. când observi că acel păcat nu ratează nici o ocazie (sau, aproape niciuna) de a acționa atunci când are prilejul, a devenit obișnuință. Dacă un om de afaceri înșeală de fiecare dată când are ocazia, sau aproape, este clar că suferă de lăcomie în inima lui, nu? Dacă un om se îmbată ori de câte ori pune mâna pe băutură, este clar că este un bețiv? Consecvența păcatului respectiv este un indiciu clar al transformării în obișnuință, al intrării tale sub stăpânirea stricăciunii.
  4. când observi că ești complet motivat să nu faci respectivul păcat, nu de puterea înnoitoare a harului, ci de aceea de a înfrâna, păcatul acela a devenit obișnuință pentru tine. Credincioșii se găsesc sub influența înnoitoare a harului și nu sub interdicția împovărătoare a legii. Când de la păcatul repetat te înfrânezi sub amenințarea consecințelor, sau de teama rușinii care o poți suferi dacă se află, sau a pierderii statutului tău, sau chiar de a nu suferi material, se numește că ai "căzut din har" și Hristos nu-ți folosește la nimic în lupta împotriva păcatului. Dacă nu te-ai teme de pedeapsă, de rușinarea ta, de consecințe, a-i păcătui "într-o veselie". Atunci nu mai ești sub stăpânirea harului înnoitor al lui Hristos, ci sub frică, nu ești deloc departe de mentalitatea unui necredincios, și în ciuda profesiunii tale de credință, trăiești ca și cum Dumnezeu nu ar există (ateism practic). Ce anume îți inspiră conduita față de acel păcat? Dragostea și bunătatea lui Dumnezeu și atunci intervine o pocăință reală, ori, frica și ipocrizia, și atunci te afli cu totul la cheremul acelui păcat viclean care a repurtat o victorie completă asupra ta. Precizez totuși că frica de a păcătui, depinde din ce motive o ai, nu este cu totul nesănătoasă.
  5. când voința ta este implicată frecvent și predominant în păcat, păcatul este repetat. Cu alte cuvinte, când voiești să păcătuiești în ademenirea poftei tale, decizând să o faci pe baza percepției eronate care ți-o transmite, păcatul devine obișnuință pentru tine. Într-adevăr, păcatul poate produce confuzia totală a sentimentelor și a gândurilor, dar fără să stăpânească și inima. Atunci însă când pune stăpânire pe voință, devine stăpân.

    Evrei 11:25 ...ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Cum este posibil ca un păcat devenit obișnuință să existe în viața unui credincios veritabil în care operează harul mântuitor al Lui Dumnezeu?

Această întrebare este grea, iar un răspuns exact se obține greu din cauza dificultăților ce apar în răspuns. Trebuie în primul rând să fim atenți cum răspundem la o asemenea întrebare deoarece privește starea actuală și eternă a sufletelor.

1. Datoria fiecărui credincios este de a se asigura că situația nu-l descrie pe el și că nu ajunge acolo. Avem oricum destule temeri și îndoieli asupra destinelor noastre eterne fără să fie nevoie să mai adăugăm greutatea celor cauzate de păcatele din obișnuință. Sper astfel, să vedem că este în interesul nostru, al liniștii noastre sufletești, a păcii conștiințelor să nu mai fie tulburate și de astfel de probleme.

De pildă, David și-a recunoscut fărădelegile și păcatele involuntare și s-a rugat pentru curățire, purificare sa de toate și pentru iertare lui Dumnezeu:

Psalmul 19:12 Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe cari nu le cunosc!

Dar vedem că David a fost îndeosebi atent să se roage să fie păzit și ferit, de acele păcate în care știa că ia parte voită. Pe care le face din știință, sau conștient:

Psalmul 19:13 Păzește de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

În limbă engleză se evidențiază un înțeles în plus al rugăciunii lui David: "păzește pe robul tău de păcatele făcute în îndrăzneală, (cu aroganță)...". Adică de acele păcate care știe bine ce înseamnă, ce consecințe aduc, ce trebuia să îndure Mesia pentru ele, și pe care totuși le săvârșește. Mândria sau aroganța spirituală (sfidarea) arătată în urma păcătuirii conștiente, a profitării de pe urma neintervenției imediate a urmărilor cuvenite, face ca inima să se încreadă în sine și-n propria ei viclenie, în realitate suferind o groaznică amăgire și pregătindu-se pentru o pedeapsă groaznică și neașteptată.

Evrei 10:26-27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiți.

Poate acest verset să-l descrie pe un credincios veritabil? Noi știm că nu, cu toate acestea mulți păcătuim perfect conștienți ce înseamnă fărădelegea noastră, ce urmări aduce, pe cine ofensează, și cine are de suferit la urmă.

Evrei 12:15 Luați seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea.

Proverbe 4:23 Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.

Ceea ce urmează ne învață despre moștenirea firii care păcătuiește din obișnuință:

Iov 14:4 Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.

2. Orice s-ar spune despre păcatul săvârșit din obișnuință și compatibilitatea lui cu mântuirea, în mod sigur el este incompatibil cu pacea credinciosului. Fără ezitări trebuie spus că orice pace poate pretinde că are un credincios săvârșind în mod repetat un anume păcat, este o pace falsă, înșelătoare. Mulți trăiesc într-o pace înșelătoare, având speranța că vor fi primiți în cer de Dumnezeu aflându-se cu totul în stăpânirea păcatului și fiind de fapt necredincioși. Cred că totul va fi bine cu ei la urmă și amână să se confrunte cu păcatul lor, alegând un moment mai convenabil lor când să se gândească la el. Cei ce cad în săvârșirea păcatelor din obișnuință dau dovadă de necredință și dau înapoi. Despre cel care a mărturisit odată că este un creștin și pentru o vreme a dovedește o viață bună până ce o anume poftă prinde putere folosindu-se de propriul lui temperament, sau de prilejurile favorabile, îndepărtându-l de viața de credință și de Dumnezeu, se poate spune că se "întoarce înapoi", sau că "dă înapoi":

Evrei 10:38-39 Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia cari dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia cari au credință pentru mântuirea sufletului.

Iar atunci când Dumnezeu nu găsește plăcere în sufletului cuiva, acela nu are pace defel. În acest caz trebuie să vezi pe ce te bazezi în pacea ta. Dacă descoperi că ai o pace care rămâne netulburată chiar atunci când săvârșești păcatul din obișnuință, nu te lăsa amăgit de ea. În ziua judecății, te va părăsi repede.

3. Dacă păcatul devenit obișnuință nu este neobișnuit la un adevărat ucenic, este totuși un lucru neobișnuit ca el să slujească Domnului din dragoste și nu din obligație. Multe îndatoriri sfinte poate ținea cineva înaintea Domnului, dar în nici un caz dragostea să stea la baza îndeplinirii lor. Adesea cei aflați în stăpânirea unui păcat își înmulțesc singuri îndatoririle religioase, astfel încât pentru liniștirea conștiințelor lor nu lipsesc de la nici o adunare, de la nici o acțiune a sfinților, etc. și se folosesc de toate aceste lucruri sfinte să acopere o obișnuință păcătoasă din viețile lor. Nici unul dintre aceste lucruri nu le fac pentru Dumnezeu dintr-o dragoste sinceră. (rugăciunea, participarea la studii, la evanghelizări, etc.)

Romani 7:23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

Mulți preferă să se amăgească că Pavel nu descria aici experiența sa de creștin, ci aceea de dinainte de Hristos.

Se mai poate spune că atunci când păcatul ne domină în mod obișnuit viața, harul este suspendat din activitatea lui înnoitoare și nici progres în credință nu înregistrăm.

John Owen: "Fraților dacă vă aflați în puterea unui păcat, nu vă rugați de pomană și nu veniți la studiul Cuvântului în zadar, căci nu le faceți din dragoste și nici nu puteți învăța nimic din ele."

4. Viața spirituală a cuiva se poate să fie într-o stagnare, într-o comă, dacă omul duhovnicesc a fost într-adevăr adus odată la viață împreună cu Hristos, dar nu este mort. Amintiți-vă de David și anii în care el s-a aflat în păcat cu Batșeba. Căderea lui a dus la coma omului spiritual (duhovnicesc), dar nu se poate spune că a fost complet ucis. Coma sa spirituală a fost întreruptă de profetul Natan care i-a adus Cuvântul lui Dumnezeu. Vă amintiți cum își descria el "coma" spirituală?

Psalmul 31:10 mi se sfârșește viața în durere, și anii în suspinuri. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, și-mi putrezesc oasele!
Psalmul 32:3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

Apoi, exprimă convingerea că doar Dumnezeu îl poate scăpa din acest impas,

Psalmul 35:10 Toate oasele mele vor zice: ,,Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cât el, pe cel nenorocit și sărac de cel ce-l jăfuiește?"
Psalmul 38:3 N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.

Și, după pocăința lui reală,

Psalmul 51:8 Fă-mă să aud veselie și bucurie, și oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

Să nu ne grăbim să-l declarăm "mort spiritual" pe cel care odată a arătat semne clare de viață spirituală, chiar dacă momentan pare în "comă" și nu are semnele vitale. Iată și motivul de îngrijorare. Dacă îl judecăm așa pe un om, deci mort, ajungem să-l neglijăm și să-l lăsăm în pace. Dacă însă ne gândim că se află doar într-o comă, vom folosi toate mijloacele la îndemână pentru a-l readuce la viață. Așa ar trebui să ne ajutăm unii pe alții.

5. Și în final, slujirea constantă a păcatului îl revelează pe adevăratul stăpân al vieții cuiva:

Rom.6:16 Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Dacă această stăpânire nu este niciodată detronată, și ajunge să caracterizeze întreaga viață a cuiva care a mărturisit credința în Hristos, acela a fost un credincios fals, un om care nu l-a cunoscut niciodată pe Dumnezeu, un Iuda.

Ce ar trebui să facă acela care se trezește cuprins de puterea unui păcat devenit obișnuință?

Această înfrângere lamentabilă în fața păcatului poate aduce rușinarea noastră publică, și umilirea noastră, poate alunga pacea lăuntrică, sau liniștea conștiinței, sau poate să ne umple de îndoieli asupra părții noastre alături de Hristos, fie în lucrarea Lui din lumea aceasta fie în primirea noastră în veșnicie (cazul extrem; pierderea siguranței mântuirii). Ce-i de făcut?

1. În primul rând, teme-te și îngăduie fricii să pătrundă în mintea ta! Obișnuiește-ți mintea cu ideea cauzei și efectului. Deci, la orice faci, există niște urmări, niște repercusiuni.

Este o misiune imposibilă să ne dăm seama singuri cât de subtil este păcatul în puterea lui de a ne convinge că nu ne amenință nici un pericol real. De aceea să facem totul în puterea noastră să ne amintim că păcatul duce la moarte, iad și pedeapsă veșnică. Nu vă găsiți liniștea în raționalizarea situației și în speranța nebunească că "totul va fi bine la urmă". Poate că situația celui care este învins de un păcat ce i-a devenit obișnuință nici nu este atât de stabilă precum pare.

Potrivit este aici să spun că fricoșii nu intră în Împărăția lui Dumnezeu.

Apocalipsa 21:8 Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, și toți mincinoșii, partea lor este în iazul, care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua."

2. Conștiința să vă fie încărcată și simțiți-vă vina.

Iacov 4:9 Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți. Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare...

Conștiința amorțită de păcatul devenit obișnuință este înceată, extrem de înceată în perceperea pericolului real reprezentat de păcat. În plus, nu este deloc dispusă să poarte vinovăția timp foarte îndelungat. De aceea, noi încercăm să-i înăbușim glasul și să-i scuzăm vina. Dar, este momentul să o ascultăm și să vedem gravitatea vinovăției noastre înaintea ochilor lui Dumnezeu și nu ai noștri.

Isaia 22:12, 13 Și totuși Domnul, Dumnezeul oștirilor, vă cheamă în ziua aceea să plângeți și să vă bateți în piept, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac. Dar iată, în schimb, veselie și bucurie! Se junghie boi și se taie oi, se mănâncă la carne și se bea la vin: ,Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!' -

3. Odată ce ne-am dat seama de gravitatea păcatului nostru și simțim povara vinii noastre, trebuie să ne rugăm pentru scăpare din cursa lui.

Astfel ar trebui să-i cerem lui Dumnezeu ajutor, cu strigăte mari și cu gemete:

Psalmul 32
2 Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie!
3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
5 Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Și Tu ai iertat vina păcatului meu.
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ție la vreme potrivită! Și chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7 Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
8 ,,Eu - zice Domnul - te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta."
9 Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe cari-i strunești cu un frâu și o zăbală cu cari-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.

Plângerile lui Ieremia
4 Mi-a prăpădit carnea și pielea, și mi-a zdrobit oasele.
5 A făcut zid împrejurul meu, și m-a înconjurat cu otravă și durere.
6 Mă așează în întunerec, ca pe cei morți pentru totdeauna.
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanțuri grele.
8 Să tot strig și să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primește rugăciunea.
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, și mi-a strâmbat cărările.
10 Mă pândește ca un urs și ca un leu într-un loc ascuns.
11 Mi-a abătut căile, și apoi s-a aruncat pe mine, și m-a pustiit.
12 Și-a încordat arcul, și m-a pus țintă săgeții Lui.
13 În rărunchi mi-a înfipt săgețile din tolba Lui.
14 Am ajuns de râsul poporului meu, și toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16 Mi-a sfărâmat dinții cu pietre, m-a acoperit cu cenușă.
17 Mi-ai luat pacea, și nu mai cunosc fericirea.
18 Și am zis: ,,S-a dus puterea mea de viață, și nu mai am nici o nădejde în Domnul."
19 ,,Gândește-Te la necazul și suferința mea, la pelin și la otravă!"
20 Când își aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21 Iată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde:
22 Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23 ci se înoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!

Hristos poate veni în ajutorul celor neputincioși, și, deși ni se pare greu de îndurat, faptul că nu mai putem, recunoașterea păcatului îi aduce multă slavă lui Dumnezeu. Recunoașterea prinderii noastre în capcana păcatului îl dezarmează pe diavol și-i abate săgețile otrăvitoare, deschide izvoarele cerului și face să ploaie neprihănire asupra noastră.

4. Și în final, prețuiți și recapitulați fiecare avertisment biblic împotriva respectivului păcat. Scriptura este plină de avertismente dintre cele mai severe pentru cele mai vizibile și cele mai ascunse păcate ale omului.

Ps.119:133 Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău, și nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine!

Psalmul 1
1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui!
3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.
4 Nu tot așa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
5 De aceea cei rău nu pot ținea capul sus în judecății, nici păcătoșii în adunarea celor neprihăniți.
6 Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire.

Acestea sunt incluse în Scripturi pentru înștiințarea noastră (punerea noastră în temă, informarea, briefing-ul), dar și pentru trezirea noastră din amorțeala (coma) păcatelor, atunci când pune stăpânire pe noi. Dacă Dumnezeu a fost atât de bun încât să nu ne ascundă consecințele păcatelor noastre, lăsându-ne să fim distruși fără milă de ele, ar merita efortul din partea noastră să le găsim în Biblie și să ni le notăm, să le memorăm și să le prețuim în inimă.

Un ultim avertisment:

Proverbe 29:1 Un om care se împotrivește tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată și fără leac.

Încă două încurajări și gata!

Nu contează cât de slabă este perspectiva scăpării tale din lațul păcatului obișnuit, de cât de grea este oprimarea conștiinței tale și cât de mult te face să te simți un ipocrit. Puterea păcatului poate părea invincibilă, vina cauzată, insuportabilă lui Dumnezeu, însă nu-ți pierde încrederea în Dumnezeu și fii recunoscător că-ți vorbește în starea ta.

Ioan 13:10 Isus i-a zis: ,,Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot...

Este ceva ce depinde enorm de Dumnezeu, deși porunca de mortificare a păcatelor ne este adresată în mod direct nouă:

Ieremia 10:23 ,,Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă.
Psalm 37:23 Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea lui;
Proverbe 3:6 Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.

Mortificarea păcatului, instantanee?

Este iluzoriu să crezi că "omorârea" păcatelor care se luptă în mădularele noastre de pe pământ se face dintr-o dată. Mortificarea păcatului din noi reprezintă un proces și uneori trebuie să luăm păcat cu păcat și să-l "omorâm" prin Duhul. În Romani 8:13 se spune cum,

...prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.

Până ce Dumnezeu ajunge să fie respectat în absolut toate aspectele vieții noastre avem nevoie într-adevăr de ceva timp și perseverență. Înfrângerea suferită în fața unui păcat nu este un motiv să dezertăm din "oastea Domnului" și să trecem "cu arme și bagaje" de partea dușmanului sufletelor noastre, diavolul, sau șarpele cel vechi.

Cu toate acestea să nu uităm că țelul nostru în această ocupație de mortificare a păcatului în mădularele noastre este una care nu suferă opriri (răgaz) și nici nu se consideră încheiată până ce Domnul nu decide să ne cheme acasă, "extrăgându-ne" din luptă.

Drept încheiere...

2 Corinteni 7:10, 11 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire, și de care cineva nu se căiește niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de desvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta.

O sursă a inspirației acestui studiu este modulul pentru programul de calculator Online Bible denumit, "Cases of Conscience Resolved" by John Owen, modernized by Richard J. Vincent. (Modernized from Volume 9 of John Owen's Works, pages 381-392)

Teodor Macavei


Umblarea Creștinului | [1]